Sunteți pe pagina 1din 10

1. Mecanismul formării prețurilor.

Din puct de vedere etimologic, cuvântul preț are la origine termenul latin pretium și
evocă ideea de apreciere sau de evaluare (estimare).
În sensul cel mai general, termenul preț apare acolo unde are loc un schimb de mărfuri,
prețul fiind expresia monetară a valorii acestui schimb. Să presupunem schimbul, în formă
naturală a două produse: A (grâu) și B (porumb), respectiv 50 Kg. de grau pentru 100 Kg. de
porumb. În momentul schimbului ia naștere un raport de schimb între cele două produse.Acest
raport de schimb, în care se face abstracție de unitatea monetară, exprimă prețul în formă
naturală (în unități cantitative), care este egal cu raportul invers al cantităților ce au făcut
obiectul schimbului respectiv: prețul grâului față de porumb = B/A = 100/50 = 2 Kg. porumb
pentru 1 Kg. grâu; prețul porumbului față de grâu = A/B = 50/100 = 0,5 Kg. grâu pentru 1 Kg.
porumb.
Exprimarea grafică a acestui raport se prezintă în figura nr.2.

FIGURA 2 Reprezentarea grafică a raportului de schimb a doua produse (grâu și


porumb) în funcție de preț
Referitor la mecanismul formării prețurilor se prezintă în sinteza principalele aspecte
abordate și elaborate de colectivul de specialiști de la catedra de Finanțe-Moneda din cadrul
Academiei de Studii Economice – București, colectivul coordonat de d-na Prof. Univ. Dr.
Tatiana Moșteanu, coroborate și cu idei și aprecieri personale ale autorilor acestui curs,
inclusiv pe baza unor date din alți autori mentionați în bibliografie.
Formarea și utilizarea prețurilor este legată de procesul schimbului, piața fiind condiția
existenței și a formarii prețurilor. Definirea rolului pieței, a modului de funcționare a acesteia
trebuie realizată în corelație cu impactul previziunii și chiar al planificării, statul fiind sau
nefiind implicat, în funcție de sistemul social-economic și de tipul de proprietate (publică,
privată).
Esențiale pentru categoria economică piața sunt: existența unor unități economice
autonome, independente unele față de altele; legaturile directe de vânzare-cumparare între

1
aceste unități; existența prețului liber sau liberalizat, indispensabil în procesul schimbului în
care se confruntă permanent cererea și oferta.
La nivel microeconomic (de intreprindere, grup de intreprinderi, de ramură) economia
are în condiții de libertate a producatorilor, atât caracteristici de piață, cât și de plan,
previziune. Fiecare întreprindere își elaborează planul (programul) propriu, își stabilește
prețurile de vânzare, își gestionează liber fondurile, ia decizii cu privire la utilizarea creditelor
și cu privire la schimburile interne și internaționale.
Prețul reprezintă expresia bănească a valorii mărfurilor, a valorii lor de schimb.
Pentru a elucida problema conținutului categoriei economice a prețului este necesar să
abordam valoarea ca fiind o mărime abstracta care poate fi explicată atât din punct de vedere
obiectiv, definită de caracteristicile intrinseci ale unui bun considerat obținut prin muncă, dar
și prin relațiile dintre producătorul și consumatorul bunului, dintre acesta din urma și obiectul
material al bunului, precum și a relațiilor dintre aceștia și puterea publică, care reprezentant al
societății.
Conform teoriei obiective, valoarea este data atât de munca încorporată în marfă, cât și
de utilitatea mărfii.
Utilitatea, reprezentând gradul de satisfacție pe care îl poate obține consumatorul având
în vedere atât însușirile produsului ca valoare de întrebuințare, dar și cantitatea de unități de
valoare de întrebuințare necesare pentru a asigura satisfacție, este condiția necesară a valorii,
deși ea nu constituie măsura ei.
În procesul schimburilor de mărfuri intervine, deci valoarea de schimb a lucrărilor utile.
Aceasta este dată de cantitatea de muncă necesară pentru obținerea lor, pe de-o parte și
de performantele tehnice - calitative, de raritatea lor, pe de alta parte. Economia politica
clasică a subliniat că munca este singura masură reală care poate servi la aprecierea și
compararea valorii tuturor mărfurilor. Ea constituie pretul real (natural), iar banii (cantitatea
lor) definesc prețul nominal al mărfii. Dar, cum în pretul de vânzare cumpărare intervin
elemente de acumulare a capitalului (profitul, renta), în realitate, nu mai poate fi vorba de
raporturi precise dintre prețurile naturale ale mărfurilor și conținutul lor exprimat în costul
muncii, care sunt mult mai complexe.
Conform teoriei subiective a valorii, se apelează la valoarea estimativă (apreciată,
aproximată) pe care omul o atașează diferitelor bunuri dorite, în funcție de aptitudinile
acestora de a satisface nevoile de consum, calitatea și raritatea lor, dificultățile de procurare
de către consumator. În procesul schimbului, unul din cei doi parteneri așteaptă (dorește) mai
puțin actul de vânzare-cumpărare și îl constrânge pe celalalt să se apropie de prețul său,

