Calea Vietii este un fel de fir

conducător pe care orice fiinţă umană il

urmează de-a lungul intregii sale
existenţe. O putem compara cu
scenariul unui film sau cu jurnalul de
bord al piloţilor de curse din zilele
noastre. Noi inaintăm pe acest drum
folosind un vehicul personal care este,
de fapt, corpul nostru fizic. Orientalii
ne propun o imagine extrem de
interesantă pentru acest vehicul si
pentru Calea Vietii . Suntem, spun ei,
asemenea unei căruţe sau unei calesti
care reprezintă corpul nostru fizic si
care circulă pe un drum simbolizând
viaţa sau, mai degrabă, Calea Vieţii. Să
vedem până unde putem dezvolta
această reprezentare. Drumul pe care
circulă Caleasca este unul de pământ.
Ca toate drumurile de pământ, el are,
de o parte si de alta a sa, hârtoape si
movile, pietre, urme si sanţuri. Gropile
sau locurile mai ridicate si pietrele sunt
dificultăţile, loviturile vieţii. Urmele
sunt schemele deja existente pe care le
preluăm de la alţii si pe care le
reproducem. Sanţurile, mai mult sau
mai puţin adânci, reprezintă regulile.
Limitele peste care, dacă trecem,
negresit vom primi o pedeapsă sub
forma unui accident. Acest drum are
uneori curbe care impiedică
vizibilitatea sau, alteori, traversează
zone de ceaţă sau de furtuni. Toate sunt
etape ale vieţii noastre, de-a lungul
căreia "ne rătăcim" sau ne este greu să
vedem clar ori să anticipăm un
obstacol, căci nu putem zări nimic din
ceea ce se află in faţă. Această Caleacă
este trasă de doi cai, unul alb (Yang),
care se află in stânga, si unul negru
(Yin), In dreapta. Caii simbolizează
emoţiile, ceea ce ne arată până-a ce
punct ele ne atrag, adică ne conduc in
viaţă. Caleasca este condusă de un
Vizitiu, care reprezintă mentalul,
Constientul nostru. Are si patru roţi,
două in faţă (braţele), care dau direcţia
sau, mai degrabă, imprimă direcţia dată
de Vizitiu cailor, două in spate
(picioarele), care poartă si transportă
incărcătura (ele sunt intotdeauna mai
mari decât cele din faţă). In calească se
află un pasager pe care nu-l vedem.
Este vorba de Stăpânul sau Ghidul
Interior al fiecăruia dintre noi, al
Nonconstientului, al Constiinţei noastre
holografice.Crestinii il numesc inger
păzitor .
Caleasca personală inaintează deci pe
drumul vieţii, dirijată, in aparenţă, de
Vizitiu. Spun bine in aparenţă
deoarece, chiar dacă el este cel care
conduce, pasagerul indică destinaţia. ...
Vizitiul, care reprezintă mentalul
nostru, conduce Caleasca. De calitatea
vigilenţei sale, dar si de conduită
(fermă, dar blândă in acelasi timp) vor
depinde valoarea si confortul călătoriei
(existenţa). Dacă el brutalizează caii
(emoţiile) si ii jigneste, acestia &or fi
cuprinsi de nervozitate si, la un
moment dat, vor scăpa din frâu, riscând
să indrepte Caleasca spre un accident,
exact la fel cum emoţiile noastre ne pot
conduce câteodată spre acte iraţionale,
adică periculoase. În cazul in care cel
care conduce este prea relaxat, dacă ii
lipseste vigilenţa, atelajul va trece peste
urmele lăsate de alţii (reproducerea
schemelor parentale, de exemplu), iar
noi vom urma tiparele altora, riscând să
cădem in aceleasi gropi ca si ei, in
eventualitatea in care acest lucru s-a
intâmplat cu predecesorii nostri. De
asemenea, dacă nu este vigilent,
Vizitiul nu va sti să evite hârtoapele,
ridicăturile si denivelările (loviturile,
erorile vieţii), iar călătoria nu va fi
foarte confortabilă pentru Calească,
pentru Vizitiu si nici pentru Stăpânul
sau Ghidul Interior.
