Sunteți pe pagina 1din 51

C

COOL
LEEG
GIIU
ULLE
ECCO
ONNO
OMMIIC
C ““IIO
ONNG
GHHIIC
CAA”” B
BAAC
CĂĂU
U
PORTOFOLIUL
LABORANTULUI -CHIMIST

L
LAABBOOR
RAAN
NTTCCH
HIIM MIIS
STT,,
L
LUUM
MIIN
NIIŢ
ŢAA R
RAAC
CLLE
EŞŞ -- M
MA AII –– 2
2001
111
Bacău, Mai 2011

Redactor, Tehnoredactare, Copertă,


Drepturi de autor,

Laborant chimist, LUMINIŢA RACLEŞ

Colegiul Economic „ Ion Ghica” Bacău

2
TEHNICA SECURITĂŢII MUNCII ÎN
LABORATORUL DE CHIMIE

I. ORGANIZAREA ŞI DOTAREA
LABORATORULUIATORULUI

Laboratorul de chimie dispune în general de mai multe


încăperi, cu destinaţii diferite, formând în ansamblu un sistem
complex cu funcţionare unitară.

Laboratorul de chimie este dotat cu :


• reţea electrică, care serveşte atât iluminatul general, cât şi diferitele aparate;
• instalaţie de ventilaţie naturală (ferestre, uşi), cât şi prin hote şi nişe (unde este cazul);
• instalaţie de încălzire;
• instalaţie de gaze naturale, butelii cu gaz lichefiat sau baie de nisip.
Masa de lucru este de formă dreptunghiulară, cu schelet metalic şi faianţă.
În laborator sunt dulapuri, în care se păstrează în sticle perfect curate, etichetate şi închise
ermetic, reactivi şi probe de analizat.
Nişa are formă paralelipipedică, cu pereţi transparenţi din sticlă montată pe rame de lemn
sau metal. Nişa este prevazută cu instalaţii de aerisire (exhaustoare), apă, gaz şi electricitate.
Accesul la nişă se face prin peretele din faţă care este prevăzut cu uşi mobile.

II. NORME DE PROTECŢIE ŞI PREVENIRE A ACCIDENTELOR


MĂSURI DE PRIM AJUTOR

Multe experienţe pot devenii periculoase dacă


experimentatorul nu cunoaşte natura reactivilor utilizaţi,
caracteristicile acestora şi ale aparaturii, sau nu este atent la
manipularea, respectiv manevrarea lor.
În vederea protecţiei şi prevenirii accidentelor din laborator
este necesară respectarea unor reguli numite NORME .
Orice accident care survine în laborator trebuie imediat adus
la cunoştinţa cadrului didactic sau laborantului, care va aprecia gravitatea lui şi va stabili măsurile
de prim ajutor, o intervenţie imediată poate preveni o agravare a situaţiei.
În cele ce urmează se vor prezenta principalele tipuri de accidente care pot surveni în
laboratoarele de chimie, normele de protecţie precum şi normele de prim ajutor care trebuie
acordate persoanei accidentate. Principalele accidente care se pot produce în laboratoarele de
chimie sunt: intoxicaţiile, arsurile, traumatismele şi electrocutările.

INTOXICAŢIILE pot fi:


- acute, produse datorită pătrunderii în organism a substanţelor toxice, într-o cantitate care
depăşeşte limita admisă;
- cronice, produse în urma pătrunderii substanţelor toxice în organism în cantităţi mici timp
îndelungat. Pătrunderea substanţelor toxice în organism se poate face: pe cale respiratorie (sub
formă de fum, ceaţă, pulbere), pe cale digestivă, prin piele, de unde, prin difuzie ajung în sânge
(sulfura de carbon, alcool metilic, mercurul, etc.).
În scopul evitării intoxicaţiilor, substanţele chimice ca: cianura de potasiu, hidrogen sulfurat,
soluţie de hidroxid de amoniu concentrat, oxid de carbon, dioxid de sulf, acid cianhidric, etc., se
vor prepara sau utiliza numai sub nisă.
3
• Este interzisă testarea substanţelor chimice prin gustare.
• Este interzisă pipetarea prin aspirare cu gura a soluţiilor corozive sau toxice.
• La încheierea şedinţei de laborator, elevii sunt obligaţi să aşeze reactivii în trusele respective, să
predea ustensilele şi să se spele pe mâini.
Măsurile de prim ajutor în cazul intoxicaţiilor cu substanţe chimice se aplică diferenţiat în
funcţie de natura reactivului care a provocat intoxicaţia.

ARSURILE pot fi:


- termice, provocate de contactul cu corpuri fierbinţi sau ca urmare a aprinderii substanţelor
inflamabile;
- chimice, provocate de contactul cu substanţe caustice (baze sau acizi concentraţi)
După gravitate arsurile se împart în arsuri de gradul I, II şi III. Cele de gradul III sunt
considerate ca cele mai grave deoarece cuprind o suprafaţă mare de piele.
La manipularea obiectelor şi substanţelor fierbinţi (trunchi de şamotă, creuzete, capsule, pânze
de azbest, apă fiartă) se recomandă utilizarea după caz a cleştelui metalic, manşoanelor de azbest
sau de cauciuc, a lavetelor.
Vasele de sticlă se încălzesc progresiv, pe sita de azbest, pe băi de apă sau de nisip, vasele cu
precipitate se încălzesc agitând continuu cu o baghetă pentru a evita depunerea precipitatului.
•Este interzisă aplecarea capului deasupra vaselor în care fierbe o soluţie.
•Eprubeta în care se încălzeşte o soluţie se ţine înclinată într-o parte, nici spre sine, nici spre vecin,
pentru a se evita stropirea în caz de supraîncălzire.
•Este interzisă păstrarea substanţelor inflamabile şi a celor volatile în apropierea radiaţiilor termice.
•Lămpile şi becurile de gaz nu se lasă aprinse fără supraveghere.
În cazul arsurilor termice, trebuie în primul rând închis gazul sau sursa ce arde, cu ajutorul
extinctoarelor, nisipului, prelatelor şi apoi se acordă primul ajutor. În cazul arsurilor de gradul I
pielea arsă se spală cu spirt medicinal sau cu o soluţie de permanganat de potasiu şi apoi se unge cu
o cremă protectoare dezinfectantă , sau se spală locul arsurii cu o soluţie de tanin 1%. În cazuri mai
grave (arsuri de gradul II şi III) accidentatul se transportă imediat la spital.
Arsurile cauzate de substanţe chimice sunt extrem de numeroase şi variate. Dacă un pahar cu o
soluţie acidă sau bazică se rastoarnă pe masă, locul trebuie spălat cu multă apă şi uscat.
La efectuarea experienţelor cu acizi, se pot utiliza acizi concentraţi numai dacă reţeta prevede
special acest lucru. Acizii concentraţi se vor mânui cu multă precauţie şi sub nişă.
Prepararea soluţiilor însoţită de degajare mare de căldură (de exemplu: diluarea acidului
sulfuric, prepararea amestecului sulfocromic din acid sulfuric concentrat şi dicromat de potasiu,
etc.) se efectuează în vase de sticlă cu pereţii rezistenţi, pentru a evita crăparea lor, sau în capsule
de porţelan.
Diluarea acidului sulfuric concentrat cu apă se face întotdeauna prin introducerea acidului
sulfuric în apă în jet subţire şi cu agitare continuă şi nu invers.
Dizolvarea acidului sulfuric în apă are loc cu degajare mare de căldură datorită hidratării
ionilor H2SO4- şi H+. Prin turnarea apei cu d = 1g/cm3 peste H2SO4 concentrat cu d =1,84 g/cm3
procesul de hidratare are loc la suprafaţa acidului. Căldura degajată nu se transmite masei de acid
sulfuric şi soluţia de amestecare poate ajunge la fierbere.
Vaporii formaţi pot antrena cu ei H2SO4 concentrat , producând în acest fel o stropire cu acid
sulfuric. În schimb, dacă se toarnă acid sulfuric în apă, picătură cu picătură, acidul sulfuric mai
greu, cade la fundul paharului şi soluţia se încălzeşte treptat.

TRAUMATISMELE prin lovire sunt provocate prin manevrarea greşită a aparatelor grele ,
buteliilor , la prelucrarea şi utilizarea greşită a sticlăriei.
Când se introduc tuburi de sticlă în dopuri de cauciuc perforate, acestea trebuie înfăşurate într-
o pânză şi ţinute în apropierea părţii solicitate mecanic pentru a evita plesnirea ţevii şi rănirea
mâinilor. Pentru o uşoară alunecare a tubului de sticlă prin dop acesta trebuie umectat cu o soluţie
de săpun sau detergent.

4
Este interzisă ungerea ventilelor şi manometrelor, buteliilor cu oxigen lichid cu grăsimi sau
uleiuri sau chiar atingerea acestora cu mâinile unse cu grăsimi deoarece se pot produce explozii
foarte grave.

ELECTROCUTĂRILE pot fi provocate de montările defectuoase a aparaturilor electrice.


Aparatele de încălzit electrice (etuve, cuptoare, băi de nisip şi de apă) se vor aşeza pe mese cu
suprafaşa izolată termic. Instalaţiile şi aparatele electrice vor fi legate la priza de pamânt. Nu se
utilizează aparate cu conductori neizolaţi sau montaţi neregulamentar.
Se interzice manipularea aparatelor şi instalaţiilor electrice din laborator cu mâna umedă.

III. RECOMANDĂRI PENTRU ELEVII CARE EFECTUEAZĂ


LUCRĂRI PRACTICE ÎN LABORATORUL DE CHIMIE

• Elevii au acces în laborator numai în prezenţa cadrului didactic sau a laborantului.


• Elevii care au acces în laborator trebuie să cunoască lucrarea şi normele de protecţia muncii
referitoare la lucrările practice.
• În laborator se va păstra ordine şi curăţenie perfectă.
• Este obligatorie folosirea halatelor de protecţie.
• Elevul trebuie să se prezinte la lucrările practice cu un caiet de laborator , chibrituri, detergenţi,
lavete, forfecuţă.
• Se interzice îngrămădirea obiectelor din dotare pe masa de lucru, acestea punându-se imediat la
loc după utilizare.
• Este interzisă păstrarea şi consumarea alimentelor în laborator.
• Este strict interzis fumatul în laborator.
• Elevul va evita deplasările inutile pentru a evita stânjenirea colegilor şi a accidentelor.
• Lucrările se vor efectua numai după ce elevul este bine documentat asupra modului de lucru şi
după ce a discutat în detaliu planul lucrării cu cadrul didactic sau laborantul.
• Se interzice a se efectua alte lucrări în afara celor indicate.
• În laborator se lucrează individual, în orice problemă neclară elevul se adresează cadrului didactic
sau laborantului.
• Fiecare elev utilizează trusa individuală.
• Nu este permisă folosirea sticlelor de reactivi de la alte lucrări. Înainte de a deschide o sticlă cu
reactivi se va citi cu atenţie eticheta.
• Reactivii se manevrează astfel încât să se evite impurificarea lor.
• După efectuarea experienţelor cu substanţe deficitare, costisitoare ca azotatul de argint, iodul,
alcoolul etilic, acestea nu se aruncă ci se depozitează în sticle pentru recuperarea lor ulterioară.
• Nu se aruncă în chiuvetă hârtii, chibrituri, etc.
• În cursul lucrărilor fiecare elev trebuie să fie preocupat permanent de economisirea consumului
de apă distilată, curent electric, gaz, etc.
• La terminarea lucrărilor, elevul trebuie să lase ordine pe masa de lucru şi în laborator.
• Observaţiile şi datele experimentale acumulate în timpul efectuării lucrării practice se notează în
caietul de laborator.
• Înregistrarea rezultatelor experienţelor cât şi interpretarea lor trebuie astfel făcută , încât să fie
înţelese atât de elevul care le-a efectuat cât şi de oricare altă persoană care ar consulta caietul de
laborator.
• Caietul de lucrări practice va cuprinde înregistrarea datelor, descrierea detaliată a observaţiilor în
timpul experienţei cât şi efectuarea calculelor.
• După efectuarea lucrării, elevul întocmeşte referatul de laborator.

5
Norme de protecţia muncii în laboratorul de chimie
Pentru a preveni accidentele în laboratorul de chimie, se vor
respecta următoarele reguli generale de tehnica securităţii muncii:
 Este interzis alergatul în laborator.
 Persoanele cu părul lung şi-l vor strânge la spate în timpul
efectuării experimentelor chimice.
 Nu se consumă băutură sau mâncare în laboratorul de chimie.
 Având rol de protecţie a pielii şi îmbrăcămintei, purtarea halatului este obligatorie
pentru orice persoană care lucrează în laborator. Halatul trebuie să fie alb, curat,
confecţionat din pânză de bumbac.
 La efectuarea unor experienţe explozive este necesară purtarea ochelarilor de
protecţie.
 Se va păstra ordinea şi curăţenia pe mesele de lucru ale elevilor.
 Pentru evitarea unor reacţii secundare vesela şi aparatura de laborator se utilizează
doar în stare perfectă de curăţenie. Acestea se vor spăla cu amestecuri alcaline şi apă distilată,
fără a se utiliza nisipul, deoarece la vasele de sticlă apar fisuri şi la încălzire sticla se va
sparge uşor.
 Lucrările de laborator se vor efectua cu cantităţile de substanţe indicate în instrucţiuni,
cu vase şi aparatură adecvate lucrărilor, după verificarea prealabilă a aparaturii respective.
 Este strict interzisă folosirea reactivilor din ambalaje fără etichetă.
 Se interzice categoric gustarea şi chiar contactul cu pielea a substanţelor chimice.
 Mirosirea substanţelor se va face cu grijă, prin ţinerea vasului la distanţă şi apropierea
vaporilor care se degajă prin mişcarea mâinii deasupra acestuia.
 Manipularea reactivilor solizi se face cu linguri sau spatule curate.
 Soluţiile de reactivi pentru analiză nu se vor scoate cu pipeta direct din flacon ci mai
întâi se toarnă cantitatea necesară într-un pahar curat, din care apoi se face pipetarea. Se va
avea în vedere ca la transvazarea lichidelor să se ţină borcanul cu eticheta spre palmă pentru a
evita deteriorarea acesteia.
 Substanţele foarte volatile se manipulează în nişe şi deasupra unei chiuvete.
 În cazul în care se lucrează cu substanţe inflamabile, este necesară stingerea surselor
de căldură din laborator. Orice început de incendiu provocat de substanţe volatile inflamabile
se opreşte imediat, după caz, cu nisip, o pătură sau cu extinctorul.
 Nu este permisă impurificarea reactivilor în timpul manipulării. Nu este permisă
folosirea aceleaiaşi ustensile pentru mai mulţi reactivi decât după spălare şi uscare.

