Tema 7 INTERVENŢIA STATULUI ÎN MECANISMUL PREŢURILOR

7.1 Necesitatea şi modalităţile de intervenţie a statului în mecanismul preţurilor

7.2 Consecințe ale intervenției statului în domeniul prețurilor
7.3 Organele statului cu competențe decizionale în domeniul politicii de preţ

7.1 Necesitatea şi modalităţile de intervenţie a statului în mecanismul preţurilor

Prin reglementarea de către stat a preţurilor se înțelege intervenţia statului în procesul de formare liberă
a preţurilor pe piaţă, prin măsuri directe și indirecte asupra nivelului, dinamicii și raportului dintre preţuri, în
vederea punerii în aplicare a politicii economice adoptate. În general, intervenţia statului în domeniul preţurilor
a fost prezentă în toate timpurile, intensificându-se, în mod special, în perioadele de criză economică, declin
economic, sau în timp de război etc. şi mai uşoară în perioadele de stabilitate economică. Guvernul trebuie să
intervină mai ales în situații de criză economice, combinând politica sa fiscal-bugetară cu politica de prețuri
promovată. Și în perioadele de stabilitate economică este justificată intervenția statului, când măsurile adoptate
au ca scop favorizarea creșterii economice, orientarea producției și a consumului, importului și exportului etc.
Scopul reglementării de către stat a preţurilor este de a crea condiţiile necesare pentru armonizarea
intereselor economice ale consumatorilor, producătorilor şi ale statului.
Necesitatea intervenției statului în mecanismul prețurilor se justifică prin:
creșterea excesivă a prețurilor/tarifelor la unele bunuri și servicii de importanță vitală pentru cetățenii
țării;
necesitatea protecției producătorilor autohtoni de concurența externă;
necesitatea de a stimula/inhiba consumul anumitor bunuri și servicii;
existența penuriei de resurse de materii prime și ofertei deficitare la unele produse importante pentru
populația țării și pentru economie;
prevenirea și combaterea unor situații de monopol și oligopol, a concurenței neloiale;
prin intervenția indirectă statul își asigură o mare parte a veniturilor în buget.
Modalități și instrumente de intervenție în mecanismul prețurilor
Statul intervine prin diverse modalități atât asupra nivelului prețurilor, cât și asupra raportului cerere –
ofertă, care la rândul său, influențează prețurile.
Intervențiile atât asupra prețurilor, cât și asupra cererii și ofertei se realizează prin:
a) acțiuni directe;
b) acțiuni indirecte.

De asemenea, acțiunea statului poate fi directă și indirectă (schema 1).

Modalități de intervenție a statului în domeniul prețurilor

Intervenţie directă: Intervenţie indirectă:

 plafonarea preţurilor;  cotele de impozitare;

 limitarea marjei de profit;  sistemul de subvenționare
 limitarea adaosului comercial;  controlul asupra masei monetare;
 reglementări privind modul de  sistemul de remunerare a muncii;
formare a preţurilor (reglementări ale  politica de creditare;
metodologiei);  blocare/mărire importuri;
 fixarea nivelului efectiv al prețurilor şi  achiziții sau vînzări efectuate de către
tarifelor ş.a. stat; 1
 reglarea cheltuielilor de stat;
 reglementarea politicii concurențiale și
comerciale ş.a.
 Fig. 7.1. Modalități de intervenție a statului în domeniul prețului
Aceste două metode nu trebuie să se neglijeze, ci, din contra, să se completeze, iar eficienţa folosirii
lor depinde de luarea unor măsuri în vederea reglării veniturilor consumatorilor.
Reglementarea directă a preţurilor se efectuează prin stabilirea prin lege a preţurilor fixe, prețurilor -
limită și coridoare de prețuri. Limitele se stabilesc sub formă de plafoane, deci limite maxime, care, de regulă,
se aplică la produsele/serviciile de foarte mare importanţă pentru consumul populaţiei, la care preţurile
corelează strict cu veniturile populaţiei (exemple: tarifele la energia electrică, termică, apă potabilă, călătoriile
cu trenul, transportul comun de pasageri ș.a.). În cadrul preţurilor reglementate se cuprind şi preţurile - prag
sub care nu se permite stabilirea şi aplicarea preţurilor la tranzacţiile comerciale, inclusiv cele de import.
Asemenea limite se practică în ţările în care statul protejează, în mod deosebit, agricultura sau alte ramuri,
precum și întreprinderile micului business de intervențiile companiilor monopoliste mari, statul implicându-se
şi în modul de organizare a pieţelor de desfacere a acestor bunuri. De asemenea, prin impunerea unui preț
minim se urmărește și prevenirea actelor de concurență neloială, protejarea unor resurse limitate ș.a. Preţul -
prag (aşa ca stabilirea salariului minim pe economie) se situează deasupra preţului de echilibru, în timp ce
preţul - plafon se situează sub preţul de echilibru. Coridorul de prețuri presupune stabilirea de către stat a unui
interval al fluctuației prețurilor.
Intervenția indirectă a statului asupra prețurilor are loc prin intermediul sistemului de factori, care au
o acțiune indirectă asupra prețului. Printre aceștia putem menționa politica economică a statului cu
componentele sale: politica monetară și de credit, bugetară, fiscală, investițională, valutară, de comerț extern,
salarială etc.

