Tema 5.

Piaţa şi
mecanismul funcţionării
ei.
 UNITĂŢI DE CONŢINUT:
1. Piaţa: apariție, esenţă, tipuri. Structura și
infrastructura pieţei.
2. Cererea şi factorii ce o determină.
3. Oferta şi determinanţii ei.
4. Interacţiunea dintre cerere şi ofertă şi
echilibrul pieţii.
5. Preţuri: teorii, tipuri, structuri. Metode de
reglementare a preţurilor în economie.
6. Concurența și formele ei.
 PIAŢA
Totalitatea relaţiilor ce apar în procesul de
vînzare-cumpărare a bunurilor şi seviciilor

Spaţiul geografic unde are loc confruntarea dintre

cererea şi ofertă

Cererea, oferta, preţul şi concurenţa sunt acele

elemente ale pieţei care definesc mecanismul
acesteia.
 Elemente
Cererea –
Oferta – S Preţul – P Concurența
D
O cantitate
Comportament Comportament
determinată de
ul vînzătorilor ul Rivalitatea
unităţi
reali şi cumpărătorilor dintre
monetare
potenţiali a reali şi cumpăratori
primită pentru
mărfurilor potenţiali a sau vînzători
marfa dată
mărfurilor
 Particularităţile de bază a pieţei

Este instituţională – Are caracter

organizații, reguli, norme informaţional

Are caracter normativ –

colaborarea, încrederea. Este virtuală

Îşi găseşte reflectarea în Paralel cu piaţa legală se

sistemul contractual dezvoltă şi piaţa nelegală
 FUNCŢIILE PRINCIPALE
 funcţia de intermediere oferă posbilitatea întâlnirii producătorilor şi
consumatorilor, realizând schimbul;
 funcţia de reglementare – prin piaţă activitatea economică se
autoreglează în sensul că de fiecare dată producţia se adaptează la
dinamica şi structura cererii;
 funcţia de formare a preţului – prin confruntarea cererii şi a ofertei în
cadrul pieţei, se stabileşte preţul de echiibru;
 funcţia de informare – piaţa prin informaţiile pe care le oferă privind
volumul, structura, nivelul cererii şi volumul ofertei, determină
orientarea agenţilor economici în vederea luării deciziilor privind
investiţiile de capital, structura producţiei, schimbului şi consumului;
 funcţia de diferenţiere a producătorilor – piaţa încurajează realizarea de
performanţe economice, îi îmbogăţeşte pe învingătorii în lupta de
concurenţă şi în acelaşi timp penalizează până la faliment
întreprinderile necompetitive.
 CLASIFICAREA PIEŢEI

PIAŢĂ NEDEZVOLTATĂ PIAŢĂ LIBERĂ (CLASICĂ)

I. Din punct de vedere al nivelului de

maturitate şi puritate al mecanismelor pieţei,
există:

PIAŢĂ REGLEMENTATĂ PIAŢĂ DEFORMATĂ

a) piaţă nedezvoltată – caracterizată de relaţii întâmplătoare, de
pondere înaltă a relaţiilor de troc specifice perioadei timpurii a
schimbului;
b) piaţă liberă (clasică) care întruneşte următoarele trăsături:
existenţa unui număr însemnat de participanţi la relaţiile de schimb,
mobilitatea absolută a factorilor de producţie, stabilirea preţurilor în mod
spontan, lipsa monopolului şi a altor forme de dominaţie între
producători şi consumatori, libertate în deciziile agenţilor economici;
c) piaţă reglementată, specifică economiilor mixte, unde statul se
implică pentru a înlătura erorile pieţei;
d) piaţă deformată, caracteristică economiilor în tranziţie de la
sistemul economiei de comandă la sistemul economiei de piaţă şi ţărilor
cu economie de piaţă în situaţii excepţionale – război, crize, calamităţi
naturale etc. Aceast tip de piaţă se defineşte prin lipsa echilibrului
dintre cerere şi ofertă, fapt ce dă naştere inflaţiei, şomajului, deficitului
bugetar etc.
II. Din punct de vedere al obiectului tranzacţiilor,
pieţele pot fi:

Piaţa bunurilor Piaţa pămîntului Piaţa

de consum şi a şi a resurselor tehnologiilor şi
serviciilor naturale patentelor

Piaţa hîrtiilor de
Piaţa monetară
Piaţa capitalului valoareşi a
şi de credit
valutei

Piaţa
Piaţa muncii
informaţională
 III. După criteriul extinderii geografice:

Piaţa locală

Piaţa regională
Piaţa mondială (în cadrul unei
ţări)

Piaţa regională
Piaţa naţională
(mai multe ţări)
IV. După forma de concurenţă care se
manifestă, deosebim:

Piaţă
Piaţă cu
Piaţă de Piaţă de cu
concurență monopol oligopol
perfectă cocncurență
monopolistică
V. Conform corespunderii legislaţiei în vigoare:

Piaţă
nelegală
Piaţă
legală
 Formele specifice ale pieţei sunt bursa de valori,
bursa muncii, bursa de mărfuri şi licitaţiile.