6
 Reactivii nu vor fi cântăriţi direct pe talerele balanţei, ci pe sticle de ceas sau în fiole
de cântărire, iar cei urât mirositori sau toxici numai în flacoane închise.
 Acizii concentraţi (H2SO4, HCl, HNO3 etc.) se toarnă cu mare atenţie, ştergându-se
picăturile prelinse cu azbest şi apoi cu cârpă sau hârtie.
 Rămăşiţele de substanţe periculoase (metale alcaline, fosfor, acizi concentraţi, baze
etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece pot provoca explozii puternice şi acţiuni corozive şi,
de aceea, vor fi introduse în vase speciale şi neutralizate. De asemenea, lichidele nemiscibile
cu apa şi inflamabile (benzina, benzenul etc.) nu se vor arunca la canal, deoarece în spaţiul
subteran al canalizării se vor evapora, formând amestecuri explozive cu aerul ce pot exploda
la aruncarea în canal a chibriturilor sau ţigărilor aprinse.
 Se interzice îndreptarea eprubetei cu orificiul către colegi în cazul încălzirii la flacără.
 Manipularea reactivilor explozivi (nitroderivaţi, cloraţi, percloraţi, peroxizi, acic
percloric etc.) trebuie făcută cu foarte mare atenţie.
 Nu este permisă lovirea substanţelor care explodează sau încălzirea lor la o
temperatură apropiată de cea de descompunere.
 Fărâmiţarea alcaliilor, a calciului sodat, iodului, sărurilor acidului cromic, a
substanţelor ce dau pulbere toxică, precum şi turnarea soluţiilor de amoniac concentrat,
trebuie să se execute sub nişă. Acidul sulfuric concentrat se toarnă întotdeauna peste apă şi
nu invers, încet şi sub agitare, în vase rezistente la căldură, reacţia fiind puternic exotermă.
 Aprinderea becurilor de gaz se va face treptat pentru a evita pătrunderea flacărei în
interior. În caz de pătrundere, se va închide robinetul, lăsând becul să se răcească complet,
după care se va aprinde din nou, micşorând curentul de aer. În cazul robinetelor defecte, unde
există scăpări de gaz, verificările nu se fac cu chibrituri, ci prin pensulare cu soluţie de săpun.
 Este interzisă aprinderea arzătoarelor de gaz sau fitilelor spirtierelor cu bucăţele de
hârtie plimbate de la o masă la alta.
 Este interzis a se lăsa aprinse becurile de gaz, lămpile de spirt sau alte aparate de
încălzire, la plecarea din laborator, chiar şi pentru scurt timp. În cazul în care se descoperă
pierderi de gaze combustibile sau de vapori de benzină se va aerisi încăperea, prin
deschiderea ferestrelor, până la dispariţia completă a mirosului de gaz, se vor stinge totodată,
becurile de gaz de la ventilul principal şi celelalte surse de încălzire.
 Folosirea sticlăriei de laborator se va face cu respectarea următoarelor măsuri de
prevenire a accidentelor:
prinderea baloanelor de distilare, a biuretelor sau recipientelor în
stative se va efectua cu ajutorul clemelor prevăzute cu apărători de
plută sau cauciuc;

7
paharele, baloanele şi celelalte lichide de laborator ce conţin lichide
fierbinţi nu se pun direct pe masă, ci pe o placă de azbest sau alte
materiale termoizolante;
încălzirea vaselor cu pereţi subţiri nu se face direct în flacără, ci pe o
sită de azbest, sub agitare continuă.
 După terminarea lucrărilor de laborator, mesele de lucru se vor elibera complet,
aşezându-se la locul lor întreaga aparatură, ustensilele şi reactivii necesari lucrării de
laborator.
 La plecarea din laboratorul de chimie se va avea în vedere verificarea instalaţiilor
electrice, de gaz şi de apă.

8
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII TINERETULUI ŞI SPORTULUI
COLEGIUL ECONOMIC ” ION GHICA” BACĂU

MODEL DE PROCES VERBAL


De luare la cunoştinţă a normelor PSI şi SSM

Încheiat astăzi .......................... , ora ................ , cu ocazia prelucrării


Instructajului Normelor de Sănătate şi Securitate în Muncă şi a Normelor de Prevenire şi
Stingere a Incendiilor, specifice activităţii.
Prelucrarea normelor respective a fost efectuată conform anexelor de către :
profesor ................................................................................
laborant.................................................................................
cu elevii clasei .....................................................................

Am luat la cunoştinţă,

Nr.crt. Numele şi prenumele elevului Semnătura


1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22

9
Pe spatele tabelului vor fi scrise următoarele specificaţii:
Norme de Sănătate şi Securitate în Muncă şi Norme de prevenire şi Stingere a incendiilor,
specifice activităţii.

Pentru elevi:
> Vor utiliza materialele didactice numai sub supravegherea profesorului şi a
laborantului.
> Reactivii chimici şi ustensilele folosite în laboratoarele şcolare nu constituie obiecte de
joacă.
> Nu vor introduce obiecte în prizele electrice.
> Vor avea grijă de mobilierul şi mijloacele didactice din dotarea laboratoarelor.
> Nu vor atinge prizele, după ce au fost puse sub tensiune.
> Nu se pune mâna pe părţile metalice ale montajelor aflate sub tensiune.
> Nu se părăseşte un montaj aflat sub tensiune.
> În laboratorul de chimie este interzisă gustarea sau mirosul substanţelor folosite la
experienţe.
> Eprubeta în care se încălzeşte un lichid, se va ţine înclinată.
> Baloanele, paharele şi celelalte vase în care se află lichid fierbinte, nu se pun direct pe
masă, ci pe o placă din material termoizolant.
> Pentru evitarea distrugerii instrumentelor şi aparatelor din laborator, elevii trebuie să
cunoască caracteristicile electrice ale aparatelor folosite şi condiţiile lor de funcţionare.
> Îmbrăcămintea elevului în laborator, trebuie să fie adecvată : păr strâns, fără mâneci
largi, îmbrăcăminte uscată.
> Se păstrează curăţenia la locul de muncă, laboratorul aerisindu-se atât la începerea, cât
şi la sfârşitul orei.
> Se interzice vărsarea lichidelor de orice fel, pe culoarele liceului, în clase, grupuri
sanitare sau laboratoare.
> Pentru prevenirea incendiilor, este interzis fumatul în incinta liceului şi aruncarea la
întâmplare a mucurilor de ţigară.
> Lucrările de laborator se execută în poziţie ortostatică.

10
USTENSILE ŞI APARATURĂ UTILIZATE ÎN LABORATORUL DE CHIMIE

Pentru analiza chimică a unei substanţe, sunt necesare


vase, ustensile de laborator şi aparate. Unele dintre ele
sunt identice cu cele folosite pentru analiza calitativă,
altele însă sunt deosebite şi construite potrivit scopului
urmărit. Aceste obiecte sunt confecţionate din diferite
materiale, de exemplu: sticlă, porţelan, cuarţ, platină,
alamă, nichel, argint, oţel etc. Este necesar să se
cunoască pe lângă modul de întrebuinţare a acestor
ustensile, şi proprietăţile materialelor din care sunt
confecţionate, pentru a evita unele erori la efectuarea
analizei cantitative, erori datorită comportării diferite
(coroziune) a acestor materiale faţă de reactivii
întrebuinţaţi.

VASE, USTENSILE ŞI APARATURĂ NECESARE ANALIZEI CHIMICE

1. Eprubete de diferite mărimi;


2. Fiole de cântărire cu dop rodat;
3. Pahare cu cioc, tip Berzelius, forma joasă, forma înaltă: 25, 50, 100, 250.....1000 mL;
4. Baghete de sticlă:  3-5 mm; l = 15-20 cm;
5. Sticle de ceas cu diametre corespunzătoare paharelor;
6. Cristalizoare de sticlă, cu sau fără cioc;
7. Baloane de sticlă cu fund plat sau rotund;
8. Pisetă (stropitor): 100, 250, 500, 1000 mL;
9. Flacoane conice, tip Erlenmeyer: 100, 250, 300, 500.......mL;
10. Pâlnii de sticlă pentru filtrare, de separare (picurătoare);
11. Creuzete filtrante de sticlă şi de porţelan;
12. Creuzete cu capac, formă largă sau înaltă, de porţelan (cuarţ, platină, argint,nichel);
13. Capsule de porţelan (platină, nichel, argint);
14. Pâlnii de sticlă sau porţelan pentru filtrare la vid;
15. Flacoane conice, cu pereţi groşi, pentru filtrare la vid;
16. Trompe de apă, din sticlă sau metalice, pentru filtrare la vid;
17. Exicatoare de sticlă cu placă de porţelan, simple şi de vid;
18. Cilindri gradaţi: 10, 25, 50, 100, 250, 500, 1000 mL;
19. Pipete cu bulă (1........50 mL);
20. Pipete gradate (1/10, 1/20 mL) de 1, 2, 5, 10, 25 mL;
21. Biurete gradate (1/10 mL): 10, 25, 50 mL;
22. Semimicro- şi microbiurete (1/20 mL): 1, 2, 5, 10 mL;
23. Baloane cotate: 10, 25, 50, 100, 250, 500, 1000 mL;
24. Mojare cu pistil de sticlă, porţelan, agat, oţel;
25. Spatule şi linguriţe de (masă plastică, nichel;
26. Pensete;
27. Cleşte de creuzet din oţel inoxidabil sau din nichel;
28. Triunghiuri pentru creuzete (îmbrăcate cu tuburi de porţelan sau de cuarţ);
29. Stative pentru eprubete şi pentru pâlnii, din lemn sau masă plastică;
30. Stative metalice, cleme, mufe, inele;
31. Trepiede metalice;

11
32. Pânze metalice (12 x 12 cm) cu sau fără azbest;
33. Becuri de gaz: Bunsen, Teclu;
34. Diferite dispozitive pentru ataşat la becurile de gaz;
35. Tuburi de cauciuc de legătură pentru refrigerente (becuri de gaz, trompă, etc.);
36. Inele, manşoane sau plăci de cauciuc pentru fixarea creuzetelor sau a pâlniilor filtrante;
37. Dopuri de plută sau cauciuc;
38. Perforatoare pentru dopuri;
39. Hârtie de filtru calitativă şi cantitativă;
40. Agitatoare electrice sau magnetice;
41. Centrifugă;
42. Set de site;
43. Băi de apă, de nisip, de aer;
44. Plăci (plite) încălzite electric;
45. Etuvă electrică cu termoregulator;
46. Cuptor electric pentru creuzete (8500C si 10000C);
47. Cuptor electric cu mufă (6000C - 12000C);
48. Balanţă analitică (şi microbalanţă);
49. Balanţă tehnică şi balanţă de mână;
50. Lupă, microscop;
51. Ochelari de protecţie;
52. Mănuşi de cauciuc;
53. Halat, prosop, cârpe de şters;
54. Sticle de reactivi cu dop şlefuit, de diferite capacităţi (50-1000 mL);
55. Caiet de laborator;
56. Aparate speciale.

Din păcate , nu toate aceste ustensile le găsim în laboratorul şcolar, dar mare parte din ele
da.

12
DEPOZITAREA , ETICHETAREA ŞI ÎNTREŢINEREA
SUBSTANŢELOR CHIMICE

O problemă deosebit de importantă pentru buna organizare a


muncii în laboratoare o constituie dotarea cu materiale şi ustensile
adecvate, cunoaşterea tuturor posibilităţilor şi a condiţiilor corecte
de utilizare, precum şi a metodelor optime de păstrare pentru
evitarea pierderilor de timp şi a degradării materialelor şi a
ustensilelor.

Păstrarea reactivilor şi materialelor

Pentru ca munca în laborator să se desfăşoare în bune condiţii, materialele şi


substanţele necesare efectuării lucrărilor trebuie bine păstrate.

a. Păstrarea în depozit

Cantităţile mari de substanţe inflamabile şi sticlăria de rezervă (vase de laborator şi


tuburi de sticlă) se păstrează într-un depozit amenajat pentru toate laboratoarele (din
întreprindere sau şcoli). Pentru o bună păstrare a reactivilor este necesar ca încăperea să fie
prevăzută cu rafturi..
Substanţele se grupează pe rafturi după cationi sau grupe funcţionale în ordine
alfabetică. Fiecare raft va purta o etichetă pe care vor fi scrise grupele sau cationii respectivi.
Manevrarea substanţelor în depozit se uşurează mult dacă există un fişier cu numele şi
cantitatea substanţelor aflate în fiecare raft.
Acizii concentraţi se vor păstra într-un spaţiu separat, departe de ceilalţi reactivi.
Substanţele inflamabile vor fi depozitate într-o încăpere separată, conform normelor de
securitate a muncii.
Sticlăria de rezervă se va păstra în ambalajul original în rafturi separate. Tuburile de
sticlă, împărţite după diametre, se vor păstra în lăzi înalte, aşezate vertical.

b. Păstrarea în laborator

Pentru lucrările curente este necesar ca în laborator să se depoziteze anumite cantităţi


de reactivi sub formă de substanţă pură sau preparaţi pentru diferite analize.
Reactivii preparaţi (soluţii titrate, amestecuri etc.) se vor păstra pe rafturi de reactivi,
mesele de lucru rămânînd libere.
Reactivii se vor păstra în sticle adecvate : de culoare închisă pentru substanţele care se
descompun la lumină (soluţii de iod, azotat de argint etc.), etanşe, cu dop de cauciuc pentru
alcalii, parafinate în interior pentru soluţii de acid fluorhidric etc.
Pe fiecare sticlă trebuie să existe o etichetă bine lipită, eventual protejată cu parafină
sau cu o peliculă de material plastic. Pe etichete se scrie citeţ denumirea reactivului,
concentraţia, factorul sau titrul, data preparării şi numele preparatorului.
Pentru a se găsi oricând la îndemâna celor care lucrează în laborator, fiecare reactiv
trebuie să aibă locul său bine precizat.
În afară de rafturile de reactivi, în laborator există dulapuri pentru depozitarea
substanţelor care servesc la prepararea reactivilor curenţi necesari pentru o perioadă
mai lungă, precum şi a unor cantităţi mici de alţi reactivi, care pot fi necesari pentru
verificări sau cercetări.