2
realizându-se egalizarea valorii muncii lor pentru o unitate din produsul în cauză. Valoarea
estimativă medie se transformă în valoare de schimb, ca marime apreciată, exprimată în prețul
sau condiția schimbului.
Se poate aprecia ca susținatorii teoriei obiective a valorii se situează pe poziția
ofertanților, a celor care doresc să-și acopere prin preț cheltuielile și să-și asigure obținerea
profitului, având ca pretext recuperarea muncii incorporate, iar susținătorii teoriei subiective a
valorii se situează pe poziția cumpărătorilor, a celor care apreciează valoarea de schimb prin
utilitatea, raritatea produsului, dar și prin solvabilitatea consumatorilor.
În aprecierea valorii de schimb a mărfurilor asemenea elemente se regăsesc în raportul
liber exprimat dintre ofertă și cerere. Prețurile se formează ca rezultat al comportamentului
specific al agenților economici, al mediului în care ei reușesc să cunoască mai bine piața
'regulile jocului' și cum folosesc aceste cunostințe în activitatea proprie.
În abordarea problemei conținutului prețurilor trebuie avută în vedere complexitatea
fenomenelor economice pe care le reflectă interdependentele dintre ramuri, subramuri,
produse, servicii, activități. Din acest punct de vedere se poate spune, că prețul fiecarui bun
sau serviciu este totodată și prețul celorlalte.
Formarea prețului unitar al bunurilor, sau serviciilor nu este rezultatul unei comensurări
izolate bazate pe criterii sau elemente de judecată microeconomice, chiar la nivelul agenților
economici priviți , separat, ci este rezultatul interacțiunii, al confruntării influenței factorilor
economici și sociali, care se propagă în întreaga rețea a structurii economiei, din cheltuielile
în venituri, tocmai prin prețuri și tarife. Asemenea legaturi pe care prețurile le exprimă în
acest amplu proces al interacțiunii economice se numesc prețuri relative, definite de raportul
dintre valorilor absolute (prețurile nominale) ale mărfurilor.
Raportul dintre prețul natural și prețul pieței este influențat de jocul pieței, de raportul
cerere-ofertă, în special de concurență. Sub aceasta influență, prețul pieței, ca preț actual (al
momentului) cu care se vinde (cumpără) marfa poate fi mai mare sau mai mic decât nivelul
prețului natural.
Din punct de vedere al raportului cerere-ofertă, când cele doua mărimi sunt egale, prețul
pieței este la nivelul prețului natural (real): când oferta este excedentară, prețul pieței coboară
sub nivelul prețului natural; când oferta este deficitară, prețul pietei urcă peste nivelul prețului
natural. Oscilațiile prețului pieței în sus sau în jos determină rezultate de sens contrar, cu
amplitudini diferite și, ca urmare determină orientări corespunzatoare, în utilizarea resurselor
materiale, financiare și umane, din partea producătorilor, a consumatorilor, a statului.

