Fântâna Lahovari

Unul dintre monumentele celebre din București este Fântâna Lahovari, numită după
politicianul și ziaristul George Emanuel Lahovari (caligrafiat și Lahovary), fratele mai
cunoscutului Alexandru N. Lahovari. Fântâna a fost construită în 1903 din dorința soției acestuia,
prințesa Suțu (Soutzu), căsătorită cu principele Alexandru Suțu după moartea primului soț, și a
fost realizată de sculptorul Carol Storck.
Fântâna se află în prezent în fața Blocului Gioconda, în Piața Națiunilor Unite, însă nu a
fost mereu amplasată acolo, iar povestea din spatele construirii ei este una foarte interesantă,
pornind de la un duel.

Duelul

În urmă cu o sută și ceva de ani, onoarea era un principiu după care membrii înaltei
societăți nu ezitau să se ghideze. De multe ori, în perioada post-pașoptistă, printre fiii de boieri și
intelectualii români, una dintre modalitățile de rezolvare a problemelor era duelul.
În toamna lui 1897, George Em. Lahovari, deputat conservator, publică în ziarul
L'Indépendance Roumaine, al cărui proprietar era, articolul Deux politiques, în care îl atacă pe
unul din colegii săi de partid, fruntașul conservator Nicolae Filipescu, aducându-i acestuia
acuzații de duplicitate politică. Simțindu-și onoarea lezată, acesta din urmă îl va provoca pe
Lahovari la duel. Lahovari i-a scris lui Filipescu, cerându-și scuze și solicitând împăcarea, însă
Filipescu nu a renunțat la provocare, iar martorii au încheiat un proces verbal, în ciuda faptului
că Codul Penal din acea vreme prevedea delictul de duel și pedeapsa cu închisoarea pentru
făptași.
Istoricul Andrei Oișteanu a publicat în România Literară o serie de articole în care
tratează pe larg problema duelului la români. Într-unul dintre acestea (Din nou despre duelul la
români), Oișteanu descrie felul în care a avut loc confruntarea dintre cei doi, reeferindu-se la
multiplele feluri în care a fost încălcat codul existent între dueliști:

Din păcate, „condiţiile impuse" au dus la decesul lui Lahovari. În primul

rând, martorii n-au convenit ca lupta să continue doar „jusqu'au premier sang",
 ci până când unul dintre duelişti va fi în imposibilitate de a continua lupta. Cu
alte cuvinte, până la moartea sau rănirea gravă a unuia dintre protagonişti. În al
doilea rând, locul de desfăşurare a duelului nu a fost unul neutru. A fost aleasă
sala  de scrimă în care se antrena Filipescu, cu care acesta era deci foarte
familiar. În fine, lungimea acestei săli era de doar 12 metri, în loc de minim 30.
Neavând spaţiu suficient de retragere, Lahovari a fost „pus la zid". Spada lui
Filipescu a intrat 20 de centimetri (!) în corpul adversarului său. Lahovari a
murit în braţele valetului său francez, şoptind cuvintele: „Ils m'ont asassiné."
Acest eveniment a declanşat o amplă dezbatere în spaţiul public românesc şi
francez privind oportunitatea şi condiţiile de desfăşurare a duelurilor.1

În urma duelului, Nicolae Filipescu a fost condamnat la șase luni de închisoare, fiind
grațiat de Regele Carol.

Construirea fântânii și parcursul acesteia

Fântâna a fost construită în 1903 și inițial a fost amplasată în fața Sălii de Tir și
Gimnastică (locul unde a avut loc duelul dintre Lahovari și Filipescu și unde cel dintâi își
pierduse viața). După cum am spus, ea a fost comandată de soția lui Lahovari.
Observăm că între moartea lui Lahovari și construirea fântânii trec câțiva ani. Prima
cerere a fost adresată Primăriei în iunie 1901 și conținea următorul text:

Subsemnata Zoe G. Lahovary, născută I.

