Vântul de nord, trepidații

(I)

Îl văd pe tata cum se face de la an la an mai mic, mai ghemuit,

cum își schimbă mai repede cămășile de vară
cu cele mai groase, pe care le ține primăvara mai mult,

cum îi zice lui Soso Șoșo ăla al tău sau cum mă întreabă mereu
care Dan? păi cum care.

Mama a murit când aveam zece ani.

Credeam că e un fel de răceală mai lungă,
sau că așa îi place ei în ultima vreme, să stea mai mult în pat și halat
și să se tundă scurt, băiețește.

Când cancerul a devenit nasol-nasol, m-au dus la țară.

Îmi plăcea la țară, cu animale și verișori mulți,
copil crescut în moalele blocului,
îmi plăcea să merg să iau vacile de pe câmp
și să stau seara de vorbă la poartă.

Când a venit și tata, m-am bucurat.

Îmi amintesc apoi plimbarea pe râu,
în care mi-a vorbit despre moarte,
cuvinte frumoase, pe care îmi pare rău că le-am uitat.
Am aruncat o vreme pietricele în râu și am plâns.

Nu mai știu ce am făcut după,

în ziua aia sau în zilele care au urmat.
Probabil că m-am jucat mai puțin
și am pierdut uneori socoteala timpului.
Într-o dimineață, ne-am urcat în mașină și am plecat.

(II)

Acolo, la sfârșitul iernii vine vântul de nord și toți

îl ascultă cutremurați.
Când vântul de nord e aproape,
îl simt bărbații și femeile, munții,
sălbăticiunile, vitele.
Venirea lui, precedată totdeauna de vânturi mai reci,
e vestită de un șuierat profund și cald.
Casele se strâng una în alta ca o familie speriată.
Să vezi acest vânt cum aleargă și înghite zăpada.
Când vine, oamenii parcă se calcă pe bătătură
mai puțin unii pe alții. E ceva.

Anul ăsta parcă vine mai greu, spune un bătrânel

bătrânei de lângă el, și tresare scurt, curentat.

Zici? Zilele trecute am văzut un arici.

Și n-a fost rea, îmi plac iernile prin care treci
cum ai trece prin casă
până în partea cealaltă, în grădină.

(nu tot ce se întâmplă în poem trebuie să fie adevărat,

cum nu tot ce e adevărat ar trebui să se întâmple în viață.
unele lucruri au un adevăr al lor pe care poate
nici nu-i bine să încerci să-l descrii.)
Nu-i bine ca omul să fie singur, aș fi zis.