7.2 Consecințe ale intervenției statului în domeniul prețurilor

Principalele instrumente de influenţă a statului asupra procesului de stabilire a preţurilor de piaţă sunt
măsurile de politică fiscală, regimul acordării subvențiilor și reglementarea nivelului preţurilor (stabilirea
prețurilor fixe).
Cele mai deseori, intervenția directă se realizează prin fixarea unor plafoane (limite) de prețuri, care
diferă de nivelul de echilibru al prețului unui bun sau serviciu, stabilit pe piață. În situația în care statul are
intenția de a-i proteja pe consumatori, se intervine cu plafoane maxime, peste care prețurile nu se pot ridica
(Fig. 11.2); dacă se are în vedere sprijinirea ofertanților, se stabilește limita minimă a prețului, sub care acesta
nu poate scădea (Fig. 11.3).
P P
C O' C plafon minim O'
controlat
Pe E0 plafon maxim P1'
controlat
P1 Pe E0
C'
C'

0 Q1 Qe Q2 Qx 0 Q1 Qe Q2 Qx

În figura 7.2 este reflectată situația când statul stabilește limite maxime (plafoane) ale prețurilor la
unele bunuri sau servicii. O asemenea politică are drept obiectiv
Fig. 11.2. Preț plafon maxim controlat
de a proteja anumite categorii de consumatori
Fig. 11.3. Preț plafon minim controlat
care nu vor putea achiziționa anumite bunuri (medicamente, produse alimentare de primă necesitate ș.a.) sau le

