STUDIU

„LIBERTATEA DE CONŞTIIŢĂ, GÎNDIRE ŞI RELIGIE –

ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE DE
REGLEMENTARE”
 Chişinău 2011

Religia este baza existenţei omeneşti. Friedrich Shlegel

1. Entităţile religioase – pilonul central în realizarea dreptului la

libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie.

Libertatea de conştiinţă şi religie deţine două perspective – cea internă care

constituie, libertatea persoanei de a avea propriile convingeri referitor la natura
lucrurilor care îl înconjoară, credinţa sau lipsa de credinţă în valorile diverselor
confesiuni. Perspectiva externă constituie în fapt exteriorizarea celei interne.
Libertatea de religie nu poate exista fără unul dintre cele două elemente, care sînt
interdependente. Totuşi, latura internă rămîne a fi o parte a sferei intime a
persoanei, libertatea de religie se materializează anume prin exteriorizarea liberă a
convingerilor, credinţelor sau valorilor persoanei. Exteriorizarea convingerilor
religioase ar fi lipsită de sens dacă aceasta nu s-ar efectua în faţa altor indivizi, cît
şi împreună cu aceştia. Fiinţa umană va tinde continuu să confirme justeţea
convingerilor proprii, iar metoda cea mai uşoară şi efectivă în acest sens este
propagarea propriilor convingeri sau credinţe, în comun cu alte persoane şi
atragerea a unui număr cît mai mare de adepţi.
Comunitatea internaţională, dar şi fiecare stat în parte recunoaşte dreptul
individului cît şi a grupurilor la autodeterminare religioasă, dreptul de a crede, de
a gîndi liber, cît şi dreptul de a – şi manifesta credinţa sau convingerile în mod
individual sau în comun. În cadrul Recomandării Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei nr. 1202 din 2 februarie 1993 privind toleranţa religioasă în
societatea democratică, la art. 3, Adunarea reiterează că religia asigură o relaţie de
îmbogăţire a individului cu el însuşi şi cu Dumnezeul în care crede, precum şi cu
lumea exterioară şi societatea în care trăieşte.
Viabilitatea unei confesiuni, religii sau orientări filozofice va fi probată
întotdeauna prin rezistenţa în timp şi prin numărul mare de adepţi şi instrumentul
cel mai efectiv în răspîndirea convingerilor şi valorilor religioase rămîn a fi
entităţile religioase cu caracter de grup.
Adepţii confesiunilor urmează să deţină dreptul de a se întruni liber pentru a-
şi manifesta în comun convingerile religioase. Apogeul dezvoltării fireşti a
grupurilor religioase neformale este constituirea, prin asociere a persoanelor fizice
de aceeaşi credinţă a entităţilor religioase cu personalitate juridică. Constituirea
persoanelor juridice care au drept scop propagarea convingerilor religioase
constituie în fapt realizarea directă a dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi
religie.
Avînd în vedere că statul este obligat să asigure respectarea drepturilor
persoanelor şi să contribuie la realizarea acestora, anume statul este obligat să
creeze mecanisme eficiente şi simple orientate spre realizarea drepturilor
fundamentale. În acest sens, instituţionalizarea entităţilor religioase cu
personalitate juridică, cît şi a dreptului grupurilor neformale de a activa în mod
liber, este imperioasă într-un stat democratic. Potrivit art. 5 din Recomandarea
Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nr. 1396 din 27 ianuarie 199,
„Democraţia şi religia nu sunt incompatibile, din contra. Democraţia oferă cel mai
bun cadru libertăţii de conştiinţă, exercitarea credinţei şi a pluralismului religios.
Din partea sa, religia, datorită angajamentelor sale morale şi etice, valorilor pe care
le apără, spiritului său critic şi expresiei culturale poate fi un partener viabil a
societăţii democratice”. Instituirea unui cadru normativ echitabil, simplu şi univoc
cît şi implementarea şi respectarea normelor de drept de agenţii statului constituie
o obligaţie pozitivă a acestuia.
Crearea instituţiei entităţilor juridice religioase este dictată de modernizarea
şi evoluţia continuă a societăţii, iar religia, ca parte a acesteia nu poate evita
progresul. Totuşi, respectivul domeniu este unul destul de „sensibil”.
Reglementările juridice nu se limitează în acest cîmp doar la voinţa statului,
normele juridice impuse de stat deseori interferează cu normele de drept canonic,
instituţionalizate de decenii sau chiar secole. Ordinea creării, funcţionării,
dispariţiei entităţilor religioase cu personalitate juridică, în special în cazul
confesiunilor cu tradiţii milenare sau seculare, au fost instituite cu mult timp
înainte de apariţia conceptului de personalitate juridică, înregistrare, lichidare etc.
Astfel, în reglementările sale, statul este pus în poziţia unui creator de reguli
universale pentru realităţi diferite.
În acelaşi timp, unul dintre principiile tehnicii legislative este uniformitatea
reglementărilor. Astfel, toate persoanele juridice deţin aceleaşi drepturi şi obligaţii
şi statul nu poate plasa o entitate juridică în poziţii mai favorabile în comparaţie cu
o altă entitate. În aceste condiţii, reglementarea modalităţii de constituire,
înregistrare, organizare a activităţii şi lichidare a entităţilor religioase cu
personalitate juridică devine nu doar un domeniu „sensibil” ci şi unul deosebit de
complex.
În tendinţa de a concilia cît mai multe confesiuni se riscă deraparea spre
cîmpul discriminării. Satisfacerea drepturilor tuturor nu poate fi făcută pe altă cale
decît prin tratare egală, fără a pătrunde în particularităţi. Nu există confesiuni mai
importante şi mai puţin importante, există confesiuni viabile, care au făcut proba
viabilităţii prin activităţi continue şi eficiente şi există confesiuni care, deocamdată
nu au trecut proba timpului, dar oricum şi primele şi cele secunde nu pot fi tratate
de autorităţile statului diferenţiat. În conformitate cu art. 6 din Recomandarea nr.
1396, „statul democratic, fie laic sau legat de vre-o religie, trebuie să ofere tuturor
religiilor care respectă condiţiile enunţate de CEDO, condiţii egale pentru
dezvoltarea lor şi pentru a le permite să îşi găsească locul potrivit în societate.
În epoca tehnologiilor informaţionale, cînd activităţile presupun tranzacţii
financiare bancare, cînd chiar achiziţionarea lăcaşelor de cult sau a obiectelor de
cul urmează a fi făcute prin transferuri bancare între persoane juridice, cînd fiecare
acţiune a unui grup urmează a fi efectuat prin persoana împuternicită în mod legal,
lipsa personalităţii juridice a unui grup de credincioşi constituie un împiediment în
exercitarea dreptului la libertatea de religie.
Aceeaşi teză a fost consacrată în repetate rînduri de Curtea Europeană
pentru Drepturile Omului, care a statuat că libertatea de religie (art.9 CEDO), în
cazul grupurilor urmează a fi interpretată în complex cu dreptul la libera asociere
(art. 11). În acest sens, statul nu poate interveni în libera activitate a entităţilor
religioase, orice limitare, care nu ar fi necesară pentru siguranţa publică,
menţinerea ordinii publice, ocrotirea sănătăţii sau moralei publice ori pentru
protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei, inclusiv limitarea dreptului de a
dobîndi personalitate juridică, ar constitui o violare a art. 9 şi 11 din Convenţie.
Curtea s-a pronunţat în acest sens prin hotărîrea pe cauza Mitropolia
Basarabiei şi alţii vs. Republica Moldova, Înalta instanţă a constatat că
neînregistrarea şi prin consecinţă privarea de personalitate juridică constituie
violare a art. 9 din CEDO.
În contextul celor expuse este indubitabil faptul, că unul dintre pilonii
propagării valorilor religioase şi exercitării libere a dreptului la libertatea de religie
constituie posibilitatea înregistrării persoanelor juridice – entităţi religioase.
 2. Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie prin prisma actelor
internaţionale şi a legislaţiei naţionale a Republicii Moldova.
Libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie constituie unul dintre drepturile
fundamentale ale omului. Dreptul la libertatea de religie fiind unul dintre primele
drepturi fundamentale recunoscute la nivel internaţional, constituie o poziţiei cheie
în toate actele internaţionale de bază în domeniul drepturilor omului.
Importanţa acestui drept a fost relevată în repetate rînduri de organismele
internaţionale prin intermediul actelor emise de acestea şi care au fost ratificate
inclusiv de Republica Moldova. Ratificarea instrumentelor internaţionale, aderarea
la organismele internaţionale presupune nu doar onoarea de a fi membru sau
colectarea dividendelor politice sau economice. Aceste acţiuni generează
numeroase obligaţii cu care este grevat statul. Astfel, cunoaşterea şi asumarea
obligaţiilor consfinţite în actele internaţionale la care Republica Moldova este parte
constituie un prim şi posibil cel mai important pas în construirea unei societăţi
democratice şi libere.
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală
a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 constituie prima expresie
mondială a recunoaşterii universale a drepturilor inerente fiecărei fiinţe umane.
Printre alte drepturi fundamentale Declaraţia recunoaşte şi dreptul la gîndire,
conştiinţă şi religie.
Astfel, art. 18 din Declaraţie statuează că ,,orice persoană are dreptul la
libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică libertatea de a-şi
schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia
sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atît în public, cît şi particular,
prin învăţămînt, practici, cult şi îndeplinirea de rituri. În acelaşi timp, art. 19
prescrie că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea
ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de
a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice
mijloc de exprimare.
De asemenea, Declaraţia consfinţeşte dreptul la libera asociere şi specifică la
art. 20 orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere
paşnică. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie. Aceste trei
articole din Declaraţia Universală pentru Drepturile Omului constituie în esenţă o
