Bilantul Contabil

Cuprinsul

Capitolul I6
Bilantul contabil si evolutia sa ..6
1.1 Definirea conceptului de bilant...6
1.2 Dezvoltarea gandirii economice cu privire la bilantul contabil ..9
1.3 Teorii cu privire la bilant 12
1.4 Rolul bilantului contabil in gestiunea patrimoniului...16
1.5 Evaluarea elementelor patrimoniale in bilant....
Capitolul II18
Analiza pe baza de bilant..18
2.1
2.2

Rolul analizei financiare. 18

Analiza structurii bilantului..19

Argumentul

Capitolul I BILANTUL CONTABIL SI EVOLUTIA SA

1.1 Definirea conceptului de bilant

Bilantul este o notiune de baza, deosebit de importanta, cu care se opereaza frecvent n
teoria si practica contabilitatii.
Cerinta ntocmirii bilantului este aratata de matematicianul Luca Paciolo, odata cu
cristalizarea ca sistem a contabilitatii, bazata pe nregistrarea n partida dubla. Caracterul
documentar si informativ economic al bilantului a fost relevat de Jaques Savary n 1673 ca un
instrument de control al nregistrarilor contabile si de cunoastere a situatiei.
Dar, desi bilantul este cunoscut si utilizat de veacuri n practica contabila, el devine
obiectul unor cercetari deosebite abia la sfrsitul secolului trecut. Astfel, belgianul Simon Stevin
se remarca prin aceea ca este primul autor acare a pus n mod stiintific problema necesitatii
bilantului anual. Cercetarile n legatura cu rolul si functiile bilantului s-au accentuat apoi foarte
mult, rezultnd astfel din aceste cercetari numeroase teorii ale bilantului.
Primele teorii ale bilantului aparute n anul 1919, n literature germana, respective teoria
statica dezvoltata de Nicklisch si teoria dinamica a lui Schmalenbach. Au fost elaborate si alte
teorii care vor fi prezentate n continuare. Toate teoriile bilantului sunt considerate ca fiind teorii
ale evaluarii sau teorii ale functiilor bilantului. Fiecare dintre aceste teorii prezinta importanta
pentru practica contabila punnd n evidenta rolul diferit si functiile multiple ce pot fi atribuite
bilantului. Un neajuns al acestor teorii consta n faptul ca atunci cnd se pune ntrebarea ce este
bilantul, ce este geneza si sensul lui cognitiv n procesul conoasterii, raspunsurile sunt foarte
diferite, atribuind bilantului o semnificatie foarte larga .
Profesorul Spiridon Iacobescu si Al. Sorescu ocupndu-se de acesta problema reproduc
peste 35 de definitii date bilantului si examinnd aceste definitii constata ca bilantul este privit
ntr-un fel de doctrina contabila si n alt fel de cea juridica. Ei considera ca este necesar sa
defineasca bilantul n doua versiuni, una generala si alta contabila. n definitia generala ei
precizeaza ca bilantul este o situatie patrimoniala definitiva, care prezinta n forma contabila
activul si pasivul patrimoniului unei personae, mpreuna cu rezultatele care au modificat forma
initiala a patrimoniului, iar n definitia contabila se arata ca bilantul este contul patriminiului
persoanei, alcatuit din activ si pasiv rezultat de soldurile situatiei finale a tuturor conturilor.
Profesorul C.G. Demetrescu, n lucrarile sale, reproduce peste 20 de definitii date
bilantului de diferiti autori. Dupa aprecierea sa, numeroasele definitii date bilantului se explica
prin faptul ca unii privesc bilantul din punct de vedere juridic, iar altii l privesc din punct de
vedere contabil, iar dintre acestia unii l privesc ca forma ( si anume situatie, cont, tablou, etc.),
iar altii l interpreteaza ca functie si ca scop. Precizndu-si propriul punct de vedere, C.G.
Demetrescu arata ca Bilantul este o situatie ntocmita sub forma contabila, dupa un anumit
plan, cuprinznd activul si pasivul unei ntreprinderi , precum si rezultatele obtinute pna la o
anumita data.
Examinnd diferitele definitii ce s-au dat notiunii de bilant constatam ca nu este vorba
numai de formulari diferite; punctele de vedere se deosebesc ntre ele, n primul rnd, datorita
pozitiilor adoptate n legatura cu geneza acestuia. Unii autori considera bilantului ca o sinteza a
repetatelor egalitati de schimb, care n totalitatea lor ajung sa ne redea structura integrala a