2
va fi foarte dificil să le achiziționeze în condiții de formare liberă pe piață a prețurilor la acestea. În acest fel,
statul stabilește o limită maximală a prețului P1, care se situează sub nivelul prețului de echilibru Pe:
P1< Pe.
Odată cu introducerea limitei maximale a prețului, unii ofertanți vor abandona acest sector, deoarece
nu vor mai obține acea profitabilitate, pe care o obțineau până la stabilirea plafonului maxim, iar cei ce vor
decide să rămână în ramură nu mai au interesul pentru a face investiții să sporească oferta de bunuri sau servicii,
întrucât nu dispun nici de resurse suficiente ca să-și lărgească capacitățile de producție pentru a spori oferta,
datorită reducerii veniturilor, ca urmare a reducerii prețului de la Pe la P1. În consecință și oferta de produse se
va diminua de la Qe la Q1. Concomitent, se va înregistra o creștere a cererii, deoarece unii consumatori, care
până la stabilirea plafonului maxim nu puteau să achiziționeze acest bun, acum și-l pot permite, dar fiind faptul
că prețul s-a redus. În asemenea condiții, se formează deficit (penuria) de bunuri, a cărei mărime consttiuie:
OQ2 – OQ1.
O asemenea situație nu se poate menține un timp îndelungat, deoarece poate avea consecințe negative,
atât pentru societate (apare piața neagră, se formează cozi la cumpărături, situații stresante etc.), cât și pentru
stat (se reduc veniturile la buget, se reduc locurile de muncă, deci și veniturile populației, iar aceasta, la rândul
ei, duce la diminuarea consumului; diminuarea consumului atrage după sine reducerea investițiilor.
Putem concluziona că plafonarea prețurilor nu poate fi o soluție de durată pentru protecția socială a
consumatorilor.
În unele cazuri, statul, dorind să stimuleze producătorul autohton sau anumite sectoare și domenii de
activitate economică, recurge la aplicarea de limite minime ale prețurilor (Fig.11.3), numite prețuri - prag, care
depășesc nivelul prețului de echilibru (Pe):
P1 > Pe,
dar în timp ce prețul s-a majorat, cererea a scăzut (OQ1), deoarece o parte din consumatori vor cumpăra mai
puțin, respectiv volumul ofertei se va majora până la OQ2. Ca rezultat al acestor modificări, se formează
excedent de ofertă, deoarece prețurile nu pot să fie reduse, nivelul lor fiind reglementat prin lege.
Pentru a soluționa problema excesului de ofertă, statul poate interveni prin achiziționarea cantității
respective și să o stocheze, dar aceasta, la rândul său, necesită cheltuieli bugetare suplimentare, fie poate recurge
la acordarea de subvenții producătorilor pentru a produce în cantități mai mici. O asemenea intervenție se
practică deseori în SUA, statul acordând subvenții producătorilor agricoli pentru a prelucra anumite terenuri
(sistemul „băncii pământului”).
Pentru a evita consecințele negative ale plafonării prețurilor, statul însă intervine prin măsuri indirecte,
mai ales prin inhibarea/stimularea cererii sau a ofertei.
Tabelul 7.1. Măsuri de intervenție indirectă a statului în domeniul reglementării prețurilor asupra
cererii
Stimulare Inhibare
reducerea cotelor unor impozite și taxe, creșterea cotelor la diverse impozite și
percepute de la consumatori; taxe;
majorarea veniturilor salariale ale angajaților reducerea asistenței acordate unor
din sectorul public și al alocațiilor sociale; categorii de consumatori;
implementarea de programe sociale promovarea unor programe de
(alimentare sănătoasă în școli, promovarea influențare a consumatorilor pentru
modului de viață sănătos reducerea consumului anumitor produse
majorarea achizițiilor publice; (consumul excesiv de alcool, dauna
acordarea de subvenții unor categorii de fumatului) ș.a.
consumatori pentru achiziția anumitor
bunuri/servicii.
3
 Tabelul 7.2. Măsuri de intervenție indirectă a statului în domeniul reglementării prețurilor asupra
ofertei
Stimulare
facilitatea importului anumitor bunuri;
acordarea de facilități financiare produ-
cătorilor anumitor bunuri sau servicii (credite
cu rata dobânzii redusă ș.a.);
punerea pe piață a unor cantități de produse
din rezerva de stat;
facilitatea programelor investiționale etc.
Restricționare
restricționarea importului anumitor
bunuri;
reducerea asistenței financiare;
introducerea de taxe suplimentare;
inhibarea anumitor proiecte și programe
investiționale ș.a.

În ambele situații, se pornește de la ipoteza că prețul la un bun sau serviciu se formează în mod liber sub
incidența „mîinii invizibile”, avem deci o stare de echilibru E0, un preț de echilibru Pe și o cantitate de
echlibru Qe.

