III.

1 Costurile firmei

Tabelul V.1

ORD CAPITOL NOTAŢ FORMUL Corespunzător

. IE Ă PRODUC VENIT
ŢIE
(A) INFORMAŢIE BAZĂ: costuri de bază (C):
1 Fix CF x x x
2 Variabil CV x x x
3 Total CT CF + CV Q VT
(B) INFORMAŢIE PRELUCRATĂ (I): costuri marginale
(CMG):
4 Marginal CMG CT/Q QMG VMG =
=VT/
Q
(C) INFORMAŢIE PRELUCRATĂ (II): costuri medii
(CM)
5 Fix-mediu CFM CF /Q x x
6 Variabil-mediu CVM CV/Q x x
7 Total-mediu CTM CT /Q = QM VM
CFM +
CVM
(D) INFORMAŢIE PRELUCRATĂ (III): costuri medii pe termen lung
(CMTL):
8 Mediu pe termen CMTL x x x
lung
CM CMTL
(CMG) (CMG1) (CMG3)
(CTM)
(CTMo) (CVM)
(CMG2)
(CFM)
(CMTL)
(CMTLo)

O Qo Q O Q1 Q2 Q3 Q
(a) (b)

Graficele V.1
III.2 Legea maximizării profitului

două condiţii de îndeplinit cumulativ:

(a)creşterea costului marginal (CMG);
(b) până la egalitatea între costul marginal şi venitul marginal
(CMG = VMG).

CM; VM

(CMG)

A B
(VMG)

O QA QB Q
Graficul V.2

CM

(CMG)
P1 C A D (VMG1)

(CTM)
P2 B (VMG2)

(CMG)

O Qc Qo QD Q

Graficul V.3
III.3 Modelul concurenţei perfecte

cinci condiţii cumulative:

(1) pluralitatea vânzătorilor şi cumpărătorilor. Sensul de facto al
acestei sintagme este acela că un mediu concurenţial al pieţei
este acela care nu se lasă influenţat (nici măcar parţial) de
niciun participant individual la piaţă, fie acesta oricare individ
propriuzis sau oricare agent economic;
(2) omogenitatea producţiei. Sensul sintagmei este aici acela că
bunul “x”, în speţă, este produs şi oferit de toţi producătorii şi
ofertanţii la aceleaşi standarde fizice, fizico-chimice, tehnice şi
respectiv calitative. Numai producţiile individuale pot diferi
cantitativ;
(3) libertatea intrării şi ieşirii pe şi de pe piaţă. Sensul sintagmei
este acela că niciun producător sau consumator nu este
discriminat, pe piaţă. Nu este nici “outsider” şi nici nou venit.
Nu suportă cheltuieli de transport sau alte cheltuieli
suplimentare, asimetric faţă de ceilalţi producători şi ofertanţi;
(4) mobilitatea perfectă a factorilor de producţie presupune că
ramura “x” va putea beneficia oricând de forţa de muncă
suplimentară, dovedită necesară, dar şi invers, că ea va putea
bascula, la nevoie, oricare disponibilitate similară înspre alte
ramuri;
(5) transparenţa perfectă a informaţiei înseamnă, de facto, că
preţul practicat pe piaţă şi mişcările (modificările) lui se fac
instantaneu cunoscute şi generalizate asupra tuturor
tranzacţiilor.
 echivalente altor două:

(A) elasticitatea perfectă a cererii;

(B) poziţia individuală a firmei, pe piaţă, concomitent de:
(a)price taker: supusă unui preţ impus de către piaţă;
(b)output (quantity) adjuster: obligată de a-şi dimensiona
propria producţie după propriile obiective manageriale, dar
ţinând seamă de acelaşi nivel al preţului de vânzare a
produsului propriu.

Condiţia firmei şi postulatul propriuzis

(a) firma profitabilă (b) firma cu pierderi.

Px Px

(CMG1) (CMG2)
(CTM1) (CTM2)

Po
( VMG) Po (VMG)
A B

O QA Qo QB Qx O Qo Qx
(a) (b)
Graficul V.4
Px

Po A B (Dx)

O QA QB Qx

Graficul V.5

postulatul de bază al modelului concurenţei perfecte:

venitul mediu (VM) este:
(1) comun tuturor firmelor;
(2) egal venitului marginal (VM=VMG),
(3) la nivelul preţului de piaţă (Px).
(1) Dx = Po= VM= VMG
(curba (un singur nivel al (venitul (venitul
cererii) preţului bunului, mediu) marginal)
pe piaţă)
  condiţia concurenţei perfecte.
(1) Dx = Po = VM =
VMG
 maximizarea profitului în
(2) Dx = Po = VM = condiţiile concurenţei perfecte.
VMG = CMG
III.5 Optimul Pareto în condiţiile concurenţei perfecte

x OB

C
B

A
y
OA x

Graficul V.6

(3) CT = k + L = (+) CTx = (-) CTy

(4) CT = CMG x Q
(5) Q = Qx + Qy
 (Qy)
A

O (Qx)

Graficul V.7

(6) CMGx Qx = CMGy Qy

 Qx / Qy = CMGy / CMGx

(i) în membrul stâng, cele două rate marginale:

de transformare, în producţie (Rmt), şi respectiv
de substituţie în consum (Rms),
(ii) iar în membrul drept posibilitatea ca raportul celor două
costuri marginale să egaleze şi raportul corespunzător al
preţurilor celor două bunuri, şi pe acela al veniturilor
marginale.

