Influenţa slavă asupra limbii române

Limba română face parte din familia limbilor romanice, având la bază latina
populară/vulgară. Alte limbi care mai fac parte din această familie sunt: franceza, provensala (S
Franţei), spaniola, catalana (provincia Catalunya din Spania), italiana, sarda (insula Sardinia,
Italia), romanşa sau retoromana (Elveţia), portugheza, dalmata (coasta dalmată a Croaţiei, nu se
mai vobeşte de la sfârşitul secolului al XIX-lea). Un element ce individualizează limba română
este faptul că este singura limbă latină vorbită în sud-estul Europei.
Cultura română este rezultatul unor contacte cu civilizaţia şi cultura popoarelor
orientrale şi occidentale în urma dieritelor evenimente petrecute de-a lungul istoriei. Astfel,
departe de a fi o simplă cultură imitativă, cultura noastră ilustrează confluenţa a două mari zone
de civilizaţie. În esenţă, până în secolul al XIX-lea preponderente sunt influenţele orientale,
vizibile în primul rând la nivel lingvistic (avem cuvinte de origine greacă -  anafură, a catadicsi,
icoană, liturghie; turcă – cafea, chiftea, pilaf; slavă – a iubi, crâng, dumbravă, gleznă, picior), dar
şi la nivelul mentalităţilor şi al vestimentaţiei (de exemplu, vestimentaţia lui Lăpuşneanul
cuprinde anteriul turcesc) sau la nivelul speciilor literare (cronica, hagiografia, literatura
parenetică). Influenţa occidentală pătrunde începând cu secolul al XIX-lea, când la nivel
lingvistic se remarcă preferinţa paşoptiştilor pt neologisme de origine latină (din franceză,
italiană) în locul exceselor de cuvinte greco-turce. Moda apuseana în mentalităţi şi vestimentaţie
este ironizată de Vasile Alecsandri în Chiriţa în provincie, iar Titu Maiorescu, combate execsul
de imitaţie a instituţiilor occidentale.
Influenţa slavă este cea mai importantă influenţă exercitată asupra limbii române.
Ea a avut loc în condiţiile migrării masive a slavilor în teritoriile locuite de români şi în jurul
acestora şi a unei convieţuiri îndelungi, în timpul cărora în teritoriul carpato-danubiano-pontic
slavii au fost asimilaţi, iar în afara acestui teritoriu, i-au asimilat ei pe români.
 Slavii se revarsă din nord-estul Europei în două direcţii:
▪ spre vest, prin câmpia ungară, până la Vistula şi Oder, iar în nord, până la Marea
Baltică (În Ungaria, Austria şi Germania de est sunt o mulţime de nume topice de origine slavă);
▪ spre sud, prin Moldova, Muntenia, Dobrogea, apoi în toată Peninsula Balcanică,
până la Marea Egee

Pe baza cronologiei relative a celor mai vechi împrumuturi slave din limba
română, s-a stabilit că influenţa slavă a început să se manifeste clar în limba română prin secolul
al IX-lea, prin urmare, spre sfârşitul perioadei românei comune.

Influenţa slavă asupra limbii române s-a exercitat pe două căi:

▪ pe cale orală, ca urmare a contactului dintre români şi slavi, a convieţuirii
îndelungate a celor două popoare – aceasta ar reprezenta influenţa slavă de natură populară;
▪ pe cale cărturărească (cultă), datorită utilizării, timp de câteva secole, a limbii
slave în administratie, în diplomatia tărilor românesti, în biserica românească, precum si datorită
legăturilor cultural-politice dintre români si slavii învecinati.

În momentul în care au început să pătrundă elementele slave în română, aceasta

era deja formată ca limbă. Legile fonetice care individualizează limba română, detașând-o de
latina târzie și de celelalte limbi romanice, nu au acționat asupra împrumuturilor din slavă (sl.
blana > blană; sl. rana > rană; sl. milo > milă, sl. silo > silă; sl. gradina > grădină; sl. clopotŭ >
clopot; sl. platiti > (a) plăti).