Pux Pux
C O 2´ C C1
O´ O´
P2 E2 O1´ P1 C2 E1
Pe E0 Pe E0
P1 E1 P2 E2
O2 C´1
C´ O
O C´
O1 C´2

0 Q2 Qe Q1 Qx 0 Q2 Qe Q1 Qx
Fig. 7.4 Intervenții indirecte asupra ofertei Fig. 7.5. Intervenții indirecte asupra cererii

În Fig. 7.4 este prezentată modificarea stării de echilibru, în situația când statul vine cu măsuri de
stimulare sau restricționare a ofertei unui bun sau serviciu. Pentru a preveni o eventuală creștere a prețurilor
sau pentru a stimula consumul unor bunuri sau servicii, statul vine cu măsuri de stimulare a ofertei, volumul
ofertei va spori de la Qe până la Q1, iar Q1 > Qe. În urma creșterii ofertei, prețul de echilibru se va reduce până
la nivelul P1 care este mai mic decât Pe.
O situație inversă vom urmări dacă statul va adopta strategii și măsuri de restricționare a consumului
anumitori produse prin reducerea ofertei, respectiv scumpirea anumitor produse. Într-o asemenea situație, curba
ofertei se va deplasa în sus, oferta de bunuri reducându-se de la Qe la Q2 (Qe > Q2), respectiv noul preț de
echilibru P2 se va majora în comparație cu prețul inițial de echilibru Pe.
Stimularea cererii se face cu scopul de a favoriza producătorii din anumite sectoare, pentru a crea noi
locuri de muncă, asigurarea securității alimentare ș.a. Din Fig.7.5 vedem că curba cererii se va deplasa față de
starea de echilibru de la CC´ spre C1C1´, astfel, că noul preț de echilibru P1 va fi mai mare decât Pe, iar volumul
cererii va crește de la Qe la Q1.
Măsurile de frânare a creșterii prețurilor și de reducere a cererii vor duce la deplasarea curbei cererii în
jos C2C2´, iar starea de echilibru va corespunde unui preț mai mic P 2 și unei cantități cerute mai mici Q2.
4
 În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, măsurile de politica fiscală și acordarea subvențiilor se
utilizează pe larg în reglementarea activităţii economice. Vom prezenta modul în care impozitele indirecte şi
subvenţiile pentru producători afectează preţul de piaţă şi bunăstarea participanţilor de tranzacţiile de vânzare-
cumpărare.
Accizele. La așezarea unui impozit indirect asupra unui bun care anterior nu era impozitat, are loc o
deplasare a curbei ofertei către stânga, echilibrul dintre cerere ofertă realizându-se la un nivel mai mare al
prețului (Fig. 11.6).

Fig. 7.6. Consecințele aplicării accizelor

În Fig.7.6 punctul E0 reprezintă punctul de echilibru stabilit pe piaţă până la introducerea accizului. Ca
rezultat al introducerii impozitului (accizului) în mărime de T unităţi pe unitate de produs vândută, dreapta
ofertei se va deplasa în sus cu T unități (corespunzător mărimii taxei (S0→ S1), deoarece acum fiecare unitate
de produs vândut este mai scumpă cu T unități monetare. Volumul cererii şi cel al ofertei se vor echilibra în
punctul E1, căruia îi corespunde un nou preţ de echilibru P1, care va fi mai mare decât cel anterior P0, din care
producătorului îi va reveni: PS = P1 - T. Astfel, ca urmare a introducerii accizului la acest bun preţul pentru
cumpărători s-a majorat, iar prețul pentru producători s-a diminuat. În consecință, s-a redus atât cantitatea cerută
pe piață, cât și cea oferită, astfel încât noul volum de echilibru este mai mic față de cel inițial (până la
introducerea accizului).
Vom atrage atenția asupra faptului că pentru vânzători preţul nu s-a diminuat în mărime egală cu
mărimea taxei introduse: P0 - PS < T. Datorită majorării prețului de piață, o parte din majorare egală cu P1 - P0
o va suporta cumpărătorul.
Pentru a determina ce efect a avut introducerea accizului asupra bunăstării părților la operațiunea de
vânzare-cumpărare, vom analiza cum s-a modificat în surplusurile consumatorilor şi cele ale producătorilor.
Până la introducerea accizului surplusul consumatorului corespundea suprafeței gE0 P0, iar după introducerea
acestuia – suprafața gE1P1, (Fig.11.6), deci pierderile consumatorilor corespund suprafeței P1E1E0P0.
Excedentul (surplusul) producătorilor s-a diminuat de la mărimea care corespunde suprafeței P0E0m,
până la mărimea corespunzătoare PSAm, deci pierderile lor constituie mărimea suprafaței P0E0APS. Mărimea
accizelor colectate TQ corespunde suprafeței P1E1APS, care este mai mică decât pierderile totale ale
consumatorilor şi ale producătorilor. Suprafața triunghiului E1E0A reprezintă o pierdere netă a societăţii ca
urmare a introducerii acestui impozit indirect.
Generalizând efectele generate de introducerea impozitului indirect vom menționa:
 Noul punct de echilibru corespunde unui preț mai mare și unei cantități mai mici de produse vândute
și cumpărate.
 Veniturile acumulate de către stat prin introducerea acestui impozit vor fi egale cu suprafața P1E1APS;
 Consumatorul plătește după impozitare un preț mai mare decât prețul inițial cu mărimea P 1P0.
5
  Producătorul primește, după deducerea impozitului, prețul P 2, care este mai mic decât P0 cu mărimea
segmentului P0PS.
AD
 Incidența impozitului asupra consumatorului este dată de raportul , noul preț fiind:
T
AD
p1  p0  T .
T
DB
 Incidența impozitului asupra producătorului este dată de raportul , noul preț fiind:
T
DB
p2  p0  T .
T
Repartizarea efectelor între producători și consumatori depinde, în consecință de elasticitatea cererii și
ofertei; cu cât cererea este mai elastică, cu atât mai mult sarcina fiscală translată producătorului va fi mai mare.
Acordarea de subvenții. La acordarea de subvenții la producția unui bun are loc o deplasare a curbei
ofertei spre dreapta (Fig. 7.7). Consecinţele subvenției unitare în mărime de N unităţi monetare sunt prezentate
în Fig. 11.7.

