Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
COOL
LEEG
GIIU
ULLE
ECCO
ONNO
OMMIIC
C ““IIO
ONNG
GHHIIC
CAA”” B
BAAC
CĂĂU
U
PORTOFOLIUL
LABORANTULUI -CHIMIST
L
LAABBOOR
RAAN
NTTCCH
HIIM MIIS
STT,,
L
LUUM
MIIN
NIIŢ
ŢAA R
RAAC
CLLE
EŞŞ -- M
MA AII –– 2
2001
111
Bacău, Mai 2011
2
TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ÎN
LABORATORUL DE CHIMIE
I. ORGANIZAREA ŞI DOTAREA
LABORATORULUIATORULUI
TRAUMATISMELE prin lovire sunt provocate prin manevrarea greşită a aparatelor grele ,
buteliilor , la prelucrarea şi utilizarea greşită a sticlăriei.
Când se introduc tuburi de sticlă în dopuri de cauciuc perforate, acestea trebuie înfăşurate într-
o pânză şi ţinute în apropierea părţii solicitate mecanic pentru a evita plesnirea ţevii şi rănirea
mâinilor. Pentru o uşoară alunecare a tubului de sticlă prin dop acesta trebuie umectat cu o soluţie
de săpun sau detergent.
4
Este interzisă ungerea ventilelor şi manometrelor, buteliilor cu oxigen lichid cu grăsimi sau
uleiuri sau chiar atingerea acestora cu mâinile unse cu grăsimi deoarece se pot produce explozii
foarte grave.
5
Norme de protecţia muncii în laboratorul de chimie
Pentru a preveni accidentele în laboratorul de chimie, se vor
respecta următoarele reguli generale de tehnica securităţii muncii:
Este interzis alergatul în laborator.
Persoanele cu părul lung şi-l vor strânge la spate în timpul
efectuării experimentelor chimice.
Nu se consumă băutură sau mâncare în laboratorul de chimie.
Având rol de protecţie a pielii şi îmbrăcămintei, purtarea halatului este obligatorie
pentru orice persoană care lucrează în laborator. Halatul trebuie să fie alb, curat,
confecţionat din pânză de bumbac.
La efectuarea unor experienţe explozive este necesară purtarea ochelarilor de
protecţie.
Se va păstra ordinea şi curăţenia pe mesele de lucru ale elevilor.
Pentru evitarea unor reacţii secundare vesela şi aparatura de laborator se utilizează
doar în stare perfectă de curăţenie. Acestea se vor spăla cu amestecuri alcaline şi apă distilată,
fără a se utiliza nisipul, deoarece la vasele de sticlă apar fisuri şi la încălzire sticla se va
sparge uşor.
Lucrările de laborator se vor efectua cu cantităţile de substanţe indicate în instrucţiuni,
cu vase şi aparatură adecvate lucrărilor, după verificarea prealabilă a aparaturii respective.
Este strict interzisă folosirea reactivilor din ambalaje fără etichetă.
Se interzice categoric gustarea şi chiar contactul cu pielea a substanţelor chimice.
Mirosirea substanţelor se va face cu grijă, prin ţinerea vasului la distanţă şi apropierea
vaporilor care se degajă prin mişcarea mâinii deasupra acestuia.
Manipularea reactivilor solizi se face cu linguri sau spatule curate.
Soluţiile de reactivi pentru analiză nu se vor scoate cu pipeta direct din flacon ci mai
întâi se toarnă cantitatea necesară într-un pahar curat, din care apoi se face pipetarea. Se va
avea în vedere ca la transvazarea lichidelor să se ţină borcanul cu eticheta spre palmă pentru a
evita deteriorarea acesteia.
Substanţele foarte volatile se manipulează în nişe şi deasupra unei chiuvete.
În cazul în care se lucrează cu substanţe inflamabile, este necesară stingerea surselor
de căldură din laborator. Orice început de incendiu provocat de substanţe volatile inflamabile
se opreşte imediat, după caz, cu nisip, o pătură sau cu extinctorul.
Nu este permisă impurificarea reactivilor în timpul manipulării. Nu este permisă
folosirea aceleaiaşi ustensile pentru mai mulţi reactivi decât după spălare şi uscare.
6
Reactivii nu vor fi cântăriţi direct pe talerele balanţei, ci pe sticle de ceas sau în fiole
de cântărire, iar cei urât mirositori sau toxici numai în flacoane închise.
Acizii concentraţi (H2SO4, HCl, HNO3 etc.) se toarnă cu mare atenţie, ştergându-se
picăturile prelinse cu azbest şi apoi cu cârpă sau hârtie.
Rămăşiţele de substanţe periculoase (metale alcaline, fosfor, acizi concentraţi, baze
etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece pot provoca explozii puternice şi acţiuni corozive şi,
de aceea, vor fi introduse în vase speciale şi neutralizate. De asemenea, lichidele nemiscibile
cu apa şi inflamabile (benzina, benzenul etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece în spaţiul
subteran al canalizării se vor evapora, formând amestecuri explozive cu aerul ce pot exploda
la aruncarea în canal a chibriturilor sau ţigărilor aprinse.
Se interzice îndreptarea eprubetei cu orificiul către colegi în cazul încălzirii la flacără.
Manipularea reactivilor explozivi (nitroderivaţi, cloraţi, percloraţi, peroxizi, acic
percloric etc.) trebuie făcută cu foarte mare atenţie.
Nu este permisă lovirea substanţelor care explodează sau încălzirea lor la o
temperatură apropiată de cea de descompunere.
Fărâmiţarea alcaliilor, a calciului sodat, iodului, sărurilor acidului cromic, a
substanţelor ce dau pulbere toxică, precum şi turnarea soluţiilor de amoniac concentrat,
trebuie să se execute sub nişă. Acidul sulfuric concentrat se toarnă întotdeauna peste apă şi
nu invers, încet şi sub agitare, în vase rezistente la căldură, reacţia fiind puternic exotermă.
Aprinderea becurilor de gaz se va face treptat pentru a evita pătrunderea flacărei în
interior. În caz de pătrundere, se va închide robinetul, lăsând becul să se răcească complet,
după care se va aprinde din nou, micşorând curentul de aer. În cazul robinetelor defecte, unde
există scăpări de gaz, verificările nu se fac cu chibrituri, ci prin pensulare cu soluţie de săpun.
Este interzisă aprinderea arzătoarelor de gaz sau fitilelor spirtierelor cu bucăţele de
hârtie plimbate de la o masă la alta.
Este interzis a se lăsa aprinse becurile de gaz, lămpile de spirt sau alte aparate de
încălzire, la plecarea din laborator, chiar şi pentru scurt timp. În cazul în care se descoperă
pierderi de gaze combustibile sau de vapori de benzină se va aerisi încăperea, prin
deschiderea ferestrelor, până la dispariţia completă a mirosului de gaz, se vor stinge totodată,
becurile de gaz de la ventilul principal şi celelalte surse de încălzire.
Folosirea sticlăriei de laborator se va face cu respectarea următoarelor măsuri de
prevenire a accidentelor:
prinderea baloanelor de distilare, a biuretelor sau recipientelor în
stative se va efectua cu ajutorul clemelor prevăzute cu apărători de
plută sau cauciuc;
7
paharele, baloanele şi celelalte lichide de laborator ce conţin lichide
fierbinţi nu se pun direct pe masă, ci pe o placă de azbest sau alte
materiale termoizolante;
încălzirea vaselor cu pereţi subţiri nu se face direct în flacără, ci pe o
sită de azbest, sub agitare continuă.
După terminarea lucrărilor de laborator, mesele de lucru se vor elibera complet,
aşezându-se la locul lor întreaga aparatură, ustensilele şi reactivii necesari lucrării de
laborator.
La plecarea din laboratorul de chimie se va avea în vedere verificarea instalaţiilor
electrice, de gaz şi de apă.
8
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI
COLEGIUL ECONOMIC ” ION GHICA” BACĂU
Am luat la cunoştinţă,
9
Pe spatele tabelului vor fi scrise următoarele specificaţii:
Norme de Sănătate şi Securitate în Muncă şi Norme de prevenire şi Stingere a incendiilor,
specifice activităţii.
Pentru elevi:
> Vor utiliza materialele didactice numai sub supravegherea profesorului şi a
laborantului.
> Reactivii chimici şi ustensilele folosite în laboratoarele şcolare nu constituie obiecte de
joacă.
> Nu vor introduce obiecte în prizele electrice.
> Vor avea grijă de mobilierul şi mijloacele didactice din dotarea laboratoarelor.
> Nu vor atinge prizele, după ce au fost puse sub tensiune.
> Nu se pune mâna pe părţile metalice ale montajelor aflate sub tensiune.
> Nu se părăseşte un montaj aflat sub tensiune.
> În laboratorul de chimie este interzisă gustarea sau mirosul substanţelor folosite la
experienţe.
> Eprubeta în care se încălzeşte un lichid, se va ţine înclinată.
> Baloanele, paharele şi celelalte vase în care se află lichid fierbinte, nu se pun direct pe
masă, ci pe o placă din material termoizolant.
> Pentru evitarea distrugerii instrumentelor şi aparatelor din laborator, elevii trebuie să
cunoască caracteristicile electrice ale aparatelor folosite şi condiţiile lor de funcţionare.
> Îmbrăcămintea elevului în laborator, trebuie să fie adecvată : păr strâns, fără mâneci
largi, îmbrăcăminte uscată.
> Se păstrează curăţenia la locul de muncă, laboratorul aerisindu-se atât la începerea, cât
şi la sfârşitul orei.
> Se interzice vărsarea lichidelor de orice fel, pe culoarele liceului, în clase, grupuri
sanitare sau laboratoare.
> Pentru prevenirea incendiilor, este interzis fumatul în incinta liceului şi aruncarea la
întâmplare a mucurilor de ţigară.
> Lucrările de laborator se execută în poziţie ortostatică.
10
USTENSILE ŞI APARATURĂ UTILIZATE ÎN LABORATORUL DE CHIMIE
11
32. Pânze metalice (12 x 12 cm) cu sau fără azbest;
33. Becuri de gaz: Bunsen, Teclu;
34. Diferite dispozitive pentru ataşat la becurile de gaz;
35. Tuburi de cauciuc de legătură pentru refrigerente (becuri de gaz, trompă, etc.);
36. Inele, manşoane sau plăci de cauciuc pentru fixarea creuzetelor sau a pâlniilor filtrante;
37. Dopuri de plută sau cauciuc;
38. Perforatoare pentru dopuri;
39. Hârtie de filtru calitativă şi cantitativă;
40. Agitatoare electrice sau magnetice;
41. Centrifugă;
42. Set de site;
43. Băi de apă, de nisip, de aer;
44. Plăci (plite) încălzite electric;
45. Etuvă electrică cu termoregulator;
46. Cuptor electric pentru creuzete (8500C si 10000C);
47. Cuptor electric cu mufă (6000C - 12000C);
48. Balanţă analitică (şi microbalanţă);
49. Balanţă tehnică şi balanţă de mână;
50. Lupă, microscop;
51. Ochelari de protecţie;
52. Mănuşi de cauciuc;
53. Halat, prosop, cârpe de şters;
54. Sticle de reactivi cu dop şlefuit, de diferite capacităţi (50-1000 mL);
55. Caiet de laborator;
56. Aparate speciale.
Din păcate , nu toate aceste ustensile le găsim în laboratorul şcolar, dar mare parte din ele
da.
