Tema 8 PARTICULARITĂŢILE FORMĂRII PREŢURILOR ÎN CADRUL SCHIMBURILOR

ECONOMICE INTERNAŢIONALE

8.1 Conţinutul preţurilor practicate în tranzacţiile internaţionale şi forme ale acestora

8.2 Categorii de preţuri utilizate în cadrul schimburilor economice internaţionale
8.3 Fundamentarea preţurilor externe;
8.4 INCOTERMS – standard de interpretare a regulilor în comerţul internaţional.

8.1 Conţinutul preţurilor practicate în tranzacţiile internaţionale şi forme ale acestora

Prețurile utilizate în cadrul schimburilor economice internaționale (numite și prețuri internaționale,

mondiale) sunt considerate prețurile de export ale principalilor furnizori de anumite bunuri și servicii și
prețurile de import în marile centre de import ale acestui bun și reprezintă expresia monetară a valorii
mărfurilor comercializate pe piața internațională.
Preturile nu oricărei tranzacții comerciale internaționale pot fi considerate drept preţuri mondiale.
Pentru a fi catalogate ca prețuri mondiale, este necesar ca acestea să intermedieze tranzacții de comerț
internațional, care au loc în mod regulat, în condiții de liber comerț și regim politic adecvat, pentru care
plățile sunt efectuate în valută liber convertibilă.
În cazul cănd tranzacțiile au un caracter sporadic, preţurile acestora nu pot fi recunoscute ca preţuri
mondiale, la fel nici preţurile tranzacţiilor barter, livrarilor de bunuri în cadrul ajutorului de stat, prețurile
de vânzare ale întreprinderilor mixte etc. De asemenea, nu pot fi considerate preţuri mondiale preţurile la
care produsele sunt vândute pe piața CSI.
Fiecare grup de produse comercializate pe piaţa internațională are particularităţi specifice în formarea
preţurilor mondiale. Acest lucru ar trebui să fie luat în considerare, atunci când se selectează preţul mondial
pentru a fundamenta preţul unei tranzacţii concrete de comerţ extern. De corectitudinea stabilirii prețurilor
depinde în mare marte succesul activității economice externe a entității.
Prețurile internaționale au atribute de prețuri libere, de piață. Aceste prețuri reflectă starea de echilibru
pe piețele tradiționale caracteristice anumitor bunuri și servicii. O piață este considerată reprezentativă,
dacă pe această piață se încheie cea mai mare parte a tranzacțiilor cu un bun și achitările se fac în valută
liber convertibilă.
Prețurile internaționale sunt influențate de următoarele trei categorii de factori:
a) factori interni:
Costurile (de producție; de transport; de distribuție); Costurile de producție în unele situații
pentru producția externă pot diferi de cele pentru producția internă în funcție de alegerea
resurselor utilizate. Costurile de transport reprezintă o preocupare deosebită, deoarece în unele
cazuri, ele sunt considerabile. Costurile de distribuție depind de lungimea canalului de
distribuție, cu cât acesta este mai lung, cu atât ele sunt mai mari.
Tarifele. Tarifele percepute la trecerea frontierei pot avea un impact important asupra
prețurilor, mai ales dacă nu există acorduri speciale între țările implicate. Pentru a reduce aceste
tarife se recurge fie la exportul de componente, fie a înființarea societăților mixte sau filialelor
proprii.
Taxele. Taxele (impozitele) sunt componente importante (TVA, accixe, taxe vamale ș.a.).
a) factori ai pieței: cererea, concurența. Cererea joacă un rol important în formarea prețurilor
internaționale. Pot fi produse la care cererea se menține chiar dacă prețul este înalt
 (medicamente, unele produse alimentare ș.a.). pentru măsurarea cererii este importantă
capacitatea de cumpărare influențată de venit. Deseori pentru a pătrunde pe o piață străină se
practică un preț mai redus, dacă nu se poate reduce prețul se recurge la unele măsuri de
micșorare a cantității, simplificarea caracteristicilor de prezentare. Cu cât numărul
concurenților dintr-o ramură este mai mare cu atât posibilitățile de influențare a a prețurilor
sunt mai mici. Devine necesară cunoașterea și urmărirea prețului lider;
b) factori de mediu: rata de schimb; rata inflației; intervențiile statului
Rata de schimb influențează prețurile în funcție de cum se apreciază/depreciază moneda. Rata
inflației determină firmele să stabilească prețurile într-o monedă stabilă (USD, EURO). Reglementările
statului se referă la cele ce vizează prețurile prin intervenții directe și indirecte.