Fig. 7.7. Consecințele acordării subvențiilor producătorilor

Fără subvenţii echilibrul pieţei este stabilit în punctul E0. Subvenţia pentru producător este echivalentă
cu acea parte a costurilor de producţie, pe care statul şi le asumă, prin urmare, dreapta ofertei se deplasează în
jos cu o mărime egală cu subvenţia acordată (S0 → S1). Echilibrul se stabilește în punctul de intersecția P1 cu
Q1. Dar, întrucât preţul pentru cumpărători a scăzut, a sporit volumul cererii, pentru vânzători, din contra, preţul
de vânzare a crescut, de aceea a sporit și oferta de bunuri pe piață. Ca urmare, volumul vânzărilor pe piaţă a
sporit. Suma plătită de către stat sub formă de subvenții este prezentată prin suprafața PSBE1P1. Câştigul
producătorilor sub formă de creştere a excedentului este redat de suprafața P0E0BPS, iar câştigul consumatorilor
– de suprafața P0E0E1P1. Suprafața triunghiului E0BE1 reflectă pierderile nete pentru societate care decurg din
acordarea de subvenţii pentru producători.
Astfel, intervenția statului în procesul de stabilire a preţurilor pieţei prin intermediul impozitelor
indirecte sau acordarea subvenţiilor producătorilor reduce eficienţa economică a funcţionării mecanismului
pieţei. Cu toate acestea, utilizarea instrumentelor vizate poate fi justificată din motive sociale. Cu ajutorul
taxelor şi subvenţiilor, statul exercită funcția de redistribuire a ventiurilor între agenții economici.
Exemplu. Piața unui bun este caracterizată de o cerere QD = 40 - P, iar funcția ofertei este: QS = -50+2P.
Guvernul a decis să subvenționeze producția acestor bunuri, acordând subvenții în mărime de 10 u.m. pentru
fiecare unitate vândută. Pentru a determina efectele acordării subvențiilor, trebuie să ştim că o subvenție este
opusul unui impozit (taxe). Consecințele acordării subvenţiilor vor fi:
a) (de regulă) prețul plătit de consumator scade, cantitatea vândută crește;
6
 b) atât producătorii, cât și consumatorii beneficiază de efectul subvenției: consumatorii consumă mai mult
la un preț mai mic, iar producătorii vând mai mult la un preț mai mare.
În vederea aprecierii efectului acordării de subvenţii producătorilor se vor efectua următoarele calcule:
1) determinarea prețului și cantităţii de echilibru până la acordarea de subvenții:
În stare de echilibru: QS = QD
200-0,5PD = -50+2PS
Pe = 100 unit.monetare; Qe = 150 unit.
2) determinarea prețului și cantităţii de echilibru după acordarea de subvenții:
După acordarea de subvenții căștigul producătorului va fi mai mare, deci:
Pe′ = PD+10;
200 – 0,5PD = -50 + 2(PD+10);
PD = 230 : 2,5 = 92 u.m.;
Qe′= 200 – (0,5 ∙ 92) = 154 unit.

