LECȚIA III

Oferta și echilibrul,
versus dezechilibrul pieței

Planul lecției

1. Oferta. Definiție și funcție

2. Alte explicații asupra funcției restrânse
2.1. Mișcări specifice
2.2. Surplusul producătorului
3. Elasticitatea ofertei
4. Echilibrul cerere-ofertă
4.1. Definiție
4.2. Echilibru și dezechilibre
4.3. Analiza dezechilibrelor
4.4. Reechilibrarea cerere-ofertă. Modelul „Cobweb”

De revăzut, în prealabil:
 Funcția cererii (Lecția II)
160 Economie

Într-o primă parte a expunerii de față, putem considera oferta în

simetrie cu elementele caracteristice funcției cererii de consum.

1. Oferta. Definiție și funcție

Oferta este cantitatea dintr-un bun individual „x” pe care producătorii

și ofertanții doresc și pot să o prezinte spre vânzare, într-o perioadă
considerată. Astfel, spre deosebire de cererea de consum, oferta prezintă mai
puțină relevanță ca ofertă individuală, a ofertantului individual – cu alte
cuvinte, ea se prezintă în mod relevant numai ca ofertă de piață (totală sau
cumulată).
În schimb, ca și în cazul cererii, se disting la fel de bine și în cazul
ofertei (1) funcția extinsă și (2) funcția restrânsă.
(1) Funcția extinsă a ofertei prezintă variabilele exogene:
 obiectivele producătorului (B) – inclusiv în sensul organizării
acestor obiective pe scheletul unui obiectiv individual, considerat dominant, cu
dominanță în luarea deciziei de ofertă;
 prețul bunului (Px) – cu influență asupra ofertei de același calibru cu
influența asupra cererii;
 prețurile altor bunuri (Pg);
 prețuri ale factorilor de producție (Pf);
 nivelul tehnic și tehnologic al producției (T);
 alți factori (Z).
Drept urmare, luăm în considerare o funcție a ofertei – de piață – de
forma:
Sx = f (B, Px, Pg, Pf, T, Z)
(2) Funcția restrânsă a ofertei exprimă – perfect similar cu cazul
funcției cererii – dependența cantității oferite de nivelul prețului bunului (Px),
ceteris paribus. Forma funcției restrânse devine:
Sx = f (Px)
Observație: Mult căutata corespondență cerere-ofertă – adică între
cele două funcții fundamentale în economie – se regăsește exclusiv la nivelul
funcției restrânse, respectiv al curbei ofertei. În realitate, studiul economiei a
forțat conceptul funcției restrânse, pentru ambele funcții, în acest sens –
rezultatele studiului asupra echilibrului cerere-ofertă, în ultima parte a lecției
de față, vor veni să justifice această opțiune.

160
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 161
Pe ce se fundamentează însă, practic, corespondența cerere-ofertă, la
nivelul funcțiilor restrânse, de o parte (cererea) și de cealaltă (oferta)?
(i) prețul bunului (Px) este variabila exogenă comună cantității cerute
și, respectiv, oferite;
(ii) deși cele două cantități se individualizează astfel pentru cerere și
ofertă, sunt înlesnite și analiza, și comportamentul interactiv al celor două
funcții prin aducerea lor pe graficul comun cantitate (Qx) – preț (Px).
În fine, rezultă aici corespunzător legea ofertei – și ea cu expresie
perfect asemănătoare legii cererii – oferta (cantitatea oferită) crește, la
creșterea prețului bunului, în oricare condiții. Ceea ce înseamnă, pentru ofertă:
(i) influența prețului (Px) asupra cantității oferite (Qx) – similară
cazului cererii;
(ii) coroborată, în schimb, cu aceeași libertate a formei curbei ofertei –
tot ca în cazul cererii;
(iii) lipsesc bunurile (considerate) speciale – care s-ar fi abătut de la
legea specifică ofertei și deci ar fi modificat panta curbei;
(iv) curba ofertei este una crescătoare în toate cazurile (graficul III.1).
Px
(Sx)

O
Qx

Graficul III.1

Observație grafică:
În condițiile libertății de trasare a curbei ofertei – în ceea ce privește
forma curbei, vizavi de panta obligatoriu crescătoare, ca și în cazul curbei
cererii – această curbă indică (cazual) spre extremitatea dreaptă o creștere mai
pronunțată a prețului bunului (Px) față de cantitatea oferită (Qx): este vorba de
un bun într-o penurie relativă, datorată sau indusă, de cele mai multe ori, de
situația producțiilor și factorilor de producție specifici. Alte bunuri își reclamă
curbe ale ofertei de alte forme specifice mult mai puțin regulate (dar inclusiv
rectilinii), decât este cazul curbelor producției sau utilității, ci indicând alte
situații specifice.
2. Alte explicații asupra funcției restrânse

161
162 Economie

2.1. Mișcări specifice

(i) de-a lungul curbei ofertei este imaginată variația cantității oferite,
urmare (exclusiv) variației prețului bunului – similaritatea cu curba cererii este
din nou una perfectă;
(ii) mișcarea curbei ofertei, în întregime, indică, corespunzător, influ-
ența variației altei/altor variabile, decât prețul bunului (Px), asupra curbei
ofertei/funcției restrânse. Mișcarea (deplasarea) curbei ofertei în întregime
semnifică, mai întâi, păstrarea formei curbei originale.
În al doilea rând, și pentru curba ofertei pot fi desprinse – din nou, ca și
în cazul curbei cererii – determinantele deplasării curbei (diagrama III.1).

