Curs 2 : „Formare duhovnicească și

practică liturgică”

scurt istoric al disciplinei, definiție, căile, obiectivele și literatura disciplinei

 În Biserica Ortodoxă se observă existenţa unor rânduieli, slujbe,

acte și gesturi cu semnificații în forma și fondul credinței, cu
implicații atât în desfăşurarea actelor de cult, cât şi a vieţii
religioase a preoților și a mirenilor.

 Felurile slujbelor, sensul actelor de cult, gestica și toate

rânduielile pozitive (spre deosebire de cele negative) îl ajută pe
om să-şi descopere valorile duhovniceşti, să-și înmulțească
talanţii spirituali și să-i pună în lucrare pentru o corectă și
frumoasă trăire a Evangheliei.
 Pentru bunul mers al Bisericii dar şi al crestinului in lume,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut în vedere nu doar
porunci morale, ci si reguli „duhovniceşti” sau norme si
randuieli inspirate din practica vieții în biserică, practică
liturgico-spirituală.

 Ortodoxia nu este o religie ! Cu atât ai puțin o ideologie,

doctrină sau ansamblu de practici. Creștinismul în înțeles
ortodox este viață personală a fiecăruia în înțelesul de urmare
a Vieții, adică a felului de a fi și de a lucra al lui Hristos-
Dumnezeu.

 Creștinul ca să se mântuie nu trebuie să memoreze dogme,

doctrine, nici măcar unele rugăciuni, ci să aplice la propria
persoană, cu felul de a fi acele acte, gesturi și cuvinte ale
Domnului, pentru ca El să se vădească în om, fără a-i anula
personalitatea.
 Denumire: „Formare duhovnicească și
practică liturgică” (F.D.)
 Teologia este cugetare asupra lui Dumnezeu şi a lucrurilor lui şi exprimarea
într-un limbaj potrivit al acestei cugetări (Mitropolit Nicolae Mladin, Studii de
teologie morală, Sibiu, 1969, p. 283), ce se realizează prin formarea
duhovnicească și practica din timpul învăţământului teologic.
– În învăţământul teologic noi punem temelia, adică să realizăm conştientizarea faptului că, o
dată intraţi în acest edificiu teologic noi suntem pentru Hristos aluat și talant care trebuie
să dospească (Sf. Ap. Pavel în I. Cor. 15).

 FORMARE =...
 DUHOVNICEASCĂ =... înseamnă a educa și a creşte, un om nou și un fel
nou de a trăi.

 Ținta sau dezideratul (scopul) disciplinei FD este instruirea tinerilor, într-o

etapă dificilă a vieţii, asupra unei părți teoretice și practice a Ortodoxiei.
Teologul Alexandre Schmemann spune că formarea omului duhovnicesc este
„o sinusoidă în tot timpul vieţii”, pentru modelarea fiinţei.
 Definiție
 În spiritualitatea creştină ortodoxă, împărtăşirea reprezintă culmea sau punctul final
al urcuşului nostru duhovnicesc, încununarea Golgotei și a strădaniilor noastre
ascetice de a ne apropia de Hristos, modelul suprem şi dumnezeiesc al idealului
desăvârşirii creştine.

 Deci: FD este disciplina prin care se zidește spiritual sau duhovniceşte,

aceasta însemnând cunoașterea și practicarea multor lucruri de folos:
deprinderi duhovnicești, rugăciuni, cunoașterea slujbelor, a cărților, a
sărbătorilor Bisericii ș.a.m.d.
– „Să se cerceteze omul pe sine şi să mănânce din pâine şi să bea din pahar, căci cel ce mănâncă şi bea
cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea osânda, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sf. Apostol Pavel
(I Cor. X, 28-29).
– FD = o cercetare continuă, de toată viața în felul de a fi al Domnului.

 Pemtru studenţii teologi: cunoașterea realităților bisericești concrete este esențială.

Astfel: rugăciunea, practici creștine și necreștine în parohie, reguli ce țin de prietenie,
căsătorie, Hirotonie, reguli de comportament în parohie, în instituțiile de învățământ
eclezial, adică cunoașterea și practicare a tot ceea ce ține de prezenţa duhovnicului
și a Bisericii în viața tânărului.
  Definiții complementare:

 1. F.D. = este o intensă şi susţinută lucrare de educaţie

şi instruire religioasă a studentului.