Bursa - este un spaţiu care asigură schimbul de mărfuri, acţiuni,

obligaţiuni în baza unor norme speciale. Cuvântul „bursă” vine de la
numele de familie al unor oameni din Veneţia, Della Borsa, care
spre finele secolului XIV, într-un spaţiu amemajat, comercializau la
anumite intervale de timp metale preţioase şi hârtii de valoare.
Bursa era situată în Bruges (Belgia). Actualmente pe întregul glob
există o mulţime de burse de valori şi de mărfuri, care funcţionează
în strictă conformitate cu regulile stabilite pentru acestea.
Licitaţia - reprezintă o formă de vânzare a unor obiecte rare, cu
valoare materială şi nematerială deosebită care se practică
periodic. În cadrul licitaţiei, bunul se oferă cumpărătorului care este
dispus să plătească un preţ maxim sau se cumpără de la vânzătorul
ce propune schimbul contra unui preţ minim.
 Licitaţia este o formă de comerţ prin care se vând şi se cumpără
mărfuri şi servicii
 Licitaţia se manifestă ca un segment de piaţă specifică,
 Obiectul licitaţiei este un act de comerţ, respectiv o
încheiere de tranzacţii comerciale,
 În cadrul licitaţiei, comercializarea de bunuri şi servicii
se realizează în general prin strigare sau "afişare".
 În timpul desfăşurării licitaţiilor, organizatorii prezintă
cumpărătorilor fiecare ofertă.
 Se dau informaţii despre cantitatea produselor, calitatea
şi preţul acestora etc.,
 Actul de vânzare-cumpărare se încheie cu ofertantul
care înainte de a treia strigare-afişare a oferit cel mai
mare preţ.
licitaţiile pentru blănuri la Sankt Petersburg;
pentru cauciuc, cereale, lână, piei, ceai, cafea, indigo la Londra;
pentru lână la Liverpool;
pentru cafea, tutun, ceai, condimente la Rotterdam;
la Anvers pentru fildeş, piele, lână;
la Bremen pentru lână;
la Le Havre pentru lemn;
la New-York pentru piei, blănuri, bumbac, cereale.
Indonezia pentru cafea, ceai,
la Alexandria - Egipt pentru bumbac;
în Australia pentru lână;
la Calcutta pentru ceai, iută ş.a.;
la Singapore pentru cauciuc natural, cositor etc.
 Bursa de Valori a Moldovei (BVM)
o formă a pieței organizate fiind fondată în 1994;
o societate pe acţiuni de tip închis - 34 de fondatori ;
primele negocieri au avut loc la 26 iunie 1995;
la momentul fondării capitalul social al Bursei constituia 238
000 lei, iar în prezent acesta este de 500 000 lei.
în aprilie 2000 Bursa de Valori a Moldovei a obţinut statutul
de organizaţie necomercială de autoreglementare (OAR).
Înzestrată cu împuterniciri respective, elaborează reguli şi
standarde ale activităţii membrilor săi.
din anul 2008, ca urmare a modificărilor la legislaţia cu privire
la piaţa valorilor mobiliare, a devenit comercială, şi prin urmare
a pierdut statutul de organizaţie de autoreglementare.
Sursa: www.moldse.md
Infrastructura pieţei constituie ansamblul de instituţii, servicii, întreprinderi
specializate, generate de înseşi relaţiile de piaţă, care la rândul lor asigură o
funcţionalitate civilizată şi eficientă a pieţei.

Elementele infrastructurii pieţei sînt:

bursele;
licitaţiile, târgurile şi alte forme ale intermedierii în afara bursei;
sistemul de credite şi băncile comerciale;
sistemul de emisie şi băncile emitente;
sistemul de reglare al ocupării forţei de muncă;
sistemul tehnologiilor informaţionale, mijloacele de comunicare în afaceri;
sistemul fiscal şi inspectoratele fiscale;
sistemul de asigurare şi companiile de asigurări;
sistemul de publicitate, agenţiile de informare în masă;
sistemul comercial, camerele de comerţ, asociaţii ale cercurilor de afaceri;
sistemul vamal;
sindicatele;
complexele expocomerciale;
sistemul de învăţământ economic superior şi mediu;
sistemul de consulting şi audit;
fondurile de stat şi private, destinate stimulării activităţii de afaceri;
zonele economice libere.
II. Cererea şi
factorii ce o
determină.
 CEREREA
Cererea (D) reprezintă cantitatea de produse pe care consumatorii
doresc şi pot să le procure într-un anumit interval de timp, la un
anumit nivel al preţurilor.
Cererea (D) reflectă corelaţia dintre cantităţi de bunuri solicitate şi
preţurile oferite pieţei acesteia cu condiţia că toţi parametrii
rămân constanţi.
Cantitatea sau volumul cererii (Qd) – e o cantitate bine
determinată de bunuri solicitată de consumator la un preţ dat
cunoscut, într-o perioadă determinată de timp, cu condiţia că toţi
parametrii rămân constanţi. Dacă adunăm cererile individuale
pentru un anumit produs, atunci obţinem cererea pieţei.
Preţul cererii este preţul maxim pe care îl poate oferi
consumatorul pentru un anumit volum de bunuri.
În contextul existenţei unei varietăţi de bunuri economice,
delimităm:

Cererea pentru bunuri substituibile, care prin înlocuire pot

satisface aceeaşi nevoie umană.
Cererea pentru bunuri complementare, care prin utilizare
concomitentă satisfac o necesitate a omului.
Cererea derivată, se manifestă în situaţia când un bun solicitat
antrenează apariţia cererii pentru altul. Exemplu: Cererea pentru
masă lemnoasă, depinde de cererea pentru mobilă.
Bunuri substituibile în consum – satisfac aceeaşi nevoie şi pot fi
înlocuite (untul şi margarina).
Bunuri complementare în consum – doar utilizate împreună pot
satisface o nevoie umană (autoturismul şi combustibilul).
 Factori (parametri ai cererii)
 nivelul preţurilor;
 veniturile indivizilor;
 modificarea preţului la bunurile substituibile şi la
cele complementare în consum;
 schimbarea modei şi a gusturilor cumpărătorilor;
 anticipările privind evoluţia pieţei;
 numărul şi structura pe categorii a cumpărătorilor.
 Cererea poate fi prezentată analitic, tabelar și grafic.

ANALITIC
Funcţia cererii
D=f(Pd, I,Psubst.,Pcomplement.,G,Nc, Sc) - funcţia
desfăşurată a cererii:
Qd=a-bP – funcţia liniară a cererii
a –cantitatea maximă solicitată de bunuri la un preţ
zero,
b – coeficientul de înclinaţie a funcţiei, reflectă
dependenţe inversă dintre preţ şi cantitatea cererii,
-b=ΔQ/ΔP
 TABELAR
Dependenţa volumului cererii de preţul bunului X
Cantitatea cerută (Qdx), unităţi Preţ (Px), unităţi monetare
1 81
2 59
3 43
4 32
5 27
Grafic

Curba cererii pentru bunul X

Curba cererii - reprezentarea grafică a legăturii dintre preţul de piaţă a bunului şi
cantitatea solicitată la acest preţ de cumpărători.
 LEGEA CERERII
Legea cererii exprimă o interdependenţă potrivit căreia
odată cu creşterea preţului la un bun oarecare, cantitatea
cerută scade, şi invers, o scădere a preţului generează o
sporire a cantităţii cerute (caeteris paribus).

