Curs 3

Norma socială
Normele (reglementările) sociale sunt reguli pe care trebuie să le urmeze persoanele pentru o
mai bună conviețuire, norme la care trebuie să își ajusteze comportamentele, îndatoririle și activitățile
specifice de ființă umană. Ansamblu sau sistem de norme, reguli, îndatoriri, care reglementează
acțiunile indivizilor intre ei. Diferite tipuri de norme și tipul de abatere, de deviere, pe care il implică
lipsa conformitatii cu ele. S-ar putea rezuma ca mod corect de a acționa într-o societate, spre un
exemplu: Cum să salutăm persoanele mai în vârstă decât noi, cum să cerem cuvântul și rândul pentru
a vorbi, printre alte comportamente.
Normele (reglementările) stabilesc modul în care se acționează într-un anumit loc și într-o
anumită circumstanță, și care odată stabilite, trebuiesc îndeplinite întocmai și la timp, neîndeplinirea
lor atrăgându-ne sancțiuni. Trebuie amintit faptul că, deși neîndeplinirea vreunora dintre norme atrage
vreo anume sancțiune, autoritatea competentă are obligația de a face sa fie respectate umanele
drepturi, pe care le găsim fundamentate în articolele 1- 29 ale Cartei Drepturilor.

Tipuri de norme
 De tratament social: Sunt create de către societate, de obicei, își au originea în
credințele/convingerile și obiceiurile fiecărui grup. Neîndeplinirea poate conduce la o
respingere a făptuitorului acelei neîndepliniri de către respectivul grup social.
 Morale: Își au originea în conștiința persoanei, prin urmare, ne dirijează comportamentul
astfel încât să acționăm etic. Nimeni nu ne obligă să le îndeplinim, însă neîndeplinirea lor ne
generează sentimente de remușcare și/sau de vinovăție.
 Religioase: Își au originea în conștiința persoanei, prin urmare, ne dirijează comportamentul
astfel încât să acționăm etic. Nimeni nu ne obligă să le îndeplinim, însă neîndeplinirea lor ne
generează sentimente de remușcare și/sau de vinovăție. În acest caz, am putea genera vreo
stare de respingere din partea vreuneia dintre religii.
 Juridice: Sunt norme (reguli) stabilite de către o autoritate competentă, cu scopul de a
reglementa comportamentul uman. Îndeplinirea lor este o datorie pentru cei cărora le sunt
adresate. Încălcarea lor poate genera sancțiuni, iar entitatea autorizată poate utiliza forța
publică spre a obliga la îndeplinirea lor, chiar și împotriva voinței celui obligat.

Caracteristici ale normelor

Caracteristici specifice, care permit distingerea uneia de alta. Trebuie remarcat, de asemenea,
faptul ca atât un cetățean obișnuit cât și un prezumtiv acuzat de vreo încălcare a legii, au drepturi și
garanții fundamentate în constituția în vigoare.
  Unilaterale :Cineva este obligat sa îndeplinească o norma, dar nu e nimeni desemnat să îl
tragă la răspundere pentru asta. (exemplu: Dacă saluți pe cineva, nimic altceva nu îl obligă pe
acela să-ți întoarcă salutul, în afară de propria lui politețe).
 Bilaterale: Impune îndatoriri și concede facultăți, existând desemnată persoana care trebuie să
respecte norma după cum și aceea care să monitorizeze respectarea ei. (exemplu: A cumpăra
un kilogram de zahăr te obligă să plătești prețul lui, către vânzător).
 Autonome: Comportamentul unei persoane este conform cu propria voință. (exemplu: modul
de a se îmbrăca, de a-și pieptăna părul, etc).
 Heteronome: Norma este creata de către un anume subiect, dar este altul cel care trebuie să-l
îndeplinească. (exemplu: Reguli specifice contractării căsătoriei).
 Interioare: Reglementează comportamentul interior al unei persoane.(exemplu: A nu minți).
 Exterioare: Comportamentul extern trebuie să se conformeze la ceea ce este stabilit.
(exemplu: Sa nu depășești o barieră, un stop).
 Silite: In caz de neîndeplinire a normei, entitatea autorizată apelează la forță pentru a
determina îndeplinirea ei. (exemplu: Dacă ai un copil, sunt căi prin care poți fi obligat la plata
întreținerii lui).
 Nesilite: Nu poți fi obligat să îndeplinești vreo anume normă (regulă). (exemplu: Nu poți fi
obligat să ai un anumit număr de copii).

Dacă o condiție a existenței oricărei formațiuni sociale care se dezvoltă ca urmare a