8.2 Categorii de preţuri utilizate în cadrul schimburilor economice internaţionale

În comerțul internațional se folosesc diferite forme de prețuri:

a) Cotațiile la bursele internaționale de mărfuri. La bursele internaționale se face comerț cu
produse cu un grad înalt de omogenitate și o variație mică a valorii de întrebuințare (materii prime,
petrol, cauciuc, metale neferoase ș.a.), cu standarde unice de calitate, de cantitate și condiții de
negociere tipice.
Mecanismul formării acestor prețuri constă în stabilirea unui echilibru valoric între totalitatea
ofertelor vânzătorilor și totalitatea cererilor cumprătorilor direct sau prin reprezentanții acestora, în orele
de funcționare a bursei. Cotațiile la bursele internaționale se stabilesc zilnic sau de câteva ori pe săptămână,
fiind afișate la sediile burselor și publicate în biletinele oficiale ale bursei
Cotațiile la bursele internaționale se divizează după mai multe criterii:
după modul de realizare a tranzacțiilor, acestea pot fi:
efective, care se determină în baza tranzacțiilor încheiate nemijlocit în perioada respectivă;
nominale – se stabilesc în funcție de cotațiile anterioare, fără a avea în vedere operațiunile din
ziua respectivă; sunt folosite în cazul unor produse cotate, dar pentru care, din lipsă de cerere
sau de ofertă, nu s-au încheiat tranzacții în perioada respectivă;
după modul în care se calculează, cotațiile pot fi:
medii – reprezintă media cotațiilor la o anumită marfă
limită – reprezintă media prețurilor maxime și minime ale unui bun
cotațiile de lichidare – sunt publicate de casele de lichidare și sunt folosite pentru
lichidarea tranzacțiilor la termen.
în funcție de momentul lichidării efective a tranzacțiilor, cotațiile pot fi spot (la vedere) și
la termen. Cotațiile spot sunt folosite pentru tranzacțiile cu livrări prompte sau în decurs
de maxim 30 de zile de la încheierea contractului. Cotațiile la termen sunt folosite pentru
tranzacțiile cu perioada de livrare de 1 la 3 luni de la încheierea tranzacției.
Cotațiile de bursă, în multe cazuri, servesc ca punct de reper pentru a determina prețul de contract
sau pentru negocierea prețului efectiv de vânzare-cumpărare, pentru tranzacțiile care au loc în afara bursei,
cu produse diferite cantitativ și calitativ de standardele bursei, preţurile fiind stabilite în baza mediei
cotaţiilor dintr-o anumită perioadă, la care se adaugă corective, prime sau rabaturi de preţ.
b) Preţurile de licitaţie, care se stabilesc prin licitaţii organizate în cadrul unor organizaţii comerciale
autorizate sau în centre comerciale tradiţionale. Cel mai frecvent, asemenea preţuri se stabilesc şi se aplică
la exportul unor mărfuri cu grad ridicat de perisabilitate, la care se formează stocuri foarte mari în intervale
scurte de timp (de exemplu, fructe, flori, pește etc.) sau la importul unor echipamente complexe de investiţii
( maşini, utilaje, instalaţii).
Preţurile de licitaţie se pot stabili prin metoda preţului minim de strigare, care este stabilit de către
vânzător de comun acord cu societatea de licitaţie, sau prin metoda de scădere a preţului atunci când preţul
de strigare este redus treptat până în momentul în care un cumpărător, sau mai mulţi, îşi manifestă interesul
faţă de preţ. Primul dintre cumpărători care şi-a arătat acceptul faţă de preţul solicitat de vânzător, devine
proprietarul mărfii. La rândul lor, preţurile de licitaţie sunt întâlnite sub mai multe forme, sub denumirea
de preţ de ofertă, preţul ofertei cele mai avantajoase, preţul ofertei câştigătoare sau preţul de contract.
c) Preţul de listă (catalog), care se stabileşte de către producători pe baza analizei costurilor de
producţie şi a preţurilor practicate de firmele concurente. Acest preţ se înscrie în cataloage şi se comunică
cumpărătorilor potenţiali. Aceste preţuri se folosesc în cazul produselor fabricate într-o gamă sortimentală
largă, cu parametri tehnici şi funcţionali uşor măsurabili. O variantă a preţului de listă este preţul afişat,
practicat sub forma preţului de monopol, stabilit de către producători sau exportatorii aflaţi în situaţia de
monopol (de exemplu, preţul petrolului stabilit de OPEC).
d) Preţul de tranzacţie. Preţul de tranzacţie este preţul determinat în baza tratativelor dintre
exportatori şi importatori pentru fiecare partidă de mărfuri ce fac obiectul contractelor curente sau de lungă
durată. Nivelul său se stabileşte pe baza documentaţiei tehnico-economică privind produsul, precum şi pe
baza nivelului preţului practicat de firmele concurente. Pentru încheierea unei tranzacţii, se utilizează o