12
DEPOZITAREA , ETICHETAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
SUBSTANŢELOR CHIMICE
a. Păstrarea în depozit
b. Păstrarea în laborator
13
Aranjarea pe rafturi se face după grupe funcţionale şi
cationi, în ordine alfabetică, cu etichete la raft şi cu listă de
inventar pe uşa dulapului. Sticlele vor fi aranjate după
mărime, cele mari în spate. Substanţele care vin în ambalaj de
hârtie (pungă, cutie) vor fi trecute în borcane perfect curate,
uscate şi etichetate imediat ce au fost aduse în laborator,
deoarece ambalajul de hârtie se distruge în atmosfera de
laborator şi substanţa se impurifică şi se risipeşte.
Substanţele cu toxicitate mare se păstrează într-un
dulap special, încuiat, manevrarea lor făcându-se de către o singură persoană, special instruită
(laborant).
Dizolvanţii, ca şi orice alte substanţe inflamabile, se vor aduce de la magazie numai în
cantităţi strict necesare, păstrându-se separat de ceilalţi reactivi, departe de foc.
Periodic se va face verificarea stării etichetelor de pe borcanele cu substanţe care se
află în dulapuri, înlocuiondu-se cele deteriorate sau dezlipite.
Pentru a asigura păstrarea purităţii substanţelor trebuie luate câteva măsuri:
- substanţele solide se vor scoate din borcan numai cu ajutorul unei spatule curate,
dacă s-a scos o cantitate mai mare decât este necesar, plusul nu se mai pune înapoi
în borcan;
- lichidele “pentru analiză” (sau soluţiile titrate) nu se vor scoate cu pipeta direct din
sticlă, ci dintr-un pahar curat şi uscat, în care se toarnă o cantitate corespunzătoare
de lichid (ceea ce s-a scos în plus, se aruncă).
Unele substanţe, datorită volatilităţii, toxicităţii sau higroscopicităţii lor mari, se
ambalează în fiole (fixanale) complet închise. Deschiderea acestor fiole se face numai în
momentul în care se utilizează substanţa (ca atare sau pentru prepararea unui reactiv), într-o
nişă cu tiraj bun şi deasupra unei chiuvete.
Fiola se răceşte pentru a micşora volatilitatea substanţei, apoi se taie capătul fiolei cu
ajutorul unei pile triunghiulare şi substanţa se transvazează într-o sticlă dinainte pregătită şi
menţinută la rece.
Dacă nu se utilizează toată substanţa, restul se păstrează la rece, sticla fiind bine
închisă. Dacă păstrarea este primejdioasă şi nu se întrevede o ocazie apropiată de utilizare, se
recomandă distrugerea substanţei rămase (astfel se procedează pentru pentaclorură de stibiu,
triclorură de fosfor etc.).
14
Regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor
15
Categorii de substanţe şi preparate periculoase:
17
LUCRĂRI DE LABORATOR
Observaţii: în petrol, sodiul nu este oxidat, iar în tăietură proaspătă capătă luciu metalic.
Lăsat în aer, se oxidează foarte uşor. Reactivitatea acestui metal este foarte mare,
astfel încât el se află în atmosferă numai sub formă de combinaţii.
Mod de lucru : - într-o lingură se arde o mică cantitate de sulf. Se aprinde sulful şi se
introduce lingura într-un cilindru în care s-a obţinut mai înainte oxigen. Se formează un fum
înecăcios de dioxid de sulf.
Materiale necesare : - apă de clor, apă de brom, soluţii apoase de bromură de sodiu şi de
iodură de potasiu, tetraclorură de carbon;
19
- pâlnii de separare sau eprubete şi dopuri.
20
-se prepară soluţie de HgCl2 (50 mL), de c=2% şi soluţie de KI (20 mL), de
c=1%.
Mod de lucru: - se toarnă 1mL soluţie azotat de argint într-o eprubetă peste care se adaugă
soluţie de hidroxid de sodiu sau acid clorhidric. Se formează un precipitat de
culoare brună, care se dizolvă cu o soluţie de amoniac, adăugată în picatură,
până la dizolvarea completă a acestuia.
Observaţii: reacţia este caracteristică identificarii ionului Fe3+; dacă soluţia ce conţine ioni
Fe3+ este foarte diluată, reacţia fiind specifică, se obţine o soluţie albastră, ceea
ce permite determinarea prezenţei Fe3+ în urme. In cazul în care ionii Fe3+ sunt
în cantitate mică, se obţine o culoare roz-roşiatică, reacţia fiind utilizată la
determinarea cantitativă a ionului Fe3+ în oţeluri, aliaje, minereuri, etc.
Mod de lucru: într-o eprubetă în care se găsesc 2-3 mL soluţie concentrată de azotat de
cobalt, se adaugă 2-3 mL de soluţie de eter etilic şi apoi o soluţie de
sulfocianură de potasiu.
Dacă ionii de Cu2+ sunt în concentraţie mică, în soluţie se obţine o coloraţie roz,
permiţînd punerea în evidenţă a cuprului, în urme.
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|------|-----|------|------|------|
---------------------------------- | --------------------------------------
creşte cracterul acid mediu creşte caracterul bazic
neutru
S-au folosit pentru determinarea pH-ului, soluţii de oţet, suc de roşii, coca-cola, apă de
la robinet, lapte, detergent, cafea.
