Metafora si metonimia

Teoriile lui Barthes se axeaza asupra felului in care semnele sunt influentate de
cultura in care se folosesc, iar relatia semne-cultura fiind cruciala, aceasta trebuie
echilibrata printr-un mod mai detaliat in care semnele sa transmita insemnatate si
printr-un mod prin care acestea sa relationezeze intre ele.

Metafora si metonimia sunt termeni care vor deveni destul de familiari pentru
studentii de literatura. De obicei, o metafora este un cuvant care se foloseste
pentru o actiune sau pentru un obiect la care nu este posibila folosirea literara
sau conventionala. De exemplu, new-yorkezii deseori isi numesc orasul “The big
apple”. Relatia dintre “New York” si “apple” (mar) nu este naturala ci afirmata. Cu
siguranta, metaforele afirmate pot sa devina conventionale, precum in expresia
“New York appeals to me”. O metonima este aplicarea unei singure caracteristici
ale unui obiect, intregului obiect. De exemplu, multi londonezi deseori isi numesc
orasul “The smoke” (fumul). Fumul obisnuia sa fie o caracteristica a unei parti a
Londrei, ducand la aparitia unor smogs(combinatia dintre fum si ceata, care era
specifica acelor ani deoarce Londra era in plina dezvoltare industriala) care erau
numiti in mod metaforic “pea soupers” (ceata groasa galbenoasa).

Semnele televiziunii pot opera simultan in ambele moduri, atat metaforic cat si
metonimic dar fiecare mod indeplineste o functie diferita. In primul mod de
semnificare, functia iconica sau denotativa a semnului este metaforica. Ea implica
transpunerea de la realitate la reprezentare. Chiar si asa, in a doua ordine a
semnificatiei, in continut latent, este modul metaforic care are tendinta sa
domine.

Agentii de televiziune sunt adeptii explorarii ambelor moduri, metaforic si

metonimic astfel incat sa ofere cat mai multa insemnatate posibila intr-o reclama
de 30 de secunde. Semnul unei mame turnand in bol niste cereal anume pentru
copilul sau este un metonim al tuturor activitatilor sale materne de gatit, spalat si
imbracat dar este si o metafora pentru iubirea si securitatea pe care o ofera.
 Relatia structural dintre aceste doua moduri poate fi vizualizata ca operand pe
doua axe, una verticala iar cealalta orizontala:

Paradigme si sintagme
Putem observa in schema de mai sus doua noi termene: paradigmatic si
sintagmatic. In mare, o paradigma este un set vertical de unitati(fiecare unitate
fiind un semn sau un cuvant) din care este ales cel necesar. O sintagma este lantul
orizontal care este conectat cu altele, conform regulilor si conventiilor, pentru a
face un intreg semnificativ.

Paradigmele si sintagmele sunt necesare pentru felul in care orice sistem de

semne este organizat. In limbajul scris, de exemplu, literele alfabetului sunt
paradigmele verticale de baza. Acestea pot fi combinate in sintagme numite
cuvnte.

Acestea sunt paradigme si sintagme formale dar aceleasi dimesiuni de analiza

pot fi vazute in situatii mai putin definite formal. O paradigma in sine este definita
de o anumita similaritate dintre unitatile sale, de exemplu, cuvinte cuvenite
pentru o „masa in familie”. Dar in paradigma, untatile sunt evident diferite una de
alta. O unitate intr-o paradigma are doua dimensiuni de insemnatate: relatia ei cu
si in acelasi timp deosebirea ei de celelate unitati ale sale. A doua dimensiune este
aceea mai importanta; intelesul unei unitati este definit in opositie cu celelalte din
paradigma, iar in acest mod intelegem un semn prin contrastarea lui cu ce nu
este.
Paradigme media
Trecem mai departe, ca acum sa consideram mediul in sine ca un semn care
deriva insemnatatea prin modul in care difera de celelate media in paradigmele
sale. Semnul a doi copii care parasesc scoala poate exista doar intr-un mediu, ca
o „fotografie intr-un album de familie”. Totusi, aceeasi fotografie ar putea aparea
intr-un alt mediu, ca un „poster intr-o campanie despre siguranta nationala”, aici
fiind mai putin specific si mai mult generalizat. Relatia dintre semnificant si
semnificat s-ar schimba: semnificantul ar ramane acelasi dar semnificatul s-ar
schimba de la „Matthew and Lucy venind acasa de la scoala, iulie 1978” la un
semn mult mai general „copii parasind scoala”. Totusi, aceeasi imagine vizuala ar
avea o insemnatate putin diferita sau ar da alte intelesuri, depinzand de mediul in
care imaginea este prezentata.

Paradigme de gen
Dar si cu un singur mediu, semnul o sa varieze in functie de context si gen. O
filmare televizata a unor copii care parasesc scoala ar putea sa apara de exemplu:

1. Intru-un film documentar despre familia lor: acest lucru ar da specificul unei
poze de familie modificata de unele generalitati ale televiziunii.
2. Intr-o piesa de fictiune: acest lucru ar da un specific diferit in care copiii ar
actiona si nu doar ar aparea, iar generalitatea ar fi indreptata spre
universalitatea prin arta dramaturgului.
3. Intr-un film de propaganda sau intr-o reclama: acest lucru are despecifica
semnul si l-ar referi la ordinea de semnificare a mitului in totalitate.

Asadar atat genul cat si mediul au atributii paradigmice. Semnul e diferit in

fiecare dintre cele 3 genuri de mai sus dar significantul ramane acelasi.

Sintagmele
Unitatile selectate din diferite paradigme sunt combinate intr-o insemnatate
intreaga numita sintagma. Sintagmele, precum propozitii, care exista in timp sunt
vazute ca si un lant. Dar sintagmele semnelor vizuale pot sa existe simultan in
spatiu. De exemplu, un semn a doi copii parasind scoala, prezentati ca siluete
negre pot fi combinate sintagmic cu un triunghi rosu pe indicator de circulatie
pentru a inseamna „Scoala, ai grija, sunt copii in zona”. Aici sunt doar doua unitati
de insemnatate pentru a fi combinate. Posterul de siguranta continand o
fotografie a copilului parasind scoala ar fi departe de complexitate. Ar contine
mult mai multa informatie, mai multe unitati de insemnatate.

O analiza completa a posterului ar indica paradigmele si alternative care nu au

fost selectate, iar analiza ar arata astfel:

Analiza unei sintagme TV

Pentru a incheia acest capitol, o sa prezint o mica parte extrasa din Cathy Come
Home, o drama documentara despre dificultatea celor fara adapost din Londra.
Partea extrasa este o secventa cu 5 cadre despre niste copii dintr-un mare centru
de plasament:

1. Un prim plan cu o fata care sta in fata unui perete de caramizi, uitandu-se
serios la el in loc sa manance un sandvis.
2. O cusca de serma acoperind casa scarii, camera urmarind copiii fugind si
razand la etaj.
3. Copiii alergand si razand pe un hol stramt catre camera de filmat, luminata
din spate.
4. Copii afara, in fata unui zid de caramizi, ei fug de la acest zid catre camera
care reduce zoom-ul pentru a-i cuprinde.
 5. Un copil stand in fata unui zid de caramizi, punand serios un glont intr-o
arma de jucarie, filmat de aproape.

Natura iconica a semnelor si intelesul lor denotativ sunt clare dar semnificatiile
mitice si conotative vor face sa arucam o privire mai atenta. Asadar, putem vedea
cum aceste mituri si conotatii sunt pornite datorita simplului fapt de a ne uita de
mult mai aproape la cadrul central al sintagmei.