Excepțiile de la legea cererii desemnează situaţiile când cererea este în

relaţie directă cu preţul, iar diagrama cererii are pantă pozitivă.
 Deseori, decizia consumatorului de a procura anumite bunuri nu este generată de
proprietăţile acestuia, ci de anumite „norme impuse” de mediul în care există. În acest
context, cererea consumatorului devine specifică. Economistul american, H. Leibenshtain
delimitează două tipuri de cerere:
Cererea funcţională este tipul de cerere care este determinată
exclusiv de utilitatea bunului economic.
Cererea nefuncţională reprezintă tipul de cerere condiţionată de alţi
factori, decât utilitatea mărfii.
Cererea speculativă apare în acele perioade când nivelul anticipat al
inflaţiei este înalt. Acest fapt contribuie la sporirea cererii în prezent,
deoarece populaţia se asigură contra riscului creşterii preţului în
viitor.
Cererea iraţională se formează în legătură cu schimbarea bruscă a
dispoziţiei, a capriciilor oamenilor, iar aceste stări explică
comportamentul iraţional al consumatorului. Această trăsătură este
specifică într-o anumită măsură multor persoane, care fiind în
dezechilibru emoţional, cumpără mărfuri, după care ulterior regretă.
Cererea nefuncţională este o cerere atipică, care denotă că individul
ia decizia de a procura un anumit bun ţinând cont de acţiunile pe care
le întreprind membrii colectivităţii din care acesta face parte.
 Caracterul cererii sociale este descris de atitudinea consumatorului faţă de bunurile
solicitate.
1.Efectul alăturării la mulţime – se explică prin aceea că individul din dorinţa de a
nu „rămâne în urma” semenilor săi, achiziţionează aceleaşi tipuri de mărfuri pe care
le-au procurat anterior membrii colectivităţii din care face parte. Decizia acestuia
depinde în mod direct de părerea celorlalţi consumatori.
2.Efectul de snobism – se caracterizează prin faptul că consumatorul doreşte să se
evidenţieze din mulţime. Astfel, consumatorul individual depinde în mod indirect de
alegerea altora (dacă cineva a procurat bunul A, atunci noi vom exclude acest bun din
consum şi vom opta pentru un alt bun B, deoarece trăsăturile sale sunt superioare în
comparaţie cu A).
3.Efectul Veblen – relevă un comportament demonstrativ al consumatorului, în
contextul în care bunurile sau serviciile nu se utilizează după destinaţie, ci pentru a-şi
etala statul social. Această situaţie explică cauzele sporirii cererii concomitent cu
creşterea preţului, care, la rândul său, este determinat de costul efectiv şi de prestigiu.
Efectul de snobism depinde de mărimea consumului celorlalţi, pe când efectul Veblen
depinde înainte de toate de preţ.
 Alte excepții de la legea cererii (paradoxurile cererii)
Efectul de venit este nul – pentru unele bunuri economice foarte scumpe, reducerile
succesive de preţ nicidecum nu vor avea impact asupra cererii. Aceasta se explică prin
faptul că, deşi preţul lor s-a diminuat, ele oricum nu sunt accesibile păturilor sociale
cu venituri mici.
Paradoxul Giffen – cu toate că pentru unele bunuri inferioare preţurile cresc,
consumatorii cumpără cantităţi mai mari de acestea. Comportamentul respectiv este
considerat raţional şi se explică prin aceea că produsele al căror preţ avansează sunt
totuşi mai ieftine în comparaţie cu altele. Deci, în afară de preţ, un alt factor
determinant este şi venitul real al individului. Spre exemplu, menajele substituie
bunurile alimentare cu valoare nutritivă ridicată, cu altele au un aport caloric mai mic,
dar accesibile pentru moment. Se atestă şi situaţia inversă, adică o scădere a
preţurilor pentru aceste produse şi o majorare a veniturilor antrenează o reducere a
cererii pentru mărfurile date şi orienatarea consumatorului către altele.
Bunurile normale – odată cu majorarea venitului consumatorului creşte şi cererea pentru ele: carnea, dulciurile, băuturile
răcoritoare, unele produse nealimentare, unele servicii, bunurile de lux etc.

Bunurile inferioare – creşterea venitului, provoacă modificarea programului de consum şi astfel cererea pentru aceste
mărfuri scade: pâinea, cartofii, fasolea, legumele uscate etc.

De remarcat că fiecare individ stabileşte de sine stătător în care din aceste două categorii se regăsesc bunurile utilizate în
consum.
Paradoxul Rugină – se manifestă în economiile pentru care inflaţia persistă
mult timp. Consumatorii, observând că preţurile pentru anumite produse cresc,
micşorează cererea. Dacă însă nivelul preţurilor avansează tot mai mult, atunci
şi cererea creşte brusc, deoarece populaţia îşi face provizii. Astfel, se atestă
atât o creştere a preţului pentru anumite mărfuri, cât şi a cererii pentru ele.
 OFERTA
Conform teoriei „filierei inverse”, vânzătorul ca purtăror al ofertei
este agentul economic cel mai important care provoacă
expansiunea consumului prin intermediul tehnicilor de marketing.
Oferta (S) reprezintă dorinţa şi abilitatea producătorului de
a furniza anumite bunuri sau servicii în cadrul pieţei, pentru
un anumit nivel al preţului.
Volumul sau cantitatea oferită (Qs) - dorinţa şi capacitatea
vînzătorilor de a furniza produsele pentru vînzarea acestora pe
piaţă. Prin însumarea ofertelor individuale de anumite mărfuri, se
obţine oferta totală a pieţei.
S poate fi:
individuală – cantitatea de bunuri pe care un producător este
predispus să o vîndă la un preţ anumit;
totală sau de piaţă – constituie totalitatea ofertelor individuale.
Preţul ofertei – suma minimă de bani per unitate de produs pe care
vânzătorul o acceptă la realizarea unui anumit volum de bunuri.
 Factori de influenţă (parametri)
 nivelul prețurilor;
 costul producţiei – dacă CP scade, atunci S creşte, şi invers. CP
 numărul de ofertanţi: ieşirea pe piaţă a noilor firme va contribui la
creşterea S, indiferent de preţ. Nof
 schimbarea preţului la alte bunuri – fapt care va condiţiona trecerea
resurselor la alte domenii de activitate prin plecarea unor firme din ramura
dată, ceea ce va contribui la reducerea S. Psubst., Pcomplement.
 politica fiscală şi subsidiile: creşterea impozitului provoacă scăderea S şi
invers, acordarea de subsidii din partea statului încurajează mărirea S.
Imp/Subv
 condiţiile naturale şi social politice. Calamităţile naturale condiţionează
reducerea S. Condiţiile social-politice(ex. stabilitatea politică) va duce la
creşterea S, iar instabilitatea politică duce la reducerea S. Cond

