Caiet de Laborator

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ
Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA
UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

FACULTATEA DE INGINERIE HUNEDOARA
DEPARTAMENTUL DE INGINERIE ŞI MANAGEMENT
LUCRĂRI DE LABORATOR
CHIMIE GENERALĂ
- pentru uzul studenţilor din Anul I IMAN/IVD
1
CUPRINS
Introducere 3
L0 Norme de tehnica securităţii muncii în laboratoarele de chimie 4
L1 Metode de separare și purificare a substanţelor 15
L2 Determinarea densităţii substanţelor solide şi lichide 19
L3 Determinarea apei de cristalizare a sulfatului de cupru (CuSO4) 21
L4 Determinarea echivalentului carbonatului de calciu (CaCO3) 23
L5 Prepararea soluţiilor 25
Anexa: Sistemului periodic al elementelor 30
2
LUCRĂRI DE LABORATOR
INTRODUCERE
„Nu este nevoie de un chimist care să înţeleagă această ştiinţă din simpla citire a
cărţilor, ci de unul care s-o experimenteze folosind propria sa măiestrie.”
M.V. LOMONOSOV Cunânt înainte despre folosul chimiei, 1751
Lucrările de laborator din cadrul acestui material, se adresează studenților din anul 1
de la Facultatea de Inginerie Hunedoara, Universitatea Politehnica Timișoara.
Studenţii trebuie să se familiarizeze cu regulamentul de ordine interioară a
laboratorului şi să se conformeze întocmai.
În timpul desfășurării lucrului în laborator, fiecare student are locul lui determinat.
Studentul trebuie să-şi controleze locul în care își desfășoară activitatea practică de
laborator, la începutul şi sfârşitul lucrării de laborator pe care o are de executat.
Efectuarea în bune condiţii a lucrărilor de laborator este posibilă numai în urma
aprofundării problemelor teoretice, care sunt indicate ca lectură pregătitoare la începutul
fiecărei lucrări.
Pentru notarea rezultatelor experienţelor, fiecare student trebuie să aibă un caiet de
laborator, pe coperta căruia se va scrie numele studentului şi grupa din care face parte.
Toate lucrările de laborator se execută individual (sau în echipă) de către studenţi,
sub stricta supraveghere a cadrului didactic și a inginerului laborant.
La începutul fiecărui laborator studentul trebuie să aibă tema de laborator listată și
citită, iar după executarea acesteia va da un test din partea teoretică și practică a lucrării
respective. La toate întrebările puse în cadrul testului, răspunsurile vor fi scurte şi concise.
Înainte de a trece la efectuarea următoarei lucrări de laborator, se semnează în caiet
rezultatele experimentului efectuat și se va nota lucrarea respectivă. Nu se va părăsi
laboratorul fără semnătura și notarea lucrării efectuate, de către cadrul didactic.
Înainte de a părăsi laboratorul, studentul trebuie să facă ordine la locul de muncă şi
să-şi spele mâinile.
PROGRAMA ANALITICĂ DE LABORATOR cuprinde următoarele lucrări (teoretice şi

practice):
L0. Norme de tehnica securităţii muncii în laboratoarele de chimie.

L1. Metode de separare și purificare a substanţelor.
L2. Determinarea densităţii substanţelor solide şi lichide.
L3. Determinarea apei de cristalizare a sulfatului de cupru (CuSO4).
L4. Determinarea echivalentului carbonatului de calciu (CaCO3).
L5. Prepararea soluţiilor.
L6. Încheierea situației de laborator.
3
TEHNICA SECURITĂŢII ÎN LABORATORUL DE CHIMIE
În laboratoarele de CHIMIE, specificul lucrărilor practice determină posibilităţi diferite

de accidentare (chimice, termice, electrice, mecanice). Aceste accidente trebuie şi pot fi
evitate prin respectarea normelor de tehnica securităţii.
Majoritatea accidentelor în laboratoarele de chimie provin din manipularea incorectă a
reactivilor chimici. Pentru a nu se ajunge la arsuri sau otrăviri cu substanţe caustice sau
toxice şi pentru a se evita pericolul de explozie sau de incendiu trebuie respectate
următoarele reguli de bază:
≡ sticlele de reactivi să fie etichetate, chiar dacă sunt folosite în mod trecător;
≡ în toate cazurile, înainte de a trece la lucru cu un reactiv necunoscut, trebuie să se
cunoască în prealabil proprietăţile lui; în cazul unor inscripţii neclare pe etichete sau
când etichetele s-au pierdut, trebuie să se verifice neapărat dacă conţinutul
borcanului sau sticlei de reactiv corespunde cu reactivul sau cu produsul presupus;
≡ să nu se impurifice reactivii (la deschiderea sticlelor de reactivi dopurile trebuie puse
cu capătul inferior în sus sau ţinute în mână; să nu se schimbe dopurile, pipetele
sticlelor de reactivi; sticlele de reactivi nu trebuie lăsate deschise);
≡ pentru luarea reactivilor trebuie folosite linguri, spatule de sticlă sau porţelan, pipete
curate şi uscate (soluţiile concentrate de acizi şi alcalii (hidroxizii metalelor alcaline)
nu trebuie sub nici un motiv luate cu pipeta prin aspirare cu gura!);
≡ cântărirea sau măsurarea reactivilor trebuie făcută în vase şi ustensile curate, uscate.
≡ când se toarnă lichide care reacţionează violent cu apa vasul trebuie să fie perfect
uscat, în caz contrar lichidul va fi împroşcat în jur; acidul sulfuric concentrat se toarnă
întotdeauna peste apă, nu invers, încet şi sub agitare, în vase rezistente la căldură,
reacţia fiind puternic exotermă (degajare de căldură)!! În general reacţiile puternic
exoterme să se facă cu multă atenţie!
≡ să nu se toarne restul de substanţă nefolosită înapoi în borcanul sau în sticla de
reactiv din care s-a luat;
≡ să nu se arunce la canal acizi concentraţi, substanţe periculoase sau substanţe care
reacţionează cu apa; dacă totuşi s-a întâmplat: să se dea drumul la apă multă!!!
≡ să se folosească substanţele în cantităţi mici, să nu se amestece la întâmplare, să nu
se guste!
≡ să nu se arunce în chiuvetă sticle sparte, hârtie!!
≡ lucrările cu substanţe toxice, acizi tari volatili, cu amoniac, cu substanţe care au
miros neplăcut, trebuie efectuate numai sub un bun tiraj, sub nişe de laborator!!
Mirosirea substanţelor toxice se face cu grijă, prin ţinerea vasului la distanţă şi
apropierea prin mişcarea mâini a vaporilor care se degajă. Aceste substanţe trebuie
manipulate cu multe precauţii!!
≡ astăzi marea majoritate a laboratoarelor chimice folosesc încălzirea cu gaze naturale,
aragaz, combustibili lichizi gazeificaţi. Pentru a evita accidentele trebuie consultate
instrucţiunile de manipulare!!
≡ pentru a aprinde flacăra de gaz, se aprinde întâi chibritul ţinându-l în dreptul
orificiului de ieşire a gazului şi se deschide apoi treptat robinetul de gaz. La sfârşitul
lucrării trebuie închis becul de gaz!!
≡ încălzirea substanţelor trebuie realizată în vase rezistente (sticlă specială, porţelan);
încălzirea directă la flacără se face treptat, agitând vasul pentru a nu provoca
supraîncălziri; la încălzirea unui lichid într-o eprubetă, gura eprubetei nu trebuie să
fie îndreptată spre cel care o ţine sau spre persoanele din jur, deoarece pot avea loc
împroşcări de lichid!
4
≡ lichidele inflamabile trebuie încălzite cu grijă. Lichidele nemiscibile cu apa şi

inflamabile ne se vor arunca la canal. Solvenţii organici se vor colecta pentru
recuperare!
Pentru evitarea accidentelor în laborator este necesară păstrarea ordinei la locul de
muncă şi a disciplinei. Lucrând neatent, superficial, studentul se poate accidenta cu uşurinţă.
Masa de lucru trebuie ţinută în ordine!
Manipulările de substanţe şi operaţiile de laborator să fie făcute corect, cu atenţie şi
folosind un halat de protecţie!!!
VASE ŞI USTENSILE FOLOSITE ÎN LABORATOR
În laboratoarele de chimie se utilizează vase şi ustensile rezistente la acţiunea