patrimoniului , iar altii vad n bilant rezumatul inventarului prezentat n forma de cont
Adeptii teoriei economice considera bilantului ca fiind un instrument de cunoastere a realitatii
din ntreprindere, a miscarii capitalului, concepnd contabilitatea ca o succesiune de bilanturi si
recomandnd celor ce vor sa o aplice, sa o gndeasca de la nceput pna la sfrsit n bilanturi.
Multi dintre autori mpartasesc punctul de vedere potrivit caruia bilantul ar fi un produs
al contabilitatii, n care se finalizeaza munca contabila, prin centralizarea datelor din evidenta
curenta .
Deosebirile de vederi nu se limiteaza numai la definirea bilantului, ci ele se manifesta si
n legatura cu continutul acestuia si cu sensul sau cognitiv.
Astfel, unii afirma ca cele doua parti ale bilantului sunt formate din activ si pasiv, altii,
din avere si capital, sau din avere si resurse, dnd o interpretare de pe pozitii diferite acestor
parti.
Importante pentru dezvoltarea teoriei contabilitatii au fost confruntarile pe aceasta tema
ntre partizanii teoriei juridico-patrimoniale si cei ai teoriei economice. Teoria patrimoniala
considera bilantul ca fiind situatia patrimoniala definitiva a unei persoane. Sp. Iacobescu si Al.
Sorescu, reprezentanti de seama ai acestei teorii, au remarcat faptul ca doctrina contabila s-a
straduit sa explice rostul celor doua mari diviziuni patrimoniale, Activ = Pasiv, dar raspunsurile
pe care le-au dat au fost diferite si nesatisfacatoare.
Angajndu-se sa dea o explicatie stiintifica bilantului ei cauta sa clarifice trei probleme
de baza: cauza egalitatii A = P; caracterul elementelor de activ si pasiv; si raporturile dintre
aceste elemente si subiectul de patrimoniu Cauza egalitatii A = P decurge din schimbul
patrimonial considerat pe baza contabilitatii duble. Contabilitatea nregistreaza partile
schimbului pe un perfect plan de egalitate, reflectnd absolut impartial raporturile juridico
economice pe care le considera inerente firii lucrarilor. Procednd astfel, contabilitatea juxtapune
cele doua parti ale schimbului, iar din totalitatea repetarilor acestor juxtapuneri sub forma Debit
= Credit, se ajunge la forma generala a egalitatii celor doua parti ale patrimoniului.
n explicarea caracterului elementelor de activ si de pasiv, autorii mai sus citati pornesc
de la pasiv, preciznd ca acesta cuprinde obligatiunile pecuniare ale subiectului fata de creditorii
lui, precum si drepturile pecuniare nete sub numele de capital. Astfel continutul pasivului l
formeaza capitalul si creditorii, iar activul cuprinde realitati patrimoniale care se prezinta sub
forma materiala sau imateriala.
Raportul dintre elementele patrimoniului (A = P) si subiectul patrimoniului l explica
prezentnd pe de o parte, activul cu realitatile detinute ca proprietate de subiectul de patrimoniu,
iar pe de alta parte pasivul ca abstractiunile juridice ale patrimoniului, aratnd puterea juridica n
temeiul careia subiectul patrimoniului se poate sustine ca proprietar legitim asupra realitatilor
care alcatuiesc activul.
La randul sau, teoria economica nlocuieste notiunea de activ cu cea de avere totala si
cea de pasiv prin capital, iar notiunea de patrimoniu este nlocuita cu cea de entitate economica.
Adeptii acestei teorii afirma ca : activ = pasiv si avere = capital sunt notiuni identice, cu
singura deosebire ca n activ mijloacele ntreprinderii apar ca bunuri concrete, pe cnd n pasiv
ele sunt privite ca abstractie de valoare, o exprimare n bani a ntregii averi sau ca mijloace
financiare. Astfel, profesorul Evian, principalul adept al acestei teorii, spunea ca egalitatea de
bilant poate fi explicata mai usor daca activul l nlocuim cu averea si pasivul cu capitalul.
n explicarea egalitatii de bilant, si aceasta teorie porneste de la capital considerat sursa
de nzestrare a ntreprinderii si obiectul socotelilor contabile mpreuna cu diferite forme concrete
(averea) pe care acesta le mbraca.

Dupa aceasta teorie egalitatea de bilant se mai poate explica privind capitalul n primul
rnd ca totalitate a mijloacelor financiare cu care este nzestrata ntreprinderea si numai n al
doilea rnd ca izvor de provenienta a acestor mijloace ; iar averea ca mod concret de a
ntrebuinta aceste mijloace n vederea realizarii scopului urmarit de ntreprindere.
Pentru a nlatura neajunsurile acestor teorii cu privire la bilant, alti autori cauta sa le
ntregeasca si sa le puna ntr-o lumina mai clara. Asa de exemplu, profesorul D. Voinea, n teoria
sa economico-juridica da o alta caracterizare bilantului si continutului sau.
Dupa acest autor, bilantul este un rezumat al inventarului prezentat n forma de cont. n
ceea ce priveste cele doua parti ale bilantului, autorul se declara pentru notiunile de avere si
capital, considernd ca mijloacele de lucru ale ntreprinderii privite din unghiul realitatilor din
care sunt constituite sunt avere, iar daca le privim n totalitatea lor, drept valori exprimate n
bani, dupa provenienta lor juridica, ele sunt capital. Averea nfatiseaza un aspect economic iar
capitalul, care este o abstractiune, un aspect juridic. Deci, capitalul arata provenienta juridica a
averii, indicnd cui apartin elementele de avere si cine are dreptul de proprietate asupra lor.
n lucrarea sa Contabiliatea generala editia 1947, Dumitru Voinea, nlocuieste notiunea
de capital prin aceea de resurse spunnd ca privite n reprezentarea lor abstracta, dupa originea
de la care a provenit averea, ele au aspect de resursa. Averea nfatiseaza formele n care sunt
concretizate resursele exploatarii. D.Voinea nu este de acord nici cu continutul celor doua parti
ale bilantului asa cum este prezentat de teoria juridicoeconomica patrimoniala si de teoria
economica pura, afirmnd ca : Multe lucrari confunda averea cu activul si capitalul cu pasivul.
Notiunea de activ nu se poate asimila cu notiunea de avere, la fel cum nici pasivul nu este o
notiune care sa poata fi asimilata capitalului.
Continuator (pe un plan superior) al conceptiei economico-juridice n contabilitate, prof.
D.Rusu vede n ansamblul miscarilor de valori exprimate n bani si n raporturile economicojuridice care provoaca decontari banesti, grupul de fapte si de fenomene pe care le cerceteaza
contabilitatea .
Prof. D.Rusu, autorul teoriei realitatii bilantului, priveste bilantul ca fiind un calcul de
sinteza care indica starea de fapt a activitatii ntreprinderii si care permite sesizarea dintr-o
singura privire a situatiei economico-juridice si financiare a ntreprinderii, aratnd amanuntit
caracterul mijloacelor ei de actiune, resursele proprii si straine, inclusive rezultatul final Teoria
realitatii bilantului cere deci ca ansamblu de probleme si de fenomene sa fie privit integral , fie
ca acestea sunt de natura social-economica, fie ca au caracter juridic.
Bilantul constituie un sistem care reprezinta corelatia dintre mijloacele economice si
resursele de formare a acestora, ntr-o relatie de echilibru dintre activ si pasiv, asigurata prin
rezultatele financiare profit sau pierdere- obtinute n perioada de referinta.
n cadrul contabilitatii bilantul ndeplineste o functie financiar-contabila, asigurnd
deschiderea si nchiderea conturilor precum si prezentarea la sfarsit de exercitiu a mijloacelor
economice existente si resursele de formare, inclusiv rezultatele activitatii desfasurate.
Odata cu trecerea la analiza bilantului, sfera sa de activitate s-a exrins, acesta dobndind
atributii economico-financiare, cu caracter informational documentar, de control gestionar, de
analiza si previziune. Deci, prezentnd starea si miscarea elementelor patrimoniale, bilantul se
instituie ca fiind cel mai sistematic model de control gestionar, att n ceea ce priveste situatia
patrimoniala ct si sub raportul schimbarilor intervenite n volumul si structura elementelor
componente.
n conditiile economiei de piata sau concurentiale, datele continute n bilant pot oferi o
imagine cuprinzatoare si reala asupra situatiei economice si financiare a fiecarui agent economic.

