Fişă de lucru neomodernismul

Citeşte următoarele informaţii şi apoi răspunde la întrebările formulate

Calea spre curentul neomodernist în România a fost deschisă în anul 1941 prin
apariția revistei Albatros condusă de Geo Dumitrescu în care se afirma o nouă
direcție în literatura română. Anul 1943 constituie o nouă etapă în evoluția
fenomenului neomodernist, odată cu înființarea Cercului Literar de la Sibiu.
Membrii acestui cerc adresează actul de înființare[1] scris de Ion Negoițescu și
semnat printre alții de Victor Ionescu, Ștefan Augustin Doinaș, Radu
Stanca lui Eugen Lovinescu, afirmându-și intenția de a se întoarce
către modernismul interbelic, fără însă a neglija propriile deziderate estetice și fără
a încerca sincronizarea cu spiritul veacului.
După această etapă în istoria poeziei postbelice se disting trei perioade:

1. Realismul-socialist (proletcultism 1949-1964)

2. Neomodernismul: anii '60
3. Postmodernismul: anii '80

Caracteristici ale neomodernismului

Poeții neomoderni au debutat în jurul anului 1960 și au intenționat să redea poeziei
atributele firescului și libertatea alegerii formelor de exprimare. Acest demers a
fost posibil în contextul dezghețării ideologice de la începutul aniilor '60, când
autoritățiile manifestă o oarecare toleranță în privința formelor de expresie fără a
abandona însă ideea abordării unor teme corespunzătoare ideologiei comuniste.
Neomodernismul este un curent ideologic, literar definit de spiritul creator
postbelic, caracterizat prin respingerea formelor grave și prin redarea temelor grave
într-o manieră ludică, de joc, ce ascunde însă tragicul. Literatura neomodernistă
este definită printr-un imaginar poetic inedit, limbaj ambiguu, metafore subtile și
expresie ermetică.

Poeți neomoderniști
Primul poet neomodernist poate fi considerat Nicolae Labiș,deși numai în anumite
aspecte ale operei sale poetice. Eugen Simion îl numea pe Labiș buzduganul unei
generații. Adevărații neomoderniști sunt Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Marin
Sorescu, Ion Alexandru, Mircea Dinescu, care au reînnodat legătura dintr nou și
tradiția lirică interbelică. Aceștia încearcă revenirea la metafore subtile și la
imagini insolite, bazate pe un limbaj ambiguu.
Teme cultivate
Temele cultivate în operele neomoderniste sunt: condiția omului, forța logos-ului,
moartea, iubirea, nostalgia după optimismul tinereții, reflecția filozofică. Poeții
neomoderniști adoptă o atitudine ludică, ironică sau chiar parodică.
Neomoderniștilor li se adaugă poeții generației mai vechi, cărora le fusese interzis
să publice anterior (Emil Bota, Șt.Aug. Doinaș, Geo Dumitrescu) și unii poeți ce
renunță la realismul socialist și se întorc la adevărata poezie (Maria Banuș, Eugen
Jebeleanu, Dan Deșliu).

1. Formulaţi o definiţie a neomodernismului

2. Precizaţi nucleele mişcării neomoderniste
3. Numiţi trei reprezentanţi ai neomodernismului
4. Care sunt principiile estetice ale neomodernismului