Bunuri substituibile în ofertă – se obţin din acelaşi volum de materie

primă (smântâna şi iaurtul).
Bunuri complementare în ofertă – rezultă din acelaşi proces tehnologic
(făina şi tărâţele).
Oferta poate fi exprimată analitic, tabelar și grafic.

ANALITIC
Funcţia ofertei
S=f(Ps, CP, Psubst. ,Pcomplement., Imp/Subv,
Cond);

Qs = a + b * P,
unde b - pozitiv
 Tabelar
Dependenţa volumului ofertei de preţul bunului X
Cantitatea oferită(Qsx), unităţi Preţ (Px), unităţi monetare
1 27
2 32
3 43
4 59
5 81
Grafic
S

Curba ofertei de bun X

Curba ofertei - reprezentarea grafică a legăturii dintre preţul de piaţă a bunului şi
cantitatea pe care vînzătorii o vor propune la acest preţ.
 LEGEA OFERTEI
Legea ofertei relevă relaţia directă dintre preţ şi cantitate,
astfel încât pe măsura creşterii preţului are loc şi o majorare
a volumului ofertei de bun şi invers (caeteris paribus).
Paradoxurile legii ofertei
1. Paradoxul King – caracterizează comportamentul atipic al producătorilor agricoli
mici şi medii, care contractează credite pentru desfăşurarea activităţii agricole. De
aceea, chiar şi în cazul înregistrării tendinţei de diminuare a preţurilor, ei extind
oferta pentru a-şi recupera mijloacele investite şi a plăti bancilor creditele
contractate. Astfel, la micşorarea preţului, oferta se va mări.
2. Paradoxul Rugină, abordat de A. Rugină în lucrarea „Principia oeconomica”. El
concretizează că în economiile dezechilibrate cu un nivel al inflaţiei foarte înalt are
loc o constrângere a ofertei de bunuri, deoarece vânzătorii aşteaptă când preţurile
vor deveni şi mai mari. Ei stochează un anumit volum de produse, deşi preţurile
înregistrează creşteri. Formarea rezervelor presupune o ofertă mai mică pe termen
scurt. Excepţia dată, numită paradoxul Rugină, este studiată din punctul de vedere
al corelaţiei inverse preţ-ofertă, dar şi în cazul interdependenţei direct proporţionale
a cererii-preţ.
 IV. Interacțiunea
dintre cerere ș ofertă
și echilibrul pieței
 Interacţiunea dintre cerere şi ofertă
Poziţia pe piaţă în care volumul cererii este egal cu
volumul ofertei, reprezintă echilibrul de piaţă
Punctul de intersecţie a curbelor cererii şi ofertei
reprezintă punctul de echilibru – E
Condiţia de echilibru a pieţei
Qd = Qs
Preţul la care volumul cererii este egal cu volumul
ofertei, reprezintă preţul de echilibru – Pe - preţ de
piaţă
 Interacţiunea dintre cerere şi ofertă
 Volumul cererii care este egal cu volumul ofertei,
reprezintă cantitate de echilibru – Qe
 Dacă preţul de piaţă nu este egal cu preţul de
echilibru, atunci există dezechilibru pe piaţă, iar
acţiunile cumpărătorilor şi a vînzătorilor determină
modificarea preţului de piaţă în direcţia preţului de
echilibru
 Dacă P > Pe se înregistrează ofertă excedentară
Qs > Qd
 Dacă P < Pe se înregistrează cerere excedentară
Qd > Qs
 Exemplu
Presupunem că, în urma confruntării cererii şi a ofertei, cumpărătorul şi vânzătorul au convenit cu privire la
cantitatea ce urmează să fie tranzacţionată şi preţul convenabil ambelor părţi. Deci, astfel s-a stabilit
echilibrul pieţei. În exemplul nostru, cantitatea de echilibru este de 3 unitări de produs X (Qe = 3 un.), iar
preţul de echilibru constituie 43 de unităţi monetare (Pe = 43 u.m.). Informaţia dată şi corelaţia cerere-
ofertă se prezintă tabelar şi grafic.