Asemenea informatii sunt la fel de utile att pentru ntreprinderea nsasi, ct si pentru terti
(reprezentati de furnizori, clienti, banci, investitori, concurenti si administratia de stat).
ntocmirea periodica a bilantului ca fiind starea la un moment dat a situatiei
ntreprinderii este statuata n toate tarile din lume.

1.2 Dezvoltarea gandirii economice cu privire la bilantul contabil

Studierea evolutiei istorice a oricarei stiinte este instructiva si interesanta numai n
masura n care din cercetarile ntreprinse se desprind concluzii valabile si cu character
permanent. Pentru generatiile de astazi, ca si pentru cele ce vor urma, cercetarea trecutului
constituie un izvor nesecat de bogata documentare si orientare.
Contabilitatea ca stiinta cu caracter teoretic si aplicativ n economie s-a nascut din
necesitatile practice ale productiei materiale si s-a dezvoltat odata cu aceasta.
n articolul sau - piesa n trei acte - Cele trei vrste ale contabilitatii, Bernard Colasse,
constata ca fara ndoiala contabilitatea, este cea mai veche din toate stiintele de gestiune ; n
acest sens, ea constituie un obiect foarte interesant pentru istorie. Contabilitatea este ea nsasi
istorie: cartile contabile au vocatia de a pastra urma unui anumit numar de evenimente cu
consecinte economice, viata organiza tiilor si, n special, a ntreprinderilor constituie un
material de alegere, din pacate putin exploatat pentru a face istorie ; acesta face din istoria
contabilitatii istoria unei istorii si i confera o arma proprie pentru a seduce cercetatorul.
Istoria contabilitatii analizeaza astfel aparitia primelor nsemnari contabile si dezvoltarea
lor n forme ct mai corespunzatoare societatii omenesti. Ea ofera exemple convingatoare despre
supletea si puterea de adaptare a acestei stiinte, care n decursul veacurilor ia permis sa faca fata
noilor cerinte, corespunzatoare fiecarei etape de dezvoltare a societatii omenesti.
Deci, putem spune ca nceputurile contabilitatii si nsasi existenta ei din cele mai vechi
timpuri se confunda cu nceputurile activitatii economice a primelor colectivitati umane si de
asemenea descoperirile facute de arheologi arata ca tinerea registrelor si mai ales a conturilor
este tot att de veche ca si primele nceputuri de activitate productiva si de schimb.
n Egipt, cercetarile arheologice au scos la iveala numeroase documente, din a caror
descifrare se constata ca acestea priveau mai mult contabilitatea public a si mai putin
contabilitatea particularilor. n aceste documente s-au regasit unele n care era reflectata folosirea
conturilor sintetice periodice, completate apoi printr-un fel de bilant anual. Primirile si
cheltuielile ocazionate de exercitarea cultului erau grupate n bilanturi periodice si n conturi
sintetice, semestriale sau anuale, pe categorii de ncasari si cheltuieli. ntocmirea unor astfel de
bilanturi s-a practicat ndeosebi n perioada ocuparii militare a Egiptului de catre romani, ntruct
administratia financiara a romanilor pretindea examinarea bilanturilor gestiunii templelor
egiptene, n vederea stabilirii tributelor datorate de acestea, respectiv pentru controlul financiar al
templelor.
La grecii din antichitate, administratia finantelor statului si a templelor se facea dupa
norme precise, fiind riguros organizata. Pentru tinerea contabilitatii publice grecii foloseau
numeroase registre. Astfel, bugetul Casei sacre din Atena, scris pe tablite, se publica n fiecare
luna si era expus n piete publice pentru a fi citit si examinat de cetateni. Referindu-se la aceste
bilanturi si la modul ntocmirii lor, Aristotel, n operele sale Retorica si Politica a indicat
unele norme dupa care se ntocmea acest buget. n Politica, Aristotel s-a mai ocupat si de

bilantul preventiv si cel consumativ, respectiv de bugetul de venituri si cheltuieli si de darea de

