Curs 4

Influența socială și conformismul

Nu ar fi o exagerare daca am spune sa toate comportamentele umane sunt rezultatul

influentei sociale. Chiar si în experimentele de laborator,în studiile în care subiectii erau
izolati, exista interactiunea dintre acestia si experimentator. Efectul acestei interactiuni poate
fi considerabil(Shaw, 1976 ). Definitia termenul influenta sociala sugereaza mai multe efecte
pe care un individ sau un grup le au asupra altui individ sau grup. Aceste efecte se dezvolta
doar pentru unele dintre interactiuni si depind în mare masura de maniera în care
comportamentul unei persoane determina comportamentul altei persoane.
Procesul influentei sociale poate fi întâlnit atât la nivel individual, cât si la nivel
grupal sau macrosocial, unde, de fapt, da masura schimbarii sociale. O buna parte din vreme,
studiul psihologiei sociale s-a ocupat numai de influenta sociala, considerându-se ca aceasta
înglobeaza totalitatea interactiunilor individului cu grupul. Ulterior, aceasta acceptiune s-a
modificat, psihologia sociala contemporana operând cu perspectiva propusa de Germain de
Montmollin (1977), care restrânge sfera influentei sociale la ansamblul modificarilor,
judecatilor, opiniilor, comportamentelor, valorilor, modelelor de viata, etc. intervenite ca
urmare a interactiunii cu un individ sau cu un grup (Chelcea, 2003).

Ce este conformismul?
În cadrul influentei sociale s-a studiat procese de grup, printre care conformismul,
obedienta, inclusiv devianta. O trasatura evidenta a societatilor umane este aceea ca toti, sau
cel putin majoritatea membrilor grupurilor social, dovedesc remarcabile similaritati ale
comportamentelor, ceea ce înseamna ca, într-un fel sau altul, grupul exercita presiuni catre
uniformitate. Dar uniformitatea si conformismul, desi sunt în relatie, nu sunt identice.
Uniformitatea este o stare a grupului observabila la un moment dat, iar conformismul este
rezultatul unui proces ulterior acestei stari, care implica faptul ca indivizii si-au modificat
felul lor de a actiona, de a vorbi sau de a gândi, prin armonizare cu ceilalti indivizi.
Conformismul este o forma de influenta sociala, care consta în schimbari atitudinale
sau comportamentale, determinate de preluarea voluntara a pozitiei sustinute de majoritatea
membrilor grupului de apartenenta. (Chelcea, 2003). Pentru a-si satisface nevoile de
securitate si de afiliere, indivizii accepta sa renunte la o parte din libertatea proprie si adopta
anumite norme si reguli specifice mediului în care traiesc, situatie reflectata în gradul de
conformare manifestat de individ. Când indivizii interactioneaza cu ceilalti membri ai
grupului, se genereaza presiunea catre uniformitate, si fiecare membru tinde sa se comporte
în conformitate cu modelul general propus de ceilalti membri ai grupului.

Presiunea catre uniformitate si conformismul

Festinger (1950) a identificat doua surse majore ale presiunii catre uniformitate, si
anume realitatea sociala si locomotia grupurilor. El a indicat ca atunci când un individ nu are
un obiectiv de baza pentru a determina validitatea credintelor sale, el este dependent de
realitatea sociala, realitate care se refera la consensul judecatilor între membrii ai caror
judecati le respecta, pentru a stabili încrederea în credintele sale. Lipsa de întelegere printre
membrii unui grup ofera o baza instabila pentru credintele care depind de suportul social, si
din acest motiv apar forte pentru producerea uniformitatii. Presiunea catre uniformitate a
membrilor grupului poate apare si pentru ca o asemenea uniformitate este de dorit sau
necesara pentru ca grupul sa se deplaseze catre anumite scopuri dorite de membrii grupului,
dar care nu pot fi atinse decât prin eforturile comune depuse de membrii grupului. Un individ
care nu se conformeaza scopului comun al grupului, poate împiedica atingerea acestuia, sau
poate fi exclus din grup.
Desi în acceptiunea uzuala, termenul are uneori conotatii negative, în cele mai multe
cazuri, el are o functie foarte importanta, aceea de a stabili ordinea si stabilitatea în
interactiunile cu ceilalti. O alta precizare care trebuie facuta neaparat este legata de distinctia
dintre conformism si imitatie. Câtiva dintre primii sociologi, printre care Bagehot, Durkheim
si Tarde, au vazut în conceptul de imitatie singura explicatie pentru totalitatea
comportamentelor conformist.
Unul dintre fondatorii psihosociologiei, Gabriel Tarde considera ca imitatia este
elementul esential al vietii sociale. Dupa el exista „imitatia traditie”, care lega generatiile
între ele, si „imitatie moda”, care constituia liantul indivizilor din aceeasi generatie.
Din nefericire, termenul de imitatie face doar sa numeasca un fapt care poate fi
observat de toata lumea, si anume comportamentul unui individ este modelat dupa
comportamentul altuia. Imitatia este un comportament se aseamana comportamentului altei
persoane. Nimeni nu imita fara încetare; unii imita mai mult decât altii, sau imita mai mult
unele comportamente. Imitatia este o tendinta generala (Shivers,1980), ea se aseamana
celorlalte expresii comportamentale deoarece încorporeaza procese psihologice de baza
precum motivatia, perceptia, învatarea. Actul imitatiei trezeste perceptii interpersonale prin
care se recunoaste ca acel comportament care este imitat tinde sa satisfaca unele dorinta ale
imitatorului.
 Comportamentul imitativ este mai probabil sa apara în acele conditii sociale unde sunt
dorite anumite abilitati sau caracteristici comportamentale. În ceea ce priveste relatiile
interpersonale, este mai probabil ca un individ sa imite pe altul atunci când percepe la acesta
calitati de superioritate, ca si atitudini care reflecta similaritate cu cel pe care îl va lua ca
model.

Clasificarea conformismului
O întrebare care apare în legatura cu conformismul este daca modificarea
comportamentului este de durata, daca este interiorizata, sau este doar efectul unei influente
sociale tranzitorii. Persista conformismul dincolo de situatia în care s-a produs, sau nu?
Aceste chestiuni au fost revizuite de Allen (1965), care a sugerat patru combinatii posibile de
conformism: conformism public si acceptare privata, conformism public si neacceptare
privata („private disagreement”), nonconformism public si neacceptare privata, si
nonconformism public si acceptare privata. În doua cazuri exista corespondenta între
raspunsul public si cel privat, în celelalte doua exista discrepante. Cazul de conformism
public si neacceptare privata constituie ceea ce literatura de specialitate americana numeste
complezenta.
În legatura cu sensurile conformismului, Charles Kiesler a stabilit a stabilit existenta a
trei sensuri. În primul rând, mai ales în psihologia simtului comun, conformismul estre vazut
ca o trasatura de personalitate. Aceasta expresie a aparut si în unele studii de psihosociologie,
desi aceasta conceptie implica anumite responsabilitati. A admite existenta conformismului
ca o trasatura de personalitate, înseamna a admite ca o persoana care se conformeaza, se va
conforma întotdeauna, indiferent de situatie. Apoi conformismul este considerat ca o
schimbare cognitiva sau atitudinala, si în ultimul rând, conformismul este asociat cu
respectarea normelor