Influenţa slavă acoperă aproape toate sferele semantice ale vocabularului general:
▪ stare socială: boier, rob, slugă, voievod, zaveră, răzmeriţă.
▪ familie: babă, ibovnic, maică, maşteră, nevastă, rudă.
▪ părţi ale corpului: cârcă, crac, gât, gleznă, obraz, stomac, trup.
▪ particularităţi fizice şi morale: becisnic, blajin, bogat, calic, cârn, dârz, destoinic,
drag, gângav, gârbov, gol, grozav, lacom, milostiv, mândru, mârşav, nătâng, năuc, nerod,
pestriţ, pribeag, prost, sărac, sărman, scump, slab, ştirb, treaz, vesel, veşnic, vinovat, voinic,
vrednic, zdravăn.

1
 ▪ îmbrăcăminte: cojoc, cuşmă, izmană, rufă.
▪ armată: izbândă, puşcă, război, sabie, steag, suliţă
▪ comerţ: târg, precupeţ, ucenic.
▪ cultură: buche, ceaslov, a citi, grămătic, slovă.
▪ terminologia administrativă: comis, logofăt, hatman, stolnic, postelnic, staroste,
spătar, vistiernic, voievod, vornic.
▪ terminologia crestină si bisericească: candelă, cădelniţă, cristelniţă, icoană,
chilie, strană, troiţă, schit, spovedanie, vecernie, utrenie, arhiereu, călugăr, diacon, mitropolit,
patriarh, popă, protopop.
▪ locuinţă, obiecte casnice: blană, ciocan, colibă, cleşte, clopot, coasă, coş, coteţ,
grajd, grădină, greblă, grindă, iesle, lanţ, laviţă, lopată, nicovală, ogradă, perie, pernă, pilă,
pivniţă, pod, prag, prispă, rogojină, sanie, sfoară, sită, sticlă, tocilă, topor, ţeavă, uliţă, vadră,
zăvor.
▪ hrană: colac, hrană, icre, oţet, pită, poftă, smântână, ulei.
▪ agricultură: brazdă, claie, ogor, pleavă, plug, pogon, prisacă, snop.
▪ timp: ceas, veac, vârstă, vreme.
▪ boli: boală, ciumă, gâlcă, pojar, rană.
▪ superstiţii: basm, diavol, iad, idol, paparudă, rai, vârcolac, vrajă, zmeu.
▪ natură: crivăţ, crâng, deal, dumbravă, gârlă, iaz, izvor, lapoviţă, livadă, luncă,
nisip, omăt, ostrov, peşteră, podgorie, potop, praf, prăpastie, sălişte, val, văzduh, vifor, vârf,
zare, zăpadă.
▪ faună: bivol, dihor, dobitoc, gâscă, lebădă, molie, ogar, păianjen, păstrăv,
prepeliţă, rac, râs, sobol, ştiucă, veveriţă, vidră, vrabie.
▪ plante: bob, cocean, gulie, hamei, hrean, jir, lobodă, mac, măslin, morcov, ovăz,
praz, rapiţă, răchită, rogoz, sfeclă, ştir.
▪ acţiuni: clădi, clăti, coborî, croi, dărui, dobândi, dovedi, goni, grăi, hohoti, huli,
iscăli, isprăvi, iubi, izbi, izgoni, îndrăzni, înveli, învârti, logodi, lovi, năvăli, nimeri, obosi,
odihni, omorî, opri, osteni, otrăvi, păzi, pipăi, pândi, pârli, plăti, pofti, porni, porunci, primeni,
primi, privi, risipi, săvârşi, sfârşi, spoi, târî, tocmi, topi, trăi, trudi, voi, zări, zdrobi, zâmbi.
▪ adverbe: aievea, da, iute, împotriva, prea, razna.
▪ interjecţii: iată, iacă.