13
Aranjarea pe rafturi se face după grupe funcţionale şi
cationi, în ordine alfabetică, cu etichete la raft şi cu listă de
inventar pe uşa dulapului. Sticlele vor fi aranjate după
mărime, cele mari în spate. Substanţele care vin în ambalaj de
hârtie (pungă, cutie) vor fi trecute în borcane perfect curate,
uscate şi etichetate imediat ce au fost aduse în laborator,
deoarece ambalajul de hârtie se distruge în atmosfera de
laborator şi substanţa se impurifică şi se risipeşte.
Substanţele cu toxicitate mare se păstrează într-un
dulap special, încuiat, manevrarea lor făcându-se de către o singură persoană, special instruită
(laborant).
Dizolvanţii, ca şi orice alte substanţe inflamabile, se vor aduce de la magazie numai în
cantităţi strict necesare, păstrându-se separat de ceilalţi reactivi, departe de foc.
Periodic se va face verificarea stării etichetelor de pe borcanele cu substanţe care se
află în dulapuri, înlocuiondu-se cele deteriorate sau dezlipite.
Pentru a asigura păstrarea purităţii substanţelor trebuie luate câteva măsuri:
- substanţele solide se vor scoate din borcan numai cu ajutorul unei spatule curate,
dacă s-a scos o cantitate mai mare decât este necesar, plusul nu se mai pune înapoi
în borcan;
- lichidele “pentru analiză” (sau soluţiile titrate) nu se vor scoate cu pipeta direct din
sticlă, ci dintr-un pahar curat şi uscat, în care se toarnă o cantitate corespunzătoare
de lichid (ceea ce s-a scos în plus, se aruncă).
Unele substanţe, datorită volatilităţii, toxicităţii sau higroscopicităţii lor mari, se
ambalează în fiole (fixanale) complet închise. Deschiderea acestor fiole se face numai în
momentul în care se utilizează substanţa (ca atare sau pentru prepararea unui reactiv), într-o
nişă cu tiraj bun şi deasupra unei chiuvete.
Fiola se răceşte pentru a micşora volatilitatea substanţei, apoi se taie capătul fiolei cu
ajutorul unei pile triunghiulare şi substanţa se transvazează într-o sticlă dinainte pregătită şi
menţinută la rece.
Dacă nu se utilizează toată substanţa, restul se păstrează la rece, sticla fiind bine
închisă. Dacă păstrarea este primejdioasă şi nu se întrevede o ocazie apropiată de utilizare, se
recomandă distrugerea substanţei rămase (astfel se procedează pentru pentaclorură de stibiu,
triclorură de fosfor etc.).

14
Regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea
ilicită a drogurilor

În laboratoarele şcolare de chimie se folosesc


frecvent acizi (clorhidric şi sulfuric) şi permanganatul de
potasiu. Aceste substanţe pe lângă altele, fac parte din
categoria substanţelor care sunt folosite la fabricarea ilicită
a drogurilor şi se numesc precursori. Există un regim
juridic al precursorilor folosiţi , regim pe care îl găsim în
legea 300/ 2002.
Prezenta lege reglementează regimul juridic al precursorilor folosiţi la fabricarea ilicită
a drogurilor, autorizarea şi desfăşurarea operaţiunilor cu precursori, precum şi măsurile de
combatere a operaţiunilor ilicite cu precursori. Producerea, deţinerea sau orice activitate cu
precursori este permisă numai în scop comercial, medical, sanitar-veterinar, industrial, de
învăţământ şi de cercetare ştiinţifică.
Pentru folosirea acestor precursori în şcoli a fost numit un operator, persoană fizică,
laborant chimist, care a primit aviz prealabil din partea Inspectoratului General al Poliţiei
Române şi are decizie în acest sens pentru operaţiuni cu precursori: procurare, depozitare şi
folosire a precursorilor. Există o listă în anexa nr. 1, din lege, cuprinzând substanţele care
sunt folosite în mod frecvent la fabricarea ilicită a drogurilor.
Permanganatul de potasiu face parte din categoria I, iar acidul clorhidric şi sulfuric fac
parte din categoria a III a. Aceste substanţe din anexă sunt folosite frecvent în laboratoarele
şcolare.
Păstrarea sau depozitarea precursorilor din categoriile I, II şi III prevăzute în anexa nr. 1
se face în încăperi prevăzute cu uşi metalice, grilaj de fier la ferestre, sisteme de închidere
sigure şi de alarmă, optice sau acustice, pentru prevenirea oricăror sustrageri.
Operatorii care efectuează oparaţiuni cu precursori sunt obligaţi să asigure etichetarea lor şi
chiar a amestecurilor care conţin precursori. Pentru a funcţiona legal, unităţile şcolare care au
săli pentru laboratorul de chimie şi care utilizează substanţe chimice, trebuie să aibă
autorizaţii de funcţionare de la diverse instituţii cum ar fi:
- autorizaţie sanitară de funcţionare a laboratorului de chimie eliberată de D.S.P.;
- autorizaţie de funcţionare de la Protecţia Muncii – se eliberează de la I.T.M;
- trebuie să existe în fiecare laborator un dosar cu procese verbale semnate de elevi,
la fiecare clasă pe fiecare semestru;
- în fiecare laborator trebuie afişate la loc vizibil norme de protecţia muncii şi măsuri
de acordare a primului ajutor în caz de accidente.
S-au format centre de colectare a precursorilor, iar şcolile arondate la aceste şcoli au
obligaţia să predea pe bază de proces verbal cantităţile de permanganat de potasiu. În fiecare
şcoală colectoare, la nivel de laborator există un caiet care conţine evidenţa precursorilor,
cantităţi iniţiale, data şi cantitatea consumată, motivul utilizării. Acest caiet va fi avizat de
Departamentul pentru prevenirea şi combaterea crimei organizate.
Toate aceste documente sunt valabile pentru şcolile care deţin precursori din categoria I
şi a II a, iar din categoria a III a, se pot deţine următoarele cantităţi de substanţe chimice:
- acetonă – 1 litru;
- eter etilic – 0,5 litri;
- toluen – 2 litri;
- acid sulfuric – 2 litri;
- acid clorhidric – 2 litri.

15
Categorii de substanţe şi preparate periculoase:

Substanţe şi preparate explozive : substanţele şi


preparatele solide, lichide, păstoase sau gelatinoase,
care pot să reacţoneze exoterm în absenţa oxigenului
din atmosferă, producând imediat emisii de gaze şi care
produc o deflagraţie rapidă sau sub efectul căldurii
explodează când sunt parţial închise ;

Substanţe şi preparate oxidante : substanţele şi preparatele care în contact cu alte


substanţe prezintă o reacţie puternic exotermă ;

Substanţe şi preparate extrem de inflamabile: substanţele şi preparatele chimice


lichide cu un punct de aprindere şi fierbere foarte scăzut, precum şi substanţele şi
preparatele gazoase care sunt inflamabile în contact cu aerul la temperatura şi presiunea
mediului ambiant ;

Substanţe şi preparate foarte inflamabile :


- substanţele şi preparatele care pot să se încălzească şi apoi să se aprindă în contact
cu aerul la temperatura ambiantă, fără aport de energie ;
-substanţele şi preparatele solide care se pot aprinde cu uşurinţă după un scurt contact
cu o sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după
îndepărtarea sursei ;
-substanţele şi preparatele lichide cu un punct de aprindere foarte scăzut ;
-substanţele şi preparatele care, în contact cu aerul umed sau cu apa, emană gaze
foarte imflamabile în cantităţi periculoase;

Substanţe şi preparate inflamabile: substanţele şi preparatele lichide cu un punct de


aprindere scăzut ;

Substanţele şi preparatele foarte toxice : substanţele şi preparatele care prin inhalare,


ingestie sau penetrare cutanată în cantităţi foarte mici pot cauza moartea sau afecţiuni cronice
ori acute ale sănătăţii ;

Substanţe şi preparate toxice :


substanţele şi preparatele care prin
inhalare, ingestie sau penetrare cutanată în
cantităţi reduse pot cauza moartea sau
afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii ;

Substanţe şi preparate nocive : substanţele şi preparatele care prin inhalare, ingestie


sau penetrare pot cauza moartea sau afecţiuni cronice ori acute ale sănătăţii ;

Substanţe şi preparate iritante : substanţele şi preparatele necorosive care prin contact


imediat, prelungit sau repetat cu pielea ori cu mucoasele pot cauza o reacţie inflamatorie ;

Substanţe şi preparate sensibilizate : substanţele şi preparatele care prin penetrare


16
cutanată sau inhalare pot da naştere unei reacţii de hipersensibilizare iar în cazul expunerii
prelungite produc efecte nefaste specifice ;

Substanţe şi preparate cancerigene : substanţele şi preparatele care prin inhalare,


ingestie sau penetrare cutanată pot determina apariţia afecţiunilor cancerige ori pot creşte
incidenţa acestora ;

Substanţe şi preparate toxice pentru reproducere : substanţele şi preparatele care prin


inhalare, ingestie sau penetrare cutanată pot produce ori pot creşte frecvenţa efectelor nocive
neereditare asupra produsului de concepţie sau care pot dăuna funcţiilor ori capacităţilor
reproductive masculine ori feminine ;

Substanţe şi preparate periculoase pentru mediu : substanţele şi preparatele care,


folosite în mediu, ar putea prezenta sau prezintă un risc imediat sau întârziat pentru unul sau
mai multe componente ale mediului.

17
LUCRĂRI DE LABORATOR

1. CARACTERUL METALIC ŞI NEMETALIC


AL ELEMENTELOR

Experiment nr.1: Arderea magneziului în flacără şi reacţia oxidului format cu apa.

Materiale necesare: -bandă de magneziu;


-eprubetă;
-apă distilată;
-cleşte metalic şi de lemn;
-indicator fenolftaleină;
-sursă de foc.

Mod de lucru: se ia o bucăţică de bandă de magneziu şi se arde în flacără; acesta va arde


cu flacără strălucitoare. Oxidul de magneziu format se pune într-o eprubetă cu
apă distilată, peste care se adaugă o picătură de fenolftaleină; se va forma o
soluţie de Mg(OH)2, care se colorează în roşu carmin, slab la început, apoi,
prin încălzire, culoarea se intensifică.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: 2Mg + O2  2MgO


MgO + 2H2O  Mg(OH)2 + H2

Experiment nr. 2: Reacţia sodiului metalic cu apa

Materiale necesare: -sodiu metalic (ţinut sub petrol);


-cristalizor;
-apă distilată;
-pâlnie;
-indicator: fenolftaleină.

Mod de lucru: punem într-un cristalizor apă distilată şi o


picătură de fenolftaleină, peste care se adaugă o bucăţică de sodiu metalic;
deasupra crsitalizorului punem o pâlnie, pentru a evita ca sodiul să sară din
cristalizor în timpul reacţiei. Soluţia de NaOH formată se va colora în roşu
carmin intens. Reacţia este rapidă, violentă (fără încălzire), cu degajarea unui
gaz (hidrogenul).

Observaţii: în petrol, sodiul nu este oxidat, iar în tăietură proaspătă capătă luciu metalic.
Lăsat în aer, se oxidează foarte uşor. Reactivitatea acestui metal este foarte mare,
astfel încât el se află în atmosferă numai sub formă de combinaţii.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: 2Na + O2  Na2O


2Na + 2H2O  2NaOH + H2

Experiment nr. 3: Arderea aluminiului în flacără şi reacţia oxidului format cu apa

Materiale necesare: -bandă de aluminiu;


-cleşte metalic şi de lemn;
18
-apă distilată;
-eprubetă;
-sursă de foc;
-indicator: fenolftaleină.

Mod de lucru: se ia cu cleştele metalic o bucăţică de aluminiu şi se încălzeşte în flacără până


la ardere; se formează Al2O3. Cu oxigenul, el reacţionează numai sub formă de
pulbere, la încălzire. In timpul arderii se formează mici scântei.

Observaţii: aluminiul nu reacţionează cu apa, decât la încălzire, în prezenţa fenolftaleinei,


soluţia se colorează în roz slab. Aluminiul are caracter metalic mai puţin pronunţat
decât magneziul şi sodiul. Prezintă un strat protector de oxid, de aceea nu
reacţionează uşor cu apa.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: 4Al + 3O2  2Al2O3


Al2O3 + 3H2O  2Al(OH)3

Experiment nr. 4: Reacţia fierului cu oxigenul

Materiale necesare: -pulbere de fier;


-spatulă;
-apă distilată;
-eprubetă;
-indicator: fenolftaleină;
-sursă de foc.

Mod de lucru: cu o spatulă, se presară în flacără pulbere de fier. Se observă că în reacţie cu


oxigenul, acesta arde cu scântei strălucitoare. Oxidul de fier rezultat se adaugă
într-o eprubetă cu apă distilată şi o picătură de fenolftaleină; se obţine
hidroxidul de fier, care se colorează în roşu, în prezenţa indicatorului (foarte
greu şi numai după încălzire).

Ecuaţiile reacţiilor chimice: 2Fe + 3O2  2Fe2O3


Fe2O3 + 3H2O  2Fe(OH)3

Observaţii finale: -caracterul metalic scade în perioadă de la stânga la dreapta;


-reactivitatea creşte în grupă de jos în sus, reflectând creşterea uşurinţei de
pierdere a electronului de valenţă.

Experiment nr. 5 : Reacţia de ardere a sulfului.

Materiale necesare : - sulf solid ;


- oxigen obţinut prin electroliza apei.

Mod de lucru : - într-o lingură se arde o mică cantitate de sulf. Se aprinde sulful şi se
introduce lingura într-un cilindru în care s-a obţinut mai înainte oxigen. Se formează un fum
înecăcios de dioxid de sulf.

Halogenii sunt cele mai reactive nemetale.

Materiale necesare : - apă de clor, apă de brom, soluţii apoase de bromură de sodiu şi de
iodură de potasiu, tetraclorură de carbon;
19
- pâlnii de separare sau eprubete şi dopuri.

Mod de lucru : - într-o pâlnie de separare se introduc 2 mL soluţie de bromură de sodiu şi


apoi 2 mL apă de clor. Se astupă pâlnia şi se agită . Soluţia se colorează în galben roşcat.