Confruntarea cererii cu oferta şi echilibrul pieţei

De obicei, pe piaţă există fie un exces de cerere, fie un exces de ofertă, precum şi
propuneri diferite ale cumpărătorilor şi vânzătorilor cu privire la mărimea preţului.
 mărimea preţului.

Ofertă excedentară S

Cerere excedentară D

Echilibrul pieţei
În graficul de mai sus, punctul de intersecţie a curbelor cererii şi ofertei
reprezintă punctul de echilibru – E. Dacă preţul de piaţă nu este egal cu preţul de
echilibru, atunci există dezechilibru pe piaţă, iar acţiunile cumpărătorilor şi ale
vânzătorilor determină modificarea preţului de piaţă în direcţia preţului de
 Modalităţi de influenţare a
echilibrului pieţei
Modificarea cererii
 Creşterea cererii de la determină sporirea cantităţii de
echilibru şi reducerea preţului de echilibru.
 Reducerea cererii determină reducerea cantităţii de
echilibru şi reducerea preţului de echilibru.

Modificarea ofertei
 Creşterea ofertei determină creşterea cantităţii de
echilibru şi reducerea preţului de echilibru.
 Reducerea ofertei determină micşorarea cantităţii de
echilibru şi majorarea preţului de echilibru.
 Intervenția statului
I. Reglementarea directă presupune stabilirea:
A. Nivelul maxim al preţului (plafonul preţului)
se determină la un nivel inferior faţă de preţul de echilibru;
este fixat pentru susţinerea intereselor consumatorilor vulnerabili cu venituri
mici;
exemplu: bunuri de primă necesitate, tarifele la energia electrică şi la energia
termică, preţul unui cub de apă potabilă, preţul tichetelor pentru călătorie în
transportul public etc.
are dezavantaje: produce deficit de bunuri, se practică operaţiuni speculative
cu mărfuri cale sunt insuficiente pentru satisfacerea cererii, firmele
abandonează sectorul, se reduce volumul investiţiilor etc.
creează dezechilibru în cadrul pieţei, astfel volumul cererii depăşeşte volumul
ofertei. Qd > Qs
B. Nivelul minim al preţului (pragul de preţ)
acest preţ depăşeşte preţul de echilibru;
se stabileşte pentru susţinerea unor producători, spre exemplu, agricoli;
apare excesul bunurilor, se formează stocuri Qs > Qd;
dezechilibrul creat se descrie printr-un surplus de ofertă;
statul poate contribui la depăşirea situaţiei prin stimularea exportului de
produse sau sustragerea surplusului acumulat cumpărând bunuri.
II. Reglementarea indirectă se realizează prin:
A. Impunerea taxelor şi a impozitelor incluse în preţul
mărfurilor
•majorarea unor taxe antrenează o mărire a costului de
producţie;
•are loc reducerea ofertei de bun;
•creşte preţul de echilibru;
•consumatorii reduc cererea;
•cantitatea tranzacţionată în echilibru scade, iar preţul creşte;
•în perioadă scurtă de timp, statul încasează suplimentare
venituri în buget.
T↑ => S↓ => Pe↑ => Qe↓
B. Subvenţionarea unor producători
subvenţionarea acordată întreprinderii duce la micşorarea costului de producţie;
favorizează expansiunea ofertei şi micşorarea preţului de vânzare;
cantitatea de echilibru creşte, iar preţul scade;
cumpărătorii pot să procure cantităţi mai mari de mărfuri;
statul efectuează transferuri din buget pentru asemenea acţiuni.

Subvenţii↑ => S↑ => P↓ => Qe↑

 PREŢUL
Prețul - cantitatea de bani pe care cumpărătorul trebuie să o plătească
pentru a obţine un bun sau serviciu.
Funcțiile prețului:

Funcţia de evidenţă
Cu ajutorul preţului se calculează şi se măsoară cheltuielile şi rezultatele
activităţii

Funcţia de informare
Preţul informează agenţii economici despre situaţia economică la un
moment dat
 Funcțiile prețului:
Funcţia de stimulare
De a orienta producătorii să-şi orienteze activitatea unde preţul şi deci cererea
este mai mare; de a motiva producătorul pentru a reduce costul de producţie

Funcţia de repartiţie
Presupune repartiţia şi redistribuirea produsului naţional între diferite ramuri sau
regiuni
 TIPURI DE PREŢ