Alexandrescu, voind a construi o fântână pe cheiul
Dâmboviţei în apropiere de sala de scrimă în memoria
soţului meu. Vă rog să bine-voiţi a disposa să mi se cedeze
locul necesar unei asemenea fântâni, pe care voi ceda
comunei pentru serviciu public
Primiţi vă rog Domnule Primar asigurarea
distinsei mele consideraţiuni (...)2

1
Oișteanu, Andrei, Din nou despre duelul la români, în România Literară nr. 37/ 2005
2
Arhivele Naționale ale României, P.M.B. – Serviciul Tehnic, Dosar 238/1901, fila 1 apud Dorojan, Magdalena,
Fântâna G. Em. Lahovary, în București – Materiale de istorie și muzeografie XXIII, volum editat de Muzeul
 Urmează o serie de demersuri care vor implica diverse instituții și se vor întinde pe o
perioadă destul de lungă de timp. Toată procedura este descrisă pe larg în volumul București –
Materiale de istorie și muzeografie XXIII, cuprinzând mai multe cereri și răspunsuri care merită
explorate fie și numai pentru limbajul savuros.
Într-o altă cerere, în care doamna Lahovari cere Primăriei să hotărască locul de pe cheiul
Dâmboviței în care va fi amplasat monumentul, menționează că fântâna pe care vrea s-o
construiască în memoria soțului ei va fi „cu debit mic de apă și în felul fântânilor Wallace”3.
Considerăm utilă o paranteză în care să vorbim despre acestea.
Fântânile Wallace poartă numele lui Sir Richard Wallace, un colecționar de artă bogat
care a donat importante sume de bani, contribuind la rezolvarea mai multor probleme ale
populației Parisului cauzate de războiul franco-prusac. Pe lângă înființarea unui spital și a unui
serviciu de ambulanțe, poate cea mai importantă contribuție a sa a fost la reconstruirea rețelei de
distribuție a apei potabile, întrucât bombardamentele prusacilor distruseseră o mare parte a
acesteia.
Richard Wallace, inspirat de Fântâna Inocenților, a desenat schițe ale fântânilor, apoi l-a
angajat pe sculptorul Charles-Auguste Lebourg, pentru a le transforma în opere de artă .
Sculptorul a realizat două modele din fontă, fântâna cu cariatide și modelul montat pe perete, cel
mai cunoscut și răspândit fiind modelul cu cariatide.
Acest model presupune o fundație de piatră, pe care e așezat un piedestal octogonal, pe
care sunt așezate patru cariatide care reprezintă bunătatea, simplitatea, caritatea și sobrietatea, iar
cupola din vârf, care se sprijină pe brațele lor, e decorată cu patru delfini.
Mai târziu au mai fost realizate două modele, un model cu coloane și un model mai mic,
crescând numărul stilurilor fântânilor Wallace la patru, deși doar primele două, cel cu cariatide și
cel montat pe perete, au fost concepute de Wallace.
Acest tip de fântâni sunt recunoscute ca o particularitate pariziană, numeroase replici
fiind construite și în alte țări.

Municipiului București, 2009, p. 294

3
Arhivele Naționale ale României, op.cit., fila 2 apud Dorojan, Magdalena, op.cit., p. 295
Cele patru modele ale fântânilor Wallace
Sursă fotografii: https://frenchmoments.eu/wallace-fountains-paris/
 În urma aprobării cererii și a stabilirii locului unde urma să fie amplasată fântâna (chiar în
fața sălii de scrimă unde avusese loc duelul, sală devenită mai apoi Teatrul Regina Maria,
demolat în 1986; acum acolo se află unul dintre gemenii Sitraco), doamna Lahovari va înainta
Registraturii planul fântânii și o descriere a acesteia:

Această fântână este pe sistemul fântânelor ”Wallace” cu

debit mic și scurgere intermitentă cu deosebire că în loc să
fie de fontă, este de piatră (...).
Adâncimea fundației va fi de doi metri, ea poate varia însă
în plus după natura terenului. Zidăria deasupra fundației,
va fi din piatră cioplită și cu mortar de compoziția celui
întrebuințat la beton.
Stâlpi de apărare vor fi din piatră având un lanț
înconjurător pe trei fețe.
Corpul fântânii va fi din piatră cioplită și
ornamentată conform alăturatului plan. Piatra va
parveni din carierele Rusciuk împrejurimile Laphic
sau Câmpul Lung care va fi mai compactă și mai
tare.
Tuburile prin care va veni și va pleca apa
vor fi din fontă, și în legătură cu cele mai apropiate
tuburi de apă ale aprovizionării Primăriei sperând
într-o aprobare încurajantă a planurilor vă rog
Domnule primar a primii asigurarea deosebitei mele considerațiuni.4

Comparând planul inițial al fântânii existent în Arhivele Naționale cu forma de astăzi a

monumentului, putem observa unele modificări; cea mai evidentă este prezența în partea de sus a
bustului lui George Lahovari, realizat de Carol Storck.
Acesta vine dintr-o familie de sculptori și artiști (este fiul lui Karl Storck și fratele lui
Frederic Storck, amândoi sculptori) care și-a pus amprenta asupra imaginii Bucureștiului.
În perioada ei de început, sculptura românească „avea ca obiectiv reprezentarea
tridimensională în materiale durabile fie a busturilor și portretelor de personalități politice și
culturale, fie realizarea unor statui alegorice destinate arhitecturilor reprezentative, fie crearea
unor monumente funerare ale oamenilor de seamă ai epocii” 5. Carol Storck, format la Academia

4
Arhivele Naționale ale României, op.cit., fila 3 apud Dorojan, Magdalena, op.cit., p. 296
5
Luiza Barcan, Carol Storck, în Un secol de sculptură românească, enciclopedie online, Fundația culturală Meta,
http://www.sculpture.ro/fisa.php?id=805, accesat la 10.05.2020
de Artă Regală din Florența, cu Augusto Rivalta, reprezentant al stilului academist și al
realismului-naturalist – direcții pe care le va prelua și el – include toate acestea în activitatea sa.
Între cele mai cunoscute opere ale lui Carol Storck se numără cele șase statui alegorice de
pe fațada Palatului de Justiție din București sau statuia lui Carol Davila executată în bronz, de la
intrarea Facultății de Medicină.
După ce construcția va fi terminată, Primăria va lua în primire fântâna pe lista
monumentelor sale publice.
O descriere dintr-un ghid al monumentelor din București din anul 1966 prezintă fântâna
dedicată lui Lahovari pe locul unde a fost construită:

Așezată în fața Operetei, în fața cheiului Dâmboviței, între Splaiul Unirii

și Azilul de Noapte, raionul Bălcescu. Are forma unei campanile de cca. 5 m
înălțime, un stilobat în două trepte, cu latura inferioară de 3 m, se înalță un soclu
arhitctural compus dintr-un paralelipiped așezat pe o bază cubică simplă. Cele
patru coloane având în partea superioară câte un capitel împodobit cu ove și
frunze de lotus, susțin o cupolă. Sub cupolă între colonete este așezat un bust de
bărbat, din marmură de carrara. Fațadele soclului paralelipipedic sunt decorate
în partea superioară cu un tor în forma unei perne, înconjurat de o ramură.
Deasupra soclului curge apă dintr-o țeavă ce iese dintr-un bloc de piatră așezat
la mijlocul liniei inferioare a fațadei. 6