simbioză a trei drepturi care intercalînd, formează un drept unitar. Este firesc că
libertatea de conştiinţă, gîndire sau religie constituie simple declaraţii fără
posibilitatea de a - şi valorifica dreptul în mod efectiv. Astfel, libertatea de
exprimare, posibilitatea difuzării libere a opiniei alături de dreptul de a se asocia şi
întruni liber pe bază de criterii religioase, constituie o universalitate de drepturi
care asigură libertatea forului interior a persoanei.
Organizaţia Naţiunilor Unite a reiterat importanţa dreptului la libertatea de
conştiinţă, gîndire şi religie prin intermediul Convenţiei Internaţionale cu privire la
Drepturile Civile şi Politice, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Convenţia, spre deosebire de Declaraţia
Universală obligă statele semnatare nu doar la declararea unor anumite drepturi,
dar şi la vegherea respectării acestora pe teritoriile lor. Art. 18 din Convenţie în
paragraful (1) prevede că orice persoană deţine dreptul la libertatea gîndirii,
conştiinţei şi religiei. Acest drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o
religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi manifesta
religia sau convingerea, individual sau în comun, atît în public cît şi în particular,
prin cult sau îndeplinirea riturilor, prin practici şi prin învăţămînt. Paragraful (2)
prescrie că nimeni nu va fi supus vre-unei constrîngeri care ar aduce atingere
libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa.
Paragraful (3) stabileşte că libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu
poate fi supusă decît restricţiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea
securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau libertăţilor şi drepturilor
fundamentale ale altora. Paragraful (4) grevează statele părţi cu obligaţia să
respecte libertatea părinţilor, şi atunci cînd este cazul, a tutorilor legali, în
asigurarea educaţiei religioase şi morale a copiilor lor cu propriile convingeri.
Ca şi în cadrul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, latura exterioară
a libertăţii religioase urmează a fi interpretată prin prisma art. 18 prin cumul cu art.
19 care prevede că nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale.
Paragraful (2) stipulează că orice persoană are dreptul la libera exprimare; acest
drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei de
orice fel, indiferent de frontiere, sub formă verbală, scrisă, tipărită ori artistică sau
prin orice alt mijloc la alegerea sa. Paragraful (3) - exercitarea libertăţilor
prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă obligaţii şi răspunderi
speciale. În consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă
stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare în scopul respectării
drepturilor sau reputaţiei altora, apărării securităţii naţionale, ordinii publice,
sănătăţii sau moralităţii publice.
Un aspect mai restrîns, dar la fel de important, este consacrat de Declaraţia
asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi discriminare bazate pe religie
sau convingere, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 1981. Declaraţia, prin
intermediul art. 1 reiterează dreptul la libertatea de gîndire, conştiinţă şi religie. În
fapt art. 1 reproduce conţinutul art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului. Utilitatea Declaraţiei din 1981 constă în faptul că aceasta la paragraful 2
art. 2 tălmăceşte înţelesul termenului de discriminare şi intoleranţă pe bază de
religie şi convingeri – „intoleranţa şi discriminarea fondate pe religie şi
convingere” se înţelege orice distincţie, excludere, restricţie sau preferinţă, care
sunt fondate pe religie sau convingere şi care au ca obiect sau ca efect suprimarea
sau limitarea, recunoaşterea, beneficierea sau exercitarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale pe baza de egalitate.
Art. 3 scoate în evidenţă înţelesul termenului de discriminare pe criterii
religioase sau de convingere după cum urmează: „Discriminarea între fiinţele
umane pentru motive de religie sau de convingere constituie o ofensa a demnităţii
umane şi o încălcare a principiilor prevăzute în Carta Naţiunilor Unite şi trebuie să
fie condamnată ca o violare a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
proclamate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ca un obstacol la
relaţiile prieteneşti şi paşnice între naţiuni”.
Concomitent, Art. 6 explică conţinutul dreptului la libertatea de conştiinţă şi
religie şi specifică: ,, În conformitate cu articolul prim al prezentei Declaraţii şi sub
rezerva dispoziţiilor paragrafului 3 al aceluiaşi articol, dreptul la libertatea de
cugetare, de conştiinţă, de religie sau de convingere implică, între altele,
următoarele libertăţi:
1. libertatea de a practica un cult şi de a ţine reuniuni referitoare la o religie
sau la o convingere şi de a stabili şi întreţine temple în aceste scopuri;
2. libertatea de a fonda şi de a întreţine instituţii caritabile sau umanitare
adecvate;
3. libertatea de a confecţiona, de a dobîndi şi de a utiliza, în cantităţi adecvate
obiectele şi materialul cerut de riturile sau uzanţele unei religii sau ale unei
convingeri;
4. libertatea de a scrie, de a imprima şi difuza publicaţii cu privire la aceste
subiecte;
5. libertatea de a învăţa o religie sau o convingere în locuri adecvate acestui
scop;
6. libertatea de a solicita şi de a primi contribuţii voluntare, financiare şi de
altă natură, de la particulari şi de la instituţii;
 7. libertatea de a forma, de a numi, de a alege sau de a însemna prin succesiune
conducătorii adecvaţi, conform nevoilor şi normelor oricărei religii sau
convingeri;
8. libertatea de a respecta zilele de odihnă şi de a celebra sărbătorile şi
ceremoniile în conformitate cu religia sau convingerea sa;
9. libertatea de a stabili şi de a menţine comunicaţii cu indivizi sau comunităţi
în materie de religie sau convingere la nivel naţional şi internaţional.
Astfel, prin Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale
şi Culturale, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin
Rezoluţia nr. 2200A (XXI) din 16 decembrie 1966, Organizaţia Naţiunilor Unite
tangenţial, se referă şi la dreptul la libertatea de religie. În acest context, în art. 13
se stipulează că statele părţi la Convenţie recunosc dreptul fiecăruia la educaţie.
Acestea sunt de acord că educaţia ar trebui să fie îndreptată spre dezvoltarea
completă a personalităţii umane şi a simţului său de demnitate, şi ar trebui să
asigure consolidarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Părţile
consimt în continuare că educaţia urmează să facă capabilă orice persoană de a
participa efectiv, într-o societate liberă, la promovarea înţelegerii, toleranţei şi
prieteniei între toate naţiunile şi rasele, între toate grupurile etnice ori religioase, şi
activităţile ulterioare a Naţiunilor Unite îndreptate spre menţinerea păcii.
Paragraful 3 al aceluiaşi articol consfinţeşte dreptul părinţilor sau tutorilor legali de
a oferi copiilor lor educaţia morală şi religioasă în conformitate cu propriile lor
convingeri.
Importanţa tratatelor internaţionale menţionate supra este indubitabilă, dar
unul dintre meritele acestora a fost crearea unei platforme mondiale reale şi
complexe pe temelia căreia a fot adoptată, de Adunarea Parlamentară a Consiliului
Europei, la 4 noiembrie 1950, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Convenţia Europeană devine nu doar un
instrument declarativ, ci unul practic, prin instituirea Curţii Europene pentru
Drepturile Omului, care este o instituţie jurisdicţională supranaţională, menită să
aplice prevederile Convenţiei în judecarea cauzelor de violare a acesteia de către
agenţii statului semnatar al Convenţiei.
Art. 9 din Convenţie stabileşte standardele libertăţii de religie pentru statele
semnatare ale acesteia, orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de
conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau
convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea,
libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv,
în public sau în particular, prin cult, învăţămînt, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
 Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate forma obiectul
altor restrîngeri decît cele, care prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o
societate democratică, pentru siguranţa public, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a
morale publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora. Prevederile
art. 9 urmează a fi privite în complex cu cele ale art. 10, 11, 14 din Convenţie.
Astfel, art. 10 consacră dreptul la libertatea de exprimare şi stipulează: „1.
Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei
fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul
articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de
cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor
libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi,
condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea
teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,
protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru
a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea
şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.
Totodată, art. 11 garantează dreptul la libertatea întrunirilor şi
asocierii: ,,1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la
libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se
afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale. 2. Exercitarea acestor drepturi nu
poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie
măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii
sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol
nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către
membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat,,.
Concomitent, art. 14 interzice discriminarea şi statuează: „Exercitarea
drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată
fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice  sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o
minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Important este de menţionat că numărul cererilor examinate de CEDO în
care se pretinde încălcarea prevederilor art. 9 este în continuă creştere. Este
imperios de a cunoaşte înţelesul termenilor utilizaţi în cadrul Convenţiei, în special
a art. 9. Referitor la libertatea de religie urmează să facem unele precizări, şi
anume prevederile referitoare la limitările dreptului la libertatea de religie,
libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie este un drept absolut, limita fiind
instituită de dreptul de a răspîndi convingerile şi religia. Într-adevăr libertatea de a
avea anumite convingeri sau de a avea o anumită confesiune este limitată dar în
latura exteriorizată a acesteia – răspîndirea respectivelor convingeri. Libertatea
gîndirii presupune faptul că nimeni nu poate fi supus acţiunilor îndreptate spre
schimbarea gîndirii, fiind interzise orice încercări de a impune persoana de a – şi
expune gîndurile, de a expune sau schimba convingerile religioase, nu poate fi
utilizată nici o sancţiune pentru faptul că persoana are anumite convingeri sau este
adept al unei confesiuni.
În paragraful (2) al art. 9 sunt stabilite criteriile de limitare a dreptului la
libertatea de religie. Astfel, limitările urmează a fi prevăzute de lege, Curtea a
statuat că respectiva normă nu face trimitere doar la legislaţia naţională, dar şi la
calitatea legilor, adică limitările trebuie să corespundă conceptului de legalitate,
despre care fapt se menţionează în preambulul Convenţiei. Astfel, simplele bariere
birocratice, trimiterea la normele naţionale care contravin spiritului Convenţiei sau
sunt formulate vag, în mod sigur nu corespunde criteriului legalităţii enunţat mai
sus.
De asemenea, un criteriu de admitere a limitării este că acestea „într-o
societate democratică constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia
ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora”. Setul de
limitări nu poate fi lărgit, acestea se rezumă în mod strict la cazurile expres
prescrise. Chiar dacă se pare că prin sintagma „a drepturilor şi libertăţilor altora ”
cîmpul de aplicare se lărgeşte, sunt foarte puţine cazuri cînd statul pe bună dreptate
ar putea limita în baza temeiurilor enunţate mai sus, dreptul la libertatea de religie.
Dreptul la libertatea de religie a constituit obiectul reglementărilor unui set
de recomandări adoptate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În acest
sens au fost adoptate:
1. Recomandarea nr. 1086 din 6 octombrie 1988, privind situaţia
bisericilor şi a libertăţii religiei în Europa de Est.
2. Recomandarea nr. 1202 din 2 februarie 1993, privind toleranţa
religioasă în societatea democratică.
3. Recomandarea ne. 1396 din 27 ianuarie 1999 privind religia şi
democraţia.
 În conformitate cu art. 10 a Recomandării nr. 1086, Adunarea Parlamentară
a reiterat importanţa dreptului asociaţiilor religioase de a activa în mod liber şi de a
fi recunoscute prin lege; dreptul de a practica religia şi de a se asocia în biserici,
case private şi locuinţe şi în public, fără necesitatea de a fi legal recunoscute;
dreptul desfăşurării unor alegeri libere în organele de conducere a bisericilor fără
intervenţii exterioare; dreptul asociaţiilor religioase de a se uni oriunde pe teritoriul
statului; dreptul de a oficia servicii religioase oriunde, fără restricţii pe teritoriul
statului, în particular în spitale, casele persoanelor în etate şi penitenciare; dreptul
de a organiza cursuri şi congrese religioase fără a fi necesară permisiunea oficială;
dreptul de a contacta cu bisericile ,,surori,, şi asociaţiile religioase din afara
graniţelor statului prin corespondenţă, schimb de literatură şi participarea la
congrese, etc.
Respectivele recomandări sunt, astfel, opozabile statelor din Europa de Sud
Est, membre a fostei Uniuni Sovietice şi cele din ,,Blocul Socialist,,.
Recomandarea nr. 1202 statuează la art. 14 importanţa libertăţii religioase,
consfinţită în art. 18 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi garantată de
art. 9 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor
fundamentale. Această libertate este înrădăcinată în demnitatea omului şi realizarea
acesteia implică realizarea unei societăţi democratice şi libere. De asemenea, art.
15 prevede că statul laic nu trebuie să impună orice obligaţii religioase cetăţenilor
săi. Acesta trebuie să încurajeze respectul pentru toate comunităţile religioase
recunoscute şi să uşureze relaţiile acestora cu societatea în întregime.
Recomandarea nr. 1396 relevă la pct. 4: ,,Oamenii politici nu se pot
pronunţa asupra chestiunilor de ordin religios. Cît priveşte religiile, acestea nu
trebuie să încerce substituirea democraţiei, şi nu trebuie să tindă spre obţinerea
puterilor politice, ele urmează să respecte definiţia drepturilor omului, consfinţite
în Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului şi supremaţia legii”.
Valorile universale în domeniul drepturilor omului sunt recunoscute pe
deplin de Republica Moldova. Avînd în vedere că statul nostru este membru ONU,
membru al Consiliului Europei, ralierea la standardele enunţate supra constituie o
obligaţie a Republicii Moldova.
Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august
1994, la art. 4 alin. (2) reafirmă angajamentele asumate ca efect al aderării la
organismele internaţionale menţionate şi nu numai, prin consfinţirea principiului
conform căruia ,,dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului la care Republica  Moldova  este parte şi legile
ei interne, prioritate au reglementările internaţionale”. În acelaşi timp, statul
urmează să vegheze alinierea continuă a legislaţiei naţionale la standardele
prevederilor actelor internaţionale. Acest lucru este dictat de faptul că cetăţeanul
trebuie să fie sigur în privinţa drepturilor pe care le deţine la nivel naţional, legea
fiind susceptibilă de aplicare imediată şi univocă, fără a pătrunde în specificul
interpretărilor tratatelor internaţionale.
Prin consecinţă, cadrul normativ naţional urmează a fi o emanaţie a
suveranităţii oricărei naţiuni trecută prin prisma valorilor universale în domeniul
drepturilor omului. Respectiva idee poate fi dedusă din statuările Plenului Curţii
supreme de Justiţiei a Republicii Moldova, care în Hotărîrea nr. 17 din 16 iunie
2000 privind aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, a reiterat: ,,Aderînd la C.E.D.O., Republica Moldova şi-a asumat
obligaţia de a garanta protejarea drepturilor şi a libertăţilor proclamate de C.E.D.O.
ale tuturor persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Din prevederile Constituţiei
Republicii Moldova (art.4 alin.2) precum şi din prevederile Hotărîrii Curţii
Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 privind interpretarea unor prevederi
ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova, rezultă că jurisprudenţa C.E.D.O.
constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi respectiv urmează a fi
aplicată direct, ca oricare altă lege a Republicii Moldova cu deosebirea că aceasta
are prioritate faţă de restul legilor interne care vin în contradicţie”.
Constituţia Republicii Moldova în art. 31 stipulează: ,, Libertatea conştiinţei
este garantată. Ea trebuie să  se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect
reciproc. Cultele religioase sunt  libere  şi  se  organizează  potrivit statutelor
proprii, în condiţiile legii. În relaţiile  dintre  cultele  religioase sunt  interzise  orice
manifestări de învrăjbire. Cultele religioase  sunt autonome, separate de stat şi se
bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată,
în spitale, în penitenciare, în aziluri şi în orfelinate.” Prin respectivul articol,
Republica Moldova se declară stat laic, stat care va respecta drepturile persoanei
privind libertatea de conştiinţă, va sigura libertatea şi autonomia cultelor religioase
fără vre-o discriminare, reglementările legale, în acest sens urmînd să corespundă
prevederilor constituţionale.
Libertatea de religie este reglementată într-o măsură mai larga de Legea nr.
125-XVI din 5 mai 2007 cu privire la cultele religioase şi părţile lor componente.
Art. 2 stipulează că cadrul juridic în domeniul libertăţii conştiinţei, cultelor
religioase şi părţilor lor componente vor fi interpretate şi aplicate în conformitate
cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte. Totodată, art. 4, într-o formulă mai largă decît în
Constituţie expune esenţa libertăţii de conştiinţă, gîndire şi religie şi statuează
că ,,orice persoană are dreptul la libertatea de gîndire, de conştiinţă şi de religie.
Acest drept trebuie exercitat în spirit de toleranţă şi de respect reciproc şi cuprinde
libertatea de a aparţine unei anumite religii, de a avea sau nu anumite convingeri,
de a-şi schimba religia sau convingerile, de a profesa religia sau convingerile în
mod individual sau în comun, în public sau în particular, prin învăţătură, practice
religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.
Fiecare persoană şi comunitate religioasă poate adera liber la orice cult
religios”. Legea, de asemenea precizează cazurile în care respectivele drepturi
urmează a fi limitate şi faptul că statul nu poate da aprecieri referitoare la
legitimitatea credinţelor religioase. În general, se poate constata că legislaţia
Republicii Moldova în domeniul libertăţii de conştiinţă, gîndire şi religie este
conformă cadrului normativ internaţional în acest sens. Totuşi, perfecţiunea nu are
limite, astfel încît este cert faptul că Legea privind cultele religioase şi părţile lor
componente necesită unele modificări sub aspectul înlăturării posibilităţii
interpretărilor greşite şi eronate a normelor legale. Unele prevederi ale Legii sunt
duplicitare sau imprecise şi pentru ca Legea să corespundă principiilor, exigenţelor
şi spiritului general al tratatelor la care Republica Moldova este parte, constituie o
prioritate cizelarea prevederilor legale în domeniul respectiv.
 4. Practica statelor europene în domeniul libertăţii religiei şi
statutului entităţilor religioase.

