Cuprins

1. Introducere.................................................. .............. 3
2. Definiții...................................................................... 3
3. Definirea examinărilor vizuale................................... 4
4. Structura și funcțiile aparatului vizual...................... 7
4.1. Vederea.............................................................. 10
4.2. Limitări ale vederii............................................. 10
4.3. Abateri ale vederii.............................................. 11
4.4. Cerințe privind acuitatea vizuală........................ 11
5. Nivele de iluminare.................................................... 11
5.1. Tehnici de iluminare.......................................... 12
6. Echipamente pentru examinări vizuale..................... 12

~2~
 Examinarea optico-vizuală
1. Introducere
Lumina este stimulul care, acționând asupra ochiului unui om sănătos,
produce senzația vizuală. Din punct de vedere fizic, lumina este o radia ție
electromagnetică. Atât lumina p rovenind de la o sursă de lumină, cât și cea
transmisă, reflectată, împrăștiată sau refractată de diferite corpuri pentru a fi
percepută de om, trebuie să aibă anumite caracteristici:
• frecvența. trebuie să fie cuprinsă între limitele sensibilității vizuale ale
receptorilor fotosensibili din retină. Frecven ța determină în cazul lumini i
vizibile culoarea percepută de ochi. Culorile undelor elementare sunt
pure și niciodată nu se întâlnesc în natură. Lumina produsă de laseri,
cea obținută prin separarea luminii albe în culorile componente, cea
obținută cu ajutorul unor filtre, sunt exemple de lumină care doar se
apropie de undele monocromatice ideale. Dispozitivele de reproducere
a culorilor nu pot să redea fidel culori de o asemenea puritate.
• culoarea. este determinată de spectrul de frecven țe ale radiației
incidente pe retină;
• polarizarea, este determinată de planurile sau planul de oscila ție al
undelor electromagnetice; vectorul câmpului electric și cel al câmpului
magnetic sunt perpendiculare atât unul pe celălalt cât și pe direcția de
propagare a undei electromagnetice. În mod obi șnuit ochiul nu este
sensibil la polarizarea luminii.
• intensitatea (amplitudinea), este determinată de puterea transportată de
radiație și de sensibilitatea retinei și ea trebuie să depășească pragul
de sensibilitate al persoanei. Intensitatea este o măsură a varia ției
câmpurilor electric și magnetic care alcătuiesc unda. Este de asemenea
legată de strălucirea aparentă a unei surse de lumină. Trebuie precizat
faptul că ochiul nu este la fel de sensibil la toate culorile, si este
insensibil la razele electromagnetice din afara spectrului vizibil.

În sens larg se poate folosi termenul de "lumină" și pentru radiații

electromagnetice invizibile pentru om, ca de exemp lu lumina infraroșie sau
cea ultravioletă.

2. Definiții
Termeni uzuali în Examinările nedistructive și Examinarea Vizuală (SR
EN 1330 - 10).
• unghi de observare: unghiul între suprafa ța care trebuie examinată și
parcursul optic de observare;
• iluminare auxiliară: iluminare suplimentară față de iluminarea naturală
sau principală;
• diferențierea culorilor: percepția diferenței între două sau mai multe
lungimi de undă ale luminii ;
• temperatura culorii: clasificarea unei surse de lumină, din punct de
vedere al spectrului color, exprimată în temperatură absolută;