interacțiunii membrilor săi este ordinea ei, adică cel puțin stabilitatea relativă a unei astfel de
interacțiuni, organizarea ei, atunci manifestarea elementelor dezorganizării sociale este, de asemenea,
o caracteristică inevitabilă a oricărui sistem social. Dezorganizarea sistemului social manifestată prin
apariția tipurilor de comportament, al căror conținut se abate de la normele sociale care caracterizează
sistemul în ansamblul său. Dezorganizarea, ca și comportamentul deviant, este inevitabil inerentă
oricărui sistem social, împreună cu baza sa - organizarea socială și normele sociale.
Comportamentul deviant este întotdeauna (deși în diferite grade) prezent oriunde acolo unde
acționează. Acestea pot fi norme de comportament de natură morală, etică, estetică. Alcoolismul,
dependența de droguri, prostituția sunt exemple de tipuri de comportament legate de tipuri de abateri
sociale în cadrul sistemelor de evaluări sociale acceptate. Anumite tipuri de comportamente deviante
sunt considerate de stat ca infracțiuni, infracțiuni. Nu exista și nu exista o societate fără abateri sociale
și criminalitate. Mai mult, în orice sistem social, într-o societate de orice fel, abaterile sociale (inclusiv
criminalitatea) îndeplinesc o anumită funcție socială. Această funcție este de a oferi posibilitatea
abaterilor de la tipul mediu, normal, pentru a menține nivelul necesar de deschidere a sistemului social
la schimbări inevitabile. În acest sens, este necesar să se clarifice conceptul de „dezorganizare
socială”. Cea mai evidentă manifestare a acesteia este abaterile sociale. În cazul creșterii lor
disproporționate, însăși existența unei organizații sociale de acest tip este amenințată. Cu toate
acestea, un număr disproporționat de mic (sau absență completă) de abateri sociale duce, de
asemenea, la dezorganizare socială, deoarece marchează pierderea de către o astfel de organizație a
celei mai importante condiții pentru supraviețuirea ei - capacitatea de schimbări sociale adecvate, la
adaptarea la timp. „Pentru a putea exprima individualitatea idealistului, ale cărui vise sunt înainte de
timp, este necesar să existe posibilitatea de a exprima individualitatea criminalului, care se află sub
nivelul societății sale contemporane. Unul este de neconceput fără celălalt. " Acest fapt determină, de
asemenea, funcțiile de control social.
Condiția inevitabilă pentru existența oricărei organizații sociale este prezența unor definiții
explicite și evidente ale naturii polare (binele și răul, morale și imorale, admisibile și criminale etc.).
Sancțiunile aplicate pentru abaterile negative (din punctul de vedere al sistemului de valori
predominante) servesc ca o manifestare clară și evidentă a acestor valori, confirmarea lor evidentă. O
confirmare clară a limitelor normei sociale acceptate este o funcție importantă a controlului social
care asigură stabilitatea unei organizații sociale date. Problema este că, atunci când se desemnează
astfel de granițe, este important să nu aducem sistemul într-o stare de stagnare, să-l privăm de o altă
condiție importantă pentru supraviețuire - capacitatea de schimbare, de actualizare.
Este necesar să se ia în considerare problema modului în care sunt determinate limitele unei
norme sociale obiective, pentru care depășirea presupune recunoașterea unui act ca o abatere, o
anomalie supusă unei influențe adecvate. Pentru a rezolva această problemă, trebuie avut în vedere
faptul că noțiunea de normă socială include două componente: a) un obiectiv (material) caracteristic
unui anumit tip de comportament care are loc în realitatea obiectivă; b) evaluarea sa subiectivă
(socială) în termeni de dezirabilitate sau indezirabilitate, utilitate sau dăunătoare pentru societate și
stat. Acest tip de evaluare servește ca o expresie externă a limitelor unei norme sociale, dincolo de
care se află zona abaterilor sociale. Ființa materială a unui anumit tip de activitate a oamenilor și
evaluarea lor socială sunt elemente inseparabile ale unei norme sociale, dar nu sunt legate printr-o
legătură rigidă. Această conexiune este mobilă, deoarece evaluările sociale indicate ale
caracteristicilor obiective specifice pot, pe de o parte, să întârzie să rămână în urmă, să rămână în
urma dezvoltării, schimbări în esența fenomenelor sociale; pe de altă parte, o astfel de evaluare socială
se poate modifica în funcție de factori sociali (subiectivi), în holul evoluției valorilor socioculturale.
Prin componenta evaluativă se manifestă rolul componentei politice în determinarea normei sociale.
Valorile și categoriile sociale de bază, religioase, etice și alte categorii de conștiință socială
sunt încorporate în elementul evaluativ al normei sociale. Este important să subliniem că acest aliaj de
obiectiv (material) și evaluativ, subiectiv (social) se manifestă în acte concrete ale acțiunii unor
personalități reale, este o combinație de acțiuni semnificative din punct de vedere social care nu sunt
indiferente pentru societate și, prin urmare, primesc o evaluare adecvată. Această evaluare este de
obicei întruchipată în statul de drept, care combină descrierea actului comportamental (dispoziția
normei), abaterile de la normă (ipoteza normei) și tipul de răspuns legal (sancțiunea normei).
Evaluarea normei, exprimată într-o formă imperativă, devine o măsură a comportamentului (pentru
individ) și o măsură a evaluării comportamentului (pentru stat). Individul este ghidat de măsura
comportamentului, evaluarea aparține societății (statului).
Problema este însă că măsura comportamentului întruchipată în statul de drept este în
proporție optimă cu actele comportamentale reale care formează norma socială. Trebuie avut în
vedere diferența dintre norma socială și idealurile sociale, adică. idei despre starea dorită a
fenomenelor sociale (procese, obiecte, obiecte etc.) care nu au fost încă realizate, dar a căror realizare
(din punctul de vedere al valorilor sociale predominante) este scopul dezvoltării sociale.