 2. F.D. = este o încoronare a pregătirii teologice pentru

a intra în pastoraţie şi cuprinde cele trei funcţii
preoţeşti: sfinţitoare, învăţătorească şi conducătoare.
– Deosebiri față de Morală, Dogmatică, Drept canonic....
 Obiectivele disciplinei
 1. Formarea duhovnicească a tinerilor în sens larg.

– Învăţământul teologic de astăzi, prin secţiile nou create, prin direcțiile de

cercetare și masterate, îi cuprinde pe toți cei care se ocupă temporar sau
prin toată viața lor de Teologie. Amintim de faptul aceasta deoarece „au
apărut probleme noi din alte domenii ale vieţii creştine; modul de a trăi
şi a mărturisi Evanghelia într-un context cultural în proces avansat de
secularizare; raportul dintre puterea spirituală şi temporală, într-o
societate pluralistă în care apar acţiuni de re-evanghelizare care merg
mână în mână cu recolonizarea culturală şi ideologică, urmând o
deturnare a vieţii religioase şi a tradiţiilor Bisericii” (Ioan Bria, Destinul
ortodoxiei, Bucureşti, 1989, p. 303)
 2. Formarea duhovnicească în sens restrâns =
descoperirea vocațiilor.
– Prin studierea acestei discipline tinerii cultivă în viaţa personală
valori care-i formează, care le vor domina viața.
– Studentul va descoperi unitatea dintre cuvânt şi fapta lui,
respectul și situarea corectă față de semeni, față de un program
teologic etc.
– Studentul prin FD = trăieşte duhobnicește în familia lui şi în
cercul lui de prieteni.
 3. FD = deprinderi sănătoase pe plan spiritual, material și mai
ales cultic.
– Teologii se vor ocupa de oficierea slujbelor, în mod special, apoi de
opera de caritate şi de asistenţă socială și ei trebuie să știe ce să facă în
anumite situații mai mult sau mai puțin firești sau dimpotrivă,
provocatoare.

 4. FD = fobd bun în perspectiva lucrării duhovnicești ulterioare

(din postura de mireni sau clerici).
– Profesorul de religie, duhovnicul și, în general, oricare teolog, trebuie să
fie deschis şi gata oricând să-i asculte pe semeni, provocând discuţii
individuale către Hristos, cu fiecare din ei, în vederea cunoaşterii familiei
celor din jurul său, a problemelor lor (nu doar de ordin social, ci și moral-
spiritual).
 5. Prin FD se ajunge la crearea unei culturi a Duhului
– Din titlul unei cărți a Arhim. Rafail Noica, Cultura Duhului,
tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei,
Arhiepiscop al Alba Iuliei, Alba Iulia, 2002).
– Prin FD studentul teolog de azi va deveni mai ușor
profesorul șisau preotul de mâine – trebuie să fie un
contemporan al credincioşilor, al societăţii, al culturii şi al
mentalităţilor vremii lui. Dacă nu e contemporan, e undeva
rămas în urmă. El nu se poate sustrage realităţilor în care
trăieşte, realităţilor sociale, politice şi culturale şi civilizaţiei
vremii lui. Pentru a putea face faţă la toate acestea, este
nevoie ca pe lângă cultura de specialitate teologică să
posede şi o cultură generală laică corespunzătoare nevoilor
noastre.
 Scurt istoric al disciplinei
 A. Vom încerca un răspuns la această problematică în funcție de psihicul și
religiozitatea noastră. Începem cu partea religioasă!

 Fără a nesocoti pe vreun aspect diacronic sau sincronic, putem afirma că FD

se înscrie pe linia deschisă de Sfânta Taină a Mărturisirii, Spovedania sau
Pocăinţa, în care duhovnicul ia contact direct cu viaţa studenţilor teologi.
PLP ocupă un loc special şi influenţează în cea mai mare parte formarea
duhovnicească a studenților.
 Duhovnicii autentici sunt nu numai „oficii de ascultare şi dezlegare”, ci şi
modele. „Duhovnicul e cel cu care tratezi viaţa ta ca şi cu
Dumnezeu. El are puterea de a lega şi dezlega, ceea ce în
spiritualitatea ortodoxă defineşte marele rol al preotului şi marea
misiune pe pământ. El este model, nu legislator, cum a supus Ava
Pimen. Duhovnicul are libertatea să aprecieze” (Antonie Plămădeală,
Tradiţie şi libertate în spiritualitatea ortodoxă, Sibiu, 1983, p. 219).