Preţuri libere

Preţuri administrate
ex: Prețul la pâine, Preţuri mixte
lapte, energie
electrică etc.
 Forme specifice ale preţului

 salariul – se stabileşte pe piaţa muncii;

 profitul – se formează pe piaţa capitalului;
 renta – se negociază pe piaţa pământului;
 dobânda şi dividendul – se determină pe piaţa financiară;
 cursul valutar – se evaluează pe piaţa valutară.
 Metode de reglementare a preţurilor de
către stat
Metodele controlului direct Metodele controlului indirect

Stabilirea limitelor superioară şi Impozitele şi subvenţiile

inferioară ale preţului
„Îngheţarea” preţurilor Politica monetar-creditară
Fixarea de către instituţiile statului Sistemul de salarizare
a preţului
Limitarea cotei profitului Politica cheltuielilor publice
Norme metodologice de calculare a Stabilirea normelor de
preţurilor etc. amortizare etc.
În Republica Moldova, există metodologii speciale de determinare a preţului pentru
produsele pertoliere, gaze naturale, apă, servicii prestate de către insituţiile
statului etc.
 Structura preţului
Structura preţului: cost de producţie, profit al producătorului, accize,
taxa pe valoare adăugată, taxa vamală, taxa pentru procedurile
vamale, adaosul comercial.
Adaosul comercial se aplică în unităţile de comerţ cu amănuntul şi
angro.
Preţul de vânzare al producătorului (fără TVA) = Costul de
producţie +Profit unitar
Preţul de vânzare al bunului (cu TVA) = Costul de producţie
+Profit + ∑TVA+ ∑Alte taxe
TVA= Preţul de vânzare al producătorului × cota TVA/100%
Alte taxe includ: accize, taxa vamală, taxa pentru procedurile vamale
etc.
TVA: 20 % și 8% (pîine, lapte, medicamente, zahăr, gaze naturale etc.)
VI. Concurenţa și formele ei.
 Concurenţa
Concurenţa reprezintă confruntarea, rivalitatea
economică între industriaşi, bancheri, comercianţi,
prestatori de servicii pentru a atrage de partea lor
clientela consumatoare prin preţuri mai
convenabile, prin calitatea mai bună a mărfurilor,
în vederea obţinerii unor profituri cât mai mari şi
mai sigure.
Concurenţa este o confruntare permanentă dintre
consumatori sau producători condiţionată de
interesul satisfacerii nevoilor şi, respectiv, de
obţinere a profiturilor maxime.
 Metodele luptei concurenţiale
Economice Extraeconomice
Prin preţ Prin produs a) fraude financiare
a) războiul a) calitate a) speculaţii cu hârtii de valoare
preţurilor
b) libertatea b) garanţie a) distrugerea patrimoniului
preţurilor concurentului
c) reduceri de c) deservire a) utilizarea preţurilor de dumping
preţ
d) condiţiile de d) tehnologii a) concurenţa parazitară
plată avansate
a) concurenţa ilicită
a) denigrarea concurenţilor
Preţurile de dumping sunt un nivel al acestora stabilit la vânzarea
produselor întreprinderii sub nivelul costurilor.
Concurenţa parazitară presupune realizarea mărfurilor sub simbolurile
altei firme.
Concurenţa ilicită are loc, atunci, când întreprinderea se eschivează de
la plata impozitelor şi taxelor, minimizăndu-şi astfel cheltuielile.
Denigrarea concurenţilor este o metodă de concurenţă neloială, prin
care se discreditează imaginea concurentului prin furnizarea unor
informaţii false despre acesta.