Procesul de modificare a legislaţiei implică şi analiza experienţei altor state

în domeniul de referinţă. Acest fapt este dictat de dorinţa de a evita greşelile
comise de legislatorii altor ţări şi aprecierea modelului sau conceptului optimal
pentru Republica Moldova. Totodată, studierea şi ,,împrumutarea” unor instituţii
contribuie la uniformizarea prevederilor legale în ţările care sunt membre ale
aceloraşi instrumente internaţionale.
La nivel european se poate evidenţia o omogenitate parţială în ceea ce
priveşte statutul organizaţiilor religioase. Există anumite aspecte asupra cărora
urmează să se atragă atenţia, şi anume:
1. recunoaşterea organizaţiilor religioase;
2. divizarea legală pe categorii a diverselor entităţi religioase spre exemplu:
asociaţii religioase, comunităţi locale, unităţi teritoriale ale asociaţiilor etc.;
3. modul de finanţare a organizaţiilor religioase de stat;
4. educaţia religioasă în şcolile publice şi şcolile instituite de organizaţiile
religioase;
5. impozitarea organizaţiilor religioase;
6. modul de retrocedare a bunurilor confiscate în timpul regimurilor comuniste
etc.
Pentru a forma o imagine generalizată despre aspectele enunţate mai sus,
este nevoie de un studiu complex a experienţei fiecărui stat în parte.
Austria
Experienţa Austriei nu poate fi calificata ca fiind una relevantă pentru
Republica Moldova. Asta graţie mai multor factori în particular, fiind vorba despre
structura federală a statutului. Legea care reglementează drepturile privind
libertatea religioasă datează din sec. XIX. Legea a intrat în vigoare numai pentru
comunităţile religioase noi şi nu s-a aplicat direct pe bisericile şi comunităţile
religioase deja recunoscute. Astfel, dezvoltarea legii ecleziastice referitoare la
bisericile şi comunităţile recunoscute „istoric” a avut loc prin legi speciale. Pentru
cultele religioase care activau pe teritoriul austriac, acest fapt fiind constatat istoric,
au fost emise Legi federale.
 Constituţia Austriacă specifică expres dreptul persoanelor care datorită
specificului credinţei lor nu pot să utilizeze armele, de a efectua serviciul militar de
alternativă.
Belgia
Recunoaşterea unei confesiuni este competenţa legislatorului de nivel
federal – Parlamentul. Cînd un grup doreşte recunoaşterea de către autorităţi,
acesta urmează să depună o cerere şi documentele care confirmă corespunderea cu
criteriile care confirmă că acesta corespunde criteriilor de recunoaştere
administrativă în calitate de cult religios.
Calea normală este transmiterea cererii cu actele justificative Ministerului
Justiţiei, acesta examinează dosarul şi cere eventual actele suplimentare dacă este
necesar. Condiţiile pentru recunoaştere nu sunt prevăzute expres de vre-o lege, dar
reies din practica judiciară a Belgiei în acest sens. Acestea sunt:
- un număr important de aderenţi (cel puţin 15 mii);
- existenţa capacităţii de a se organiza în organe administrative pentru a intra
în raporturi cu autorităţile publice. Membrii organizaţiilor administrative nu
au capacitate legală;
- să fie prezent în ţară o anumită perioadă care să ateste stabilitatea prezenţei
organizaţiei pe teritoriul statului;
- să reprezinte un interes social, se stabileşte dacă grupurile religioase sau
convingerile lor pot aduce un folos public şi dacă într-adevăr aceştia răspund
nevoii societăţii pentru respectiva religie sau convingerilor populaţiei sau a
unei părţi importante din populaţie;
- să nu fi fost implicate în activităţi contrare ordinii publice.
Examinarea nu poate implica aprecieri sau judecări asupra respectivei
religii sau convingeri în particular şi nici asupra regulilor acestora.
Dacă rezultatul examinării este pozitiv, un proiect de lege va fi înaintat
Parlamentului, lege care va consfinţi recunoaşterea organizaţiei religioase în
cauză. În cazul în care nu este posibilă o soluţie pozitivă, Ministerul Justiţiei
emite o decizie motivată susceptibilă de atac în Consiliul de Stat (Curtea
administrativă Belgiană).
Cel mai important efect al recunoaşterii este plata salariilor şi pensiilor
deservenţilor cultului de către stat. În acest sens cultele nu sunt libere să
stabilească desinestătător mărimea retribuirii acestora. Prin Legea din 2 august
1974 sînt stabilite funcţiile existenţe în cadrul organizaţiilor religioase existente.
Cînd un nou cult se recunoaşte această lege este modificată. Salariul depinde de
mai multe criterii, dar cel mai important factor este ca deservenţii să lucreze cu
publicul, respectivele prevederi nu se răsfrîng asupra monahilor. De asemenea
preoţii cultelor recunoscute au dreptul să fie prezenţi în instituţiile penitenciare
şi în şcolile publice. Cultele recunoscute sunt scutite de plata impozitelor pentru
vînzarea – cumpărarea bunurilor imobile, sunt scutite de impozitele pentru
recepţionarea donaţiilor dacă donatorul este în viaţă, taxele pentru moştenire,
pentru bunurile care reprezintă obiecte de cult.
Recunoaşterea parohiilor la nivel local se efectuează de autorităţile
locale. Recunoaşterea are loc dacă cultul în cauză a stabilit un organ
administrativ la nivel local. Se poate observa că nu există o divizare
administrativă sau o independenţă administrativă între organizaţia religioasă de
nivel central şi cea de nivel local. În consecinţă, organele administraţiei publice
locale trebuie să acopere deficitul de buget a respectivelor entităţi, şi să acopere
costurile întreţinerii clădirilor utilizate de respectivele parohii. Comuna sau
provincia trebuie să asigure cu casă sau eventual, să acorde echivalentul în bani
a acesteia conducătorul comunităţii. Autorităţile locale sunt obligate să acopere
de la 30 la 100 % din costurile construcţiei lăcaşurilor de cult.
Autoritatea competentă aprobă bugetul şi conturile entităţilor locale şi
pot eventual să facă observaţii fără a avea posibilitatea de a pune la dubii
costurile necesare pentru exercitarea credinţei. Diverse autorităţi publice
exercită supravegherea asupra numărului de decizii luate de organul de
conducere care se referă la vinderea imobilelor, arendarea pămîntului care
aparţin organizaţiei, acceptarea moştenirilor, investirea banilor, începerea
lucrărilor de construcţie sau renovare. De asemenea, cultele recunoscute au
dreptul să emită programe radio şi TV. Cultele recunoscute au dreptul să
înfiinţeze şcoli, cu respectarea programelor de învăţămînt şi de asemenea să
petreacă lecţii de educaţie religioasă în şcolile publice fiind retribuiţi de
autorităţile locale.
În Belgia sunt recunoscute doar 6 confesiuni, celelalte comunităţi
religioase activează fără a li se aplica regimul legal enunţat mai sus.
Asupra organizaţiilor religioase se efectuează o supraveghere
administrativă. Aceasta presupune împuternicirea unei autorităţi de a decide
dacă decizia organului de conducere corespunde procedurilor şi interesului
general. Deciziile pot fi suspendate sau anulate. Orice decizie ce ţine de bugetul
anual, conturi etc. pot fi supuse supravegherii administrative. De asemenea,
 tranzacţiile care depăşesc suma de 10 mii EUR sunt supuse unei proceduri
prealabile e avizare.
Cu referire la cultele periculoase sau dăunătoare, specificăm că drept
consecinţă unor litigii judiciare în care au fost implicate culte cu caracter
satanic, a fost creată o Comisie Parlamentară care a formulat concluzii şi le-a
prezentat Guvernului. Drept rezultat al activităţii Comisiei a fost creat, la 2
iunie 1998, Centrul de informare şi avizare în privinţa cultelor periculoase şi
dăunătoare şi Direcţia administrativă şi de coordonare a cultelor periculoase. A
fost instituţionalizată noţiunea de cult periculos sau dăunător – un grup cu
esenţă filozofică/ religioasă sau care pretinde că este aşa şi care în organizarea
sau practicile sale înfăptuieşte activităţi ilegale sau dăunătoare, dăunează
societăţii sau individului şi nu respectă demnitatea umană.
În cazul constatării existenţei posibile a respectivelor culte Ministerul Justiţiei
se poate autosesiza şi acţiona în instanţa de judecată pentru eventuala lichidare
a respectivei organizaţii. Centrul menţionat este dependent de Parlament, dar
personalul şi bugetul instituţiei este stabilit de Ministerul Justiţiei.
În calitate de competenţe Centru deţine:
- studierea fenomenului cultelor periculoase;
- organizarea documentării populaţiei şi a autorităţilor publice în respectivul
domeniu;
- elaborarea recomandărilor referitoare la politica de stat în privinţa cultelor
dăunătoare.
Centrul nu are o componenţă permanentă şi poate varia în dependenţă de
activităţile desfăşurate.
Franţa
Înregistrarea comunităţilor religioase în Franţa este reglementată de Legea
din 9 decembrie 1905 şi Legea din 1 iulie 1901 privind contractul de asociere.
De asemenea, la constituirea organizaţiilor religioase se va ţine cont şi de
Decretul din 16 august 1901 adoptat pentru executarea Legii din 1 iulie 1901.
Articolul 19 al Legii din 9 decembrie 1905 prevede că asociaţiile care urmează
să exercite în public un cult trebuie să fie constituite în conformitate cu
prevederile art. 5 din Legea privind contractul de asociere.
Astfel, asociaţiile religioase care doresc să obţină capacitate juridică
urmează să prezinte la prefectura sau la subprefectura unde asociaţia îşi va avea
sediul, declaraţia prealabilă, Asociaţia va face cunoscut prfecturii obiectul
activităţii sale, sediul organelor sale principale de conducere şi numele,
profesiile şi domiciliile, naţionalitatea a celor care cu un oarecare titlu sînt
însărcinate cu cu administrarea persoanei juridice. Un exemplar al statutului este
anexat la declaraţie..
Asociaţiile religioase urmează să deţină un anumit număr de membri în
dependenţă de numărul de locuitori aflaţi pe teritoriul respectiv. Astfel, art. 19
stabileşte:
- comunităţile cu mai puţin de 1000 locuitori – 7 persoane;
- de la 1000 – 20 000 locuitori – 15 persoane;
- mai mult de 20 000 locuitori – 25 persoane.
Asociaţiile religioase au dreptul, în conformitate cu art. 7 a Decretului
din 16 august 1901 să constituie uniuni care vor avea o administraţie sau
direcţie centrală. Acestea declară între altele denumirea, obiectul şi sediul
asociaţiilor care o formează, în rest, procedura coincide cu cea a asociaţiilor
simple. Art. 2 a Legii din 1 iulie 1901 statuează că asociaţiile de persoane se
pot forma liber fără depunerea declaraţiei prealabile, dare le obţin
personalitate juridică doar prin efectul înregistrării. Aceeaşi Lege obligă
asociaţiile de orice tip, inclusiv cele religioase să prezinte organului de
înregistrare modificările operate în statutele acestora cît şi în componenţa
organelor de conducere.
Bulgaria
Regimul juridic al organizaţiilor religioase este determinat de Legea cu
privire la religie, intrată în vigoare la 2 ianuarie 2003. Legea a înlocuit vechea
lege care data din anul 1949. Legea a asigurat o schimbare calitativă a
competenţelor Direcţiei de afaceri religioase din cadrul Consiliului de Miniştri
bulgar, respectiva autoritate, din organ de control a fost recalificat ca organ
consultativ, a cărui competenţe, în principiu ţin de asigurarea respectării
dreptului la libertatea religioasă.
Înregistrarea cultelor religioase se efectuează de Judecătoria or. Sofia şi se
înscrie în Registrul religiilor. Legea nu stabileşte crierii clare de recunoaştere a
entităţilor religioase. Registrul instituţiilor religioase locale este ţinut de
autorităţile municipale în conformitate cu sediul fiecărei comunităţi.
Înregistrarea acestora se efectuează în baza regimului de notificare, entităţile
locale se înregistrează în baza deciziei conducătorului cultului religios emisă în
condiţiile statutului acestuia. Statul şi autorităţile locale ajută cultele şi celelalte
 instituţii oferindu-le dreptul de a se folosi de bunurile statului de a fi scutite de
impozite.
Republica Cehă
Legea din 2002, divide bisericile înregistrate în biserici doar înregistrate şi
biserici cu drepturi speciale. Pentru a obţine drepturi speciale biserica trebuie să
existe cel puţin 10 ani ca biserică înregistrată sau societate religioasă şi trebuie
să prezinte o petiţie din partea a 10 mii de persoane. Drepturile speciale includ:
- predarea religiei în şcoli de stat;
- să fie prezente în armată, instituţii financiare;
- să fie finanţate din bugetul naţional;
- să oficieze căsătorii cu efecte civile;
- să instituie instituţii de învăţămînt.
Republica Cehă a soluţionat printr-un know – how situaţia proprietăţii
confiscate în timpul regimului comunist. Astfel, a fost emisă Legea enumerării
prin care 150 clădiri au fost restituite Bisericii Romano – Catolice.
Estonia
Legea din 2002 a bisericilor şi congregaţiilor, reglementează domeniul
respectiv în Estonia. Prin efectul Legii, competenţele de înregistrare au fost
transferate de la Ministerul de Interne, departamentelor de înregistrare a
judecătoriilor. Prin modificările din 2004, organizaţiilor religioase li s-a permis
utilizarea în denumirea lor a congregaţiilor şi denumirilor istorice.
În 2001, a fost amendat Codul familiei unde s-a inclus dreptul clerului
asociaţiilor religioase înregistrate de a oficia căsătorii valide din punct de
vedere civil, după participarea acestora la cursuri de 2 zile şi susţinerea unui test
de calificare. Asociaţiile religioase constituie în fapt o formă specială a
organizaţiilor non profit, acestea avînd dreptul de a institui şcoli şi instituţii
teologice. Entităţile religioase se scutesc de taxa pentru donaţii, pe venit,
impozitul funciar pentru pămînturile de sub biserici.
În anul 2002, Guvernul Estonian a semnat un acord de interese comun cu
Consiliul Bisericesc din Estonia. Acordul ţine de educaţia religioasă, recrearea
valorilor istorice şi culturale.
În Estonia există o biserică care participă în baza unui tratat internaţional
începînd cu anul 1999. Tratatul a fost încheiat între MAE estonian şi Sfîntul
Scaun. Statutul organizaţiei fiind substituit de prevederile acordului
internaţional.
Unica organizaţie care primeşte subsidii din partea statului este Consiliul
Bisericesc din Estonia creat în 1989 şi care deţine 10 membri. Cultul religios
Evanghelic Luteran, Apostolic Ortodox, Ortodox al Patriarhiei din Moscova,
Romano – Catolic, UBCEB, Biserica Unită Metodistă, Conferinţa Bisericilor
Adventiştilor de Ziua a Şaptea, Penticostal, Congregaţia Armenească Sf.
George, Biserica Apostolică, Cultul Carismatic, Biserica Episcopală.