Diagrama III.1
Determină deplasarea curbei ofertei:
Către stânga: Către dreapta:
tendințele inverse ale schimbarea de obiectiv a producătorului, de la maximizarea
factorilor din coloana dreaptă profitului la maximizarea vânzărilor
scăderea prețurilor bunurilor substitute (înlocuitoare)
creșterea prețurilor factorilor de producție aferenți bunului „x”
ameliorările tehnologice operate asupra bunului „x”

2.2. Surplusul producătorului

Regăsim aici un alt concept-replică la altul specific curbei cererii.

Surplusul producătorului (Sp) reprezintă, prin definiție economică, valoarea
totală a bunului „x”, oferită de producător, de la prețul primei unități de bun
oferite. Grafic, surplusul producătorului se regăsește:
(i) la stânga curbei ofertei;
(ii) sub prețul ofertei la momentul considerat (graficele III.2b).

Px Px

B
(Sx)

(Sc)
A
PA PA A’
(Sp)

(Dx)

O QA Qx O QA’ Qx
162
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 163

(a) (b)
Graficele III.2

Comentariu grafic:
 S-a preferat ca cele două surplusuri – al consumatorului (a),
respectiv al producătorului (b) – să apară corespunzătoare aceluiași nivel al
prețului bunului (PA).
 Firește, punctele A și, respectiv, A’ se situează la același nivel al
prețului (PA), dar diferit pentru cantități diferite: cerute, QA, și, respectiv,
oferite, QA’.
 Deocamdată, curbele cererii și ofertei nu sunt încă analizate și jude-
cate pe același grafic, dar este important de observat un fapt: variația prețului
PA ar induce variații opuse asupra celor două surplusuri (valori).

3. Elasticitatea ofertei

Și în cazul elasticității, lucrurile sunt perfect similare în cazurile cererii

și ofertei – elasticitatea ofertei este capacitatea de extindere-restrângere a
ofertei (cantității oferite), urmare variației exogenelor acestei funcții.
Coeficientul de elasticitate (i) a ofertei se determină după aceeași formulă a
elasticității – valabilă în cazul cererii, dar și în cazurile altor funcții posesoare
de elasticitate:

i = (Q / Qo) / (i /i0)

163
164 Economie
unde Q este variația cantității oferite, Qo oferta corespunzătoare la momentul
inițial, iar i și i0, corespunzător, variația și valoarea inițială a variabilei
exogene.
Sau, în cazul elasticității ofertei față de preț:
p = (Q / Qo) / (P /P0)
ea este aferentă funcției restrânse.
Ca și în cazul curbei cererii, coeficientul de elasticitate (p) a ofertei față
de preț ia valorile mulțimii numerelor reale pozitive (diagrama III.2) – în plus,
semnul algebric al coeficientului de elasticitate, spre deosebire de cazul curbei
cererii, cu pantă negativă, este pozitiv.

Diagrama III.2
Valorile coeficientului de elasticitate a ofertei (p)
și semnificații specifice

 p = 0 – valoarea nulă a elasticității față de preț – exprimă, de fapt,

variația de anvergură infinită a prețului, vizavi de variația nulă a cantității cerute –
inelasticitatea perfectă.
 p < 1 definește starea de inelasticitate – variația exogenei induce
variații inferioare ale endogenei;
 p = 1 definește starea de elasticitate unitară – variațiile exogenei și
endogenei sunt echivalente;
 p >1 definește starea de elasticitate (propriu-zisă) – exogena induce,
prin variațiile ei, variații mai mari (importante) ale endogenei.
 p = +  – valoarea infinită a aceleiași elasticități față de preț – exprimă
variația nulă a prețului, vizavi de variația de anvergură infinită a cantității cerute –
elasticitatea perfectă.

Iar graficul III.3 vizualizează aceeași evoluție a elasticității cererii

(coeficientului de elasticitate) față de preț.