agenţilor chimici şi la variaţiile mari de temperatură.
Sticla ocupă primul loc în şirul materialelor din care sunt confecţionate majoritatea
vaselor de laborator. Dintre vasele confecţionate din sticlă, întrebuinţate în laboratoare,
menţionăm:
≡ paharele de laborator (pahare Berzelius) şi flacoanele conice (flacoane sau baloane
Erlenmayer);
≡ baloanele: cu fund rotund sau plat, cu tubulară laterală (baloane Wurtz); baloanele
cotate, etc.;
≡ cilindrii gradaţi, pipetele, biuretele;
≡ piseta, pîlniile;
≡ fiola de cântărire, creuzetul filtrant;
≡ exicatorul, cristalizoarele;
≡ sticla de ceas, linguri, spatule de laborator, baghete, etc.
≡ sticlele de reactivi: borcane pentru reactivi solizi; sticle cu dop şlefuit; sticle picătoare
cu dopuri, pipete din sticlă pentru reactivi lichizi, etc.
În afară de sticlă, pentru confecţionarea vaselor de laborator se mai utilizează
porţelanul. Sunt folosite în acest scop tipurile de porţelan care prezintă porozitate mică, sunt
rezistente la acţiuni mecanice şi la variaţiile de temperatură. Din porţelan se confecţionează
creuzete, capsule, mojare, pâlnii, etc.
În laboratoarele de chimie întâlnim şi ustensile metalice. Des folosite sunt: cleştele
metalic, lingura de laborator, stativele, clemele, mufele, inelele metalice, băile de apă, băi
de nisip şi de ulei, etc.
La efectuarea multor experienţe este nevoie de căldură. Pentru încălzire se folosesc
aparate electrice sau becuri de gaz. Cele mai utilizate becuri de gaz sunt becurile Teclu şi
Bunsen. Datorită admisiei circulare a aerului în becul Teclu, aceasta se face mai uniform
decât prin orificiile becului Bunsen. Debitul de gaz determină mărimea flăcării, iar cel de aer
natura flăcării: oxidantă (albastră, ardere completă) sau reducătoare (galbenă, ardere
incompletă). Prin reglarea becului: a admisiei aerului şi gazului se poate obţine o flacără cu
caracter dorit.
Pentru a evita spargerea vaselor de sticlă, acestea nu se încălzesc direct la flacără, ci
pe o sită de azbest. Vasele se aşază fie pe trepiede, fie pe inele montate pe stative.
Vasele din sticlă se spală de obicei, cu apă şi săpun, detergent, folosiindu-se periile.
Pentru o curăţire mai bună se foloseşte spălarea cu alcool, eter, acizi concentraţi, soluţii
alcaline, amestec cromic (soluţie saturată de K2Cr2O7 în H2SO4 conc.). După spălarea vaselor
cu reactivi, acestea se spală cu multă apă, apoi se clătesc cu apă distilată şi se usucă. Pentru
uscarea vaselor se folosesc ori stative speciale, ori trecerea unui curent de aer rece sau cald,
după clătirea prealabilă a vasului de mai multe ori cu apă distilată, cu alcool şi apoi cu eter
sau acetonă. Uscarea vaselor negradate se poate face şi în etuve.
Buna organizare a muncii într-un laborator de chimie este strâns legată de dotarea
acestuia cu materiale şi ustensile de laborator precum şi de cunoaşterea modului de
manipulare a acestora.
5
Într-un laborator se efectuează operaţii simple utilizând doar eprubete şi pahare dar
şi operaţii mai complexe.
La confecţionarea ustensilelor de laborator pe lângă sticlă se utilizează şi materiale
ceramice cum ar fi: porţelanul, faianţa şi şamota.
Dintre vasele şi ustensilele de porţelan cele mai utilizate în laborator sunt creuzetele,
capsulele, pâlniile etc.
Pe lângă ustensilele confecţionate din sticlă sau material ceramic, se mai utilizează un
număr foarte mare de ustensile din alte materiale ca: lemn, metal etc.
Din lemn se utilizează mai frecvent următoarele:
≡ stative pentru eprubete;
≡ stative pentru pipete;
≡ stative de filtrare ;
≡ stative pentru uscat vasele;
≡ cleşte pentru eprubete etc.
Pentru montarea unor aparate sau pentru susţinerea unor ustensile din sticlă este
necesar să se utilizeze o serie de obiecte metalice din care se menţionează: stative de
metal, trepiede de metal, mufe, cleme, creuzete etc.
Înainte şi după utilizare vasele de laborator este necesar să fie spălate. Operaţia de
spălare nu este întotdeauna atât de simplă, deoarece substanţele utilizate, în reacţii pot să
depună cruste pe pereţii vaselor de sticlă care nu se îndepărtează uşor prin simplă spălare
că apă.
Spălarea vaselor şi a aparatelor de laborator este bine să se facă imediat după
utilizare pentru că, îndepărtarea precipitatelor şi a crustelor rezultate se face mult mai uşor.
Spălarea cu apă se face utilizând perii de forme şi dimensiuni adecvate vaselor
respective, până la îndepărtarea completă a crustei sau precipitatului. În unele cazuri se
utilizează şi detergenţi sau carbonat de sodiu. La spălarea cu apă se va folosi multă apă.
OPERAŢII GENERALE DE LABORATOR
Mărunţirea
Prin mărunţire înţelegem operaţia de modificare a dimensiunilor particulelor de
substanţă solidă. Gradul de mărunţire este impus de scopul în care se utilizează substanţa
respectivă.
Operaţia de mărunţire se efectuează în mod diferit şi aceasta în funcţie de natura
materialului, structura lui şi de alţi factori.
În laborator mărunţirea se efectueză în mori cu bile şi în mojare cu pistil.
Mojararea este operaţia de mărunţire fină, executată manual şi numai pentru
cantităţi mici.
Mojarul este confecţionat din porţelan, sticlă, agat sau fontă cu pereţi foarte groşi.
Pentru mărunţire se foloseşte un pistil din acelaşi material ca mojarul .
Materialul de mărunţit se introduce în mojar până la maximum 1/3 din înălţimea
mojarului apoi cu ajutorul pistilului se presează materialul.
Pulberea aglomerată pe pereţii mojarului sau pe pistil se curăţă cu ajutorul unei
spatule.
La mărunţirea prin mojarare trebuie să se ţină cont de următoarele:
≡ sfărâmarea bulgărilor nu se face prin lovire;
≡ mojararea substanţelor explozibile (clorat de potasiu, permanganat de potasiu etc.),
se face în cantităţi foarte mici şi utilizând pistil din material plastic.
Sortarea este operaţia de separare a amestecului în fracţiuni granulometrice. În
laborator această sortare se face prin cernere pe site cu ochiuri de diferite dimensiuni.
În mod convenţional dacă dimensiunile ochiurilor sitelor sunt mai mari de 1 mm sunt
denumite ciururi, iar dacă sunt sub 1 mm sunt denumite site.
6
În laborator se utilizează seturi de site cu dimensiunea ochiurilor într-o gamă foarte

largă, pentru analize granulometrice. Acestea constau în cernerea unei cantităţi de material
pe un set de site, ordinea sitelor putând fi de la mic la mare sau invers. Fracţiunile
granulometrice se cântăresc şi se stabileşte procentul din fiecare sort în amestecul de
analizat.
Cernerea se poate face manual sau cu un dispozitiv mecanic care execută o mişcare
de dute-vino.
Dizolvarea şi amestecarea
Dizolvarea este un proces fizico-chimic care are loc între moleculele unei substanţe
solide, lichide sau gazoase. În procesul de dizolvare nu trebuie să se producă reacţii chimice
propriu-zise.
Procesul de dizolvare înseamnă de fapt răspândirea moleculelor substanţei dizolvate
în dizolvant, deci se presupune existenţa unui component care se dizolvă şi un component în
care se dizolvă − dizolvant sau solvent.
Sunt situaţii când dizolvarea este însoţită de degajare de căldură cum este cazul
dizolvării acidului sulfuric în apă când se eliberează o cantitate de căldură şi soluţia se
încălzeşte.
Dizolvarea substanţelor constituie una dintre operaţiile principale în laboratoarele de
chimie şi în analiza chimică în special. Pentru aceasta se poate utiliza un număr mare de
dizolvanţi, apa fiind solventul cu cea mai mare răspândire.
Capacitatea substanţelor de a se dizolva în alte substanţe se numeşte solubilitate şi
este o caracteristică de bază a fiecărei substanţe. Solubilitatea substanţelor este influenţată
de mai mulţi factori între care: puritatea substanţei are o mare influenţă.
Amestecarea este o operaţie ce are loc între două sau mai multe substanţe sub
formă solidă, lichidă sau gazoasă.
În tehnică amestecarea dintre două sau mai multe fluide, precum şi între lichide şi
solide se numeşte agitare.
În laborator se foloseşte termenul de amestecare când asupre conţinutului de
substanţe, ce se găsesc într-un vas, se execută un lucru mecanic.
Amestecarea se realizează în mod diferit, în funcţie de natura substanţelor
participante astfel:
≡ amestecarea substanţelor solide sau păstoase se realizează manual;
≡ amestecarea unui gaz, ce reacţionează chimic cu un lichid, se realizează prin
barbotarea gazului în lichid;
≡ amestecarea a două sau mai multe lichide se realizează cu ajutorul unor baghete de
sticlă, cu forme diferite.
Precipitarea, decantarea şi filtrarea
Precipitarea este operaţia de transformare a unui component solubil într-o
combinaţie insolubilă, care se separă de lichidul în care s-a obţinut.
Precipitarea este un fenomen complex cauzat de reacţii chimice între diferite
substanţe aflate în stare lichidă.
În lucrările de laborator şi de chimie analitică se urmăreşte ca precipitarea să fie
cantitativă. Pentru micşorarea solubilităţii unui precipitat se adaugă un mic exces din
reactivul de precipitare.
În practică se consideră că precipitarea este cantitativă când cantitatea de precipitat
ce rămâne în soluţie este sub 0,0001 g.
Particulele de precipitat reţin pe suprafaţa lor o cantitate de soluţie şi aceasta este cu
atât mai mare cu cât dimensiunile particulelor sunt mai mici.
Pentru îndepărtarea sărurilor reţinute de precipitat este necesară spălarea acestora.
Spălarea se face cu soluţii care conţin fie un ion comun cu precipitatul, fie soluţii ale unui
electrolit ce poate fi îndepărtat prin operaţii ulterioare.
7
Pentru o spălare eficientă este necesar ca aceasta să se execute de mai multe ori cu
cantităţi mici de lichide. Întreruperea spălării se va face numai după o verificare printr-o
reacţie sensibilă la prezenţa substanţei precipitate.
Filtrarea este operaţia de separare a fazei solide de faza lichidă sau gazoasă. Din
acest punct de vedere operaţia se distinge şi poată denumiri diferite: filtrarea lichidelor,
filtrarea gazelor etc.
Ceea ce se urmăreşte prin filtrare este ca, gradul de separare a celor două faze să fie
cât mai mare.
Filtrarea se realizează folosind diferite materiale şi ustensile. Între acestea se
amintesc:
≡ hârtie de filtru de diferite porozităţi (dimensiuni ale porilor). Ea poate să fie de două
calităţi: calitativă sau cantitativă. Din punct de vedere al porozităţii, hârtia de filtru
este marcată diferit, astfel: cu bandă neagră când are porozitate mare, cu bandă albă
când dimensiunile sunt medii şi cu bandă albastră cu dimensiuni foarte mici;
≡ plăci din sticlă poroasă ce se găsesc montate în diferite dispozitive de filtrare.
Dimensiunile între 5-100 microni;
≡ plăci din porţelan sau argilă cu dimensiunile porilor de 0,5-0,2 microni.
Filtrarea se poate face în două moduri:
≡ presiune normală când filtrarea se realizează datorită presiunii hidrostatice proprii a
lichidului care trece prin filtru;
≡ în vid când în vasul de prindere se realizează o presiune mai scăzută decât cea
normală.
Pentru filtrare se folosesc pâlnii din sticlă sau porţelan în care se aşază hârtia de
filtru. Modul în care se aşază hârtia de filtru poate să fie diferit. În general se folosesc
rondele de hârtie de diametre potrivite pentru pâlniile respective şi acestea prin împăturire
filtrul poate să fie neted. Filtrarea se începe de fapt printr-o decantare când se toarnă
lichidul limpede, apoi se adaugă o parte din soluţia de spălare şi apropiind bagheta de sticlă
de ciocul paharului, lichidul de filtrat se toarnă încet, pe hârtia de filtru de-a lungul baghetei.
La turnarea lichidului se va avea în vedere ca nivelul lui din pâlnie să fie sub 10 mm
de la marginea superioară a hârtiei.
O bună filtrare trebuie să asigure:
≡ absenţa totală a fazei solide în filtrat;
≡ umiditate cât mai scăzută a precipitatului;
≡ consum cât mai redus de apă de spălare.
Decantarea este separarea particulelor solide dintr-o suspensie, prin depunerea
acestora şi apoi scurgerea lichidului de deasupra.
Decantarea se mai poate aplica şi la separarea a două substanţe solide care însă au
greutăţi specifice diferite. În acest caz este important să se utilizeze un lichid care menţine
în suspensie unul dintre cele două componente solide.
Uscarea şi calcinarea
În urma spălării, precipitatele conţin apă sau soluţie de spălat şi acest lucru impune
operaţiile de uscare şi calcinare.
Uscarea precipitatelor se poate face la temperatură obişnuită de 20-250C sau la
temperatură de 100-1500C.
Primul procedeu se poate aplica în cazul precipitatelor cristaline şi care nu conţin apă
de cristalizare. Uscarea, în acest caz, se face într-un creuzet uscat după ce precipitatele au
fost spălate cu o substanţă lichidă care extrage apa, exemplul alcoolul.
Cel de-al doilea procedeu se aplică unor substanţe complexe dar se poate aplica în
majoritatea cazurilor pentru a grăbi procesul de uscare. Pentru uscarea la 100-1500C se
utilizează etuvele.
Calcinarea este o operaţie care conduce la compuşi bine definiţi, obţinuţi prin
precipitare.
8
Prin calcinare se obţine îndepărtarea apei de cristalizare şi de constituţie precum şi

