Universitatea Spiru Haret, București

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Specializare: Psihologie
Curs: Psihopatologie
Lector univ.dr. SIMONA MARICA

NORMALITATEA VS PATOLOGIC

Student: CRISTINA ANTON

Anul II IF 2019-2020
 Ce numesc normal? Ei bine, consider că această „normalitate” este un termen cu multe
valențe. Dacă o privim dintr-o perspectivă pozitivă, normalitatea ia forma originalității, a
creativității, putând însă să fie întruchipată și de curaj sau excentricitate.

De ce spun, de curaj și/sau excentricitate? Păi să vedem, normalul meu nu se

potrivește cu normalul celuilalt. Nu vorbim din punct de vedere social unde „se decide”,
ce este normal și ce nu. Sunt niște norme, reguli, legi etc., care trebuiesc respectate ( ar fi
un haos totul dacă nu ar exista). „Normal, le respect!!”. În public, da, trăiesc după
standardele sociale ( depinde de context, totuși), dar în privat am propriile mele standarde
de normalitate. Consider că ceea ce simți să faci la un moment dat, este mult mai
important decât ceea ce „se spune” că este „bine” să faci.
Atât timp cât comportamentul meu nu face rău nimăni, atunci îmi configurez
normalitatea după bunul meu plac. Am încercat să expun în câteva cuvinte părerea mea
personală despre normalitate (normalitatea mea).

Dicționarul de pshiologie Larousse precizează că normalitatea este o noțiune

relativă, valabilă de la un mediu cultural la altul. Criteriile care delimitează normalul de
patologic sunt:

- Conștiința clară a eului

- Capacitatea de orientare în viață
- Nivelul înalt de toleranță la frustrare
- Asumarea responsabilităților
- Gândire realistă
- Adaptare etc.

Astfel că un individ sănătos din punct de vedere psihic posedă o adaptare

armonioasă la cerințele mediulu social.

Bolnavul nevrotic – are nevoie să depună eforturi mari, pentru adaptarea la

cerințele vieții cotidiene și a normelor sociale.

Bolnavul pshihotic ( schizofrenicul) – este rupt de realitate, trăiește într-o lume a

sa.

Indivizii cu tulburările de personalitate sunt incapabili la adaptarea vieții

cotidiene și a vieții sociale. Aceste persoane ori își complică singuri existența ori îi fac pe
ceilalți să sufere.

Conștiința bolnavului mintal este dezorientată, limitată, fragmentată. Structura

patologică a psihicului nu este identică cu cea din copilărie, ci se constituie conform unei
logici interne proprii. Dialogul devine trepat un monolog, în care bolnavul își povește
sieși ce face sau are un interlocutor imaginar, ducând la pierderea contactului cu lumea
exterioară, rămânând blocat în universul său. Timpul este pentru bolnavul mintal fără
viitor, iar trecutul reflectă incapacitatea de proiecție în viitor.

Normalitatea individului variază ca durată și formă de manifestare de

particularități individuale și culturale.

De aceea, consider că este greu să deosebim normalitatea de patologie, linia de

demarcație dintre ele fiind foarte fină.

Ca o concluzie, numai învingând starea de tensiune, rezultată dintre ființă și

mediu, reușim să ne păastrăm starea de sănatate.

Webografie și bibliografie:

1. http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%202%20PSY%20Med%20-%20Sanatate%20Boala.pdf
2. Conținut curs psihopatologie Lector univ.dr. SIMONA MARICA