Economie comercială

CAPITOLUL VI

PREȚURILE MĂRFURILOR ȘI ALE SERVICIILOR

VI.1. Prețul: concept, sfera de cuprindere și funcții

Într-o accepțiune generală, prețul1 reprezintă o sumă de bani plătită sau primită pentru
cedarea sau obținerea unei unități dintr-un produs sau serviciu. În științele economice, prețul este
expresia bănească a valorii unitare a mărfurilor sau a serviciilor care fac obiectul schimbului pe piață,
prin vânzare-cumpărare.
Valoarea (prețul) unor mărfuri se stabilește în funcție de raritatea mărfurilor respective, iar
mecanismul de stabilire a nivelului prețului se bazează pe legea cererii și a ofertei în care cererea este
o funcție de utilitate și oferta o funcție de raritate. Astfel, putem spune că în formarea valorii și a
prețurilor, au importanță atât consumul de resurse pentru realizarea mărfurilor (care conduc la prețul
de ofertă), cât și utilitatea lor care determină cererea și, implicit, prețul de cerere.
Teoria economică a demonstrat că pe piață cererea se manifestă ca o relație negativă între preț
și cantitatea solicitată, în timp ce oferta se manifestă ca o relație pozitivă în cadrul aceluiași raport2.
Atunci când cantitatea cerută scade pe măsura creșterii prețului, cantitatea oferită pe piață, sporește.
În timp ce raportul preț-cantitate generează un răspuns invers proporțional din partea cererii,
în cazul ofertei, interesul este direct proporțional. Sintetizând reacțiile cumpărătorilor, prin
intermediul noțiunii de comportament, pot fi formulate o serie de concluzii proprii curbei cererii de
mărfuri, sub impactul prețurilor:
 cumpărătorii solicită mai puține mărfuri decât necesarul lor propriu atunci când prețul este
ridicat;
 cumpărătorii solicită mai multe mărfuri decât necesarul lor propriu atunci când prețul este
scăzut;
 un preț relativ ridicat transferă cererea către mărfuri asemănătoare, dar care au un preț mai
redus;
 populația cumpără mai puțin când veniturile lor nu cresc proporțional cu creșterea prețurilor.
Din punctul de vedere al ofertei, cantitatea pe care producătorii (ofertanții) o aduc pe piață
tinde să fie relativ mare când prețul este ridicat și invers, tinde să fie relativ mică atunci când prețul
este scăzut. Aceste interdependențe condiționează cantitatea pe care producătorii o oferă pe piață.

1
Ferenț, E.; Comerțul. Economie și management, Editura Universității Tehnice „Gh. Asachi”, Iași, 2003, p.180
2
Patriche, D. (coord.), Op.cit, p.292-293

1
 Economie comercială

În economia de piață, existența prețurilor are o determinare obiectivă, acestea îndeplinind o

serie de funcții în evoluția comerțului, dintre care menționăm3:
1) funcția de instrument de măsură a valorii mărfurilor și serviciilor – prețurile înlesnesc
schimburile de mărfuri, evidența cheltuielilor, a rezultatelor economice și oferă posibilitatea analizei
stării economico-financiare a firmelor de comerț. Nivelurile de preț se stabilesc sub influența unui
ansamblu de factori se ordin monetar, fiscal, bugetar, tehnic, economic, social și chiar politic.
Prețul, ca măsură a valorii mărfurilor, are trei caracteristici:
 recuperarea costurilor activității economice (a resurselor consumate);
 remunerarea capitalului (profitul încorporat în preț);
 reparatorie (cu rol de despăgubire) în cazul nerespectării obligațiilor contractuale (daune
compensatorii) sau efectuarea cu întârziere a unor plăți de către cumpărători.
2) funcția de pârghie economică – prețurile sunt mijloace de influențare directă și indirectă
a deciziilor în managementul firmelor de comerț.
Prin nivelul și ritmul de modificare, prețurile influențează sensibil starea economică și
financiară a firmelor de comerț.
3) funcția de corelare a ofertei cu cererea – flexibilitatea prețurilor în raport cu cantitățile
producției și ale cererii arată posibilitățile de dezvoltare ale economiei.
4) funcția de calcul sau de măsurare a cheltuielilor și a rezultatelor – reflectă
interdependența prețuri-bani, precum și funcția banilor de măsurare a activităților economice, a
cheltuielilor și a rezultatelor.
5) funcția de recuperare a costurilor și de redistribuire a veniturilor – reprezintă o
consecință a motivației și a interesului, precum și o necesitate minimă pentru combinarea factorilor
de producție în diverse activități economice.
6) funcția de stimulare a agenților economici – în vederea recuperării costurilor și
asigurarea unei anumite rentabilități.