îndepărtarea compuşilor volatili care eventual au rămas în precipitat din apele de spălare.
Calcinarea se realizează în creuzete. Creuzetul care conţine precipitatul poate fi
calcinat la un bec de gaz sau într-un cuptor cu rezistenţă electrică, cu încălzire indirectă.
În cazul calcinării la bec de gaz se ulizează un inel metalic fixat de un stativ şi pe
acesta se aşază un triunghi de porţelan, iar sub inel se aşază becul de gaz. Se începe
încălzirea uşoară a creuzetului şi apoi se ridică temperatura până la cea necesară calcinării.
Distilarea
Distilarea este operaţia care constă în separarea a două lichide, a două substanţe
care au puncte de fierbere diferite sau mai bine zis volatilităţi diferite.
Lichidele pure, în condiţii de presiune normală, fierb întotdeauna la aceeaşi
temperatură şi aceasta rămâne neschimbată în tot timpul fierberii. La amestecurile lichide
temperatura de fierbere se modifică şi aceasta pentru faptul că compoziţia, atât a lichidului,
cât şi a vaporilor se schimbă în timp datorită volatilităţilor diferite.
După gradul de solubilitate al componentelor lichide amestecurile de lichide se împart
în:
≡ lichide nemiscibile, care formează amestecuri azeotrope şi separarea lor se poate
face cu vapori de apă;
≡ lichide parţial miscibile, care formează două faze;
≡ lichide miscibile, care se amestecă în orice proporţie.
Procesul de distilare cel mai simplu îl reprezintă fierberea lichidului şi îndepărtarea
continuă a vaporilor printr-o serpentină în care, prin răcire, sunt condensaţi.
Dacă separarea componentelor unui amestec de mai multe lichide se realizează într-o
singură evaporare şi condensare, avem distilare simplă.
Aparatura constă dintr-un balon Wurtz cu un termometru, un refrigerent, vas de
colectare a distilatului şi un bec de pentru încălzirea gazului.
Cîntărire.
Determinarea greutăţii unui corp sau a unei substanţe se face prin comparare cu
greutăţi etalon. Operaţia denumită cântărire se efectuează cu ajutorul balanţelor.
În laboratoarele de chimie se utilizează obişniut balanţele tehnice şi analitice. Oricum
ar fi construite o balanţă trebuie să fie stabilă, justă şi sensibilă, proprietăţi cunoscute din
fizică.
La balanţa tehnică se execută cântăriri cu precizie de ordinul centigramelor. O astfel
de balanţă este compusă dintr-o pârghie cu braţe egale montate pe un picior central. La
extremităţile pârghiei sunt talerele balanţei. De pârghie este fixat rigid un ac indicator care
arată devierile balanţei la cântărire.
Pentru a determina greutatea unui obiect, după verificarea echilibrului balanţei,
obiectul respectiv se aşează pe platanul stâng şi pe cel drept se adaugă – cu ajutorul
pensetei – greutăţile în ordine descrescătoare până la stabilirea echilibrului. Greutatea
corpului, substanţei, este dată de suma greutăţilor de pe platan. Pentru balanţa tehnică
obişnuită se întrebuinţează o cutie de greutăţi cu multiplii şi submultiplii gramului.
Balanţa analitică permite să se efectueze cântăriri cu precizie de ordinul zecimilor de
miligram. Este cel mai important instrument pentru analiza chimică cantitativă.
Substanţele solide nevolatile, stabile se cântăresc pe sticla de ceas, cele volatile,
higroscopice în tubuşoare cu dop rodat sau în fiole de cântărire. Lichidele se cântăresc în
fiole, baloane, flacoane conice. Pentru cântărirea substanţelor pot fi utilizate şi creuzete,
capsule, pahare de laborator, având în vedere însă ca dimensiunile acestor vase să nu fie
prea mari.
Măsurarea volumelor.
Alături de cântărire, măsurarea volumelor este o altă operaţie importantă la orice
lucrare de laborator chimic.
Vasele de măsurat volume se pot împărţi în două categorii:
1. Vase gradate, al căror semn indică volumul pe care-l măsoară;
9
2. Vase gradate pentru golire, al căror semn indică până unde se va umple vasul, ca
apoi la golire să măsoare volumul indicat de gradaţia corespunzătoare.
Cilindrii gradaţi sunt vase pentru umplere, cele mai puţin precise şi de aceea se
folosesc numai pentru măsurători aproximative (de ex. prepararea unor soluţii cu
concentraţii aproximative).
Baloanele cotate se folosesc pentru pregătirea soluţiilor de concentraţii exacte,
plecând de la substanţe stabile, etalon.
Pipetele sunt vase pentru golire şi sunt de două categorii şi anume:
a) pipete fără gradaţii intermediare cu care se poate măsura volumul înscris;
b) pipete cu gradaţii intermediare, care pot măsura volume mai mici decât acela
înscris şi sunt gradate în mililitrii şi în fracţiuni de mililitru.
Pentru a măsura cu pipeta un anumit volum, se introduce vârful pipetei în lichid şi se
aspiră până când lichidul întrece gradaţia corespunzătoare. Se astupă repede cu degetul
arătător umezit în prealabil şi apoi se lasă să se scurgă lichidul până când marginea
inferioară a meniscului este tangentă la semn. Se aduce apoi pipeta cu vârful atingând
peretele interior al vasului în care urmează să se introducă lichidul măsurat şi se lasă să se
scurgă liber (fără a sufla lichidul care rămâne final în pipetă). Când nu se lucrează pipetele
se păstrează în stative cu vârful în jos.
Biuretele sunt tot vase pentru golire alcătuite dintr-un tub gradat şi care la partea
inferioară au un dispozitiv (clemă, robinet) cu ajutorul căruia se poate închide sau la
scurgerea lichidului.
Titrarea este operaţia de măsurare a volumelor de soluţii de reactivi cu ajutorul
biuretei, des întâlnită în orice laborator chimic la determinările cantitative volumetrice.
Biuretele sunt fixate vertical în stative. Pentru umplerea biuretelor se toarnă soluţiile
de lucru cu ajutorul unei pâlnii. După umplere, pâlnia se scoate pentru a se preîntîmpina
scurgerea unor picături de soluţie, ceea ce ar aduce erori la determinarea volumelor folosite.
După umplere până peste semn, prin deschiderea robinetului sau apăsarea clemei, se scurge
lichidul până când meniscul inferior va fi tangent la gradaţia zero (pentru cele incolore), iar
pentru cele colorate până când meniscul superior va fi tangent la gradaţia zero.
După ce s-a lucrat cu o biuretă, conţinutul ei se va goli şi biureta se va spăla final cu
apă distilată. Uscarea biuretelor nu este necesară dacă se vor clăti de 3-4 ori cu soluţia cu
care urmează a se umple.
BALOANE COTATE CILINDRII GRADAȚI CILINDRII CU DOP
BIURETE DREPTE BIURETE ATUTOMATE BIURETA SCHILLING
10
PICNOMETRE PIPETE GRADATE PIPETE VOLUMETRICE
STAND PENTRU PIPETE PAHARE BERZELIUS REFRIGERENȚI
FLACOANE ERLENMAYER BALOANE CU ȘLIF
PÂLNII ANALITICE PÂLNII DE SEPARARE CILINDRII
EXICATOR FĂRĂ VID EXICATOR CU VID
11
FIOLE DE CÂNTĂRIRE STICLE DE CEAS
PÂLNII BUCHNER CREUZETE FILTRANTE VASE DE FILTRARE CU VID
STICLUȚE PICURĂTOARE STICLE CU CAPAC FILETAT FLACOANE DE STICLĂ CU BRAȚ
EPRUBETE DE STICLĂ STATIVE PENTRU EPRUBETE PIPETE PASTEUR
PLĂCI DIN STICLĂ CREUZET DE PORȚELAN CAPSULE DE PORȚELAN
12
MOJAR CU PISTIL DE PORȚELAN TERMOMETRU ELECTRONIC TERMOMETRE
STAND BAZĂ+TIJĂ TREPIED CRONOMETRE/CEASURI
CLEȘTI DE LABORATOR CLEMĂ CU 4 DEGETE SPATULE
BĂI ȘI BALANȚE ANALITICE
CENTRIFUGE
13
ETUVE
pH-METRE
SURSE DE ÎNCĂLZIRE
VAS PENTRU APĂ DISTILATĂ VAS PENTRU REACTIVI
14
Lucrare de laborator Nr.1 METODE DE SEPARARE ȘI