Letonia
În Letonia, organul de înregistrare a organizaţiilor religioase este
Consiliul afacerilor religioase supravegheat de Ministerul Justiţiei. Organizaţiile
religioase sunt parohiile, uniunile bisericeşti şi diecezele. Există patru grade de
organizare a organizaţiilor religioase:
1. parohia este o comuniune a persoanelor care profesează aceeaşi religie;
2. uniunea bisericească este o comunitate de parohii (10 şi mai multe parohii);
3. diocezele sunt structuri administrative a bisericii, se înregistrează doar
diocezele Bisericii Romano – Catolice;
4. instituţii al organizaţiilor religioase, care nu se supun înregistrării.
În partea ce ţine de relaţiile între Biserică şi Stat, se observă că Biserica
Luterană, Biserica Romano – Catolică, de Rit Vechi, Metodistă, Baptistă;
Adventiştilor de Ziua a Şaptea, Cultul Iudaic, au relaţii speciale cu statul.
Acestor biserici le-au fost delegate funcţii de a încheia căsătorii, clericii acestor
culte lucrează în organele administraţiei publice şi predau religia în şcoli.
La 8 octombrie 2000 a fost semnat un contract între Letonia şi Sf. Scaun.
La 88 octombrie 2004 Cabinetul de miniştri a semnat un contract cu 7 uniuni
religioase. Pentru a face contractul funcţional, Parlamentul a adoptat legi,
referitor la fiecare dintre respectivele culte.
Lituania
În Lituania există două proceduri separate, cea de înregistrare şi cea de
recunoaştere a statutului de entitate legală. Există noţiunea de asociaţie
religioasă tradiţională, alte instituţii recunoscute, alte instituţii. Ministerul
Justiţie acţionează ca intermediar în garantarea drepturilor de persoană juridică
comunităţilor religioase tradiţionale şi asociaţiilor religioase din Lituania.
Ministerul Justiţiei supraveghează activitatea comunităţilor religioase. Legea
comunităţilor religioase şi asociaţiilor stabileşte categoriile de organizaţii
religioase, organizaţii tradiţionale recunoscute de stat, alte organizaţii
recunoscute de stat şi alte organizaţii.
Legea reglementează educaţia religioasă în şcolile publice, ceremoniile
religioase în şcolile publice. De asemenea Legea detalizează procedura de
înregistrare. Legea specifică religiile tradiţionale care au influenţe istorice,
spirituale şi sociale în Lituania şi deci sunt tradiţionale. Pentru a fi recunoscute
în calitate de asociaţii tradiţionale este necesar ca aceasta să activeze pe
teritoriul Lituaniei timp de 25 ani.
Legea nu stabileşte organizaţiile care reprezintă culte tradiţionale, ci doar
confesiunile respective. Cînd o organizaţie aplică pentru a fi inclusă în Registru,
depinde de Ministerul Justiţiei de a recunoaşte dacă respectiva organizaţie
constituie o comunitate religioasă sau o asociaţie religioasă tradiţională. De
obicei asociaţiile religioase mai vechi sunt împotriva înregistrării celor noi. În
anul 1996 a fost emisă o lege separată care reglementa retrocedarea bunurilor
confiscate de la bisericile tradiţionale.
Înregistrarea are loc în conformitate cu prevederile Codului civil şi a Legii
comunităţilor şi asociaţiilor religioase. În baza acestora au fost elaborate
regulile înregistrării entităţilor legale aprobate de Guvern, care specifică modul
de înregistrare a entităţilor religioase şi includerii în Registru a comunităţilor
tradiţionale. Acestea din urmă, potrivit Codului civil sunt deja persoane
juridice, de aici şi includerea în registru şi nu înregistrarea. În calitate de
biserică tradiţională comunităţile sunt recunoscute de Parlament, în baza
încheierii Ministerului Justiţiei. Cartea a III –a din Codul civil conţine
prevederi referitoare la recunoaşterea căsătoriilor religioase.
Bisericile tradiţionale nu plătesc taxa pentru venit şi pentru imobile, donaţii.
Albania
Albania nu conţine prevederi speciale privind înregistrarea organizaţiilor
religioase ci doar o Lege cu privire la organizaţiile non profit.
Federaţia Rusă
Domeniul libertăţii conştiinţei, gîndirii şi religiei în Federaţia Rusă este
reglementat de Legea Federală despre libertatea de conştiinţă şi entităţile
religioase din 26 septembrie 1997, şi Hotărîrea Guvernului Federaţiei Ruse nr.
212 din 15 aprilie 2006 „privind măsurile realizării unor prevederi din legile
 federale, care reglementează activităţile organizaţiilor necomerciale”. În
conformitate cu prevederile art. 3 din legea Federală, organizaţiile religioase se
clasifică în două categorii în dependenţă de zona lor de activitate, în organizaţii
locale şi centrale. Pentru înregistrarea de stat a organizaţiei locale solicitanţii
prezintă următoarele acte:
1. Cererea semnată de persoana împuternicită în două exemplare;
2. Lista persoanelor care creează organizaţie religioasă;
3. Statutul organizaţiei religioase în 3 exemplare;
4. Procesul – verbal a Adunării de constituire în două exemplare;
5. Actul care confirm existenţa organizaţiei religioase pe teritoriul dat pe o
perioadă de 15 ani, eliberat de organul administraţiei publice locale, sau
confirmarea din partea organizaţiei religioase central despre faptul că
organizaţia este parte componentă a acesteia eliberată de organul de
conducere a acesteia, în două exemplare;
6. Datele despre principiile fundamentale de credinţă, practicile religioase
corespunzătoare, inclusiv referitoare la istoricul apariţiei religiei şi a
organizaţiei în cauză, formele şi metodele activităţii, atitudinea faţă de
căsătorie, familie, educaţie, specificul atitudinii faţă de sănătatea
credincioşilor şi a drepturilor şi obligaţiilor civile ale acestora;
7. Date despre adresa organului de conducere a organizaţiei nou create;
8. Actul care confirmă achitarea taxei de stat;
9. Date despre activităţile economice.
În cazul în care organul suprem de conducere a organizaţiei nou create se
află în afara Federaţiei Ruse, se prezintă suplimentar statutul legalizat conform
Legii a organizaţiei religioase din străinătate.
Pentru înregistrarea organizaţiei religioase centrale, se prezintă
suplimentar statutele a cel puţin 3 organizaţii religioase locale care intră în
structura sa, şi date despre alte organizaţii care intră în structura sa.
După emiterea deciziei de către Direcţie, despre înregistrarea de stat,
actele sunt trimise organului de înregistrare, pentru a fi inclus în Registrul Unic
de Stat a Persoanelor Juridice.
După 50 ani de activitate pe teritoriul Rusie au dreptul de a utiliza în
denumire sintagma „din Rusia”. Prin Ordinul nr. 1313 din 13 noiembrie 2004, a
Ministrului Justiţiei al Federaţiei Ruse a fost creat Consiliul de Experţi pentru
efectuarea expertizei religioase de stat pe lîngă Ministerul Justiţiei al Federaţiei
Ruse (Экспертный Cовет по проведению государственной религиоведческой
экспертизы при Министерстве юстиции Российской Федерации). Consiliul are
drept competenţe expertizarea confesiunilor care doresc înregistrarea organizaţiilor
religioase. Expertiza se efectuează în privinţa organizaţiilor în dependenţă de
statutul acesteia de Consiliul de pe lîngă Ministerul Justiţiei al federaţiei Ruse sau
de Direcţiile Teritoriale ale Ministerului Justiţiei din fiecare subiect al Federaţiei.