Din calculele efectuate, reiese că efectul acordării subvenţiilor s-a materializat într-o reducere de preţ de
la 100 la 92 unităţi monetare şi o sporire a cantităţii vândute de la 150 la 154 unităţi.
Taxa la import. Un alt instrument de intervenție indirectă a statului asupra preţului pieţei este aplicarea
taxei la import. Vom analiza consecințele economice ale introducerii taxei la import, în condiții de ofertă perfect
elastică a unui bun din import (Fig. 7.8).

Fig. 7.8. Consecințele aplicării taxei la import

În absenţa importurilor pe piaţă se stabileşte preţul PA, la care se cumpără QA unităţi de bun. Prezenţa
unei oferte perfect elastice din străinătate, reprezentată de linia Sim, scade preţul până la nivelul PH. Drept
rezultat al acestei modificări, cererea a crescut până la QH, iar cantitățile oferite de producătorii interni se reduce
până la QG. Diferenţa (QH - QG) corespunde volumului de bunuri importate. Ca urmare a accesului liber pe
piaţă a bunurilor din import, excedentul consumatorilor a crescut în mărime corespunzătoare suprafeței
PAANPH, iar excedentul producătorilor s-a redus în mărime egală cu suprafața PAAGPH. Putem concluziona că
importurile asigură un câştig net societăţii, reprezentat de suprafața triunghiului GAH.
Vom admite că statul pentru a sprijini producătorii autohtoni a introdus o taxă de import în mărime de
T unităţi monetare per unitate de bunuri importate. În Fig.7.8 aceasta se va reflecta prin deplasarea dreptei Sim
în sus la o distanță T.
Preţul va creşte până la PF, condiționând și o crestere a volumului ofertei interne până la QE şi reducerea
volumului cererii până la QF. Ca urmare, excedentul producătorilor va creşte cu o sumă corespunzătoare
suprafeței PFEGPH, iar excedentul consumatorilor se va diminua cu o mărime egală cu suprafața PFEHPH.
Mărimea impozitelor vărsate în bugetul de stat reprezintă suprafața dată de dreptunghiul KEFL, iar pierderile
nete ale societății ca urmare a introducerii taxei vamale corespund sumei suprafețelor triunghiurilor GEK și
7
LFH. Suprafața primului triunghi reprezintă pierderile cauzate de eficiența producției interne față de cea a
producției externe, iar suprafața celui de-al doilea triunghi apare ca rezultat al limitării artificiale a consumului
bunului respectiv.
Prin intermediul sistemului de impozitare, taxelor şi subvenţiilor, statul influenţează procesul de
stabilire a preţurilor de piaţă şi mărimea preţului de echilibru. Introducerea accizelor contribuie la creşterea
preţul de echilibru şi reduce cantitatea de echilibru; stabilirea de subvenţii la o unitate de produs are drept
consecință reducerea preţului de echilibru şi majorarea cantității de echilibru.
În ambele cazuri însă, intervenția statului se soldează cu pierderi nete pentru societate, deoarece
introducerea impozitului, reducerea excedentului total al consumatorilor și ofertanților va depăși suma
veniturilor fiscale.
În sensul diminuării eficienţei utilizării resurselor de producție acționează și politica statului privind
stabilirea limitelor de preţuri. În cazul în care plafonul preţului este sub nivelul prețului de echilibru, atunci
apar pierderi, asociate cu formarea pieţei negre şi reducerea calităţii produselor; introducerea limitei minime
preţului (prețul de prag), care este mai mare decât prețul de echilibru, statul trebuie să acopere costurile de
producţie peste nivelul cantității de echilibru.