3
Restabilirea echilibrului presupune cunoașterea cererii efective și adaptarea ofertei la
nivelul și structura acesteia.
Nivelul prețurilor pieței este influențat și de cantitatea de bani existentă în circulație.
Deși moneda nu intervine în determinarea raporturilor de schimb, a structurii prețurilor
definite de prețurile relative, ea intervine însă în fixarea nivelului absolut al preturilor.
Definirea mecanismului prețurilor vizează în primul rând, sistemul de prețuri care
funcționează prin intercondiționare cu alte sisteme ale economiei nationale și în al doilea
rând legitățile procesului de formare a prețurilor, care acționează continuu ca forțe specifice
din interiorul ansamblului reproducției sociale asupra prețurilor.
Multitudinea fazelor reproducției sociale, diversificarea ramurilor economiei naționale,
legăturile dintre unitățile economice pe piață internă și externă, procesul complex al formării
valorii marfurilor delimitează existența prețurilor ca mecanism automat.
Abordarea sistemică a prețurilor permite identificarea conexiunilor și interconexiunilor
dintre sistemul prețurilor și celelalte componente ale macrosistemului economiei naționale:
procesul producerii bunurilor materiale, consumul productiv și neproductiv, exportul,
importul, sistemul financiar, de credit, valutar, etc. Piața este integrată mecanismului
prețurilor.
În sistemul de prețuri se transformă elementele eterogene ale consumului de muncă de
costuri și venit net - în consum omogen de muncă socială, exprimat în prețuri și tarife.
Funcționarea mecanismului autonom al prețurilor se caracterizează, deci, prin
următoarele aspecte:
1. Reflectarea reală, prin prețuri, a cheltuielilor de muncă ale produselor și serviciilor,
recunoscute ca fiind socialmente necesare;
2. Estimarea valorii mărfurilor, diferită în fiecare moment sau etapă, chiar dacă
confruntarea acesteia cu prețuri stabilite anterior nu conduce imediat sau în toate momentele
la modificarea deciziilor de preț;
3. Nivelul și structura prețurilor mijloacelor de producție și ale bunurilor de consum se
fundamentează în mod necesar pe baza proporțiilor reflectate pe piață, ca segmente ale
raportului producție-consum;
4. Limitele deciziilor de fixare liberă a prețurilor sunt determinate de elementele
obiective, care nu au putut fi identificate prin calculul raportului producție-consum, abaterile
sunt sesizate prin legături de conexiune inversă, care asigură autoreglarea sistemului de
prețuri.