P= VMG=
CMG
concurenţa perfectă
maximizarea
profitului
Maximizarea profitului în condiţiile concurenţei perfecte satisface
optimul de tip Pareto al eficienţei.

Observaţie: Condiţiile (modelului) concurenţei perfecte nu

apar drept singurele care ar satisface optimul de tip Pareto,
or acest aspect constituie, la rândul lui, un alt punct forte al
teoriei.
III.6 Imaginea economică a concurenţei perfecte

modelul concurenţei perfecte:

(i) un rol al consumatorului la fel de important cu cel al
producătorului.
(ii) consumatorul determină modul în care producătorii şi
ofertanţii se concurează între ei,
(iii) Consumatorul influenţează piaţa în mod colectiv.
(iv) În partea cealaltă, implicarea producătorilor-
ofertanţilor în concurenţă este, deci, una individuală.
(v) Preţul, în speţă comportamentul şi variaţia lui, nu este
instrument al luptei de concurenţă, dacă aceasta este una
perfectă, ci:
(vi) mai întâi, consumatorul acceptă să plătească acelaşi
nivel al preţului, indiferent de abundenţa bunului;
(vii) apoi, ofertanţii acceptă preţul şi chiar se supun, de
principiu, aceluiaşi preţ.
(viii) în subsidiar rezultă un aspect oarecum paradoxal –
concurenţa perfectă expune tabloul unei pieţe cu
preţuri fixe, chiar impuse ofertanţilor, asemeni mai
degrabă situaţiilor de monopol sau implicare a statului
în controlul preţurilor.
(ix) Consumatorii acceptă bunul produs şi oferit la unul şi
acelaşi preţ, independent de variaţia ofertei,
(x) iar producătorii acceptă să ofere bunul la maxima
capacitate de producţie, pentru că mărimea producţiei
individuale determină masa profitului individual.
(xi) a doua influenţă esenţială asupra profitului firmei – am
numit nivelul costurilor. Costurile:
(xii) (1) cenzurează creşterea (dar şi diminuarea) producţiei
firmei, oferind producţiei nivelul considerat optim prin
criteriul simplu al maximizării profitului;
(xiii) (2) se ajustează către minimul care concură la aceeaşi
maximizare a profitului.

Critica viziunii:

 omogenitatea producţiei, bunurile ar fi presupuse fără

diferenţieri calitative, vizavi de exigenţele publicului.

 elasticitatea perfectă a cererii numai pentru loturi de

producţie-ofertă relativ reduse, vizavi de adevărata
abundenţă.

 diminuarea utilităţile marginale a reorientat pe consumatori

către exigenţă şi reticenţă pe piaţă.

 lipsa de influenţă a firmelor pe piaţă, extinderea producţiei de

mai târziu avea să fie făcută esenţial de marile companii,
anvergura firmelor se şi diferenţiază esenţial, afectând
astfel şi condiţiile concurenţiale.

 maximizarea profitului firmelor în situaţia ne-extinsă, ne-

dezvoltată sau incipientă, în care aceleaşi firme nu au
cunoscut (încă) nici economiile la scară, nici alte obiective
proprii producătorilor de astăzi.
III.7 III.8 Concurenţa imperfectă

Px
10 D1
9 D2
8 D3
7 D4
6 D5
5 D6
4 D7
3 D8
2 D9

1 D10
0 D11
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Qx

Graficul V.8

Tabelul V.2

Dx 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Px 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0
Qx 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Vx 0 9 16 21 24 25 24 21 16 9 0
VM X 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0
VMG X 9 7 5 3 1 -1 -3 -6 -7 -9

Px
11 D1
10 D2
8 D3
7 D4
6 D5
5 D6
4 D7
3 (VMG) D8
2 D9

1 D10
0 D11
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Qx

Graficul V.9

Px Px
Po (Dx) Po

(Dx)
(VMG)

O Qx O Qx

(a) Concurenţa perfectă (b) Concurenţa imperfectă

Graficele V.10
III.9 Monopolul

Diagrama V.1
Monopolul şi concurenţa perfectă
CONCURENŢA PERFECTĂ MONOPOLUL
i pluralitatea vânzătorilor & un singur vânzător pentru o
cumpărătorilor pluralitate de cumpărători
ii omogenitatea producţiei un singur bun, fără substituţi
ii libertatea intrării pe & ieşirii de intrare barată de condiţiile
i pe piaţă specifice
i mobilitatea perfectă a factorilor irelevant
v de producţie
v transparenţa informaţiei influenţată de codiţiile
specifice

(1) perfecta elasticitate a cererii a dispărut demult –

pe partea consumatorului, iar
(2) firma de monopol este ofertant atât al
(a) producţiei sale spre vânzare – “output giver”, cât şi
(b) preţului de piaţă al acesteia – “price giver” -- pe
partea ofertantului.
 Px