2. ECHILIBRE CU FORMARE DE COMPLECŞI


COMBINAŢII COMPLEXE

Legătura coordinativă este caracteristică combinaţiilor complexe; în compoziţia


combinaţiilor complexe intră, în majoritatea cazurilor, metale tranziţionale.

Experiment nr. 1: Obţinerea reactivului Schweitzer

Materiale necesare: - pipetă;


- eprubetă;
- soluţie CuSO4;
- soluţie amoniac;
- soluţie hidroxid de sodiu.

Mod de lucru: într-o


3
eprubetă cu 2 cm de soluţie de sulfat de cupru,
se toarnă câteva picături de soluţie de hidroxid
de sodiu. Se formează un precipitat de culoare
verde-albastru. Se adaugă în continuare soluţie
de amoniac, până la dizolvarea precipitatului. Se observă
că, în eprubetă, culoarea soluţiei se schimbă în albastru
intens.

Ecuaţia reacţiei chimice: CuSO4 + 4NH3 


[Cu(NH3)4]SO4

Experiment nr. 2: Obţinerea combinaţiei de K2(HgI4)

Materiale necesare: -pipetă;


-eprubetă;
-soluţie HgCl2;
-soluţie KI.

Mod de lucru: într-o eprubetă ce conţine 2-3 mL din soluţia unei


sări de mercur (II), se introduce cu picătura o
soluţie de iodură de potasiu. Se observă că, la început, apare un precipitat
roşu-portocaliu de iodură mercurică, ce se dizolvă la adaugarea unei noi
cantităţi de soluţie de iodură de potasiu.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: HgCl2 + 2KI  HgCl2 + 2KCl


HgI2 + 2KI  K2(HgI4)

Observaţii: -soluţiile de HgCl2 şi KI trebuiesc preparate de o concentraţie mai slabă, mai


ales KI, pentru a se putea vedea clar trecerea de la roşu la portocaliu;

20
-se prepară soluţie de HgCl2 (50 mL), de c=2% şi soluţie de KI (20 mL), de
c=1%.

Experiment nr. 3: Obţinerea reactivului Tollens

Materiale necesare: -pipetă;


-eprubetă;
-soluţie AgNO3;
-soluţie NaOH sau HCl;
-soluţie NH3

Mod de lucru: - se toarnă 1mL soluţie azotat de argint într-o eprubetă peste care se adaugă
soluţie de hidroxid de sodiu sau acid clorhidric. Se formează un precipitat de
culoare brună, care se dizolvă cu o soluţie de amoniac, adăugată în picatură,
până la dizolvarea completă a acestuia.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: AgNO3 + HCl  AgCl + HNO3


AgCl + 3NH3 + H2O  [Ag(NH3)2]OH + NH4Cl

Experiment nr. 4: Identificarea ionilor de Fe3+

Materiale necesare: -pipetă;


-eprubetă;
-soluţie FeCl3;
-soluţie apoasă de KSCN.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 2-3 mL soluţie de


FeCl3, peste care se daugă câteva picături dintr-
o soluţie de sulfocianură de potasiu. Se formează un complex de culoare roşu-
sângeriu.

Ecuaţia reacţiei chimice: Fe3+ + 6SCN-  [Fe(SCN)6]3-

Observaţii: reacţia este caracteristică identificarii ionului Fe3+; dacă soluţia ce conţine ioni
Fe3+ este foarte diluată, reacţia fiind specifică, se obţine o soluţie albastră, ceea
ce permite determinarea prezenţei Fe3+ în urme. In cazul în care ionii Fe3+ sunt
în cantitate mică, se obţine o culoare roz-roşiatică, reacţia fiind utilizată la
determinarea cantitativă a ionului Fe3+ în oţeluri, aliaje, minereuri, etc.

Experiment nr. 5: Identificarea ionului de Co2+

Materiale necesare: -pipetă;


-eprubetă;
-soluţie Co(NO)3;
-soluţie de KSCN;
-1-2 mL de eter etilic.

Mod de lucru: într-o eprubetă în care se găsesc 2-3 mL soluţie concentrată de azotat de
cobalt, se adaugă 2-3 mL de soluţie de eter etilic şi apoi o soluţie de
sulfocianură de potasiu.

Ecuaţia reacţiei chimice: Co2+ + 4SCN-  [Co(SCN)4]2-


21
Observaţii: se obţine o soluţie de coloraţie albastru intens, caracteristică pentru ionul de
Co2+.

Combinaţiile complexe, compuşii de coordinaţie, sau simplu, complecşi, sunt


combinaţiile care conţin un atom sau un ion central (de obicei un metal) de care sunt legaţi
prin legături covalente coordinative molecule neutre sau ioni (aşa- numiţii liganzi).
În funcţie de suma sarcinilor ionului central şi a grupărilor care-l înconjoară,
combinaţia complexă poate fi un anion, un cation sau o moleculă neutră. Numărul de
molecule sau ioni (liganzi) care se leagă de ionul central poartă numele de număr de
coordinaţie.
Pentru ca un ion metalic să formeze combinaţii complexe, trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii: să aibă un volum ionic mic şi să posede orbitali liberi în care să poată
accepta electronii neparticipanţi ai ligandului, stabilindu-se astfel legături covalente
coordinative între ionul central şi atomul de nemetal din ligand.

Experimentul nr. 6: Obţinerea albastrului de Berlin

- materiale necesare : - stativ cu eprubete


- pipete
- soluţii de FeCl3, K(Fe(CN)6)
- mod de lucru : într-o eprubetă se introduc 2 – 3 mL.
dintr-o soluţie de FeCl3 în care se adaugă o soluţie apoasă de
K(Fe(CN)6. Se observă apariţia unui precipitat albastru (albastru de Berlin) insolubil în apă şi
în acid clorhidric diluat:

4FeCl3 + 3K4(Fe(CN)6) = Fe4(Fe(CN)6)3 + 12KCl

Experimentul nr. 7: Identificarea ionului de cupru

- materiale necesare : - stativ cu eprubete


- pipete
- soluţii de CuSO4, acid acetic, K4(Fe(CN)6)
- mod de lucru : într-o eprubetă în care se află 2 – 3 mL.sol. CuSO4, se adaugă câteva
picături de acid acetic şi apoi 2 mL dintr-o soluţie de K4(Fe(CN)6). Se observă formarea unui
precipitat de culoare brun-roşcată:

2CuSO4 + K4(Fe(CN)6) = Cu2(Fe(CN)6) + 2K2SO4

Dacă ionii de Cu2+ sunt în concentraţie mică, în soluţie se obţine o coloraţie roz,
permiţînd punerea în evidenţă a cuprului, în urme.

3. SOLUŢII. pH-UL SOLUŢIILOR

Acizii şi bazele se diferenţiază prin tărie. Tăria acidului/bazei, se referă la numărul de


ioni H3O+, respectiv HO-, existenţi în soluţie.
Diferenţa dintre soluţia unui acid tare, respectiv a unui acid slab, se poate observa mai
bine dacă utilizăm hârtia indicatoare de pH. La fel se procedează şi cu bazele.
22
pH-ul este o măsură a acidităţii/bazicităţii unei soluţii. Pentru soluţiile apoase, pH-ul
variază între 0 şi 14:

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|-----|------|-----|------|------|------|
---------------------------------- | --------------------------------------
creşte cracterul acid mediu creşte caracterul bazic
neutru

Experiment: determinarea pH-ului unor soluţii de acizi şi


baze şi al unor produse naturale

S-au folosit pentru determinarea pH-ului, soluţii de oţet, suc de roşii, coca-cola, apă de
la robinet, lapte, detergent, cafea.

Materiale necesare: -pipete;


-eprubete;
-baghete de sticlă;
-hârtie indicatoare de pH şi pH-
metru digital;
-soluţii de: NaOH, HNO3, NH3, săpun, oţet, suc de roşii,
coca-cola, apă de la robinet, detergent, cafea, lapte.

Mod de lucru: fiecare soluţie în parte este pusă în câte


o eprubetă, şi cu ajutorul baghetei, se ia din soluţia
respectivă câte o picătură şi se pune pe hârtia
indicatoare de pH. Astfel se citeşte de pe grila de pH,
valoarea acestuia pentru fiecare soluţie, comparându-se
culoarea obţinută cu cea de pe scara de culori a hârtiei
indicatoare. Se spală bagheta după fiecare determinare.
Se realizează o ierarhizare. Acizii şi bazele au tării
diferite, caracterizandu-se prin anumite valori ale pH-
ului. Apa este neutră din punct de vedere acido-bazic,
având pH-ul 7. Produsele naturale sau cele utilizate în
practică au valori diferite ale pH-ului.

Observaţii: s-a determinat pH-ul soluţiilor şi cu pH-metru digital; s-au notat valorile în
paralel, cele obţinute cu ajutorul hârtiei indicatoare de pH şi cele citite cu ajutorul
aparatului, determinările realizate cu pH-metrul au valori mai exacte.

4. REACŢII REDOX

In reacţiile redox, oxidantul acceptă electroni,


reducându-se, în timp ce reducătorul cedează electroni,
oxidându-se. Electronul implicat în procesul redox trece de la o
specie chimică la alta şi, fiind purtătorul unităţii de sarcină
negativă, cedarea de electroni este însoţită de scăderea sarcinii
negative, respectiv, creşterea sarcinii pozitive.
O substanţă este reducătoare sau oxidantă în funcţie de
reactantul cu care intră în reacţie şi de mediul de reacţie. Speciile
23
chimice care pot atât ceda, cât şi accepta electroni, se numesc amfoteri redox (H2SO3,
H2O2).
Racţiile redox au importanţă mare în analiza chimică cantitativă şi calitativă. In
analiza calitativă se identifică ionii şi se separă.

Experiment nr. 1: Reacţia cuprului cu acidul azotic

Materiale necesare: -panglică de cupru;


- eprubetă
-soluţie de acid azotic concentrat.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduce o bucată de panglică de cupru. Se adaugă 1-2 mL
de soluţie de acid azotic concentrat.

Experiment nr. 2: Reacţia KMnO4 cu FeSO4 în mediu acid

Materiale necesare: -soluţie de FeSO4;


-eprubetă;
-soluţie de KMnO4;
-soluţie de H2SO4.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie de FeSO4 şi 1 mL de soluţie de acid
sulfuric. Se adaugă apoi soluţie de permanganat de potasiu.

Ecuaţia reacţiei chimice: FeSO4 + KMnO4 + H2SO4  Fe2(SO4)3 + MnSO4 + K2SO4 +H2O

Experiment nr.3 : Reacţia Mg cu HCl concentrat

Materiale necesare: -fâşie de magneziu;


-eprubetă;
-soluţie de HCl concentrat 0,1 N.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduce o bucăţică de fâşie de magneziu peste care
adăugăm HCl concentrat 0,1 N. Se observă că în urma reacţiei dintre
magneziu şi acid clorhidric, are loc degajarea hidrogenului.

Ecuaţia reacţiei chimice: 2Mg + 4HCl  2MgCl2 + 2H2

Experiment nr.4 : Reacţia Zn cu HCl concentrat

Materiale necesare: -granule de zinc;


-eprubetă;
-soluţie de HCl concentrat 0,1 N.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc granulele de zinc peste care se adaugă 1 cm3 de
HCl concentrat. In urma reacţiei dintre cele două substanţe, se observă
degajarea de căldură şi degajarea hidrogenului, care colectat la gura eprubetei,
provoacă o pocnitură dacă se apropie un băţ de chibrit aprins.

Ecuaţia reacţiei chimice: Zn + 2HCl  ZnCL2 + H2

Experiment nr.5 : Reacţia C2H5OH cu K2Cr2O7

24
Materiale necesare: -soluţie de C2H5OH;
-eprubetă;
-soluţie de H2SO4;
-soluţie de K2Cr2O7.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie dicromat de potasiu peste care se
adaugă 1-2 mL soluţie de acid sulfuric. Peste amestecul rezultat se adaugă
etanol.

5. ELEMENTUL GALVANIC.
Pila Daniell

Cele mai importante aplicaţii ale reacţiilor redox sunt


bateriile, pilele electrice sau elementele galvanice. Acestea sunt
dispozitive care transformă energia chimică în energie electrică.
Pila Daniell este alcătuită din:
- - placă de zinc introdusă într-o soluţie de sulfat de zinc;
- placă de cupru introdusă într- o soluţie de sulfat de cupru .
Cele două soluţii se află în acelaşi vas, dar sunt despărţite printr-
un perete poros din ceramică, numit diafragmă; acesta permite trecerea
ionilor sulfat SO4-2 în timpul funcţionării pilei, dar împiedică
amestecarea soluţiilor. Dacă cele două metale nu sunt în contact în
circuitul exterior nu se constată nici o reacţie în pilă. Dacă se pun în contact cele două plăci
printr-un conductor metalic se produce un curent electric care circulă de la zinc la cupru. În
celulă se produc următoarele reacţii:
1. Placa de zinc trimite în soluţie ioni de zinc, adică are loc un proces de oxidare , plăcuţa se va
încărca temporar negativ, placa de zinc şi soluţia de sulfat de zinc reprezintă anodul pilei .
(-) Zn – 2e- → Zn +2 oxidare
2. Simultan, ionii de cupru din soluţia de sulfat de Cu se vor descărca pe placa de Cu,
poziţionând-o temporar, placa de cupru şi soluţia de sulfat de cupru reprezintă catodul pilei.
(+) Cu+2 + 2e- → Cu reducere
3. Concomitent cu aceste reacţii, electronii trec de pe placa de zinc prin conductorul metalic
exterior pe placa de cupru şi generează un curent electric care poate fi măsurat cu un
galvanometru; ionii SO4-2 trec prin diafragmă de la catod la anod.
Reacţia totală redox care are loc în pilă este :
Zn + Cu2+ = Zn2+ + Cu
Pila Daniell se reprezintă convenţional astfel:
(- ) Zn ∕ Zn2+ ║ Cu2+ │ Cu (+)
- polul negativ

6. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ


SOLUBILITATEA SUBSTANŢELOR

Experiment nr. 1 : Solubilitatea în diferiţi solvenţi.

