BAZELE ECONOMIEI

INTREPRINDERII

GESTIUNEA FINANCIARA A
INTREPRINDERII

Gestiunea financiara a intreprinderii

Fiecare dintre intreprinderile existente au intreaga pe parcursul intregii sale existente

juridice anumite probleme financiar, dar si solutii care le pot rezolate, acestea fiind direct
proportionale ca si gravitate sau factori care au condus la aparitia lor cu specificul mediului
financiar al intreprinderii, dar si propriilor speficiatii comerciale. Astfel, gestiunea financiara se
va raporta la situatiile exacte care au luat nastere si se va incerca remedierea in consecinta a
problemelor.

Printre problemele de gestiune financiara se pot numara si urmatoarele: solutionarea

problemelor microintreprinderilor dintr-o tara care se afla din punct de vedere economic la
stadiul de dezvoltare, iar suprastructura aproape ca lipseste; probleme privind investitiile unei
intreprinderi mijlocii care isi desfasoara activitatea pe o piata bogata in lichiditati, dar si in
institutii care au capacitatea si dreptul de o finanta; probleme privind finantarea unei
intreprinderi multinationale, cu acces la pietele internationale de capital.

In primul caz exemplificat, aspectele financiare ale intreprinderii se limiteaza doar la

urmatoarele decizii financiare: investitii (in cladiri, utilaja, masini s.a.m.d.), aprovizionarea cu
materii prime sau materiale, precum si focusarea activitatii in cee ace priveste vanzarea sau
prestarea serviciilor care formeaza obiectul de activitatea al intreprinderii.

In cea de-a doua situatie enumerate, prin gestiunea financiara se vor lua decizii cu privire
la alegerea uneia dintre modalitatile de finantare la care poate accesa, dar care o avantajeaza din
toate punctele de vedere.

In cazul intreprinderilor multinationale, gestiunea financiara presupune urmatoarele

activitati: incasarile si platile efectuate in moneda nationala sau valuta, cautarea unor mijloace de
finantare pe pietele de capital si la banci, atat in propria tara, dar si in strainatate, stapanirea
riscurilor financiare privind operatiunile efectuate pe piata straina, etc.

Importanta gestiunii financiare estee deosebita deoarece in functie de felul in care

strategia realizarii si aplicarii sale, intreprinderea poate avea un success rasunator in domeniul
sau de activitate sau poate reprezenta un success total. Cel mai bun exemplu in acest sens, gasit
in doctrina de specialitate, il reprezinta cele doua companii aeriene americane Eastern Airlines si
Delta. In timp ce Eastern Airlines apela, conform traditiei, la imprumuturile financiare care
sustineau activitatea, dar si viata comerciala propriu-zisa a companiei, managerii financiari ai
companiei Delta au inteles ca autofinantarea este un factor sigur si decisiv pentru a face
compania una dintre cele mai puternice din piata.
 Orice intreprindere poate fi infiintata doar cu participarea la realizarea capitalului sau
social, insa trebuie mentionata ca pe langa investitiile initiale, intreprinderea trebuie sa aiba in
permanenta cu capital pentru care se putea realiza activitatea denumita finantarea exploatarii.

Finantarea exploatarii se formeaza ca urmare a finantarii activelor circulante (curente).

Aceste active curente sunt formate din mai multe elemente precum: stocuri, creante, titluri
financiare si disponibilitati. Primele trei elemente mentionate se vor finanta cu precaderea,
acestea reprezentand ceea ce se numeste ,,necesar de finantare a ciclului de exploatare” sau
,,capital de lucru brut”.

De asemenea, exista si un capital de lucru net care poate fi definit ca fiind diferenta dintre
activele pe termen scurt si pasivele temporare, rezultand investitia neta realizata de intreprindere
in active temporare.

Pentru existenta capitalului de lucru net este necesara existenta unor elemente
determinante precum: valoarea stocului; clientii (componenta importanta a activelor circulante);
titlurile financiare (valorile mobiliare de plasament) care, fiind detinute pe termen scurt,
reprezinta plasamente sigure ale disponibilitatii intreprinderii; disponibilitatile intreprinderii
(lichiditatile effective detinute de intreprindere in casa sau in banca si a caror valoare se
determina ca urmare a evolutiei incasarilor sau platilor); furnizorii; alte datorii de exploatare
(fonduri atrase pe termen scurt de la stat).

De asemenea in categoria elementelor determinante mai conteaza si daca firma practica

incasari inainte de livrari deoarece aceste sume incasate sunt alte surse ce se atrag pe termen
scurt, ele facand parte din categoria clientilor – creditori.

Totodata, nu trebuie uitate nici creditele contractate de firma pe termen mai mic de un an,
acestea fiind datorii financiare pe termen scurt si reprezinta rambursarea creditelor pe termen
lung si dobanzile datorate de intreprindere pentru acestea.

Ciclul de exploatare mai poate necesita si existenta unui fond de rulment (capital de lucru
net).

Ciclul de exploatare este perioada de timp care trece intre achizitionarea unui active
circulant pentru ca acesta sa fie transformat sim ai apoi vandut, precum si finalizarea acestuia
prin obtinerea efectiva a unei sume de bani ca urmare a comercializarii sale. Trebuie mentionat
ca valoarea unitatii de stoc va creste in timp ce ciclul de exploatare va inainta, acest lucru fiind
determinat de faptul ca la valoarea initiala se vor adauga si cheltuieli de stocare, de prelucrare, de
circulatie care vor dura pana la incasarea clientilor beneficiar.

