Drumul cîinelui

Bezna atîrnă de fiecare creangă şi crenguță,

puloverul atîrnă pe umeri, zgomotele îndepărtate se aud
aproape şi limpezi. E tȃrziu şi niciun trol
de pădure pe stradă, numai copaci cu scorburi
ştiute pe dinafară şi un cîine care scoate aburi
pe nas şi caută în gunoi.

Și brusc începe - și se termină la fel de brusc:

casele dispar, crengile dispar, cîinele se duce
cu bezna, rămîi singur în lumina metalizată
în care te-ai născut.
O mînă de asistentă coboară din ceruri și
îți palpează capul, să vadă din ce ești făcut.

În serile ciudate, cînd pescărușii de pe

madgearu se-nvîrt mai încolo, în lahovari,
rupi guma de la creion și o mesteci mecanic.
Te-ai masturbat gîndindu-te la aceeași și aceeași fetiță
care-ți lega șireturile la grădiniță, acum fotomodel,
și dormi liniștit.

E o chestie de secunde pînă cînd lumina se rupe-n felinare

și-ți pare rău că nu durează mai mult.
Cîinele vine, te miroase și se duce la stîlp.