Px (So)

(p < 1) (p =1)

inelasticitate elasticitate unitară

45°

inelasticitate (p > 1)

(p = + )
elasticitate perfectă (S+)

(p = 0)

O inelasticitate perfectă
Qx164
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 165

Graficul III.3

Observații grafice:
 „mișcarea de torsiune” a curbei ofertei, în sensul creșterii
elasticității de la zero la plus infinit, este, în cazul ofertei, în sensul rotației
acelor de ceasornic;
 ca și în cazul curbei cererii, torsiunea – modificând valoarea elastici-
tății – se adaugă drept al treilea tip de dinamică grafică – pe lângă cea de-a
lungul curbei și cea care privește deplasarea curbei în întregime;
 semnul algebric pozitiv al coeficientului de elasticitate este pus în
legătură cu panta crescătoare a curbei, după aceeași regulă cu cea din cazul
curbei cererii, dar, evident, cu rezultat invers;
 este, în fine, cel mai interesant de observat modul în care elasticită-
țile extreme – perfecta inelasticitate și perfecta elasticitate – sunt figurate de
curbe ale ofertei în exact aceleași poziții cu curbele cererii de aceleași
elasticități extreme: oferta perfect inelastică este verticală, ca și cererea perfect
inelastică; la fel în cazurile cererii și ofertei perfect elastice;
 după cum, regula este aceeași în a compara vizual două sau mai
multe curbe ale ofertei, după nivelul elasticității: mai elastică este curba care se
apropie de poziția orizontală, ca și în cazul curbei cererii.

Din nou, ca și în cazul cererii, elasticitatea ofertei are – pe lângă

variabilele exogene, cele aparținând funcției ofertei – propriii factori de
influență:

165
166 Economie
(1) timpul – care operează tot în favoarea elasticității, astfel:
(a) pentru momentul dat, este favorizată inelasticitatea perfectă;
(b) termenul scurt aduce spor de elasticitate, atrăgând alți factori ai
funcției ofertei;
(c) termenul lung sporește elasticitatea, odată ce face loc manifestării
integrale a setului de exogene al funcției ofertei;
(2) excesul de capacitate productivă diminuează elasticitatea ofertei,
punând problema epuizării resurselor de factori;
(3) stocurile de bunuri – pun, la rândul lor, problema deficiențelor
racordării cererii la ofertă;
(4) capacitatea de mobilizare/mobilitate a factorilor între industrii
operează, din nou, în favoarea elasticității ofertei.

4. Echilibrul cerere-ofertă

4.1. Definiție

De primă importanță este de menționat că echilibrul se numără printre

categoriile (conceptele) din economie cu cel mai bogat conținut. Vom trata aici
numai un fel de echilibru din zona pieței și consumului.
Echilibrul cerere-ofertă privește:
 domeniul consumului, detaliul acestuia, respectiv un anume bun sau
categorie de bunuri
 și implică actorii economici interesați de acesta: consumatorul și
ofertantul.
Se înțelege astfel prin echilibru cerere-ofertă punctul, momentul sau
conjunctura în care, concomitent:
(a) ofertanții sunt dispuși și capabili să ofere bunul „x” pe piață;
(b) consumatorii sunt, de asemenea, dispuși și capabili să achiziționeze
bunul „x” de pe piață (graficele III.4).

Px (Dx) (Sx) Px

(Sx)

(PE1) (E1) (Dx)

(E2)
(PE2)

O O
Qx Qx

166
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 167

(a) (b)
Graficele III.4

Comentariu grafic:
 Echilibrul cerere-ofertă este de două feluri: (a) stabil; (b) nestabil.
 Echilibrul stabil (a) aparține majorității covârșitoare a bunurilor
(bunurile ordinare) și se distinge prin faptul că: nu există forțe de natură eco-
nomică capabile să deterioreze sau să răstoarne un echilibru deja câștigat.
 Echilibrul nestabil (b) aparține, dimpotrivă, bunurilor speciale
(„Giffen-Veblen”). Se caracterizează prin caracterul conjunctural, accidental
sau întâmplător în care interesele consumatorilor și ofertanților se împacă,
fără asigurarea stabilității acestei situații.
 Distingem deci două criterii de diferențiere a celor două echilibre:
(1) conceptual, felul echilibrului este dictat unilateral de curba cererii; (2) final,
de mărimea sau gradul tensiunii cantitate-preț și, respectiv, consumator-ofertant.
Felul echilibrului este dictat unilateral de curba (funcția) cererii, în
detaliu de detașarea bunurilor speciale, în ansamblul general și vizavi de legea
cererii. Este prima asimetrie evidentă între cele două funcții fundamentale
concurente pe piață.
Dimpotrivă, pentru bunurile ordinare comportamentul opus al cererii
față de ofertă asigură un grad înalt de tensiune în jurul echilibrului, și tocmai
aceasta asigură echilibrului performanța stabilității.

4.2. Echilibru și dezechilibre

Dincolo de departajarea echilibrelor, rămâne identificarea oricărui

echilibru drept un singur punct, astfel prin coordonatele sale cantitate-preț.
Echilibrul de tip punctiform sugerează un caracter static de principiu – echilibrul
poate deveni dinamic, urmare dinamicii celor două curbe, ceea ce înseamnă
acțiunea factorilor specifici cererii și ofertei, respectiv prețului de piață.
Timpul revine, în concordanță cu aceiași factori, dublu influent:
 determinând elasticitățile cererii și, respectiv, ofertei, în creștere
pentru alungirea intervalului;

