PROIECT DE CURS

LA DISCIPLINA

INFORMATICA

Student: Gheorghe Nicolae Cristian

Anul: I

Program de studii: AA

Constanta 2021

Pag.1
Cuprins:

1.Sisteme de operare definitie(pag.3)

2.Clasificarea sistemelor de operare (pag.3-5)

3.Structura sistemelor de operare,organizarea si evolutia lor.(pag.5-9)

4.Bibliografie (pag.10)

Pag.2
1.DEFINITIE
Sistemul de operare reprezinta ansamblul de programe care asigura utilizarea optima a
resurselor fizice si logice ale unui sistem de calcul. El are rolul de a gestiona functionarea
componentelor hardware ale sistemului de calcul, de a coordona si controla executia programelor
si de a permite comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul. Folosirea hardware-ului unui
sistem de calcul ar fi dificila si ineficienta in lipsa unui sistem de operare. Pe scurt, sistemul de
operare este componenta software care coordoneaza si supravegheaza intreaga activitate a
sistemului de calcul si asigura comunicarea utilizatorului cu sistemul de calcul.

2.CLASIFICAREA SISTEMELOR DE OPERARE

-din punctul de vedere al executiei proceselor In

general, programele utilizeaza in mod diferit resursele unui sistem de calcul (unele ocupa mai
putina memorie interna decat altele, unele executa mai multe operatii de intrare/iesire, timp in
care UCP este utilizata mai putin, altele fac prelucrari complexe asupra datelor, utilizand intens
unitatea aritmetico-logica, etc).Pentru utilizarea eficienta a resurselor sistemului de calcul, unele
sisteme de operare pot gestiona executia concurenta a mai multor procese, asigurand proceselor
din sistem accesul concurent la resursele sistemului sau partajarea resurselor. Aceasta
inseamna ca, la un moment dat, in sistem se pot afla in executie mai multe procese care
concureaza intre ele pentru accesul la resursele sistemului iar sistemul de operare gestioneaza
resursele sistemului pentru satisfacerea cat mai multor cereri ale acestor procese pentru alocarea
de resurse.

O caracteristica importanta a unui sistem de operare este masura in care poate asigura executia
concurenta a proceselor. Dupa acest criteriu, sistemele de operare pot fi:
-monotasking, care nu asigura executia concurenta si nici partajarea resurselor intre mai multe
procese. Sub controlul unui sistem de operare monotasking, la un moment dat, in sistemul de
calcul se poate executa un singur program; acesta ramane activ din momentul lansarii lui in
executie si pana la terminarea lui completa; cat timp este in executie, programul are acces la
toate resursele sistemului de calcul.
- multitasking sunt acele sisteme de operare care asigura executia concurenta a mai multor
procese care exista concomitent in sistem 
-dupa gradul de interactiune cu utilizatorul
Un sistem de operare are rolul de a interfata comunicarea intre utilizator si sistemul de calcul.
Tendinta actuala in cererea utilizatorilor este de a creste atat gradul de interactiune cu sistemul de
calcul cat si gradul de accesibilitate al interfetei cu sistemul de calcul; aceste doua tendinte, in
general contradictorii, determina cresterea complexitatii componentei sistemului de operare care
asigura interfata cu utilizatorul.