Polonia
Reglementările legale poloneze se aseamănă cu cele din Republica Moldova,
totuşi un specific ar constitui faptul că Registrul organizaţiilor religioase are două
capitole, şi anume, culte religioase şi părţile componente ale cultelor.
România
În România respectivul domeniu este reglementat de Legea NR. 489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. Potrivit respectivei legi,
structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt
cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt
grupările religioase. Cultele religioase sunt recunoscute ca atare prin hotărîre de
Guvern, în baza avizului Ministerului culturii şi cultelor, art. 17 din Lege ,,calitatea
de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea
şi numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.
Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care
acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii  publice, ordinii, sănătăţii şi
moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Pentru ca
asociaţia religioasă să fie recunoscută drept cult aceasta trebuie depune la
Ministerul de resort :
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul
României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;

b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni

români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia
României, conform ultimului recensământ;

c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care

să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală şi locală,
modul de conducere, administrare şi control, organele de reprezentare, modul
de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu,
precum şi prevederile specifice cultului respectiv.
Astfel, asociaţiile religioase în primul rînd se înregistrează în calitate de simple
asociaţii şi doar cînd îndeplinesc criteriile pot devin culte religioase. Potrivit
Legii, cultele religioase pot deţine unităţi teritoriale
Asociaţiile religioase se înregistrează de instanţele de judecată.

4. Dinamica reglementărilor naţionale în domeniul înregistrării entităţilor

religioase.
 O dată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova şi adoptarea
Constituţiei s-a impus necesitatea de a adopta o lege organic care ar fi
reglementat libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie şi regimul cultelor
religioase pe teritoriul Republicii Moldova. După 50 de ani de destin ateist,
Republica Moldova a devenit o terra incognita pentru drepturile omului, şi în
special pentru dreptul la libertatea de religie. La 24 martie 1992 a fost adoptată
Legea nr. 979 - XII despre culte, legea reitera dreptul consfinţit în Constituţie la
libertatea conştiinţei, reitera statutul laic al statului Republica Moldova, statutul
activitatea cultelor religioase, prevederi referitoare la învăţămîntul moral –
religios şi teologic şi clauze referitoare la statului deservenţilor cultelor. În fapt
Legea era destul de sumară, nu oferea prevederi referitoare la procedura
înregistrării cultelor religioase, nu oferea definiţia termenilor specifici din
cadrul Legii etc. Respectiva lege a fost supusă modificărilor.
Prima modificare a survenit la 13 aprilie 1994cînd prin Legea nr. 50 – XIII
privind modificarea Legii despre culte, a fost instituit Serviciul de Stat Pentru
problemele Cultelor – un organ al autorităţii publice central, pe lîngă Guvern,
calificat drept organ consultativ, informaţional şi de expertiză, cu toate că acesta
era un organ de înregistrare. Prin aceeaşi Lege a fost instituit Consiliul de
reprezentanţi ai fiecărui cult. Este de remarcat că respectivul Consiliul a fost
constituit nu pe lîngă şi în cadrul Serviciului şi avea funcţii consultative.
În anul 2002 la 12 iulie, prin Legea nr. 1220 – XV a fost iarăşi modificată
Legea despre culte. Respectiva modificare survenea după pronunţarea de
CEDO a deciziei pe cauza Mitropolia Basarabiei şi alţii către Republica
Moldova, legea expune într-o nouă, mai largă redacţie prevederile art. 9 şi
consacră dreptul la libera instituire a cultelor.
Legea despre culte nu a funcţionat independent, în calitate de supleant a fost
Regulamentul provizoriu cu privire la înregistrarea părţilor component ale
cultelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 758 din 13 octombrie 1994.
Regulamentul conţinea cîteva puncte şi stabilea procedura de înregistrare a
părţilor componente a cultelor religioase. Regulamentul în cauză era destul de
confuz în reglementări, utilizeze în acelaşi timp diferite noţiuni, de părţi
component, culte şi organizaţii religioase fără a face o diferenţă de principiu
între acestea.
De asemenea, tangenţial, domeniul în discuţie era reglementat de
prevederile Hotărîrii nr. 201 din 25 februarie 2003 cu privire la aprobarea
Regulamentului, structurii şi statelor de personal ale Serviciului de Stat pentru
Problemele Cultelor pe lîngă Guvernul Republicii Moldova.
 În aceeaşi ordine de idei urmează să menţionăm Hotărîrea Guvernului nr.
740 din 11 iunie 2002 cu privire la edificiile şi locaşurile de cult care enumără
lăcaşurile de cult cu statut de monument istoric şi a încercat asigurarea
entităţilor religioase cu dreptul de proprietate asupra lăcaşurilor de cult care le
aparţineau.
La 11 mai 2007 a fost adoptată Legea nr. 125 – XVI privind cultele
religioase şi părţile lor componente. Legea în vigoare pentru moment constituie
o încercare a Republicii Moldova de a armoniza prevederile naţionale în
respectivul domeniul cu cele internaţionale. Prin efectul legii a fost abrogată
vechea Lege despre culte. Ca efect al Legii Ministerul Justiţiei a fost învesti cu
competenţa de a înregistra cultele religioase şi părţile lor componente. În cadrul
Ministerului fiind format Direcţia culte. Ulterior respectiva Direcţie a fost
comasată cu Direcţia Partide şi Organizaţii Neguvernamentale şi au format o
nouă subdiviziune structural în cadrul Ministerului Justiţiei – Direcţia
Organizaţii Necomerciale.
De asemenea, Legea a avut drept consecinţă lichidarea Serviciului de Stat
pentru Problemele Cultelor - Legea este una destul de largă şi precisă în
reglementări. Totuşi, în urma implementării pe parcursul a mai mult de patru
ani, s-au constatat unele deficienţe ale actului legislativ, astfel încît s-a decis
operarea modificărilor în cadrul acestuia.