167
168 Economie
 determinând și forma curbelor cererii și ofertei, în sensul că acestea
se apropie de forma dreaptă cu atât mai mult cu cât sunt analizate pe termene
mai scurte sau la un singur moment dat – alungirea intervalului curbează cele
două funcții.
Un alt factor dinamic al echilibrului și dezechilibrelor se leagă de
dezechilibrele persistente – caracteristice unor industrii sau sectoare de bunuri
și servicii. Cauze ale acestora se regăsesc în exemplele:
(1) restricțiilor guvernamentale – plafonări ale ofertei și/sau prețului;
(2) echilibrului nestabil – ceea ce poate însemna și multiplicarea lui
între aceeași cerere și aceeași ofertă (graficul III.5);
Px

(Sx)
(Dx)

E2

E1

O
Qx
Graficul III.5

(3) neatingerea obiectivelor producătorilor – atât cât se poate

transforma într-un fenomen generalizat, înseamnă supraestimarea performan-
țelor sau capacităților de producție ale unei anume industrii;
(4) inadecvările persistente între cerere și ofertă țin concomitent și
specific de ambele funcții. Pe partea cererii, schimbarea gustului și preferin-
țelor consumatorului este, principial, un factor de îndepărtarea trendului
reechilibrării. Pe partea ofertei, imperfecțiunea informației de piață conduce la
un efect similar.

4.3. Analiza dezechilibrelor

În fine, desprindem și semnificația dezechilibrului, vizavi de echilibru.

Primul element important de desprins este acela că, vizavi de un echilibru unic,
punctiform în spațiul graficului cantitate-preț, dezechilibrul cerere-ofertă este
replica dată de infinitatea punctelor planului (graficul III.6). Cu alte cuvinte, pe

168
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 169
cât un singur punct – pereche de coordonate, respectiv un singur nivel al
prețului și, corespunzător, unul singur al cantității – satisface interesele comune
consumatorilor și ofertanților, pe atât toate celelalte niveluri de preț și cantitate
se regăsesc în dezechilibru. Aria dezechilibrului cerere-ofertă este însă nu
numai cu mult mai întinsă decât cea identificată de echilibru, ci și multiplu
semnificativă.
Px
(Dx) (Sx)
(I)

E
PE (III) (IV)

(II)

O
QE Qx
Graficul III.6

Comentariu grafic:
 Ariile I, II, III și IV se obțin prin despărțirea corespunzătoare a
planului în câte numai două arii – așa rezultă (I) vizavi de (II) și, respectiv,
(III) vizavi de (IV).
 Prima departajare – (I) versus (II) – are loc pe criteriul (dimensiunea)
prețului, iar cele două devin, corespunzător, dezechilibre de tip: (I) suprapreț și
(II) subpreț;
 cealaltă departajare – (III) versus (IV) – are loc pe cealaltă
dimensiune, cea a cantității, iar cele două arii devin, corespunzător, (III)
subcantitate și (IV) supracantitate;
 după ambele departajări, colțurile planului vor conține puncte
regăsite în dezechilibre care țin concomitent de cantitate și de preț. Exemplu:
colțul stânga-sus (nord-vest) este o arie de subcantitate și suprapreț – și așa
mai departe, până la recâștigarea capacității de caracterizare a tuturor punctelor
și zonelor din planul grafic, după criteriul felului dezechilibrului și raportării la
echilibru.

4.4. Reechilibrarea cerere-ofertă. Modelul „Cobweb”

169
170 Economie
Date fiind cele din subparagrafele precedente, majoritatea covârșitoare
a teoreticienilor și specialiștilor cade de acord că situația de echilibru, pe piața
unui bun sau altuia, în cadrul unei economii la rândul ei localizate și specifice,
nu este nici principial obligatorie, nici permanentă, în practică. Părerile sunt
însă împărțite între autori și curente de gândire, în ceea ce privește existența
sau nu a trendului de reechilibrare. Nu vom intra în detalii asupra acestui
aspect, în cele de față, ci preferăm o teorie a dezechilibrelor și reechilibrării,
numită modelul „Cobweb” (pânzei de păianjen).

CASETA III.1. MODELUL MATEMATIC „COBWEB”: BAZELE MODELULUI

Referitor la model, variabilele principale sunt:

(1) prețul cererii anului precedent – P(t-1);
(2) prețul preliminat pentru oferta anului curent – Pe;
(3) nivelul cererii curente (cantitatea cerută) – Dh;
(4) nivelul ofertei curente (cantitatea oferită) – Sh.
Iar ele conduc la două corelații funcționale:
(1) Dh = f ( P(t-1))
(2) Sh = f (Pe)

În explicația sa nonmatematică (grafică), modelul „cobweb” ține seama

mai întâi de subîmpărțirea semnificativă a ariei de dezechilibru cerere-ofertă din
graficul III.6. Apoi, între situația anilor precedent și curent are loc legătura
multiplă – corespunzătoare mai multor perioade succesive – de forma „pânzei de
păianjen” din graficul III.7.

