Principiul prioritatii se exprima pe mai multe 

coordonate :

a. În domeniul competentelor exclusiv comunitare (de exemplu încheierea acordurilor comerciale

si a acordurilor de asociere cu terte state) sau în cazul unei reglementari comunitare finale (cum
estepolitica agrara comuna), dreptul comunitar prioritar produce un effect prohibitiv pentru legiuitorul
statal, în sensul ca el nu mai este autorizat pentru decretarea unilaterala a dreptului national. Aceasta are
valabilitate chiar daca, în privinta continutului sau, dreptul national în

discutie este armonizat cu dreptul comunitar European .

b. În masura în care statele membre sunt înca autorizate sa actioneze, ele nu au permisiunea de a elabora
nici o forma de drept al carei continut sa fie contrar dreptului european.

c. Institutiile administrative si instantele nu mai au voie sa aplice dreptul national ultra vitres (lit. a) sau

contrar, din punct de vedere al capacitatii lui de reglementare, dreptului comunitar (lit. b). Este adevarat
ca acest concept nu ajunge atât de departe încât respectivul drept national incompatibil sa-si piarda ipso
iure valabilitatea sa (prioritatea validitatii), totusi el exprima faptul ca un astfel de drept nu trebuie luat în
considerare, în masura în care aceasta este în contradictie cu dreptul european (prioritate la aplicare).
Astfel, de pilda, o norma de drept a unui stat membru - referitoare la imigrare,dar care încalca
reglementarile comunitare privind libera circulatie -

este inaplicabila cetatenilor altor state membre ale Uniunii Europene;ea poate fi aplicata, în continuare,
cetatenilor din terte state.

d. Implicatiile principiului prioritatii sunt îngradite, fireste, pe baza principiului competentei individuale
limitate. Conform acestuia,CE/UE - ca organizatie supranationala - dispune, ratione materiae,numai de
acele competente, care i-au fost atribuite prin respectivul

Tratat de constituire.

Diferite state membre ale UE au introdus - în constitutiile lor - prevederi explicite, care, fie declara, în
general, prioritatea dreptului international ori cel putin a dreptului tratatelor internationale fata de
legislatia nationala, fie declara, chiar în mod special, întâietatea

dreptului comunitar.