ALEXANDRU CARP

Poveștile și povestirile din copilărie

dau aripi imaginației, încrederii în sine
și visurilor de mai târziu.
 Povestea ceșcuței

A fost odată ca niciodată o cescuță. Aceasta trăia

supărată printre oale și ceaune, pentru că oamenii o
necăjeau și mereu beau din ea.
Într-o zi, s-a dus la ceaune și le-a spus:
— O, vai, voi sunteți mai nenorocoase ca mine, pen-
tru că stați pe flăcări și într-o zi o să pocniți.
Ceaunele i-au spus cu blândețe:
— Noi suntem din metal și nu pocnim, pentru că a-
cest foc este mic pentru noi.
Ceșcuța s-a hotărât să-și testeze și ea tăria, așa că
s-a așezat pe un foc foarte mic. Nu a fost nici măcar
crăpată. Atunci, ea a stat și s-a gândit: „Poate sunt și
eu din metal ca ceaunele. De ce toți spun că sunt din
sticlă?!“
Dar ce să vedeți? Odată, un ceaun a căzut de pe foc
și nu a pățit nimic. Ceșcuța s-a gândit să cadă și ea de pe
masă, crezând că este la fel de tare ca ceaunele. Dar...
buffff, când a ajuns pe jos, s-a sfărâmat într-o gră-
madă mare de cioburi. Soția omului care locuia în acea
casă a măturat-o și a dus-o la gunoi.

Morala: Să nu ne dăm ca și cum am fi alții!

 Povestea bradului și
a chibriturilor
A fost odată ca niciodată un brad și vreo șapte
chibrituri.
Într-o zi, chibriturile nu mai foloseau la nimic și au
fost aruncate lângă un brad, într-o pădure. Văzându-le
acolo, jos, bradul le-a întrebat:
— Ce faceți aici, dragi chibrituri, nu trebuia să aprin-
deți o flacără?!
Chibriturile au răspuns:
— Păi, noi mai puteam aprinde flăcări, însă oamenii,
crezând că nu mai suntem bune, ne-au aruncat aici.
Bradul le-a întrebat:
— Vreți să fim prieteni?
Chibriturile au spus da, după care au început să dis-
cute.
Au povestit și au discutat multe zile în șir. Apoi, la
brad au venit niște oameni și l-au tăiat, ca să facă o ușă.
Chibriturile au fost foarte, foarte triste, sărăcuțele.
Asta până când un bun domn a aflat despre prietenia lor.
A mai plantat un brad la fel, iar chibriturile s-au îm-
prietenit și cu acesta.
Bunul domn a mai făcut în așa fel încât acest brad să
nu fie tăiat. Chibriturile au vorbit și au povestit cu noul
brad zile întregi.

Morala: Este bine să ajutăm pe cineva, la nevoie!

 Parcul de jucării

A fost odată ca niciodată un băiețel care avea jucării

ce prindeau viață când pleca de lângă ele. Dar baiețelul
nu știa că jucăriile prind viață și se duc într-un parc.
Într-o zi, pentru că băiețelul era foarte obraznic și le
strica, jucăriile nu s-au mai dus în parc, ci au mers pe
raftul lor din magazin. Dar pentru că erau stricate, vân-
zătorul a spus că trebuie să se ducă la fabrica de înnoiri,
să le facă mai bune și mai nestricate.
Băiatul a observat că nu mai avea nicio jucărie. S-a
dus la mama lui și i-a zis:
— Mamă, nu mai am nicio jucărie!
Și mama i-a răspuns:
— Pentru că s-au dus la magazin. Pe toate le-ai
mozolit, ai rupt portierele de la mașini, pentru că nu se
deschideau, le-ai luat cauciucurile, le-ai spart geamu-
rile. Acum, nici măcar nu mai au vopsea pe ele.
Când băiețelul a auzit ce a spus mama sa, a fost
foarte trist că a făcut așa ceva și că a rămas fără nicio
jucarie.

Morala: Să avem grijă de jucării, ca să nu mai plece

pe raft, în magazin, sau în țara jucăriilor!
 Povestea bradului

A fost odată ca niciodată un brad care își tot dorea să

crească și de asta a încercat să crească și a crescut până
la cer, iar oamenii nu se mai opreau să se odihnească sub
el.
Bradul, la un moment dat, din cauza asta, deveni
foarte îngâmfat și scutura acele uscate să cadă peste
oameni. Într-o dimineață, la brad, a venit un om care i-a
făcut un semn ca să-l taie a doua zi, că de unde ar fi știut
să nu taie altul... Bradul a încercat să se micșoreze, dar a
devenit cât un purice de mic. Atunci, un om care trecea
pe acolo a călcat pe el și l-a distrus.

