Apa mineralã Borsec este cunoscutã de pe vremea romanilor.

Ea a fost încoronatã „Reginã” de împãratul

Franz Joseph. Tehnologie de ultimã orã pentru îmbuteliere. Medalia de aur si titlul de „Cea Mai Bunã Apã
Mineralã din Lume” în Statele Unite ale Americii.
A.M. PRESS: Domnule Octavian Cretu, ne puteti spune un scurt istoric al izvoarelor de apã mineralã de la
Borsec?
Octavian Cretu: În primãvara anului 1806, a început îmbutelierea industrialã a apei minerale Borsec. Sunt,
iatã, 200 de ani de atunci. Trei milioane de litri de apã mineralã erau îmbuteliati anual si transportati cu
cãrutele în Transilvania, Moldova, Valahia, Ungaria si chiar la Viena. Sticlele fabricate în Borsec erau
astupate cu dopuri de plutã si ceruite pentru etansare. Din cauza tehnologiei arhaice, îmbutelierea se realiza
doar în zilele însorite, când presiunea atmosfericã era foarte ridicatã. Acesta era secretul pentru ca apa sã
atingã cea mai mare concentratie de dioxid de carbon. Faima apelor minerale de la Borsec dateazã din
secolul XVI. Existã atestare documentarã cã apa mineralã de la Borsec a fost transpostatã cu cãrutele în
1594, în butoaie de stejar, la curtea domneascã de la Alba Iulia, unde s-a tratat Sigismund Bathory. La
sfârsitul secolului XVIII faima tãmãduitoare a apelor minerale face ca Borsecul sã aibã un renume. Se
construiesc la început niste barãci, apoi cabane si niste stabilimente balneare primitive, lucruri care fac
posibil ca numerosi bolnavi sã-si trateze bolile de care suferã. Existã însemnãri din 1767 care spun cã:
„Borsecul este locul unde se adunã bolnavii disperati din tarã si din strãinãtate”. În 1803, cetãteanul vienez
Valentin Gunther a urmat un tratament la Borsec, vindecându-se de o boalã consideratã incurabilã.
Reîntorcându-se la Viena, îi propune unei rude sã facã comert cu apa mineralã de la Borsec, pentru care sã
arendeze Borsecul (un mic cãtun la acea vreme) de la comunele Lãzarea si Ditrãu, proprietarele Borsecului.
În 1804, Gunther Zimmetshausen si Eisner (un inginer de mine) se deplaseazã la Borsec pentru a trata
arendarea si a vedea dacã se poate realiza o fabricã de sticlã pentru îmbuteliere. A fost încheiat un contract
de arendare pe 28 de ani. În afarã de sodã, la Borsec s-au gãsit din abundentã toate materialele necesare
fabricãrii sticlei. Zimmetshausen se mutã în Borsec în 1805, începând vaste lucrãri de constructii de
locuinte, defrisãri de pãdure, constructii de drumuri si o fabricã de sticlã. Aduce muncitori specialisti în
fabricarea sticlei din Austria, Bohemia, Bavaria si Polonia. Numele acestora au fost pãstrate prin
descendenti ca Siller, Talmaier, Birman, Fokt etc.
A.M. PRESS: Borsecul poartã titulatura de „Regina Apelor Minerale”. De unde s-a ajuns la aceastã
denumire?
O.C.: Documente vechi atestã cã, încã din 1594, apa mineralã Borsec era transportatã în butoaie de stejar
la curtea domneascã de la Alba Iulia. Calitãtile sale apreciate încã de pe atunci au fãcut ca, mai târziu,
încãrcatã în ulcioare din lut ars bine astupate, puse în desãgi pe spinarea cailor, apa mineralã Borsec sã fie
transportatã în Transilvania, Moldova, Valahia si chiar în Ungaria. De-a lungul secolelor, apa mineralã
Borsec a fost oaspetele de onoare al celor mai prestigioase curti europene, precum Viena, Paris, Budapesta
sau Berlin. Împãratul Franz Joseph primea la Curtea de la Viena apa mineralã de la Borsec în butoaie. El i-
a conferit apei minerale Borsec „Medalia de Aur” si a încoronat-o cu titlul de “Reginã a Apelor Minerale”.
Aceasta a fost prima medalie pe care Borsec a primit-o si a reprezentat începutul unui lung sir de premii.
A.M. PRESS: Apa mineralã Borsec a fost exploatatã si pe vremea romanilor?
O.C.: Izvoarele Borsec, situate în partea de Nord-Est a României, în statiunea Borsec din judetul Harghita,
sunt cunoscute încã din perioada romanã. Romanilor le era cunoscut locul, întrucât si în prezent mai sunt
urme ale acelor vremuri fiind descoperite mai multe morminte romane. În 1998 si 1999, colegii nostri de la
marketing au alergat foarte mult pe la bibliotecile de la Budapesta si Viena, pentru a descoperi mai multe
documente care sã ateste existenta romanilor aici. Din pãcate, ungurii nu ne dau prea multe informatii.