După demolarea zonei respective, în 1987, fântâna a fost dezafectată, secționată în trei
părți și depozitată în curtea casei Slătineanu, fostul sediu al Muzeului Municipiului București; de
aici, va fi dusă la Direcția Cultură și Patrimoniu Cultural Național a Municipiului București.
Va fi reconstituită și reamplasată în 2001 la intersecția străzilor Poiana lui Bordea, Strada
Apolodor și Biserica Sfântul Spiridon Vechi.
În luna august a anului 2003, însă, pe acel teren care aparținea Bisericii Sf. Spiridon
Vechi s-a început construirea unui așezământ social medical. Acesta a început să fie construit,
păstrând în mijloc, încă, fântâna, care a rămas câțiva ani izolată, abia în 2007 urmând să fie
reamplasată pe actuala locație, pe spațiul verde din fața blocului turn din Piața Națiunile Unite.

6
Florian Georgescu Paul Cernovodeanu, Alexandru Ceuc, Monumente din Bucureşti, ghid, Ed. Meridiane, I 966,
p.178-179 apud Dorojan, Magdalena, op.cit., p. 302
 Fântâna reamplasată în 2001; inițial, se
asigurase o zonă
ambientală, ce avea căi de acces, bănci,
iluminat public,
spații verzi.

Fântâna izolată în urma începerii

construirii
Așezământului socio-
medical Sf. Spiridon
Vechi.

Actuala amplasare a fântânii, în fața

blocului Gioconda,
cu fața spre Piața Națiunile Unite.
 Sursă fotografii:
http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/23-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-
XXIII-2009_290.pdf

Strategie publicitară pentru punerea în valoare a fântânii

Considerăm că un astfel de plan ar trebui să fie înfăptuit la nivel municipal și să aibă în

vedere mai multe fântâni din București. El ar putea să fie aplicat și la nivel național – cu un mai
mare efort de coordonare.
În București există mai multe fântâni care spun o poveste despre o perioadă din istoria
orașului sau istoria artei, unele declarate monumente istorice (Fântâna cu copii, Fântâna Luigi
Cazzavillan, Fântâna George Grigorie Cantacuzino, Fântâna Zodiac, Fântâna Patru Anotimpuri
etc.).
Pe site-ul www.modernism.ro am găsit o arhivă foto cu mai multe dintre ele:
https://www.modernism.ro/2014/11/24/fantanile-bucurestiului/ .
Cu siguranță, ele apar și prin diverse albume foto cu Bucureștiul sau prin alte cărți care
au ca temă sculptura / arhitectura. Totuși, nu am găsit nimic care să se axeze doar pe fântâni,
ceea ce pare de neașteptat, având în vedere că despre fiecare se pot spune o sumedenie de
lucruri.. Singura lucrare din această zonă pe care am descoperit-o (se poate, sigur, să mai existe
și altele) este Povești cu statui și fântâni din București, Victoria Dragu Dimitriu, editura Vremea,
2010.
Considerăm că într-un efort de reclădire a stimei Bucureștiului, accentul ar trebui pus pe
cultură și comunitate, bucureștenilor putând să le priască să afle mai multe despre istoria orașului
lor prin fântâni.
Propunem în acest sens un fel de festival al fântânilor. Ceva în această direcție s-a
întâmplat deja, deși având alte scopuri față de cele pe care ni le imaginăm.
În luna mai a anului trecut, Primăria Capitalei a organizat împreună cu ApaNova
Simfonia apei, o serie de spectacole stradale, jocuri de apă și lumini, cu ocazia terminării
lucrărilor la fântânile arteziene de pe Bulevardul Unirii. Mai multe detalii despre evenimentul cu
pricina se găsesc pe site-ul ApaNova: https://www.apanovabucuresti.ro/simfonia-
apei/#section_2_2; aflăm de acolo că spectacolele au strâns 250000 de spectatori, bucureșteni și
turiști.
Într-o astfel de serie de evenimente credem că accentul poate fi pus mai mult pe latura
aceasta, a poveștilor și istoriei orașului. Numele evenimentului pare să se potrivească perfect.
Propunem, prin urmare, o modificare a perspectivei acestui eveniment, pentru a readuce
în atenția bucureștenilor o parte din monumentele orașului lor.
Avem în vedere:
- redactarea mai multor materiale informaționale (pliante) cu fiecare fântână –
monument istoric, care să se distribuie gratuit
- organizarea unor sesiuni informative, eventual discuții cu sculptori, arhitecți în spațiul
public (nu doar spectacole, concerte)
- realizarea unui material video – documentar care să fie difuzat și la televizor
- un concurs de fotografie: oamenii să participe cu o fotografie făcută de ei cu una
dintre fântânile pe care le are în vedere evenimentul și cele care strâng cele mai multe
voturi să fie premiate.
- un site (similar cu cel care descrie deja Simfonia Apei), dar pe care să se găsească mai
multe materiale informaționale.