Pag.3
Din punctul de vedere al accesului utilizatorilor la sistem si al gradului de interactiune cu
sistemul, sistemele de operare pot fi:
seriale, acele sisteme de operare pentru care gradul de interactiune cu utilizatorul, in timpul
prelucrarilor, este nul. De cele mai multe ori, interfata dintre sistemul de operare si utilizator nu
dispune de un limbaj de comanda accesibil utilizatorului obisnuit, motiv pentru care comunicarea
dintre utilizator si sistem nu este directa ci mediata de persoane specializate ca operatori de
calculator. In timpul executiei lucrarii sale, utilizatorul pierde total controlul asupra prelucrarii; el
furnizeaza datele care se prelucreaza odata cu formularea cererii de prelucrare si primeste
rezultatele prelucrarii la incheierea executiei.
interactive: sistemele de operare care permit comunicarea directa intre utilizator si sistemul de
calcul, prin intermediul unui limbaj dedicat acestui scop (limbajul de comanda al sistemului de
operare sau interfata grafica utilizator).
Sistemele de operare interactive pot fi:
monouser, cand comunicarea cu sistemul de calcul este posibila, la un moment dat, numai
pentru un singur utilizator, prin intermediul consolei sistemului de calcul;
multiuser, cand sistemul de operare poate gestiona comunicareaconcomitenta cu mai multi
utilizatori, conectati la sistemul de calcul prin intermediul echipamentelor terminale de
intrare/iesire
- dupa configuratia hardware deservita
Se obisnuieste impartirea sistemelor de calcul in trei categorii mari, in functie de puterea lor de
prelucrare a informatiei si de capacitatea lor; corelat cu aceasta impartire se clasifica si sistemele
de operare, dupa configuratia hardware pe care o deservesc. Structura sistemului de operare este
influentata de structura sistemului de calcul pentru ca, in general, s-a cautat ca punctele mai slabe
hardware sa fie compensate prin functii suplimentare asigurate de software, in particular, de
sistemul de operare. Pe de alta parte, un sistem de calcul puternic, ce permite prelucrari
complexe, are nevoie de un sistem de operare la fel de puternic, capabil sa asigure o buna
coordonare a activitatii sistemului de calcul si o gestionare optima a resurselor acestuia.
Dupa configuratia hardware deservita, sistemele de operare sunt:
-sisteme de operare pentru microcalculatoare: sunt puternic interactive, cu un limbaj de
comanda accesibil sau cu interfata grafica utilizator,
unele sunt monouser si monotasking (MS-DOS), altele multitasking (Windows), eventual si
multiuser (Unix), sunt usor configurabile, oferind proceduri automate pentru incarcarea sau
pentru instalarea sistemului de operare;ocupa un spatiu redus in memoria interna;suporta
dezvoltari pentru a permite conectarea in retele de calculatoare sau ca terminale la sisteme de
calcul mari;au functia de gestionare a informatiei dezvoltata in directia manevrarii unui numar
mare de fisiere de dimensiuni mici

Pag.4
-sisteme de operare pentru minicalculatoare:sunt interactive, multiuser si multitasking;folosesc
un limbaj de comanda pentru utilizatori avizati;procedurile de incarcare la conectarea sistemului
si de instalare a sistemului de operare sunt mai laborioase;sunt mai rigide, in cazul modificarii
configuratiei hardware;asigura un sistem de prioritati de executie dezvoltat;orientate pentru
lucrul cu mai multi utilizatori, oferind un sistem complex de protectie a informatiei;orientate
pentru lucrul cu multe terminale, putand indeplini functia de concentrator de date.
-sisteme de operare pentru calculatoare mainframe:seriale sau interactive, multitasking;limbaj
de comanda pentru utilizatori specializati;gestioneaza un numar mare de echipamente
periferice;orientate pentru prelucrari complexe si pentru volume mari de date.
In prezent se constata tendinta de apropiere a performantelor microcalculatoarelor de cele ale
calculatoarelor superioare lor, in paralel cu tendinta de apropiere a performantelor sistemelor de
operare pentru sisteme de calcul mari de cele ale sistemelor de operare pentru mini sau
microcalculatoare. In acelasi timp, se realizeaza o integrare functionala tot mai accentuata a
diferitelor tipuri de sisteme de calcul in platforme de lucru comune, de obicei prin conectarea
acestora in retele de calculatoare. Cel mai elocvent exemplu in aceasta directie este reteaua
Internet care realizeaza legatura intre cele mai diferite tipuri de sisteme de calcul, functionand
sub controlul unor sisteme de operare diverse.

Din punctul de vedere al dezvoltarii sistemului de operare, tendinta actuala este de dezvoltare a
sistemelor de operare portabile, adica acele sisteme de operare care functioneaza pe platforme
hardware diferite. Un exemplu in acest sens este sistemul de operare UNIX.

O alta directie este dezvoltarea de familii de sisteme de operare, de exemplu familia sistemelor
de operare Windows, in care au fost dezvoltate sisteme de operare interactive, multitasking,
asigurand si functiile pentru lucrul in retea de calculatoare; intre aceste sisteme de operare, unele
sunt specializate pentru un anumit mod de utilizare, de exemplu: Windows NT Server, pentru
server de retea sau Windows NT Workstation pentru statii de lucru din retea.

3.STRUCURA SISTEMELOR DE OPERARE,ORGANIZAREA SI EVOLUTIA

ACESTORA

Sistemele de Operare sunt sisteme de complexitate mare, care pentru a fi intelese si stapanite
trebuie divizate in subsisteme. O cale de divizare functionala a S.O. ar fi considerarea diverselor
responsabilitati ale sistemului ca module separate. Exista si alti factori cu importanta in stabilirea
structurii unui S.O., cum ar fi : caracteristicile hardware ale sistemului, limbajul de implementare
folosit, domeniile de aplicatie etc. Din cauza complexitatii un S.O. va apare diferit cand este
examinat din puncte de vedere diferite.