4
2. Prețul ca instrument și parghie economico-financiară.
Cu ajutorul prețurilor, atât la nivel de producător și beneficiar, cât și la nivelele
organizatorice superioare acestora, se exprimă în bani cheltuielile, veniturile și rezultatele
financiare obținute în urma activității de producție a bunurilor sau de prestari servicii și a
desfacerii lor.
Nivelul prețului este un instrument al calculelor economice și financiare care se
efectuează în scopuri previzionale și de planificare economică și financiară la nivel
microeconomic și macroeconomic.
Pe producatorii și beneficiarii bunurilor îi preocupă mărimea prețurilor cu care vor
vinde și, respectiv, vor cumpăra mărfurile necesare. De aceea este greșit să interpretam prețul
numai ca un act final al producției, în sensul de însumare mecanică post-factum, a elementelor
de costuri și de venit net, pentru fiecare lot de mărfuri, în anumite condiții, în care
funcționează piața la un moment dat. Oricât de liberă este piața, actul vânzării trebuie
anticipat, prospectat. Prețurile trebuie studiate și previzionate pentru ca, pe seama lor să se
puna la adapost profiturile, ca certitudine a obtțnerii lor.
Prețul trebuie stabilit ferm, prin decizie proprie dupa cum este necesar ca el să facă
obiect al contractelor încheiate între agenții economici ai producției și circulației mărfurilor.
Dacă nu poate fi astfel stabilit, el trebuie oricum estimat, prin antecalcule, pentru a
putea fi folosit ca mărime orientativă la deciziile economice privind producția. Producătorii
autonomi trebuie să știe aprioric dacă activitatea lor va fi sau nu rentabilă. Astfel, investiția de
capital nu ar mai avea sens, sau întreprinderile se pot trezi în situația de a deveni falimentare.
Complexitatea fenomenelor pe care le exprimă, precum și comparația pe care se
bazează exprimarea indirectă a valorii mărfurilor în prețuri, prin intermediul schimbului la
piață, conferă prețurilor și calitatea de a fi folosite ca pârghii de orientare a unor anumite
direcții în dezvoltarea economico-socială .Astfel:
A. Prețurile servesc ca pârghii economice la stimularea introducerii tehnicii noi, a
înnoirii structurii producției, a dezvoltării unor ramuri a economiei naționale, susținerea
exportului, orientarea structurală a importului, creșterea calității produselor, economisirea
resurselor, creșterea eficienței economice, a rentabilității producției.
Prețurile servesc la reglarea și restabilirea echilibrului economic al intreprinderilor, al
economiei în ansamblul ei.
B. Prețurile sunt parghii economice și financiare, atât pentru întreprinderi cât și pentru
stat. În preț și fața de preț, se apreciaza necesarul de fonduri pentru dezvoltarea și creșterea

5
producției, modificarea structurii acesteia, resursele financiare ale satului, mărimea venitului
național, raportul dintre acumulare și consum, cheltuielile efectuate de stat din bugetul său,
etc;
C. Prețul este folosit și ca pârghie a orientarii creșterii nivelului de trai, prin corelarea
nivelului prețurilor bunurilor de larg consum cu veniturile populației.
Cea mai simplă formă a politicii de prețuri se manifestă prin opțiunea producătorului
(furnizorului) în scopul maximizării profitului, pentru alegerea uneia din variantele: oferta
mare cu prețuri mici sau oferta deficitară, cu prețuri mari.
Mijloacele politicii de prețuri se diversifică pe masura diferențierii structurilor de
producție și desfacere, metodele de gestionare a fondurilor întreprinderilor și a altor factori,
cum sunt elasticitatea cererii, marca firmei, parametrii tehnici și economici ai produselor si
altele.
Prin politica de prețuri, decizia prețurilor devine instrument al managementului, ca
element fundamental al conducerii. Ea se regăsește și ca parte integrantă a poliicii social-
economice și financiare a statului, punându-i acestuia la îndemână pârghii valorice complexe
și sensibile.
Organismele autorizate în luarea deciziilor economice și financiare au la bază într-o
anumită măsură, o politică a prețurilor. Ele pot urmări o serie de obiective ca:
1. Asigurarea exprimării consumului de muncă recunoscut pentru fiecare produs sau
serviciu în orice moment al funcționării pieței, prin reflectarea evoluției raportului dintre
cerere - oferta în nivelul prețurilor libere;
2. Asigurarea, prin dirijarea prețurilor, a rentabilității produselor și serviciilor și reglarea
acesteia în limitele normale;
3. Orientarea diferenției prețurilor în funcție de valoarea de întrebuințare diferită a
produselor noi față de cele existente și de nivelul calității acesteia; diversificarea și
modernizarea produselor și serviciilor;
4. Folosirea prețului pentru dezvoltare pe anumite direcții a economiei naționale și
pentru creșterea nivelului de trai;
5. Supravegherea și controlul mișcării prețurilor în economie astfel ca să se înfăptuiască
corelația dintre veniturile nominale ale populației și prețuri, asigurându-se o evoluție normală
veniturilor reale a puterii de cumpărare a populației;
6. Definirea disciplinei concurențiale și a comportamentului loial al agenților economici
în legatura cu stabilirea și aplicarea prețurilor în procesul negocierii libere a acestora.