serie de preţuri care urmăresc desfăşurarea procesului de negociere pornind de la ofertă şi până la încheierea
contractului. Dintre cele mai însemnate forme ale preţurilor de tranzacţie se disting:
preţurile de ofertă;
preţurile contractuale;
preţurile de facturare;
preţurile de bază;
preţurile în cazul operaţiunilor de compensaţie;
preţurile de transfer;
preţurile-limită.
Preţurile de ofertă reprezintă preţurile la care o marfă este oferită spre vânzare. Condiţiile de livrare
a mărfurilor sunt stabilite ca practici comerciale internaţionale, subordonate Camerei Internaţionale de
Comerţ de la Paris, având denumirea generică de Clauze INCOTERMS. Când oferta este insuficientă, iar
cererea este mare, piaţa fiind controlată de vânzător, acesta poate să-şi impună preţul său de ofertă în
tranzacţiile efective cu partenerii comerciali.
Preţurile contractuale sunt cele care sunt rezultate din negocierea directă dintre vânzător şi
cumpărător, fiind înscrise, în final, în contract.
Preţul de facturare este cel care este înscris în factură pentru întreg lotul livrat şi care este trimis spre
încasare împreună cu toate documentele necesare conform contractului. Preţul de facturare poate să difere
de cel contractual, atunci când marfa livrată se abate de la condiţiile standard pentru care a fost fixat preţul
de bază.
Preţul de bază reprezintă preţul unei anumite calităţi sau sortimente de marfă care este specificat în
tranzacţia de vânzare-cumpărare ca fiind drept produs de bază.
Preţurile în cazul operaţiunilor de compensaţie numite şi „de barter” se aplică între partenerii ce nu
dispun de resurse valutare pentru achitarea mărfurilor importate, şi convin stingerea datoriei prin livrări de
bunuri. De regulă, preţurile sunt negociate la nivelul preţurilor practicate pe piaţa internaţională, fiind
stabilite în aceeaşi valută, atât la import cât şi la export, pentru ca astfel să se poată compensa influenţele
ce s-ar putea ivi în perioada de la contractare până în momentul livrării şi a plăţii.
Preţurile de transfer sunt practicate între filialele unei societăţi multinaţionale, plasate în ţări diferite.
Schimburile între filiale corespund unor produse sau materii prime care nu sunt negociate pe pieţe şi ale
căror preţuri de facturare pot fi stabilite după interesul firmei multinaţionale. Atunci când filialele din ţări
diferite ale unei companii multinaţionale fac tranzacţii reciproce, preţurile de transfer au efect considerabil
asupra fluxurilor comerciale ale acestor ţări. Preţul de transfer diferă substanţial de preţul de tranzacţie de
pe piaţa liberă pentru produse comparabile, în funcţie de interesele firmei mamă şi ale filialelor, fiind fie
subevaluat, fie supraevaluat, ceea ce face ca el să nu fie util în aprecierea preţurilor practicate pe piaţa
internaţională.
Preţurile-limită sunt utilizate în cadrul acordurilor internaţionale pe produse, dar şi de asociaţiile de
producători şi consumatori sau de cartelurile producătorilor. Nivelurile convenite sunt folosite pentru
restabilirea raportului cerere–ofertă, fiind cunoscute şi drept „preţuri de intervenţie” care sunt întâlnite sub
două forme: niveluri superioare de preţ şi niveluri inferioare de preţ.
e) Preţul de dumping. Dumpingul se manifestă atunci când exportatorii oferă şi contractează
produse la preţuri scăzute, concurând neloial cu producătorii din ţara importatoare. Ei practică aceste preţuri
dorind să acapareze un segment din piaţa respectivă, sperând că ulterior vor reuşi să-şi majoreze preţul. În
articolul VI al GATT (înlocuit în 1995 cu OMC), se prevede că „dumpingul apare atunci când un produs
se introduce pe o piaţă de către o altă ţară la un preţ inferior valorii normale şi cauzează prejudicii producţiei
din ţara importatoare”. Această definiţie a fost preluată ulterior şi în Codul Antidumping, care s-a adoptat
pentru evitarea şi soluţionarea cazurilor litigioase care pot apare între ţările partenere de afaceri.
Implicaţiile dumpingului sunt destul de extinse şi interpretabile. Prin cumpărarea de produse la preţuri
scăzute, importatorul poate obţine avantaje care îi pot influenţa profitul. Însă importul acestor mărfuri
determină reducerea capacităţilor de producţie interne, care, la rândul lor, duc la scăderea gradului de
ocupare a forţei de muncă şi creşterea cheltuielilor în sectoarele productive. Pentru exportator, dumpingul
prezintă avantaje ce constau în reducerea stocurilor şi o producţie suplimentară care se valorifică pe piaţa
externă. Însă prin exportul mărfurilor la preţuri externe scăzute se influenţează negativ profitul realizat şi