VI.2. Tipologia prețurilor în comerț

În sfera comerțului, întâlnim o mare diversitate de prețuri care depind de structura circulației
mărfurilor de la cumpărător la consumatorii finali, de elementele structurale ale prețului, precum și
de anumite decizii macroeconomice4:
1) după modul în care reacționează la variația factorilor determinanți:
 prețuri și tarife variabile - se corelează cu modificarea influenței factorilor determinanți; au
cea mai largă sferă de aplicare, oscilând în funcție de raportul cerere-ofertă;

3
idem, p.181
4
Ferenț, E., Op.cit., p.184-188

2
 Economie comercială

 prețuri limită – situație în care prețurile pot evolua (crește) până la o anumită limită stabilită
dinainte;
 prețuri fixe – se mențin la același nivel un timp mai îndelungat.
2) după forma de organizare a vânzării mărfurilor:
 prețuri negociate – al căror nivel se stabilește prin tratative, ele fiind cel mai des întâlnite în
practica economicăș și sunt:
• de bursă, cunoscute sub denumirea de cursuri sau cotații stabilite zilnic în baza raportului
cerere-ofertă;
• de licitație, practicate în cadrul anumitor categorii de mărfuri și care sunt oferite simultan
unui număr mare de cumpărători;
• de tranzacție, stabilite prin negocieri pentru fiecare tranzacție în parte, pe baza acordului
celor două părți.
 prețuri rezultate din acorduri între firme:
• de acord propriu-zis, întâlnite în cazul produselor de import-export;
• de cartel, practicate de firmele asociate într-un cartel;
• de înțelegere, rezultate în urma unor convenții între firmele concurente.
3) potrivit stadiilor și verigilor pe care le parcurg mărfurile în mișcarea lor de la producător
la consumator, întâlnim:
 prețuri cu ridicata (angro) – prețuri la care circulă produsele între agenții economici:
• prețuri cu ridicata practicate de firmele producătoare: acestea trebuie să permită acoperirea
costurilor de producție, obținerea unei rate de profit și plata accizelor datorate statului;
• prețuri cu ridicata practicate de firmele angrosiste către firmele detailiste. Față de cele
anterioare, cuprind și adaosul comercial practicat de firma angrosistă;
 prețuri cu amănuntul – prețurile la care se vând sau se revând consumatorilor finali diferite
produse de către punctele de vânzare ale firmelor de comerț sau de magazinele proprii ale firmelor
producătoare. Prețurile cu amănuntul marchează sfârșitul circuitului mărfurilor, acestea intrând în
sfera consumului final.
4) după locul realizării produselor și condițiile de livrare, întâlnim:
 franco-depozitul furnizorului - caz în care cheltuielile de transport, asigurare cad în sarcina
cumpărătorului;
 franco-stația de expediție - cheltuielile de transport și asigurare până la cea mai apropiată
stație de încărcare sunt suportate de furnizor și, în continuare, până la locul de comercializare, de
către cumpărător;
 franco-destinație - cheltuielile până la cumpărător sunt suportate de furnizor;
 prețuri C.I.F. - practicate în operațiile de comerț exterior, în care furnizorul suportă
cheltuielile de transport și asigurare numai până la portul de destinație, în continuare fiind suportate
de beneficiarul mărfurilor;

3
 Economie comercială

 prețuri C.A.F. - practicate în operațiile de comerț exterior, cuprind cheltuielile de transport

fără asigurarea mărfurilor;
 prețuri F.O.B. - practicate în operațiile de comerț exterior, încorporează cheltuielile de
transport terestru, până la încărcarea navelor în portul de expediție, celelalte cheltuieli fiind suportate
de către beneficiar.
5) în funcție de perioada de timp luată în considerare:
 curente, practicate efectiv pe piață în activitatea cotidiană de vânzare-cumpărare;
 la termen, prețurile afisate pentru livrări de anumite produse la o dată ulterioară anunțării lor;
 constante, prețurile unui an anterior luate ca bază pentru recalcularea unor indicatori valorici
în vederea caracterizării evoluției vânzărilor pe o anumită perioadă de timp;
 comparabile, prețurile folosite la stabilirea dinamicii indicatorilor valorici pe o perioadă mai
mare de timp în care s-au practicat prețuri constante.