PURIFICARE A SUBSTANŢELOR
Numele studentului/Grupa:
Data efectuării lucrării: Nota primită: Semnătura cadrului didactic:
1. CONSIDERAŢII TEORETICE
Fiecare aspect calitativ al materiei se numește substanță. Purificarea substanţelor se
poate face prin diverse metode, folosind proprietăţile diferite ale substanţei respective şi ale
impurităţilor. Astfel de metode sunt: decantarea, filtrarea, cristalizarea, distilarea,
sublimarea, extracţia cu solvenţi.
În general nu se aplică o singură metodă, ci mai multe. Pentru purificarea
substanţelor solide, cea mai răspândită metodă este purificarea prin dizolvare, filtrare şi
recristalizare. Metoda se bazează pe dizolvarea substanţei impure într-un dizolvant adecvat,
filtrarea impurităţilor mecanice şi a substanţelor insolubile şi sperarea prin cristalizare din
filtrat a substanţei pure.
2. PURIFICAREA SUBSTANŢELOR PRIN DISTILARE

Distilarea este operaţia unitară de separarea a unui component sau mai multor
componenţi dintr-un amestec omogen lichid. Separarea prin distilare, sau prin rectificare se
bazează pe diferenţa între temperaturile de fierbere şi între presiunile de vapori ale
componenţilor care formează amestecul. În timpul fierberii, vaporii degajaţi din amestecul
de lichide sunt mai bogaţi în componenţi uşor volatili, lichidul rămas îmbogăţindu-se în
componenţi greu volatili. Vaporii degajaţi şi condensaţi formează fracţiunea numită
DISTILAT iar lichidul rămas nevaporizat, constituie rezidul de bază. O succesiune de
vaporizări şi condensări poartă denumirea de RECTIFICARE.
Deci, procesul de distilare presupune încălzirea unui lichid până la fierbere, urmată de
condensarea și colectarea acestuia.
În cazul amestecurilor de lichide, temperatura de fierbere depinde atât de presiunea
sub care are loc fierberea, cât şi de compoziţia amestecului. La o presiune constantă,
temperatura de fierbere a amestecului creşte o dată cu evaporarea componenţilor uşor
volatili, ca rezultat al îmbogăţirii fazei lichide în componenţi greu volatili.
Operaţiei de distilare şi rectificare se supun următoarelor amestecuri de lichide:
- amestecuri binare (formate din doi componenţi);
- amestecuri multicomponente (formate din trei sau mai mulţi componenţi);
- amestecuri complexe;
- nu se cunoaşte exact numărul şi natura componenţilor (ţiţeiul).
În funcţie de solubilitatea componenţilor, amestecurile lichide binare pot fi: miscibile,
parţial miscibile (între anumite proporţii şi între anumite temperaturi) şi total nemiscibile. La
rândul lor, amestecurile miscibile se împart în amestecuri ideale (fără punct de fierbere
constant) şi reale (cu temperatura de fierbere maximă sau minimă). Aceste amestecuri se
mai numesc şi amestecuri AZEOTROPE.
Pentru separarea şi purificarea lichidelor miscibile se folosesc metode bazate pe volatilizare
şi anume: distilarea simplă, distilarea fracţionată, distilarea sub presiune redusă, antrenarea
cu vapori de apă.
La distilarea simplă, separarea componentelor are loc discontinuu, printr-o singură
vaporizare, urmată de condensarea vaporilor formaţi.
15
Această operaţiune are ca scop izolarea unei substanţe lichide în stare pură, când ea
este impurificată cu cantităţi mici din alte substanţe. Impurităţile pot avea puncte de fierbere
mai scăzute sau mai ridicate decât substanţa pe care urmărim să o obţinem în stare pură.
Impurităţile cu puncte de fierbere mai scăzute vor distila la început şi vor forma capul
distilării, apoi va distila substanţa pură, la o temperatură ce se va menţine constantă în tot
timpul distilării ei şi formează mijlocul distilării şi, în sfârşit, impurităţile cu puncte de
fierbere mai ridicate decât ale substanţei pure vor rămâne în balonul de distilare, formând
coada distilării.
2.1. MATERIALE NECESARE
Instalaţia de distilare (fig. 1) foloseşte ca fierbător pentru amestecul de alimentare
un balon Würtz 1; în lipsa baloanelor Würtz se pot folosi baloane cu fund rotund, prevăzute
cu cap de distilare.
Modul de încălzire (pe sita, de azbest, în baie de apă, baie de nisip) se alege în
funcţie de natura substanţei supuse distilării şi de temperatura de fierbere. Pentru
substanţele inflamabile (eter, acetone, alcool), sursa de căldură poate fi un reşou electric
sau o baie de apă 5, încălzită cu un bec de gaz 3, printr-o sită de azbest 7, iar pentru lichide
cu pf=80-250°C, băi de aer, nisip sau ulei. Temperatura se controlează cu termometrul 4,
introdus în gâtul balonului, al cărui rezervor cu mercur se găseşte la aceeaşi înălţime cu
tubul laterarl al balonului. Condensarea vaporilor şi răcirea se efectuează într-un refrigerent
Liebig 2, răcit cu apă prin manta şi legat la instalaţia de apă printr-un tub de cauciuc;
capătul superior al refrigerentului este pus în legătură printr-un alt tub de cauciuc, la un
canal de scurgere. Pentru distilarea produselor care se pot congela se folosesc refrigerente
de aer. Refrigerentul le leagă cu vasul de conectare 9 (pahar erlenmayer, cu cilindru gradat)
printr-o alojă 10. Instalaţia este montată pe un stativ 6, cu ajutorul unor cleme cu mufa 8.
Fig 1. Instalația de distilare:

1-balon Wurtz; 2-refrigerent Liebig; 3-bec de gaz; 4-termometru; 5-reşou electric;
6-suport;7-sită de azbest; 8-clemă cu mufă; 9-pahar erlenmeyer;10-alojă.
2.2. MODUL DE LUCRU

• se măsoară cu ajutorul unui cilindru gradat 75 ml de spirt medicinal şi se
introduce în balonul cu fund rotund;
• se realizează montajul din figura 1 şi se trece pe un debit moderat de apă de
răcire prin refrigerent;
• se cuplează reşoul şi se urmăreşte cu atenţie termometrul;
• când termometrul arată 780C, se schimbă vasul de colectare şi se culege
distilatul până la temperatura de 800C;
• se deconectează reşoul şi se măsoară tot cu cilindrul gradat cantitatea de
distilat (v, ml).
Randamentul distilării se calculează cu formula:
16
V
η= × 100%
75
• când încetează fierberea în balon, se întrerupe apa de răcire de la refrigerent,

se demontează instalaţia de distilare şi se spală balonul cu apă.
3. PURIFICAREA/SEPARAREA SUBSTANȚELOR PRIN EXTRACȚIE

Extracția lichid-lichid este un procedeu de purificare/separare a componenților unui
amestec pe baza solubilităților lor diferite în solvenți nemiscibili. De obicei, unul dintre
solvenți este apa, iar celălalt este un solvent organic (frecvent utilizați sunt clorura de
metilen, eterul etilic sau acetatul de etil).
Pentru o extracție cât mai eficientă se recomandă efectuarea mai multor extracții
succesive cu porțiuni mici din cantitatea totală se solvent de extracție.
În laboratoare, extracțiile se efectuează prin agitarea soluției cu solventul de
extracție în pâlnii de separare, care datorită formei specifice oferă o suprafață de separație
mare; se face prin agitarea soluției cu solventul de extracție.
Este recomandat ca umplerea cu lichid a pâlniei de separare să nu se facă mai mult
de ¾ din volumul său. Pentru o extracție eficientă este necesară asigurarea unui contact
optim între cele două faze; este necesară agitarea intensă a pâlniei timp de 3-5 minute,
după care aceasta se lasă în repaus până la separarea completă a celor două faze. În cazul
apariției de emulsii nu mai este recomandată agitarea, ci în acest caz este suficientă
efectuarea unor mișcări circulare în plan orizontal.
Din când în când este necesară efectuarea aerisirii, prin inversarea poziției pâlniei și
deschiderea temporară a robinetului. Această operație este absolut necesară mai ales în
cazul solvenților extrem de volatili (eter etilic, eter de petrol, etc.).
După separarea completă a celor două faze, se scoate dopul de
la partea superioară a pâlniei și faza inferioară este separată cu
grijă într-un flacon Erlenmayer. Chiar dacă numai una din faze
prezintă interes, după terminarea separării vor fi păstrate
ambele faze.până când avem dovezi certe că substanța vizată
se găsesște acolo unde trebuie.
Faza apoasă poate fi ușor deosebită de faza organică
nemiscibilă pe baza densităților celor două faze (faza cu
densitatea cea mai mare va constitui faza inferioară), sau și
mai simplu prin efectuarea unui simplu test de laborator, prin
adăugarea câtorva mililitrii de apă într-o eprubetă și colectarea
câtorva picături din faza inferioară, astfel faza apoasă va forma
o soluție omogenă, iar faza organică un sistem bifazic.
Atunci când limita de separație dintre cele două faze se apropie de robinet, se reduce
mult viteza de separație.
La final pentru a se evita o eventuală impurificare, faza superioară se toarnă prin
gura pâlniei într-un alt flacon, faza organiză se usucă utilizând un agent de deshidratare
convenabil (Na2SO4 anhidră, CaCl2 anhidră, MgSO4 anhidră, etc.), iar ulterior se
îndepărtează solventul prin distilare.
4. PURIFICAREA PRIN RECRISTALIZARE