Toate cele de mai sus ar putea fi puse în practică și cu alte ocazii, de exemplu, când au
loc Zilele Bucureștiului.
Între 30 august 2016-30 iulie 2017, la Palatul Suțu a avut loc o expoziție (Scurtă istorie a
revanșei - Duel sau crimă?) care prezenta povestea duelului de care am vorbit mai sus; de
asemenea, puteau fi văzute acolo și alte lucruri, cum ar fi costumul istoricului Nicolae Iorga,
purtat în momentul asasinării sale, sau trusa de duel care a aparținut domnitorului Alexandru
Ioan Cuza. Un astfel de eveniment (mai multe detalii - http://muzeulbucurestiului.ro/scurta-
istorie-a-revansei-duel-sau-crima/) poate fi luat ca un foarte bun exemplu de activitate care s-ar
putea desfășura cu ocazia unei zile dedicate fântânilor – monument din București.

Bibliografie
Dorojan, Magdalena, Fântâna G. Em. Lahovary, în București – Materiale de istorie și muzeografie XXIII,
volum editat de Muzeul Municipiului București, 2009
http://bmim.muzeulbucurestiului.ro/fisiere/23-Bucuresti-Materiale-de-Istorie-si-Muzeografie-XXIII-
2009_290.pdf

Oișteanu, Andrei, Duelul la români, de la Dimitrie Cantemir la Lucian Blaga, în România

Literară nr. 21/2005
http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/duelul_la_romni_de_la_dimitrie_cantemir_la_lucian_
blaga?caut=duelul%20la%20romani , accesat la 8.05.2020

Oișteanu, Andrei, Duelul la români (urmare din numărul trecut), în România Literară nr.
22/2005
http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/duelul_la_romni_urmare_din_nr._trecut?caut=duelul
%20la%20romani , accesat la 8.05.2020

Oișteanu, Andrei, Din nou despre duelul la români, în România Literară nr. 37/2005
http://romlit.romanialiterara.com/index.pl/din_nou_despre_duelul_la_romni?caut=duelul%20la
%20romani , accesat la 9.05.2020

Pădurean, Bianca, Pagina de istorie: Cum se băteau politicienii români în secolele trecute,
https://www.rfi.ro/social-97821-pagina-de-istorie-cum-se-bateau-politicienii-romani-secolele-
trecute, accesat la 9.05.2020

Barcan, Luiza, Carol Storck, în Un secol de sculptură românească, enciclopedie online, Fundația
culturală Meta, http://www.sculpture.ro/fisa.php?id=805, accesat la 10.05.2020

Alte site-uri / articole consultate:

https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-storck.html
http://metropotam.ro/La-zi/Muzee-din-Bucuresti-Casa-Storck-art7087336963/
http://muzeulbucurestiului.ro/scurta-istorie-a-revansei-duel-sau-crima/
https://www.apanovabucuresti.ro/simfonia-apei/#section_2_2
https://www.modernism.ro/2014/11/24/fantanile-bucurestiului/

Radu Nițescu
CEP, an 1