6
Prețul mijlocește procesul complex al formării și repartizării veniturilor la diferitele
verigi sau structuri (nivele) economice și sociale. Ca urmare a schimbului, a încasărilor și
plaților mijlocite de prețuri, ceea ce pentru unii reprezintă cheltuieli, pentru alții reprezintă
venituri și invers. De exemplu, plata salariilor reprezintă pentru întreprindere o cheltuială, dar
pentru salariați reprezintă un venit.
Prin sistemul de prețuri se realizează practic structurile financiare: formarea resurselor
necesare constituirii fondurilor financiare, cheltuirea lor și recuperarea prin valorificarea
produselor sau a serviciilor obținute. Prin politica de prețuri se asigura înfăptuirea politicii
financiare. Statul, care promovează o politica financiara pe plan național trebuie să se
îngrijească de modul de așezare în preț a diferitelor componente valorice cu conținut
financiar.
Este vorba, în primul rând, de implementarea impozitelor indirecte și directe în sistemul
de prețuri, a subvențiilor, a dobânzilor aferente creditelor, a costurilor. Astfel poate exista și
funcționa o schema unitară a prețului, ca o oglinda a acestuia în care să se regaseasca la loc
bine precizat fiecare componentă a prețului în raport cu celelate, asigurându-se transparența
corelațiilor dintre ele.
3. Prețul de echilibru al pieței.
Cele două segmente importante ale pieții - oferta și cererea - se referă la circulația
mijloacelor de producție care implică tranzacții între întreprinderi și circulația bunurilor de
consum, care se realizează prin prezența concretă pe piață a consumatorilor.
Dar, formarea prețului nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzătorilor
manifestate prin ofertă, ci și de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere. În aceste
condiții pretul se formează prin consens, fiind un preț de echilibru al celor doua marimi
complexe care se confrunta permanent pe piață: oferta și cererea.
Ce trebuie să cunoască vânzătorii-producătorii de bunuri și servicii? Întreprinderile care
produc mărfuri, pentru a putea decide asupra prețurilor și asupra cantităților pe care urmează
să le producă, trebie sa fie preocupate în permanență pentru cunoașterea costurilor de
producție a cererii și a concurenței.
În ceeea ce privesc costurile, cu ajutorul acestuia se elaborează calculele economice de
efort ale întreprinderilor. Prin intermediul costurilor se exprimă cheltuielile de exploatare a
capacității de producție și de utilizare a resurselor de materii prime și forța de muncă.
Producătorul își poate determina în mai multe variante posibile, prețurile de revenire

7
(costurile) și marja beneficiului normal. Astfel se obține curba prețurilor unitare de revenire (a
costurilor) în afară de marja beneficiului.
În variantele posibile privind producția ce se poate obține și costurile unitare
corespunzatoare, producătorul constată reducerea costului unitar pe măsură ce producția totală
crește conform graficului din figura nr. 3.

FIGURA 3 Curba experienței în stabilirea cantităților de produse


în funcție de costul unitar
Acest grafic denumit și curba experienței va fi folosit de către producator ca un joc
strategic - alegând cantitățile de produse în funcție de cost și de marja beneficiului, în raport
cu prețul liber format la piață.
În acest fel, întreprinderea trebuie sa-și aleagă costul folosit și să fabrice o cantitate de
produse estimată, pentru a putea ajunge la acest preț al pieței. O asemenea decizie are la bază
examinarea atentă a pieței.
Prețul propus de producator pentru negociere cu cumpărătorii este format din costul
unitar și marja beneficiului, prezentat în figura nr. 4.
Pentru a studia cererea, este necesar să se determine cantitatea unei marfi pentru care
cumpărătorii sunt solvabili la prețul fixat și comunicat (afișat).