Observaţii: s-a determinat pH-ul soluţiilor şi cu pH-metru digital; s-au notat valorile în
paralel, cele obţinute cu ajutorul hârtiei indicatoare de pH şi cele citite cu ajutorul
aparatului, determinările realizate cu pH-metrul au valori mai exacte.
4. REACŢII REDOX
Mod de lucru: într-o eprubetă se introduce o bucată de panglică de cupru. Se adaugă 1-2 mL
de soluţie de acid azotic concentrat.
Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie de FeSO4 şi 1 mL de soluţie de acid
sulfuric. Se adaugă apoi soluţie de permanganat de potasiu.
Ecuaţia reacţiei chimice: FeSO4 + KMnO4 + H2SO4 Fe2(SO4)3 + MnSO4 + K2SO4 +H2O
Mod de lucru: într-o eprubetă se introduce o bucăţică de fâşie de magneziu peste care
adăugăm HCl concentrat 0,1 N. Se observă că în urma reacţiei dintre
magneziu şi acid clorhidric, are loc degajarea hidrogenului.
Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc granulele de zinc peste care se adaugă 1 cm3 de
HCl concentrat. In urma reacţiei dintre cele două substanţe, se observă
degajarea de căldură şi degajarea hidrogenului, care colectat la gura eprubetei,
provoacă o pocnitură dacă se apropie un băţ de chibrit aprins.
24
Materiale necesare: -soluţie de C2H5OH;
-eprubetă;
-soluţie de H2SO4;
-soluţie de K2Cr2O7.
Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie dicromat de potasiu peste care se
adaugă 1-2 mL soluţie de acid sulfuric. Peste amestecul rezultat se adaugă
etanol.
5. ELEMENTUL GALVANIC.
Pila Daniell
Cristalohidraţii sunt substanţe solide cristalizate, care includ în reţeaua lor cristalină un
anumit număr de molecule de apă;
MnCl2x4H2O
7. INDICATORI CHIMICI – 1
Indicatorii sunt substanţe organice care pot exista în două forme, ca acid şi ca bază,
forme care se deosebesc, cel mai adesea, prin culoarea lor.
Indicatorii universali de pH sunt amestecuri de mai mulţi coloranţi, care adoptă culori
diferite la pH-uri cuprinse între 0,5 şi 12.
Pentru a arăta caracterul acid al unei soluţii se prepară soluţii diluate de HCl, HNO3,
H2SO4.
Hârtia de turnesol devine roşie în prezenţa unei soluţii acide, câteva picături (1, 2) de
metiloranje adăugate unei soluţii acide colorează soluţia în roşu din portocaliu.
Fenolftaleina în soluţie acidă rămâne incoloră.
Caracterul bazic al unei soluţii poate fi pus în evidenţă dizolvând NaOH sau KOH în apă
şi adăugăm indicatori.
26
Hârtia de turnesol se colorează în albastru în prezenţa unei baze.
8. INDICATORI CHIMICI II
9. REACŢII IONICE 1
Partea experimentală: Majoritatea reacţiilor pe care le vom executa vor fi cazuri în care se va
forma un precipitat.. Aceste reacţii au loc în general în chimia cantitativă şi stau la baza
dozării unor elemente.
Experimentul nr. 3 : - se dizolvă într-o eprubetă acetat de sodiu şi se adaugă câteva picături
de acid sulfuric se identifică acidul acetic pus în libertate prin mirosul puternic de oţet.
Experimentul nr. 5 : - cu ajutorul azotatului de argint pot fi dozaţi ionii de clor, brom, şi iod.
Astfel o soluţie diluată de AgNO3 precipită cu o soluţie de KCl, NaCl, sau HCl.
Experimentul nr. 7 : - se dizolvă în două eprubete CuSO4 şi clorură ferică peste care se
adaugă o soluţie de hidroxid de sodiu. În primul caz va precipita hidroxidul de cupru-
albastru, iar în al doilea caz hidroxidul de fier- brun.
Este o metodă utilizată în laborator sau în locurile în care sunt necesare cantităţi mici
de acetilenă.
Reacţia chimică care are loc la hidroliza carbidului:
CaC2 + 2H2O C2H2 + Ca(OH)2
Carbidul se obţine industrial prin tratarea varului nestins CaO, cu cărbune, la 2500oC:
CaO + 3C CaC2 + CO
Carbidul este o acetilură, o combinaţie ionică care conţine ionul de Ca2+ şi ionul
negativ, divalent de acetilură.
29
-dop prevăzut cu tub capilar,
adaptat cu furtun şi tub efilat;
-eprubete;
-mojar(pentru susţinere);
-apă distilată;
-carbid.
30
-într-o eprubetă curată se introduc 10 mL de reactiv Tollens şi se barbotează
un curent de acetilenă. Se formează un precipitat alb-gălbui de acetilură de
Ag (Ag2C2). Se filtrează precipitatul cu ajutorul unei hârtii de filtru sau pe o
sită cu azbest. La încălzire, precipitatul se distruge, producând mici explozii.
Observaţii: această acetilură este stabilă faţă de app, dar în stare uscată, la încălzire sau la
temperatura obişnuită, se descompune spontan, cu explozie.
Mod de lucru: - se prepară amestecul din 1g CuSO4 în minimum de apă şi soluţie de NaOH.
Se adaugă soluţie concentrată de amoniac până la dispariţia precipitatului
albastru. Se diluează cu apă până la 50 mL şi se adaugă 3g de hidroxil
amină;
-într-o eprubetă se introduce soluţie preparată ca cea mai sus şi se barbotează
acetilena. Se formează un precipitat roşu-violet de acetilură cuproasă
(Cu2C2).