(CMG)

PM A
PC B C (CTM)

CM D (Dx=Px=VM)
(VMG)

O QM QC Qx

Graficul V.12

Mutaţia în surplusul consumatorului

Px

PM A

PC B C
(Dx=Px=VM)

O QM QC Qx

Graficul V.13
 Monopolul natural

Px

(VMG) (Sx & CMG)

PC

PM (Dx=VM)

O QC QM Qx
Graficul V.14
III.10 Oligopolul sau duopolul

Px Px
(CMG2)
PA A PA (Dx) A
(D2) (VMG)
(CMG1)
(VMG2)
(VMG1) (D1) (VMG)
(Dx)

O QA Qx O QA Qx
(a) (b)

Graficele V.17

Comentariu grafic:
 Oligopolul: coroborarea a două monopoluri, la origine,
fiecare, cu propriile curbe ale cererii (D1, D2), respectiv cu
propriile venituri marginale (VMG1, 2).

 Rezultanta coroborării celor două contribuţii este:

(1) o curbă a cererii (Dx) şi un venit marginal (VMG)

frânte;
(2) două costuri marginale de referinţă (CMG1, 2), pentru
tot atâtea firme concurente – dacă ar fi mai mult de două
firme, rândurile costurilor ar fi presupuse în acelaşi
număr.

 Concurenţa duopolistă este de două feluri, sau, mai corect

spus, operează la două niveluri (paliere) diferite – vizibile
aici pe grafic:
(1)concurenţa pe bază de preţ – în zona stângă şi superioară a
curbei cererii (punctului A) şi venitului marginal, unde
elasticitatea cererii rămâne superioară indicând o relativă
stanbilitate a preţului, pentru oligopol;
(2)concurenţa extra-preţ – în zona dreaptă şi dedesubtul
punctului A, unde se pierde elasticitatea cererii, dar, mai
important, Graficul (b) sugerează discontinuitatea şi
inconsistenţa funcţiilor cererii şi venitului marginal, dar
nu mai puţin şi lipsa cunoştinţelor teoretice asupra
comportamentelor.
III.11 Controversa concurenţei, paradoxul clasic, consideraţii,
politici

Controversa concurenţei: creşterea gradului concurenţei revine:

contra extinderii firmei individuale
“în contra-timpul” dezvoltării
economice

paradoxul clasic: opţiunea pentru piaţă & concurenţă se loveşte de

controversa specifică concurenţei (de mai sus).

Politici: clasicii:
nu cred în politici de dezvoltare – i.e. compromiţătoare de
concurenţă;
cel mult în politicile negative – i.e. de “asigurarea
condiţiilor” liberei concurenţe.

Nu departe de gândirea fiziocraţilor, clasicii spun:

“economia este asemeni naturii, ştie ce face (când să fie cald sau
frig; când să plouă sau să fie soare etc.), iar oamenii au nevoie să i
se adapteze”.
III.12 Legea “ofertei creatoare de cerere proprie”
(Jean Baptiste Say)

w (a)

(DL) (SL)

wE E

O L
LE

Qx

(Sx) (Dx) (Q)

(c) E QE E (b)

Px PE O LE L

Graficele VI.1/1
 (a) w

(DL) (SL)

wE* E’
wE E (DL’)

(DL)

O L
LE LE*

Qx M

E’ QE’ E’ (Q)
(Dx’)
(c) E QE E (b)

(Dx) (Sx) I

Px PE’ PE O LE L

Graficele VI.1/2
III.13 Modelul “fluxului circular”(François Quesnay)

(L)

(D)

P
F

(w)
(S)

Unde:
(L) = forţa de muncă
(w) = salarii
(S) = oferta de bunuri
(D) = cererea de bunuri

P
F

C
Unde:
(Y) = venitul naţional
(C) = consumul
 Macrofluxul, la J.M. Keynes 1

(0) Intruziunea sistemului bancar (B): economii (S)

şi investiţii (I)
Y

Firme B Menaje

I S

Unde:
Y = C+ S
Da = C + I
Echilibru condiţionat:
Da = Y 
(1) I = S

1
Agregatele sunt notate în cercuri, iar agenţii economici în pătrate.
(2) Agentul economic stat (Guvern /G): impozite
(venituri fiscale ale statului /T) şi cheltuieli
guvernamentale (publice/G)
Y
G
Firme B Menaje

I S
G T
Unde:
Y = C+ S + T
Da = C + I + G
Echilibru condiţionat:
Da = Y 
(2) G = T
 (3) Economia deschisă (W): importuri (M) şi
exporturi (X)

Firme G Menaje
B W

I G X S T M
Unde:
Y = C+ S + T+M
Da = C + I + G+X
Echilibru condiţionat:
Da = Y 
(3) X = M
III.14 Mcromodelul Keynes: agregate, deficitul bugetar &
balanţa externă,

I+G+X = S+T+M

(X-M) = (S-I) + (T-G)

postulatele balanţei externe:

Postulatul (1) rezultă din simpla rescriere a egalităţii

primare de mai sus, sub forma:
(1) (X-M) = (S-I) + (T-G)

Dacă excludem implicarea

Corolar: guvernamentală şi
adăugăm exportul net (X-M) rezultă:

Y = C+I+(X-M)

(1’) X-M = Y – (C+I)

nicio ţară nu poate consuma şi investi peste resursele proprii, fără

a-şi afecta echilibrul extern.
Postulatul (2)

transferurile externe (Tr) – intrări valorice fără contrapartidă

reală din economia autohtonă:
Y + Tr = C+S
sau chiar:
(2) S = (Y +Tr) – C
unde (Y+Tr) rămâne valoare a producţiei proprii, dar şi
producţiei şi resurselor atrase în spaţiul autohton. Se adaugă
aici şi ecuaţia (1’) şi rezultă:

(2’) S-I = (X-M) + Tr

ceea ce transformă Postulatul (2) (simplă anexă a

Postulatului (1)

echilibrul-dezechilibrul extern se include în echilibrul general de

piaţă şi ia în calcul totalitatea resurselor – proprii şi asimilate –
III.15 Echilibrul-dezechilibrul forţei de muncă

O Yef Ymo Y

Graficul VI.6
III.16 Modelul “injecţii-retrageri”
J;W J;W
(W)
(W) J2 A2 (J2)
C J

J B’ A C’ (J) J1 A1  Y A2’ (J1)

O YB YA YC Y O YA1 YA2 Y
(a) termenul scurt (b) termenul mediu-
lung
Graficele VI.5

Comentariu grafic:
 retragerile (W) sunt funcţie crescătoare de venit naţional W(Y),
în vreme ce injecţiile (J) sunt exogene (J=J*) – vezi forma-
panta perfect elastică a funcţiilor (J) faţă de axa OY.
Modelul
 nivelul venitului naţional de echilibru pe piaţa bunurilor şi
serviciilor: YA, un anume nivel al venitului naţional pentru
care injecţiile egalează retragerile – respectiv cheltuielile
economiei egalează resursele acumulate ale acesteia. Graficul
(b) indică aici succesiunea timpilor scurţi – ai celor pentru
care există câte un singur venit naţional de echilibru.
 situaţiile de dezechilibru – dezechilibrele văzute de
Macromodel sunt, respectiv (1) inflaţia: JW, pentru
punctul mobil B şi (2) deflaţia: J W, pentru punctul
mobil C.
 III.17 Macropolitici pe termen scurt -- prima treaptă a analizei,

trei ipostaze posibile: (a) inflaţie; (b) echilibru de piaţă şi (c)

deflaţie (Graficele VI.7).
J,W (W)
C
DEFLAŢIE

J B’ A C’ (J)

INFLAŢIE

O YB YA YC

O Ymo1 Ymo2 Ymo3 Y

Graficele VI.7

Explicaţie grafică:
(i) obiectivele politicilor economice sunt cele două, amintite
şi la clasici (paragraful 1.1): (a) macroechilibrul şi (b)
creşterea economică;
(ii) (re)echilibrarea este prioritară creşterii economice şi
înseamnă suprapunerea echilibrului pieţei peste cel al
muncii;
(iii) instrumentarea are loc exclusiv asupra injecţiilor –
deplasarea curbei (J);
(iv) timpul instrumentării este considerat a fi termenul scurt –
Alternativele instrumentale sunt:

(a)Echilibrul forţei de muncă în (condiţii de) inflaţie (Graficul

VI.7a) – din punctul A în punctul B -- nu lasă nicio şansă
creşterii economice pozitive, ci numai reechilibrării prin
creşterea economică negativă (de la YA la YB), urmare
reducerii cheltuielilor naţionale.
J,W (W)
C
DEFLAŢIE

J1 B’ A C’ (J1)

INFLAŢIE

J2 B (J2)

O YB YA YC

O Ymo1 Ymo2 Ymo3 Y

Graficele VI.7(a)
(b) Echilibrul forţei de muncă acelaşi cu echilibrul pieţei (Graficul
VI.7b) – situaţia rămâne ancorată în punctul A -- după ce
părea un adevărat obiectiv de atins, în cazul precedent,
odată îndeplinit se constată că el este un obiectiv parţial. Ca
şi în cazul inflaţiei, creşterea economică se amână ca obiectiv
pe termene prelungite, pe moment lăsând loc păstrării
echilibrelor de piaţă corelate (stabilităţii preţurilor şi
ocupării complete a forţei de muncă). Ca orice
(macro)echilibru recâştigat, şi acesta îşi pune problema
fundamentării sale pe o economie dezvoltată şi un nivel de
trai ridicat, sau dimpotrivă – aici rezidă. De facto, chiar
stabilitatea macro-echilibrului.