~3~
 • vedere a culorilor: deosebire între lumini cu intensită ți și lungimi de undă
diferite;
• raport de contrast: relație între niveluri de luminozitate percepute în
diferite zone ale imaginii ;
• piesă de probă: piesă cu indicații cât mai asemănătoare posibil cu cele
care trebuie detectate pe piesa de examinat ;
• imagine: reprezentare vizuală sau specifică a unui obiect ;
• sensor de imagine: sensor care converte ște o imagine în semnale
electrice;
• lentilă: obiect translucid care refractă lumina care îl traversează pentru
a o focaliza pe o țintă;
• sursă de lumină: sursă de iluminare ;
• miră liniară: formă de tabel de rezolu ție cuprinzând linii situate la
distanțe diferite și având lățimi diferite pe un fond cu contrast
corespunzător;
• indicatoare de liniaritate: formă de tabel de rezolu ție pentru verificarea
liniarității unui sistem optic;
• oglindit echipament bazat pe un sistem optic care folose ște reflexia;
• vedere la apropiere: vedere a obiectelor apropiate ;
• instrument optic: orice instrument a cărui funcționare se bazează pe
reprezentarea unei imagini ;
• filtru optic: dispozitiv sau funcție care atenuează o porțiune aleasă a
spectrului unui semnal sau a unei părți a acestuia;
• miră optică: tabel care se poate utilizat pentru determinar ea cantitativă
sau calitativă a caracteristicilor optice ale unui instrument optic
• verificare: operație care asigură că un echipament își va îndeplini funcția
în cadrul unei examinări vizuale;
• examinare vizuală: metodă de examinare nedistructivă care folose ște
radiațiile electromagnetice din domeniul optic;
• imperfecțiune: orice abatere de la formă, dimensiune, masă, aspect
compactitate, structură, compozi ție chimică sau proprietăți mecanice și
fizice prescrise într-un standard, normă de produs sau documenta ție de
execuție;
• discontinuitate: o întrerupere a continuității unui material la interior sau
pe suprafață;
• defect: orice imperfecțiune sau discontinuitate care depă șește cerințele
prescrise într-un standard, normă de produs sau documenta ție de
execuție.
Prezența unui defect constituie o "neconformitate" ce necesită o reparație sau
o respingere cu neacceptare sau rebut.

3. Definirea examinărilor vizuale

Examinarea nedistructivă vizuală, presupune ob ținerea de informa ții
referitoare la obiectul inspectat prin observare directă sa u indirectă cu ajutorul
aparatelor optice.

~4~
 În continuare sunt prezentate schematic tipurile de examinări vizuale:
• observare directă cu ochiul liber

• observare directă cu element ajutător (lupă)

• observare indirectă cu elemente ajutătoare (lupă, sisteme d e oglinzi

sau prisme)

Această metodă este foarte simplă și constă în inspectarea atentă a

suprafețelor pieselor cu ochiul liber sau cu aparate optice auxiliare (lupe,
oglinzi, microscoape, endoscoape, etc) cu pute ri de mărire ajungând până la
x40. Metoda permite detectarea unor imperfecțiuni cu o deschidere de minim
0.005 mm.
Există în principal 2 tehnici principale in ceea ce prive ște examinare
vizuală:
• examinare vizuală directă
• examinare vizuală indirectă.
Examinare vizuală directă = examinare vizuală l a care calea optică
dintre observator și suprafața obiectului de examinat nu este întreruptă.
Această examinare se realizează făr ă mijloace ajutătoare cum ar fi de exemplu
oglinzi, lupe, endoscoape sau orice alt echipament cu fibre optice.
Examinare vizuală indirectă = examinare vizuală la care calea optică
dintre observator ți suprafața obiectului de examinat este întreruptă.
Examinare vizuală indirectă cuprinde utilizarea tehnicilor de examinare bazate
pe ajutorul tehnicii foto și video, corelate cu utilizarea unei aparaturi
automatizate, respectiv a roboților.

~5~
Examinarea vizuală directă:
La examinarea vizuală directă informa ția referitoare la imagine ajunge
mai mult sau mai puțin direct la ochiul uman fără a fi nevoie de o conversie a
acestei energii. La examinări generale nu este nevoie să fie utilizate formulare
cu sarcini specifice definite, acestea sunt însă obligatorii la examinările
detaliate. SR EN 13018 solicită ca necesar să fie prezente instruc țiuni de
inspecție dacă există cerințe de inspecție detaliată. SR EN 13018 solicită ca
unghiul de examinare să fie de minim 30 ° față de suprafața de examinat. Dacă
unghiul de examinare este mai mic de 30° vor trebui utilizate mijloacele
ajutătoare cum ar fi oglinzi, fibre optice etc., care să permită exa minarea
suprafeței în condițiile mai sus menționate.

