1 Drumul – drept construcţie inginerească şi cerinţele înaintate faţă de el

Până în anii 400 î.Hr., romanii utilizau poteci pentru deplasarea de la Roma spre cetăţile
din apropiere. Raidul galilor din 390 î.Hr., conduşi de Brennus, care s – a dovedit dezastruos
pentru romani, a scos în evidenţă ineficacitatea sistemului defensiv al Romei, datorată îndeosebi
încetinelii cu care puteau înainta trupele romane pe drumurile din epocă.
Necesitatea unei mai bune apărări, îmbinată cu voinţa de expansiune şi de hegemonie
asupra întregii Italii, a condus Republica Romană, încă fragilă şi ameninţată din exterior, să
creeze o reţea de drumuri pietruite solide şi locuri de popas, mai bine adaptată nevoilor sale.
Aceste axe au permis o circulaţie mai rapidă şi mai uşoară a bunurilor, dar şi mişcarea promptă a
trupelor.
Primul drum a fost creat în 312 î.Hr. de Appius Claudius Caecus pentru a lega Roma de
Capua: este vorba despre Via Appia, drumul Appian. La sfârşitul Republicii Romane, teritoriul
Peninsulei Italice era prevăzut cu aceste mari axe, fiecare purtând numele unui Consul care o
crease. Aceste drumuri nu erau pavate decât în mod excepţional: în interiorul oraşelor şi al
vecinătăţilor lor (exceptată fiind Via Appia, care a fost, în mod progresiv, pavată pe întregul său
parcurs). În alte părţi, nisipul şi pietrişul erau prelevate în cariere deschise în apropiere. Se pare
că pavelele erau acoperite cu pământ pentru atenuarea disconfortului.
Un exemplu de drum pavat (via munita) la Pompeii (fig. 1).
(1). Sol nivelat, şi eventual tasat.
(2). Statumen: pietriş.
(3). Audits: moloane lipite cu ciment roman.
(4). Nucleus: rămăşiţe de olărie lipite cu
ciment fin.
(5). Dorsum: blocuri poligonale de silex,
sau blocuri rectangulare de tuf vulcanicsau
de alte pietre din împrejurimi, formând
suprafaţa drumului. Forma eliptică permitea
să se evite ca apa de ploaie să stagneze pe
mijlocul drumului. Dedesubtul blocurilor
era uneori crestate în mod voit, ceea ce
permitea o mai bună ţinută pe nucleus.
(6). Crepido: trotuar sau drum pentru
pietoni.
(7). Bordură.

Fig. 1. - Drum pavat roman

Ce este Drumul? Drumul (provine de la grecescul ,,dromos’’) – este o fâşie îngustă şi
lungă de teren, relativ subţire, care în mod natural sau amenajată în mod special, este destinată
exclusiv circulaţiei. În general noţiunea de ,,drum’’ se referă la ,,şosea’’. [Vezi
lincul:http://jurnalspiritual.eu/cele – mai – spectaculoase – drumuri – din – lume – galerie –
foto/].
Şoseaua (provine de la franţuzescul ,,chausée) – este un drum lucrat, amenajat în mod
special pentru satisfacerea circulaţiei vehiculelor şi oamenilor în orice condiţii de anotimp. Când
şoseaua traversează o localitate, ea se numeşte stradă.
Drumul auto – reprezintă un complex a construcţiilor şi instalaţiilor inginereşti menite
pentru asigurarea securităţii circulaţiei transportului în diferite condiţii naturale şi climaterice.
La proiectarea drumurilor auto se atrage atenţie la eficienţa economică şi reducerea
cheltuielile în construcţie pe cât este de posibil.
 Complexul construcţiilor şi instalaţiilor pe drumuri include:
1. terasamentul – în care se include, după caz, stratul de formă;
2. îmbrăcămintea rutieră – (beton asfaltic, beton de ciment, materiale locale anrobate
cu lianţi bituminoşi, drumuri pietruite etc.);
3. instalaţii artificiale – (podurile, viaductele, pasajele denivelate, construcţiile de
apărare şi consolidare, trotuarele, pistele pentru ciclişti, locurile pentru parcare şi staţionare,
plantaţiile amplasate în zona drumului, indicatoarele de semnalizare şi alte dotări pentru
siguranţa circulaţiei;
4. complexul construcţiilor pe drumuri – (autostaţiile, staţii de alimentare cu
combustibil, staţii de deservire tehnică, puncte de vulcanizare etc. La drumurile de categoria 4 –
5 acestea nu se referă.
Cerinţele înaintate faţă de drumul auto sunt următoarele:
1. asigurarea securităţii de trafic cu viteza necesară pe întreg parcurs inclusiv în pantă şi
curbă de racord a drumului;
2. micşorarea uzuri transportului;
3. asigurarea trecerii tuturor unităţilor de transport;
4. micşorarea senecostului minim la transportarea mărfurilor şi pasagerilor.
Gradul de înzestrare tehnică a drumului depinde de însemnătatea lui. De exemplu,
drumurile de acces şi cele interne nu pot fi înzestrate cu complexul construcţiilor rutiere.
Dar, odată cu creşterea volumului producţiei agricole se măreşte volumul transportărilor
auto, intensitatea şi viteza.
Din aceste considerente, se urmăreşte tendinţa de a mări distanţa de transportare a
mărfurilor, pasagerilor şi de a folosi pentru aceasta transport mai modern, performant şi cu o
capacitate mai mare.
Toate aceste momente înaintează un şir de probleme de ordin tehnic şi anume:
1. Micşorarea pantelor longitudinale admisibile;
2. Supralărgirea părţii carosabile în curbe cu raze mici;
3. Folosirea îmbrăcăminţelor capitale şi a instalaţiilor artificiale cât mai moderne etc.
La proiectarea drumurilor auto se atrage atenţie la eficienţa economică şi reducerea
cheltuielile în construcţie pe cât este de posibil.