J,W (W)
C
DEFLAŢIE

J1 B’ A C’ (J1)

INFLAŢIE

O YB YA YC

O Ymo1 Ymo2 Ymo3 Y

Graficele VI.7(b)
(c) Echilibrul forţei de muncă în deflaţie (Graficul VI.7c) –
survine şi el în mod paradoxal: aparent este un dezechilibru
simetric celui inflaţionist ; în realitate, situaţia acumulează
condiţiile necesare ca o singură manevră – creşterea
injecţiilor – să realizeze concomitent ambele macro-obiective
fundamentale, reechilibrarea şi creşterea economică --
mişcarea are loc între punctele A şi C.
J,W (W)
J2 C (J2)
DEFLAŢIE

J1 B’ A C’ (J1)

INFLAŢIE

O YB YA YC

O Ymo1 Ymo2 Ymo3 Y

Graficele VI.7(c)
III.18 Echilibrul extern

postulatele balanţei externe (reluare III.14):

Postulatul (1) rezultă din simpla rescriere a egalităţii

primare de mai sus, sub forma:
(3) (X-M) = (S-I) + (T-G)
Corolar: Dacă excludem implicarea guvernamentală şi
adăugăm exportul net (X-M) rezultă:
Y = C+I+(X-M)
(1’) X-M = Y – (C+I)
nicio ţară nu poate consuma şi investi peste resursele proprii, fără
a-şi afecta echilibrul extern.

Postulatul (2)
transferurile externe (Tr) – intrări valorice fără contrapartidă
reală din economia autohtonă:
Y + Tr = C+S
sau chiar:
(4) S = (Y +Tr) – C
unde (Y+Tr) rămâne valoare a producţiei proprii, dar şi
producţiei şi resurselor atrase în spaţiul autohton. Se adaugă
aici şi ecuaţia (1’) şi rezultă:
(2’) S-I = (X-M) + Tr
echilibrul-dezechilibrul extern se include în echilibrul general de
piaţă şi ia în calcul totalitatea resurselor – proprii şi asimilate –
 Diagrama XII.1
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
------
Balanţa de plăţi externe
I Contul curent:
(1) balanţa comercială:
(a)exporturi (+)
(b)importuri (-)
(2) comerţul invizibil (turism, comerţul cu brevete şi
“know-how”, operaţiuni “swich” etc./+/-)
(3) transferuri (+/ -)
II. Contul de capital şi financiar
(4) investiţii:
(a)directe:
(a1) investiţii străine directe (+)
(a2) investiţii directe în străinătate (-)
(b) de portofoliu (+/-)
(5) credite şi creanţe externe:
(a)credite străine pentru agenţii autohtoni (+)
(b) credite autohtone pentru agenţi străini (-)
(6) Rezerve internaţionale(-/+)
III. Erori şi omisiuni (+/-)
-------------------------------------------------------------------------------
 4.2.1 Ecuaţia Marshall-Lerner

Ecuaţia Marshall-Lerner:
Ex + Em (<;=;>) 1

vine să precizeze dacă mişcarea cursului (a) are (membrul

stâng1), respectiv (b) nu are (membrul stâng1) efect de
ansamblu asupra fluxurilor externe.

Observaţie: Ecuaţia este încă mai larg aplicabilă:

(i) fie elasticităţile pot fi considerate şi separat, pe export şi
import, făcând transparent şi modul în care, în detaliu,
exportul (X) sau importul (M) influenţează mişcarea cursului
– dacă Ex sau Em, individual, sunt (<;=;>) 1;
(ii) fie aplicarea ecuaţiei poate avea loc şi sectorial, pe industrii,
ramuri şi chiar la nivelul firmei exportatoare-importatoare
individuale.

4.2.2 Analiza cu efectul venit (absorbţie)

Adaugă un suport keynesist, legat de modelul injecţii-
retrageri (J/W), din care, metodologic, este eliminat agentul
guvernamental, rezultând mai întâi:
J=W  S-I = X-M
În aceste condiţii, putem considera, pe perechi I şi X drept
exogene (autonome), iar S şi M în funcţie de nivelul venitului
naţional (Y /Graficul XII.6).
Alte ipoteze:
 îndeplinirea condiţiei Marshall-Lerner: Ex+Em 1;
 neocuparea completă a forţei de muncă – egal economia cu
şomaj.

(X-M)
(S-I) (X-M) (X-M)’ (S-I)
B
O Yo C Y1
Y
A

Graficul XII.6

Comentariu grafic:
 pantele coborâtoare (X-M) şi respectiv crescătoare (S-I=X-M) rezultă din
ipoteza asupra celor patru agregate. Ca atare, exportul este exogen, iar
importul presupus crescător faţă de venitul naţional induce caracterul
descrescător al balanţei (curbei) X-M. De cealaltă parte, pentru S-I
investiţiile (I) sunt exogene, astfel economiile (S) sunt direct dependente
de venitul naţional şi induc panta crescătoare a curbei (balanţei) (S-I).
 Ne situăm în poziţia iniţială (S-I=X-M), în punctul A, situat sub nivelul
axei venitului naţional (OY), adică pentru scurgerea (deficitul) acestuia în
favoarea economiei internaţionale.
 Condiţia Marshall-Lerner operează în sensul: (X-M) (X-M)’, astfel:
S-I = (X-M)’
şi astfel rezultă concomitent:

(1) reechilibrarea fluxului extern – de la venitul naţional Yo, prin chiar

creşterea lui la nivelul Y1;
(2) refacerea şi a echilibrului (sau numai reducerea dezechilibrului) pe piaţa
muncii – reducerea-eliminarea şomajului;
(3) eliminarea inflaţiei prin cerere, prin părăsirea punctului A, inflaţionist,
cu SI, către Yo, cu S=I.
 IV.2 Obiectivele macroeconomiei & macro-politicii

“Patrulaterul Ian Tinbergen”

Obiectivele politicii macroeconomice

Nr. DENUMIRE EXPLICAŢIE

A Echilibrul general: x
1 stabilitatea preţurilor inflaţia tinde către zero
2 maxima ocupare (a forţei şomanul tinde către zero
de muncă)
3 echilibrul extern soldul balanţei de plăţi externe
nul
B Creşterea economică: x
4 creşterea economică creşterea PIB anual
IV.5 Macro-politcă în sens restrâns: statul

A. Corespondenţa model IJ – Curba IS

= static =
J; W
(W)

(a) J E (J)

O YE Y

i (IS)

(b)

(IS)
 Y

Graficele VI.9
 = dinamic =

J; W
(W)
J2 E2 (J2)

(a) J1 E1 (J1)

O YE1 YE2 Y

i (IS1) (IS2)

(b)

(IS2)
(IS1)
O Y

Graficele VI.10
B. Fundamentele macro-politicii:

CASETA VI.9 FUNDAMENTE ALE MACRO-POLITICII

(i) la intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară

autohtonă – ceea ce se limitează la vânzarea-
cumpărarea de devize (valută) contra monedei
naţionale;
(ii) în cazul păstrării de întreprinderi în sectorul de stat,
întreprinderi care îşi exercită acelaşi statut cu firmele
private: de la încheierea de contracte de toate felurile
la raporturile juridica şi răspunderea civilă şi penală
în aceeaşi măsură; de aici la practicarea de preţuri
proprii pe piaţă etc.;
(iii) la împrumutul public al statului pe piaţa autohtonă,
materializat în emisiunile de obligaţiuni, aici
emitenţii fiind atât guvernul, cât şi municipalităţile
etc.
(iv) exercitarea fiscalităţii – de la conceperea, dezbaterea
şi promulgarea legislaţiei specifice la colectarea
impozitelor, cu consecinţele juridice şi jurisdicţionale
specifice;
(v) gestiunea bugetului de stat – de la veniturile asigurate
prin fiscalitate şi pe celelalte căi, la cheltuielile
planificate şi organizate în termenul fiecărui exerciţiu
bugetar periodic (anual);
(vi) nu în ultimul rând, politicile economice exersate: (a)
cele negative, în care statul îşi păstrează neutralitatea
economică; (b) cele pozitive, în care statul intervine în
favoarea unor ramuri şi firme, în virtutea unor strategii
politico-economice de dezvoltare etc.
IV.10 Politici negative, vs. pozitive

E vorba de macro-politica în sens restrâns.

„Negativ & pozitiv” pentru politicile economice nu înseamnă sensuri

opuse, ci mai degrabă traduc profunzimea implicării în procesul
economic:

Politicile negative: nu se implică în profunzimea procesului &

sistemului economic – i.e. se opresc la „asigurarea condiţiilor” acţiunii
agenţilor economici liberi. Sunt astfel caracteristice viziunilor liberale
& gândirii clasice.

Politicile pozitive: se identifică politicilor de dezvoltare – e.g. vizează

prioritizarea unor ramuri, faţă de economie, fapt pentru care
procedează la susţinerea acestora – i.e. împotriva principiilor
concurenţei.
IV.11 Economia “monetară”

(1) Cererea & oferta de monedă

i (Ls) (Lt+Lp) i

(L)

i1

i2

O M O M1 M2
M3 M
(a) (b)

(2) Curba LM – compunere

i i

(LM) (LM) (3)

 (2)

(LM) (LM)
(1)

O Y O Y
(a) (b)

Fundamentul politicii monetare

(LM1)

(LM2)

O Y
Graficul VI.13
IV.12 Modelul IS-LM şi politica macroeconomică pe
instituţii
i

(IS) (LM)

iE
E

(LM) (IS)

O YE Y
Graficul VI.14

Comentariu grafic:

 Cele două echilibre multiple – al economiei reale (IS), respectiv

monetare (LM) – sfârşesc prin a produce echilibrul real-monetar,
indicat în coordonatele pnctului E, adică într-un anume nivel al
venitului naţional (YE) şi un anume nivel al ratei dobânzilor (iE).
 Modelul IS-LM pierde din vedere dezechilibrele de tip inflaţie şi
şomaj.
 Este reconfirmată valoarea conceptuală a ratei dobânzilor, atât
pentru economia reală, cât şi pentru cea monetară.
 Dacă punctul de echilibru E aparţine comuniunii unor pieţe,
dinamica sa poate fi o acţiune politică – ţinând de deplasarea
curbelor cu ajutorul agregatelor I, G şi X, pentru curba IS, respectiv
M (masa monetară), pentru curba LM.
 Departajarea, astfel, a celor două categorii politice fundamentale –
politca fiscală, bugetară, a investiţiilor şi exportului, pentru curba
IS; respectiv politica monetară, pentru curba LM – rămâne de
maximă importanţă pentru însăşi departajarea lui Keynes de
clasici, prin clarificarea manierei intervenţionismului de stat în
economie. Eficacitatea unei politici se maximizează – în model – prin
inducerea efectului ei la dinamica (creşterea) venitului naţional, în
detrimentul mişcării ratei dobânzilor. Graficele VI.15 indică
condiţiile maximei eficacităţi a unuia şi, respectiv, celuilalt dintre
grupurile de politici macroeconomice.

