Sunteți pe pagina 1din 1

1 Conţinutul cursului, scop, probleme şi legătura lui cu alte disciplini

În condiţiile trecerii la o economie de piaţă şi a dezvoltării localităţilor în perspectivă,


apare necesitatea planificării şi amplasării în fiecare raion a întreprinderilor agricole,
construcţiilor inginereşti, drumurilor etc.
În prezent, în unele raioane deja există o experienţă în ceia ce priveşte întocmirea
proiectelor de Cadastru şi Organizare a Teritoriului şi totodată proiecte de construcţie a
obiectelor inginereşti, de protecţie a mediului ambiant, construcţia şi reconstrucţia diferitor
localităţi etc. Reconstruirea localităţilor ne permite de a efectua legături de transport cu reţeaua
drumurilor existente. Aceasta la rândul său ne permite de a ridica nivelul bunăstării populaţiei. În
prezent se efectuează diferite lucrări de renovare a reţelei drumurilor pe diferite tronsoane ale
republicii Moldova. Este evident faptul că aceste renovări duc la îmbunătăţirea condiţiilor de trai
a populaţiei şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei.
În multe localităţi datorită planurilor complexe, bine gândite şi introducerea lor în viaţă
au fost şi sunt create condiţii materiale şi culturale a populaţiei apropiate de cele orăşeneşti. Dar
cerinţele social – economice înaintează pe prim plan crearea unei temelii necesare pentru
dezvoltarea de mai departe a teritoriului Republicii.
Odată cu dezvoltarea reţelei drumurilor s – a mărit volumul producţiei pe cap locuitor şi
totodată s – a mărit volumul de transportare a mărfurilor.
Pe parcursul elaborării proiectelor de OT, sistematizării localităţilor e necesar de a
determina căile concrete de amplasare a „Puterii active” a fiecărei întreprinderi în fiecare raion,
corect a stabili volumul transportării producţiei agricole etc.
Viitorii specialişti în domeniul Cadastrului şi OT trebuie să determine căile de
îmbunătăţire a proiectelor de OT, recuperarea investiţiilor şi totodată să se ia în consideraţie
dezvoltarea oraşelor, satelor, întreprinderilor agricole, obiectivelor social – culturale etc. De
asemeni specialistul trebuie să cunoască specificul amplasării reţelei drumurilor, construcţiilor
inginereşti, gospodăriilor agricole etc., cu condiţia economisiri investiţiilor destinate pentru
construcţia drumurilor şi micşorarea termenilor de transportare a mărfii. În timpul elaborării
proiectului de amenajare a teritoriului e necesar de a folosi informaţii din diferite domenii
înrudite cu disciplina dată. Disciplinele ce sunt folosite sunt următoarele: matematica, geodezia,
topografia, economia, contabilitatea, pedologia, reprezentări geometrice ale suprafeţelor
topografice, desen topografic şi grafica asistată la calculator etc. Toate aceste obiecte ajută la
rezolvarea problemelor în domeniu.

S-ar putea să vă placă și