Examinarea vizuală indirectă:

La examinarea vizuală indirectă informa ția referitoare la imagine ajunge
mai mult sau mai puțin direct la ochiul uman cu o conversie a acestei energiei
imaginii într-o altă formă de energie care să poată fi transportată cât mai u șor
spre evaluare. În acest mod apare posibilitatea ca examinatorul să fie diferit
de persoana care realizează evaluarea. În acela și timp există posibilitatea
pentru evaluator de a realiza măriri s au de a arhiva electronic suprafe țele
examinate. Există însă și posibilitatea ca, în acest caz, calitatea imaginilor să
fie prea scăzute pentru a fi ulterior evaluate sau interpretate.
SR EN 13018 solicită ca mijloacele ajutătoare care realizează
examinarea suprafeței să fie adecvate pentru tipul de examinare care urmează
a fi realizat.

~6~
 4. Structura și funcțiile aparatului vizual
Aparatul vizual, este unul din cele mai importante organe de simt, ce
informează sistemul nervos central asupra tuturor modificărilor care au loc in
mediul înconjurător.
Aparatul vizual funcționează pe principiul sistemul cibernetic, adică are
în exterior globul ocular numit și "aparat de luat vederi ", apoi căi de transmisie
a mesajului și centri corticali de interpretare a imaginii .

Globul ocular este în general de formă s ferică și are o structură formată

din trei membrane:
Membrana externă, numită sclerotica, de culoare albă sidefie, fibroasă
și rezistentă, inextensibilă la adult, dar ușor extensibilă în prima copilărie, este

~7~
numită și scoica sclerala, deoarece menține forma globului ocular și a fost
asemuită cu sistemul osos din alte păr ți ale organismului. Este formată din
fibre conjunctive care iau naștere prin secretarea de substan țe colagene și
mucopolizaharizi a unor celule numite fibrocite. Dacă genetic aceste cel ule nu
au mesaj normal de sintetizare a acestor substan țe, apar fibre cu rezistență
redusă, care prin presiunea con ținutului globului ocular se alungesc sau î și
modifică forma, putând să ducă la tulburări de refrac ție cum este miopia,
astigmatismul, cheratoconul.
Rolul fiziologic al scleroticei este de a proteja celelalte componente
oculare.
Membrana externă, sclerotica, în 1/6 anterioară, la polul anterior î și
modifică structura prin plasarea fibrelor în sistem par alel, ceea ce face ca
această porțiune să devină transparentă. Această zonă este numită corneea
transparentă, prin care pătrunde lumina, excitantul specific al ochiului.
Corneea are principalul rol optic de a permite pătrunderea radia țiilor
luminoase și, prin puterea ei de refracție de 40 de dioptrii, de a devia
traiectoria luminii, pentru a ajunge la retină.
- Membrana mijlocie este numită uveea și se împarte în: uveea
anterioară și uveea posterioară. Uveea anterioară cuprinde la rândul ei două
elemente: corpul ciliar și irisul.
Corpul ciliar este format de mușchii ciliari și procesele ciliare.
Mușchii ciliari sunt netezi, nesupu și voinței și funcționează reflex, având
legături foarte fine cu lentila cristaliniană transparentă. Îndeplinesc cea mai
importantă funcție optică oculară și anume punerea la punct a imaginii pe care
o fixăm de la orice distanță. Aceasta este funcția de acomoda ție vizuală,
necesară unei vederi clare în privirea de la orice distan ță dorim. Mușchii
acționează prin contracție sau relaxare asupra cristalinului.
Procesele ciliare, bogat vascularizate, secretă umoarea apoasă
necesară menținerii presiunii normale intraoculare, precum și nutriției
formațiunilor care nu au vase, cum sunt corneea și cristalinul.
Irisul, membrana diafragmatică situată vertical în fața cristalinului este
colorată diferit de la subiect la subiect, de la rasă la rasă. Central, irisul are
un orificiu numit pupilă.
Pupila își poate micșora sau mări diametrul în raport cu lumina din
mediul exterior, având în mod reflex rolul de a doza cantitatea de lumină ce
pătrunde în interiorul ochiului până la retină.
Uveea posterioară, cunoscută și sub numele de coroidă, este asemuită
cu un burete vascular, deoarece con ține aproape în totalitate numai vase de
diferite mărimi, care au rolul de a hrăni retina și celelalte componente oculare.
Coroida conține și un pigment, care realizează așa numita cameră obscură a
ochiului.
Cristalinul, este unul din mediile transparente ale ochiului. Acesta
funcționează ca o lentilă, razele de lumină captate suferind în ochi 3 refrac ții,
dintre acestea 2 având loc în cristalin. Cristalinul î și modifică curbura în funcție
de necesitate. Astfel, pentru vederea de aproape cristalinul se bombează, iar
pentru vederea la distanță se aplatizează (alungește). Acest fenomen se