 Așadar, FD este veche în Biserică, deodată cu Preoția și Duhovnicia,

fără a se confunda cu vreuna dintre ele.
 B. Aspectul psihologic privește latura sensibilă a disciplinei PLP.

 Sf. Ioan Gură de Aur: „Ia seama cu luare-aminte. După

păcat urmează ruşinea, după pocăinţă încrederea…
Satana a schimbat rânduiala asta şi a dat păcatului
încrederea, iar pocăinţei ruşinea”.

– Așadar, sunt două lucruri  realități: păcatul şi pocăinţa!

– Păcatul e rana, pocăinţa e leacul. Dar păcatul e împreunat cu ruşinea, iar pocăinţa aduce încredere,
curaj. Este rană şi leac; păcat şi pocăinţă; în rană e puroi, în leac e curăţire de puroi; în păcat e ocară,
în păcat e râs; în pocăinţă încredere, în pocăinţă libertate; în pocăinţă este curăţire de păcat (Șt.
Bezdechi, Predici despre pocăinţă, Sibiu, 1939, p. 8).

 FD = este o disciplină actuală, vie și prin care se face o cercetare

lăuntrică și continuă a sufletului omului.
 FD se înrudește cu Cateheza, cu Liturgica, Tipicul
bisericesc, cu Dogmatica, și Pastorala, adică cu
disciplinele practice ale Teologiei, distingându-se prin
accentul pus pe practica vieții bisericești în mănăstiri,
în biserici, în familie și societate

 FD se deosebește de toate cele enumerate prin faptul

că nu se restrânge la niciuna dintre ele, ci actualizeaza
mereu ceea ce reprezintă viața creștinului în realitatea
cotidiană.
 De exemplu, a deveni buni slujitori duhovniceşti cât şi buni propovăduitori ai
credinței suntem îndemnați la rugăciune, Spovedanie, Împărtășire ș.a.m.d.
 Liturgica – istoria, practics si spiritualitatea Tainei Sf. Euharistii
 Tipicul – rânduielile privitoare la aceasta în cadrul Sf. Liturghii
 PLP – aspecte actuale ale Împărtășirii, metodele practice de a o împlini

 „Să se cerceteze omul pe sine şi să mănânce din pâine şi să bea din

pahar, căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, îşi mănâncă şi îşi bea
osânda, nesocotind trupul Domnului”, porunceşte Sf. Apostol Pavel (I Cor. X,
28-29).
 „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă
faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”
(Matei 5, 16).

 PLP și FD. Această disciplină este într-un anume fel, continuatoarea Formării
duhovnicești predată în facultățile de Teologie după 1990. Dacî în perioada
interbelică exista Teologie și Spiritualitate, apoi Pr. Stăniloae a predat
Mistica și Ascetica (în anii 50) și apoi s-a renunțat la disciplinele practice.
 După 1990 s-a reluat procesul firesc al pregătirii studenților pe plan practic,
bisericesc.
  Căile sau metodele de cercetare ale PLP
FD folosește două metode:

 1. Metoda negativă, adică a arăta relele ce decurg din

practicarea păcatului, pe care tânărul le simte îndată şi
provocarea scârbei faţă de el. Tânărul trebuie convins că
păcatul aduce un bun aparent şi iluzoriu.

 2. A doua metodă e cea pozitivă. Ea constă în instruirea, în

sădirea în suflet a unei virtuţi, în legarea teologului de un
ideal. Fiecare act, gest, lucru sau realitate cunoscută și
asimilată, deci învățată! va avea nu doar componenta
pedagogică a părerii de rău pentru greșelile făcute, ci și pe cea
pozitivă, adică hotărârea de îndreptare și de prafcticare a
binelui.
 Literatura disciplinei
 Demersul nostru în abordarea acestei teme nu este nou. Nu suntem
descoperitori de tărâmuri noi în acest domeniu, ci considerăm că noutatea
este adusă prin maniera în care vom aborda temele din această disciplină
(PLP), prin conexiunile și prin soluțiile oferite.

 Printre cei care s-au ocupat de studierea practicii liturgico-bisericești și a

Pastoralei s-au remarcat teologi și oameni de cultură deosebiți precum: Pr.
prof. Dumitru Stăniloae, Pr. Prof. Nicolae Necula, Pr. Prof. Viorel Sava, Pr.
Ene Braniște, IPS Laurențiu Streza, Pr. prof. Ion Bria, IPS Antonie
Plămădeală, Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei (acum Mitropolitul Clujului),
Pr. Petre Vintilescu, Episcopul Ioan Mihălțan și mulți alții.