seama asupra executiei acestui buget.
La romani, dupa unii auori, nu era cunoscut bilantul. Este drept ca nu-l cunosteau sub
forma si sub numele de bilant, dar ei foloseau totusi denumirile de Ratio accepti et expensi si
de Ratio excepti et expensi, pentru darea de seama a intrarilor si iesirilor, precum si Codex
date et accepte pentru registrul de venituri si cheltuieli. De asemenea poate fi socotit drept bilant
si Breviarum sau Rationarium Imperi sau pe scurt Notitio Imperi n care era descries
ntregul patrimoniu public al statului, deoarece s-a constatat ca Breviarum avea forma, functia
si continutul bilantului preventiv si consumativ al patrimoniului public, fiind asemanator
bilantului ntocmit n acel timp de administratiile private.
n feudalism se dezvolta orasele, industria, comertul, transporturile si concomitant se
perfectioneaza si metodele si tehnica contabila. Cambiile au nceput sa creeze si sa practice
forme, practici si mijloace contabile noi.
n Italia, care este considerata, pe drept cuvnt, patria contabilitat ii, s-au ridicat pentru
prima data probleme referitoare la bilant. Astfel, n registrele din 1408 ale Bancii Sfntului
Gheorghe din Genova se regaseste nregistrarea Bilantium creditorium debet nobis in billantio
debitorium in CXIII , iar Desimoni precizeaza faptul ca n Cartea Mare a comunei Genova, la
1340, se folosea denumirea de billantium pentru contul Bilant.
Notiunea de bilant nu era cunoscuta lui Pacioli, chiar el precizeaza n capitolulul XXXVI
al lucrarii sale ca, prin bilantul final al partidei duble, nu a nteles bilantul final al
ntreprinderii, ci balanta de verificare a maestrului. Dar notiunea de bilant a fost utilizata de
Cotrugli n lucrarea sa, iar mai trziu de Domenico Manzoni la 1554, de autorii Miossa si
Radonichi la 1581, precum si de Ludovic Flori la 1636 care a aratat ca bilantul nu poate fi socotit
ca o balanta de verificare, asa cum era conceput de unii autori din timpul sau.
Si n Tarile de Jos, n perioada feudala, au aparut lucrari de contabilitate care n general se
caracterizeaza prin izbitoarea lor asemanarea cu lucrarile italienilor. Totusi Jean Ympyn (1485)
este socotit ca unul din autorii care au avut, dupa Luca Pacioli, cea mai mare influenta n
literatura contabila din secolul al XVI-lea. Pna la el, contabilul nu a cunoscut previziunea si ca
atare bilantul era incomplet, deoarece el continea ce era sigur nebazndu-se pe evaluari.
In tarile de Jos o contributie importanta referitoare la bilant a avut olandezul Claes
Pietersz de Deventer si belgianul Simon Stevin.
Claes Pietersz de Deventer s-a remarcat prin lucrarile sale de contabilitate, el aducnd
importante mbunatatiri cu privire la lucrarile de nchidere a conturilor si la aproprierea balantei
de bilantul de nchidere. De asemenea, fundamenteaza, pentru prima data si aproape n mod
ireprosabil, regulile privind ntocmirea unui bilant real bazat pe inventar si reevaluarea justa a
bunurilor existente.
Simon Stevin este primul autor care a pus n mod stiintific problema bilantului anual (n
lucrarea sa publicata n 1608), ceea ce s-a realizat practic n a doua jumatate a secolului al XVIIlea.
n Franta au aparut lucrarile legate de centralizarea datelor contabile si utilizarea
jurnalelor. Un prim autor francez este Pierre Savonne, care la 1567 publica la Anvers lucrarea
Instruction et maniere de tenir les livres de raison et des comptes en parties doubles . El
reprezinta tehnica scrierii si n conturi, accentund n mod deosebit pe modalitatea ntocmirii
bilantului cu ajutorul datelor din Cartea Mare, ncercnd sa se defineasca continutul acestuia.
nsa explicatia data de Savonne nu este completa deoarece reduce bilantul la posturile de debitori
si creditori.

Claude Irson publica n 1678 lucr area Mthode pour bien dresser toutes sortes de
comptes a parties doubles. Contributia lui se refera la conturile de rezultate si tot el foloseste
termenul de bilant n locul celui de balanta de nchidere. Irson gndea bilantul ca pe o situatie
care serveste la jalonarea nregistrarilor ntreprinderii, perioada dupa perioada, nu pentru a
determina bogatia (patrimoniul de astazi) ci pentru a mpiedica falsificarea nregistrarilor
anterioare., bilantul servind astfel ca baza de plecare fiabila a nregistrarilor noi.
Mathieu de La Porte (1685) este, poate , cel mai remarcabil, el dnd contabilitatii forma
clasica cunoscuta si astazi. El este cel care stabileste continutul bilantului, indicnd ceea ce
trebuie sa se nscrie n partea stnga a acestuia, pe care o denumeste Doit (dotoreaza, activ)
si ce trebuie sa treaca n partea lui dreapta pe care o denumeste I Aooir (i sunt datorate,
pasiv).
Un alt autor francez din secolul al XVII-le a a fost Bertrand Francois Barreme, care publica n
1682 Livres des comptes faites (Tinerea registrelor), fiind primul autor ce preconizeaza
utilizarea bilantului volant sau asa zisul bilant n aer (Billan en lair) adica un bilant bazat pe
documente si ntocmit naintea inventarului, pe o foaie separata si nu ntr-un registru de foi
cusute, recunoscndu-i singurul merit de a da la iveala erori.
Pe masura trecerii la capitalism si a dezvoltarii acestuia, contabilitatii i revin noi sarcini,
ceea ce a determinat introducerea si folosirea unor noi metode contabile si aparitia unor noi teorii
contabile.
Pna n secolul al XIX-lea contabilitatea n partida dubla raspunderea numai partial
nevoilor de informare pentru a realiza o gestiune rationala. De asemenea, calculul economic
neglija existenta informatiei contabile. ntocmirea bilanturilor devine practice sistematica numai
n secolul al XIX-lea. n acest secol marile ntreprinderi industriale si comerciale ncep sa
analizeze si sa masoare periodic patrimoniul cu ajutorul bilantului si profitul cu ajutorul contului
de profit si pierdere.
n literatura contabila din ornduirea capitalista, problema bilantului a fost tratata de
numerosi autori sub diferite aspecte, fara a se ajunge la o conceptie unitara.
Astfel, dintre autorii francezi se remarca Eugen Leautey si colaborator sau Adolph
Guibault care, n lucrarea lor La science des comptes, considera ca au conceput o schema fixa
a bilantului. Referitor la bilant, Guibault arata ca acesta este expresia unei ecuatii destinate sa
faca cunoscut rezultatele unei operatii industriale sau comerciale, adica a profitului sau pierderii,
stabilita zilnic, lunar sau anual si care influenteaza asupra capitalului angajat.
Un alt autor francez este L. Barrachin care n 1898 publica la Paris lucrarea
Comptabilit personelle. n aceasta lucrare, Barrachin prezinta bilantul ca fiind darea de
seama prezentata proprietarului de catre girantul comercial, care personifica casa sa, dar nu este
dect un functionar care si da timpul si inteligenta sa si care se bucura de o salarizare ce se
imputa cheltuielilor generale . n cele din urma autorul ajunge la personificarea bilantului
caracterizndu-l astfel: n bilant activul este adunarea generala a debitorilor, a persoanelor casei
care au primit; pasivul este adunarea generala a creditorilor, a persoanelor casei care au de dat.
Nici o alta persoana nu este admisa n aceste doua adunari. Debitorii au primit just ceea ce
creditorii au livrat .Deci aici rezulta faptul ca n bilant nu trebuie sa apara si rezultatul final al
ntreprinderii.

