Consiliul Europei

Consiliul Europei este o organizație interguvernamentală care are drept scop

protejarea drepturilor omului, a democrației și a statului de drept.
A fost înființat în 1949, iar una dintre principalele sale realizări a fost elaborarea
Convenției europene a drepturilor omului. Pentru a permite cetățenilor să își
exercite drepturile în temeiul acestei convenții, Consiliul Europei a înființat Curtea
Europeană a Drepturilor Omului. De-a lungul timpului, pe lângă Convenția
europeană a drepturilor omului, a mai elaborat multe alte documente de mare
importanță, precum: Carta Socială Europeană revizuită, Convenția pentru
Prevenirea Torturii și Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante,
Carta Europeană a Autonomiei Locale, Convenția Europeană a Securității Sociale.
Consiliul Europei are în prezent 47 de state membre, incluzând toate țările U.E.,
iar sediul său este la Strasbourg (Franța).

Confuzia între consilii: Consiliul European, Consiliul și

Consiliul Europei
Consiliul Europei nu este o instituție a Uniunii Europene.
Consiliul European și Consiliul sunt instituții ale Uniunii Europene.
Consiliul European cuprinde șefii de stat sau de
guvern din toate țările U.E., împreună cu președintele
său și președintele Comisiei Europene. Este organul de
decizie politică la cel mai înalt nivel din Uniunea
Europeană; din acest motiv, reuniunile sale sunt numite
adesea „reuniuni la nivel înalt”.

Consiliul (Consiliul de Miniștri), este o instituție a U.E.

alcătuită din miniștrii guvernelor tuturor statelor
membre, care se reunește regulat pentru a lua decizii
detaliate și pentru a adopta legi europene.
 SCOPUL CONSILIULUI EUROPEI

 de a realiza o mai mare unitate între statele membre, pentru salvgardarea și

realizarea idealurilor și principiilor care sunt moștenirea lor și pentru facilitarea
progresului lor economic și social.
 acceptarea de către fiecare stat membru a principiilor statului de drept și a
principiului în virtutea căruia fiecare persoană aflată sub jurisdicția sa trebuie să
se bucure de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
 respectarea principiilor democrației, statului de drept, pluralismului politic,
supremației legii, a drepturilor omului și demnității umane, a luptei împotriva
oricăror forme de intoleranță.
 încurajarea dezvoltării identității și diversității culturale ale Europei, a stabilității
democratice în Europa prin susținerea reformelor politice, legislative și
constituționale.
Participarea statelor membre la lucrările Consiliului Europei nu afectează activitatea
acestora în cadrul O.N.U. și a altor organizații la care sunt părți.
Problemele referitoare la apărarea națională nu țin de competența Consiliului
Europei.
 Structura Consiliului Europei
Organele principale ale organizației sunt constituite într-un edificiu
instituțional complex care beneficiază de diferite mecanisme și mijloace,
astfel:
Comitetul Miniștrilor – organul decizional al Consiliului Europei este
compus din reprezentanții fiecărui stat membru (miniștrii afacerilor
externe ai statelor membre sau delegații lor care sunt reprezentanții lor
permanenți). Se întâlnesc de cel puțin două ori pe an pentru a analiza
stadiul cooperării europene și actualitatea politică. Acesta monitorizează
respectarea angajamentelor luate de statele membre. Preşedinția este
asigurată, prin rotație, din șase în șase luni, de către miniștrii de
externe ai statelor membre.
Adunarea Parlamentară - organul deliberativ și consultativ al
organizației este prima adunare europeană din istoria continentului și
cea mai largă instituție de acest fel. Membrii Adunării și supleanții lor
sunt aleși sau desemnați de parlamentele naționale, fiind compusă din
318 de membri și 318 de înlocuitori. Adunarea se reunește de patru ori
pe an în ședințe plenare publice, fiind dezbătute probleme de
actualitate.
Secretariatul – organul permanent al Consiliului; asigură continuitatea
necesară funcționării structurilor organizației având competențe de ordin
administrativ.
Secretarul General este ales pe o perioadă de cinci ani la conducerea
organizației, fiind responsabil de planificarea strategiei, de orientarea programului
de activități și de bugetul Consiliului Europei.
Congresul Autorităților Locale și Regionale - organ reprezentativ și
consultativ, reprezentând colectivitățile locale și regionale în efortul lor de
democratizare. Congresul cuprinde două camere: Camera Puterilor Locale și
Camera Regiunilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanță permanentă care garantează
tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa drepturile înscrise în Convenția Europeană
a Drepturilor Omului.
Comisarul pentru drepturile omului, care se caracterizează prin independență,
rolul său fiind acela de a promova educația și conștientizarea drepturilor omului și
respectul acestora în statele membre.
Conferința Organizațiilor Internaționale: dialogul Consiliului Europei cu peste 400
de organizații internaționale ONG-urilor cărora le-a acordat statut consultativ.
 DREPTURILE OMULUI
Drepturile omului și libertățile fundamentale reprezintă unele dintre valorile
esențiale ale Consiliului Europei.
În acest domeniu, Consiliul Europei acționează pe mai multe planuri principale
de acțiune, iar printre principalele instrumente realizate în acest scop sunt:
- Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
- Carta Socială Europeană, Carta Socială Europeană revizuită;
- Convenția Europeană pentru Prevenirea Torturii și a Pedepselor sau
Tratamentelor Inumane sau Degradante;
- Convenția-cadru pentru Protecția Minorităților Naționale;
- alte convenții, tratate și acorduri privind drepturile și libertățile fundamentale
ale omului.
CONVENȚIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRARTEA DREPTURILOR OMULUI
ȘI A LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE
1950

