Într-o societate a corectitudinii și a consumului ne putem întreba dacă situația referitoare

la Sfânta Euharistie în care fiecare credincios se împărtășește cu lingurița personală este aceasta
din perioada pe care o traversam spre o existență siguranței și a igienei. Oare cine ne dă noua
siguranța? Nu Dumnezeu? Cu siguranța că de la Dumnezeu primim ce avem noi mai de preț. De
aceea vreau să semnalez că este important să avem o raportare corectă asupra Sfintei Euharistii
din punct de vedere dogmatic și liturgic. În acest sens este important ca fiecare credincios care
dorește să se împărtășească să cunoască rânduielile eclesiale. Rânduiala legată de săvârșirea
Sfintei Euharisii este aceeași în esența ei. Nimic nu s-a schimbat, doar ca odată cu trecerea
timpului, cei care au o credința formală au început să aibă o raportarea totalmente greșită, prin
felul în care trăiesc după ce se cuminecă. Omul vrea să impună legile sale omenești înaintea
celor dumnezeiești, adică păcatul înaintea sfințeniei. Umaniștii zilelor noastre denigrează
imaginea creștinilor care își asumă un mod de viață înrădăcinat în viața Bisericii și trăiesc
conform învațaturilor ei, și nu după bunul lor plac. Viața în esența ei are în centru împărtășirea
de Viața cea adevărată, care este Hristos cele ce se jertfește pentru cei care cred în El la Sfânta
Litrughie. Am ajuns în această situație în care omul nu se mai raportează la învățătura Bisericii,
are o credință închipuită, iar din punct de vedere litrugic viața sa nu se împărtășește din
frumusețea și sublimul Sfintei Liturghii. Vreau să spun că omul contemporan nu mai are acel dor
față de slujbe, nu mai simte acea dorință arzătoare de a se împărtăși cât mai des cu pregătirea
cuvenită, ci are un ritm liturgic dirijat de propriile gânduri, adică se împărtășește când consideră,
se spovedește foarte rar. Pe lângă acest lucru, atunci când dorește să se împărtășească vrea să
impună Bisericii propriile reguli, aducând o linguriță.
Reducerea Sfintei Euharisitii la un act personal, rupt de comuniunea cu ceilalți
credincioși, situația în care ne aflăm, evidențiază o scădere în ceea ce privește trăirea concretă a
vieții duhovnicești, care în cele din urmă nu mai este asumată, ci doar falsificată. Omul nu se mai
împărtăștește pentru că vrea să se curățească de viața plină de patimi, ci se împărtășește pentru a-
și liniști conștiința, considerând că împărășindu-se și continându-și viața în plăceri este ceva
normal. Credinciosul când vine la Sfânta Liturghie își ia cele mai bune haine. Așa făceau moșii și
strămoșii nostri. Exista acea pregătire pentru Sfânta Liturghie. Oare omul contemporan mai face
așa? Cu siguranță că procedează în acest fel. Biserica nu este plină de oameni care nu au igienă,
și care trebuie să vină cu propria linguriță. Fiecare om se prezintă în fața lui Dumnezeu cât mai
curat posibil, îngrijindu-se să ia adevărata curățire de păcate. Creștinii nu sunt oameni fara
igienă, așa cum acuză seculariștii vremurilor noastre. Mai sunt creștini care încă mai au acest
simț al unei realități divine că se află în locașul de închinăciune, biserica. Nu participă oricum la
Sfânta Liturghie. Aceștia cu siguranță nu vin cu lingurița lor, deoarece au o viața eclesială
autentică, pe care o trăiesc în Hristos.
Cei care reclamă folosirea lingurițelor individuale nu cunosc ce înseamnă a te cumineca
din același potir și cu acceași linguriță. Ajungem să cădem prea ușor în formalism. Din punct de
vedere liturgic acesta este modul cel mai potrivit de a se împărtăși credincioșii de către preoți,
pentru că preoții au responsabilitatea ,,ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 4, 1) să
administreze corect Sfintele Taine, pentru a nu se arunca ,,mărgăritarele înaintea porcilor’’. În
acest fel, Sfânta Euharistie nu cade pe jos, nu se pierde, ci ajunge ,,în rărunchii și în inima
credinciosului, pătrunzându-l tot’’. Controversa aceasta, ne arată că suntem departe de ceea ce ar
trebui să fim. Motivul este altul, cei care denigrează imaginea Bisericii se arată în față ca avocați
ai binelui, când de fapt au scopuri bine precizate. Oamenii cad în plasa lor, și ajung să impună
rânduieli lumești în Biserica Dumnezeului celui Viu. Se folosesc pretexte legate de boală,
neștiind că adevărata boală a societății este păcatul, care macină întreaga ei existență. Oamenii
sunt bolnavi de păcat și nu știu acest lucru, cad în mirajul vieții de zi cu zi în care confortul și
simțul căutării siguranței este mai de preț, decât o viață care necesită efort duhovnicesc. Ne
înșelăm prea ușor. Euharistia este centrul vieții. Credincioșii care vin la Sfânta Liturghie ar
trebuie să cunoască ce se întâmplă din punct de vedere litugic și dogmatic. Nu ne putem
împărtăși oricum, dar nici să fim prea moderni ca să aducem noi legi nihiliste în ceea ce este cel
mai sfânt.