FACTORII DE POLUARE ŞI

MODELAREA DISPERSIEI GAZELOR

ÎN MEDIUL URBAN

1.1 Modelele de dispersie utilizate în mod curent în România

Modelele utilizate în mod curent în România, în mod operativ, pentru calcularea

concentraţiilor de poluanţi, sunt cele bazate pe soluţiile Gaussiene ale ecuaţiei difuziei.
Aceste modele se pot aplica următoarelor tipuri de surse: surse punctuale momentane
şi continue, surse liniare şi surse de suprafaţă. Modelele sunt aplicabile pentru una sau
mai multe surse. Nu sunt încă utilizate modele care iau în considerare reacţiile
poluanţilor în atmosferă. De asemenea, nu sunt utilizate în mod curent modelele la
mezo-scara, datorită lipsei datelor meteorologice necesare.
Restricţiile în selectarea modelelor care pot fi utilizate în mod curent în România
sunt impuse de următoarele circumstanţe existente:
 datele meteorologice nu sunt accesibile în mod automatizat, în timp real;
 datele meteorologice la înălţime nu există decât la trei staţii;
 relieful complex al ţării limitează posibilitatea extrapolării datelor.
Aceste limitări impun, pentru problemele curente, nu cele de cercetare, utilizarea
modelelor bazate pe datele meteorologice standard la suprafaţa Pământului. Acestea
trebuie introduse într-un format care nu necesită o conexiune permanentă cu reţeaua
meteorologică.
Modelele utilizate consideră aceeaşi formă analitică pentru ecuaţia concentraţiei
unui anumit tip de sursă, ele fiind diversificate după modelarea următorilor parametri de
intrare:
 supraînălţarea;
 profilul vitezei vântului;
 deviaţiile standard;
 clasele de stabilitate.
Modelarea parametrilor de intrare depinde de geometria sursei şi topografia
suprafeţei. În România sunt folosite în mod curent următoarele modele:
 modelul “AXA”;
 modelul “ACCIDENT”
 modelul “CLIMATOLOGIC”
 modelul “TRAFIC”

Modelul “AXA”
Este un model utilizat pentru calcularea concentraţiilor de poluanţi provenind de la
una sau mai multe surse punctuale continue, pe axa vântului, la diferite distanţe.
Modelul permite calcularea concentraţiilor de poluanţi mediate pe timpi scurţi (de la
câteva minute la ½ oră).
Condiţiile de aplicare sunt emisia şi factorii meteorologici constanţi în intervalul
(scurt) de timp considerat pentru care se calculează concentraţiile medii de poluanţi.
Relaţia pentru calculul concentraţiei poluantului într-un punct este:
H 2
C ( x , y , z )=
Q
π u σyσz ( ) (
y2
⋅exp − 2 ⋅exp − ef2
2σy 2 σz )
unde:
Q - emisia de poluanţi în g/s;
Hef - înălţimea efectivă a sursei funcţie de temperatura şi viteza de evacuare a gazelor, diametrul
interior la vârf şi înălţimea construită a coşului;
Hef (m) - h + D h = suma între înălţimea fizica a coşului (h) şi supraînălţarea penei (D h);
u - viteza vântului la înălţimea efectivă;
s y, s z - parametrii de dispersie funcţie de clasa de stratificare a atmosferei, distanţa faţă de sursa
şi mediul în care are loc emisia (urban / rural).

Supraînălţarea penelor de poluanţi, parametru hotărâtor în evaluarea

concentraţiilor de poluanţi la o anumită distanţă de sursă, se determinată cu formula lui
Briggs corectată pentru stratificările stabile ale atmosferei. Parametrii de dispersie sy şi
sz sunt determinaţi cu formulele recomandate de OMM 1982.

Modelul “ACCIDENT”
Este un model folosit pentru o sursă cu emisie variabilă.
Date de intrare: rata de emisie, caracteristicile suprafeţei, pasul de calcul, limita
concentraţiei.
Date de ieşire: concentraţia maximă pe 30 minute la diferite distanţe, timpul de
atingere a concentraţiei de prag, timpul de depăşire a concentraţiei prag.
Avantaje: evaluarea surselor momentane cu emisie variabilă, scenarii pentru
cazuri de accident, nu necesită datele meteorologice măsurate.

Modelul “CLIMATOLOGIC”
Modelul se bazează pe teoria modelului Martin & Tikvart (EPA - R4 -73 – 024,
decembrie 1973) şi se aplică pentru una sau mai multe surse punctuale şi surse de
suprafaţă. Alegerea domeniului de mediere a concentraţiilor de poluanţi ţine seama de
regimul de funcţionare al surselor (de exemplu centrale termice) astfel încât acesta să
rămână constant în intervalul de mediere considerat.
Condiţiile de aplicare sunt: surse continue punctiforme sau de suprafaţă cu emisia
constantă în intervalul de timp considerat pentru care se calculează concentraţiile medii
de poluanţi. Concentraţia medie C A într-un receptor aflat la distanţa r de o sursă de
suprafaţă şi la înălţimea z de sol este dată de relaţia:
 16 8 7
16 ∞
CA= ∫
π 0 [ ∑ qk ( p ) ∑ ∑ Φ ( k ,l . m ) S ( p , z ;ul , Pm ) dp
k =1 l=1 m=1 ]
unde:
k - indice pentru sectorul direcţiei vântului;
qk(r ) - ò Q(r ,q )dq pentru sectorul k;
Q(r ,q ) - emisia în unitatea de timp a sursei de suprafaţă;
r - distanţa de receptor pentru o sursă de suprafaţă infinitezimală;
q - unghiul în coordonate polare centrat pe receptor;
l - indice pentru clasa de viteză a vântului;
m - indice pentru clasa de stabilitate;
F (k,l,m) - funcţia de frecvenţă a stărilor meteorologice;
S(r ,z;ul,Pm) - funcţia care defineşte dispersia;
z - înălţimea receptorului deasupra solului;
ul - viteza vântului reprezentativa;
Pm - clasa de stabilitate.

Modelul “TRAFIC”
Modelul este bazat pe soluţia Gaussiana (Johnson şi alţii, 1976) pentru calcularea
concentraţiei pentru o sursă liniară (Hanna, OMM – Geneva, 1982).
Datele de intrare:
 rata de emisie pe unitatea de lungime;
 harta conţinând configuraţia drumurilor;
 caracteristicile zonei (urban/rural);
 coordonatele drumurilor;
 grila de calcul;
 frecvenţa de apariţie a direcţiei vântului, vitezei vântului şi clasei de stabilitate.

1.2 Principalele aplicaţii ale modelelor de dispersie

Multe probleme de poluare a aerului cer simularea dispersiei poluanţilor de la o
sursă dată (sau surse) pentru a estima concentraţia poluanţilor într-un punct, sau într-o
anumită zonă. Ele sunt larg folosite în proiectarea coşurilor de dispersie a gazelor,
selectarea amplasamentelor viitoare, evaluarea impactului asupra mediului cu scopul
minimizării efectelor adverse ale noilor proiecte de dezvoltare precum şi pentru scopuri
de management a calităţii aerului pentru timp scurt, exemplu controlul episodic.
În general, modelul de dispersie este o unealtă pentru:
 asumarea responsabilităţii pentru nivelurile existente de poluare;
 selectarea amplasamentelor şi a parametrilor constructivi ai surselor viitoare de
poluare;
  planificarea controlului episoadelor de poluare a aerului, adică definirea
strategiilor imediate de intervenţie în scopul evitării episoadelor severe de
poluare a aerului într-o anumită regiune;
 evaluarea tehnicilor şi strategiilor de control a emisiilor, stabilirea reţelelor de
supraveghere a calităţii aerului, evaluarea controlului impactului viitor;
 stabilirea legislaţiei în domeniul controlului emisiilor, adică determinarea ratelor
de emisie maxim admise care respectă standardele de calitatea aerului.
Rezultatele obţinute în urma modelării împreuna cu măsurătorile de calitatea
aerului completează componenta “emisii” a sistemului de monitorizare a calităţii aerului.
Modelele de dispersie permit:
 completarea datelor provenind din măsurători în cadrul reţelelor, date care nu
pot avea niciodată o acoperire suficientă ca variaţie spaţială, temporală şi
domeniu de poluanţi;
 predicţia concentraţiilor de poluanţi, modelarea fiind singura modalitate tehnică
de a obţine date cantitative.
Modelele de dispersie utilizate în mod curent în România pot furniza date
corespunzătoare medierii pe un interval de timp de 30 minute, aceasta ţinând cont de
standardul de calitate a aerului. Pentru studii epidemiologice, rezultatele sunt folosite în
scopul evaluării riscurilor existente şi viitoare pentru sănătatea populaţiei, în cazul
apariţiei poluării atmosferei pe termen scurt şi pe termen lung.
Rezultatele sunt de asemenea utilizate în scopul evaluării riscurilor existente şi
viitoare asupra vegetaţiei, animalelor, construcţiilor şi materialelor. Modelele
“CLIMATOLOGIC” şi “TRAFIC” sunt folosite frecvent în scopul comparării cu cerinţele
impuse de dezvoltarea urbană şi industrială şi de folosirea terenurilor. Referitor la una
din cele mai importante aplicaţii ale modelării dispersiei – predicţia concentraţiilor de
poluanţi, printre problemele majore care pot fi soluţionate sunt:
 elaborarea acordurilor de mediu pentru noile surse: conformarea cu legislaţia,
controlul surselor, schimbarea amplasărilor, limitarea activităţilor;
 pregătirea planurilor de dezvoltare;
 elaborarea scenariilor necesare planurilor de intervenţie în caz de poluare
accidentală.
Utilizarea modelelor de dispersie conduce la identificarea priorităţilor de mediu:
 evaluarea contribuţiei surselor la poluarea unei anumite zone şi identificarea
acelor surse care aduc o contribuţie majoră;
 evaluarea impactului surselor în cazul în care se emit poluanţi care nu sunt
măsuraţi în mod curent (în special pentru substanţe cu grad ridicat de
toxicitate);
 evaluarea poluării transfrontaliere a aerului.
O altă aplicaţie a modelarii dispersiei este rezolvarea unor probleme legate de
amplasarea punctelor de măsura a calităţii aerului:
 proiectarea şi implementarea reţelelor de monitorizare a calităţii aerului la
diferite niveluri;
  optimizarea configuraţiei reţelelor actuale şi a programelor de măsură;
 testarea şi calibrarea modelelor.
Utilizarea modelelor matematice conduce la dezvoltarea strategiilor şi
reglementărilor de mediu prin:
 elaborarea autorizaţiilor de mediu pentru sursele existente: evaluarea aplicării
legislaţiei, planul de conformare, programul auto - monitoring;
 identificarea surselor majore ale poluării aerului;
 cuantificarea şi evaluarea măsurilor de reducere a emisiilor;
 elaborarea programelor de management a calităţii aerului;
 dezvoltarea reglementarilor la nivel local.
În cadrul modelelor prezentate sunt calculate o serie de mărimi şi anume:
parametrii de dispersie, viteza vântului la înălţimea efectivă, supraînălţarea penei de
poluant etc. În cazul poluării produse de traficul rutier este important să se cunoască
modul de dispersie în atmosferă a principalilor agenţi poluanţi CO 2, SO2, NO, precum şi
efectul vântului în transportarea acestor noxe.

1.3 Privire generală asupra datelor de intrare la modelele de dispersie

Modelele de dispersie necesită diferite tipuri de informaţii despre sursa sau
sursele care urmează să fie modelate. În plus, în funcţie de tipul de model, pot fi
specificate diverse opţiuni privind datele de ieşire. Acest paragraf este estimat să ofere
o vedere generală de bază asupra tipurilor de informaţii pentru datele de intrare şi de
ieşire utilizate în cadrul modelelor de dispersie. În linii mari, un utilizator al modelelor de
dispersie va folosi patru tipuri de date de intrare de baza: date meteorologice, parametrii
sursei, informaţii despre receptor şi date topografice pentru teren.
Parametrii meteorologici cuprind distribuţii orare sau de frecvenţă pentru:
 viteza vântului;
 direcţia vântului;
 clasa de stabilitate (computerizat);
 înălţimea de amestec (adesea computerizat);
 temperatura;
 pătura de nori.
Măsurătorile datelor meteorologice sunt prelucrate în mod obişnuit cu un
program de calculator, cunoscut ca un pre-procesor pentru calcularea clasei de
stabilitate şi a înălţimii de amestec şi care transformă aceste date într-o formă adecvată
utilizării pentru modelele de dispersie.
Viteza vântului u se calculează utilizând viteza vântului măsurată la înălţimea
standard de 10 m. Calculul vitezei vântului pentru diverse înălţimi se face pe baza unui
profil de viteza care are la bază date experimentale şi argumente teoretice. Astfel de
profiluri depind de rugozitatea terenului şi clasa de stabilitate şi sunt de forma:
 p
z
u=u 0
( )
z0
unde:

u0 - este viteza vântului măsurată la 10 m (aşa-numita viteză a vântului la sol);

z - este înălţimea la care se calculează viteza vântului (în model: înălţimea
efectivă);
z0 - 10 m;
p - este un parametru empiric care depinde de clasele de stabilitate şi de
rugozitate.
În ceea ce priveşte direcţia vântului – din punct de vedere meteorologic – este
definită ca fiind direcţia dinspre care bate vântul. În consecinţă până de poluant se va
deplasa în direcţie opusă faţă de direcţia vântului astfel definită.

Viteza critică
Viteza vântului influenţează valoarea concentraţiei de poluant la sol atât direct
cât şi prin supraînălţare. Aceste variaţii au însă sens opus după cum urmează:

α
ΔH =
 u când viteza vântului creşte, supraînălţarea penei de poluant scade
iar concentraţia de poluant la nivelul solului creşte.
β
C=
 u când viteza vântului creşte concentraţia de poluant la nivelul solului
creşte.
Cele două variaţii ale concentraţiei cu viteza vântului au, evident, ordine de
mărime diferite. La o anumită viteză a vântului la care se realizează echilibrul între
diluţia datorată vitezei vântului şi efectul variaţiei înălţimii efective, în aceleaşi condiţii de
stabilitate apare concentraţia maximă de poluant la nivelul solului C max. Viteza vântului
u ( C max )
pentru care se realizează această concentraţie se numeşte viteza critică şi
este specifică fiecărei surse.

Temperatura aerului

Reprezintă principalul element meteorologic care exprimă, din punct de vedere

fizic, viteza cu care particulele de aer efectuează mişcări de tip boolean (dezordonate)
provocate de starea termică a volumului de aer. Pentru măsurarea temperaturii aerului
se utilizează diferite scări, în Europa scara Celsius fiind  predominantă.  Regimul
temperaturii aerului poate fi descris cu ajutorul mai multor parametri climatici rezultaţi
din analiza şi calculul statistic al  şirurilor de date: sumele, mediile, valorile extreme,
durata intervalelor cu valori caracteristice, frecvente,  probabilităţi, etc.   Toţi aceşti
parametri se fundamentează pe măsurătorile temperaturii aerului din adăpostul
meteorologic de la fiecare staţie din reţeaua naţională. În această lucrare a fost luată ca
bază perioada  de măsurători de 40 de ani  (1961-2000), când programul climatologic a
inclus patru termene de observaţii (01; 07; 13; 19 timp local mediu solar) efectuate cu
ajutorul termometrului ordinar cu mercur. Înregistrarea extremelor zilnice de
temperatură s-a efectuat cu termometre speciale, de maximă (cu mercur) şi de minimă
(cu alcool) la două termene de observaţie luându-se ca reper ziua climatologică (19 –
19h).  Pe lângă temperatura măsurata la diferite termene, mai este utilizată
înregistrarea continuă a temperaturii cu ajutorul termografelor instalate  de asemenea în
adăpostul meteorologic. Temperaturile orare extrase de pe termograme suportă unele
corecţii prin raportarea la valorile citite la termometrul ordinar la cele patru   termene de
observaţie. În sistemele inteligente de transport, monitorizarea temperaturii aerului se
realizează în zonele urbane aglomerate, pentru a corobora efectele temperaturii cu
dispersia noxelor în atmosferă şi direcţia, intensitatea vântului. Legat de aceste
informaţii, unele sisteme de tip ATMS pot adopta strategii de deviere a traficului rutier
din zonele poluate.

Parametrii sursei cuprind următoarele, pentru fiecare sursă:

 Emisii. Parametrii referitori la emisii sunt: debitul, exprimat de regulă în
grame pe secundă; temperatura gazelor evacuate (Kelvini - în cele mai multe
modele de dispersie utilizate în Statele Unite), viteza de evacuare a gazelor din
eşapament, exprimată în metri pe secundă. Dimensiunile clădirilor (acestea sunt
incluse în general dacă dimensiunea şi amplasamentul arterei rutiere faţă de
clădire poate influenţa).
 Informaţiile despre receptor. Concret, modelele simple de triere nu
necesită informaţii despre receptor. Modelele de triere vor raporta concentraţiile
maxime, coordonatele acestor concentraţii şi condiţiile meteorologice care
contribuie la aceste concentraţii.
Modelele rafinate vor accepta sisteme polare sau carteziene de receptori precum
şi până la sute de amplasamente ale utilizatorilor specificaţi. Structurile tipice de intrare
constau în listarea distanţelor cercurilor sau liniilor de la o sursă centrală sau alt
amplasament şi a gradelor sau spaţiilor pentru receptori, amplasate de-a lungul acestor
linii sau cercuri. Programul va adăuga informaţiile care au rămas astfel încât utilizatorul
să nu fie nevoit să introducă fiecare receptor individual.
 Măsurători topografice ale terenului. Aceste date de intrare ar trebui
incluse când activitatea de modelare se desfăşoară în teren deluros sau montan,
utilizând modele rafinate. Când se introduc rezultatele măsurătorilor topografice,
utilizatorul trebuie să introducă fiecare receptor individual de-a lungul zonei
înălţate deasupra nivelului mării. Aceste date de intrare necesită un nivel mare de
pregătire preliminara şi presupune disponibilitatea hărţilor topografice.

1.4 Aplicaţii ale modelelor de dispersie

Multe probleme de poluarea aerului cer simularea dispersiei poluanţilor de la o
sursă dată (sau surse) pentru a estima concentraţia poluanţilor într-un punct, sau într-o
anumită zonă. În general, modelul de dispersie este o unealtă pentru:
 asumarea responsabilităţii pentru nivelurile existente de poluare;
 selectarea amplasamentelor şi a parametrilor constructivi ai surselor viitoare de
poluare;
  planificarea controlului episoadelor de poluare a aerului, adică definirea
strategiilor imediate de intervenţie în scopul evitării episoadelor severe de
poluare a aerului intr-o anumita regiune;
 evaluarea tehnicilor şi strategiilor de control a emisiilor, stabilirea reţelelor de
monitoring a calităţii aerului, evaluarea controlului impactului viitor;
 stabilirea legislaţiei în domeniul controlului emisiilor, inclusiv din domeniu rutier,
adică determinarea ratelor de emisie maxim admise care respectă standardele
de calitatea aerului.
Rezultatele obţinute în urma modelării împreună cu măsurătorile de calitatea aerului
completează componenta “emisii” a sistemului de monitorizare a calităţii aerului.
Modelele de dispersie permit:
 completarea datelor provenind din măsurători în cadrul reţelelor, date care nu pot
avea niciodată o acoperire suficientă ca variaţie spaţială, temporală şi domeniu
de poluanţi;
 predicţia concentraţiilor de poluanţi, modelarea fiind singura modalitate tehnică
de a obţine date cantitative.
Modelele de dispersie utilizate în mod curent în România pot furniza date
corespunzătoare medierii pe un interval de timp de 30 minute, aceasta ţinând cont de
standardul de calitate a aerului. Pentru studii epidemiologice, rezultatele sunt folosite în
scopul evaluării riscurilor existente şi viitoare pentru sănătatea populaţiei, în cazul
apariţiei poluării atmosferei pe termen scurt şi pe termen lung. Rezultatele sunt de
asemenea utilizate în scopul evaluării riscurilor existente şi viitoare asupra vegetaţiei,
animalelor, construcţiilor şi materialelor.
Modelele “CLIMATOLOGIC” şi “TRAFIC” sunt folosite frecvent în scopul
comparării cu cerinţele impuse de dezvoltarea urbană şi industrială şi de folosirea
terenurilor. Referitor la una din cele mai importante aplicaţii ale modelarii dispersiei –
predicţia concentraţiilor de poluanţi, printre problemele majore care pot fi soluţionate
sunt:
 elaborarea acordurilor de mediu pentru noile surse: conformarea cu legislaţia,
controlul surselor, schimbarea amplasărilor, limitarea activităţilor;
 pregătirea planurilor de dezvoltare;
 elaborarea scenariilor necesare planurilor de intervenţie în caz de poluare
accidentală.
Utilizarea modelelor de dispersie conduce la identificarea priorităţilor de mediu:
 evaluarea contribuţiei surselor la poluarea unei anumite zone şi identificarea
acelor surse care aduc o contribuţie majoră;
 evaluarea impactului surselor în cazul în care se emit poluanţi care nu sunt
măsuraţi în mod curent (în special pentru substanţe cu grad ridicat de toxicitate);
 evaluarea poluării transfrontaliere a aerului.
O altă aplicaţie a modelarii dispersiei este rezolvarea unor probleme legate de
amplasarea punctelor de măsură a calităţii aerului:
 proiectarea şi implementarea reţelelor de monitorizare a calităţii aerului la diferite
nivele;
 optimizarea configuraţiei reţelelor actuale şi a programelor de măsură ;
 testarea şi calibrarea modelelor.
Utilizarea modelelor matematice conduce la dezvoltarea strategiilor şi reglementarilor
de mediu prin:
 elaborarea autorizaţiilor de mediu pentru sursele existente: evaluarea aplicării
legislaţiei, planul de conformare, programul de auto-monitoring;
 identificarea surselor majore ale poluării aerului;
 cuantificarea şi evaluarea masurilor de reducere a emisiilor;
 elaborarea programelor de management a calităţii aerului;
 dezvoltarea reglementarilor la nivel local.

1.5 Exerciţiu practic

1. Prezentaţi avantajele şi dezavantajele modelelor de
dispersie studiate.
2. Alegeţi o intersecţie şi identificaţi sursele de poluare din
zonă.
3. Pentru intersecţia aleasă prezentaţi punctele de măsură a
calităţii aerului.