impozitele datorate bugetului de stat.
Consecinţele unui dumping pot fi, de multe ori, importante. Se înregistrează numeroase cazuri în care
exportatorii ce practicau preţuri de dumping au înregistrat, în urma taxelor antidumping, cheltuielilor de
investigaţii şi onorariilor achitate, pierderi importante. La toate acestea se adaugă şi eliminarea de pe piaţă
pe o perioadă de timp a exportatorilor.
f) preţul internaţional de acord. Această formă de preţ se stabileşte în practică în cazul încheierii
unor acorduri internaţionale între diferite ţări exportatoare şi importatoare. Prin aceste acorduri
internaţionale pe produs se urmăreşte asigurarea unor condiţii de echitate în comercializarea produselor de
bază, fapt care să permită o îmbunătăţire a situaţiei economice a ţărilor in curs de dezvoltare furnizoare de
materii prime. Spre exemplu, acordului încheiat între Guvernul Republicii Moldova și Administrația
Federației Ruse referitor la tarifele la livrările de gaze naturale.
Preţul internaţional de acord prezintă unele particularităţi faţă de celelalte forme de preţuri. O primă
deosebire constă în faptul că acest preţ se stabileşte ca un preţ fix, cu anumite limite admise de fluctuaţie.
O altă trăsătură se referă la faptul că prin nivelul la care se stabileşte se apropie mai mult de valoarea cea
mai ridicată a produsului care formează obiectul acordului.
Prin acordurile încheiate ţările importatoare şi exportatoare se angajează ca în cadrul schimburilor
reciproce să aplice preţul convenit, exprimat de regulă în valute liber utilizabile. Dintre cele mai importante
acorduri şi înţelegeri internaţionale pe produse care funcţionează în prezent se pot menţiona: Asociaţia
Internaţională a Bauxitei, Acordul Internaţional al Zahărului etc
8.3 Fundamentarea preţurilor externe
În practica stabilirii preţurilor externe, sunt cunoscute mai multe metode de fundamentare a preţurilor
de ofertă, unele dintre ele apropiate prin conţinut de cele folosite pentru fundamentarea preţurilor interne,
altele specifice pieţei externe.
Cele mai importante metode sunt:
a) Determinarea preţurilor externe în valută pe baza preţurilor practicate de firmele
concurente (prin metoda coeficienţilor medii, metoda coeficientului comun etc.).
b) Determinarea preţurilor externe prin evaluarea în valută a elementelor de cheltuieli. În
aplicarea acestei metode, materiile prime, materialele, combustibilii, energia se exprimă valoric pe baza
preţurilor practicate pe piaţa internaţională, iar celelalte elemente de costuri (salari, cheltuieli comune) se
transformă in valută pe baza cursului valutar. Latura pozitivă a acestei metode o reprezintă exprimarea
costurilor interne în valută şi, în felul acesta, stabilirea de preţuri externe care să asigure recuperarea
cheltuielilor de producţie. Preţurile rezultate din calcule sunt supuse unor analize comparative, pentru
alinierea lor la nivelul preţurilor internaţionale.
c) Determinarea preţurilor externe pe baza analizei cererii. Aplicarea acestei metode presupune
stabilirea de preţuri diferite în funcţie de nivelul şi evoluţia cererii, de diversificarea clienţilor, de locul şi
momentul vânzării, de calitatea produsului. Firmele care folosesc asemenea strategii mizează pe
elasticităţile diferite ale cererii, în funcţie de preţuri şi pe posibilitatea substituirii produselor în consum.
Astfel, o elasticitate ridicată poate favoriza creşterea ofertei, iar o cerere mai puţin elastică poate fi
favorabilă majorării conjuncturale a preţurilor. Schimbările de preţ sunt determinate cu ajutorul nivelului
curbelor cererii şi ofertei. Pentru aceasta este făcută cunoscută o formulă de adaptare a preţului în funcţie
de raportul dintre cerere şi ofertă. Metoda presupune adaptarea preţului la diferitele pieţe prin corectarea
preţului cu un coeficient (a) care să exprime dezechilibrul dintre cerere şi ofertă:
r v
a ,
co
unde: r – rata modificării preţurilor într-o anumită perioadă;
v – vânzările;
c – cererea pe termen scurt;
0 – oferta curentă.
În cazul exporturilor pe termen lung, pentru a preîntâmpina pierderile datorate modificărilor de preţ
dintre momentul contractării şi momentul încasării contravalorii acestora, se utilizează câteva metode
principale:
1) Includerea în preţ a unei marje asiguratorii, care să asigure realizarea în timp a echivalenţei
dintre cheltuielile efectuate la un moment dat şi preţul încasat după un interval mai mare de timp. Conform
acestei metode, preţul încasat trebuie actualizat, pe baza ratei de actualizare:
P1  P0  1  a  ,
n

unde: P1 – preţul în momentul încasării;

P0 – preţul în momentul contractării;
a – rata de actualizare (netă sau brută).
 2) Includerea în contract a unei clauze de revizuire a preţurilor. Conform acestei clauze, în
momentul încasării preţul se va recalcula în raport cu evoluţia principalelor elemente de calculaţie
(cheltuieli constante, cheltuieli materiale, cheltuieli salariale):
 M S 
P1  P0   c  m  1  s  1  ,
 M0 S0 
unde: c – ponderea cheltuielilor constante;
m - ponderea cheltuielilor materiale;
M1, M0 – cheltuieli materiale în cele două momente;
S1, S0 – cheltuieli salariale în cele două momente;
P0 – preţul în momentul contractării.
Această clauză se utilizează mai ales atunci când partenerii doresc menţinerea echilibrului existent
între preţul finit şi preţul factorilor de producţie utilizaţi la fabricarea lor. Este cazul contractelor ce privesc
operaţiunile de import-export pe termen lung, al contractelor cu livrări succesive, în tranşe, precum şi al
acţiunilor de cooperare în producţie.
Exemplul 1. O firmă de producere a încălţămintei a încheiat cu o unitate de comerţ contract de
achiziţie a unei partide de cizme pentru dame la un preţ de 2.500 lei pentru o pereche, prevăzând în contract
o clauză privind ajustarea preţului în caz de creştere a preţurilor de achiziţie a materialelor şi a salariilor.
Este necesar de calculat modificarea preţului în % în decursul perioadei de la încheierea
contractului până la realizarea condiţiilor acestuia. Se cunoaşte că în decursul acestei perioade a crescut
costul materialelor pentru confecţionarea unei perechi de cizme de la 600 lei la 800 lei, iar salariul
lucrătorilor s-a majorat de la 2.800 la 3.000 lei.
Ponderea materialelor în preţ este de 60%, a consumurilor aferente remunerării muncii – 20%,
respectiv, ponderea componentei constante – 20%.
Rezolvare:

 800 3000 
P1  2500 0.6   0.4   0.2  =3035,71 lei
 600 2800 

Creşterea preţului va constitui 21,43%: (3035,71/2500 х 100% ) – 100% = 21,43%

Concluzie: modificarea preţului din momentul încheierii contractului până la furnizarea efectivă a
comenzii a constituit 21,43%.

3) Includerea în contract a unei clauze de indexare. Clauza de indexare prevede legarea preţului
înscris în contract de evoluţia unui anumit etalon, în vederea contracarării efectului variaţiei preţului. Ca
etalon sunt folosiţi mai ales indici bursieri, dar şi preţuri ale unui produs de referinţă. Dacă valoarea
etalonului se modifică peste o anumită limită, atunci se recalculează, în mod automat, şi preţul din contract.
Formula de corectare a preţului este următoarea:
P0 E
P1   I E , iar I E  1  100
100 E0
unde: P1 = preţul recalculat după aplicarea clauzei
P0 = preţul stipulat iniţial în contract
IE = indicele evoluţiei etalonului
 E1 = noul nivel al etalonului
E0 = nivelul iniţial al etalonului

Exemplul 2. Vom analiza metoda de aplicare a preţurilor ajustate în industria de construcţie a

motoarelor pentru aeronave. Furnizorul de motoare a stabilit preţul de bază al unui motor reactiv în sumă
de 500 mii USD cu termenul de furnizare peste 6 luni. În contract este prevăzută clauza, conform căreia
elementele ajustabile ale preţului vor fi costurile de achiziţie la oţel şi salariile lucrătorilor de bază. In
conformitate cu prevederile contractului, creşterea salariilor se va calcula în corespundere cu indicele
creşterii salariilor pe ramură; iar creşterea costurilor la oţel – în baza indicelui preţurilor la oţelul laminat.
De asemenea, în contract s-a prevăzut că 60% din sporul costurilor la elementele ajustabile vor fi incluse
în preţul contractului, adică vor fi suportate de către cumpărător, 40% ‒ vor fi acoperite de către furnizor.
Modul de calcul al preţului ajustat este prezentat în Tabelul ce urmează:

Тabelul 8.1. Calculul preţului ajustat

Cota sporului de
creştere luată în
Elemente Indicele Sporul
considerare la Indicele de
Elemente ale preţului de bază, sporului, elementelor
calcularea calcul, %
mii USD % preţului, mii USD
modificării preţului,
%
Costuri salariale 200 20 60 12 24
Oţel 100 12 60 7,2 7,2
Componente constante
ale preţului 200 - - - -
Total, mii USD 500 - - - 31,2
Preţul ajustat, mii USD - - - - 500+31,2=531,2

Din Tab. 9.1. reiese că preţul iniţial negociat şi prevăzut în contract s-a majorat cu 31,2 mii dolari
SUA la data livrării, datorită ajustărilor efectuate.
8.4 INCOTERMS – standard de interpretare a regulilor în comerţul internaţional
În practica comerțului extern, se aplică condițiile formulate prin sistemul INCOTERMS, care se
referă, în mod special, la comerțul internațional și constă dintr-un set de reguli recunoscute pe plan modial,
pentru interpretarea uniformă a termenilor comerciali, publicat pentru prima dată în anul 1936 de către
Camera Internațională de Comerț de la Paris, care ulterior a fost supus modificărilor în anii 1953, 1967,
1976, 1980, 1990, 2000 şi 2010. Actualmente sunt în vigoare termenii comerciali INCOTERMS 2010,
publicați de Camera Internațională a Comerțului. Pentru a ţine pasul cu dezvoltarea rapidă a globalizării
afacerilor şi comerţului internaţional, regulile INCOTERMS sunt revizuite o dată la 10 ani.
INCOTERMS reprezinta un set de termeni (uzanțe) în domeniul comerțului international de
mărfuri. Scopul acestor reguli este de a oferi un set de reguli internaţionale pentru interpretarea celor mai
des utilizaţi termeni comerciali. Ca forță juridică, aceste reguli au un caracter facultativ, aplicându-se
numai dacă părțile au făcut trimitere expres în contractul lor la o regulă Incoterms. Regulile Incoterms au
fost create în scopul evitarii eventualelor litigii, ce pot să apară ca urmare a faptului că părțile contractante
nu cunosc diferitele practici comerciale în vigoare în țările partenerilor.
 Sunt 11 reguli INCOTERMS, fiecare regulă fiind exprimată printr-o prescurtare de trei litere, ce
reprezintă un tip de vânzare internațională de mărfuri. Prin aceste reguli sunt stabilite condiții concrete cu
privire la obligațiile și riscurile fiecăreia dintre părțile participante la contract cu privire la locul și modul
de expediere a mărfurilor, plata taxelor vamale, cine suportă riscurile etc.
INCOTERMS ‒ 2010 prezintă termenii comerciali structuraţi în două mari categorii:
Tabelul 8.2. Condițiile prețurilor de livrare conform INCOTERMS ‒ 2010
Termenul Condiții
I. Clauze aplicabile tuturor modalităţilor de transport
EXW Ex Works Marfa e pusă la dispoziţia cumpărătorului la sediul
vânzătorului
FCA Free Carrier Vânzătorul predă bunurile primului cărăuş numit de
cumpărător într-un loc prestabilit
CPT Carriage Paid To Transport plătit pâna la ...
CIP Carriage and Insurance Paid To Transport și asigurare plătite până la ...
DAT Delivered At Terminal Livrat la terminal
DAP Delivered At Place Livrat la locul convenit
DDP Delivered Duty Paid Livrat cu taxele plătite
II. Clauze aplicabile doar transportului maritim şi celui efectuat pe apele interioare
navigabile
FAS Free Alongside Ship Liber lângă vas
FOB Freen On Board Liber la bord
CFR Cost and Freight Cost şi transport
CIF Cost, Insurance and Freight Cost, asigurare şi transport