7.3 Organele cu competențe decizionale în domeniul politicii de preţ

La originea deciziei privind nivelul prețului se află, de regulă, entitățile economice, care, conform
prevderilor Legii nr.845-XII cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi „... au dreptul să stabilească de sine
stătător preţurile (tarifele) la produsele fabricate, lucrările şi serviciile prestate. Pe lângă entitățile economice
însă, competenţe decizionale în domeniul politicii de preț mai au și unele organe ale statului împuternicite cu
atribuții în acest sens.
Parlamentul Republicii Moldova – reglementeză prin Legea privind taxa de stat nr. 1216 din
03.12.1992 obiectele și cuantumurile tarifare ale taxei de stat, percepute de către organele de stat, împuternicite
special pentru acest fapt, de la persoanele fizice şi juridice, în ale căror interese sunt exercitate acţiuni sau
eliberate documente de importanţă juridică.
Guvernul Republicii Moldova ‒ stabilește prețurile la pământ şi bogăţiile subterane; aprobă
metodologia de calcul a prețurilor și tarifelor la serviciile unor entități publice; examinează propunerile vizând
politica statului în domeniul formării preţurilor și tarifelor etc.
Ministerul Economiei ‒ de comun acord cu organele publice de specialitate are misiunea de a asigura
evoluția unei economii durabile prin optimizarea cadrului de reglementare a activității de întreprinzător, prin
contribuția la acțiunile de demonopolizare a pieței interne și eliminare a practicilor anticoncurențiale, precum
și prin cooperarea economică internațională; contribuie la asigurarea metodologică şi organizatorică a
procedeelor de formare şi aplicare a preţurilor şi tarifelor; examinează şi prezintă propunerile vizând politica
statului în domeniul formării preţurilor și tarifelor etc.; exercită controlul asupra respectării prevederilor
hotărârii Guvernului cu privire la măsurile de coordonare și reglementare de către stat a prețurilor (tarifelor)
nr. 547 din 04.08.1995.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor ‒ stabilește și aprobă tarife plafonate în
transportul de pasageri cu mijloace de transport de toate tipurile (cu excepția taximetrelor și transportului
public), tarifele la transportul feroviar și la traficul de mărfuri.
Potrivit anexei nr. 2 la HG cu privire la măsurile de coordonare și reglementare de către stat a prețurilor
(tarifelor) nr. 547 din 04.08.1995, tarifele pentru transportarea pasagerilor în transportul public (pe teritoriul
municipiilor, orașelor, altor localități) se reglementează de către consiliile locale, competență atribuită acestora
prin art.18 al Legii administrației publice locale. Potrivit prevederilor aceleiași hotărâri, comitetele executive
raionale şi primăriile municipiilor stabilesc cuantumul tarifelor la următoarele servicii:
8
 lucrările de evacuare a impurităţilor, gunoiului, zăpezii şi curăţitul mecanizat al străzilor şi drumurilor
pentru întreprinderi, organizaţii şi populaţie;
servicii funerare (cu excepţia executării monumentelor din marmură şi granit).
servicii pentru încălzire centralizată şi aprovizionare cu apă fierbinte.
tarifele pentru transportarea pasagerilor în transportul de uz comun (pe teritoriul raionului, oraşului şi
altor localităţi);
tarifele pentru chirie (inclusiv plata pentru cazarea în cămine (cele care se află în proietatea raionului,
municipiului respectiv).
Ministerul Sănătăţii - stabilește prețurile la medicamente şi articole medicale produse în republică și
tarife la servicii medicale cu plată prestate de către instituțiile medicale ale statului.
Pe lăngă Ministerul Sănătății a fost instituită Agenția Medicamentului, care se axează, în mare parte,
pe soluționarea următoarelor probleme: analiza preţurilor şi elaborarea propunerilor pentru perfecţionarea
mecanismului de formare a preţurilor la medicamente; monitorizează şi analizează periodic preţurile la
medicamentele prezente pe piaţa farmaceutică, asigurând astfel transparenţa şi accesibilitatea economică.
Astfel, prin dispoziţia Agenţiei Medicamentului nr.4 din 06.08.2010 Cu privire la monitorizarea permanentă
a preţurilor pentru medicamente au fost aprobate liste ale medicamentelor ce urmează a supuse procesului de
monitorizare permanentă a prețurilor cu ridicata și cu amănuntul. Actualmente, Agenţia Medicamentului
monitorizează importurile de produse farmaceutice, luând ca bază de comparaţie preţurile medii de pe piaţa din
care s-a făcut achiziţia.
Ministerul Finanţelor, prin intermediul Inspectoratelor Fiscale ‒ exercită controlul respectării
disciplinei de stat a preţurilor și legislaţiei privind impozitele şi alte plăţi în buget şi fondurile extrabugetare;
efectuează verificarea corectitudinii încasării taxei de stat, precum şi a trecerii ei în termen şi integral la buget
în toate instituţiile care o încasează; exercită controlul asupra respectării disciplinei de stat a preţurilor, mai ales
respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 547 din 04.08.1995 cu privire la măsurile de coordonare și
reglementare de către stat a prețurilor (tarifelor).
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ‒ reglementează activitățile
economice și comerciale desfasurate in sectoarele electroenergetic, termoenergetic şi de gaze naturale prin
acordarea de licente, asigurarea functionării pieței de energie, gaze, produse petroliere prin promovarea unei
politici tarifare adecvate şi protecţia drepturilor consumatorilor.
Conform Regulamentului ANRE, atribuțiile de bază ale acesteia în domeniul politicii tarifare și
protecției concurenței sunt:
promovarea unei politici tarifare adecvate pentru a asigura viabilitatea financiară a întreprinderilor
energetice şi alimentarea neîntreruptă și la costuri minime a consumatorilor cu energie electrică,
energie termică si gaze naturale;
protecţia drepturilor consumatorilor de energie electrică, termică și de gaze naturale;
asigurarea și promovarea concurenței pe piața energiei electrice, energiei termice si gazelor naturale,
asigurarea drepturilor egale pentru toţi participanţii la această piaţa;
elaborarea metodologiei de calculare şi aplicare a tarifelor la serviciile de alimentare cu apă şi
canalizare;
elaborează şi aprobă în modul stabilit metodologia de calcul a tarifelor reglementate la energia
electrică, termică şi la gazele naturale şi aprobă aceste tarife;
supraveghează corectitudinea calculării de către titularii de licențe a tarifelor reglementate la energia
electrică, termică şi la gazele naturale conform condițiilor stipulate în licențe;

