Comuni

carea
Comunicarea
anumite fapte
esopică esopică reprezintă acţiunea prin intermediul căreia
sau evenimente ce nu pot fi aduse la cunoştinţa
cuiva în mod direct sunt comunicate în mod indirect prin
intermediul unor fabule, maxime, cugetări, analogii, aluzii. Prin această tehnică, în locul personajelor
reale sunt folosite personaje imaginare (de obicei, înlocuirea lor cu nume de animale).

Comunicarea esopică a fost folosită în special în sistemele totalitare de către cei din structurile puterii şi
care doreau să transmită informaţii doar unui cerc restrâns de persoane, care ştiau să decodifice aceste
mesaje. Sensul unui cuvânt anume, respectiv al unei fraze, depinde de cuvântul sau fraza în sine, dar şi
de contextul situativ anume în care au fost lansate. Nu este pur şi simplu suma unor cuvinte sau sunete
înşirate după anumite reguli. Relaţia dintre cuvintele unei fraze este una interactivă.[1] Astfel, o anume
frază (ex. ,,Guvernul este prost şi ar trebui înlocuit”) rostită sau scrisă într-o democraţie este un lucru
firesc, iar într-o dictatură poate să pericliteze viaţa autorului. Tocmai în statele totalitare, limbajul care
se foloseşte, de aluzii, fabule sau analogii, comunicarea esopică (după autorul grec de fabule Esop, sec.
VI î.d.Ch.) are o importanţă deosebită. Prin comunicarea esopică se circumscriu două moduri de
comunicare diferite: pe de o parte procedura unor guverne de a transmite unele informaţii către un cerc
restrâns de ,,iniţiaţi”, pe de altă parte o tehnică de comunicare a unor jurnalişti folosită pentru evitarea
unor reglementări oficiale de limbaj, interdicţii etc. În ambele cazuri se urmăreşte sau se poate urmări
crearea unor bariere de comunicare, ce îşi au originea în nivelul de cultură, respectiv în cunoştinţele
celor iniţiaţi. Decodarea comunicării esopice în ziare presupune stăpânirea unor tehnici speciale de citire
(să ne reamintim de ,,cititul printre rânduri” din perioada comunistă), precum şi cunoaşterea unor
coduri complexe, care presupun un anumit nivel de cultură.

Comunicarea esopică, în sensul al doilea, se foloseşte pentru a evita/ocoli reglementările oficiale ale
limbajului şi ale cenzurii. Discutarea temelor tabu prin metoda circumscrierii temelor tabuizate a avut
loc adesea prin intermediul analogiilor istorice. De exemplu: înaintea Revoluţiei franceze, critica la
adresa Curţii regale era mascată cu ajutorul discuţiilor despre China.

O stratagemă a comunicării esopice, folosită cu succes de scriitorul german Egon Erwin Kisch, a
reprezentat-o exprimarea unei informaţii sub forma unei dezminţiri. În opoziţie cu limbajul esopic, prin
intermediul căruia se doreşte înţelegerea conţinutului unui mesaj, prezentat într-o anumită formă, limba
de lemn are drept scop exact inversul, adică mascarea anumitor evenimente sau învăluirea în
incertitudine, într-o ,,ceaţă” a limbii şi a frazelor fără sfârşit (vezi Françoise Thom, Limba de lemn, Studiu
introductiv de Sorin Antohi. Traducere de Mona Antohi, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.

[1] Michael Kunczik, Astrid Zipfel, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării,Editura Presa
Universitară Clujeană,1998, p.18..