Sunteți pe pagina 1din 1

Rezumat amănunțit al textului de la Fapte 20, 15-38

După o călătorie îndelungată, Sf. Ap. Pavel ajunge la Milet, hotărând să treacă pe apă
pe lângă Efes, pentru a nu întârzia în Asia, pentru că se grăbea să fie prezent de ziua
Cincizecimii. Trimițând din Milet la Efes, a chemat toți preoții Bisericii.
Ap. Pavel le vorbește acestora despre problemele ce le-au avut și despre mărturisirea
credinței la iudei și elini. Le spune că se îndreaptă spre Ierusalim, fără a ști ce îl așteaptă acolo.
Mărturisește preoților că Duhul Sfânt mărturisește prin cetăți, spunând că îl așteaptă necazuri
și lanțuri, dar nu dorea să ia în seamă aceste lucruri.
Continuă spunând că unii dintre el nu îl vor mai vedea, dar le destăinuie că era curat de
sângele tuturor, neferindu-se să vestească toată voia lui Dumnezeu. Dă sfaturi preoților pentru
pastorația lor și despre modul de administrare a noilor religii, încredințându-i pe toți lui
Dumnezeu și cuvântul harului Său.
Sf. Pavel nu a cerut aur sau argint, ci s-a râvnit și a muncit, alături de cei pe care îi avea
în preajmă. Toți preoții trebuie să se ostenească pentru a ajuta pe cei slabi și săraci, aducându-
le aminte de cuvintele Domnului Iisus Hristos, „Mai fericit este a da decât a lua.”. După ce a
spus aceste cuvinte s-a așezat în genunchi și s-a rugat împreună cu cei prezenți, cuprinzându-i
jalea și căzând pe grumazul Sf. Ap. Pavel, îl sărutau.
Aceștia, cuprinși de jale pentru cuvintele ce le-a rostit, că nu îl vor mai vedea, le-au
condus la corabie.

S-ar putea să vă placă și