 Pentru a arăta cât mai bine ceea ce înseamnă PLPşi lucrarea spirituală și
practică pe care o realizează cred că referinţele la Biblie şi la scrierile
Părinţilor sunt covârșitoare. De aceea, printre primele lucrări pe care le
menționăm în cadrul acesteia sunt: Patericul Egiptean, Limonariul, Istoria
Lausiacă, Proloagele, canoanele Sinoadelor și ale duhovnicilor.
 Tot în acest sens enumerăm aici doar pe câţiva dintre sfinţii de
odinioară pe care-i folosim în studierea disciplinei FD:

 Grigorie Episcopul Nyssei, Despre viaţa lui Moise sau

desăvârşirea prin virtute, traducere, studiu introductiv şi
comentariu de Preot Prof. Ioan Buga, Editura Sfântul Gheorghe-
Vechi, Bucureşti, 1995;
 Sf. Teodor Studitul, Cuvântări duhovniceşti, Episcopia Alba
Iulia, 1994; **, 1000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa
duhovnicească alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale
nevoitorilor bunei credinţe, Editura Cartea Ortodoxă,
Egumeniţa, Galaţi, 2005;
 Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească, traducere din
limba elenă de Ieroschim. Ştefan Lacoschitiotul, Schitul Lacu,
Sfântul Munte Athos, 2000;
 Pe langa bibliografia mentionata in tematica putem adauga:

 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Taina Pocaintei, ca fapt duhovnicesc, în „Ortodoxia”, nr. 1,
1972, p. 6-13;

 Andrei Arhiepiscopul Alba Iuliei, Dinamica despătimirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001;
Idem, Spovedanie şi comuniune, ediţia a II-a, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2001.

 Pr. Petre Vintilescu, Spovedania și duhovnicia, tipărită cu binecuvântarea Prea Sfințitului

Părinte Andrei, Episcopul Alba Iuliei, Alba Iulia, 1995.

 Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei, Îndrumări pentru îndreptarea şi maturizarea duhovnicească

a persoanei noastre, Editura Episcopiei Oradiei, 1994.

 Ieromonah Benedict Stancu, Nuanțe și false nuanțe în viața duhovnicească. Vero distinguo
falsum, Editura Sofia, București, 2007; Idem, Iată duhovnicul. Părintele Arsenie Papacioc, vol.
2, Editura Sofia, 2006; Idem, Spovedania și îndrumarea duhovnicească, Editura Sofia, 2007.

 O bibliografie ce vine în completarea celei oferite aici se află în cartea mea: Orizontul
duhovnicesc al persoanei umane (Editura Performantica, Iaşi, 2008).
 Concluzii
 1. Am dorit să arătăm în acest curs cât de importantă este FD, ce implicații
duhovnicești are discimplina aceasta și ce legături strânse cu alte discipline. FD
alături de celelelalte formează un tot unitar în alcătuirea duhovnicească a
studentului.
 2. FD ne face capabili să înţelegem contemporaneitatea (Liturghia, slujbele,
rugăciunea, Spovedania etc....etc...) în valenţele sale real valorice şi ne dă
posibilitatea ca prin faptele noastre să evidenţiem, să mărturisim valoarea reală în
detrimentul a tot ceea ce a contribuit la secularizare.
 3. În studierea discpiplinei FD luăm ca model lucrarea Sf. Părinţi, ale căror metode şi
învăţături sunt actuale şi eficiente. Ei ne arată cum prin mărturisire facem parte din
lume, iar prin vieţuire trăim în Hristos cu datoria şi implicarea teologilor de azi în
„căutarea de noi metode şi practici pentru a intensifica viaţa spirituală în şcolile
telogice, pentru a îmbina formarea ştiinţific-academică cu formarea duhovnicească a
studenţilor în teologie.
 4. FD își arată evidența, necesitatea și practica prin faptul că ”devine din ce în ce
mai necesar astăzi ca teologia să-şi intensifice dimensiunea sa pastorală,
misionară a vieţii Bisericii în lume, cu o totală angajare şi dăruire” (Daniel
Ciobotea, Preocupare ecumenică pentru formarea spirituală în învăţământul teologic,
în „Studii Teologice”, Seria a II-a, anul XLI, 1989, nr. 3, p. 96).