Acizii carboxilici sunt compuşi organici care conţin în moleculă grupa funcţională
carboxil (-COOH). Mulţi acizi carboxilici au denumiri uzuale, care se folosesc în practică, de
exemplu: acidul formic (H-COOH), acidul acetic (H3C-COOH).
Acidul acetic este denumirea uzuală a acidului etanoic, H3C-COOH. Este cunoscut şi
folosit sub numele de oţet, deoarece constituie componentul majoritar al lichidului obţinut
prin fermentarea naturală a vinului, numit şi oţet de vin.
Mod de lucru: - într-o eprubetă cu soluţie de acid acetic, se adaugă câteva picături de
metiloranj; culoarea indicatorului se schimbă din portocaliu, în roşu.
Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 de soluţie de acid acetic, peste, câteva granule
de Zn. In reacţia acidului acetic cu Zn, se degajă un gaz incolor, hidrogenul,
care arde în oxigen, cu o mică explozie, în prezenţa unui chibrit aprins.
Mod de lucru: - într-o eprubetă se introduce o mică cantitate de acetat de sodiu, peste care se
adaugă 1 cm3 de acid sulfuric concentrat. Se observă că din eprubetă se
degajă un miros de acid acetic.
Observaţii: - din reacţia acetatului de sodiu cu acidul sulfuric se obţine acidul acetic, ce
se recunoaşte după mirosul înţepător;
- reacţia demonstrează că acidul acetic este un acid mai slab decât acidul
sulfuric, find scos de către acesta din sărurile în care se află.
Observaţii: - în urma reacţiei, se observă degajarea unui gaz care nu întreţine arderea (CO2);
- reacţia demonstrează că acidul acetic este un acid mai tare decât acidul
carbonic (rezultat din sarea lui, NaHCO3).
Mod de lucru: - într-o eprubetă se introduc 2 mL soluţie de acid acetic, 2 mL alcool etilic şi
10 mL soluţie de acid sulfuric concentrat. Se agită eprubeta şi se încălzeşte
uşor la flacăra unui bec de gaz. După câteva minute se simte la gura
eprubetei mirosul plăcut al esterului format (acetat de etil).
13 . ALCOOLII
Mod de lucru: - în 2 cristalizoare, unul cu apă şi celălalt cu etanol, se pun 1-2 picături de
fenolftaleină, apoi adăugăm câte o bucăţică de Na metalic în ambele, apoi
acoperim cristalizorul cu pâlnia. Sodiul reacţionează violent cu apa, cu
efervescenţă. Reacţia este exotermă, iar hidrogenul degajat se colectează şi se
aprinde cu ajutorul unui băţ de chibrit aprins apropiat de capătul pâlniei.
Soluţia se înroşeşte în prezenţa fenolftaleinei, datorită formării unei baze:
NaOH. Sodiul reacţionează în acelaşi mod cu etanolul, reacţia având loc mai
puţin violent, cu degajarea hidrogenului, iar soluţia se înroşeşte.
Observaţii: în urma reacţiei se dagajă acid acetic, ce se recunoaşte după mirosul caracteristic
sau după culoarea roşiatică a hârtiei de turnesol.
Mod de lucru: - într-o eprubetă se toarnă 2 mL de etanol, peste care adăugăm 4-5 mL soluţie
de dicromat de potasiu şi 2 mL soluţie de acid sulfuric. Se încălzeşte eprubeta
până ce soluţia se colorează în verde; în urma reacţiei se simte mirosul de
mere verzi.
Mod de lucru: - într-o eprubetă se încălzeşte cu atenţie o cantitate mică de acetat de sodiu
solid cu 1 mL de acid sulfuric concentrat şi 2 mL de alcool etilic. Se obţine
acetatul de etil, care se recunoaşte după mirosul caracteristic.
34
14. OXIDAREA TOLUENULUI
In prezenţa agenţilor oxidanţi sau a oxigenului molecular (şi catalizatorilor), are loc
oxidarea catenei laterale (alchil), legată de un atom de carbon dintr-un ciclu aromatic. In
condiţii energice, cu permanganat de potasiu, în mediu de acid sulfuric, catena laterală alchil
se oxidează până la gruparea carboxil, -COOH. Ciclul benzenic, rezistent la oxidare, rămâne
intact. Se obţin acizi carboxilici aromatici.
Experiment :
Mod de lucru: - în două eprubete se pun câte 3 mL soluţie de permanganat de potasiu 0,1% şi
2 mL soluţie de acid sulfuric 20%. Se încălzeşte cu grijă numai una din
eprubete. Apoi, se introduce în ambele eprubete cate 2 mL de toluen.
15. PROTEINELE
Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adugă 2 mL soluţie
de NaOH 40% şi se fierbe soluţia razultată. Proteina denaturată precipită şi
35
după 5-6 minute de fierbere se dizolvă complet, iar soluţia se limpezeşte. Se
adaugă 1 mL soluţie de CuSO4 10%, după care se observă apariţia imediată
a unei coloraţii violete.
Reacţia are loc la tratarea unei proteine cu HNO3 concentrat şi apare o coloraţie
galbenă, datorită formării unor nitroderivaţi.
Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adugă 0,5 mL soluţie
de HNO3 concentrat (10%). Se formează o soluţie tulbure, sau chiar un
precipitat alb. Se încălzeşte până la fierbere 1-2 minute, până ce soluţia se
colorează în galben. Se răceşte amestecul şi se picură 1 mL soluţie de NH3
10%. Soluţia se colorează în oranj intens.
Sulful din cistină şi cisteina se recunoaşte prin apariţia precipitatului negru de PbS.
Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 de proteină, peste care se adaugă 1 mL de
acetat de Pb. Se fierbe soluţia şi apare precipitatul negru de Pb.
Reacţia are loc la tratarea unei proteine cu HNO3 concentrat şi apare o coloraţie
galbenă, datorită formării unor nitroderivaţi.
Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adaugă 1-2 mL
soluţie de NaOH 40%. Se fierbe amestecul 2-3 minute şi se observă că din
soluţie se dagajă amoniac. In soluţia fierbinte se adaugă 1 mL soluţie de
acetat de fenil 10%. Se formează acetat de fenil, care colorează soluţia în
brun-negru.
36
Experiment nr. 5: Denaturarea proteinelor
Mod de lucru: a)- într-o eprubetă se încălzesc 1-2 mL soluţie de proteină. Se observă că
soluţia se tulbură, iar proteina denaturată precipită (are loc coagularea
proteinei);
b)- într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie de proteină, peste care se picură
1 mL acid clorhidric concentrat. Se observă că soluţia se tulbură şi proteina
denaturată precipită.
Experiment :
Mod de lucru: - se efctuează reacţia dintre Na2S2O3 şi H2SO4 şi se stabileşte dependenţa dintre
viteză şi concentraţie.
În urma reacţiei :
37
Na2S2O3 + H2SO4 → Na2SO4 + SO2 + S + H2O
Mod de lucru :- în 4 eprubete se introduc câte 4 cm3 soluţie de tiosulfat de sodiu de conc.
75g/L, iar în alte 4 eprubete se introduc câte 4 cm3 soluţie de H2SO4 15 mL/L. Se pun toate
eprubetele într-un pahar Berzelius cu apă care se încălzeşte. În apă este introdus un
termometru cu ajutorul căruia se măsoară temperatura. Se va măsura viteza reacţiei dintre
Na2S2O3 şi H2SO4 la 300 C; 400 C; 500 C; 600C.
La temperaturile indicate se scot câte două eprubete: 1-1a, 2-2a, 3-3a, 4-4a din paharul
Berzelius şi se amestecă conţinutul lor. Se notează timpul scurs de la amestecarea soluţiei
până la apariţia primelor particole de pp adică de sulf. Apoi se calculează viteza de reacţie cu
ajutorul relaţiei p = 1/ t .
Experiment nr. 1: Determinarea tăriei relative a acizilor prin reacţia cu sărurile altor
acizi.
Mod de lucru : - se introduce într-o eprubetă un vârf de spatulă de CH3COONa , peste care se
adaugă câteva picături de soluţie de HCl. Se determină natura vaporilor degajaţi cu ajutorul
unei hârtii de turnesol umezite şi mirosind aceşti vapori. Se introduce în cea de-a doua
eprubetă un vârf de spatulă de Na2CO3 peste care se adaugă câteva picături de HCl, apoi se
determină natura gazului degajat cu ajutorul unui băţ de chibrit aprins. Se introduce în cea de-
a treia eprubetă un vârf de spatulă de NaCl peste care se adaugă câteva picături de acid
acetic. Se observă mirosul conţinutului eprubetei.
Experiment nr. 2: Determinarea tăriei relative a bazelor prin reacţia lor cu sărurile altor
baze
Materiale necesare: - 3 eprubete, spatulă, chibrituri;
38
- hârtie de pH (turnesol)
- NaOH, NH3, CuSO4 - soluţie;
- NH4Cl, NaCl – solid.
Mod de lucru: - se introduce într-o eprubetă un vârf de spatulă de NH4Cl peste care se adaugă
câteva picături de soluţie de NaOH, se încearcă natura vaporilor degajaţi cu ajutorul unei
hârtii de turnesol (hârtie de pH). Se introduc în cea de-a doua eprubetă 1-2 mL soluţie CuSO4
peste care se toarnă 5 -6 picături soluţie de NaOH. În a treia eprubetă se introduce un vârf de
spatulă de NaCl peste care se toarnă 1- 2 picături soluţie de NH3, se miroase conţinutul
eprubetei.
Un alt factor care poate modifica echilibrul chimic îl constituie variaţia concentraţiei
unuia din componenţi.
Mod de lucru:- într-o pâlnie de separare de 250 mL se introduc 100 mL soluţie foarte diluată
de CuCl2 (II) la care se adaugă câteva picături de soluţie diluată de iodură de potasiu până la
obţinerea unei soluţii coloidale de culoare galbenă (CuI), comform reacţiei:
Mod de lucru : - se toarnă într-un pahar Berzelius 20 mL apă distilată, la care se adaugă 2
picături de soluţie saturată de FeCl3 şi 2 picături soluţie KSCN diluată. Se împarte soluţia în
părţi egale în patru eprubete. Prima eprubetă se păstrează ca etalon de comparaţie, în a doua
eprubetă se adaugă 2-3 picături soluţie de FeCl3, în eprubeta a treia se adaugă 2-3 picături
KSCN, iar în eprubeta a patra se adaugă un vârf de spatulă de KCl şi se agită energic. Se
observă culorile soluţiilor din ultimele trei eprubete comparându-le cu eprubeta1 etalon.
Mod de lucru :- într-un pahar Erlenmeyer se introduce 0,5 g aspirină pulbere cântărită la
balanţa analitică(o pastilă) şi 10 ml alcool etilic la care se adaugă 2-3 picături de ff.
Amestecul se răceşte cu gheaţă şi se titrează cu NaOH 0,1 M până la culoarea roz. Acidul
salicilic se acetilează cu anhidridă acetică şi reacţia este terminată atunci când amestecul nu
mai dă reacţie cu FeCl.