Pag.5
Posibile puncte de vedere ar fi :
-organizarea codului sursa al sistemului, organizarea memoriei
-structura de executie -
-interactiunea dintre componente
-adaptabilitatea la configuratii hardware

Organizarea memoriei.
Intotdeauna o parte a unui S.O. trebuie sa se gaseasca in memorie in timpul functionarii
sistemului. Acesta este partea rezidenta a S.O. si consta din cod care trateaza servicii critice :
-planificarea proceselor
-tratarea erorilor
-tratarea initiala a apelurilor sistem

Componentele utilizate cu frecventa redusa cum ar fi parti din sistemul de gestionare a sistemului
sau interpretorul de comenzi, nu raman in permanenta in memorie ci se incarca la cerere de pe un
suport extern. Acestea se numesc componente tranzitorii ale S.O..

Pentru partea rezidenta a S.O. se rezerva o zona fixa a memoriei. De obicei inceputul si sfarsitul
memoriei fizice.

Pentru componentele tranzitorii ale sistemului poate fi rezervata o zona denumita sau acestea pot
fi tratate la fel ca si programele utilizatorului, fiind incarcate in orice portiune de memorie
disponibila.
In zona inferioara a memoriei gasim detalii despre intreruperi. Zona superioara a memoriei este
uneori utilizata pentru comunicare cu perifericele iar in alte arhitecturi se foloseste pentru S.O.
din motive de simplificarea scrierii programelor.

Organizarea memoriei in S.O. este prezentata prin harti de memorie, unde de regula apar 3
aspecte distincte :
-continutul spatiului virtual de adrese al unui program utilizator
-continutul spatiului virtual de adrese al unui program sistem
-continutul memoriei fizice.
- Structuri de executie.
Codul unui S.O. consta din mai multe unitati executabile, executia fiecarei unitati fiind
declansata de evenimente specifice.

In organizarea traditionala S.O. pot fi privite ca o colectie de rutine, activate fiecare prin apeluri
sistem din programe utilizator, sau ca urmare a unor intreruperi.

Obs.: Majoritatea S.O. prevad un singur punct de intrare in sistem, acesta fiind un dispecer care
va rezolva apelurile.

Pag.6
In timpul executiei acestor rutine sau altora pot apare solicitari de incarcare a unor parti
nerezidente. Aduse in memorie ele vor avea acelasi nivel de privilegiu cu rutinele rezidente
(exista si exceptii). Un apel sistem apare in programe cu aceeasi sintaxa ca si apelul obisnuit de
rutine. Traducerea lor in cod executabil este insa diferita, prevazandu-se operatiile necesare
pentru schimbarea regimului de executie (se trece din regim neprivilegiat, specific programelor
utilizator, in regim privilegiat, specific S.O., adica nu mai sunt aplicate toate elementele de
protectie aplicate programului utilizator) Multe din rutinele S.O. revin la programul apelant
numai dupa satisfacerea completa a serviciilor solicitate.

Exista apeluri sistem (si deci rutine din S.O.) care declanseaza activitati ce se vor desfasura
simultan cu desfasurarea activitatilor U.C. fara a avea nevoie de U.C. (de exemplu operatiile de
I/O). In aceste cazuri, programul care a facut apelul, e de regula suspendat pana la terminarea
serviciului, iar U.C. poate fi folosit de alte programe (vezi multiprogramarea). La terminarea
unui serviciu de durata, solicitat de un program, se declanseaza o intrerupere ce va face ca U.C.
sa suspende executia programului in curs si sa treaca la executia rutinei de tratare a intreruperii.
Ca urmare a executiei acestei rutine se vor modifica diferite structuri de date si este posibil ca
programul care a fost blocat pentru efectuarea serviciului sa devina gata de executie. La
terminarea rutinei de tratare a intreruperii, o componenta a S.O., numita planificator decide daca
se reia executia programului care a fost suspendat in momentul aparitiei intreruperii sau se alege
un alt program.

In S.O. simple toate serviciile sunt duse pana la capat fara a se reveni la programul de aplicatie
sau altele.

In S.O. mai complexe, apar activitati ale S.O. care trebuie sa continuie pe o perioada mai lunga
in paralel cu executia proceselor utilizator (tiparirea unor fisiere la imprimanta, controlul unor
linii de telecomunicatie, o serie de activitati periodice cum ar fi la UNIX salvarea tampoanelor
din memorie pe disc). Ele sunt organizate ca procese distincte, numite taskuri sistem si sunt
tratate asemanator cu procesele utilizator, avand insa prioritate de planificare mai mari.

