Sunteți pe pagina 1din 3

LISTA ORIENTATIVĂ NR.

Referitor: activităţi independente care sunt supuse autorizării şi înregistrării potrivit O.U.G. nr. 44/2008,
pentru a căror desfăşurare sunt prevăzute condiţii speciale

Pentru aplicarea O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, art. 1, este util să grupăm activităţile în 3 tipuri de
profesii reglementate:
a) profesii liberale, care se desfăşoară în temeiul legii şi prin înregistrarea într-un registru ţinut de o
autoritate publică sau de un corp profesional, în baza căreia se realizează şi înregistrarea fiscală;
b) profesii reglementate, fie în sensul interzicerii desfăşurării ca activitate independentă, fie în sensul
prevederii unor condiţii speciale;
c) activităţi independente, pentru a căror desfăşurare sunt prevăzute anumite condiţii de pregătire.

În această listă sunt cuprinse ocupaţiile/profesiile prevăzute la lit. b) teza 2, respectiv condiţii speciale.

ACTIVITĂŢI PENTRU CARE LEGEA PREVEDE CONDIŢII SPECIALE


- LISTĂ ORIENTATIVĂ –

Nr. Denumire Act normativ Condiţie Clasa CAEN


crt profesie/ocupaţie rev. 2 în care s-
ar putea
încadra*
1 AGENT DE Legea nr. 411/2004 Autorizaţie/aviz A.S.F. 6629 – Alte
MARKETING A privind fondurile de pensii (Autoritatea de activităţi
FONDULUI DE PENSII administrate privat, Supraveghere Financiară) auxiliare
republicată, cu activităţilor de
(numai PFA) modificările şi asigurări şi
completările ulterioare, fonduri de
art. 116 pensii
2 BONĂ Legea nr. 167/2014 - certificatul obţinut în 8891 – Activităţi
privind exercitarea conformitate cu prevederile de îngrijire
profesiei de bonă şi H.G. Ordonanţei Guvernului nr. zilnică pentru
nr. 652/2017 pentru 129/2000 privind formarea copii
aprobarea Normelor profesională a adulţilor;
b) diploma, certificatul sau un
metodologice de aplicare
alt titlu de bonă, recunoscute
ori echivalate în conformitate
cu prevederile Legii nr.
200/2004 privind
recunoaşterea diplomelor şi
calificărilor profesionale
pentru profesiile reglementate
din România, cu modificările
şi completările ulterioare.

1
3 COMERCIANT Ordonanţa nr. 99 din 29 - diploma calificare cf. art. 6 Activităţile
PRODUSE august 2000 privind din H.G., sau prevăzute în
ALIMENTARE/ comercializarea - vechime 2 ani plus curs Anexa la
ALIMENTAŢIE produselor şi serviciilor de de igienă* ordonanţă
PUBLICĂ piaţă, republicată
Hotărârea nr. 333 din 20 * se exceptează
martie 2003 persoanele care prezintă
pentru aprobarea Normelor certificat de producător şi
metodologice de aplicare a comercializează produsele
Ordonanţei Guvernului nr. proprii
99/2000 privind
comercializarea produselor
şi serviciilor de piaţă
4 ŞCOALĂ DE Ordonanţă nr. 27/2011 Carte de muncă sau 8553 – Şcoli de
CONDUCERE privind transporturile adeverinţă eliberată de conducere
AUTO/INSTRUCTOR rutiere, art. 62 Inspectoratul Teritorial de (pilotaj)
AUTO Ordinul ministrului Muncă din care să rezulte
transporturilor nr. 75 din 3 faptul că a activat în cadrul
unei şcoli de conducători auto
(numai PFA) februarie 2014 privind
ca instructor auto o perioadă
reglementarea activităţii de minim 5 ani
de pregătire a şi atestatul de pregătire
persoanelor în vederea profesională ca instructor auto
obţinerii permisului de (art. 4 lit. g din Anexa 3);
conducere. Anexa 3 art. 4 EXCEPŢIE:
lit. b). În privinţa dovedirii perioadei
Ordinul ministrului de activare a unui instructor
transporturilor nr. auto în cadrul unei şcoli de
733/2013 pentru conducători auto prevăzută la
art. 4 lit. g), se va lua în calcul
aprobarea Normelor şi perioada de deţinere a
privind autorizarea şcolilor autorizaţiei pentru activitatea
de conducători auto şi a de pregătire practică a
instructorilor auto…, cu conducătorilor auto eliberată
modificările şi de Autoritatea Rutieră
completările ulterioare, Română - A.R.R. eliberată în
Anexa 1, art. 4. baza prevederilor Ordinului
ministrului transporturilor nr.
146/1999 (art. 14 din Anexa
3).
5 MANDATAR Ordonanţa de urgenţă Acord Loteria Română SA/ 9200 – Activităţi
LOTERIA ROMÂNĂ SA nr. 77/2009 privind Contract de mandat cu de jocuri de
jocuri de noroc organizarea şi Loteria Română noroc şi pariuri
exploatarea jocurilor de
noroc, art. 18 alin. (5)
6 TEHNICIAN Legea nr. 96/2007 privind Diploma, titlu sau certificat 3250 –
DENTAR exercitarea profesiei de care atestă formarea şi Producţia de
tehnician dentar, precum perfecţionarea în profesia de dispozitive,
şi înfiinţarea, organizarea tehnician dentar, dobândite în aparate şi

2
şi funcţionarea Ordinului România sau într-un stat instrumente
Tehnicienilor Dentari din membru al Uniunii Europene, medicale şi
România - art. 1 într-un stat aparţinând stomatologice
Spaţiului Economic European
sau în Confederaţia Elveţiană
şi recunoscute conform legii
Certificat de membru al
Ordinului Tehnicienilor
Dentari din România

S-ar putea să vă placă și