1.

Din istoria formării Managementului conflictului ca știință

Aparut cu primele comuniuni umane, conflictele prezentau apariții zilnice și pentru o foarte îndelungată
perioadă nu erau un obiect stiintific cercetat, desi gânduri geniale despre ele erau prezente în cele mai
vechi izvoare, care au ajuns până la noi.

Epoca antică ne-a lăsat descrieri detailate a razboaielor și primele aprecieri a conflictului de acest gen.
Platon(428-348 î.e.n.), Lao-Ţzî «Armonia Universului», sec.VI î.e.n, în Grecia Antică: Anacsimandr,
sec.VII-VII.e.n, Heraclit, sec.VI-V î.e.n care spunea ”Războiul este tatăl, iar pacea-mama tuturor
lucrurilor». Împăratul Solomon (sec.X î.e.n.) cunoştea arta soluţionării conflictelor. Legile lui Hamurapi -
sec.XVIII î.e.n.cunoşteau zeci de metode de soluţionare a conflictelor. Toate religiile lumii conţin idei
despre conflict şi pace, violenţă şi înţelegere.

În epoca Medievală Sf.Augustin,Toma D Aquino au început încercările de conștientizare a esentei

acestui fenomen. O pleiadă întreagă de gânditori umaniști și-au propus gândurile sale în privința
conflictelor, rolul nefast al acestora în dezvoltarea umanității, de îndepărtarea războaielor din societate
și instalarea păcii universale eterne.

I perioadă-până în 1924

Nasterea si dezvoltarea ideilor conflictologice în sensul de cunoaștere practică, reguli și metode de

comportament în timpul conflictului, problema violenței și nonviolenței în instituțiile religioase,
problema conflictului în artă și cultură.

Conflictul este studiat în ramurile - filozofiei, viziunii artistice, filologiei, dreptului, stiintelor de război,
psihologiei, dar nu se evidenția ca fenomen individual.

I perioadă-până în 1924

Nașterea, stabilirea și dezvoltarea știintelor particulare în conflictologie. Conflictul a început să fie

studiat ca fenomen individual în domeniul dreptului și al sociologiei. Este studiat intensiv în alte știinte,
însa lucrări disciplinare în această materie nu existau.

Se evidenția activ:

Prin intermediu analizei conflictualității în activitatea vitală a societății;

Prin intermediu dependenței științelor umanistice, obiectul studierii cărora centrul atenției prezenta
conflictul, de la situația politică a țării, baze ideologice, situația democratizării societății;

Prin masura evoluției, posibilitatea însăși a științelor a căror unul din obiectele studierii ar putea fi
conflictul, dezvoltarea metodologiei și teoretizării începutului evoluării acestui fenomen social complex;
Legătura caracteristică cu știința mondială, posibilitatea cunoașterii și utilizării informației cercetărilor în
domeniul conflictului de către savanți străini.

III perioada - 1992-zilele noastre.

Apar primele cercetări disciplinare, conflictologia începe să se transforme în știința propriu-zisă, sunt
inființate centre, grupuri care se ocupau de cercetarea și reglarea conflictelor, se urmarește o creștere
substanțială de publicații (60-350). Zilnic sunt susținute de la 2 la 10 deze de doctor, numărul general de
desertatii pendulând între 19-98 pe an.

Odata cu apariția primelor cercetări disciplinare, conflictologia începe să se transforme în știința propriu-
zisa.

2. Caracterizați principiile de rezolvare a conflictelor

Conflictele sunt problema inevitabilă a oricărui colectiv de muncă. În acest caz, este
important ca managerul să aibă o idee despre căile de ieșire din această situație. Pentru a
face acest lucru, trebuie să adopte metode comune. Conflictele din organizații sunt
rezolvate după cum urmează:

Evitarea (eschivarea). Această metodă implică faptul că managerul preferă să nu observe situații de
conflict și să nu intervină în ele.
Obligarea. Acțiunile capului vizează suprimarea conflictului prin autoritatea și metodele de influență
administrativă asupra subordonaților.
Netezirea. Scopul principal al liderului este de a restabili relațiile normale și o atmosferă favorabilă în
echipă. În același timp, insuficientă atenție este acordată subiectului conflictului însuși.
De compromis. Liderul încearcă să aducă partidele aflate în conflict într-un punct care să se potrivească
tuturor în mod egal.
Soluția problemei. Liderul află esența conflictului, încearcă să elimine cauzele și să prevină apariția unor
situații similare în viitor.

Consecințele conflictelor
Ar fi greșit să percepem conflictul din organizație doar ca un fenomen negativ. Confruntarea poate avea
atât consecințe pozitive, cât și negative. Acestea sunt enumerate în tabel.

Efecte pozitive:
-dezmembrarea tensiunilor dintre laturile opuse;
- informațiile ascunse anterior ajung la suprafață, ceea ce împiedică apariția unor situații similare în
viitor;
- colectivul devine mai coerent dacă cauzele conflictului sunt factori externi;
- subordonații scapă de "sindromul de ascultare";
- în cadrul echipei se dezvoltă "democrația industrială";
- situația îi împinge pe angajați la auto-îmbunătățire și dezvoltare.

Efecte negative:
- confruntarea este însoțită de stres emoțional semnificativ și costuri materiale;
- după un conflict distructiv, disciplina din echipă se poate desprinde și fundalul emoțional se poate
deteriora;
- posibila concediere a angajatilor;
- stabilirea relațiilor informale distructive în echipă;
- formarea unei atitudini negative față de partea "pierde";
- conflictul vine în prim plan, dăunează fluxului de lucru.