Aplicaţii
 Graficele VI.15

i (IS) (LM1) i (IS1) (IS2)

(LM2) (LM)

E1 E2

E2 E1

O Y O Y

(a) Expansiunea monetară cu (b) Expansiunea cheltuielilor,

stagnarea cheltuielilor în condiţii de stagnare
monetară
Graficele VI.15

(IS1) (IS2) (LM1) (LM2)

i i

(LM) (IS)
E1 E2 E1 E2

(IS1) (IS2) (LM1) (LM2)

O Y O Y

(a) Maxima eficacitate a (b) Maxima eficacitate a

politicii fiscale şi de cheltuieli politicii monetare
IV.13 Modelul cerere-ofertă agregată

Cererea agregată

i
(IS) (LM)

iE E (a)

O YE Y
P
(Da) (b)

O Y
Graficele VI.16

Observaţii grafice:
 Procedura este perfect asemănătoare celor întâmplate între
echilibrul IJ al modelului injecţii-retrageri – un singur nivel al ratei
dobânzii -- şi curba IS – flexibilitatea ratei dobânzilor. Aici, IS-LM
indica echilibrul real-monetar la un nivel al preţurilor considerat
inflexibil – flexibilizarea nivelului preţurilor multiplică echilibrul real-
monetar.
 Macromodelul ajunge la o formă asemănătoare a curbei cererii
agregare (Da) cu aceea a cererii de consum (Dx) oarecare (ordinare) –
deosebirile calitative fiind acelea că (i) cererea de consum ordinară
se atribuie unui singur bun (serviciu), respectiv segment al pieţei;
(ii) cererea agregată este, dimpotrivă, un rezultat complex al
 Macromodelului, atribuit tuturor componentelor cu valoare de
cerere şi cu statut de echilibru parţial, în ecopnomie.
 Caracterul descrescător al curbei cererii agregate – amintind de
simpla lege a cererii, la clasici-neoclasici – indică corespondenţa
între nivelurile ridicate ale preţului cu niveluri coborâte ale
nivelului naţional echivalent cererii agregate şi invers.
 În fine, echilibrul real monetar punctiform corespunde curbei
cererii agregate, ceea ce semnifică componentele statice ale
aceloraşi două componente ale Macromodelului, în
corespondenţă. Modelul IS-LM şi respectiv cererea agregată (Da)
comunică şi pe partea dinamică (Graficele VI.17), odată cu
creşterea concomitentă a agregatelor reale şi monetare – deplasarea
către dreapta atât a curbelor IS-LM, cât şi a curbei cererii agregate
(Da).

Dinamică:
i (IS1) (IS2) (LM1) (LM2)

iE E1 E2 (a)

O YE1 YE2 Y

(Da1) (Da2) (b)

O Y
Oferta agregată
obiectul cheltuielilor (cumpărărilor) componente cererii agregate,
practic capacitatea economiei de a răspunde acestor
cheltuieli,

(Sa)

O Ymo Y
Graficul VI.19
Oferta agregată

(Sa)

O Ymo Y
Graficul VI.20
Repoziţionarea ofertei agregate pe
termen scurt

Comentariu grafic:
creşterea venitului naţional al maximei ocupări - curba de formă inversă
literei “L”
–parea perfect inelastică,
o zonă urcătoare (şi curbată), reflectând
(i) populaţiei ocupate (angajate),
(ii) nivelului general al preţurilor
(iii) nivelului tehnic al producţiei.
Nu este exclusă nici interdependenţa mişcării acestor variabile.

Finalizarea Macro-modelului

Static:

(Da) (Sa)

PE E

O Ymo Y
Graficul VI.21

Dinamic:

P (Sa)

(Da2)
(Da1)