Organizarea unei parti din S.O. ca procese este o cale de reducere a erorilor in realizarea S.O.
(pentru ca trebuie controlat un volum mai mic de cod). Exista o parte a codului de S.O. care
ramane in afara proceselor sistem si cuprinde servicii esentiale, intre ele fiind inclusa si
planificarea proceselor, comunicarea intre procese, rutine pentru gestionarea memoriei etc.
Din punctul de vedere al interactiunii cu componentele hardware ale sistemului de calcul si dupa
modul de implementare a software-ului, sistemul de operare este organizat pe doua niveluri:

a. nivelul fizic include componenta firmware a sistemului de calcul; acest nivel ofera servicii
privind lucrul cu componentele hardware ale sistemului de calcul si cuprinde acele elemente care
depind de structura hardware a sistemului. Tot in nivelul fizic sunt incluse programe a caror

Pag.7
executie este indispensabila, de exemplu programul care lanseaza incarcarea automata a
sistemului de operare, la pornirea calculatorului.

La acest nivel, comunicarea cu sistemul de calcul se realizeaza prin intermediul sistemului de

intreruperi, prin care se semnaleaza anumite evenimente aparute in sistem; la aparitia unei
intreruperi, controlul este dat unor rutine de pe nivelul urmator al sistemului de operare;
b. nivelul logic include partea de programe a sistemului de operare si ofera utilizatorului
mijloacele prin care poate exploata sistemul de calcul; comunicarea utilizatorului cu sistemul de
calcul se realizeaza prin comenzi adresate sistemului de operare sau prin intermediul
instructiunilor programelor pe care le executa; invers, comunicarea se realizeaza prin intermediul
mesajelor transmise de sistemul de operare catre utilizator.Programele nivelului logic adreseaza
dispozitivele hardware prin intermediul programelor nivelului fizic al sistemului de operare si
din acest motiv ele sunt independente de structura hardware a sistemului de calcul : nivelul fizic
constituie o interfata intre hardware si nivelul logic al sistemului de operare.

Din punct de vedere functional, programele sistemului de operare se impart in doua categorii :

a. Componenta de comanda si control, care cuprinde programe ce au rolul de a asigura

utilizarea eficienta a resurselor sistemului de calcul
b.   Componenta de servicii care cuprinde programe destinate minimizarii efortului uman
implicat de utilizarea sistemului de calcul.
 Resursele unui sistem de calcul; gestionarea resurselor
Pentru a executa un program, intr-un sistem de calcul secvential cu program memorat, este
necesara incarcarea acestui program in memoria interna a sistemului de calcul. Sub controlul
unitatii centrale de prelucrare (UCP) sunt executate, secvential, instructiunile programului. Dupa
caz, executarea unei instructiuni program poate presupune:
-alocarea unitatii aritmetico-logice (UAL), pentru efectuarea de operatii aritmetice sau logice
asupra datelor prelucrate de program;
-alocarea unui dispozitiv periferic, pentru realizarea unui schimb de informatii intre acesta si
memoria interna afectata programului;
-alocarea de spatiu in memoria externa a sistem de calcul, pentru stocarea informatiilor
manevrate de program;
-accesarea unei anumite structuri de date (de exemplu un fisier din memoria externa);
-apelul, pentru executie, a unui alt program, incarcat in memoria interna sau memorat in
memoria externa a sistemului de calcul, 

Pag.8
 Componenta de comanda si control a sistemului de operare

Activitatea de lansare in executie a unui program, activitatea de gestionare a alocarii resurselor

sistemului de calcul, pe toata durata executarii programului, ca si operatiile efectuate la
incheierea executiei acestuia, sunt functii realizate de componenta de comanda si control a
sistemului de operare.

Functiile componentei de comanda si control ale sistemului de operare sunt:

-planificarea, lansarea si urmarirea executiei programelor

-gestionarea resurselor sistemului de calcul
-depistarea si tratarea evenimentelor deosebite care apar in timpul executiei -programelor
-asigurarea protectiei informatiilor manevrate de diverse programe (aceste programe pot fi ale
sistemului de operare sau programe utilizator). Conform acestor functii, componenta de comanda
si control a sistemului de operare va include:
-nucleul sistemului de operare, cu functia de coordonare a activitatii sistemului de calcul si a
celorlalte componente ale sistemului de operare. Aceasta componenta este rezidenta in memoria
interna pe toata durata functionarii sistemului de calcul si se mai numeste monitorul rezident al
sistemului de operare.
-cate o componenta de gestionare pentru fiecare tip de resursa din sistem.

Functia de protectie a informatiei intre procese si functia de tratare a erorilor se realizeaza in mod
specific, pentru fiecare tip de resursa, in cadrul componentei de gestionare a resursei.

Pag.9
BIBLIOGRAFIE

1. Miloşescu M., Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor. Manual pentru clasa a IX-a,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004

2. Gheorghe M., s.a., Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor. Manual pentru clasa a IX-a,
Editura Corint, Bucureşti, 2005.

Pag.10