~8~
petrece pentru distanțe între 10÷15 cm și 6 m. Există un punct la care
cristalinul este aplatizat la maximum. Peste această distantă vedem clar, fără
să mai aibă loc turtirea lui, iar vederea se face fă ră efort.
Opacifierea cristalinului este o boală numită cataractă.
Umoarea apoasă umple camera anterioară și cea posterioară a globului
ocular. Ea are rolul de nutri ție a componentelor vasculare și determină
presiunea în interiorul globului ocular. Cre șterea presiunii se atestă la bolnavi
de glaucomă. Corpul vitros se afla în camera obscura și are rolul de a men ține
forma globului ocular.
A treia membrană a ochiului este retina, de tip nervos, formată din 1 0
straturi în care există 3 tipuri de neuroni: p rimul neuron: conul și bastonașul;
al doilea neuron celula bipolară și al treilea neuron celula ganglionară.
La acest nivel se face transformarea radia ției luminoase în energie
electrică, care transmite mesajul vizual la scoarța cerebrală. Conurile și
bastonașele sunt neuronii cei mai importanți, care conțin substanțele
fotosensibile și anume iodopsina și rodopsina, substanțe care au în compoziția
lor ca element esențial vitamina A. Conurile sunt așezate în centrul fundului
de ochi în zona numită macula opt ici (pata optică).
Există în general până la aproximativ 8000000 de celule, care se ocupă
cu perceperea formei elementelor fixate (simțul formelor) și cu distingerea
luminii monocromatice, deci a culorilor (simțul cromatic).
Bastonașele sunt cu aproxima ție în număr de peste 60000000 elemente
și au proprietatea de a sesiza intensită ți de lumină din ce în ce mai reduse,
adică permit orientarea în lumina redusă, în întuneric (sim țul luminos).
Excitantul specific al acestor celule neuroni este radia ția
electromagnetică, adică lumina compusă albă, formată din particule foarte fine
numite fotoni sau cuante de lumină.
Cuantele de lumină pătrund în ochi prin mediile transparente și
refringente, cum sunt corneea, umoarea apoasă, cristalinul și corpul vitros.
Ajunse la conuri și bastonașe, determină un microbombardament, deoarece
au masă si viteză, rupând molecula de substan ță fotosensibilă (iodopsina și
rodopsina). Are loc o transformare foto -fizico-chimică, ce se face prin
rezonanță paramagnetică și electronii sunt aruncați pe orbite externe,
determinând o diferență de potențial. Această diferență de potențial se
transmite prin ceilal ți neuroni (celule bipolare și ganglionare), prin nervii optici
și căile optice până la scoar ța cerebrală, unde se formează imagin ea prin
mecanism psihic.
Această proprietate piezoelectrică a neuronilor retinieni dă posibilitatea
transformării luminii în energie electrică, care duce mesajul vizual la scoar ța
cerebrală.
Componenta optică oculară, formată din corneea transparentă, si tuată
în polul anterior al globului ocular și refringentă cu o putere de 40 de dioptrii,
poate să dirijeze razele luminoase sosite la ea. Umoarea apoasă care este
numai transparentă, se află în spatele corneei, în a șa numita cameră
anterioară a ochiului, care din punct de vedere optic nu are decât să conducă

