Universitatea Spiru Haret, București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializare: Psihologie
Curs: PSIHOLOGIE JUDICIARĂ
Prof. univ. dr. Tudorel Butoi

Comportamentul simulat din perspectiva identificării

matricei infracționale a făptuitorilor

Student: CRISTINA ANTON

Anul III
IF 2020-2021
 ”He who opens a school door, closes a prison.”
Victor Hugo

Vinovăția – atitudinea psihică pe care a avut-o autorul la momentul săvârșirii faptei

ilicite,mai exact, la momentul imediat anterior săvârșirii acesteia, față de faptă și urmările ei.
1. Teoria normativă a vinovăției:
Frank Reinhard a conceput vinovăția ca un raport de contrarietatea între voința
subiectului și norma de drept, fiind resimțită la nivel afectiv ca trăire, sentiment de culpabilitate.

Vinovăția se exprimă în două forme – intenție și culpă. Intenția fiind fapta involuntară
care nu trebuia produsă și culpa fiind un reproș la adresa voinței.

De fapt acestă teorie are la bază procesle psihice care determină autorul să comită
anumite fapte ilicite. Se vor lua în considerare motivele sociale, cât și însușirile individuale,
analizând personalitatea autorului.

2. Teoria psihologică a vinovăției:

Din acest punct de vedere autorul nu poate fi analizat decât comparativ cu o altă persoană
capabilă să conștientizeze acțiunile și consecințele faptei, lipsa capacității psihofizice ducând
doar la infracțiuni periculoase și nu intenționate.

Matricea infracțională

Din punct de vedere psihologic, punerea în aplicare a unui act infracțional implică o
pregătire temeinică. Vor fi analizate toate aspectele de către infractor, inclusiv pe cele legale,
acestea ducând la aplicarea sau nu a actului infracțional.

Psihosensibilitatea – procesele psihice integrate conștiinței ce însoțesc, preced și succed

săvârșirea actului infracțional datorită căreia este posibilă conservarea amintirilor despre faptă,
dar și substratul afectiv emoțional al acesteia.
 Deci, matricea infracțională este o realitate a conștiinței infractorului, filmul netrucat și
netrucabil al derulării infracțiunii, autoimplementat secvență cu secvențun ă în memoria
infractorului.

Comportamentul infracțional din perspectiva reperelor sale psihologice

Dinamica secvențelor comportamentale:

1. Secvența primară – procesele psihice prin care trece infractorul de la apariția ideii
comiterii unui act infracțional până la luarea deciziei de a comite acest act.
2. Secvența secundară – procesele psihice din momentul luării deciziei de a comite actul
infracțional până la punerea în aplicare a acestuia. Un rol important îl joacă funcția de
proiecție – anticipare care stimulează câmpul reflecției asupra reușitei comiterii actului
infracțional ,dându-i infractorului un sentiment de anxietate. De asemenea de această
funcție mai depind și trecutul infracțional al autorului și orientarea antisocială.

În cadrul secvenței secundare încep procesele de analiză, sinteză și structurare a

situației( va alege varianta cea mai fructuoasă). Indată ce hotarârea este luată vor incepe procesle
mentale și pregătirea planului. Se vor lua în considerare toate aspectele necesare comiterii
infracțiunii , de la procurarea de instrumente, la suparvegherea obiectivului, recunoașterea
locului, pătrunderea și iesirea de la locul faptei până la posibilități de fugă în caz de surprindere.

După analiza tuturor acestor aspecte infractorul decide daca amână, aștepând condiții mai
bune sau daca merge mai departe și comite fapta infracțională. De asemenea poate lua decizia de
a desista punerea în act a faptei.

3. Secvența terțiară – procesele psihologice pe care le experimentează infractorul în timpul

comiterii actului infracțional. Neprevăzutul, necunoscutul, crizele de imp poate genera trăirea
unui sentiment de teamă și precipitare.

Pierderea autocontrolului în timpul comiterii delictului duce la comiterea de greșeli din

aprtea infractorului :poate uita să șteargă urmele, amprentele, își poate uita obiecte personale,
poate lăsa urme de ADN etc,( urme care vor fi prelucrate de de către poliția științifică).

4. Secvența a patra – cuprinde procesele psihologice prin care trece infractorul după
comiterea faptei.
 Elementul carecteristic acestei secvențe este sustragerea infractorului de la pedeapsă, prin
folosirea de alibiuri false, compromiterea probelor de la locul faptei, prin intimidarea organului
judiciar etc.
Matricea morală
”Morala poate fi definită din diferite puncte de vedere; ea poate fi definită ca știință a
binelui și a fericirii. Morala este știința profilaxiei și a terapeuticii răului. Ea este fiozofia și
igiena fizică și psihică a vieții sociale, conștiința echilibrului social, știința moralității și
imoralității, a drepturilor, a îndatoririlor, a viciilor și a virtuților. Morala este știința moravurilor,
a ansamblului regulilor care guvernează raporturile dintre oameni, ea este știința acordului sau a
societății , știința reacțiilor între indivizi și arta de a le evita: știința prudenței și a prevederii,
știința estimării propriei slăbiciuni.”(Psihologia Consonantistă, Odobleja, pg. 553).
Matricea morală este deci o realitate mentală aflată în raport de incompatibilitate cu
matricea infracțională, care dezvoltă sentimentul culpabilității la făptuitori ori de câte ori îi sunt
încălcate exigențele.
Omul este o ființă complexă cu capacitatea de a discerne răul de bine și viceversa, cu liber
arbitru, cu temperamente diferite, influențati de mediul social, adesea toate aceste lucruri ducând
la un comportament cu caracter infracțional. Pentru o mai bună înțelegere a laturii subiective a
infracțiunii terbuiesc studiate, aprofundate toate aceste aspecte.
 Bibliografie:
1. N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea, Psihologie Judiciară, Editura Șansa S.R.L., 1992.
2. Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi, Tratat universitar- psihologie judiciară, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2012;
3. Tudorel Butoi, Cristian Ionescu, Psihologie judiciară, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2014;
4. Tudorel Butoi, Note de curs, Faculatea de Drept”Spiru Haret”, 1994/2000;
5. Odobleja, Șt., Psihologia Consonantistă, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982.