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a

fost elaborată în cadrul Consiliului Europei și a intrat în vigoare în
septembrie 1953. România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor
Omului la data de 20 iunie 1994.
Convenția reprezintă primul tratat internațional care oferă o garanție
colectivă din partea statelor membre ale Consiliului Europei pentru
respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și acordă
individului o garanție efectivă pentru anumite drepturi. Ratificarea sa
este o condiție indispensabilă pentru alăturarea la Organizație.
Convenția a fost completată și amendată în scopul extinderii drepturilor
garantate și îmbunătățirii procedurilor prin protocoale adiționale.
Convenția prevede drepturi esențiale și inalienabile, înscrise în Declarația
universală a drepturilor omului adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 10
decembrie 1948, cum ar fi dreptul la viață și dreptul de a nu fi torturat (art.3),
dreptul de a nu fi ținut în sclavie și dreptul de a nu fi obligat la muncă forțată
(art.4), dreptul la neretroactivitatea legii penale (art.4 din Protocolul nr. 7).
Convenția prevede și drepturi precum: dreptul la libertate individuală, dreptul la
un proces echitabil, dreptul la respectarea vieții private și familiale, a domiciliului și
a corespondenței, dreptul la liberă exprimare, dreptul la liberă asociere, dreptul de
proprietate, dreptul la alegeri libere, dreptul de a nu fi judecat de două ori pentru
săvârșirea aceleiași fapte penale etc.
Convenția a instituit un mecanism internațional de protecție, conform căruia orice
persoană fizică din statele membre, indiferent de naționalitate, poate sesiza
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cazul în care consideră că este
victima unei încălcări a drepturilor și libertăților garantate prin Convenție.
Mecanismele stabilite de Convenție nu au rolul de a înlocui sistemele naționale
de protecție a drepturilor omului, ci să ofere o garanție internațională
sistemului național de protecție.
Convenția europeană privind drepturile omului nu protejează doar europenii, ci
orice cetățean din orice țară care crede că unul dintre statele membre ale
Consiliului Europei le-a încălcat drepturile omului.
Convenția privind drepturile omului a inspirat țările din întreaga lume să adopte
garanții constituționale mai bune.
Convenția pentru Drepturile Omului împiedică persoanele aflate în custodie să
fie mutate în țări în care s-ar putea confrunta cu pedeapsa cu moartea, cu
tortura sau cu un proces echitabil.
Ea interzice folosirea oricăror dovezi obținute prin tortură atunci când cineva
este judecat într-un stat membru al Consiliului Europei în urma extrădării din
străinătate.
Din 1950, Convenția a evoluat și a reprezentat o sursă de inspirație pentru
numeroase alte convenții ale Consiliului Europei. Deși aceasta este compusă
dintr-un număr limitat de articole, acestea sunt completate completate în timp
prin protocoale care adaugă drepturi noi. În plus, jurisprudența Curții face
Convenția un instrument viu, capabil să se adapteze la condițiile în schimbare a
societăților noastre.
 CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ
1961
Carta Socială Europeană este semnată în 1961, la Torino, iar în prezent, este
revizuită prin Protocoalele sale adiționale, reprezentând pandantul Convenției
Europene în domeniul drepturilor economice și sociale.
Prin Cartă sunt protejate 19 drepturi fundamentale, cărora li se adaugă alte 4
drepturi înscrise în Protocolul din 1988, cum ar fi:
 dreptul la muncă, inclusiv dreptul la orientare și formare profesională;
 dreptul la condiții de muncă și la o salarizare echitabilă, inclusiv dreptul femeilor
și bărbaților la o salarizare egală pentru muncă de valoare egală;
 dreptul sindical, dreptul de negociere colectivă și dreptul lucrătorilor la
informare și consultare, precum și de participare la determinarea și ameliorarea
condițiilor și mediului de muncă;
 protecția specială a anumitor categorii de lucrători (copii și adolescenți,
lucrătorii migranți);
 drepturi în materia coeziunii sociale (dreptul la protecția sănătății, dreptul de a
beneficia de servicii sociale, dreptul de securitate socială și dreptul la asistență
socială și medicală, dreptul la protecție împotriva sărăciei și a excluderii sociale,
extinderea interzicerii discriminării etc.).
 CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ
1961
Carta Socială revizuită acționează ca un mecanism de supraveghere.
Statele membre redactează rapoarte naționale care sunt prezentate Comitetului
European pentru Drepturi Sociale (CEDS), format din 9 experți independenți,
aleși de Comitetul de Miniștri al ConsiIiului Europei, cărora li se alătură un
reprezentant al Organizației Internaționale a Muncii (O.I.M.).
Comitetul întocmește o serie de concluzii, în baza rapoartelor înaintate de
statele membre, specificând dacă informațiile furnizate în fiecare raport
național sunt conforme cu prevederile Cartei. Aceste concluzii sunt transmise
Comitetului Guvernamental care pregătește hotărâri pentru Comitetul de
Miniștri.
Prin Protocolul din 1988, a fost prevăzut un sistem colectiv de reclamații, prin
intermediul căruia anumite organizații reprezentative pot face reclamații către
C.E.D.S., cu privire la încălcarea prevederilor Cartei sociale europene. Comitetul
hotărăște cu privire la admisibilitatea acestor reclamații, iar dacă sunt admise,
pregătește un raport pentru Consiliul de Miniștri, care poate emite o
recomandare părții contractante în vederea soluționării oricăror încălcări ale
drepturilor prevăzute în Cartă.