Morala: Să nu ne dorim să devenim mai mici sau mai

mari decât suntem!
 Povestea savanei

A fost odată ca niciodată un mic sat african lângă o

savană. Și oamenii trăiau fericiți acolo. Într-o zi, un
leu la fel de rău ca Shere Khan a vrut să atace satul.
Totuși, oamenii aveau floarea roșie, și când leul a vrut
să-l atace pe unul, s-a ars la picior. Leul a fost vindecat
de doctorul pădurii. Un șacal i-a spus leului că oamenii
au floarea roșie ca să-i ardă pe prădători. Deodată,
leul s-a gândit să ragă la ei. Și a fost bună ideea. Când a
ras odată, floarea roșie s-a stins, pentru că, de fapt,
era o flacără.
Într-o zi, un om a mers în savană. Atunci, leul s-a
gândit să facă o păcăleală ca să-l poată mânca. Când a
ajuns în apropiere de sat, leul, pe la spate, prefă-
cându-se că pleacă, s-a năpustit peste el. Dar ca să
salveze omul, toți sătenii care mai aveau floarea roșie
au venit și l-au ars pe leu.

Morala: Lacomia este periculoasă!

Șoferul, mașina și pisica

A fost odată ca niciodată un șofer și o mașină.

Șoferul avea și o pisică. Ea avea blana bej cu pete albe și
ochi verzi. Într-o zi, când s-a dus la supermarket, s-a
trezit cu pisica în mașină. Când s-a întors, șoferul a
mângâiat-o, a luat-o în brațe și a dat-o în curte, apoi a
plecat. Surpriza a fost că a găsit-o iar la supermarket.
S-a prefăcut că nu o vede, dar când a ajuns acasă, pisica
era la ușă. Peste câteva zile, trebuia să se ducă la un
magazin, dar ce să vedeți?!, când a ajuns, a văzut-o iar
pe pisică acolo. Când s-a întors acasă, a găsit-o din nou la
ușă.
Era noaptea și trebuia să se culce, dar când s-a
așezat în pat, a găsit mâța acolo. Când șoferul dormea,
mâța a început să fugă când în bucătărie, când înapoi. A
vărsat apă pe jos, a făcut inundație, a vărsat făina și a
spart un borcan cu miere. A căzut dulapul și s-au făcut
pe jos sarmale, semințe, vin, apă minerală, rachiu, apă
plată. După care mâța a deschis mașina de spălat vase și
pe jos s-au făcut o mulțime de cioburi. A vărsat și punga
cu biscuiți care a căzut în apă și un superglue în care te
încleiai. Și mâța mieuna întruna, până s-a trezit șoferul
care a călcat pe sarmale și a căzut în apa cleioasă.
 Regina
A fost odată ca niciodată o regină căreia îi plăcea să
fie mereu curat castelul ei.
Într-o zi, regele a mers să o viziteze pe regină și i-a
spus că niște dragoni se îndreptau spre castel. Regina
furioasă a trimis gărzile. Gărzile au reușit să învingă
dragonii. Totuși, șeful gărzilor a fost grav rănit. Regina a
ordonat doctorului regal să-l facă bine până dimineață.
A doua zi, când regina a ieșit afară, a văzut cenușa pe
castel. Regina a chemat servitorii să șteargă cenușa până
se întoarce ea de la treburi. Când s-a întors de la treburi,
a văzut că era mult mai frumos castelul decât înainte.
Regina i-a întrebat pe servitori ce s-a întamplat cât a
fost ea plecată. Servitorii i-au spus că au frecat foarte
bine castelul, ca să fie foarte curat. Atunci, regina le-a
dat liber până răspoimâine.
După ce regina a stat pe tron așteptând niște
musafiri, a observat că al ei castel a fost mutat în alt
regat. De fapt, nu era în alt regat, numai că regatul ei s-a
schimbat. Regina a întrebat gărzile ce s-a întâmplat.
Gărzile i-au spus că servitorii vecini i-au schimbat
regatul ca să nu mai știe unde se află.
Până a doua zi, noaptea, castelului i-a căzut un turn.
Regina, confuză, îi întrebă pe servitorii din regatul vecin
ce s-a întâmplat, deoarece servitorii ei nu aveau niciun