~9~
razele luminoase. Al treilea element și foarte important este lentila crista liană
convexă, transparentă, și refringentă de 20 de dioptrii.
Această lentilă este legată prin fibre foarte fine (zonula Zin n) de mușchii
ciliari. Cristalinul este situat în spatele irisului și are posibilitatea prin
contracția reflexă a mușchiului ciliar fie să își crească refringența (se
bombează) permi țând vederea de aproape, fie să-și scadă refringența (se
turtește), permițând vederea la distanță.
Această proprietate este acomoda ția vizuală, care ne permite să vedem
clar de la orice distanță privim.
În spatele cristalinului și deci în restul conținutului ocular se află corpul
vitros (sau umoarea sticloasă) element transpare nt, grație unui edificiu chimic
colagenic cu o structură foarte fină, lipsită de orice alt element structural și
mai ales de vase. Rolul corpului vitros este de a permite razelor să ajungă la
neuronii retinieni.

4.1. Vederea
Acomodarea. Un ochi normal, aflat în stare d e repaus, are focarul situat
pe retină. Din această cauză, pentru obiectele situate la infinit (practic, la
distanțe mai mari decât circa 15 m) ochiul formează imaginile pe retină fără
nici un efort de modificare a cristalinului.
Apropiind obiectul, cristalinul se bombează sub acțiunea mușchilor
ciliari, așa fel încât imaginea să rămână tot pe retină. Fenomenul se nume ște
acomodare. Cristalinul însă nu se poate bomba oricât și de aceea obiectul
poate fi adus doar până la o an umită distanță minimă – distanță minimă de
vedere – sub care ochiul nu mai poate forma imaginea pe retină.
Acomodarea ochiului este deci posibilă între un punct aflat la o distan ță
maximă (punctul remotum), care, pentru ochiul normal este la infinit (practic,
peste 15 m) și un punct aflat la o distanță minimă (punctul proximum), care
pentru ochiul normal este de 10 -15 cm la tineri și aproximativ 25 cm la adul ți.
În mod normal, ochiul vede cel mai bine, putând distinge cele mai multe detalii,
la o distanță mai mare decât distanta minimă de vedere si anume la
aproximativ 25 cm, numită distanța vederii optime.

4.2. Limitări ale vederii

Există o serie de limitări ale vederii, acestea pot fi împăr țite funcție de
factorul care le cauzează în:
• nivelul de iluminare
Se poate determina un prag minim al intensită ții luminii care ajungând
prin intermediul cristalinului la zona retinei provoacă senza ția vizuală, totodată
dacă intensitatea luminii depă șește pragul superior, duce la stare de
disconfort.
• caracteristici ale ochiului
Diferențele anatomice ale ochilor, câmpul vizual, vederea periferică,
distanța minimă la care poate fi realizată focalizarea sunt caracteristici
individuale ale fiecărui individ.

~ 10 ~
 4.3. Abateri ale vederii
Defectele de structură care pot apărea, prin existența unor anomalii de
structură ale diferitelor elemente, formează dioptrul ocular. În anomaliile de
corelație este vorba de variante biologice ale dioptriilor, pe când în cele de
structură există modificări în confor mația lor, determinate genetic. În raport cu
felul în care se formează imaginile pe retin ă, defectele de optică sau
ametropiile se împart în: ametropii stigmice sau focale și ametropii astigmice.
Ametropiile stigmice sunt hipermetropia și miopia, iar din cele astigmice sunt
astigmatismele.
Condițiile de mediu, distanța de la care citim, iluminarea, caracterul
literelor etc., pot să determine în unele cazuri ametropii de valoare mai mică
și îndeosebi miopia.
Mărimea ametropiilor adică excesul sau deficitul de refracție în raport cu
ochiul, se determina în dioptrii.