21. Polizaharide
Polizaharidele sunt compuşi macromoleculari care prin hidroliza totală se descompun
într-un număr mare de zaharuri simple. Polizaharidele au formula generală (C5H10O5)n, unde
n este gradul de polimerizare şi are valoare mare.
Celuloza (C6H10O5)n este polizaharidă foarte răspândită în regnul vegetal, este o
substanţă organică ce se găseşte în cantităţi foarte mari pe suprafaţa Pământului, se obţine din
bumbac, lemn, stuf şi paie.
40
dizolvă în soluţie de NH4OH 25% în exces. Se obţine o soluţie clară de culoare albastru
intens.
Mod de lucru : - se pune în eprubetă 1 mL HNO3 conc. peste care se adaugă cu grijă sub
agitare 2 mL H2SO4 conc. Se răceşte la temperatura camerei amestecul nitrat obţinut, se
introduce în amestec 1g vată medicinală cu ajutorul baghetei, se încălzeşte eprubeta pe baia
de apă la 60-70 º C, după câteva minute se scoate cu ajutorul baghetei, se spală în curent de
apă, se usucă pe hârtie de filtru şi apoi se pune într-o capsulă de porţelan, aşezată pe baia de
apă la firbere. Se ia o bucată din produsul obţinut (vată uscată) şi se ţine cu un cleşte metalic
în flacăra becului de gaz producând mici explozii.
Mod de lucru :- se pune într-o eprubetă uscată o bucată din nitratul de celuloză, se adaugă un
amestec de alcool şi eter. Se evaporă produsul obţinut pe sticla de ceas, se repetă operaţiile de
mai sus folosind acetonă în loc de amestecul de alcool cu eter.
Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 sol. Fehling I şi II în părţi egale şi se încălzeşte
până la fierbere apoi se picură sol. de glucoză. Se încălzeşte pe baie de apă până apare un
precipitat roşu-cărămiziu de oxid de cupru.
Mod de lucru : - se adaugă o picătură de iod în KI peste 2-3 mL sol. de amidon aflată într-o
eprubetă. Apare o culoare albastru închis, se încălzeşte eprubeta şi soluţia se decolorează. Se
răceşte eprubeta sub jet de apă, culoarea albastră reapare. Cercetările efectuate asupra
42
combinaţiei amidonului cu iodul au evidenţiat că moleculele de iod sunt dispuse cap la cap în
şiruri lungi în interiorul macromoleculei de amidon.
Experimental s-a arătat că o serie de fenomene fizice şi chimice sunt însoţite de absorbţie
sau degajare de căldură. La dizolvarea unei substanţe într-un solvent, apare un efect termic.
Căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate
foarte mare de solvent se numeşte căldură molară de dizolvare. Prin căldura de
neutralizare se înţelege căldura degajată când un ion – gram de hidroniu reacţionează în
soluţie diluată cu un ion-gram de ioni hidroxid pentru a forma o moleculă-gram de apă.
Experimentul nr. 1 : Determinarea căldurii de dizolvare a NaOH solid
Mod de lucru:- se măsoară exact 200 mL apă distilată şi se introduc într-un calorimetru sau
într-un pahar cu pereţii termoizolatori. Se agită cu un termometru, până la temperatura
constantă, măsurată cât mai exact, (to). Se cântăresc la balanţă, cu precizie de două zecimale,
2 g NaOH, într-o fiolă de cântărire. Se trece tot hidroxidulde sodiu în calorimetru şi se agită
până la dizolvarea completă. Se măsoară temperatura, notând cea mai ridicată temperatură
atinsă(t1).
Calculul efectului termic la dizolvare:
a) Diferenţa de temperatură a soluţiei:
Δt = t1 – t0 = ....
b) Căldura absorbită de soluţie se calculează conform relaţiei:
Q = msol * c * Δt
c) Masa de NaOH cântărită: mNaOH = ...
msol = mNaOH + 200 * ρ = ...
d) Număr moli NaOH
nNaOH = mNaOH / M = mNaOH / 40 = ? / 40
e) Căldura degajată la dizolvarea unui mol de NaOH
Q1/ nNaOH = ΔH1
Mod de lucru : este identic cu cel din experienţa anterioară, utilizând în locul apei distilate
200 mL HCl 0,25 M.
Calculul efectului termic al reacţiei de neutralizare:
NaOH(s) + HCl(aq) = NaCl(aq) + H2O(1) + Q2 ΔH = ?
a) Diferenţa de temperatură a soluţiei:
Δt = t1 – t0 = ....
b) Căldura absorbită de soluţie:
Q2 = mc(t1 – t0) = ...
c) Numărul de moli NaOH:
nNaOH = mNaOH / 40 = ...
d) Variaţia de entalpie pentru 1 mol de NaOH solid la neutralizarea completă cu o soluţie
de HCl.
43
ΔH2 = Q2 / nNaOH .
Mod de lucru: Se măsoară exact 100 mL soluţie HCl 0,5 M şi se introduc într-un pahar cu
pereţi termoizolanţi. Separat, într-un pahar Berzelius se iau 100 mL soluţie NaOH 0,5 M. Se
aduc ambele soluţii la aceeaşi temperatură (temp. camerei) care se măsoară cât mai exact (t0).
Se adaugă soluţia de NaOH peste cea de HCl. Se agită cu termometrul şi se măsoară
temperatura maximă atinsă (t1).
Calculul efectului termic al reacţiei de neutralizare:
(Na+ + HO¯) + (H+ + Cl¯) = Na+ + Cl¯ + H2O + Q
ΔH = ?