PB B

PA A

O Ymo Y
Graficul VI.22

“Paradoxul keynesist” constă:

 de o parte, în construirea (construcţia) unui Macromodel mult mai sofisticat
decât gândirea vechilor clasici cu scopul de a demonstra necesitatea intervenţiei
statului în economie – să nu uităm nici că neoclasicii de astăzi polemizează cu
Keynes direct pe acelaşi Macromodel;
 de cealaltă, în impasul Macromodelului în recâştigarea creşterii economice pe
termen scurt, chiar cu ajutorul aceloraşi politici.
IV.14 Echilibrul general în Macromodelul Keynes
Modelul Injecţii
(J) – retrageri (W)
J;W (W) i
(J)
O Y O M
Procedura: punctarea
echilibrului cheltuieli
(injecţii) – retrageri
(JW) faţă de venitul
naţional (Y)
Situare: economia
reală, inclusiv
economia deschisă
(cu exporturi şi
importuri)
Curba IS
(investiţii-economii)
Ipostaza (1)
Cererea de Echilibrul-
monedă (L) dezechilibrul
forţei de muncă
(L) O Ymo Y
Substrat: zonare a Substrat: expresia, în
curbei cererii de termenii venitului
monedă naţional, a echilibrului
forţei de muncă
Situare: economia Situare: economia reală
monetară cu producerea venitului
naţional, după criteriul
ocupării forţei de
muncă (piaţa muncii)
Ipostaza (2)
Curba LM
(cerere-ofertă de
monedă)
i i

(IS) (LM)

O Y O Y
Procedura: Semnificaţie: un
multiplicarea echilibru multiplu al
echilibrului (JW), cererii-ofertei de
după criteriul monedă, pe aceleaşi
flexibilizării ratei criteriu şi coordonate
dobânzilor (i) cu curba IS
Situare: economia Situare: economia
reală monetară
Ipostaza (3)
Modelul IS-LM
i

(IS) (LM)

iE E

O YE Y
Procedura: punctarea echilibrului real-
monetar faţă de venitul naţional (Y) şi rata
dobânzilot (i)
Situare: economia reală şi economia
monetară
 Ipostaza (4)
Cererea agregată (Da)
P P
(Da)
O Y
Procedura: flexibilizarea
echilibrului real-monetar faţă de
venitul naţional (Y) şi nivelul
preţurilor (P)
Situare: economia reală şi
economia monetară, pentru
cheltuielile naţionale
Oferta agregată (Sa)
(Sa)
O Ymo Y
Procedura: construcţia curbei
ofertei agregate, bazată pre
reperul unic al venitului naţional
al maximei ocupări, faţă de
venitul naţional (Y) şi nivelul
preţurilor (P)
Situare: economia reală şi
economia monetară, pentru
capacitatea de producere a
venitului naţional
 Ipostaza (5)
Modelul cerere-ofertă agregată
P

(Da) (Sa)

PE E

O YE Y
Rezultatul: un echilibru general punctiform între cheltuiala
naţională şi capacităţile de producţie, în termenii venitului
naţional şi nivelului preţurilor, pentru: economia reală,
inclusiv economia deschisă, economia monetară şi piaţa
forţei de muncă
IV.15
IV.16
IV.17

B. Fundamentele macro-politicii:

CASETA VI.9 FUNDAMENTE ALE MACRO-POLITICII

(vii) la intervenţia băncii centrale pe piaţa valutară

autohtonă – ceea ce se limitează la vânzarea-
cumpărarea de devize (valută) contra monedei
naţionale;
(viii) în cazul păstrării de întreprinderi în sectorul de stat,
întreprinderi care îşi exercită acelaşi statut cu firmele
private: de la încheierea de contracte de toate felurile
la raporturile juridica şi răspunderea civilă şi penală
în aceeaşi măsură; de aici la practicarea de preţuri
proprii pe piaţă etc.;
(ix) la împrumutul public al statului pe piaţa autohtonă,
materializat în emisiunile de obligaţiuni, aici
emitenţii fiind atât guvernul, cât şi municipalităţile
etc.
(x) exercitarea fiscalităţii – de la conceperea, dezbaterea
şi promulgarea legislaţiei specifice la colectarea
impozitelor, cu consecinţele juridice şi jurisdicţionale
specifice;
(xi) gestiunea bugetului de stat – de la veniturile asigurate
prin fiscalitate şi pe celelalte căi, la cheltuielile
planificate şi organizate în termenul fiecărui exerciţiu
bugetar periodic (anual);
 (xii) nu în ultimul rând, politicile economice exersate: (a)
cele negative, în care statul îşi păstrează neutralitatea
economică; (b) cele pozitive, în care statul intervine în
favoarea unor ramuri şi firme, în virtutea unor strategii
politico-economice de dezvoltare etc.

Pe partea (2) instrumentelor:

(i) cheltuielilor,
(ii) preţurilor şi
(iii) fiscală

principiul politico-economic(Tinberger):

aplicarea, pe termen scurt, a unui instrument poate viza un singur

obiectiv.
IV.18 Limitele intervenţionismului & paradoxul keynesist
(vezi şi III.11 Paradoxul classic)

Macro-politicile pe termen scurt – i.e. în sens restrâns, ale statului --:

În economia reală: acţiunea guvernului asupra curbei (IS)
În economia monetară: acţiunea băncii centrale asupra
curbei (LM)
se canalizează exclusiv asupra (curbei) cererii agregate (CA) – i.e.
nu şi asupra ofertei agregate(SA) – astfel:
pot aduce creşterea-dezvoltarea în mod limitat – i.e. numai în
condiţiile economiei cu şomaj
în economia fără şomaj – i.e. „full employment” – creşterea
cererii agregate reuşeşte exclusiv creşterea nivelului preţurilor.