Toate substanțele sunt solubile în dizolvanți, diferă însă solubilitatea lor. Prin
solubilitate se înțelege cantitatea maximă de substanță care poate fi dizolvată la o anumită
temperatură, de o cantitate dată de dizolvant. Solubilitatea substanțelor depinde de natura
dizolvantului, de temperatură și de presiune (mai ales la gaze presiunea modifică foarte mult
solubilitatea). Când o substanță se dizolvă într-un dizolvant până la limita maximă, soluția
17
se numește saturată la temperatura dată. Solubilitatea substanțelor se exprimă de obicei în

grame de substanță care se dizolvă în 100 grame dizolvant.
În general solubilitatea substanțelor solide crește cu temperatura. Există însă și
substanțe a căror solubilitate rămâne aproape independentă de temperatură (NaCl), sau
scade cu creșterea temperaturii (Na2SO4·10H2O la temperaturi de peste 32,380C). Variația
solubilității substanțelor cu temperatura este folosită pentru purificarea lor. Astfel, dacă de
exemplu se separă la temperatura t2 o soluție saturată a unei substanțe și se răcește
această soluție până la temperatura t1, cantitatea de substanță m2 – m1 care reprezintă
diferența dintre solubilități la cele două temperaturi, se va separa sub formă cristalină din
soluție.
Deoarece în general cristalele separate dintr-o soluție sau topitură sunt mai pure
decât faza mumă, prin cristalizare se realizează o purificare a substanțelor. Metoda de
purificare a substanțelor care se bazează pe dizolvare într-un dizolvant, purificarea soluției
(de obicei prin filtrare) și separarea din nou a substanței din soluție sub formă cristalină se
numește recristalizare.
4.1. MATERIALE NECESARE
≡ NaCl sare de bucătărie (mare) sau altă substanță;
≡ pahare cilindrice de 250 – 400 ml;
≡ reșou sau plită electrică;
≡ pâlnie de filtrare;
≡ hârtie de filtru;
≡ instalația pentru filtrare la presiune scăzută;
≡ cilindru gradat de 100 cm3.
4.2. MODUL DE LUCRU
Pentru a obține o soluție saturată la cald, se cântărește la balanța farmaceutică 50 g
NaCl care se pune la cald în 50 cm3 de apă (într-un pahar Berzelius). Apa se măsoară cu
ajutorul unui cilindru gradat. În timpul încălzirii soluția se amestecă cu atenție cu ajutorul
unei baghete de sticlă prevăzută cu tub de cauciuc la un capăt. Câns soluția ajunge la
fierbere ea se filtrează repede.
O filtrare simplă prin hârtie de filtru durează destul de mult, timp în care prin răcirea
soluției se separă NaCl în porii hârtiei și împiedică trecerea soluției. De aceea, filtrarea se
face întotdeauna la cald, sub presiune redusă. Reducerea presiunii este realizată cu ajutorul
unei pompe de vid sau a unei trompe de apă. Pentru filtrare se folosesc pâlnii de porțelan
sau de sticlă la care fundul este format dintr-o placă cu orificii peste care se așează hârtia de
filtru în prealabil umezită cu apă. Pâlnia (numită pâlnie Buchner) se fixează cu ajutorul unui
dop de cauciuc pe un vas de trompă și se racordează la pompa de vid. După ce se pornește
pompa (sau trompa de apă) se toarnă soluția fierbinte în pâlnie (prin turnare pe baghetă).
Se scoate apoi pâlnia, se oprește pompa și filtratul se toarnă din vasul de trompă
într-un pahar curat. Paharul se pune din nou pe reșou/plită și amestecând cu o baghetă de
sticlă curată, se evaporă soluția până când volumul ei scade la jumătate. Se răcește apoi
paharul, iar cristalele obținute se separă printr-o nouă filtrare cu hârtie de filtru curată.
Lăsând pompa să funcționeze, se ia cu o spatulă sarea purificată de pe hârtia de filtru, se
pune pe o sticlă de ceas și se pune în etuvă la uscat. După cântărire se calculează
randamentul de purificare, care este dat de relația:
𝑚1
η= × 100
𝑚2
unde: m1 – cantitatea de sare purificată;m2 – cantitatea de sare impură.
18
Lucrare de laborator Nr.2 DETERMINAREA DENSITĂȚII

Data efectuării: Nota primită: Semnătura cadrului didactic:
Densitatea sau masa specifică ρ este raportul dintre masa m a substanţei şi
volumul ei v,
ρ=
m
v
(
g / cm 3 )
adică masa unităţii de volum.
Tabelul 1. Unităţi de măsură
2. MATERIALE NECESARE
- zinc (granule);
- picnometru;
- aerometru (densimetru);
- cilindru de sticlă de 1000 ml;
- balanţă analitică.
3. DETERMINAREA DENSITĂŢII ZINCULUI CU PICNOMETRUL

Picnometrele sunt vase de sticlă de volum în general sub 50 ml, precis etalonate,
folosite pentru determinarea foarte exactă a densităţii substanţelor lichide sau solide. În
cazul picnometrelor cu termometru, corpul termometrelor este în acelaşi timp şi dopul
picnometrului. Unele picnometre au un tub capilar sudat lateral de corpul vasului.
Picnometrele trebuie să fie perfect curate şi uscate.
4. MODUL DE LUCRU
Pentru determinarea densităţii lichidelor, se cântăreşte la o balanţă analitică
picnometrul gol (masa m0). Umplem picnometrul cu apă distilată, până la semn şi cântărim
la balanţa analitică (masa m1).
m1 − m0
ρH O =
2
V
(
g / cm 3 )
19
unde V este volumul picnometrului.

Pentru determinarea densităţii solidelor, se cântăreşte la balanţa analitică o fiolă
goală (mf); apoi se pun în fiolă câteva granule de zinc şi se cântăreşte fiola cu zincul (mf+Zn);
se pun granule cu zinc, în picnometrul cu apă, surplusul de apă îl luăm cu pipeta şi cântărim
picnometrul cu apă şi cu zinc (m2).
M Zn ⋅ ρ H 2O
ρ Zn =
M Zn (m − m )
(g / cm )
3
2 1
MZn= mf+Zn - mf
unde:
ρ Zn - densitatea zincului (g/cm3);
ρ H O - densitatea apei (g/cm3);
2
M Zn - masa zincului, (g);
Datele experimentale se trec în tabelul următor:
Masa Densitatea
Masa Masa Densitatea
Nr. picnometrului zincului,
picnometrului picnometrului apei, ρH O
crt. cu apă şi
gol, m0 cu apă, m1
zinc, m2
2 ρ Zn
- g g g g/cm3 g/cm3
1.
2.
20
Lucrare de laborator Nr.3 DETERMINAREA APEI DE

CRISTALIZARE A SULFATULUI DE
CUPRU
În natură sărurile anorganice există sub formă anhidră şi sub formă de cristalohidraţi.
Aceştia din urmă sunt combinaţii complexe coordinative ale sărurilor anhidre cu apa.
Cantitatea de sare din probă se poate determina cu exactitate numai în forma anhidră. Din
acest motiv, deshidratarea cristalohidraţilor este necesară.
Cristalohidraţii cristalizează cu număr variabil de molecule de apă.
Iată câteva exemple: FeSO4·7H2O, NiSO4·7H2O, MgSO4·7H2O, CuSO4·5H2O,
CaCl2·10H2O, FeSO4·4H2O, CoCl2·6H2O, CaCl2·2H2O.
Există şi compuşi rezultaţi prin cristalizarea mai multor săruri, cum ar fi:
AlNa(SO4)2·12H2O, CrK(SO4)2·12H2O
De asemenea, sunt substanţe cu mare capacitate higroscopică, acestea absorb un
număr mare de molecule de apă.
Scopul lucrării este deshidratarea cristalohidratului sulfatului de cupru.
Obiectivul lucrării este determinarea numărului de molecule de cristalizare, n, din
formula cristalohidratului.
Problema determinării apei de cristalizare se reduce la determinarea apei cu care
cristalizează sulfatul de cupru. Reacţia ce are loc la încălzirea sulfatului de cupru hidratat la o
temperatură cuprinsă între 200 – 2200C este:
CuSO4 ⋅ nH 2 O = CuSO4 + nH 2 O
Pentru determinarea lui “n” se ia o cantitate de “a” g CuSO4 ⋅ nH 2O şi se încălzeşte la
200 – 2200C, când se elimină total apa de cristalizare. După răcire se determină masa sării
anhidre “b” g.
Masa de apă conţinută în cele “a” g CuSO4 ⋅ nH 2O va fi:
c=a–b
În “b” g CuSO4 se găseşte deci “c” g apă. Pentru un mol CuSO4 vor corespunde “n”
molecule de apă.
“b” g CuSO4 ....................................... “c” g H2O
159,54 CuSO4 ................................... “n” g H2O
159,54 ⋅ c
n=
b ⋅18
2. APARATURĂ ŞI REACTIVI
- baie de nisip;
- creuzet de porţelan;
- termometru cu posibilitate de măsurare a temperaturii de 200 – 2200C ;
- sulfat de cupru hidratat.
21
3. MODUL DE LUCRU
- Se cântăreşte la balanţa analitică un creuzet. Notăm greutatea cu „m”.
- Se introduc în creuzet câteva cristale de sulfat de cupru hidratat şi se cântăreşte din
nou creuzetul. Notăm această greutate cu „p” g.
- Cantitatea de sulfat de cupru hidratat va fi: (p-m)g. Se vor lua 2 – 5 g sulfat de cupru
hidratat.
- Pe baia de nisip a cărei temperaturi se controlează cu un termometru, se supune spre
deshidratare creuzetul cu sulfatul de cupru hidratat.
- Se urmăreşte ca temperatura băii de nisip să nu depăşească 2200C.
- Pe măsură ce apa de cristalizare se îndepărtează, praful de sulfat de cupru hidratat
devine tot mai decolorat.
- Când praful de sulfat de cupru a devenit alb, încălzirea se opreşte, creuzetul de pune
într-un exicator unde se răceşte şi se notează greutatea lui cu „r” g.
4. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Cantitatea de sulfat de cupru anhidru va fi:
b = r −m
iar cantitatea de apă corespunzătoare acestuia este:
c = p−r
Cu ajutorul acestor date se calculează numărul de molecule de apă din molecula de
sulfat de cupru hidratat folosind relaţia:
159,54 × c
n=
b × 18
Masa Masa Masa Număru