Materiale necesare : - eprubete, pipete, stative,


- NaOH substanţă, KI substanţă, HCl conc, I2 , S substanţă, ulei, ,
acetonă, alcool etilic, benzen,
- bec de gaz, site, creuzeţi, cleşti metalici
- apă distilată.
25
Mod de lucru : în patru eprubete curate se pun 1- 2 mL solvenţi : benzen, acetonă, alcool
etilic, apă. Din substanţele aflate pe masă NaOH, KI, S, HCl, ulei, I2 se adaugă peste
solvenţii aflaţi în eprubete (în funcţie de substanţe şi solvenţi) . Se observă ce se întâmplă la
fiecare experiment în parte, se face un tabel pe caiete conform cu manualul şi se completează
cu observaţiile de rigoare.

Experiment nr. 2 : Deshidratarea cristalohidraţilor.

Cristalohidraţii sunt substanţe solide cristalizate, care includ în reţeaua lor cristalină un
anumit număr de molecule de apă;
MnCl2x4H2O

Apa din cristalohidraţi se numeşte apă de cristalizare. CoCl2x6H2O

Materiale necesare : - sticle de ceas sau creuzeţi de porţelan


- baghete, bec de gaz, CuSO4x5H2O

- CuSO4, apă distilată.

Mod de lucru : - pe o sticlă de ceas s-au creuzet de porţelan se aşează


câteva cristale de CuSO4 · 5 H2O şi se încălzeşte. La încălzire culoarea
albastră a ionului Cu2+ dispare, cristalele devin albe, iar dacă adăugăm
câteva picături de apă pe sticla de ceas culoarea reapare. Ionul de Cu2+
hidratat este înconjurat de un număr de molecule de apă alcătuind un
edificiu cu o geometrie bine definită.

7. INDICATORI CHIMICI – 1

Indicatorii sunt substanţe organice care pot exista în două forme, ca acid şi ca bază,
forme care se deosebesc, cel mai adesea, prin culoarea lor.
Indicatorii universali de pH sunt amestecuri de mai mulţi coloranţi, care adoptă culori
diferite la pH-uri cuprinse între 0,5 şi 12.

Materiale necesare : - eprubete


- metiloranje, fenolftaleină
- amidon, hârtie de turnesol
- alcool
Soluţii : HCl, HNO3, H2SO4, NaOH, KOH, Ca(OH)2, NaCl, Na2SO4, NaNO3, Na2CO3.

1. Hârtia de turnesol va fi folosită ca atare, ea având o culoare mov(violet).


2. Soluţia indicatoare de metiloranje se prapară dizolvând 0,1g substanţă în 100 cm 3 de
apă.
3. Soluţia indicatoare de fenolfatleină se obţine dizolvând 0,1g substanţă în 100 cm3 de
alcool de concentraţie 70%.

Pentru a arăta caracterul acid al unei soluţii se prepară soluţii diluate de HCl, HNO3,
H2SO4.
Hârtia de turnesol devine roşie în prezenţa unei soluţii acide, câteva picături (1, 2) de
metiloranje adăugate unei soluţii acide colorează soluţia în roşu din portocaliu.
Fenolftaleina în soluţie acidă rămâne incoloră.

Caracterul bazic al unei soluţii poate fi pus în evidenţă dizolvând NaOH sau KOH în apă
şi adăugăm indicatori.
26
Hârtia de turnesol se colorează în albastru în prezenţa unei baze.

8. INDICATORI CHIMICI II

Materiale necesare: - eprubete


- hârtie indicatoare de pH
- amidon, hârtie de filtru
- soluţii de Pb(CH3COO)2 ; FeS ; HCl ; KI ; KClO3.

Experimentul nr. 1 : - hârtia cu acetat de plumb este folosită în laborator la punerea în


evidenţă a hidrogenului sulfurat şi se bazează pe formarea sulfurii de plumb de culoare
neagră. Hârtia indicatoare se obţine înmuind hârtia de filtru într-o soluţie de Pb(CH3COO)2 -
10%. Ţinută deasupra unei eprubete cu sulfură de fier, peste care am adăugat acid clorhidric,
se va colora în negru.

Ecuaţia reacţiei chimice: FeS + 2HCl → FeCl2 + H2S ↑


Pb(CH3COO)2 + H2S → PbS + 2HCH3COO

Experimentul nr. 2 : - hârtia cu amidon (hârtie de filtru şi iodură de potasiu) este folosită la
punerea în evidenţă a substanţelor oxidante şi în special a clorului. Se fierbe 1g amidon în
100cm3 apă, iar soluţiei filtrate şi răcite, i se adaugă 5 g KI. O hârtie de filtru înmuiată în
această soluţie se colorează în albastru dacă este ţinută deasupra unei eprubete în care s-a
introdus puţin (0,5 g) clorat de potasiu peste care s-a turnat acid clorhidric.

9. REACŢII IONICE 1

Materiale necesare : - eprubete, stative, pipete;


- NaOH, NH4Cl, HCl, NaCH3COO, H2SO4, BaCl2, Na2SO4, CuSO4 – substanţe

Partea experimentală: Majoritatea reacţiilor pe care le vom executa vor fi cazuri în care se va
forma un precipitat.. Aceste reacţii au loc în general în chimia cantitativă şi stau la baza
dozării unor elemente.

Experimentul nr. 1 : - dizolvăm într-o eprubetă NaOH preparând o soluţie concentrată pe


care o turnăm peste NH4Cl substanţă solidă. Vom obţine amoniac pe care îl identificăm după
miros.

Ecuaţia reacţiei chimice: NH4Cl + NaOH → NH3 ↑ + NaCl + H2O

Experimentul nr. 2 : - se apropie de eprubeta în care am obţinut NH3 o eprubetă cu HCl.


Vom observa formarea unui fum alb care este NH4Cl rezultată.

Ecuaţia reacţiei chimice: NH3 + HCl → NH4Cl

Experimentul nr. 3 : - se dizolvă într-o eprubetă acetat de sodiu şi se adaugă câteva picături
de acid sulfuric se identifică acidul acetic pus în libertate prin mirosul puternic de oţet.

Ecuaţia reacţiei chimice: 2Na[CH3COO] + H2SO4 → 2HCH3COO + Na2SO4


27
Experimentul nr. 4 : - în trei eprubete se pun cantităţi egale de soluţie de BaCl2. În prima se
adaugă în picătură H2SO4 diluat, în a doua sulfat de sodiu, iar în a treia CuSO4. Se observă
formarea unui precipitat alb de sulfat de bariu.

Ecuaţia reacţiei chimice: BaCl2 + H2SO4 → BaSO4 + 2HCl



BaCl2 + Na2SO4 → BaSO4 + 2NaCl

BaCl2 + CuSO4 → BaSO4 + CuCl2

10. REACŢII IONICE 2

Materiale necesare: - eprubete, stative, pipete;


- soluţii de : AgNO3, KCl, NaCl, HCl, KClO3, NaBr, KI, CuSO4, FeCl,
NaOH, H2SO4, Na2CO3, CaCO3, Ba(OH)2

Experimentul nr. 5 : - cu ajutorul azotatului de argint pot fi dozaţi ionii de clor, brom, şi iod.
Astfel o soluţie diluată de AgNO3 precipită cu o soluţie de KCl, NaCl, sau HCl.

Ecuaţia reacţiei chimice: AgNO3 + KCl → AgCl + KNO3



AgNO3 + HCl → AgCl + HNO3

AgNO3 + NaCl → AgCl + NaNO3

Dacă adăugăm soluţie de azotat de argint peste o soluţie de clorat de potasiu nu vom observa
formarea unui precipitat deoarece aici clorul este cuprins în ionul clorat:

KClO3 + AgNO3 → AgClO3 + KNO3

Experimentul nr. 6 : - bromura de sodiu şi iodura de potasiu formează cu AgNO3 în soluţie


precipitate de culoare galbenă de bromură, respectiv iodură de Ag.

Ecuaţia reacţiei chimice: AgNO3 + NaBr → AgBr + NaNO3



AgNO3 + KI → AgI + KNO3

Experimentul nr. 7 : - se dizolvă în două eprubete CuSO4 şi clorură ferică peste care se
adaugă o soluţie de hidroxid de sodiu. În primul caz va precipita hidroxidul de cupru-
albastru, iar în al doilea caz hidroxidul de fier- brun.

Ecuaţia reacţiei chimice: CuSO4 + 2 NaOH → Cu(OH)2 + Na2SO4



FeCl3 + 2NaOH → Fe(OH)3 + 3NaCl

Experimentul nr. 8: - într-o eprubetă se introduc câteva grame de NaCl solidă, peste care se
toarnă H2SO4 conc. Va lua naştere acidul clorhidric pe care îl identificăm apropiind de
eprubetă o bucată de hârtie de filtru umezită cu o soluţie apoasă de NH3.
28
Va apărea un fum alb de clorură de amoniu.

Ecuaţia reacţiei chimice: 2NaCl + H2SO4 → 2HCl ↑ + Na2SO4


HCl + NH3 → NH4Cl

- în altă eprubetă se introduc câteva grame de carbonat de sodiu sau calciu


(eventual cretă pisată) peste care turnăm HCl conc. Se observă o vie degajare de CO2.

Ecuaţia reacţiei chimice: Na2CO3 + 2HCl → CO2 ↑ + 2NaCl + H2O


CaCO3 + 2HCl → CO2 ↑ + CaCl2 + H2O

Bioxidul de carbon poate fi captat şi identificat trecându-l printr-o soluţie de Ba(OH)2 şi se


obţine un precipitat alb de BaCO3.

CO2 + Ba(OH)2 → BaCO3 + H2O


11. ALCHINE: ACETILENA

Alchinele sunt hidrocarburi aciclice


nesaturate care conţin în molecula lor o triplă
legătură între doi atomi de carbon. Pot prezenta
reacţii de adiţie, substituţie, oxidare,
dimerizare, trimerizare, polimerizare.
In condiţii normale şi în stare pură,
acetilena este un gaz incolor cu miros eterat.
Acetilena preparată în laborator are un miros
urât, datorită impurităţilor conţinute în carbid.
Este una dintre puţinele hidrocarburi care este
solubilă în apă, în raport de 1:1, solubilitatea
find datorată structurii polare a moleculei de
acetilenă. Este solubilă şi în solvenţi organici
de tipul eterilor, acetonei şi alcoolilor inferiori.

Hidroliza carburii de calciu (carbid) CaC2:

Este o metodă utilizată în laborator sau în locurile în care sunt necesare cantităţi mici
de acetilenă.
Reacţia chimică care are loc la hidroliza carbidului:
CaC2 + 2H2O  C2H2 + Ca(OH)2
Carbidul se obţine industrial prin tratarea varului nestins CaO, cu cărbune, la 2500oC:
CaO + 3C  CaC2 + CO
Carbidul este o acetilură, o combinaţie ionică care conţine ionul de Ca2+ şi ionul
negativ, divalent de acetilură.

Experiment nr. 1: Obţinerea acetilenei în laborator

Materiale necesare: -balon cu fund rotund;

29
-dop prevăzut cu tub capilar,
adaptat cu furtun şi tub efilat;
-eprubete;
-mojar(pentru susţinere);
-apă distilată;
-carbid.

Mod de lucru: într-un balon de 50 cm3 cu gâtul lung


şi fundul rotund, se introduc 20 cm3 apă distilată şi
se adaugă câteva bucăţele de carbid. Se inchide
repede balonul cu un dop (prevăzut cu un tub de
sticlă îndoit). Acetilena degajată se colectează într-o
eprubetă cu apă (pentru a pune în evidenţă degajarea gazului).

Ecuaţia reacţiei chimice: CaC2 + 2H2O  C2H2 + Ca(OH)2

Observaţii: bucăţelele de carbid trebuie să fie întregi.

Experiment nr. 2: Oxidarea acetilenei cu KMnO4

Materiale necesare: -eprubetă;


-soluţie de KMnO4 1%;
-soluţie de Na2CO3 2%.

Mod de lucru: într-o eprubetă se introduc 5 mL soluţie KMnO4 0,1% şi 2 mL soluţie de


Na2CO3 2%. In acest amestec se barbotează acetilenă preparată ca în
experienţa anterioară. Culoarea violetă a amestecului dispare foarte repede
(mai repede ca la alchene) şi se formează un precipitat brun de dioxid de
mangan, care se depune.

Ecuaţia reacţiei chimice: HC=CH + 4[O]  HOOC-COOH

Observaţii: -se foloseşte soluţie slabă de KMnO4;


-cu agenţi oxidanţi slabi (soluţie de KMnO4), acetilena poate forma acid oxalic.

Experiment nr. 3: Obţinerea acetilurii de Ag

Materiale necesare: -eprubetă;


-acetilenă obţinută ca la experimentul
1;
-reactiv Tollens.

Mod de lucru: -se prepară mai întâi sarea complexă


solubilă de Ag: hidroxidul de diamino Ag
(I) – reactivul Tollens. Pentru prepararea
acestuia este nevoie de azotat de argint
AgNO3, apă distilată, hidroxid de sodiu
NaOH (soluţii în cantităţi egale). Se
formează un precipitat brun de hidroxid de
Ag, care se dizolvă cu soluţie de hidroxid de amoniu NH4OH (10%);

30
-într-o eprubetă curată se introduc 10 mL de reactiv Tollens şi se barbotează
un curent de acetilenă. Se formează un precipitat alb-gălbui de acetilură de
Ag (Ag2C2). Se filtrează precipitatul cu ajutorul unei hârtii de filtru sau pe o
sită cu azbest. La încălzire, precipitatul se distruge, producând mici explozii.

Ecuaţia reacţiei chimice:


HC=CH + 2[Ag(NH3)2]OH  +Ag-C=C-Ag+ + 4NH3 + 2H2O
hidroxidul de acetilura de Ag (I)
diamino Ag (I)

Observaţii: această acetilură este stabilă faţă de app, dar în stare uscată, la încălzire sau la
temperatura obişnuită, se descompune spontan, cu explozie.

Experiment nr. 4: Obţinerea acetilurii de Cu (I)

Materiale necesare: -eprubetă;


-acetilenă obţinută la experimentul 1;
-soluţie de CuSO4;
-soluţie concentrată de NH3 şi NaOH;
-clorhidrat de hidroxil amină.

Mod de lucru: - se prepară amestecul din 1g CuSO4 în minimum de apă şi soluţie de NaOH.
Se adaugă soluţie concentrată de amoniac până la dispariţia precipitatului
albastru. Se diluează cu apă până la 50 mL şi se adaugă 3g de hidroxil
amină;
-într-o eprubetă se introduce soluţie preparată ca cea mai sus şi se barbotează
acetilena. Se formează un precipitat roşu-violet de acetilură cuproasă
(Cu2C2).