1.3 Teorii cu privire la bilant

Daca n cursul secolului al-XIX-lea, teoreticienii n domeniul contabilitatii s-au straduit
sa fundamenteze contabilitatea ca stiinta, n secolul al-XX-lea, ndeosebi n literatura germana
preocuparea teoreticienilor s-a axat pe elaborarea teoriilor n legatura cu bilanturile contabile.
Teoriile bilantului nu si propun sa explice sau sa fundamenteze tehnica ntocmirii lui, ci
ele urmaresc sa arate scopul bilantului, iar n functie de acesta sa fundamenteze continutul lui si
modul de evaluare a acestui continut, astfel nct acesta sa devina principalul sistem de
informatii si date n munca de analiza si conducere a entitatii economico-sociale reflectate n el.
Aceste teorii reflecta mbunatatirile ce s-au adus bilantului, perfectionari care vizeaza
posturile din bilant si continutul bilantului, sfera de cuprindere si ordonarea datelor din bilant.
Teoriile bilantului sunt multiple si se deosebesc n functie de diverse criterii care au stat la baza
elaborarii lor. Se poate face o grupare a teoriilor bilantului n functie de scopul si continutul
economic atribuit acestuia, de modul de ordonare a datelor n bilant precum si de modul de
evaluare a posturilor bilantiere, astfel :
1. Dupa scopul atribuit
n functie de acest criteriu, teoriile bilantului se grupeaza n teorii moniste si teorii
dualiste sau multiple.
In ce priveste teoriile moniste, acestea se grupeaza n teorii ce au ca scop principal de a
prezenta mijloacele si resursele ntreprinderii (averea si capitalul) cum ar fi : teoria statica, teoria
ntreprinderii, teoria realista si teoria previzionala, precum si teorii ale caror scop principal este
de a determina rezultatele ntreprinderii, cum ar fi: teoria dinamica, teoria eudinamica, teoria
pagatorica si teoria bilantului aur. Ne permitem o scurta detaliere.
Teoria statica a fost elaborata de Nicklisch, iar dupa alte pareri de Walter le Coutre,
Berliner si Leitner. Scopul bilantului se limiteaza la prezentarea patrimoniului ntreprinderii sub
aspectul mijloacelor si al resurselor la un moment dat pentru a putea fi comparat cu situatia
bilantului anterior, rezultatele urmnd sa fie stabilite prin intermediul contului de Profit si
pierdere.
Teoria ntreprinderii a fost elaborata de Osbahr n 1918. Nicklisch retipareste lucrarea
lui Osbahr n 1920 si considera teoria acestuia att de valoroasa nct renunta la propria sa
teorie, respectiv la teoria statica. Osbahr considera bilantul ca facnd parte din contabilitatea
curenta, avnd rolul de a prezenta conducerii ntreprinderii informatii reale, n legatura cu
elementele patrimoniale din bilant, drepturile si obligatiile acestuia fata de terti, constituind deci
principalul instrument de realizare a scopurilor economice ale ntreprinderii.
Teoria realista sau nominalista - elaborata de Wilhem Rieger n 1928- considera ca
bilantul real nu poate fi dect acela care reprezinta situatia ntreprinderii n ipoteza lichidarii ei,
cnd se poate vorbi de o decontare totala, celelalte bilanturi anuale ale ntreprinderii
constituind doar decontari intermediare.

Teoria previzionala - elaborata de K. Kafer n 1962- considera bilantul drept o calculatie

de perspectiva menita sa furnizeze informatiile necesare luarii deciziilor pentru activitatea
viitoare a ntreprinderii. Desi Kafer porneste de la conceptia teoriei realiste a lui Rieger, teoria lui
ramne totusi o dezvoltare a bilantului static n care :
Averea = totalul perspectivei de intrari viitoare de valori si servicii
Capital = totalul perspectivei iesirilor viitoare de bunuri si servicii
Teoria dinamica - elaborata de Schmalembach n 1916- considera bilantul drept
instrument de analiza care permite att stabilirea rezultatelor activitatii desfasurate, ct si a
cauzelor care le-au determinat.
Teoria eudinamic - elaborata de Sommerfeld n 1936- constituie un compromise ntre
teoria dinamica si cea organica, considernd rezultate reale ale ntreprinderii numai pe cele
efectiv realizate, dupa transformarea produselor n lichiditati.
Teoria pagatorica - elaborata de Kosiol n 1956- se bazeaza pe bilantul dinamic allui
Schmalembach si pe teoria bilantului financiar economic a lui Walb. Bilantul, potrivit acestei
teorii, trebuie sa stabileasca rezultatele financiare pe baza operatiilor de ncasari si plati n
numerar, beneficiul fiind considerat soldul disponibilitatilor banesti.
Teoria bilantului aur apartine tot profesorului Schmalembach, elaborata n 1922, care
lund n considerare influentele determinate de factorii valutari pe plan mondial, precum si de
fenomenele inflationiste, preconizeaza ncheierea bilantului cu doua valori, respectiv n moneda
de hrtie si n moneda de aur, fapt ce le face comparabile cu cele ncheiate n perioadele
anterioare.
La noi, problema evaluarii elementelor de bilant n lei si n aur a fost abordata de prof. M.
Ioachim (n 1925), dar si de prof. V.Slavescu si Sp. Iacobescu.
Spre deosebire de teoriile moniste, teoriile dualiste sau multiple sunt acele teorii care
atribuie bilantului doua scopuri principale, respectiv recunosc acestuia att rolul de a prezenta
mijloacele si resursele ntreprinderii, ct si rolul de a determina rezultatele ntreprinderii. Dintre
acestea pot fi enumerate: teoria organica; teoria unitara, integrala sau totala; teoria bilantului de
perspectiva; teoria economica a bilantului; teoria calculului rentabilitatii; teoria bilantului
sintetic; teoria bilantului financiar-economic; teoria functiei analitice a bilantului si teoria
scopurilor multiple ntregite.
Teoria organic - elaborata de Fritz Schmidt n anul 1921- pune pe prim plan mentinerea
n functiune a ntreprinderii considerata ca un organism viu, care face parte n mod organic din
economia nationala. Ca urmare, patrimoniul ntreprinderii sufera modificari nu numai ca efect al
activitatii proprii, ci si datorita modificarilor conjuncturale.
Teoria unitara, integrala sau totala - elaborata de Walter le Coutre n 1956desi constituie o dezvoltare a teoriei statice se transforma din teorie monista n teorie dualista,
autorul lund n considerare pe lnga rolul bilantului de reflectare a patrimoniului
ntreprinderii si rolul de instrument de conducere. Aceasta teorie considera ca bilantul,
reprezentnd un calcul integral de sinteza, permite cunoasterea aprofundata a activitatii
ntreprinderii si deci elaborarea de decizii care sa optimizeze activitatea acesteia.
Teoria bilantului de perspectiv - elaborata de Wolfram Engels n1962- atribuie bilantului,
n principal, scopul de a determina perspectiva ntreprinderii, pe lnga ndeplinirea concomitenta
a celorlalte scopuri. Aceasta presupune analiza datelor din bilant n scopul identificarii si
eliminarii influentelor subiective care au avut loc si orientarea corespunzatoare a activitatii
viitoare.