Cantitate
creuzetulu creuzetulu CuSO4 l de
Nr. Masa creuzetului a de apă
i cu sulfat i cu sulfat anhidru moli de
crt. gol, m conţinută
de cupru de cupru b = r −m c = p−r apă
hidratat, p anhidru, r n
- g g g g g mol
1.
2.
22
Lucrare de laborator Nr.4 DETERMINAREA ECHIVALENTULUI

CARBONATULUI DE CALCIU
Prin echivalent, se înţelege cantitatea de substanţă în greutate, care în reacţiile chimice
poate înlocui sau lega 1,008 părţi în greutate de hidrogen, iar prin echivalent-gram, cantitatea
exprimată în grame, dintr-un element care se combină cu un atom gram de hidrogen, adică cu
1,008 g hidrogen.
Unele elemente care nu se combină cu hidrogenul, dar se combină cu oxigenul, se
raportează la oxigen, ştiind că oxigenul şi hidrogenul au raportul echivalentului 8:1,008. În
acest caz se numeşte echivalent gram, acea cantitate din elementul respectiv care se combină
cu 8 g oxigen.
Diferitele substanţe reacţionează între ele în cantităţi echivalente. Cunoscând
echivalentul şi valenţa elementului, se poate determina masa lui atomică, deoarece toate
aceste mărimi sunt legate între ele prin următoarea relaţie:
masa atomică = echivalent x valenţă
Pentru calcularea echivalentului acizilor, bazelor şi sărurilor, trebuie să se ţină seama
de faptul că echivalentul unui acid este egal cu masa lui moleculară, împărţită la bazicitate,
adică la numărul atomilor de hidrogen conţinuţi în molecula acidului şi care pot fi înlocuiţi de
un metal; echivalentul unei baze este egal cu masa ei moleculară împărţită la valenţa
metalului sau la numărul grupelor hidroxil din molecula bazei; echivalentul unei sări este egal
cu masa ei moleculară împărţită la produsul dintre numărul atomilor de metal conţinuţi în sare
şi valenţă acestora.
2. APARATURĂ ŞI REACTIVI
- pahar Berzelius de 100 cm3 capacitate;
- Biuretă de 50 cm3;
- Reşou electric;
- Termometru (max. 1000C);
- Etuvă;
- Carbonat de calciu cristalizat (marmură);
- Acid clorhidric, sol. 1n.
3. MODUL DE LUCRU
- Se cântăreşte la balanţa analitică un pahar Berzelius curat şi uscat de 100 cm3
capacitate (masa m1).
- Se introduce în el câteva bucăţi de marmură curată şi se cântăreşte din nou (m2).
- Cantitatea de marmură luată trebuie să fie de 2,50 – 3, 00 g.
- Se măsoară cu biureta 15 cm3 soluţie normală de acid clorhidric (soluţia 1 normală
conţine un echivalent-gram substanţă la 1000 cm3 de soluţie).
- Pentru aceasta, cu ajutorul pâlniei se toarnă în biuretă 3 – 4 cm3 soluţie de acid, se
spală pereţii interiori ai biuretei şi se varsă soluţia prin robinet.
- Spălarea se repetă cu aceeaşi cantitate de soluţie.
- Apoi biureta se umple cu soluţie, astfel încât la capătul ei să nu rămână bule de aer şi
nivelul lichidului să fie mai sus de diviziunea zero.
23
- Deschizând cu atenţie robinetul se scurge excesul de acid, astfel încât meniscul

lichidului să fie tangent la diviziunea zero.
- Se aşează paharul cu bucăţile de marmură sub robinetul biuretei şi deschizând cu
atenţie robinetul se lasă s curgă 15 cm3 din soluţia de acid clorhidric 1 N cu o viteză de circa 5
cm3 pe minut.
CaCO3+ 2HCl = CaCl2 + H2O + CO2
- În pahar are loc reacţia, cu degajare de bioxid de carbon.
- După ce degajarea bulelor de gaz s-a încetinit, paharul se încălzeşte la 60 – 70 0C.
- La început degajarea bulelor se intensifică.
- Când se încetează cu totul, reacţia poate fi considerată terminată.
- Soluţia formată se scurge de pe bucăţile de marmură care se spală de două ori cu apă
distilată prin metoda decantării.
- Paharul cu marmura rămasă se usucă în etuvă şi se cântăreşte după răcire (m3).

Datele experienţei se trec într-un tabel de forma:
Masa Masa
paharului paharului Masa Masa Masa
Masa cu cu marmurei marmurei marmurei
Nr. Echival.
paharului marmură marmură înainte de după intrate în
crt. CaCO3
gol, m1 înaintea după reacţie, reacţie, reacţie,
experienţei, experienţă, M1=m2-m1 M2=m3-m1 M3=m2-m3
m2 m3
- g g g g g g g
1
Echivalentul carbonatului de calciu se calculează cu relaţia:

1000 ⋅ M 3
ECaCO3 =
15
24
Lucrare de laborator Nr.5 PREPARAREA SOLUȚIILOR

1.1. Definiţie
Soluţia este un amestec omogen de două sau mai multe componente.
Părţile componente ale unei soluţii sunt:
- solventul (dizolvantul) = componenta care dizolvă şi care se găseşte în cantitate
mai mare;
- solventul (dizolvatul, solutul) = componenta care se dizolva şi care se găseşte în
cantitate mai mică.
1.2. EXPRIMAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR
Concentraţia unei soluţii exprimă raportul dintre substanţa dizolvată şi soluţie sau
solvent. Există numeroase moduri de exprimare a concentraţiei soluţiilor, în funcţie de unităţile
de măsură în care se exprimă cele două componente (dizolvatul şi soluţia sau solventul)
1.2.1. Concentraţia procentuală
1.2.1.1. Concentraţia procentuală de masă: reprezintă cantitatea de substanţă
dizolvată, exprimată în grame din 100 grame de soluţie.
md
c% m = ⋅ 100 (1)
mS
mS = md + mSolv.
(2)
Unde: c%m – concentraţia procentuală de masă [%]
md – masa solutului[g];
mS – masa soluţiei [g];
mSolv. – masa solventului.
1.2.1.2. Concentraţia procentuală de volum: exprimă numărul de litri de dizolvat din
100 l de soluţie.
Vd
c %V = ⋅ 100 (3)
VS
VS = Vd + VSolv
Unde: c%V – concentraţia procentuală în procente de volum;
Vd – volumul solvatului [l];
VS – volumul soluţiei [l];
VSolv – volumul solventului [l].
Acest mod de exprimare a concentraţiei se aplică atunci când componentele soluţiei
sunt gaze.
1.2.1.3. Concentraţia procentuală volumetrică: reprezintă grame de solut la 100 l
soluţie.
1.2.2. Concentraţia molară (molaritatea)
Reprezintă numărul de moli de substanţă dizolvată într-un litru de soluţie. Deci:
1l soluţie....................Md………………..1 M
VSl soluţie…………..md………………….m
25
md
m= [mol/l] (4)
M d ⋅ VS
unde: m – concentraţia molară [mol/l];
Md – masa molară a solvatului [g];
1.2.3. Concentraţia normală (normalitatea)
Reprezintă numărul de echivalenţi-gram de solut dintr-un litru soluţie. Deci:
1l soluţie……………Ed g…………………1N
VS soluţie…………...md g…………………n
md
n= [val/l] (5)
Ed ⋅ VS
unde: n – concentraţia normală, [val/l];
Ed – echivalentul gram al solutului, [g];
VS – volumul soluţiei [l].
1.2.4. Concentraţia molală (molalitatea)
Este definită ca fiind moli de solut la 1000 grame de solvent
md ∕ Md…………………….mSolv g solvent
a………………………….1000 g solvent
md ⋅ 1000
a= [moli/1000 g solvent]
M d ⋅ mSolv
(6)
unde : a - concentraţia molală, [moli/1000 g solvent];
Md – masa molară a solutului,[g];
md – masa solutului,[g].
1.2.5. Fracţia molară
În cazul unei soluţii compusă din na moli de substanţă a, nb moli din substanţa b, nc
moli din substanţa c etc., se defineşte fracţia molară a substanţei a:
na
Xa = (7)
na + nb + nc + ...
Suma fracţiilor molare ale tuturor componentelor soluţiilor este egală cu unitatea:
Xa + Xb + XC + … = 1
1.2.6.Titrul soluţiei
Reprezintă cantitatea de substanţă dizolvată, exprimată în grame, într-un milimetru de
soluţie:
md
T= [g/ml] (8)
VS
unde: T - titrul soluţiei, [g/ml];
md - masa de substanţă,[g];
VS – volumul soluţiei,[ml].
1.3. MODIFICAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR

Se realizează prin:
- adăugare de apă (rezultă o scădere a concentraţiei soluţiei);
- adăugare de soluţii de aceeaşi natură dar de concentraţii diferite (se poate obţine
atât scăderea cât şi creşterea concentraţiei soluţiei).
Calculele referitoare la soluţiile implicate în amestecul respectiv au la bază regula
amestecului, care este un sistem de două ecuaţii:
26
m1c1 + m2c2 +…+mncn = mfcf

(9) m1 + m2 +…+ mn = mf
(10) unde:
mi - cantităţile de soluţii care se amestecă. [g];
ci - concentraţiile procentuale de masă ale soluţiilor care se amestecă, [%];
i = 1,2,3, … ,n
cf - concentraţia procentuală de masă a soluţiei finale, [%];
mf – masa soluţiei finale obţinute [g].
Ecuaţia (9) reprezintă bilanţul dizolvantului din soluţie iar ecuaţia (10) reprezintă
bilanţul soluţiei.
Concentraţile ci şi cf se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. La fel şi cantităţile de
soluţii mf şi mi se exprimă în aceleaşi unităţi de măsură. Corelarea dintre modul de exprimare
a concentraţiei şi unităţile de măsură ale cantităţilor de soluţii care se amestecă este redată în
tabelul următor:
ci,cf mi,mf
c%m Unităţi de masă
m Unităţi de volum
n Unităţi de volum
Dacă modificarea concentraţiei unei soluţii se face cu apă distilată. Din ecuaţia (9) se
anulează termenul corespunzător apei, deoarece concentraţia ei este 0.
2. PARTEA EXPERIMENTALĂ
2.1. Prepararea soluţiei de NaCl din NaCl solid
2.1.1. Aparatură şi reactivi
- balanţă farmaceutică;
- densimetru;
- cilindrii gradaţi;
- flacoane Erlenmayer;
- baloane cotate;
- spatulă metalică;
- sticlă de ceas;
- apă distilată;
- NaCl.
2.1.2. Modul de lucru
Se vor prepara două soluţii NaCl:
- soluţia nr. 1 – concentraţia c1%m, volum V1;
- soluţia nr. 2 – concentraţia c2%m, volum V2.
În vederea obţinerii unui anumit volum de soluţie de NaCl, de concentraţie procentuală
dată, se calculează masa de NaCl solidă necesară, conform relaţiei (1). Masa soluţiei care se
prepară se calculează cunoscând densitatea ρ a soluţiei respective. Masa apei distilate
necesară dizolvării NaCl solid se calculează cu relaţia (2) iar volumul de apă corespunzător
acestei mase se obţine admiţând că ρapă= 1g∕ cm3 la 200C.
Masa de NaCl se cântăreşte la balanţa farmaceutică şi se introduce într-un balon cotat
de capacitate adecvată. Volumul de apă distilată se măsoară cu un cilindru gradat şi se adaugă
peste NaCl solid. Se agită soluţia până la dizolvarea completă a NaCl solid.
Concentraţia soluţiei finale se verifică prin măsurarea densităţii acesteia cu ajutorul
unui densimetru şi compararea valorii obţinute cu cea din Anexa 1, corespunzător
concentraţiei care s-a impus a fi preparată.
2.2. Modificarea concentraţiei soluţiei
a) Prin amestecarea a două soluţii de concentraţii cunoscute:
27
Se vor utiliza cele două soluţii obţinute anterior (c1>c2) pentru a prepara un anumit
volum Vf de soluţie de NaCl de concentraţie procentuală dată cf.
Se utilizează regula amestecului (relaţiile 9 şi 10) pentru calculul maselor necesare din
soluţiile 1 şi 2. Cunoscând densităţile celor două soluţii, se determină volumele necesare
pentru amestecare din cele două soluţii. Se măsoară volumele cu câte un cilindru gradat, se
introduc într-un flacon Erlenmayer agitându-se bine pentru omogenizare.
Se verifică concentraţia soluţiei finale de NaCl (cf) prin măsurarea densităţii ei cu un
densimetru şi compararea valorii măsurate cu cea găsită în Anexa 1, corespunzător
concentraţiei finale preparate.
b) Prin diluare cu apă distilată
Se foloseşte una din soluţiile preparate anterior. Utilizând regula amestecului, se va
calcula masa soluţiei de NaCl, respectiv masa apei distilate necesare diluării. Apoi se va
proceda ca la punctul a).
Se calculează volumul de apă distilată necesară diluării; cunoscând densitatea soluţiei
de NaCl care se va dilua, se va calcula volumul acesteia. Cele două volume se vor măsura cu
ajutorul cilindrilor gradaţi şi se vor introduce într-un flacon Erlenmayer, unde se vor agita
pentru omogenizare.
Concentraţia soluţiei finale (cf) se verifică prin măsurarea densităţii ei şi compararea
valorii ei cu valoarea densităţii corespunzătoare concentraţiei finale preparate, din Anexa 1.

Se vor completa următoarele tabele:
1.1. Prepararea soluţiei de NaCl din NaCl solid:
Densitate c%m
Masa
Masa Vol. Masa Vol.
apă
Sol NaCl apă sol.fin. sol.fin. Teore- Teore-
dist. Exp. Exp.
[g] [cm3] [g] [cm3] tică tică
[g]
1.
2.
1.2. Modificarea concentraţiei finale:

a) Prin amestecarea a două soluţii cunoscute:
Volumul
Densitatea Masa soluţiei
Soluţia c% soluţiei
soluţiei [g/cm3] [g]
[cm3]
Teoretic
Soluţia
finală
Experimental
b). Prin diluare cu apă distilată:
Densitatea Volumul
Masa soluţiei
Soluţia c%m soluţiei soluţiei
[g]
[g/cm3] [cm3]
Apă
28
Teoretic
Soluţia
finală
Experimental
Dependenţa între concentraţia procentuală, în g∕l şi densitatea relativă la 200C a

soluţiilor de NaCl
C[%m] C[g/l] ρ[g/cm3] C[%m] C[g/l] ρ[g/cm3]