Interacţiunea dintre clienţi şi fime induce la stabilirea unei relaţii asimetrice între vânzători şi
cumpărători, iar prin urmare se disting:
a)concurenţa perfectă descrisă de existenţa unui număr mare de cumpărători şi
vânzători;
b)concurenţa imperfectă caracterizată prin numărul mai mic al producătorilor sau
al cumpărătorilor.
 Formele concurenţei dintre vânzători
Forma Numărul Numărul de Bariere de Susbsituirea Informare Controlul
concurenţei de cumpărători intrare pe produsului cu privire preţului de
vânzători piață/părasire la situaţia către firmă
a pieței pieţei
Concurenţa mare mare nu există bunurile sunt perfectă nu există
perfectă uşor
substituibile
Monopol unul mare există produs greu de imperfectă deplin,
substituit atunci când
există
monopol pur
Oligopol câţiva mare exisită unele produse imperfectă semnificativ
concurenţi bariere de diferenţiate sau
natură omogene cu
tehnologică şi grad diferit de
economică substituibilitate
Concurenţa mare mare există câteva mulţi uneori limitat
monopolistică bariere substituienţi perfectă,
alteori
imperfectă
 Concurenţa perfectă
Concurenţa perfectă se consideră un model ideal de piaţă, apreciată drept cel mai eficient
instrument ce asigură funcţionarea liberă a economiei. Pe o asemenea piaţă, agenţii economici
sunt primitori de preţ (price takers), adică ei nu au nicio influenţă asupra lui, iar noii intraţi îl
acceptă deja pe cel existent.
Cracteristici:
atomicitatea – numărul agenţilor economici este mare, însă puterea lor asupra preţului,
consumatorilor şi a celorlalţi producători nu este resimţită;
omogenitatea produsului – deoarece lipseşte diversitatea produselor, concurenţa se bazează
pe preţ, iar bunurile ofertanţilor se pot înlocui uşor;
fluiditatea – intrarea pe această piaţă şi părărsirea ei se realizează fără obstacole, iar cererea şi
oferta se schimbă în funcţie de preţ;
transparenţa – agenţii economici deţin informaţii cu privire la cantităţile oferite, cerute şi
nivelul preţului;
mobilitatea perfectă a factorilor de producţie – munca, capitalul şi alţi factori de producţie se
pot transfera uşor către alte tipuri de activităţi care par a fi mai atractive sau, pur şi simplu, dacă
firma îşi sistează activitatea.
Exemple: Bursa de Acţiuni din Londra, Bursa de Mărfuri din Londra, casele de schimb valutar,
piaţa de produse agricole etc.
 Monopolul
Monopolul reprezintă forma de piaţă în care întreaga ofertă a unui anumit bun este asigurată
de o singură firmă. Firma de monopol este cea care fixează preţul (price maker), dar ea niciodată
nu va stabili preţuri exagerate pe care nu le vor putea suporta consumatorii.

Tipuri de discriminări prin preţ:

discriminare de gradul I (perfectă) – monopolul vinde fiecare unitate de produs la preţul
maxim pe care consumatorul este dispus să-l plătească. De exemplu, într-un oraş este o
singură farmacie care afişează preţuri la medicamente ţinând cont de posibilitatea
consumatorului de a le plăti.
discriminarea de gradul II (imperfectă) – monopolul aplică preţuri neliniare pentru o
unitate de produs. De exemplu: Compania Orange percepe tarife diferite pentru fiecare
minut de convorbire în reţeaua de telefonie mobilă.
 discriminarea de gradul III – monopolul realizează acelaşi produs pe diferite pieţe la
preţuri diferite. Astfel, are loc segmentarea pieţei în funcţie de consumatori. De
exemplu, studenţii, elevii şi alte categorii de persoane pot beneficia de abonamente
pentru călătoria în transportul public (troleibuze şi autobuze) la preţuri mai mici decât
ceilalţi.
 Concurenţa monopolistică
Concurenţa monopolistică este o structură de piaţă descrisă de existenţa unui număr suficient
de mare de firme ce oferă bunuri şi servicii similare, dar nu identice.
este o formă de rivalitate dintre vânzători cu trăsături intermediare între concurenţa perfectă
şi monopol.
se înlocuieşte lupta preţurilor cu lupta prin produs. Consumatorul va alege nu un preţ mai
mic, ci o calitate superioară.
cumpărătorii decid să achiziţioneze un bun de la o anumită firmă, deoarece îi satisfac
serviciile prestate şi garanţiile oferite post-vânzare. De aici, rezultă că firmele acţionează în
orice mod ca să-şi păstreze clientela fidelă.
Uneori agenţii cererii fac diferenţierea produselor prin marcă, brend, ambalaj ş.a. şi nu prin
proprietăţile reale ale mărfurilor achiziţionate sau a serviciilor primite.
Exemple: unităţile de comercializare a produselor cu amănuntul, producătorii de haine,
încălţăminte, produse cosmetice, restaurantele, centrele medicale private în domeniul
stomatologiei, saloanele de înfrumuseţare etc.
 Oligopolul
Oligopolul se caracterizează prin existenţa unui număr mic de ofertanţi de produse
omogene sau diferenţiate care pot influenţa piaţa în scopul maximizării profitului,
transformîndu-şi uneori adversarii în aliaţi.
concurenţa de oligopol se realizează prin preţ şi prin produs;
evoluţia pieţei este incertă, din motivul dificultăţii de anticipare a acţiunilor
concurenţilor săi;
există bariere semnificative de intrare şi ieşire de pe piaţă, determinate de
volumul mare de investiţii.;
se evidenţiază tendinţa de concentrare a capitalului prin fuzionarea firmelor, iar în
acest fel sporeşte puterea asupra pieţei.
Oligopolul este o formă mai mult caracteristică ţărilor dezvoltate, dar se întâlneşte
şi în celelalte economii.
Exemple: siderurgia, chimia de bază, producerea de avioane, calculatoare,
combustibil etc.
MULŢUMESC PENTRU ATENŢIE !!!