Teoria economica a bilantului a fost sustinuta de Gino Zappa si Theo Limberg, ambii
atribuind bilantului functii dualiste.
Teoria bilantului financiar economic - elaborata de Ernst Walb n 1966 - este o
dezvoltare a bilantului dinamic, atribuind nsa acestuia mai multe functii, principala fiind aceea
de instrument de control si de elaborare a deciziilor.
Teoria calculului rentabilitatii - elaborata de M.R. Lehmannn - considera teoriile
bilantului static si a celui dinamic ca teorii formale, opunnd acestora teoria sa pe care o
considera materialista si care preia de la Schmalembach (bilantul dinamic) comparabilitatea
datelor, de la Schmidt (bilantul organic) evaluarea la pretul zilei, iar de la Walb (bilantul
financiar-economic) evaluarea capitalului cu valoarea de procurare, lund n considerare si
oscilatiile monetare. Dupa Lehmann, functiile bilantului sunt :
- de a face dovada averii si capitalului;
- de a determina calculatia bruta a cheltuielilor si veniturilor, respectiv a beneficiului si
pierderilor;
- de a determina calculatia intrarilor si iesirilor (ncasari si plati) urmarind comparatia
modificarilor de bilant fata de cel premergator.
Teoria bilantului sintetic a fost dezvoltata de Horst Albach n 1965. Pe lnga scopurile
urmarite, Albach ia n considerare rolul bilantului ca instrument de decontare a platilor
planificate si a beneficiilor planificate care se compara cu realizarile efective din perioada
bilantiera. Aceasta teorie considera bilantul un calcul de sinteza care reflecta ntreprinderea ca un
tot unitar si deci un instrument de conducere si control, inclusiv al activitatii viitoare.
Teoria functiei analitice a bilantului a fost elaborata de Wolfgang Stutzel n 1967. El
neaga conceptia traditionala a bilantului drept calculatie a averii sau a beneficiului si propune o
teorie a masurii. n cadrul functiei analitice a bilantului W. Stutzel deosebeste 5 scopuri
principale :
- centralizarea datelor contabile pentru asigurarea soldurilor scriptice mpotriva
modificarilor ulterioare;
- apararea creditorilor prin obligarea ntreprinzatorului de a se informa el nsusi asupra
starii averii sale;
- functia de limitare a mpartirii beneficiului la societati cu un numar restrns de persoane
raspunzatoare;
- determinarea a ceea ce se ntelege prin beneficiu, pierdere sau participare la capital n
sensul prevederilor contractuale;
- evaluarea si considerarea bilantului ca instrument pentru determinarea competentelor
diferitelor organe ale societatii.
n acelasi timp, W. Stutzel mai considera si 5 scopuri secundare :
- dare de seama data de conducatorii de subunitati;
- dare de seama a conducatorilor de unitati pentru ei nsisi;
- nchiderea anului ca o concentrare si furnizare de date n vederea elaborarii deciziilor
de catre conducatori;
- nchiderea anului ca baza de analiza a garantiei creditelor;
- bilantul pentru evaluarea partilor societare n scopul dezintegrarii lor (bilanturi de
dezintegrare).

Teoria scopurilor multiple ntregite - elaborata de E.Heinen n 1969- preconizeaza

construirea unui model de baza al bilantului, care sa corespunda mai multor scopuri, principalul
scop fiind acela de asigurare a unor decizii optime de conducere.
Pentru a nlatura dezavantajul caracterului static al bilantului, Heinen preconizeaza completarea
acestuia cu un bilant al miscarilor, care sa puna fata n fata realizarile cu prevederile planurilor si
sa determine abaterile. Bilantul este deci completat cu date suplimentare, devenind apt sa
serveasca unui numar mare de scopuri
2. Dupa continutul economic si modul de ordonare a datelor n bilant
n prima perioada, gruparea posturilor de activ si de pasiv din bilant s-a facut dupa
natura lor, bilantul avnd scopul de a realiza o calculatie a averii, cu alte cuvinte de a prezenta
mijloacele si resursele.
Activ
1. Patrimoniu imobilizat
3 Patrimoniu de exploatare
3 Posturi rectificative

Bilant

Pasiv
1
2
3

Capital propriu
Capital strain
Posturi rectificative

O astfel de grupare este sustinuta de Nicklisch n teoria statica a bilantului si de Osbahr

n teoria ntreprinderii.
Cnd bilantului i se atribuie rolul de determinare a rezultatelor, gruparea elementelor de
activ si de pasiv din bilant se face n functie de legatura acestora cu elementele din contul de
exploatare. Schmalembach, n teoria dinamica, ridica problema cercetarii rentabilitatii ntr-o
perioada de gestiune. El reprezinta bilantul ca un cerc care face legatura ntre cheltuieli si
ncasari, pe de o parte, si contul de exploatare al perioadei respective pe de alta parte,
astfel:
Activ
1.
2.
3.
4.
5.