2
 ▪ noţiuni diverse: ceată, cireadă, ciudă, comoară, dar, duh, dungă, glas, gloată,
grămadă, horă, ispită, leac, lene, milă, muncă, nădejde, năduf, nărav, necaz, nevoie, noroc,
norod, obicei, obşte, pacoste, pagubă, pâlc, plocon, poveste, prieten, primejdie, scârbă, sfadă,
sfat, sfert, soroc, sprijin, stâlp, stârv, taină, temei, treabă, veste, vorbă, vrajbă, zvon.

Influența slavă își face simțită prezența și în ceea ce privește antroponimele

(Aldea, Bogdan, Cârstea, Cristea, Dan, Dodu, Dobre, Dragomir, Dumitru, Ivan, Mihu, Mihnea,
Milea, Mircea, Nedelcu, Neagoe, Preda, Pârvu, Radu, Staicu, Stan, Vlad, Vlaicu, Vâlcu,
Voinea), hidronimele și troponimele (Topolniţa, Cerna, Slănic, Prahova, Vâlcea, Zlatna,
Doftana, Crasna, Râmnic, Vorona, Voroneţ, Snagov, Sohodol, Bistriţa, Bârzava, Topliţa,
Ialomiţa, Craiova).

Unii termeni au dublat cuvinte moştenite din latină: arină -nisip, ucide - omorî,
vipt - hrană, aer - văzduh, fântână - izvor, pulbere - praf.

În lexic, se atribuie influențelor slave derivarea cuvintelor cu unele prefixe și

sufixe:
▪ ne-: nemernic, netrebnic, nebun, nelinistit;
▪ po-: a popri, a poticni, a ponegri;
▪ pre-: a preda, a preface, a prelua;
▪ prea-: preaiubit, preasfânt, preafericit;
▪ răs-/răz-: a răzbi, a răscumpăra, a răstălmăci, a răsciti, a răzbate, a se răzgândi;
▪ -ar: zlătar, aurar, fugar;
▪ -ac: prostănac, scundac;
▪ -aci: stângaci, trăgaci;
▪ -an: beţivan, golan, roscovan;
▪ -anie: păţanie, petrecanie;
▪ -as: codas, pătimas, trufas; (diminutival) fluieras;
▪ -eală: spoială, pripeală, zugrăveală;
▪ -ean: craiovean, moldovean;
▪ -eţ: măreţ, lunguieţ, glumeţ;

3
 ▪ -ice: pădurice, găurice;
▪ -iste: cânepiste, porumbiste;
▪ -is: păpuris, tufis;
▪ -iţă: fetiţă, rochiţă, fundiţă;
▪ -iv: costeliv, guraliv.

Prin influenţa slavă, sunt explicate de către unii cercetători şi câteva particularităţi
morfologice:
▪ genul neutru care „s-ar fi întărit” în română prin interferenţă cu slava.
▪ vocativul în -o al femininelor: soro, ţaţo, Anico ar reproduce vocativul în -o al
femininelor slave cu tema în -a: zĕno (la nominativ: zĕna).
▪ numeralul de la 11 la 19 constituit prin adiţiune: unsprezece, sl. jedinŭ na desente
lit. „unu peste zece”.
▪ diateza reflexivă s-a dezvoltat în română datorită influenţei slave: a se căi, de
exemplu, reproduce forma slavă kajati se, iar a se ruga (un verb latin) calchiază echivalentul slav
moliti se.
▪ întrebuinţarea auxiliarului după verb: auzit-am, văzut-au

Elementele slave circulă în mare parte în toate dialectele, iar unele dintre ele au
intrat chiar în fondul principal lexical. Multe cuvinte de origine greacă sau maghiară au intrat în
limba română prin filieră slavă. Alexandru Graur a stabilit că în vocabularul de bază al limbii
române, 305 cuvinte sunt de origine slavă, ceea ce reprezintă 21,49% (față de 827 moștenite din
latină, adică 58,21%).

BIBLIOGRAFIE

1. Ivănescu, Gheorghe, Istoria limbii române, Editura Junimea, Iaşi, 1980;

2. Rosetti, Al., Istoria limbii române, Editura Academiei, Bucureşti 1984.