1,0 10,072 1,0072 8,5 90,34 1,0622
1,5 15,181 1,0108 9,0 96,00 1,0659
2,0 20,290 1,0145 9,5 101,67 1,0696
2,5 25,471 1,0181 10,0 107,33 1,0733
3,0 30,651 1,0217 11,0 119,21 1,0809
3,5 35,905 1,0254 12,0 131,09 1,0886
4,0 41,160 1,0290 13,0 142,97 1,0962
4,5 46,526 1,0328 14,0 154,85 1,1039
5,0 51,891 1,0366 15,0 166,72 1,1115
5,5 57,256 1,0403 16,0 179,42 1,1194
6,0 62,622 1,0440 17,0 192,12 1,1273
6,5 68,136 1,0476 18,0 204,82 1,1352
7,0 73,651 1,0513 19,0 217,52 1,1430
7,5 79,165 1,0549 20,0 230,22 1,1511
8,0 84,679 1,0585
29
ANEXA
Număr
Simbol Nume Etimologie Masă atomică Grupă Perioadă
atomic
Ac Actiniu aktinos (greacă) 89 [227] 7
Ag Argint argentum (latină) 47 107.8682(2) 11 5
Al Aluminiu alumen (latină) 13 26.9815386(8) 13 3
Am Americiu America 95 [243] 7
Ar Argon argon (greacă) 18 39.948(1) 18 3
As Arsen arsenikos (greacă) 33 74.92160(2) 15 4
At Astatiniu astatos (greacă) 85 [210] 17 6
Au Aur aurum (latină) 79 196.966569(4) 11 6
B Bor borax 5 10.811(7) 13 2
Ba Bariu barys (greacă) 56 137.327(7) 2 6
Be Beriliu beril 4 9.012182(3) 2 2
Bh Bohriu Niels Bohr 107 [264] 7 7
Bi Bismut wiss + Muth (germană) 83 208.98040(1) 15 6
30
Bk Berkeliu Berkeley, California 97 [247] 7
Br Brom bromos (greacă) 35 79.904(1) 17 4
C Carbon carbo (latină) 6 12.0107(8) 14 2
Ca Calciu calx (latină) 20 40.078(4) 2 4
Cd Cadmiu kadmia (greacă) 48 112.411(8) 12 5
Ce Ceriu Ceres 58 140.116(1) 6
Cf Californiu California 98 [251] 7
Cl Clor chloros (greacă) 17 35.453(2) 17 3
Cm Curiu Pierre și Marie Curie 96 [247] 7
Co Cobalt Kobold (germană) 27 58.933195(5) 9 4
Cr Crom chroma (greacă) 24 51.9961(6) 6 4
Cs Cesiu caesius (latină) 55 132.9054519(2) 1 6
Cu Cupru Cuprum (latină) 29 63.546(3) 11 4
Db Dubniu Dubna, Rusia 105 [262] 5 7
Ds Darmstadtiu Darmstadt, Germania 110 [271] 10 7
Dy Disprosiu dysprositos (greacă) 66 162.500(1) 6
31
Er Erbiu Ytterby, Suedia 68 167.259(3) 6
Es Einsteiniu Albert Einstein 99 [252] 7
Eu Europiu Europa 63 151.964(1) 6
F Fluor fluo (latină) 9 18.9984032(5) 17 2
Fe Fier ferrum (latină) 26 55.845(2) 8 4
Fm Fermiu Enrico Fermi 100 [257] 7
Fr Franciu Franța 87 [223] 1 7
Ga Galiu Gallia (latină) 31 69.723(1) 13 4
Gd Gadoliniu gadolinit 64 157.25(3) 6
Ge Germaniu Germania 32 72.64(1) 14 4
H Hidrogen hydrogenes (greacă) 1 1.00794(7) 1 1
He Heliu helios (greacă) 2 4.002602(2) 18 1
Hf Hafniu Hafnia (latină) 72 178.49(2) 4 6
Hg Mercur hydrargyrum (latină) 80 200.59(2) 12 6
Ho Holmiu Holmia (latină) 67 164.930 32(2) 6
Hs Hassiu Hesse, Germania 108 [277] 8 7
32
I Iod ioeides (greacă) 53 126.904 47(3) 17 5
In Indiu indigo 49 114.818(3) 13 5
Ir Iridiu iris (greacă) 77 192.217(3) 9 6
K Potasiu kalium (latină) 19 39.0983(1) 1 4
Kr Kripton kryptos (greacă) 36 83.798(2) 18 4
La Lantan lanthanien (greacă) 57 138.90547(7) 6
Li Litiu lithos (greacă) 3 6.941(2) 1 2
Lr Lawrenciu Ernest Lawrence 103 [262] 3 7
Lu Lutețiu Lutetia (latină) 71 174.967(1) 3 6
Md Mendeleeviu Dimitri Mendeleev 101 [258] 7
Mg Magneziu Magnesia, Grecia 12 24.3050(6) 2 3
Mn Mangan magnes (latină) 25 54.938045(5) 7 4
Mo Molibden molybdos (greacă) 42 95.94(2) 6 5
Mt Meitneriu Lise Meitner 109 [268] 9 7
N Azot nitron (greacă) 7 14.0067(2) 15 2
Na Sodiu natrium (latină) 11 22.98976928(2) 1 3
33
Nb Niobiu Niobe 41 92.906 38(2) 5 5
neos + didymos
Nd Neodim 60 144.242(3) 6
(greacă)
Ne Neon neos (greacă) 10 20.1797(6) 18 2
Ni Nichel Kupfernickel (germană) 28 58.6934(2) 10 4
No Nobeliu Alfred Nobel 102 [259] 7
Np Neptuniu Neptun 93 [237] 7
O Oxigen oxys (greacă) 8 15.9994(3) 16 2
Os Osmiu osme (greacă) 76 190.23(3) 8 6
P Fosfor phos + phoros (greacă) 15 30.973762(2) 15 3
protos + actinium
Pa Protactiniu 91 231.03588(2) 7
(greacă)
Pb Plumb plumbum (latină) 82 207.2(1) 14 6
Pd Paladiu Pallas (asteroid) 46 106.42(1) 10 5
Pm Promețiu Prometeu 61 [145] 6
Po Poloniu Polonia 84 [210] 16 6
Pr Praseodim prasios (greacă) 59 140.90765(2) 6
Pt Platină plat (greacă) 78 195.084(9) 10 6
34
Pu Plutoniu Pluto 94 [244] 7
Ra Radiu radius (latină) 88 [226] 2 7
Rb Rubidiu rubidus (latină) 37 85.4678(3) 1 5
Re Reniu Renania, Germania 75 186.207(1) 7 6
Rf Rutherfordiu Ernest Rutherford 104 261 4 7
Wilhelm Conrad
Rg Roentgeniu 111 [272] 11 7
Röntgen
Rh Rodiu rhodon (greacă) 45 102.905 50(2) 9 5
Rn Radon radium + emanation 86 [220] 18 6
Ru Ruteniu Ruthenia (latină) 44 101.07(2) 8 5
S Sulf sulfur (latină) 16 32.065(5) 16 3
Sb Stibiu stibium (latină) 51 121.760(1) 15 5
Sc Scandiu Scandinavia 21 44.955912(6) 3 4
Se Seleniu selene (greacă) 34 78.96(3) 16 4
Sg Seaborgiu Glenn T. Seaborg 106 [266] 6 7
Si Siliciu silex (latină) 14 28.0855(3) 14 3
Sm Samariu samarskit 62 150.36(2) 6
35
Sn Staniu stannum (latină) 50 118.710(7) 14 5
Sr Stronțiu Strontian (galeză) 38 87.62(1) 2 5
Ta Tantal Tantalos (greacă) 73 180.94788(2) 5 6
Tb Terbiu Ytterby, Suedia 65 158.92535(2) 6
Tc Tehnețiu technetos (greacă) 43 [98] 7 5
Te Telur tellus (greacă) 52 127.60(3) 16 5
Th Toriu Thor 90 232.03806(2) 7
Ti Titan Titan 22 47.867(1) 4 4
Tl Taliu thallos (greacă) 81 204.3833(2) 13 6
Tm Tuliu Thule 69 168.93421(2) 6
U Uraniu Uranus 92 238.02891(3) 7
Cn Coperniciu Nicolaus Copernic 112 [285] 12 7
uni + uni (latină) + hex

Uuh Ununhexiu 116 [292] 16 7
(greacă)
Uuo Ununoctiu uni + uni + oct (latină) 118 [294] 18 7
uni + uni (latină) +

Uup Ununpentiu 115 [288] 15 7
pent (greacă)
Uuq Ununquadiu 114 [289] 14 7

uni + uni + quadr
36
(latină)
uni + uni (latină) + tri

Uut Ununtriu 113 [284] 13 7
(greacă)
V Vanadiu Vanadis (Freya) 23 50.9415(1) 5 4
W Wolfram Wolf (germană) 74 183.84(1) 6 6
Xe Xenon xenos (greacă) 54 131.293(6) 18 5
Y Ytriu Ytterby, Suedia 39 88.90585(2) 3 5
Yb Yterbiu Ytterby, Suedia 70 173.04(3) 6
Zn Zinc Zink (germană) 30 65.409(4) 12 4
Zr Zirconiu zircon 40 91.224(2) 4 5
37
38

Caiet de Laborator

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet de Laborator

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LUCRĂRI DE LABORATOR CHIMIE GENERALĂ

Asist.dr.ing. ȘERBAN SORINA GABRIELA

UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIŞOARA

- pentru uzul studenţilor din Anul I IMAN/IVD

L0 Norme de tehnica securităţii muncii în laboratoarele de chimie 4

L1 Metode de separare și purificare a substanţelor 15

L2 Determinarea densităţii substanţelor solide şi lichide 19

L3 Determinarea apei de cristalizare a sulfatului de cupru (CuSO4) 21

L4 Determinarea echivalentului carbonatului de calciu (CaCO3) 23

Anexa: Sistemului periodic al elementelor 30

M.V. LOMONOSOV Cunânt înainte despre folosul chimiei, 1751

PROGRAMA ANALITICĂ DE LABORATOR cuprinde următoarele lucrări (teoretice şi

L0. Norme de tehnica securităţii muncii în laboratoarele de chimie.

TEHNICA SECURITĂŢII ÎN LABORATORUL DE CHIMIE

În laboratoarele de CHIMIE, specificul lucrărilor practice determină posibilităţi diferite

≡ lichidele inflamabile trebuie încălzite cu grijă. Lichidele nemiscibile cu apa şi

VASE ŞI USTENSILE FOLOSITE ÎN LABORATOR

În laboratoarele de chimie se utilizează vase şi ustensile rezistente la acţiunea

OPERAŢII GENERALE DE LABORATOR

În laborator se utilizează seturi de site cu dimensiunea ochiurilor într-o gamă foarte

Prin calcinare se obţine îndepărtarea apei de cristalizare şi de constituţie precum şi

BALOANE COTATE CILINDRII GRADAȚI CILINDRII CU DOP

BIURETE DREPTE BIURETE ATUTOMATE BIURETA SCHILLING

PICNOMETRE PIPETE GRADATE PIPETE VOLUMETRICE

STAND PENTRU PIPETE PAHARE BERZELIUS REFRIGERENȚI

FLACOANE ERLENMAYER BALOANE CU ȘLIF

PÂLNII ANALITICE PÂLNII DE SEPARARE CILINDRII

EXICATOR FĂRĂ VID EXICATOR CU VID

FIOLE DE CÂNTĂRIRE STICLE DE CEAS

PÂLNII BUCHNER CREUZETE FILTRANTE VASE DE FILTRARE CU VID

STICLUȚE PICURĂTOARE STICLE CU CAPAC FILETAT FLACOANE DE STICLĂ CU BRAȚ

EPRUBETE DE STICLĂ STATIVE PENTRU EPRUBETE PIPETE PASTEUR

PLĂCI DIN STICLĂ CREUZET DE PORȚELAN CAPSULE DE PORȚELAN

MOJAR CU PISTIL DE PORȚELAN TERMOMETRU ELECTRONIC TERMOMETRE

STAND BAZĂ+TIJĂ TREPIED CRONOMETRE/CEASURI

CLEȘTI DE LABORATOR CLEMĂ CU 4 DEGETE SPATULE

BĂI ȘI BALANȚE ANALITICE

VAS PENTRU APĂ DISTILATĂ VAS PENTRU REACTIVI

Lucrare de laborator Nr.1 METODE DE SEPARARE ȘI

2. PURIFICAREA SUBSTANŢELOR PRIN DISTILARE

Fig 1. Instalația de distilare:

2.2. MODUL DE LUCRU

• când încetează fierberea în balon, se întrerupe apa de răcire de la refrigerent,

3. PURIFICAREA/SEPARAREA SUBSTANȚELOR PRIN EXTRACȚIE

4. PURIFICAREA PRIN RECRISTALIZARE

se numește saturată la temperatura dată. Solubilitatea substanțelor se exprimă de obicei în

Lucrare de laborator Nr.2 DETERMINAREA DENSITĂȚII

Tabelul 1. Unităţi de măsură

3. DETERMINAREA DENSITĂŢII ZINCULUI CU PICNOMETRUL

unde V este volumul picnometrului.

M Zn - masa zincului, (g);

Datele experimentale se trec în tabelul următor:

Lucrare de laborator Nr.3 DETERMINAREA APEI DE

4. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Masa Masa Masa Număru

Lucrare de laborator Nr.4 DETERMINAREA ECHIVALENTULUI

- Deschizând cu atenţie robinetul se scurge excesul de acid, astfel încât meniscul

4. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Echivalentul carbonatului de calciu se calculează cu relaţia:

Lucrare de laborator Nr.5 PREPARAREA SOLUȚIILOR

1.3. MODIFICAREA CONCENTRAŢIEI SOLUŢIILOR

m1c1 + m2c2 +…+mncn = mfcf

3. PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

1.2. Modificarea concentraţiei finale: