Sisteme de telecomunicaţii pentru transporturi

Capitolul 1
ROLUL TELECOMUNICAŢIILOR
ÎN TRANSPORTURI
1.1 INTRODUCERE

Transporturile şi telecomunicaţiile sunt două industrii importante care

conlucrează şi se întrepătrund într-o oarecare măsură. În sensul cel mai larg,
transporturile se ocupă cu deplasarea bunurilor şi a persoanelor iar
telecomunicaţiile permit transmisiunea informaţiei la distanţă. Vedem că
amândouă aruncă un pod în spaţiu între două puncte diferite geografic. La
definiţia telecomunicaţiilor ar trebui să adăugăm: „cu mijloacele electronicii,
pe baza electromagnetismului“. Într-adevăr, poştaşul cară zilnic în tolba lui
informaţie în formă scrisă, ambalată în plicuri sau ca publicaţii periodice.
Poşta clasică, ce include şi coletărie, ţine indiscutabil de transporturi, în vreme
ce poşta electronică o imită cu mijloace specifice telecomunicaţiilor. Iar de
principiu, dacă ar fi să ne dăm frâu liber fanteziei, am putea crede că
teleportarea, atât de naturală în filmele SF, ar putea deveni într-o zi realitate:
oameni şi bunuri s-ar putea deplasa atunci aproape instantaneu prin spaţiu
prin magia mecanicii cuantice.
Desigur, transporturile nu sunt singurul domeniu ce beneficiază de
mijloacele telecomunicaţiilor: nu avem decât să ne gândim la bănci, la
lanţurile de magazine cu plata lor electronică, la poliţie şi la armată, la
serviciile de urgenţă, la administraţia publică, etc. Pentru telecomunicaţii,
transporturile reprezintă un domeniu de aplicaţie. În vreme ce orice aplicaţie
este cumva specifică, tehnologia respectivă în general se aplică şi în alte
domenii. În acest curs intitulat „Sisteme de telecomunicaţii în transporturi“,
vom face cunoştinţă cu tehnici generale de telecomunicaţii, exemplificând de
fiecare dată cu aplicaţii, actuale sau posibile, din transporturi. Nu vom intra
în descrierea detaliată a vreunui echipament efectiv utilizat în transporturi din
mai multe motive. Pe de o parte, deşi pentru cel ce lucrează direct cu un
asemenea echipament, să spunem pentru a-l depana la nevoie, buna
cunoaştere a acestuia nu poate fi înlocuită de nimic, având în vedere bugetul
de timp limitat de care dispunem, aceasta ne-ar împiedica să ne facem o
vedere mai largă, mai cuprinzătoare, asupra telecomunicaţiilor. Iar noi nu ne
pregătim pentru meseria de tehnician, oricât de respectabilă ar fi aceasta, ci
pentru profesia de inginer, a cărui menire cum o spune şi numele este să
inventeze, să născocească lucruri noi. În afară de aceasta, orice echipament
produs de o firmă particulară şi pus în funcţie la un utilizator particular, oricât
 2

de bun ar fi el la început, cu timpul se uzează fizic şi moral. Pe de altă parte,

nimic din telecomunicaţii nu este atât de specific transporturilor încât să nu
se aplice şi în alte domenii. În restul acestui prim capitol, vom face un tur de
orizont în domeniul transporturilor, încercând să punem în evidenţă rolul
jucat de telecomunicaţii.

1.2 TRANSPORTURI RUTIERE

Un prim mod de transport este circulaţia pe drumurile publice „cu

maşina“. Oricine se suie la volanul unui autovehicul este conştient că lucrul
nu este chiar lipsit de pericole; trebuie să respecte o sumă de reguli de
circulaţie, să fie prudent pentru a evita accidentele, din vină proprie sau din
vina altuia. Un prim ajutor îi vine de la semafoare, a căror culoare este o
indicaţie preţioasă. Aceste semafoare sunt conectate într-o reţea şi astfel
corelate pentru optimizarea traficului.
Automobilele de fabricaţie recentă sunt echipate cu diferite mijloace
de telecomunicaţii. Astfel, un şofer poate cunoaşte propria poziţie cu ajutorul
unui sistem global de poziţionare realizat cu sateliţi de telecomunicaţii. Un
turist aflat la volanul maşinii într-o zonă care nu-i este familiară poate primi
o hartă electronică împreună cu indicaţii precise şi deosebit de utile referitoare
la hoteluri, moteluri, spitale, obiective turistice, etc. Dar poate fi şi avertizat
de condiţiile de trafic care îl aşteaptă: congestie, accidente, fenomene
meteorologice nedorite. Deosebit de utile pentru siguranţa circulaţiei sunt
sistemele care îl asistă efectiv pe conducătorul auto. Se ştie că reacţia, chiar
şi cea mai promptă, a omului, este limitată fiziologic, astfel încât uneori
şoferul nu poate evita un accident chiar dacă îl vede venind. Să presupunem
că pe un drum public se merge „la bară“, adică, distanţa dintre două vehicule
succesive este mică iar vizibilitatea nu este bună. Dacă un vehicul frânează
intempestiv, cel din urma lui nu are timp să frâneze, al treilea la fel şi astfel
se produce un carambol în care sunt implicate multe vehicule. Dacă însă
aceste vehicule sunt echipate cu sisteme de transmisiune a informaţiei, maşina
care frânează transmite automat această informaţie celei care vine după ea iar
aceasta frânează automat, trecând peste factorul uman cu reacţiile sale
limitate. De asemenea, o maşină care se apropie cu viteză din spate îşi poate
semnala apropierea transmiţând un mesaj specific spre înainte.
Automobilele aflate în trafic pot forma reţele de telecomunicaţii ad
hoc, pot comunica între ele diverse informaţii utile. Companiile de taximetre
au şi ele reţele proprii de telecomunicaţii fără fir, fiecare taxi fiind conectat la
un dispecer de unde comenzile se repartizează diveşilor şoferi conform
anumitor reguli.
 3

Dar a călători cu automobilul poate fi şi o plăcere. Călătorii pot

beneficia de acces la Internet, pot viziona filme descărcate on line, etc. Nu am
menţionat până acum telefonia mobilă celulară din cauză că aceasta a fost
creată expres pentru comoditatea mobilităţii.
Vedem deci că există numeroase aplicaţii de telecomunicaţii pentru
transporturile rutiere. Dar rolul inginerilor este să găsească noi aplicaţii care
să mărească siguranţa şi comfortul celor ce călătoresc pe drumurile publice.

1.3 TRANSPORTURI FEROVIARE

Pe calea ferată călătorim cu trenul, cu metroul sau cu tramvaiul. Şi în

cazul acestui mod de transport, semafoarele sunt de mare utilitate pentru
siguranţa circulaţiei. Deoarece tramvaiul trebuie să se încadreze în sistemul
de transport urban, la fel ca troleibuzul, ca autobuzul şi ca orice autovehicul
particular, ne vom referi aici numai la tren şi la metrou.
Aşa cum se studiază la altă disciplină, există sisteme de automatizare
feroviară care comandă de la distanţă diverse obiecte din reţeaua de cale
ferată: macaze, bariere, semafoare, junctoare (prin care se conectează şi se
deconectează tensiunea electrică din catenara locomotivelor electrice).
Asemenea sisteme presupun telecomenzi şi telesemnalizări care sunt exemple
de telecomunicaţii. Ne vom referi acum însă la telecomunicaţii propriu-zise.
Un călător cu trenul nu plăteşte biletul numai pentru a fi transportat dintr-o
localitate în alta. Îndată ce îşi ocupă locul din compartiment, el se poate
conecta cu laptop-ul la reţeaua locală Ethernet a vagonului. Toate reţelele
locale Ethernet ale vagoanelor sunt conectate între ele formând o reţea locală
mai mare a întregului tren. Nodul central al acestei reţele este instalat pe
locomotivă şi el face legătura radio cu elemente de infrastructură amplasate
de-a lungul căii ferate sau cu sateliţi de telecomunicaţii şi astfel călătorul
nostru se conectează confortabil la Internet.

1.4 TRANSPORTURI NAVALE

În anul 1895, întreprinzătorul italian Guglielmo Marconi a demonstrat

prima legătură fără fir între Isle of Wight şi un vas ce naviga pe Canalul
Mânecii. Pentru prima dată, exista un mijloc eficient prin care un vas aflat în
stare de necesitate putea cere ajutor. Mai înainte (ne amintim cu plăcere de
romanul lui Jules Verne „Căpitan la cincisprezece ani“) căpitanul unui vas pe
cale să naufragieze nu-şi putea semnala situaţia disperată decât închizând
ermetic un mesaj scris pe o hârtie într-o sticlă încredinţată apoi valurilor. Dar
telegrafia fără fir a lui Marconi era un sistem primitiv prin care celebrul
 4

Titanic nu şi-a putut semnaliza satisfăcător nevoia de ajutor, deşi în zona

naufragiului se aflau alte nave care ar fi putut interveni. Astăzi, vasele mai
mari sau mai mici care cutreieră mările şi oceanele sunt echipate cu sisteme
de radio emisie şi recepţie. În anul 1967, s-a înfiinţat organizaţia
internaţională INMARSAT al cărei scop este de a utiliza o constelaţie de
sateliţi artificiali pentru a asista navele aflate în croazieră. România, la acea
dată posesoarea unei flote importante, a fost membră a acestei organizaţii încă
de la început. Pentru navele militare, echipamentele de telecomunicaţii sunt
poate chiar şi mai importante decât pentru vasele civile.
Se ştie că undele electromagnetice se propagă foarte prost prin apă.
Aceasta este o problemă serioasă pentru vasele submersibile (submarine,
batiscafe). De aceea, în ultimii ani se desfăşoară cercetări pentru
transmisiunea informaţiei cu ajutorul undelor acustice în mediu marin.
Rezultatele sunt promiţătoare.

1.5 TRANSPORTURILE AERIENE

Deloc surprinzător, avioanele şi elicopterele sunt echipate cu

aparatură de telecomunicaţii. Astfel, piloţii pot ţine legătura cu diversele
aeroporturi, lucru necesar atât pentru o bună aterizare cât şi în caz de nevoie.
Ne vom referi mai mult la aviaţia civilă despre care avem date sigure. Există
o reţea globală de linii aeriene civile care ne permite să călătorim într-un timp
relativ scurt în cele mai îndepărtate localităţi. S-ar putea să avem o legătură
directă dar cel mai probabil vom face această călătorie din mai multe zboruri.
Cum putem face aceasta aflăm de la o agenţie de turism, unde ni se vor
propune mai multe itinerarii. După ce ne exprimăm opţiunea, funcţionara de
la agenţia de turism ne face rezervarea. Acest lucru nu este greu fiindcă există
o reţea globală de telecomunicaţii a aviaţiei civile. Doar cu titlu de exemplu,
să ne imaginăm că trebuie să participăm la o conferinţă internaţională de
sisteme inteligente de transport care se ţine nu la capătul lumii ci în Edinburgh
(Scoţia, Marea Britanie). Putem atunci zbura până la Viena unde facem tranzit
spre un zbor către Londra. Dar din pricina vremii neprielnice, avionul nostru
nu ajunge la timp în Londra şi pierdem cursa de Edinburgh. Nu este un
eveniment plăcut dar nici o nenorocire nu este: datorită telecomunicaţiilor,
vom fi reprogramaţi prompt la cursa următoare iar până atunci compania
aviatică ne invită la masă în aeroport.
Deşi călătoria cu avionul este întotdeauna o experienţă interesantă şi
de regulă agreabilă, trebuie spus că sistemele de transport aerian civil sunt
perimate, chiar şi în SUA, astfel încât se pregăteşte o înnoire masivă a
acestora. Un avion civil modern, să spunem Boeing 787, este dotat cu reţele
 5

de senzori, capacitate de calcul, de telecomunicaţii, astfel încât poate participa

ca un nod inteligent într-o reţea globală de sisteme aeriene, satelitare şi de sol.
Pentru a înţelege sistemele actuale şi viitoare de telecomunicaţii pentru
aviaţie, avem nevoie de cunoştinţe temeinice iar primii paşi pentru a le
dobândi le vom face la acest curs intitulat „Sisteme de telecomunicaţii pentru
transporturi“.
De dragul completitudinii, să menţionăm şi transporturile
multimodale. Un bun sau un călător poate fi transportat dintr-un loc în altul
cu mai multe moduri de transport. De exemplu, iau tramvaiul două staţii,
schimb cu metroul, apoi iau un autobuz până la aeroport, unde mă îmbarc
într-un avion cu destinaţia Veneţia. De la aeroportul de destinaţie merg cu
taxiul până în oraş, de unde mă urc într-un vaporaş care mă duce pe Canal
Grande până aproape de hotel. Câte mijloace diferite de transport am folosit?
Dar mijloace de telecomunicaţie?

1.6 TRANSPORTURI SPECIALE

În categoria transporturilor speciale includem transportul petrolului şi

gazelor naturale prin conducte, transportul energiei electrice de la centralele
unde este aceasta produsă până la centrele de distribuţie, transportul
pneumatic al bunurilor prin conducte. În ce altă categorie am putea încadra
benzile transportoare, de exemplu, cele pe care sunt aduse valizele de la un
avion care a aterizat recent până la un loc special de unde călătorii şi le pot
recupera? Ne-am putea întreba dacă o scară rulantă de la metrou este sau nu
mijloc de transport.
Aceste moduri de transport includ o parte de telemecanică
(telesemnalizări, telecomenzi) ce presupune transmisiunea informaţiei la
distanţă, aşa încât nici aceste transporturi speciale nu se pot dispensa de
telecomunicaţii.

1.7 TOPOLOGII DE REŢEA

Sistemele de telecomunicaţii permit utilizatorilor să transmită şi să

recepţioneze informaţii la distanţă cu mijloace electronice. Această distanţă
poate fi de zeci de kilometri sau doar de câteva zeci de centimetri iar această
diferenţă de distanţă se reflectă desigur în modul concret de realizare a
comunicaţiei. Dar principiul este acelaşi. Cel mai simplu sistem de
telecomunicaţie este punct-la-punct, adică, el uneşte două puncte printr-un
canal de transmisiune:
 6

A B

În punctele A şi B există echipamente de telecomunicaţii compatibile între

ele, adică, fiecare înţelege semnalele transmise de celălalt. Spunem că un
sistem de telecomunicaţii punct-la-punct funcţionează în modul simplex dacă
transmisiunea se poate face doar într-un sens:

A B
Există aplicaţii pentru astfel de sisteme dar este clar că în general se doreşte
o comunicaţie în ambele sensuri. Într-un sistem de telecomunicaţii punct-la-
punct care lucrează în modul semiduplex, la un moment dat de timp, unul din
puncte transmite iar celălalt recepţionează utilizând întregul canal, dar A şi B
schimbă rolurile între ele după cum este nevoie:

A B

Cel mai util şi de aceea cel mai utilizat în practică este modul duplex:

A B
Aceasta înseamnă că echipamentele din A şi B transmit şi recepţionează
simultan. Atunci când vorbim la telefon, modul de transmisie este duplex.
Dar un utilizator obişnuit, aşa cum suntem şi noi, situat să spunem în
punctul A, doreşte să fie în legătură nu numai cu B, ci şi cu C, cu D şi aşa mai
departe. Dacă ar avea echipamente de telecomunicaţii separate cu toţi aceştia,
în mod sigur nu ar mai avea loc de ele. Soluţia acestei probleme este simplă
şi a fost găsită de multă vreme: comunicaţia în reţea. Un exemplu foarte
simplu de reţea este următorul:
C

A B

Fiecare din nodurile A, B şi C poate schimba informaţie cu oricare din

celelalte, după necesităţi. Să presupunem un eveniment nedorit dar care se
 7

poate întâmpla: canalul AB se defectează şi nu poate fi utilizat până când

tehnicienii de întreţinere nu remediază defectul. Legătura dintre A şi B încă
se poate face pe traseul alternativ AC – CB.
O reţea de telecomunicaţii este alcătuită din multe noduri legate între
ele prin canale de transmisiune a informaţiei. Topologia reţelei este dată de
poziţiile relative ale nodurilor, dar nu şi de distanţele dintre ele. Există în
prezent numeroase reţele de telecomunicaţii, mai mari şi mai mici. Ele se pot
interconecta pentru a forma reţele mai mari. Acest lucru este foarte util atât
pentru membrii reţelelor respective (abonaţi sau utilizatori) care se bucură de
posibilităţi mai multe de comunicaţie cât şi pentru operatorii de reţele, care
câştigă mai mult din cauza traficului mai mare. O reţea în care fiecare nod
este conectat, direct sau indirect, cu oricare alt nod, are o topologie tip plasă.
Un exemplu de topologie relativ simplă este reţeaua în stea:

nod
central

Putem da două exemple de reţele în stea cu care suntem familiarizaţi. Primul

exemplu este cel al reţelei locale de abonat dintr-o reţea de telefonie fixă.
Nodul central este în acest caz centrala telefonică locală iar nodurile periferice
sunt telefoanele abonaţilor. Un al doilea exemplu este cel al unei reţele locale
de calculatoare de tip Ethernet. Oricare două calculatoare din reţea comunică
între ele prin intermediul nodului central (numit hub în acest caz).
Dacă ne gândim puţin, vedem că într-o reţea, la un moment dat, două
noduri sunt conectate punct-la-punct. Prin urmare, trebuie să ne facem o idee
mai precisă despre felul cum se transmite informaţia între două puncte.

1.8 LEGĂTURA PUNCT-LA-PUNCT

 8

Orice legătură punct-la-punct duplex poate fi văzută ca o pereche de

legături simplex. O legătură punct-la-punct simplex redusă la esenţă este
arătată mai jos:

sursă de emiţător canal receptor destinatar

informaţie informaţie

Emiţătorul pune informaţia produsă de sursă în forma unui semnal care se

poate propaga pe un mediu fizic numit canal. Trecând prin canal, semnalul
este distorsionat şi afectat de zgomot (este vorba de zgomot electric!) aşa încât
sarcina receptorului este de a extrage din acest semnal informaţia în pofida
imperfecţiunilor canalului. Detaliile acestui proces ne vor preocupa în lecţiile
următoare. Dacă la ambele capete ale lanţului de transmisiune există atât
emiţător cât şi receptor, sistemul poate lucra în mod semiduplex sau chiar
duplex.