5. Perspective de modificare a Legii nr. 125 – XVI din 5 mai 2007 privind
cultele religioase şi părţile lor componente.
 Conştientizând, importanţa deosebită a dreptului la libertatea de conştiinţă,
gîndire şi religie, pentru fiecare individ în parte şi pentru comunităţile de persoane
în general, avînd în vedere importanţa acordată la nivel internaţional acestui drept
şi luînd în consideraţie practica Republicii Moldova în aplicarea legii şi asigurarea
respectării dreptului pe teritoriul statului, Guvernul Republicii Moldova a inclus în
documentele de politici drept obiectiv revizuirea prevederilor Legii nr.125-XVI din
11 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente. În particular
putem menţiona Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni
Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de
vize, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 122 din 4 martie 2011 şi Programul de
activitate al Guvernului Republicii Moldova Integrarea Europeană: “LIBERTATE,
DEMOCRAŢIE, BUNĂSTARE” 2011-2014.
Întru realizarea obiectivelor stabilite în documentele de politici menţionate
supra, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 308 din 22 iulie a fost instituit grupul
de lucru a cărui scop este analiza legislaţiei şi practicii de aplicare a acesteia în
domeniul libertăţii conştiinţei şi contribuţia la realizarea spiritului de toleranţă între
toate confesiunile religioase din Republica Moldova şi în caz de necesitate
înaintarea propunerilor privind modificarea cadrului legal cu privire la cultele
religioase şi părţile lor componente.
Membrii grupului de lucru au punctat aspectele asupra cărora urmează de
focusat atenţia în procesul de perfecţionare a legislaţiei şi au propus soluţii în acest
sens. De asemenea, membrii aceştia s-au pronunţat asupra iniţiativelor de
modificare a Legii parvenite atît din partea organismelor internaţionale, cît şi a
cultelor religioase, de rînd cu cele ale exponenţilor societăţii civile. În particular
dezbaterile s-au axat pe opţiunile de modificare a legii, pentru ca aceasta să
corespundă standardelor internaţionale, cît şi doleanţelor şi specificul organizaţiilor
religioase per ansamblu.
Astfel s-a propus elaborarea proiectului de modificare a Legii 125 nr.125-
XVI din 11 mai 2007 privind cultele religioase şi părţile lor componente din
următoarele perspective:
- Denumirea şi obiectul de reglementare a legii în redacţia actuală formează o
discrepanţă reciprocă. În aceste condiţii art.1 din lege stabileşte drept obiect
de reglementare raporturile ce ţin de libertatea de conştiinţă şi de religie, iar
din denumire rezultă că obiect al legii sunt în exclusivitate cultele religioase
şi părţile lor componente. Se propune astfel modificarea denumirii legii,
astfel încît acesta să reflecte în mod corect şi complet obiectul de
reglementare a legii. Suplimentar a fost evidenţiată necesitatea ca obiectul de
 reglementare a legii să includă şi libertatea de gîndire, nu doar de conştiinţă
şi religie, ca in actualele prevederi. Totodată, vis-à-vis de cele menţionate
supra necesita a fi modificat şi art. 4 a prezentei legi, în sensul includerii
elementului “libertatea gîndirii” în cadrul de reglementare a respectivelor
drepturi.
- Se impune necesitatea precizării înţelesului unor termeni din cadrul legii,
cum ar fi prozelitismul abuziv. Astfel s-a propus concretizarea noţiunii
respective prin substituirea sintagmei “recurgerea la mijloace violente, abuz
de autoritate, şantaj, dol, ameninţare, constrîngere, ură religioasă,
înşelăciune, manipulare psihologică sau diverse tehnici subliminale” cu
cuvîntul “constrîngere”.
- Legea nu conţine date referitoare la alte convingeri de cît cele religioase. În
condiţiile în care, legea reglementează libertatea de conştiinţă, gîndire, şi
religie, explicarea doar a noţiunii de convingeri religioase, pare să fie
insuficientă. Apare fireasca întrebare, care va fi statutul organizaţiilor
filozofice sau a altor organizaţii.
- Aceeaşi situaţie persistă în cazul noţiunii de credincios, care limitează
înţelesul termenului, la persoana care face parte dintr-o comunitate
religioasă. În condiţiile în care persoana poate să aibă anumite convingeri,
dar nu este membru al unei comunităţi religioase, legea crează impresia, că
aceasta nu este credincios. Deasemenea, respectiva prevedere ar putea intra
în contradicţie cu prevederile art. 18 a Convenţiei Internaţionale privind
Drepturile Civile şi politice şi art. 9 al Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.
- Alin. (2) art. 6 din Lege urmează a fi exclus;
- Termenul de „dificultăţi” din conţinutul alin. (1)art. 7 urmeaza a fi
desfăşurat. Este necesar de clarificat, ce ar constitui dificultăţi la constituirea
entităţilor religioase.
- Legea necesită a fi modificată din perspectiva dreptului de a nu îndeplini
serviciul militar. În redacţia actuală drept temei de a nu executa serviciul
militar în termen servesc doar motivele confesionale. Reglementările
internaţionale în acest domeniu impun drept standard dreptul persoanei de a
nu îndeplini serviciul militar inclusiv în baza obiecţiei de conştiinţă, a
motivelor de gîndire şi convingere.
- În vederea stabilirii unui mecanism eficient de protecţie a instituţiei “taina
mărturisirii” se propune de a fi instituită o obligaţie pozitivă a deserventului
cultului religios de a păstrata taina mărturisii.
- Ţinînd cont de caracterul laic al Republicii Moldova caracterizat prin faptul
că statul nu intervine în activitatea religioasă a cultelor şi nu poate da
aprecieri vis-a-vis de legalitatea acţiunilor cu caracter religios a deservenţilor
cultelor religioase, se propune excluderea art. 13 din Lege. Prevederile
actuale implică o doză de confuzii, deoarece art. 13 stabileşte că instanţele
de disciplină bisericească devin persoane juridice la momentul înregistrării,
dar nu reglementează modalitatea şi procedura de înregistrare a acestora.
- Din redacţia actuală a art. 14 din lege rezultă că doar părţile componente
locale ale cultelor religioase pot avea şi întreţine cimitire. Astfel, pentru a
asigurare respectarea principiului egalităţii în drepturi a entităţilor religioase
de diferit tip, se propune substituirea sintagmei „părţile componente locale
ale cultelor religioase” cu sintagma „entităţi religioase”. Suplimentar, se
impune completarea articolului cu un nou alineat, care ar consfinţi dreptul
entităţilor religioase de a desfăşura ceremoniile funerare în conformitate cu
dogmele caracteristice acestora.
- Alin. (5) al articolului 15 va avea o nouă redacţie, şi anume „ (5) Statul
recunoaşte importanţa deosebită al religiei creştin-ortodoxe şi, respectiv, al
Bisericii Ortodoxe din Moldova în formarea istoriei şi culturii poporului
Republicii Moldova.” . Respectiva redacţie a fost propusă pentru a evita
prevederile discriminatorii referitor la dreptul organizaţiilor religioase şi a
asigura egalitatea lor în drepturi. Concomitent se propune excluderea alin.
(7) al aceluiaşi articol, deoarece acest domeniu este reglementat complex de
Legea nr. 100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă.
Constituirea şi înregistrarea entităţilor religioase constituie una
dintre modalităţile esenţiale de realizare a dreptului la libertatea conştiinţei şi
religiei. În condiţiile legislaţiei în vigoare, teoretic este posibil ca un grup de
persoane să se întrunească şi să-şi manifeste în comun religia. Dar libertatea
de religie nu presupune doar exteriorizarea convingerilor. În lipsa
personalităţii juridice este imposibil ca comunitatea să dobândească drepturi
şi obligaţii cu caracter patrimonial. Acestea nu pot deţine în proprietate
bunuri imobile, lăcaşe, obiecte de cult etc. din perspectiva celor enunţate mai
sus, ordinea înregistrării entităţilor religioase este un domeniu prioritar
pentru Republica Moldova.
- Prevederile tratatelor internaţionale şi practica statelor europene în acest
domeniu evidenţiază faptul că denumirea de „cult religios” este interpretată
de cele mai multe dintre entităţile religioase drept ofensatoare, deoarece atît
în limba engleză, cît şi în limba franceză această denumire este caracteristică
organizaţiilor religioase minoritare, cu caracter sectant. Din această
perspectivă se propune substituirea pe tot parcursul textului legii a sintagmei
„cult religios” în „organizaţie religioasă”.
- Pentru a crea un cadru legal care ar asigura pe deplin dreptul la libertatea
religioasă, se recomandă consfinţirea în mod expres în lege a dreptului de a
exercita o credinţă, de a oficia servicii religioase şi de a – şi manifesta
credinţa grupărilor religioase neformale, care nu sînt înregistrate.
- Cu referire la părţile componente ale cultelor, este dezirabil de a exclude din
lege respectiva sintagmă. Într-adevăr noţiunea de „parte componentă” crează
impresia unei subordonări juridice din partea părţilor componente. Acest
fapt, contravine spiritului Codului civil al Republicii Moldova care nu
stabileşte vre-un criteriu de discriminare a persoanelor juridice şi recunoaşte
principiul egalităţii subiecţilor de drept civil. În acest sens, ar fi utilă
modificarea alin. (1) art. 16 prin includerea la sfîrşitul prevederii a sintagmei
„în conformitate cu prezenta lege şi Codul civil al Republicii Moldova”.
- În privinţa instituţiilor religioase, urmează a fi elucidată procedura de
înregistrare prin includerea obligaţiei de a prezenta organului de înregistrare
nu consimţămîntul organizaţiei religioase, ci decizia organului de conducere
a acestuia referitor la crearea instituţiei religioase, emisă în conformitate cu
prevederile statutare a fondatorului. De asemenea, se propunerea excluderea
enumerării exhaustive a instituţiilor religioase, deoarece denumirea
instituţiei religioase variază de la o organizaţie religioasă la alta.
Concomitent, prin excluderea acestor prevederi se va evita tratamentul
discriminator faţă de alte organizaţii religioase, care deţin denumiri specifice
pentru instituţiile fondate de acestea, denumiri, care nu se regăsesc în actuala
redacţie a articolului.
- În dependenţă de conceptul enunţat mai sus, vor suferi unele modificări şi
listele actelor necesare pentru înregistrarea entităţilor religioase. Astfel,
pentru a nu derapa în cîmpul descriminator se propune ca la constituirea
comunităţilor religioase, organizaţia religioasă să emită un aviz, adoptat de
organul competent potrivit statutului acesteia. Astfel, noţiunea de
„consimţământ al cultului religios” va fi substituit cu noţiunea de „aviz a
organizaţiei religioase”.
- Legea trebuie să specifice că principiile fundamentale de credinţă prezentate
de organizaţia religioasă pentru înregistrare urmează a fi întocmite în formă
liberă şi semnate de organul colegial de conducere a acesteia.
- Ţînînd cont de faptul că legislaţia necomercială prevede termenul de 30 de
zile pentru examinarea actelor, în scopul uniformizării prevederilor legale
care reglementează sectorul necomercial, se propune mărirea termenului de
examinate a actelor de la 15 la 30 zile. Totodată, necesită clarificări aspectul
ce ţine de modalitatea de examinare a actelor depuse de entităţile religioase
pentru înregistrare (art. 19 alin. (4) şi art. 20 alin. (6)).
- Este necesar de inclus prevederi referitoare la posibilitatea de a prelungi
termenul de examinare a actelor prezentate de către entităţile religioase, în
baza cererii/demersului reprezentantului.
- Se propune, la art. 23 să fie inclus un alineat suplimentar care ar consacra
dreptul entităţilor religioase de a utiliza în denumirea lor denumirile
tradiţionale;
Suspendarea şi încetarea activităţii organizaţiilor religioase constituie cele
mai grave sancţiuni pentru entităţile religioase. Se propune ca respectivul
capitol să fie modificat astfel încît suspendarea activităţii entităţilor
religioase să constituie o etapă premergătoare încetării activităţii acestora. În
cazul în care, după suspendarea activităţii, entitatea religioasă va comite
repetat încălcări similare, Ministerul Justiţiei va avea dreptul de a acţiona
entitatea în judecată pentru încetarea activităţii acestora. Totodată, ar fi util
ca în cazul unor încălcări deosebit de grave, încetarea activităţii să fie
dispusă de instanţă fără a dispune suspendarea activităţii. În calitate de etapă
preliminară suspendării ar putea fi instituite avertizările repetate, consecutive
nu mai mult de 2 în timpul unui an, emise de Ministerul Justiţiei.
În aceeaşi ordine de idei, urmează a fi incluse în temeiurile de suspendare şi
lichidare a încălcării prevederilor actelor internaţionale, cît şi implicarea în
activitatea politică. Cu referire la al doi-lea temei, considerăm raţional de a
specifica, că este vorba de activităţi care nu ţin de latura sociala a vieţii
politice şi nu constituie domenii prioritare potrivit statutului entităţii
religioase.
Concomitent, legea urmează să reglementeze expres procedura de
suspendare şi să oblige entităţile religioase, ulterior emiterii hotărîrii de
suspendare,să prezinte organului de înregistrare pentru păstrare pe perioada
suspendării a actelor de constituire şi a ştampilei.
 - Se propune rectificarea conţinutului art. 26 alin. (1), prin excluderea
sintagmei „convenite cu autorităţile administraţiei publice locale”. Aceasta
rezultă din faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii Nr. 26 din
22.02.2008 privind întrunirile procedura de desfăşurare a întrunirilor şi-a
obţinut reglementarea în legea menţionată supra.
- Se propune de asemenea includerea la capitolul ce ţine de activitatea
organizaţiilor religioase, a obligaţiei acestora de a prezenta anual rapoarte de
activitate. Acestea ar urma să conţină informaţii privind activităţile
desfăşurate, membrii organelor de conducere ale organizaţiei, veniturile şi
cheltuielile acestora şi informaţii referitoare la recepţionarea diferitor tipuri
de donaţii şi ajutoare umanitare, inclusiv repartizarea acestora. totodată,
important este de menţionat că entităţile religioase vor avea dreptul să nu
includă în raport activităţile desfăşurate conform dogmelor religioase şi
normelor canonice.
- În scopul uniformizării normelor existente şi anume legea nr. 125 privind
cultele religioase şi părţile lor componente din 11 mai 2007 cu Legea
învăţămîntului nr. 547 – XIII din 21 iulie 1995, urmează a fi excluse alin.
(2), (5), (6), (7), (8) din art. 32.
- Din prevederile alin. (2) art. 33 urmează de exclus sintagma „cetăţenilor
străini” şi substituirea sintagmei „ cu anunţarea prealabilă a primăriei
localităţii” cu sintagma „condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare”. Acest
fapt, este dictat de prevederile Legii privind întrunirile nr. 26-XVI din 22
februarie 2008.
În contextual celor relatate supra, este lesne că prevederile legislaţiei în
vigoare în domeniul libertăţii religiei în general corespund exigenţelor şi
standardelor internaţionale. Totuşi, aplicarea legii a evidenţiat faptul că aceasta
conţine prevederi care sunt pasibile interpretare dubla şi  extensivă. În acelaşi timp
legea conţine unele lacune care sunt în măsură să prejudicieze exercitarea liberă a
dreptului la libertatea de religie a subiecţilor implicaţi în acest proces.
Avînd în vedere cele expuse, este iminentă necesitatea modificării cadrului
legal, care reglementează libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie şi statutul
entităţilor religioase în spiritul tezelor evidenţiate supra.
 CUPRINS:

1. Entităţile religioase – pilonul central în realizarea dreptului la

libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie.

2. Libertatea de conştiinţă, gândire şi religie prin prisma actelor

internaţionale şi a legislaţiei naţionale a Republicii Moldova.
3. Practica statelor europene în domeniul libertăţii religiei şi statutului
entităţilor religioase.

4. Dinamica reglementărilor naţionale în domeniul înregistrării

entităţilor religioase.

5. Perspective de modificare a Legii nr. 125 – XVI din 5 mai 2007

privind cultele religioase şi părţile lor componente.
 SURSE

1. Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1202 din

2 februarie 1993 privind toleranţa religioasă în societatea democratică.
2. Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nr. 1396 din
27 ianuarie 199.
3. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948.
4. Convenţia Internaţionale cu privire la Drepturile Civile şi Politice,
adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16
decembrie 1966.
5. Declaraţia asupra eliminării tuturor formelor de intoleranţă şi
discriminare bazate pe religie sau convingere, adoptată de Adunarea
Generală a ONU în 1981.
6. Rezoluţia nr. 2200A (XXI) din 16 decembrie 1966
7. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale
8. Recomandarea nr. 1086 din 6 octombrie 1988, privind situaţia bisericilor
şi a libertăţii religiei în Europa de Est.
9. Recomandarea nr. 1202 din 2 februarie 1993, privind toleranţa religioasă
în societatea democratică.
10. Recomandarea ne. 1396 din 27 ianuarie 1999 privind religia şi
democraţia.
11. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27
august 1994
12. Hotărîrea nr. 17 din 16 iunie 2000 Plenului Curţii Supreme de Justiţiei a
Republicii Moldova privind aplicarea în practica judiciară de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale
13. Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.55 din 14 octombrie 1999 privind
interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova
14. Legea nr. 125-XVI din 5 mai 2007 cu privire la cultele religioase şi
părţile lor componente

Surse electronice:
http://www.osce.org/ru/odihr/16699#p23;
http://www.droitdesreligions.net/;
http://www.actes6.com/general/index.html;
http://www.conseil-constitutionnel.fr;
http://www.minjust89.ru;
http://www.echr.coe.int/echr/Homepage_En;
http://www.onuinfo.ro;
http://ods.un.org/;
http://www.osce.org/;