FIGURA 4 Formarea prețului liber și relatia acestuia cu costul plus marja profitului

8
De regulă, cantitatea cumparată variază invers proporțional cu prețul - ea crește cand
prețul este mic și scade cand prețul este mare. Deci, cererea nu este o cantitate fixă. Ea
reprezintă relația dintre diferitele prețuri posibile ale produsului și cantitatile care ar fi
cumparate pentru fiecare preț.
Prețul de echilibru presupune, pentru a nu se obține pierderi în economie, egalitate
dintre ofertă și cerere, adică:

O=C=
in care:
O = oferta;
C = cererea;
qi = cantitatile vandute;
pi = pret.
Deci, pentru fiecare pi, O = C.
Această egalitate rezultă din intersectarea ofertei (O) cu curba cererii (C), punctele de
intersecție având drept coordonate cantitățile (cerute și oferite) și prețurile acestora, conform
graficului din figura nr. 5 și figura nr. 6
Deplasarea curbei ofertei spre stânga semnifică reducerea cantitatii de produse vândute
și respective absorbite de cerere cărora le corespund prețuri diferite, invers proporțională cu
reducerea cantităților vândute. Invers, deplasarea curbei ofertei spre dreapta, de la producția
vândută în cantități mici la producția vândută în cantități mari carea au ca rezutat reducerea
prețurilor.
Datorită acestei influențe a ofertei asupra prețurilor, este necesar, ca întreprinderile
producătoare să se informeze asupra cererii fiecarui produs și asupra orientării consumatorilor
în privința prețurilor.

FIGURA 5 Determinarea prețurilor și a cantităților vândute în situația deplasării


către stânga a curbei ofertei

9
Un alt factor important care contribuie la modelarea ofertei este concurența. Aceasta
presupune mai mulți producători și mai mulți cumpărători ca agenti economici, fiind opusă
economiei bazate pe monopol. Daca monopolul avantajează pe producator, deoarece fiind
singurul vânzător la piața, el poate urca prețul asigurandu-și o marje a beneficiului unitar
foarte mare, existența mai multor producători concurenți ai aceluiași bun influențează
nemijlocit asupra prețului. Prețul nu mai poate fi fixat de un singur producator, ci toți
producatorii în ansamblul lor influențeaza prețul, adaptandu-se la nivelul mediu al prețului
pieții. Pentru a atrage clienții fiecare producător va fi tentat să scada prețul până la nivelul
posibil, care-i asigură supraviețuirea, prin acoperirea costurilor și obtinerea beneficiului
minim.

FIGURA 6 Determinarea prețurilor și a cantităților vândute în situația deplasării


către dreapta a curbei ofertei
Așadar, în economia de piață liberă vorbim de un preț de vanzare de concurență, ca preț
minim al pieței. Acționând asupra reducerii prețurilor, concurența contribuie la lărgirea pieții
prin creșterea cantiății cerute devenind din ce în ce mai puternică atunci când prețurile sunt
mai mici. Desigur, concurența dusă la absurd poate deveni și periculoasa pentru vânzători și
cumpărători, degenerând în infracțiuni ca: alegerea preferențiala a clienților, atragerea unor
intermediari pentru revânzare, reclamă falsa etc.
Cum se realizeaza echilibrul pieței? În deciziile cumpărătorilor prețul joaca un rol foarte
important. De aceea, în funcție de felul în care se folosește prețul, se consideră că piața se
echilibrează pentru acea mărime a prețului care permite egalitatea cantității cerute de către
consumatori și cantitatea oferită de către producători. Prețul care restabilește continuu această
stare este deci un preț de echilibru.

10