EXPERIMENTE DISTRACTIVE
1.Precipitate„miraculoase”
Într-un pahar Berzelius de 500 ml turnaţi 450 ml soluţie de silicat de sodiu (sau sticlă
solubilă). Această substanţă se procură de la magazinele de chimicale. În soluţia de sticlă solubilă
aruncaţi cristale mici de sulfat de cupru, sulfat feros, sulfat de nichel, azotat de plumb, azotat de
cobalt, sulfat de aluminiu. Lăsaţi sticla închisă cu un dop să stea câteva ore. Se formează silicaţi greu
solubili de culori şi forme interesante.
2. Un şarpe de laborator
Într-un pahar Berzelius în care aveţi 100 ml apă distilată dizolvaţi 3 g ferocianură de potasiu.
În soluţie se aruncă un cristal de clorură de cupru(CuCl2 ), mare cât un bob de mazăre. Încet, încet în
jurul acestui cristal începe să „crească” de jos spre suprafaţă, un „şarpe” acoperit cu o crustă roşu
galbenă. La suprafaţă se rupe. Cauza este reacţia chimică ce are loc între cele două substanţe. Crusta
44
(pieliţa) care acoperă cristalul de CuCl2 şi care creşte spre suprafaţă este formată din ferocianură de
cupru (unul din produşii de reacţie). Această crustă este semipermeabilă. Ea lasă să treacă moleculele
de apă dar nu şi pe cele de clorură de cupru sau ferocianură de potasiu (K4 [Fe(CN)6].3H2O). Apa din
vas va intra în tubul de ferocianură de cupru şi astfel îl va umfla şi îl va creşte până ce plesneşte.
Astfel o cantitate de clorură de cupru va ieşi afară. În acel moment se formează o nouă pieliţă ce se
adaugă celei vechi.
4. Ariciul chimic
Într-un pahar Berzelius torni o soluţie de clorură
de staniu (II) şi introduci (suspendată de o aţă) o
granulă mare de zinc (sau o plăcuţă). Lasă paharul
nemişcat 10-20 minute. Pe granula de zinc se vor
depune ace strălucitoare de staniu.
5. Cerneluri simpatice
a) Scrieţi pe orice foaie de hârtie albă cu suc de ceapă, portocală sau lămâie, ori cu o soluţie
de sare de lămâie. Scrisul apare prin încălzirea hârtiei la un bec electric sau prin călcare cu fierul.
b) Scrieţi cu o soluţie diluată de sulfat de fier. Scrisul devine vizibil prin tamponare cu o
soluţie de ferocianură de potasiu.
c) Scrieţi cu o soluţie de clorură de cobalt. Încălzind hârtia la căldura unui bec de 60 W,
scrisul apare în albastru, dar va dispărea la răcire. Operaţia se poate repeta de mai multe ori .
d) Folosiţi drept „cerneală” o soluţie alcoolică de fenolftaleină. Alcoolul se evaporă repede şi
textul nu se mai observă. Tamponaţi hârtia (de preferat hârtie de filtru) cu o soluţie diluată de
hidroxid de sodiu sau de amoniac şi scrisul va apărea colorat în roşu. Scrisul devine vizibil şi dacă
hârtia de filtru (sau de sugativă) se ţine puţin timp deasupra unui vas cu soluţie de amoniac.
6. Foc rece
Amestecul de apă şi de alcool 95% în proporţie de 1:1 este un
lichid imflamabil, dar arde cu o flacără necombustibilă. Impregnaţi o
batistă cu acest amestec, o stoarceţi şi ţinând-o cu o pensetă îi daţi
foc. Batista va arde cu flacără vie,dar va rămâne intactă.
7. Inele colorate
Dizolvaţi în 100 ml de apă, gelatină, după care
turnaţi soluţia în 3 eprubete.
În fiecare eprubetă dizolvaţi (prin amestecare cu o
vergea) câte una din următoarele substanţe:
fenolftaleină, apoi bicromat de potasiu şi pulbere de
zinc.
Observaţi inelele care se formează.
45
8. Focuri bengale
Descrierea experimentului.
Orice foc bengal conţine trei categorii de substanţe: un combustibil (cărbune sau sulf); un
oxidant (clorat de potasiu, azotat de potasiu, etc.); o substanţa care colorează flacăra
(specifică pentru fiecare culoare).
30 g clorat de potasiu
8 g sulf
12 g carbonat de bariu
9. Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se introduc într-o soluţie diluată de
HCl. După puţin timp ele vor deveni roşii.
Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se supun acţiunii vaporilor de
amoniac. După puţin timp ele devin verzi.
Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se
lasă în contact pentru puţin timp cu bioxidul de sulf pe care-l
obţinem prin arderea sulfului ele vor deveni albe.
Se observă că violetele îşi schimbă culoarea în funcţie
de pH-ul soluţiilor folosite.
Această activitate demonstrează faptul că soluţiile
acide şi alcaline pot fi dăunătoare.
46
12. O cantitate de aprox. 5 g. de KMnO4 se introduce într-o
capsulă de porţelan. Separat se mojarează într-un mojar 5g de
KMnO4 până se obţine o pulbere fină şi întreaga cantitate se
introduce în altă capsulă. Cu ajutorul unei spatule se formează
câte o scobitură în care se introduc 2-3ml de glicerină.
Fiind un oxidant puternic KMnO4 oxidează glicerina la
dioxid de carbon şi apă. Reziduul rămas conţine KMnO4, MnO2,
Mn2O3 şi K2CO3.
După câteva secunde are loc aprinderea spontană a
amestecului, începe să ardă cu flacără puternică.
2 Na + 2 H2O →2NaOH + H2
SUCCES
47
REBUS CHIMIC
ORIZONTAL
VERTICAL
48
REBUS CHIMIC
ORIZONTAL
VERTICAL
49
REBUS CHIMIC
50
51