4.4. Cerințe privind acuitatea vizuală

În standardele și în normativele de metodă sunt prevăzute cerințe
minime privind acuitatea vizuală a operatorilor de examin ări nedistructive:
pentru examinarea vizuală acestea sunt mai restrictive și în funcție de
specificul inspecției ele pot fi completat e de alte prevederi impuse de
normativele de produs sau de către angajator.
Există o mare varietate de condiții impuse pentru acuitatea vizuală : ca
o medie a acestora, ca minim se impune îndeplinirea ur mătoarelor:
La vederea de aproape să permită citirea J aeger 1 la nu mai puțin de 30
cm sau echivalent cu mijloace de corecție a vederii. Times New Roman N4
este echivalent cu Jaeger 1.
La distingerea culorilor trebuie să satisfacă testul de culoare Ishihara
(NDT) sau specificat de patron.
Pe lângă condițiile de acuitate vizuală, operatorul sau inspectorul de
examinări nedistructive trebuie să fie:
• familiarizat cu standardele, regulile și specificațiile din domeniul NDT și
cu cele specifice domeniului și tipului de produs inspectat;
• informat despre produsul, procedeul de fabricație ce se utilizează;

5. Nivele de iluminare
Normativele de metodă sau de produs stabilesc nivelurile minime de iluminare
necesare realizării examinării/inspecției. În practică se utilizează intensități de
iluminare diferite astfel: la explorarea rapidă a zonelor de examinare se impun
valori de minim 350 Lux; iar atunci când se impune o inspectarea mai atentă
min. 500 Lux.

~ 11 ~
 Variante de proceduri aplicabile examinărilor vizual e pot impune valori
mai mari sau mai mici ale intensită ții de iluminare a zonei inspectate, dar
trebuie ținut cont de solicitarea și oboseala ochilor operatorului ce survine în
timpul inspecției.
Condiții pentru examinarea vizuală conform SR EN ISO 17637 :
• Iluminarea: 350 lux minimum (recomandat: 500lux)
Acces al examinării.
• Ochii ar trebui sa fie la o distan ță de până la 600 mm de suprafață
• Unghiul de examinare (linia de la ochi la suprafa ță) să nu fie mai mică
de 30°
• Ochii ar trebui să fie la o distanță de până la 600mm de suprafață
Pentru iluminarea suprafețelor de examinare se poate folosi (orientativ):
• Bec cu incandescență de 100W așezat la o distanță de 0,2m;
• Tub fluorescent de 80W așezat la o distanță de 1m.

5.1. Tehnici de iluminare

Sursele de lumină folosite în examinarea vizuală nedistructivă pot avea,
de la caz la caz, spectru continuu, discontinuu sau monocromatic. Pentru a
obține lungimea de undă dorită, se folosesc surse de lumină (lămpi cu vapori
de mercur, sodiu sau al ți vapori) cu filtre de sticlă, lichid sau gaz.

6. Echipamente pentru examinări vizuale

• Sisteme de oglinzi
Pentru a inspectata zone la care accesul direct nu este posibil, operatorul se
poate ajuta de sisteme de oglinzi în diferite configura ții, și cu diferiți gradienți
de mărire.
• Lupe
Cel mai simplu instrument este lupa care conduce la o imagine virtuală cu un
diametru mai mare. Puterea lupei corespunde ochiului vizând la infinit, și ea
se prezintă sub forma unui număr (grosisment) G=3x

~ 12 ~
 Recent lupele cele mai puternice pot ave a o putere de maximum 25x.
Lupa deformează imaginea către margini prezentând abera ții de:
- sfericitate (existența mai multor focare, razele convergente nu sunt
oblice "fenomen numit coma");

- cromatism (marginea lentilei asemănată cu o prismă care descompune

lumina);

- astigmatism (fasciculele oblice dau frecvent o imagine imprecisă cu

contur neregulat);
- distorsiune, ce conduce la formarea de imagini curbate sau bombate,
pernă sau butoi;
• Endoscoape
Provine la origine din periscopul militar. Se examinează suprafe țele interioare
ale obiectelor: motoare, vane, ventile, pompe, suprafe țe fără acces direct
privirii observatorului. Ini țial a fost confecționat din o serie de lentile, ulterior
fibră optică. Poate fi rigid sau flexibil, cu posibilitate de rotire. Este echipat cu
sursă de lumină care poate fi localizată în zona de examinare sau poate fi

~ 13 ~
transmisă prin intermediul fibrei optice de la o sursă externă. Unghiul de
vizualizare este de 50°.

• Boroscoape
Sunt instrumente de examinare vizual de construc ție relativ simplă și robustă;
aparatul constă într-un tub prin care se realizează transferul imaginii de la
obiectiv la ocular.

• Fibroscoape
Reprezintă o altă mare categorie de boroscoape uti lizate de regulă acolo unde
accesul și configurația elementelor inspectate impune flexibilitate; atât a
elementului care este introdus, cât și a zonei obiectivului. Imaginea captată
poate fi observată prin intermediul obiectivului aparatului și poate să fie
transmisă, codat electronic la dis pozitive de afișaj electronic. Generațiile
actuale de echipamente sunt prevăzute cu software capabil de a prelucra
imaginile digitale: zoom, contrast, luminozitate .

~ 14 ~
 • Televiziune cu circuit închis
Pentru examinările vizuale al unor produse, subansamble sau procese de
fabricație la care accesul nemijlocit al operatorului este restric ționat sau
imposibil din diferite motive (acces limitat sau imposibil, noxe, nivel ridicat de
radiație, temperatură, presiune, etc.) inspec ția vizuală se poate realiza
utilizând sisteme de examinare cu Televiziune cu circuit închis. Astfel
operatorul va urmării imaginile capturate de o cameră de luat vederi pe un
ecran; acest lucru, împreună cu sisteme de înregistrare a imaginilor vor
permite evaluarea și documentarea informa țiilor obținute.
• Surse de lumină
Există o mare varietate de tipuri și soluții constructive de surse de lumină ;
alegerea caracteristicilor acestora se face funcție de situația particulară de
inspecție. Acestea pot fi externe sau "built in" funcție de generație sau de tipul
de echipament/aparatură utilizat. În general se utilizează diferite tipuri de
lanterne, sau alte surse de lumină fi xe sau mobile.
• Calibre, scale, dispozitive
Atunci când operatorul e de examinări vizuale urmăre ște compararea unor
dimensiuni, forme, cote ale piesei inspectate el se poate folosi de diverse
dispozitive ajutătoare cu care acesta poate ușura efectuarea inspecției.
• Sisteme automate controlate de calculator
Sisteme automate de examinare, inspecție care utilizează diferite metode de
achiziție a imaginilor, permit pe lângă ob ținerea unor viteze de examinare
ridicate; la care operatorul uman nu poate face fată, atingerea unor nivele
ridicate de precizie și acuratețe.
Prin utilizarea unor programe de calculator specializate în recunoa șterea
formelor sau utilizând compararea imaginilor digitale c u imagini etalon se

~ 15 ~
poate realiza inspecția pe fluxul de producție, lua decizii în ceea ce prive ște
sortarea pe clase de calitate a produselor examinate.
Ca principiu sistemele automate de execuție constau în :
- Sursă de lumină
- Cameră video de achizi ție a imaginii
- Sistem de digitalizare a informa țiilor, imaginilor
- Unitate centrală de calcul cu monitor

~ 16 ~