Obiectivul cliclului de exploatare este de a eficientiza felul in care capitalul a fost alocat,
urmarindu-se totodata si diminuarea riscurilor.

In vederea finantarii ciclului de exploatare se deruleaza si alte doua domenii

complementare de activitate, precum: determinarea necesarului de active circulante si
determinarea modalitatii de finantare a acestuia.

Spre exemplu, daca vor fi stocate o cantitate mare de marfuri, costurile privind
depozitarea, exploatarea continua a acestora s.a. vor creste pe masura ce acestea nu se vor
comercializa iar, in final, pretul obtinut s-ar putea sa nu mai fie rentabil prin raportare la costurile
deja realizate. In schimb, daca se va stoca o cantitate mai mica de marfuri, toate costurile anterior
mentionate vor fi mai scazute si vor exista sanse reale de obtinere a unui profit.

Exista un raport specific fiecarei intreprinderi intre vanzari si nevelul activelor necesare
pentru realizarea lor. Pe aceasta tema se pot deteremina trei politici de gestiune a ciclului de
exploatarea care vor avea in mod categoric un rol in ceea ce priveste rentabilitatea si riscul.
Astfel, cele trei categorii de politici de gestiune a ciclului de exploatare sunt urmatoarele: o
politica agresiva (ofensiva), o politica defensiva, o politica echilibrata.

Politica agresiva urmareste sursele atrase temporar (datoriile de exploatare) si care au

cele mai mici costuri de procurare. Politica defensive consta in propagarea principiului e
finantare a activelor circulante, mai ales din surse permanente (fond de rulment). Politica neutra
are ca principal obiect de actiune, realizarea unei sincronizari perfecte intre scadentele activelor
si pasivelor pe termen scurt.

Necesarul de finantare a ciclului de exploatare exprima nevoia totala de capitaluri pentru

procurarea stocurilor si asigurarea unui solc optin de creante care sa asigure desfasurarea
normala a ciclului de explotare. Practic, se urmareste cresterea gradului de rentabilitate a
intreprinderii cu aplicarea unor masuri care sa diminueze riscul.
 In vederea determinarii necesarului de finantare a ciclului de exploatare (NFCE) se
aplica, in general, doua metode: metode analitice si metode sintetice.

Metodele analitice presupun determinarea gradului de intindere al NFCE prin raportare la

elemente de stocuri dee materii prime si materiale, de produse in curs de fabricatie, produse
finite si produse expediate sau marfuri. Aceste metode se recomanda, de regula, in doua cazuri,
si anume: in cazul modificarilor structural considerabile ale activitatii intreprinderii si in cazul in
care se urmareste determinarea nevoii de finantare medii anuale a stocurilor, metodele sintetice
urmand a fi utilizate in completare pentru fundamentarea nevoii trimestriale de finantare.

Metodele sintetice urmaresc stabilirea gradului de necesitate al nevoii de capitaluri

circulante pe totalul acestora, rin raprtare la volunul de activitati de exploatare deja planificat,
precum si in fucntie de viteza de rotatie anterior stabilita. Aceasta categorie de metode se
foloseste cu precadere in perioada de stabilitate economica, rezultatele sale fiind foarte bune si
foarte precise.

Uneori, ciclul de exploatare are nevoie sa fie finantat. Aceasta finantare se poate face fie
din surse propria, fie din surse atrase, fie din surse imprumutate.

Sursele propria sunt determinate de capitalurile permanente ale caror surplusuri pot fi
utilizate pentru finantarea ciclului de exploatare. Surplusul la care am facut referire este chiar
fondul de rulment.

Fondul de rulment se calculeza ca diferenta dintre capitalurile permanente (capitaluri

propria si datorii financiare) si activele fixe nete, rolul sau fiind acela de a asigura o marja de
siguranta pentru activitatea de exploatare.

Sursele atrase sunt datoriile de exploatare si rezulta din relatiile contractuale ale tertilor
cu care exista contracte incheiate intre acestia si intreprindere si din datoriile de exploatare care
iau nastere din relatiile contractuale dintre intreprindere si stat.

De regula, datoriile comerciale se concentreaza in mare parte pe creditul comercial care

este o sursa spontana de finantare si care se imparte in doua categorii: creditul comercial gratuit
(implica creditul obtinut pe perioada acordarii discountului) si creditul comercial costisitor
(credit acordat peste perioada in care discountul este acordat).
 De asemenea, sursele atrase se mai refera si datoriile fiscal, datoriile catre personalul
intreprinderii, avansurile primate de la client si datoriile catre alti creditori ai intreprinderii care
iau nastere din esfasurarea relatiilor specific obiectului de activitate al intreprinderii respective.

Sursele imprumutate sunt creditele bancare pe termen scurt la care intreprinderile pot
apela. Acestea sunt accesate mai ales la final de luna cand se sau la data platii salariilor
angajatilor.

Creditele bancare pe termen scurt sunt cele de trezorerie sau de mobilizare. Creditele de
trezorerie se acorda de catre bancile comerciale potrivit plafonului prestabilit, in timp ce creditele
de mobilizare se acorda ori de cate o banza accepta sa mobilizeze creante detinute de o
intreprindere.

Bibliografie
1. Note de curs.
2. D. Tagaduan, Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Universitatii ,,Aurel Vlaicu”, Arad,
2006.