Ecuaţia reacţiei chimice:


HC=CH + 2[Cu(NH3)2]Cl  +Cu-C=C-Cu+ + 2NH4Cl + 2NH3
clorură de acetilură de Cu (I)
diamino Cu (I)

Observaţii: - această reacţie este foarte sensibilă, serveşte la recunoaşterea urmelor de


acetilenă din gaze.

12. ACIZI CARBOXILICI - ACIDUL ACETIC

Acizii carboxilici sunt compuşi organici care conţin în moleculă grupa funcţională
carboxil (-COOH). Mulţi acizi carboxilici au denumiri uzuale, care se folosesc în practică, de
exemplu: acidul formic (H-COOH), acidul acetic (H3C-COOH).
Acidul acetic este denumirea uzuală a acidului etanoic, H3C-COOH. Este cunoscut şi
folosit sub numele de oţet, deoarece constituie componentul majoritar al lichidului obţinut
prin fermentarea naturală a vinului, numit şi oţet de vin.

Experiment nr. 1: Reacţia cu indicatorii

Materiale necesare: -soluţie de acid acetic;


31
-eprubete;
-indicator: metiloranj 1%.

Mod de lucru: - într-o eprubetă cu soluţie de acid acetic, se adaugă câteva picături de
metiloranj; culoarea indicatorului se schimbă din portocaliu, în roşu.

Experiment nr. 2: Reacţia acidului acetic cu Zn

Materiale necesare: -soluţie de acid acetic;


-eprubetă;
-granule de Zn;
-chibrit.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 de soluţie de acid acetic, peste, câteva granule
de Zn. In reacţia acidului acetic cu Zn, se degajă un gaz incolor, hidrogenul,
care arde în oxigen, cu o mică explozie, în prezenţa unui chibrit aprins.

Ecuaţia reacţiei chimice: 2H3C-COOH + Zn  (H3C-COO)2Zn + H2


acetat de zinc

Experiment nr. 3: Reacţia acetatului de sodiu cu H2SO4

Materiale necesare: -soluţie de acid sulfuric concentrat;


-eprubetă;
-acetat de sodiu solid.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se introduce o mică cantitate de acetat de sodiu, peste care se
adaugă 1 cm3 de acid sulfuric concentrat. Se observă că din eprubetă se
degajă un miros de acid acetic.

Ecuaţia reacţiei chimice: 2H3C-COONa + H2SO4  3H3C-COOH + Na2SO4

Observaţii: - din reacţia acetatului de sodiu cu acidul sulfuric se obţine acidul acetic, ce
se recunoaşte după mirosul înţepător;
- reacţia demonstrează că acidul acetic este un acid mai slab decât acidul
sulfuric, find scos de către acesta din sărurile în care se află.

Experiment nr. 4: Reacţia acidului acetic cu hidrogenocarbonatul de sodiu

Materiale necesare: -soluţie concentrată de acid acetic;


-eprubetă;
-hidrogenocarbonat de sodiu solid;
-spatulă;
-chibrit.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se introduce un vârf de spatulă de hidrogenocarbonat de


sodiu, apoi se adaugă 1 cm3 de soluţie concentrată de acid acetic, se încearcă
natura gazului degajat cu un băţ de chibrit aprins.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: H3C-COOH + NaHCO3  H3C-COONa + H2CO3


32
H2CO3  CO2 + H2O

Observaţii: - în urma reacţiei, se observă degajarea unui gaz care nu întreţine arderea (CO2);
- reacţia demonstrează că acidul acetic este un acid mai tare decât acidul
carbonic (rezultat din sarea lui, NaHCO3).

Experiment nr. 5: Obţinerea esterului etilic al acidului acetic

Materiale necesare: -soluţie concentrată de acid acetic;


-eprubetă;
-alcool etilic;
-soluţie de acid sulfuric concentrat;
-sursă de foc;
-chibrit.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se introduc 2 mL soluţie de acid acetic, 2 mL alcool etilic şi
10 mL soluţie de acid sulfuric concentrat. Se agită eprubeta şi se încălzeşte
uşor la flacăra unui bec de gaz. După câteva minute se simte la gura
eprubetei mirosul plăcut al esterului format (acetat de etil).

Ecuaţia reacţiei chimice:

H3C-COOH + H2SO4 + C2H5OH  H3C-COOC2H5 + H2O + SO2


acetat de etil

13 . ALCOOLII

Experiment nr. 1: Reacţia cu Na metalic

Materiale necesare: - două cristalizoare sau eprubete;


- etanol;
- apă distilată;
- indicator: fenolftaleină;
- Na metalic;
- sticlă de ceas sau palnie.

Mod de lucru: - în 2 cristalizoare, unul cu apă şi celălalt cu etanol, se pun 1-2 picături de
fenolftaleină, apoi adăugăm câte o bucăţică de Na metalic în ambele, apoi
acoperim cristalizorul cu pâlnia. Sodiul reacţionează violent cu apa, cu
efervescenţă. Reacţia este exotermă, iar hidrogenul degajat se colectează şi se
aprinde cu ajutorul unui băţ de chibrit aprins apropiat de capătul pâlniei.
Soluţia se înroşeşte în prezenţa fenolftaleinei, datorită formării unei baze:
NaOH. Sodiul reacţionează în acelaşi mod cu etanolul, reacţia având loc mai
puţin violent, cu degajarea hidrogenului, iar soluţia se înroşeşte.

Ecuaţiile reacţiilor chimice: Na + H2O  NaOH + ½ H2


Na + H3C-CH2-OH  H3C-CH2-ONa + ½H2
etanol etoxid de Na

Observaţii: - reacţia etanolului cu Na metalic pune în evidenţă caracterul slab acid al


alcoolilor, deoarece se rupe legătura – OH, fiind pus în libertate H+.
33
Experiment nr. 2: Reacţia de oxidare a alcoolului etilic cu KMnO4

Materiale necesare: - KMnO4 solid;


- eprubetă;
- alcool etilic;
- acid sulfuric diluat.

Mod de lucru:- într-o eprubetă se încălzeşte cu atenţie o mică cantitate de permanganat de


potasiu solid, peste care se adaugă câţiva mL de alcool etilic. Se fierbe 2-3
minute, după care se adaugă 3 mL de acid sulfuric diluat.

Ecuaţia reacţiei chimice: H3C-CH2-OH + [O]  H3C-COOH

Observaţii: în urma reacţiei se dagajă acid acetic, ce se recunoaşte după mirosul caracteristic
sau după culoarea roşiatică a hârtiei de turnesol.

Experiment nr. 3: Oxidarea soluţiei de dicromat de potasiu

Materiale necesare: - dicromat de potasiu K2Cr2O7;


- eprubetă;
- alcool etilic;
- acid sulfuric.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se toarnă 2 mL de etanol, peste care adăugăm 4-5 mL soluţie
de dicromat de potasiu şi 2 mL soluţie de acid sulfuric. Se încălzeşte eprubeta
până ce soluţia se colorează în verde; în urma reacţiei se simte mirosul de
mere verzi.

Ecuaţia reacţiei chimice:

3H3C-CH2-OH + 2Cr2O72- + 16H3O+  H3C-COOH + 4Cr3+ + 27H2O

Observaţii: - la încălzirea amestecului se observă o modificare a culorii de la portocaliu la


verde, care se datorează reducerii ionilor Cr2O72- la Cr3+ şi oxidării etanolului;
- în reacţia de oxidare, etanolul trece printr-o fază intermediară, etanal sau
aldehidă acetică, cu miros de mere verzi.

Experiment nr. 4: Reacţia de esterificare a alcoolilor

Materiale necesare: - pulbere de acetat de sodiu;


- eprubetă;
- alcool etilic;
- acid sulfuric concentrat.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se încălzeşte cu atenţie o cantitate mică de acetat de sodiu
solid cu 1 mL de acid sulfuric concentrat şi 2 mL de alcool etilic. Se obţine
acetatul de etil, care se recunoaşte după mirosul caracteristic.

34
14. OXIDAREA TOLUENULUI

In prezenţa agenţilor oxidanţi sau a oxigenului molecular (şi catalizatorilor), are loc
oxidarea catenei laterale (alchil), legată de un atom de carbon dintr-un ciclu aromatic. In
condiţii energice, cu permanganat de potasiu, în mediu de acid sulfuric, catena laterală alchil
se oxidează până la gruparea carboxil, -COOH. Ciclul benzenic, rezistent la oxidare, rămâne
intact. Se obţin acizi carboxilici aromatici.

Experiment :

Materiale necesare: - eprubetă;


- soluţie de KMnO4 0,1%;
- soluţie de H2SO4 20%;
-sursă de foc.

Mod de lucru: - în două eprubete se pun câte 3 mL soluţie de permanganat de potasiu 0,1% şi
2 mL soluţie de acid sulfuric 20%. Se încălzeşte cu grijă numai una din
eprubete. Apoi, se introduce în ambele eprubete cate 2 mL de toluen.

Ecuaţia reacţiei chimice: C6H5-OH  C6H5-COOH + H2O


toluen acid benzoic

Observaţii: - soluţia de permanganat de potasiu, în mediu de acid sulfuric 20%, la rece, în


prezenţa toluenului nu îşi modifică culoarea. Soluţia de permanganat de potasiu,
în mediu de acid sulfuric 20%, încălzită, este decolorată de toluen. Toluenul
reacţionează cu soluţia de permanganat de potasiu, în prezenţa acidului sulfuric,
la încălzire;
- când pe nucleul aromatic există două grupe alchil, se oxidează amândouă. De
exemplu, prin oxidarea o-toluenului, se obţine acid ftalic, care poate elimina o
moleculă de apă, trecând în anhidrida ftalică.

15. PROTEINELE

Experiment nr. 1: Reacţia de identificare a proteinelor (reacţia biuretului).

- este o reacţie de culoare, mai mult sau mai puţin caracteristică;


Reacţia biuretului este o reacţie pozitivă dacă la tratarea unei soluţii alcaline de proteină
cu CuSO4 10%, se formează o coloraţie violetă (sau albastru violaceu). Culoarea se datorează
formării combinaţiei complexe dintre aminoacizii proteinei cu ionii de Cu2+.

Materiale necesare: - albuş de ou (proteină), soluţie diluată cu apă distilată;


- eprubete;
- soluţie de NaOH 40%;
- soluţie de CuSO4 10%;
- pipete;
- sursă de foc;
- cleşte de lemn.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adugă 2 mL soluţie
de NaOH 40% şi se fierbe soluţia razultată. Proteina denaturată precipită şi
35
după 5-6 minute de fierbere se dizolvă complet, iar soluţia se limpezeşte. Se
adaugă 1 mL soluţie de CuSO4 10%, după care se observă apariţia imediată
a unei coloraţii violete.

Experiment nr. 2: Reacţia xantoproteică

Reacţia are loc la tratarea unei proteine cu HNO3 concentrat şi apare o coloraţie
galbenă, datorită formării unor nitroderivaţi.

Materiale necesare: - albuş de ou (proteină), soluţie diluată cu apă distilată;


- eprubete;
- soluţie de NH3 10%;
- soluţie de HNO3 10%;
- pipete;
- sursă de foc;
- baie de apă, sursă de răcire.

Mod de lucru: - într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adugă 0,5 mL soluţie
de HNO3 concentrat (10%). Se formează o soluţie tulbure, sau chiar un
precipitat alb. Se încălzeşte până la fierbere 1-2 minute, până ce soluţia se
colorează în galben. Se răceşte amestecul şi se picură 1 mL soluţie de NH3
10%. Soluţia se colorează în oranj intens.

Experiment nr. 3: Reacţia sulfului din proteine

Sulful din cistină şi cisteina se recunoaşte prin apariţia precipitatului negru de PbS.

Materiale necesare: -soluţie de proteină;


- eprubetă;
- acetat de Pb;
- pipetă;
- sursă de foc.

Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 de proteină, peste care se adaugă 1 mL de
acetat de Pb. Se fierbe soluţia şi apare precipitatul negru de Pb.

Experiment nr. 4: Hidroliza proteinelor

Reacţia are loc la tratarea unei proteine cu HNO3 concentrat şi apare o coloraţie
galbenă, datorită formării unor nitroderivaţi.

Materiale necesare: - albuş de ou (proteină), soluţie diluată cu 100 mL apă distilată;


- eprubete;
-s oluţie de acetat de Pb 10%;
- soluţie de NaOH 40%;
- pipete;
- sursă de foc.

Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 mL de proteină, peste care se adaugă 1-2 mL
soluţie de NaOH 40%. Se fierbe amestecul 2-3 minute şi se observă că din
soluţie se dagajă amoniac. In soluţia fierbinte se adaugă 1 mL soluţie de
acetat de fenil 10%. Se formează acetat de fenil, care colorează soluţia în
brun-negru.
36
Experiment nr. 5: Denaturarea proteinelor

Materiale necesare: - albuş de ou (proteină), soluţie diluată cu apă distilată;


- eprubetă;
- soluţie de acid clorhidric concentrat;
- sursă de foc;
- pipetă.

Mod de lucru: a)- într-o eprubetă se încălzesc 1-2 mL soluţie de proteină. Se observă că
soluţia se tulbură, iar proteina denaturată precipită (are loc coagularea
proteinei);
b)- într-o eprubetă se introduc 1-2 mL soluţie de proteină, peste care se picură
1 mL acid clorhidric concentrat. Se observă că soluţia se tulbură şi proteina
denaturată precipită.

16. SAPONIFICAREA. OBŢINEREA SĂPUNULUI

Experiment :

Materiale necesare: - untură de porc;


- soluţie de NaOH 30%;
- apă;
- soluţie de clorură de sodiu;
- capsulă de porţelan;
- trepied;
- sursă de foc;
- sită de azbest;
- baghetă.
Mod de lucru: - într-o capsulă de porţelan, se încălzesc 15 cm3 soluţie de hidroxid de sodiu
30% cu 20g grăsime. Se fierbe soluţia şi se amestecă bine cu bagheta. După
o oră se adaugă restul soluţiei de hidroxid de sodiu şi din când în când, câte
puţină apă. Se continuă fierberea încă o oră după ce s-a adăugat toată soluţia
de hidroxid de sodiu, apoi se adaugă încă 25 mL apă. Se formează un clei
peste care se adaugă 10g clorură de sodiu. Se amestecă bine, se toarnă
săpunul obţinut în forme şi se aşteaptă să se răcească.

17. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ VITEZA DE REACŢIE

Experiment nr. 1 : Influenţa concentraţiei reactanţilor asupra vitezei de reacţie.

Materiale şi soluţii necesare: - eprubete, termometre, pipete


- pahare Berzelius cu apă
- soluţii de Na2S2O3 – 75g/L şi H2SO4- 15 mL/L

Mod de lucru: - se efctuează reacţia dintre Na2S2O3 şi H2SO4 şi se stabileşte dependenţa dintre
viteză şi concentraţie.
În urma reacţiei :

37
Na2S2O3 + H2SO4 → Na2SO4 + SO2 + S + H2O

Sulful precipită. Se lucrează cu concentraţii diferite de tiosulfat, concentraţia la acid


rămânând constantă. Se măsoară timpul din momentul amestecării celor două soluţii până la
apariţia primelor particole de precipitat.

Experiment nr. 2 : Influenţa temperaturii asupra vitezei de reacţie.

În general viteza reacţiilor chimice se modifică considerabil sub acţiunea temperaturii.

Mod de lucru :- în 4 eprubete se introduc câte 4 cm3 soluţie de tiosulfat de sodiu de conc.
75g/L, iar în alte 4 eprubete se introduc câte 4 cm3 soluţie de H2SO4 15 mL/L. Se pun toate
eprubetele într-un pahar Berzelius cu apă care se încălzeşte. În apă este introdus un
termometru cu ajutorul căruia se măsoară temperatura. Se va măsura viteza reacţiei dintre
Na2S2O3 şi H2SO4 la 300 C; 400 C; 500 C; 600C.
La temperaturile indicate se scot câte două eprubete: 1-1a, 2-2a, 3-3a, 4-4a din paharul
Berzelius şi se amestecă conţinutul lor. Se notează timpul scurs de la amestecarea soluţiei
până la apariţia primelor particole de pp adică de sulf. Apoi se calculează viteza de reacţie cu
ajutorul relaţiei p = 1/ t .

18. DETERMINAREA TĂRIEI RELATIVE A ACIZILOR


ŞI BAZELOR PRIN REACŢIA LOR CU
SĂRURILE

Experiment nr. 1: Determinarea tăriei relative a acizilor prin reacţia cu sărurile altor
acizi.

Materiale necesare: - 3 eprubete, spatulă


- sol. HCl, acid acetic
- acetat de sodiu solid, carbonat de sodiu solid,
- NaCl solid
- hârtie de turnesol, chibrituri.

Mod de lucru : - se introduce într-o eprubetă un vârf de spatulă de CH3COONa , peste care se
adaugă câteva picături de soluţie de HCl. Se determină natura vaporilor degajaţi cu ajutorul
unei hârtii de turnesol umezite şi mirosind aceşti vapori. Se introduce în cea de-a doua
eprubetă un vârf de spatulă de Na2CO3 peste care se adaugă câteva picături de HCl, apoi se
determină natura gazului degajat cu ajutorul unui băţ de chibrit aprins. Se introduce în cea de-
a treia eprubetă un vârf de spatulă de NaCl peste care se adaugă câteva picături de acid
acetic. Se observă mirosul conţinutului eprubetei.

Ecuaţiile reacţiei chimice:

HCl + CH3COONa → NaCl + CH3COOH


2HCl + Na2CO3 → 2NaCl + H2CO3 → CO2

H2O

Experiment nr. 2: Determinarea tăriei relative a bazelor prin reacţia lor cu sărurile altor
baze
Materiale necesare: - 3 eprubete, spatulă, chibrituri;
38
- hârtie de pH (turnesol)
- NaOH, NH3, CuSO4 - soluţie;
- NH4Cl, NaCl – solid.

Mod de lucru: - se introduce într-o eprubetă un vârf de spatulă de NH4Cl peste care se adaugă
câteva picături de soluţie de NaOH, se încearcă natura vaporilor degajaţi cu ajutorul unei
hârtii de turnesol (hârtie de pH). Se introduc în cea de-a doua eprubetă 1-2 mL soluţie CuSO4
peste care se toarnă 5 -6 picături soluţie de NaOH. În a treia eprubetă se introduce un vârf de
spatulă de NaCl peste care se toarnă 1- 2 picături soluţie de NH3, se miroase conţinutul
eprubetei.

Ecuaţiile reacţiei chimice: NaOH + NH4Cl → NaCl + NH3 + H2O


2NaOH + CuSO4 → Cu(OH)2 ↓ + Na2SO4

Experiment nr. 3: Determinarea pH-ului unor produse naturale (uzuale).

Materiale necesare : - soluţie de detergent, săpun lichid


- apă de chiuvetă, coca-cola, fanta
- suc de roşii, lapte, oțet, cafea
- varză roșie, dulceață cireșe amare
- hârtie de pH, baghetă.

Mod de lucru :- se procedează identic modului în care s-a


determinat pH-ul soluţiilor de acizi şi baze. Se realizează o
ordonare a acestor soluţii în funcţie de valorile pH-ului lor.
Acizii şi bazele au tării diferite, caracterizându-se prin
anumite valori ale pH-ului. Apa este neutră din punct de vedere acido-bazic având pH egal cu
7. Diferite produse naturale sau cele utilizate în practică au valori diferite de pH.

19. INFLUENŢA CONCENTRAŢIEI


ASUPRA ECHILIBRULUI CHIMIC

Un alt factor care poate modifica echilibrul chimic îl constituie variaţia concentraţiei
unuia din componenţi.

Experimentul nr. 1 : la scăderea concentraţiei unui component într-o reacţie la echilibru,


echilibrul se deplasează în sensul formării componentului respectiv.

Materiale necesare: - pâlnii de separare sau eprubete;


- CuCl2, KI- soluţie, cloroform

Mod de lucru:- într-o pâlnie de separare de 250 mL se introduc 100 mL soluţie foarte diluată
de CuCl2 (II) la care se adaugă câteva picături de soluţie diluată de iodură de potasiu până la
obţinerea unei soluţii coloidale de culoare galbenă (CuI), comform reacţiei:

2CuCl2(aq) + 4KI(aq) ↔ 2CuI(b) + 4KCl(aq) + I2(aq)

Se adaugă apoi 5-10 mL cloroform şi se agită bine. Se observă că stratul de cloroform se


colorează în violet datorită extracţiei iodului din stratul apos. În acelaşi timp se observă o
intensificare a culorii galbene a stratului apos şi chiar apariţia unei tulbureli. Aceasta se
explică prin deplasarea echilibrului către formarea CuI datorită scăderii concentraţiei iodului
format prin extracţia cu cloroform. În continuare se adaugă o soluţie concentrată de amoniac
39
până la colorarea stratului apos în albastru şi se agită energic pâlnia de separare (sau
eprubeta). Se observă că stratul de cloroform se decolorează. Aceasta se explică prin
deplasarea echilibrului în sens invers, iodul nereacţionând în sistemul de reacţie datorită
scăderii concentraţiei ionilor Cu2+ prin blocarea lor cu NH3 în complexul [Cu(NH3)4]2+ .

Experimentul nr. 2: la creşterea concentraţiei unui component dintr-un sistem în reacţie la


echilibru, echilibrul chimic se deplasează în sensul consumării componentului
respectiv.(Principiul lui Le Châtelier).

Materiale necesare : - eprubete, pahar Berzelius;


- FeCl3 – sol. saturată, KSCN – sol. diluată;
- KCl – substanţă.

Mod de lucru : - se toarnă într-un pahar Berzelius 20 mL apă distilată, la care se adaugă 2
picături de soluţie saturată de FeCl3 şi 2 picături soluţie KSCN diluată. Se împarte soluţia în
părţi egale în patru eprubete. Prima eprubetă se păstrează ca etalon de comparaţie, în a doua
eprubetă se adaugă 2-3 picături soluţie de FeCl3, în eprubeta a treia se adaugă 2-3 picături
KSCN, iar în eprubeta a patra se adaugă un vârf de spatulă de KCl şi se agită energic. Se
observă culorile soluţiilor din ultimele trei eprubete comparându-le cu eprubeta1 etalon.

20. Medicamente - sulfamide

Experimentul nr. 1 : Analiza aspirinei (acţiune analgezică, antipiretică, antiinflamatorie


şi antireumatică).

Materiale necesare : - aspirină pulbere


- alcool etilic
- fenolftaleină
- gheaţă, sol. NaOH 0,1 M

Mod de lucru :- într-un pahar Erlenmeyer se introduce 0,5 g aspirină pulbere cântărită la
balanţa analitică(o pastilă) şi 10 ml alcool etilic la care se adaugă 2-3 picături de ff.
Amestecul se răceşte cu gheaţă şi se titrează cu NaOH 0,1 M până la culoarea roz. Acidul
salicilic se acetilează cu anhidridă acetică şi reacţia este terminată atunci când amestecul nu
mai dă reacţie cu FeCl.

21. Polizaharide
Polizaharidele sunt compuşi macromoleculari care prin hidroliza totală se descompun
într-un număr mare de zaharuri simple. Polizaharidele au formula generală (C5H10O5)n, unde
n este gradul de polimerizare şi are valoare mare.
Celuloza (C6H10O5)n este polizaharidă foarte răspândită în regnul vegetal, este o
substanţă organică ce se găseşte în cantităţi foarte mari pe suprafaţa Pământului, se obţine din
bumbac, lemn, stuf şi paie.

Experimentul nr. 1 : – Dizolvarea celulozei

Materiale necesare: - eprubete, material celulozic(vată, tifon, hârtie de filtru), baghetă


- reactiv Scheweizeir(CuSO4- sol.5%, se adaugă sol.de NaOH- sol.20%,
se formează un pp. de culoare albastru-verzui, se filtrează, se spală cu apă distilată apoi se

40
dizolvă în soluţie de NH4OH 25% în exces. Se obţine o soluţie clară de culoare albastru
intens.

Mod de lucru :- se pun într-o eprubetă 3 mL R. Schweizeir şi se adaugă 1 g de material de


celuloză. Cu ajutorul baghetei se scufundă materialul celulozic în lichid şi se picură în
eprubetă acid acetic.

Experimentul nr. 2 : – Nitrarea celulozei

Materiale necesare : - eprubetă mai largă;


- amestec nitrant: HNO3 conc. (2
mL) şi H2SO4 conc (4 mL);
- vată medicinală;
- baie de apă;
- baghetă de sticlă;
- hârtie de filtru, capsulă de
porţelan, cleşte metalic;
- bec de gaz, trepied.

Mod de lucru : - se pune în eprubetă 1 mL HNO3 conc. peste care se adaugă cu grijă sub
agitare 2 mL H2SO4 conc. Se răceşte la temperatura camerei amestecul nitrat obţinut, se
introduce în amestec 1g vată medicinală cu ajutorul baghetei, se încălzeşte eprubeta pe baia
de apă la 60-70 º C, după câteva minute se scoate cu ajutorul baghetei, se spală în curent de
apă, se usucă pe hârtie de filtru şi apoi se pune într-o capsulă de porţelan, aşezată pe baia de
apă la firbere. Se ia o bucată din produsul obţinut (vată uscată) şi se ţine cu un cleşte metalic
în flacăra becului de gaz producând mici explozii.

Experimentul nr. 3: - Obţinerea celulozei.

Materiale necesare: - eprubetă, sticlă de ceas;


- nitratul de celuloză obţinut anterior;
- alcool etilic;
- eter etilic, acetonă.

Mod de lucru :- se pune într-o eprubetă uscată o bucată din nitratul de celuloză, se adaugă un
amestec de alcool şi eter. Se evaporă produsul obţinut pe sticla de ceas, se repetă operaţiile de
mai sus folosind acetonă în loc de amestecul de alcool cu eter.

22. Compuşi organici cu funcţiuni mixte


Monozaharide. Glucoza.

Verificarea caracterului reducător al monozaharidelor .

Experimentul nr. 1 : Reacţia de oxidare cu reactivul


Tollens. Obţinerea oglinzii de argint.

Materiale necesare : - stativ cu eprubete;


- AgNO3 , NaOH – sol.
- NH3 – sol. , soluţie de glucoză,
- vas cu apă, sursă de încălzire.
Mod de lucru : - într-o eprubetă se pun 2 mL soluţie de
glucoză concentraţie 20-25% şi se încălzeşte 2-3 minute
în apă caldă(60º-80º C). Dacă pereţii eprubetei au fost
41
curaţi, Ag metalic care se separă prin oxidarea glucozei se depune sub formă de oglindă
strălucitoare de Ag. În caz contrar se depune un pp. negru.

Ecuaţiile reacţiei chimice :

AgNO3 + NaOH → AgOH + NaNO3


2Ag OH + Ag2O + H2O

Ag2O + H2O + 4NH3 → 2[Ag(NH3)2]OH
C6H12O6 + 2[Ag(NH3)2]OH → C6H2O7 + 2Ag + 4NH3 +H2O

Experimentul nr. 2: Reacţia de oxidare cu reactivul Fehling

Materiale necesare:- eprubete,


- R. Fehling I şi II,
- sol. apoasă de glucoză.

Mod de lucru:- într-o eprubetă se pun 1-2 cm3 sol. Fehling I şi II în părţi egale şi se încălzeşte
până la fierbere apoi se picură sol. de glucoză. Se încălzeşte pe baie de apă până apare un
precipitat roşu-cărămiziu de oxid de cupru.

Ecuaţiile reacţiei chimice:

CuSO4 + 2NaOH → Cu(OH)2 + Na2SO4


23. Compuşi organici cu funcţiuni mixte.


Zaharoza.

Experimentul nr. 1: Hidroliza zaharozei.

Materiale necesare : - soluţie de zahăr (f. concentrată);


- apă distilată, HCl, NaOH-sol;
- soluţie Fehling I şi II;
- eprubete, baie de apă, sursă de încălzire.

Mod de lucru: - se toarnă în două eprubete numerotate cu 1 şi 2 câte 2 mL soluţie de zahăr, se


adaugă în eprubeta 1 puţin HCl şi se fierbe 1, 2 minute. Se adaugă apoi în eprubeta 2 o sol. de
NaOH până la reacţie alcalină. În eprubeta 1 şi 2 se toarnă câteva picături de sol. Fehling, se
încălzesc ambele eprubete pe baie de apă. Se observă formarea unui pp. roşu-cărămiziu
numai în eprubeta 2 unde s-a produs hidroliza zaharozei . Zaharoza nu are caracter reducător.