Bilant
Pasiv
6. Obligatii nca netransformate n cheltuieli
7. ncasari nca netransformate n prestatii
8. ncasari nca netransformate n cheltuieli
9. Obligatii nca netransformate n prestatii

Cheltuieli netransformate nca n obligatii

Prestatii netransformate nca n ncasari
Cheltuieli nca netransformate n ncasari
Prestatii nca netransformate n obligatii

Casa

Se desprinde faptul ca n schema lui Schmalembach, clasificarea dupa natura nu are nici
un rol, schema fiind axata pe opozitia temporara dintre operatiile financiare si cele de
exploatare.
Gruparea n functie de gradul de lichiditate o regasim n : - teoria realista ( Rieger) care
considera bilant real doar pe cel care reprezinta situatia ntreprinderii n ipoteza lichidarii ei;
- teoria bilantului financiar-economic (E. Walb) care ia n considerare conturile de plati
pe care le nchide prin bilant si pe care le deosebeste de conturile de productie care se nchid prin
contul de profit si pierdere;
- teoria bilantului pagatoric (Kosiol) care considera toate posturile din bilant ca
transformabile n plati:

1.4 Rolul bilantului contabil in gestiunea patrimoniului

Bilanul contabil asigur sintetizarea i generalizarea datelor cu privire la situaia
patrimoniului i rezultatele obinute. Dac prin intermediul contului i a sistemului de conturi se
descrie i analizeaz morfologia structurii economice i financiare a patrimoniului, prin bilanul
contabil se realizeaz sintaxa aceleiai structuri.
Bilanul este o oglind economic a activitii unitilor patrimoniale, care asigur
prezentarea n form generalizat, sintetizat n etalon valoric, la un moment dat, a elementelor
patrimoniale i a rezultatelor activitii.
Pentru a ndeplini funcia de prezentare general a activitii bilanul trebuie s fie real,
sincer, clar, corect, complet i ntocmit la timp. Astfel, bilanul este principalul calcul de sintez
al contabilitii, care prezint n mod sistematizat situaia micrilor de valori, evaluate n bani,
punndu-se fa n fa activul cu pasivul.
Coninutul informaional al bilanului este deosebit de cuprinztor i complex. Astfel,
dac avem n vedere toate condiiile foarte riguroase de ntocmire i coninut, se poate aprecia c
bilanul contabil, n toat complexitatea lui, este un tablou sintetic de informaii, un model
economic i un instrument de control al gestiunii, coninnd un bogat material pentru analiza i
studierea situaiei ntreprinderii.
n acest sens sunt relevante cele cteva funcii fundamentale pe care le ndeplinete
bilanul contabil n procesul decizional i anume:
- funcia de generalizare a datelor contabilitii care se realizeaz prin nsi modul su
de alctuire i tehnica contabil nsi;
- funcia de informare, cunoatere i apreciere a modului de desfurare a ntregii activiti, pe perioada la care se refer bilanul;
- funcia de previziune, ca rezultant a analizei i menirii fundamentale a bilanului n
condiiile economiei moderne, cnd conducerea previzibil pe baza cunoaterii evoluiei fenomenelor din trecut devine cheia absolut a eficienei.
Ca modalitate de prezentare a datelor, bilanul ndeplinete urmtoarele funcii:
- funcia de generalizare a datelor;
- funcia de analiz i cunoatere a activitii desfurate, ce permite efectuarea analizei i
pe baza acesteia cunoaterea modului n care este folosit patrimoniul;
- funcia de control, const n posibilitatea ce o ofer bilanul de a urmri modul cum este
respectat legislaia n vigoare;
- funcia previzional sau de previziune, const n aceea c bilanul ofer posibilitatea
orientrii viitoare a activitii unitilor patrimoniale, n funcie de rezultatele activitii curente.
Valorificarea acestor funcii ale bilanului este o problem de conducere pe baze
tiinifice, n care reflexiei financiare a fenomenelor economice i tendinei lor evolutive trebuie
s li se acorde importana cuvenit, cci pe un astfel de temei se poate asigura rentabilitatea i
eficiena ntreprinderilor, fenomen de mare importan n lupta concurenial.
De asemenea, n sistemul contabilitii, bilanul ndeplinete o funcie tehnico-contabil,
asigurnd deschiderea i nchiderea conturilor, precum i prezentarea la sfrit de perioad a

mijloacelor economice existente cu resursele lor de formare, inclusiv rezultatele activitii

desfurate

Capitolul II ANALIZA PE BAZ DE BILAN

2.1

Rolul analizei financiare

Necesitatea i utilitatea analizei financiare ca instrument de supraveghere a activitii i

performanelor ntreprinderii se concretizeaz prin impactul complex i permanent asupra
deciziilor privind opiunile n alocarea resurselor, dimensiunea alocrii, respectiv investirii i
eficiena utilizrii lor n vederea asigurrii marjei concureniale i a viabilitii.
Rezultatele analizei financiare se adreseaz administratorilor, acionarilor actuali sau
poteniali, analitilor financiari, participanilor la viaa ntreprinderii, persoanelor juridice
finanatoare (bnci, organisme financiare, societi-mam, alte ntreprinderi), statului, precum i
altor ntreprinderi susceptibile de a participa la o absorbie sau de a face o ofert public de
cumprare.
Aceti utilizatori sunt hotrtori n luarea diverselor decizii, cum ar fi:
- decizii de gestiune a unei ntreprinderi;
- decizii de cumprare sau vnzare de titluri;
- decizii de acordare sau refuz al unui credit;
- decizii de achiziionare total sau parial a ntreprinderii.
Studiul financiar efectuat n ntreprinderi se numete analiz financiar intern, care se
difereniaz de analiza financiar extern efectuat de analiti externi. Aceste analize, att analiza
financiar intern ct i analiza financiar extern, au mai multe obiective:
- permit la intervale regulate s se fac o analiz asupra gestionrii trecute, asupra
realizrii echilibrelor financiare, asupra rentabilitii, solvabilitii, lichiditii i riscului financiar
al ntreprinderii;
- stau la baza deciziilor luate att de direcia general ct i direcia financiar cu privire
la investiii, finanare, distribuia dividendelor, etc.;
- constituie baza previziunilor financiare;
- servesc ca instrument de control de gestiune.
Pentru administratori, importana diagnosticului dat prin analiza financiar este
fundamental, deoarece aduce clarificri necesare lurii deciziilor, nu numai n politica
financiar ci i n politica general a ntreprinderii. Acionarii, persoane fizice sau juridice, sunt
direct interesai de calculul valorii ntreprinderii pentru c ei furnizeaz capitalul de risc. Analiza
financiar are un rol deosebit n determinarea valorii economice, a forelor i slbiciunilor
ntreprinderii, cu scopul de a evita expunerea sa la dificultile ce decurg din relaiile cu alte
ntreprinderi mai puin viabile.
Instrumentele analizei financiare reprezint o metod sau o tehnic care servete la:
- msurarea eficacitii pe plan financiar a aciunilor trecute;
- aprecierea performanelor financiare;
- luarea deciziilor i evaluarea consecinelor deciziilor asupra viitorului ntreprinderii;

- evaluarea situaiei financiare. Instrumentele analizei financiare sunt orientate spre viitor, n
timp ce instrumentele analizei contabile vizeaz cunoaterea trecutului. Sursa de date pentru analiza
financiar o constituie documentele contabile de sintez: bilanul, contul de profit i pierdere i
anexa la bilan.
n cadrul analizei financiare un rol deosebit ocup i informatica, deoarece cu ajutorul
calculatoarelor se poate realiza o bun eviden a stocurilor, calculul indicatorilor, calculul
echilibrelor financiare, efectuarea previziunilor financiare plecnd de la anumite ipoteze,
realizarea de analize de sensibilitate i simulri, analiza i calculul soldurilor intermediare de
gestiune.
Pentru realizarea analizei financiare pot fi utilizate numeroase instrumente. Ele vor contribui la descoperirea simptomelor financiare care indic existena unor probleme. Deci,
analistul financiar va cuta s descopere anumite simptome n momentul analizei financiare
i apoi modul de determinare a cauzelor care le-au produs.

2.2. Analiza structurii bilanului

Bilanul constituie un calcul de sintez care prezint situaia patrimonial a ntreprinderii
la un moment dat.68Ca reflectare a strii patrimoniale bilanul stabilit la sfritul perioadei de
gestiune descrie separat elementele de activ i cele de pasiv ale ntreprinderii. 69 La un moment
dat bilanul contabil indic starea resurselor i mijloacelor unei ntreprinderi, exprimnd
echilibrul su financiar.70 Bilanul este considerat documentul esenial n analiza financiar
care permite efectuarea studiilor privind evoluia patrimoniului ntreprinderii i a situaiei
financiare.
n vederea analizei bilanului este necesar studierea succesiv a activului care grupeaz
mijloacele i a pasivului care indic resursele de care dispune ntreprinderea. Activul grupeaz n
ordinea lichiditii cresctoare (indicnd rapiditatea cu care se pot transforma n bani)
urmtoarele elemente: - active imobilizate ce reprezint elemente importante din patrimoniul
ntreprinderii, respectiv o parte a capitalului economic i care, n mod indirect, prin amortizare
contribuie la formarea i asigurarea capacitii de autofinanare;
- active circulante ce reprezint acele elemente care nu sunt destinate s rmn durabil n
ntreprindere; - active de regularizare i asimilate care cuprind att cheltuielile constante n avans
ce urmeaz a se include ealonat pe cheltuieli n perioadele urmtoare de gestiune, ct i
diferenele de conversie - activ, adic diferenele nefavorabile aferente creanelor i datoriilor n
devize, stabilite ntre valoarea lor de intrare i valoarea acestora la cursul ultimei zile a
exerciiului financiar;
- prime privind rambursarea obligaiunilor care reprezint diferena dintre valoarea de
rambursare a obligaiunilor i valoarea de emisiune; aceste prime sunt cheltuieli financiare care
trebuie s fie amortizate pe durata utilizrii mprumutului.
Schematic, structura activului bilanului se prezint ca n figura nr.1:

Active
imobilizate

Imobilizri necorporale
Imobilizri corporale
Imobilizri financiare
Active circulante
Stocuri
Creane
Disponibiliti
Active de regularizare i asimilate
Prime privind rambursarea obligaiunilor

Pasivul bilanului grupeaz n ordinea cresctoare a exigibilitii resursele de care

dispune ntreprinderea pentru a finana funciile sale. Astfel, n mod concret pasivul bilanului
cuprinde:
- capitalurile proprii, adic acele fonduri care sunt n mod permanent la dispoziia
ntreprinderii, finannd n mare parte activele imobilizate i asigurnd o garanie pentru teri
(gajul exclusiv al creditorilor ntreprinderii);
- provizioane pentru riscuri i cheltuieli care au rolul de a acoperi un eventual risc ce
poate afecta elemente de activ; ele pot fi asimilate pe plan financiar cu datorii a cror scaden
este incert; sunt constituite naintea determinrii rezultatului i reduc profitul contabil nainte ca
acel risc s se realizeze; atta timp ct riscurile sunt previzibile, provizioanele pentru riscuri i
cheltuieli rmn la dispoziia ntreprinderii;- datoriile care nu sunt clasificate conform termenului
lor de scaden ci numai dup natura lor; informaiile asupra exigibilitii datoriilor sunt foarte
importante n studiul echilibrului financiar al ntreprinderii;
- pasive de regularizare i asimilate care regrupeaz veniturile nregistrate n
avans i diferenele de conversie-pasiv, adic diferenele favorabile de curs valutar ntre data de
intrare a creanelor i datoriilor exprimate n devize i data nchiderii exerciiului.
Rezultatul exerciiului influeneaz pasivul bilanului contabil, ceea ce face s apar o
distincie ntre bilanul naintea repartizrii rezultatului exerciiului i bilanul dup repartizarea
rezultatului exerciiului. Schematic, structura pasivului bilanului naintea repartizrii rezultatului
exerciiului se prezint ca n figura nr. 2:

Rezultatul exerciiului influeneaz pasivul

bilanului contabil, ceea ce face s apar o
distincie ntre bilanul naintea repartizrii
rezultatului exerciiului i bilanul dup
repartizarea
rezultatului
exerciiului.
Schematic, structura pasivului bilanului
naintea repartizrii rezultatului exerciiului
se prezint ca n figura nr. 2: Capitaluri
proprii
Provizioane pentru
riscuri i cheltuieli

Datorii

Capital social
Prime legate de capital
Diferene din reevaluare
Rezerve
Rezultatul reportat
Rezultatul exerciiului
Fonduri
Subvenii
-Provizioane reglementate
-Provizioane pentru litigii .
-Provizioane
pentru
garanii
acordate clienilor .
-Provizioane pentru cheltuieli de
repartizat pe mai multe exerciii .
-Provizioane pentru pierderi din
schimb valutar .
-Alte provizioane
-mprumuturi i datorii asimilate
-Furnizori i conturi asimilate
-Alte datorii
Pasive de regularizare i asimilate