Px
(Dx)
(Sx)
(1)
P
(5)

(4) (6) (2)

PE

(3)

O
Qx
QE

170
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 171

Graficul III.7

CASETA III.2. MODELUL „COBWEB”: DETALII

În exemplificare, autorii1 consideră o piață mai puțin organizată (a porcilor,

vânduți și cumpărați în special în preajma sărbătorilor de iarnă). Se consideră Po
prețul anului zero, precedent – un preț de dezechilibru, cum se face vizibil pe grafic –,
preț la care – într-o explicație cât se poate de simplificată – se adaptează oferta
anului curent (segmentul 1), dar după cantitatea proprie ofertei la acest preț.
Ofertanții urmează să fie decepționați, în anul curent – prețul cererii este ceva mai
mic (2). În anul următor, ofertanții se vor prezenta pe piață conform prețului cererii
din anul curent (3) și vor constata, dimpotrivă, disponibilitatea cumpărătorilor
pentru un preț sporit (4). În anul celălalt, se repetă oarecum situația dintre anul
trecut și cel curent, în materie de ofertă (5), iar consumatorii sancționează din nou
supraoferta (6) și așa mai departe. Din fericire însă, finalul povestirii nu se amână la
infinit, ci revine la regăsirea echilibrului cerere-ofertă, cel puțin într-un an „n”.

Pot fi aduse critici acestui model, și s-au și adus – în principal, el vede o

piață de-a dreptul primitivă, fără comunicații subtile între cerere și ofertă, în
primul rând, sub aspect informațional. Totuși, nici calitățile lui nu sunt de
neglijat. Astfel, să reexaminăm graficul III.7, împreună cu diagrama III.3.

Diagrama III.3
Schița reechilibrării „Cobweb”
Pe segmentul:
Felul:
(1)  (2)  (3)  (4) 
dezechilibrului suprapreț supracantitate subpreț subofertă
ajustării creșterea ofertei scăderea prețului scăderea ofertei creșterea prețului
rezultatului supracantitate subpreț subofertă suprapreț

1
În Hardwick (coord.), 1992.

171
172 Economie
Remarcăm că segmentele (1), (2), (3),… procedează fiecare la rezol-
varea unui dezechilibru de felul prețului prin ajustarea cantității, și invers –
ceea ce înseamnă că modelul evită capcana tratării discriminatorii a prețului
împotriva cantității, sau invers. Este încă o dată un merit al acestei teorii, cu
atât mai mult, cu cât curentele de gândire cele mai bine poziționate la această
oră (neoclasici și (neo)keynesiști) fac astfel de tratări discriminatorii.
În al doilea rând, modelul vede cu destulă claritate două lucruri, în
concluzia sa:
(i) (re)echilibrarea, ca proces de durată, respectiv etapizată –
„tatonare” (expresia autorilor);
(ii) aceeași (re)echilibrare nu este obligatorie, ci condiționată – în
favoarea reechilibrării („cobweb” convergent) operează (1) elasticitatea cererii
și (2) inelasticitatea ofertei; caracteristicile opuse („cobweb” divergent)
determină, dimpotrivă, îndepărtarea accelerată a echilibrului cerere-ofertă
(graficul III.8).
Px

(Dx) (Sx)

Po

PE

O
Qx
QE

Graficul III.8

Concepte
coeficientul de elasticitate funcția extinsă
elasticitate ( elasticitatea ofertei funcția restrânsă
dezechilibre persistente față de preț inelasticitate
dezechilibrul elasticitate perfectă inelasticitate perfectă
cerere-ofertă elasticitate unitară legea ofertei
echilibru exces de capacitate modelul „Cobweb”
echilibrul cerere-ofertă factori de influență ofertă
echilibru nestabil asupra elasticității reechilibrarea cerere-ofertă
echilibru stabil funcția ofertei surplusul producătorului (Sp)

172
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 173
timp

Chestiuni

(1) Enumerați corespondențele caracteristice între „legea cererii” și

„legea ofertei” (de așteptat un răspuns complet).
(2) Pe un grafic rectangular cantitate (Qx) – preț (Px), trasați o curbă a
cererii (Dx) și cealaltă a ofertei (Sx) oarecare. Localizați și numiți echilibrul
cerere-ofertă și dezechilibrele specifice.
(3) Care este elementul dominant al caracterului „convergent”-„diver-
gent” al reechilibrării de tip „Cobweb”.

173
174 Economie
ANEXĂ
Aplicație rezolvată

Au putut fi vândute 33 de bucăți automobile de tipul „x” într-o perioadă

dată, aplicându-se prețul de 51 unități monetare (u.m.) pe bucată. În sezonul
reducerilor de prețuri care a urmat vânzările au crescut cu două bucăți, urmare
unei reduceri cu 11,77% a prețului.
În condițiile majorității așteptărilor de piață, funcția cererii acestui bun
este (va fi) una lineară, respectiv de formă generală:
Dx = a – bQx – Px
Partea I
Să se determine:
(1) dacă, în urma acestei reduceri de preț, rezultă sau nu o cerere
elastică, față de preț, pentru automobilul de tipul „x”;
(2) prețul minim (pe bucată) aplicabil, pentru care stocul de automobile
dat se dovedește complet nevandabil;
(3) corespunzător, producția totală de automobile de tipul „x” de
proiectat a se supune acestui tip de funcție a cererii;
(4) astfel, să se determine coeficienții (a, b) ai funcției cererii de
automobile „x”, Dx, și să se traseze graficul acestei funcții;
(5) să se determine surplusul consumatorului, corespunzător fiecăruia
dintre cele două prețuri aplicate.
Partea a II-a
Avem în vedere desfășurarea producției și comercializarea automo-
bilului „x” în paralel cu industria concurentă a automobilului de tip „y”. În
urma unor sondaje de opinie credibile, publicul amator de automobile clasează
cele două tipuri după utilitățile:
 U1 = viteza de deplasare;
 U2 = confortul asigurat deplasării.
La momentul inițial, industria aferentă automobilului „y” a vândut 50
de bucăți, iar la momentul corespunzător următor 49 de bucăți.
Să se determine:
(6) rata marginală de substituție între cele două tipuri de automobile, la
momentul inițial (A);
(7) prețul orientativ al automobilului de tip „y”, la același moment;
(8) ecuația liniei buget, la momentul (A), între cele două tipuri de
automobile;
(9) aceeași ecuație, la al doilea moment (B), considerând satisfacerea
ambelor utilități menționate;

174
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 175
(10) să se compună grafic corespondența între funcția cererii
automobilului de tip „x” (Ox) și curbele de indiferență și liniile buget ale celor
două utilități.
Partea a III-a
Automobilele de tip „x” sunt produse de o singură mare firmă.
(11) Dovedindu-se că producția totală de automobile „x” din
momentul B este la nivelul maximei eficiențe (punctul de inflexiune a creșterii
producției totale, vizavi de creșterea forței de muncă angajate, în unități proprii
acesteia), să se afle necesarul de (unități de) forță de muncă angajată pentru o
producție medie admisă la cinci bucăți automobile „x” pe unitate de forță de
muncă.
(12) Dată fiind această cantitate de forță de muncă, să se scrie și să se
construiască grafic funcția (lineară) izocost, în condițiile unei rate marginale de
substituție muncă-capital de:
Rms (L/k) = k/L = 4,00
(13) Presupunând că într-o perioadă următoare de trei ani salariile în
industria automobilului „x” vor crește cu 15%, în raport de cheltuielile de
capital, să se construiască noua curbă izocost.

Rezolvarea aplicației

Partea I
(1) Vom avea o curbă a cererii rectilinie, cu redactarea dată:
(Dx) = a – bQx – Px.
Regăsim aici punctul inițial (A), pentru care: Qx(A) = 33 și Px(A) = 51,
respectiv A(33; 51). Pentru sezonul reducerilor de prețuri, va rezulta un alt
punct corespunzător, B, de coordonate:
Qx(B) = Qx(A) + 2 buc. = 33 + 2 = 35
Px(B) = Px (A) (1 – 11,77/100) = 45
respectiv: B(35; 45).
În fine, elasticitatea cererii (Dx) va rezulta, după formula cunoscută din
lecție, anume:
px = (QxA – QxB) / (PxA – PxB) × (PxA/(QxA =
51
= (–2)/6 × = 0,52
33
Cererea de automobile „x” este categoric inelastică, respectiv px < 1,
chiar px ≈ ½.

(2) Ceea ce se cere este poziția punctului N de pe ordonata Px, în figura

III.1.

175
176 Economie
Px

N
(Dx)

A″(0, 51) A (33; 51)

B(35; 45)
B″ (0; 45)
P(33; 45)
O
A′(33; 0) B′(35; 0) M Qx

Figura III.1

Observație: Dacă vom afla cele cerute la pct. (2) și (3), căpătăm date
suficiente pentru redactarea funcției (Dx), la pct. (4), următor.
Se consideră similaritatea triunghiurilor: ONM; APB; A″NA –
urmare egalității unghiurilor M, B și, respectiv, A (de ambele părți). Rezultă
egalitatea raporturilor segmentelor:
A″N / A″A = AP / PB
unde înlocuim valorile cunoscute:
A″N / 33 = (51 – 45) / (35 – 33)
de unde A″N = 99. Mai departe:
ON = OA″ + A″N = 51 + 99 = 150
valoare care este chiar prețul nevandabil – cu cantitate cerută zero.

(3) La șirul de similarități de triunghiuri se poate adăuga  BB′M

(similar cel puțin cu  APB. Rezultă, în același mod, egalitatea de raporturi:
AP/PB = BB′/B′M
respectiv:
(51 – 45)/(35–33) = 45 / B’M
adică B′M = 135, sau:
OM = OB′ + B′M = 35 + 135 = 170
Producția maximă (QM) de automobile, aferentă pieței, în condițiile date
de funcție a cererii este de 170 de unități.
(4) Ecuația lineară dată a funcției cererii se prelucrează primar în
condițiile:
Qx = – 1/ b Px + a/b

176
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 177
ceea ce înseamnă, pentru anularea prețului (M: Px = 0):

Qx = QM = 170 = a / b

iar pentru anularea cantității (N: Qx = 0):

1/b Px = 170
sau:
Px = 170 b
în condițiile în care același preț este acum:
Px = ON = 150
Rezultă:
b = 150 / 170 și a = – 150
ceea ce înseamnă redactarea ecuației primare în forma:

(Dx) = – 150 + 170 Qx + Px

iar graficul complet al curbei cererii se vede în figura III.2.

Px

N (0; 150)
(Dx)

A (33; 51)
A″(0, 51)

P(33; 45)B(35; 45)

B″ (0; 45)

O Ox
M (170; 0) Px
A′(33; 0) B′(35; 0)
Figura III.2

(5) Surplusul consumatorului, pentru cele două ipostaze, este:

Sc1 = S ( A″NA) = ½ (150 – 51) × 33 = 16.335
Sc2 = S ( B″NB) = ½ (150 – 45) × 35 = 18.375
Observație:

177
178 Economie
Matematicile de care ne folosim aici și în toate analizele noastre nu vor
depăși nivelul elementar: patru operații; ecuații și sisteme de ecuații de gradul I;
drepte și figuri geometrice simple, în plan grafic. Drept pentru care – în locul
calculului integral, spre exemplu – regăsim și suprafețe simple, dreptunghiulare
sau, ca în cazul surplusului consumatorului, triunghiulare.
Partea a II-a
(6) Rata marginală de substituție a automobilului de tip „x” rezultă din
formula desprinsă tot din lecție:
Rms (x  y) = Qy / Qx = Px / Py
în care înlocuim cele cunoscute:
Rms (x  y) = 50 / 33 = 51 / Py
De unde, Rms (x  y) = 1,52.
(7) Iar corespunzător Py = 33,7.
(8) Este evident, mai întâi, că ieftinirea automobilului „x” îi aduce
acestuia efectele venit și substituție. Imaginăm astfel linia buget la momentele
A și B, în figura III.3.
Qy
(U1) (U2)
N1

A’’(0;50) A
B

(B1) (B2)

O 

M1 M2 Qx

Figura III.3

Pentru ecuația dreptei N1M1:

Qy = a Qx + b
a = tg () = 50 / 33 = 1,52
iar
b = ON1 = OA″+ A″N1 = 50 + A″N1
Dar
A″N1/A″A = tg ()
respectiv:
1,52 = A″N1/33

178
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 179
rezultă că:
A″N1 = 1,52 × 33 = 50,16
Respectiv:
ON1 = 50 + 50,16 = 100,16 = b
Astfel ecuația primei linii buget va fi:
Qy = 1,52 Qx + 100,16
(9) În mod similar, coordonatele punctului B vor fi: Qx = 35; Qy = 49.
Astfel, parametrii liniei buget sunt:
a = 49 / 35 = 1,4
iar b rămâne la valoarea de 100,16. Astfel, ecuația celei de a doua linii buget va fi:
Qy = 1,4 Qx + 100,16
(10) Încercăm și compunerea grafică a curbelor de indiferență U („xy”)
cu curba cererii automobilului „x”, în figura III.4:
Px

N (0; 150) (Dx)

A (33; 51)
A″(0, 51)
P(33; 45)B(35; 45)
B″(0; 45)

O A′(33; 0) B′(35; 0) M (170; 0) Qx

Qy U2
U1

N1

A″(0; 50) B(35; 49)

A (33; 50)
(B2)
(B1)

O A′(33; 0) Qx
M1 M2
Figura III.4
Partea a III-a
(11) Producția totală de bun „x” (Qx) este de 35 de bucăți, iar
productivitatea medie (Qa) de 5 bucăți pe lucrător. Numărul de angajați necesar
(L) este de:

179
180 Economie
L = Qx/Qa = 35/5 = 7 lucrători angajați.
(12) Pentru:
Rms (L k) = 4 = k/7
rezultă numărul convențional de unități de capital (k):
k = 7 × 4 = 28
iar construcția grafică a izocostului (Z) pentru nivelul producției de 35 unități
rezultă în figura III.5.
k Q(x)

(Z)

A
A″(0;28) (7;28)

O A′(7;0) L
Figura III.5

(13) Cele șapte unități de forță de muncă (angajați), în condițiile

creșterii salariilor cu 15%, vor valora cât unitățile convenționale de capital:
k′ = k (1 + 15 / 100) = 28 × 1,15 = 32,2
condiții în care noua rată marginală de substituție (Rms′ (L k)) va fi:
Rms (L k) = 32,2 / 7 = 4,6
k
(Qx)

(Z2)

A″(0; 28) A
(7;28)
O A′(7; 0) L
Figura III.6

APLICAȚII (III)
III.1 (E) Să se explice cazurile particulare ale curbei ofertei față de preț
din figurile alăturate:

180
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 181

P P P P P

(Sd) (Se)
(Sa) (Sc)
(Sb)
Po
O III.2 (E
Q & O D). Efectul
(Qo) QfiscalO
asupra vânzărilor
Q O definește
Q (indică)
O
partea
Q
sau părțile tranzacției cerere-ofertă care suportă aplicarea (creșterea) taxei pe
(a) Prin definiție,(b)taxarea vânzărilor
vânzări. (c) (d) curba ofertei(e)către
deplasează
stânga (pe graficul cerere-ofertă față de preț).
Consumatorul rămâne interesat întâi în nivelul prețului plătit (cât mai
mic), în vreme ce ofertantul rămâne interesat în valoarea realizată prin
vânzare (cât mai mare).
Efectul inițial al taxei se abate asupra ofertantului, forțat să o includă în
costuri; efectul final va depinde însă de elasticitatea-inelasticitatea cererii și,
respectiv, ofertei.
În fine, taxarea vânzărilor nu aduce câștig nici consumatorului și nici
ofertantului, ci va genera o pierdere de partea uneia, alteia dintre părți sau
ambelor părți. Ca atare, unul și același preț plătit de consumator înainte și
după aplicarea taxei este de natură să îl scutească de efectul nefavorabil;
respectiv, un aparent câștig al ofertantului în valoarea realizată trebuie
regăsit numai drept recuperare a unei plăți inițiale.
Să studiem cele patru cazuri relevante din figurile alăturate pentru o
concluzie generală.
(a) (b) (c) (d)

P P D St P P St
St
S S S
D St
S

(a) (b) (c) D (d) D

O Q O Q O Q O Q
III.3 (D). Să se demonstreze grafic că dezelasticizarea cererii și
elasticizarea ofertei defavorizează deopotrivă reechilibrarea consumului
(cerere-ofertă) pe piață (fac să rezulte tatonarea divergentă). Dimpotrivă,
„tatonarea cobweb” este convergentă pentru cerere elastică și ofertă

181
182 Economie
inelastică. Elasticitățile extreme, în ultimă instanță, dau șansa reechilibrării
celei mai rapide a consumului.

III.4 (C & D). Să se arate (grafic) funcționarea tatonării „Cobweb” pentru

echilibrul instabil, respectiv pentru bunurile neordinare, Giffen și Veblen.

III.5 (D). Considerați surplusul consumatorului și surplusul producă-

torului, corespunzătoare echilibrului cerere-ofertă, în condiții oarecare. Studiați
ce se întâmplă cu cele două surplusuri (valori) în condiții de reechilibrare a
consumului (cerere-ofertă) pe seama creșterii venitului global (al consuma-
torului) – în speță, cine, dintre consumator și ofertant, apare cel realmente
interesat de creșterea venitului consumatorului, coroborată cu reechilibrarea
consumului în aceste condiții?

III.6 (E). Considerăm piața specifică a muncii (forței de muncă/L), ca

în figura alăturată, unde (w) este nivelul salariului de angajare, iar D L și,
respectiv, SL sunt cererea și oferta specifică.
(a) Să se precizeze identitățile (agenții economici) ofertantului și,
respectiv, consumatorului pe această piață.
(b) Să se explice semnificația echilibrului specific (E).
(c) Să se explice, tot în termenii concreți ai pieței muncii, semnificația
fiecărui dezechilibru individual (I- IV).
(d) Să se identifice pe grafic zona șomajului.
w

(DL) (SL)
(I)

E
wE
(IV) (II)

(III)

w
DL
III.7 (D). Presupunem poziționarea SE
asupra pieței muncii a curbei
O L L
producției pe termen scurt, ca în figuraE alăturată (vezi compunerea grafică după
E
dimensiunea masei forței de muncă, L). Să se deducă nivelul forței de muncă
angajate în producție ca cel mai apropiat forței de muncă de echilibru (LE).

O LE L

QM M
QI I
Q

O L 182
Lecţia III. Oferta şi echilibrul, versus dezechilibrul pieţei 183

III.8 (D). Presupunem compunerea grafică alăturată, între piața muncii

(i), curba producției pe termen scurt (ii) și piața bunului (x) produs (iii).
Compunerile au loc după dimensiunea masei forței de muncă (a/b), respectiv
după cea a producției (b/c).
(a) Creșterea ofertei, pe seama forței de muncă angajate (L) și
producției (Q), va întâmpina creșterea, la rândul ei, a cererii bunului (x) pe
piață, astfel încât consumul se va reechilibra în noile condiții. Explicați.
(b) Cum se definesc astfel mai întâi echilibrul general, mai apoi și
capacitatea de reechilibrare a economiei?

(D) (S)

(a)
E

QE
E

(iii) O LE L

(Qx)
(Dx)
(Sx)
(Qx) (b)
E E
(c)

Px O LE L 183
184 Economie

III.9 (E). Pe o piață națională a bunului (x), prin deschidere economică

externă, apare și oferta internațională de import perfect elastică, după modelul
din figura alăturată.
Px

(Dx) (Sx)

E
Pe
A
Pw (Sw)
B

O Qa Qe Qb Qx

Să se explice cine și cum are de câștigat, respectiv de pierdut, dintre

partenerii de tranzacție autohtoni (consumatorul și ofertantul autohton).

III.10 (D) Să reconsiderăm exemplul de la problema III.9, precedentă,

la care adăugăm reacția guvernului prin aplicarea unui tarif vamal asupra
importului bunului (x). Să se explice rezultatul acestei inițiative politice.

184