9
 promovează dezvoltarea concurenţei loiale pe piaţa de energie electrică, energie termică şi de gaze
naturale;
promovează politica unitară a statului pe piaţa produselor petroliere prin licenţierea, reglementarea şi
controlul activităţii participanţilor la această piaţă în conformitate cu legea privind piaţa produselor
petroliere nr.461-XV din 30.07.2001 şi cu alte acte normative.
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei
are în calitate de competențe decizionale în domeniul prețurilor:
reglementarea tarifelor şi preţurilor aplicate în cadrul reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice,
în conformitate cu prevederile legii;
aprobarea, cu consultarea Guvernului, a tarifelor pentru serviciile publice de comunicaţii electronice
furnizate utilizatorilor finali ‒ persoane fizice de către furnizorii cu putere semnificativă pe piaţa de
telefonie fixă relevantă;
elaborarea, cu consultarea prealabilă a autorităţii pentru protecţia concurenţei, a metodologiei de
stabilire a preţurilor sau tarifelor pentru serviciile de telefonie fixă, furnizate utilizatorilor finali de către
furnizorii cu putere semnificativă pe piaţa relevantă, şi publicarea acesteia.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei ‒ în conformitate cu sarcinile asumate:
elaborează şi promovează politica de stat orientată spre protecţia şi dezvoltarea concurenţei şi limitarea
activităţii monopoliste;
stabileşte situaţia dominantă pe piaţă;
exercită controlul asupra respectării de către agenţii economici, autorităţile administraţiei publice şi
factorii de decizie a legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei;
Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor – stabileşte politica tarifară în domeniul
serviciilor poştale; formulează politica statului în dezvoltarea pieţei comerţului electronic ș.a.
Biroul Național de Statistică – organizează colectarea și prelucrarea statistică a informațiilor privind
nivelul şi evoluţia preţurilor (tarifelor) la diferite bunuri și servicii, efectuează calculul indicilor de preţ în bază
și în lanț şi publică informaţia respectivă.

10