Experimentul nr. 2 : Reacţia de recunoaştere a amidonului.

Materiale necesare: - soluţie coloidală de amidon;


- sol. diluată de iod în KI;
- eprubete, sursă de încălzire.

Mod de lucru : - se adaugă o picătură de iod în KI peste 2-3 mL sol. de amidon aflată într-o
eprubetă. Apare o culoare albastru închis, se încălzeşte eprubeta şi soluţia se decolorează. Se
răceşte eprubeta sub jet de apă, culoarea albastră reapare. Cercetările efectuate asupra

42
combinaţiei amidonului cu iodul au evidenţiat că moleculele de iod sunt dispuse cap la cap în
şiruri lungi în interiorul macromoleculei de amidon.

24. Căldura de dizolvare. Căldura de neutralizare.

Experimental s-a arătat că o serie de fenomene fizice şi chimice sunt însoţite de absorbţie
sau degajare de căldură. La dizolvarea unei substanţe într-un solvent, apare un efect termic.
Căldura degajată sau absorbită la dizolvarea unui mol de substanţă într-o cantitate
foarte mare de solvent se numeşte căldură molară de dizolvare. Prin căldura de
neutralizare se înţelege căldura degajată când un ion – gram de hidroniu reacţionează în
soluţie diluată cu un ion-gram de ioni hidroxid pentru a forma o moleculă-gram de apă.
Experimentul nr. 1 : Determinarea căldurii de dizolvare a NaOH solid

Materiale necesare : - calorimetru sau pahare Berzelius;


- termometru;
- cronometru;
- balanţă;
- NaOH solid, apă distilată.

Mod de lucru:- se măsoară exact 200 mL apă distilată şi se introduc într-un calorimetru sau
într-un pahar cu pereţii termoizolatori. Se agită cu un termometru, până la temperatura
constantă, măsurată cât mai exact, (to). Se cântăresc la balanţă, cu precizie de două zecimale,
2 g NaOH, într-o fiolă de cântărire. Se trece tot hidroxidulde sodiu în calorimetru şi se agită
până la dizolvarea completă. Se măsoară temperatura, notând cea mai ridicată temperatură
atinsă(t1).
Calculul efectului termic la dizolvare:
a) Diferenţa de temperatură a soluţiei:
Δt = t1 – t0 = ....
b) Căldura absorbită de soluţie se calculează conform relaţiei:
Q = msol * c * Δt
c) Masa de NaOH cântărită: mNaOH = ...
msol = mNaOH + 200 * ρ = ...
d) Număr moli NaOH
nNaOH = mNaOH / M = mNaOH / 40 = ? / 40
e) Căldura degajată la dizolvarea unui mol de NaOH
Q1/ nNaOH = ΔH1

Experimentul nr. 2 : Determinarea căldurii de neutralizare a NaOH solid cu o soluţie de


HCl

Mod de lucru : este identic cu cel din experienţa anterioară, utilizând în locul apei distilate
200 mL HCl 0,25 M.
Calculul efectului termic al reacţiei de neutralizare:
NaOH(s) + HCl(aq) = NaCl(aq) + H2O(1) + Q2 ΔH = ?
a) Diferenţa de temperatură a soluţiei:
Δt = t1 – t0 = ....
b) Căldura absorbită de soluţie:
Q2 = mc(t1 – t0) = ...
c) Numărul de moli NaOH:
nNaOH = mNaOH / 40 = ...
d) Variaţia de entalpie pentru 1 mol de NaOH solid la neutralizarea completă cu o soluţie
de HCl.
43
ΔH2 = Q2 / nNaOH .

Experimentul nr. 3 : Determinarea căldurii de neutralizare a unei soluţii de NaOH cu o


soluţie de HCl

Mod de lucru: Se măsoară exact 100 mL soluţie HCl 0,5 M şi se introduc într-un pahar cu
pereţi termoizolanţi. Separat, într-un pahar Berzelius se iau 100 mL soluţie NaOH 0,5 M. Se
aduc ambele soluţii la aceeaşi temperatură (temp. camerei) care se măsoară cât mai exact (t0).
Se adaugă soluţia de NaOH peste cea de HCl. Se agită cu termometrul şi se măsoară
temperatura maximă atinsă (t1).
Calculul efectului termic al reacţiei de neutralizare:
(Na+ + HO¯) + (H+ + Cl¯) = Na+ + Cl¯ + H2O + Q
ΔH = ?

a) Diferenţa de temperatură a soluţiei:


Δt = t1 – t0 = ....
b) Căldura absorbită de soluţie:
Q3 = m · c · Δt = ....
c) Numărul de moli NaOH:
nNaOH = [NaOH] · Vsol NaOH = 0,05 moli NaOH
d) Căldura degajată la neutralizarea unui mol de NaOH în soluţie:
ΔH3 = Q3 / nNaOH = ?

EXPERIMENTE DISTRACTIVE
1.Precipitate„miraculoase”

Într-un pahar Berzelius de 500 ml turnaţi 450 ml soluţie de silicat de sodiu (sau sticlă
solubilă). Această substanţă se procură de la magazinele de chimicale. În soluţia de sticlă solubilă
aruncaţi cristale mici de sulfat de cupru, sulfat feros, sulfat de nichel, azotat de plumb, azotat de
cobalt, sulfat de aluminiu. Lăsaţi sticla închisă cu un dop să stea câteva ore. Se formează silicaţi greu
solubili de culori şi forme interesante.

2. Un şarpe de laborator
Într-un pahar Berzelius în care aveţi 100 ml apă distilată dizolvaţi 3 g ferocianură de potasiu.
În soluţie se aruncă un cristal de clorură de cupru(CuCl2 ), mare cât un bob de mazăre. Încet, încet în
jurul acestui cristal începe să „crească” de jos spre suprafaţă, un „şarpe” acoperit cu o crustă roşu
galbenă. La suprafaţă se rupe. Cauza este reacţia chimică ce are loc între cele două substanţe. Crusta
44
(pieliţa) care acoperă cristalul de CuCl2 şi care creşte spre suprafaţă este formată din ferocianură de
cupru (unul din produşii de reacţie). Această crustă este semipermeabilă. Ea lasă să treacă moleculele
de apă dar nu şi pe cele de clorură de cupru sau ferocianură de potasiu (K4 [Fe(CN)6].3H2O). Apa din
vas va intra în tubul de ferocianură de cupru şi astfel îl va umfla şi îl va creşte până ce plesneşte.
Astfel o cantitate de clorură de cupru va ieşi afară. În acel moment se formează o nouă pieliţă ce se
adaugă celei vechi.

3. Crengi într-un pahar


Într-un pahar de laborator preparăm o soluţie diluată de ferocianură de potasiu. În el aruncăm
un cristal de sulfat de cupru. Apare precipitatul de ferocianură de cupru sub formă de crengi brun-
închise.

4. Ariciul chimic
Într-un pahar Berzelius torni o soluţie de clorură
de staniu (II) şi introduci (suspendată de o aţă) o
granulă mare de zinc (sau o plăcuţă). Lasă paharul
nemişcat 10-20 minute. Pe granula de zinc se vor
depune ace strălucitoare de staniu.

5. Cerneluri simpatice
a) Scrieţi pe orice foaie de hârtie albă cu suc de ceapă, portocală sau lămâie, ori cu o soluţie
de sare de lămâie. Scrisul apare prin încălzirea hârtiei la un bec electric sau prin călcare cu fierul.
b) Scrieţi cu o soluţie diluată de sulfat de fier. Scrisul devine vizibil prin tamponare cu o
soluţie de ferocianură de potasiu.
c) Scrieţi cu o soluţie de clorură de cobalt. Încălzind hârtia la căldura unui bec de 60 W,
scrisul apare în albastru, dar va dispărea la răcire. Operaţia se poate repeta de mai multe ori .
d) Folosiţi drept „cerneală” o soluţie alcoolică de fenolftaleină. Alcoolul se evaporă repede şi
textul nu se mai observă. Tamponaţi hârtia (de preferat hârtie de filtru) cu o soluţie diluată de
hidroxid de sodiu sau de amoniac şi scrisul va apărea colorat în roşu. Scrisul devine vizibil şi dacă
hârtia de filtru (sau de sugativă) se ţine puţin timp deasupra unui vas cu soluţie de amoniac.

6. Foc rece
Amestecul de apă şi de alcool 95% în proporţie de 1:1 este un
lichid imflamabil, dar arde cu o flacără necombustibilă. Impregnaţi o
batistă cu acest amestec, o stoarceţi şi ţinând-o cu o pensetă îi daţi
foc. Batista va arde cu flacără vie,dar va rămâne intactă.

7. Inele colorate
Dizolvaţi în 100 ml de apă, gelatină, după care
turnaţi soluţia în 3 eprubete.
În fiecare eprubetă dizolvaţi (prin amestecare cu o
vergea) câte una din următoarele substanţe:
fenolftaleină, apoi bicromat de potasiu şi pulbere de
zinc.
Observaţi inelele care se formează.
45
8. Focuri bengale

Descrierea experimentului.
Orice foc bengal conţine trei categorii de substanţe: un combustibil (cărbune sau sulf); un
oxidant (clorat de potasiu, azotat de potasiu, etc.); o substanţa care colorează flacăra
(specifică pentru fiecare culoare).

- pentru culoarea verde:

30 g clorat de potasiu

8 g sulf

12 g carbonat de bariu

9. Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se introduc într-o soluţie diluată de
HCl. După puţin timp ele vor deveni roşii.
Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se supun acţiunii vaporilor de
amoniac. După puţin timp ele devin verzi.
Se iau câteva flori de violete, se stropesc cu apă şi se
lasă în contact pentru puţin timp cu bioxidul de sulf pe care-l
obţinem prin arderea sulfului ele vor deveni albe.
Se observă că violetele îşi schimbă culoarea în funcţie
de pH-ul soluţiilor folosite.
Această activitate demonstrează faptul că soluţiile
acide şi alcaline pot fi dăunătoare.

10. Se selectează câteva frunze de diferite specii din pădurea


din apropiere. Se tratează cu câteva picături (cu o pipetă), cu
soluţie concentrată de acid sulfuric (H2SO4) şi acid azotic
(HNO3).
Culoarea frunzelor devine maronie.
Precipitaţiile atmosferei acide contribuie la degradarea
patrimoniului forestier.

11. Pe o bucată de marmură se pun câteva picături de acid


sulfuric (H2SO4) cu o pipetă.Marmura îşi schimbă culoarea.
Ploaia acidă atacă straturile din marmură prin
dizolvarea carbonatului de calciu.

CaCO3 + H2SO4  CaSO4 + H2O + CO2

46
12. O cantitate de aprox. 5 g. de KMnO4 se introduce într-o
capsulă de porţelan. Separat se mojarează într-un mojar 5g de
KMnO4 până se obţine o pulbere fină şi întreaga cantitate se
introduce în altă capsulă. Cu ajutorul unei spatule se formează
câte o scobitură în care se introduc 2-3ml de glicerină.
Fiind un oxidant puternic KMnO4 oxidează glicerina la
dioxid de carbon şi apă. Reziduul rămas conţine KMnO4, MnO2,
Mn2O3 şi K2CO3.
După câteva secunde are loc aprinderea spontană a
amestecului, începe să ardă cu flacără puternică.

C3H8O3 + 7[O]  3CO2+4H2O

13. Într-un cristalizor în care s-au introdus apă şi câteva


picături de fenolftaleină se pune cu grijă o bucăţică de
sodiu metalic.
Soluţia din cristalizor capătă o coloraţie roşie,
datorită formării hidroxidului de sodiu, iar bucăţica de
sodiu se poate aprinde accidental şi se roteşte pe
suprafaţa apei din cristalizor.
Reacţia este exotermă:

2 Na + 2 H2O →2NaOH + H2

SUCCES

47
REBUS CHIMIC

ORIZONTAL

1.Invelişul gazos al Pământului.


2.Face legătura între diferite părţi ale unei instalaţii.
3.Cel mai dur metal , în scara Mohs.
4._________minerale (plural-nearticulat)

VERTICAL

1. Metalul care are cea mai mare conductibilitate termică şi electrică.


2. Formează un oxid numit var nestins.
3. Metal din grupa a-V-a principală şi perioada a-VI-a.
4. Metal din grupa a-IV-a principală, care se găseşte în natură sub formă de
casiterită.
5. Cel mai răspândit element de pe Pământ.
6,7,8. Simboluri ale unor elemente din perioada a-II-a a sistemului periodic.
9. Element răspândit în natură sub formă de diamant , grafit şi alte forme.
10. Metal din grupa a-II-a şi perioada a-V-a.
11. Metal care se caracterizează prin Z-25 şi A-55.
12. Impreună cu cuprul formează constatanul-aliaj folosit în industria
electrotehnică.

48
REBUS CHIMIC

ORIZONTAL

A-B-legătura inică sau ____________.

VERTICAL

1. Al doilea element din grupa a-VIII-a.


2. Partea centrală a atomului.
3. Metal atras de magnet.
4. Se găseşte sub formă de doi izotopi.
5. Atom cu electronul distinctiv în stratul N(4) ca singur electron.
6. Particulă elementară cu sarcina +1.
7. Formează învelişul electronic.
8. Legătură formată prin punere în comun de electroni.
9. Indică numărul straturilor.
10. Cel mai electronegativ element din sistemul periodic.
11. Particulă cu masa relativă 1 şi sarcina 0.
12. Atom care a cedat sau acceptat electroni.
13. Elementul cel mai electropozitiv din perioada a-III-a.
14. Element tetracovalent.

49
REBUS CHIMIC

1) Este alb, argintiu, solid, foarte reactiv şi nu se găseşte liber în natură.


2) Este un indicator ce în mediul bazic îşi schimbă culoarea în albastru.
3) Baza insolubilă este …
4) CuSO4 sau piatra …
5) E un gaz folositor, indinspensabil în viaţă, fără de care am muri.
6) Hidroliza cloroformului în mediul bazic duce la formarea acidului …
7) NaOH sau …
8) Substanţa indispensabilă vieţii, folosită zilnic şi cel mai frecvent întâlnită pe pamânt.
9) Legătura covalentă ce se formează între un donor şi un acceptor se numeşte …
10) Alcoolul etilic se obţine prin reacţia de … .

50
51