răspuns.
Dar ceilalți servitori aveau un răspuns. I-au spus că
au primit ordin să se urce cu scara și să taie un turn.
Atunci, regina s-a gândit și i-a chemat la un prânz. Dar
când au ajuns, regina a ordonat gărzilor să-i aresteze pe
vecie, pentru a nu-i mai face vreun deranj și să nu mai
strice castelul ei frumos.
 Amintiri din copilăria
lui Alex și a Andreei
Într-o dimineață, Alex și Andreea s-au dus împreună
cu mama lui Alex, pentru ca amândoi o iubeau, să culeagă
mazăre. Andreea i-a șoptit lui Alex:
— Alex, hai să rupem floarea-soarelui.
Și din păcate, Alex a ascultat-o și a mers să rupă
floarea-soarelui cu Andreea. Cum au ajuns ei în lan, Alex a
mers mai departe decât Andreea. Acolo, era noroiul mai
mare și s-a împotmolit. Și Andreea, chiar dacă era pă-
mântul mai puțin mocirlos, de-abia își mai ridica papucii.
Alex i-a zis să strige după ajutor.
— Ajutor, ajutor!... strigau ei și nu se opreau decât
dacă îi ajuta cineva.
Mama le-a auzit strigătele și a mers să-i ajute. Când
i-a văzut, Alex era împotmolit rău. Și pe șosete i-a venit
noroiul, și pe funduleț, că mai cădea în funduleț când în-
cerca să-și mai scoată papucii. Că dacă nu și-i scotea, își
împotmolea și șosetele. Și Andreea de-abia mergea la
cât de grei erau papucii cu tot glodul de pe ei.
Alex, la un moment dat, și-a pierdut papucii în noroi,
iar Andreea, când s-a dus să-i scoată, a căzut și ea în
funduleț. Atunci, mama lui Alex și cu Alex au râs. An-
dreea nu s-a supărat că au râs de ea. Totuși, mama ei a
ocărât-o. Mama lui Alex l-a schimbat doar.
În altă zi, când pământul era mai uscat, Alex și An-
dreea au mers iarăși să ia mazăre, dar tot treceau
printr-un mușuroi de furnici cu picioarele. Și când au
văzut peste ce au trecut, norocul lor a fost că nu s-au
urcat furnicile pe ei. Au luat-o la fugă și nici că s-au mai
dus după mazăre din ziua aceea.
 Puii lui Alex
A fost odată ca niciodată un băiețel pe nume Alex.
Acest băiețel își dorea foarte mult niște pui și o pisică.
A făcut rost de pui, dar de o pisică nu. Pentru a-și
cumpăra puii, Alex a fost la piață. Acolo mai erau bobo-
cei, rațe, găini și cocoși. A văzut totuși o cutiuță, chiar
mai multe, unde se aflau pui de găină.
Acest băiețel s-a obișnuit cu puii, dar ei stăteau la
bunici. Alex îi îngrijea foarte bine. Le dădea apă și
mâncare cu ajutorul bunicilor. Când pleca la adevărata lui
casă, bunicii aveau grijă de puișori. Unul se numea Gât-
gol pentru că avea gâtul fără pene, unul Roșcatul, altul
era foarte alb și pe primul loc la creștere. Se numea
Albul-din-paradis pentru că era alb ca haina unui înger.
Altul era Gălbiorul, pentru că era mai galben decât
soarele. Altul era Galbenul-din-Paradis pentru că era
galben ca părul unui înger. Mai avea unul, foarte mâncă-
cios, care se numea Pestrițul.
Într-o zi, a venit vărul lui, dar nu prea s-a jucat fru-
mos cu puii. În cele din urmă, s-a obișnuit și el cu aceștia
și îi plăcea cel mai mult Albul-din-Paradis despre care
mai și cânta: „Albul-din-Paradis, Albul-din-Paradis.“
Alex a trebuit să plece de la bunici, pentru că începea
grădinița. Când s-a întors, nu l-a mai recunoscut decât pe
Roșcatul care era cocoș, pe Albul-din-Paradis care era
găină și pe ultimul: Gât-gol.
Și-am încălecat pe o lingură scurtă ca s-adormă cine-
ascultă!
ISBN 978-973-116-655-1
Editura Vasiliana '98 ― acreditată CNCS
Tel./Fax: 0332421250
www.vasiliana98.ro
e-mail: vasi98iasi@gmail.com

Redactor: Florentin Busuioc

Apărut 2019
Iași ― România