VI.3. Formarea prețurilor în comerț

Reglementările legale fac unele precizări în legătură cu formarea prețurilor de vânzare, și

5
anume :
a) la mărfurile care au caracter de materii prime de bază, combustibili, energie și principalele
resurse materiale, prețurile se formează în corelație cu nivelul și tendința de evoluție a prețurilor
mondiale, cu modificările ce intervin în structura cererii și a ofertei, a cursului valutar sau în funcție
de rezultatul negocierilor dintre agenții economici.
b) la mărfurile, materiile prime, mașini, utilaje, instalații destinate producției și investițiilor,
provenite din import, prețurile se formează prin transformarea în RON a prețului extern, pe baza
cursului valutar în vigoare. La acesta se adaugă cheltuielile de transport și asigurare, pe parcurs
extern, taxele vamale, comisionul cuvenit societății de import-export, iar taxa pe valoarea adaugată
se calculează la facturare, cu excepția mărfurilor scutite de plata taxei pe valoarea adăugată.
c) pentru toate categoriile de produse, lucrări și servicii pentru care furnizorii datorează
statului T.V.A., prețurile de facturare se formează prin includerea, alături de prețul care revine
producătorilor și a taxei pe valoarea adăugată.
În stabilirea prețurilor trebuie să se țină seama de o serie de uzanțe, dintre care menționăm:
 obligația de a publica nivelul prețurilor de ofertă și condițiile de vânzare;
 eliminarea practicilor discriminatorii a vânzărilor;
 interzicerea de a revinde sub prețul de cumpărare;
 interzicerea refuzului de a vinde unor distribuitori, cu excepția cazurilor când aceștia trebuie
să aibă o anumită competență sau o anumită imagine.
În marea lor majoritate, prețurile de comercializare sunt6:

5
Moșteanu, T., Prețuri și concurenșă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000, p. 197-198.

4
 Economie comercială

 prețuri de vânzare cu ridicata (angro);

 prețuri de vânzare cu amănuntul (detailiste).
Prețurile de vânzare cu ridicata se practică de către firmele producătoare și cele angrosiste la
vânzarea mărfurilor în partizi mari către societățile comerciale utilizatoare sau către alte firme
angrosiste sau detailiste.
Firmele de comerț angro cumpără mărfurile la prețuri angro, plus taxa pe valoarea adăugată și
revând tot angro respectivele mărfuri, la un preț care cuprinde valoarea mărfurilor cumpărate și
adaosul comercial al angrosistului. În aceste condiții, prețul de facturare la angrosist va fi:
PG = PLP + ADCG + (PLP + ADCG) * T.V.A.(%)/100, unde
PG – prețul de facturare
PLP – prețul de livrare la producător (exclusiv T.V.A.)
ADCG – adaosul comercial al angrosistului
T.V.A. – cota corespunzătoare de T.V.A. (9% la alimente și 20% la celelalte categorii de
produse).
Angrosistul va plăti la bugetul statului taxa pe valoarea adăugată (T.V.A. de vărsat), calculată
astfel:
ΣT.V.A.de vărsat = ΣT.V.A.colectată - ΣT.V.A.de dedus.
Prețurile de vânzare cu amănuntul se formează asemănător: firmele de comerț detailiste se pot
aproviziona fie direct de la producători, fie de la o altă firmă de comerț angrosistă. Prețurile de
vânzare cu amănuntul în acest caz, sunt:
PA = PG fără T.V.A. + ADCG + T.V.A.colectată
La firmele care prepară produsele în bucătăriile și laboratoarele proprii, prețul de
comercializare include și T.V.A. Nivelul adaosului comercial se stabilește liber de către comercianți,
în funcție de nivelul prețului de vânzare.

6
Feren_, E, Op.cit, p.189-190.