Dacă Vizitiul doarme sau nu ţine
hăţurile (emoţiile), atunci caii sunt cei
care vor dirija Caleasca. Avem situaţia
in care calul negru este mai puternic
(pentru că l-am hrănit mai bine) -
atunci Caleasca va trage spre dreapta si
va fi ghidată spre imaginile afective
materne. Dacă de calul alb ne-am
ocupat mai mult si acesta domină,
Caleasca va trage spre stânga, spre
reprezentările emoţionale paterne.
Dacă Vizitiul mână prea repede,
forţează prea tare, asa cum facem si noi
câteodată, sau caii se avântă prea mult,
sanţul in care va intra va determina
accidentul, oprind, mai mult sau mai
puţin violent, tot atela+ul, provocând
stricăciuni intr-o măsură mai mare sau
mai mică (accidente sau traumatisme).
Cateodata o roată sau o piesă de la
Caleasca se strică, fie pentru că este
fragilă, fie pentru că aceasta a trecut
peste prea multe dâmburi si a intrat in
prea multe sanţuri (acumulare de
comportamente, atitudini inadecvate).
Atunci trebuie reparată si, in funcţie de
gravitatea stricăciunii, fie o putem
rezolva noi insine (odihnă, cicatrizări),
fie trebuie să chemăm pe cineva in
ajutor (medicină naturistă), fie, si mai
grav, apelăm la un reparator (medicina
modernă). Dar, indiferent de situaţie,
important este să nu lăsăm ca piesa să
fie schimbată. De asemenea, este
esenţial să ne gândim si la conduita
Vizitiului, la modul in care ne putem
schimba comportamentul, atitudinile in
faţa Vieţii, dacă nu vrem ca pana să se
repete. Uneori, Caleasca traversează
zone cu vizibilitate redusă, ceea ce
inseamnă că nu vedem cu adevărat pe
unde mergem. Poate fi vorba de o
simplă cotitură, pe care o putem
anticipa, observând-o din timp. Atunci
este necesar să incetinim, să ne dăm
seama ce direcţie ia drumul nostru si să
urmăm curba, ţinând bine caii in hăţuri
(să ne stăpânim, de exemplu, emoţiile
când trecem printr-o fază de schimbare
dorită sau suportată). Dacă este vorba
de ceaţă sau furtună, conducem
Caleasca anevoios, cu eforturi mari,
fiind obligaţi să navigăm la vedere,
incetinind viteza si bizuindu-ne pe
bornele care ne indică drumul. În
această etapă, trebuie să avem
incredere totală, oarbă chiar, in Calea
Vieţii (legi naturale, reguli ale tradiţiei,
credinţă etc.) si in Stăpânul sau Ghidul
Interior (Nonconstientul) care alege
drumul. sunt momente ale existenţei
noastre când rătăcim prin ceaţă,
nestiind spre ce ne indreptăm. In aceste
situaţii, nu putem face altceva decât să
lăsăm viaţa să ne arate direcţia. Din
când in când, ajungem la răscruce de
drumuri. Dacă nu există indicatoare, nu
stim incotro să ne orientăm. Vizitiul
(mentalul, intelectul) poate mâna caii la
intâmplare. Riscul de a ne insela sau de
a ne rătăci este mare. Cu cât Vizitiul
este mai sigur pe el, convins că stie
totul si că stăpâneste totul, cu atât se va
gândi că stie ce direcţie să aleagă si cu
atât riscul va fi mai mare. Ne vom afla
atunci sub domnia tehnocraţiei
raţionaliste, in care raţiunea si
intelectul cred că pot rezolva totul.
Dacă este Insă umil si onest cu el
insusi, il va intreba pe pasager
(Stăpânul sau Ghidul Interior) ce drum
ar fi mai bine să urmeze. Stiind incotro
se indreaptă, acesta din urmă ii va
putea indica Vizitiului destinaţia finală,
cu condiţia ca el să fie capabil să-l
asculte. În sfârsit, Caleasca,
hurducându-se, face câteodată mult
zgomot, fiind necesar ca Vizitiul să se
oprească pentru a putea avea un dialog
cu Stăpânul sau Ghidul Interior. Este
vorba despre pauzele si retragerile pe
care le facem câteodată pentru a ne
regăsi, căci ni se intâmplă uneori să ne
rătăcim. Iată o imagine simplă, dar care
redă foarte bine ce inseamnă Calea
Vieţii . Cu ajutorul ei, putem inţelege
cu usurinţă in ce fel se petrec lucrurile
in viaţa noastră si ce ne determină să
derapăm din când in când.
- Michel Odoul