Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept

Referat: Concepţia determinismului geografic a lui

Montesquieu şi implicaţiile ei asupra tratării statului
şi dreptului

Realizat: Gojan Vasile Gr. 01

Verificat: Margineanu Valentin
CHARLES MONTESQUIEU (1689-1755)

Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède şi de Montesquieu, s-a născut la 18

ianuarie 1689, la Castelul din La Brède, lângă Bordeaux, în Franţa, într-o familie
de magistrați aparținând micii nobilimi.A studiat dreptul, apoi, în 1708, s-a mutat
la Paris pentru a câştiga experienţă în avocatură.După moartea tatălui său s-a
reîntors în La Brède, a început să studieze dreptul roman şi ştiinţele naturale, iar în
anul 1714 a devenit consilier în Parlamentul de la Bordeaux.Apoi, după moartea
unuia din unchii săi, a moștenit titlul și funcția acestuia, devenind între anii 1716 –
1728, președintele Parlamentului de la Bordeaux.În anul 1721 scrie opera sa
remarcabilă „Scrisori persane”, considerată „o profundă alegorie a dragostei,
moralei, politicii și religiei“, care a fost primită cu un deosebit interes.Volumul
cuprinde o colecție de scrisori, despre care se presupune că au fost concepute de
călători în Persia și de prietenii acestora din Europa – în fapt inventate de autor -,
prin care sunt satirizate instituțiile franceze. Astfel, lucrarea îl lua în derâdere chiar
pe regele Ludovic al XV-lea, dar ironiza şi religia ori teoriile filosofului englez
Thomas Hobbes. Cu toată caustica şi ireverenţiozitatea, lucrarea i-a deschis lui
Montesquieu porţile curţii regale şi i-a permis, astfel, să ramână în proximitatea
cercurilor mondene pentru tot restul vieţii.În anul 1728, Montesquieu a început să
călătorească, iar în anul 1731, a ajuns în Anglia, unde a fost ales membru al
Societăţii Regale, a studiat activitatea Parlamentului aflat în sesiune şi s-a
împrietenit cu filosofi şi politicieni.La revenirea în Franţa, în anul 1734,
Montesquieu scrie o disertație istorică şi științifică asupra înfloririi și decăderii
Romei, „Considérations sur les causes de la grandeur des Romains et de leur
décadence” („Considerații asupra cauzelor măreției și decadenței romanilor”), în
care arată că „Roma a oferit spectacolul unei fascinante pervertiri a firii umane, al
unei patologii la care republicile sunt extrem de vulnerabile“. Era o lucrare
pregătitoare a cărţii care avea să-l facă celebru în întreaga lume şi care a necesitat
încă 16 ani de lucru.În anul 1748, el scrie „De l’esprit des lois” („Spiritul legilor”)
– definitivată însă doi ani mai târziu – , prin care îşi propune să explice legile
umane și legile sociale şi care lansează una din teoriile majore ale lumii moderne,
anume separarea puterilor în stat, care trebuie să rămână distincte şi echilibrate,
pentru a garanta libertatea individului.„Spiritul legilor” avea 31 de volume şi a fost
considerată o sinteză a evenimentelor precedente din istoria teoriei politice şi din
domeniul jurisprudenţei.Filosoful francez consideră importantă existența unui
sistem legislativ, repartizat în două camere, a unui sistem executiv, care să poată
bloca anumite propuneri de legi și a unui sistem judiciar, care să fie independent de
celelalte două.Montesquieu abordează subiectul general al legilor, dând următoarea
definiţie: „legea în general este rațiunea omenească în măsura în care ea
guvernează toate popoarele de pe pământ iar legile politice și civile ale fiecărui
popor nu trebuie să fie decât cazuri particulare la care se aplică această rațiune
omenească“. Apoi Montesquieu arată că tot ceea ce există are legile sale,
„Divinitatea“ are legile sale, iar „lumea materială“ și „substanțele superioare
omului“ au, la rândul lor, legi proprii.De asemenea, autorul consideră că geografia
și climatul pot influența natura omului și a societățlor, aşa-numita „Teorie a
climatelor”, astfel că oamenii care trăiesc în țări calde au un temperament aprins,
dar vicios, în timp ce națiunile nordice sunt curajoase, dar rigide, reci. Deşi aceste
aspecte au fost enunţate de către Aristotel în antichitate, Montesquieu vine cu o
altă abordare, anume că „dacă este adevărat că temperamentul minții și pasiunile
inimii sunt extrem de diferite în climate diferite, atunci legile ar trebui să fie în
relație atât cu varietatea acestor pasiuni, cât și cu varietatea acestor temperamente.

Montesquieu este unul dintre marii filosofi ai Iluminismului, acesta trăind între
1689 și 1755 și având o contribuție importantă în domeniul filosofiei politice, prin
analiza sa cu privire la formele de guvernământ și la importanța separației puterilor
în stat. Având o poziție socială privilegiată și beneficiind de titlul de baron și de o
educație aleasă, Montesquieu a fost preocupat de aspectele politice ale vieții
publice. Cu un rol important în stat, conducând divizia din Parlament ce privea
activitățile criminale, Montesquieu a devenit celebru în domeniul filosofiei, după
ce a publicat sub anonimat (demers nereușit, fiind descoperit autoratul său) Scrisori
persane și Despre spiritul legilor. Cea de a doua lucrare, asupra căreia ne vom
referi, îşi propune să studieze legile și instituțiile statului, Montesquieu
considerând că acestea sunt mult mai ușor de înțeles decât pare la prima vedere,
întrucât există o corelație logică între normele legale și caracteristicile fiecărui stat,
ce privesc atât aspectele geografice, cât și cele culturale sau religioase.

În analiza sa asupra sistemelor de guvernământ, Montesquieu analizează și modul

în care, fiecare sistem poate deveni corupt. Transpunând pe scurt ideile filosofului
francez, analiza sa ajunge la următoarele concluzii: Ințelegerea particularităților
unei zone, în termeni de cultură, religie, climat, este esențială pentru a înțelege
legile, iar ințelegând aceste legi se poate identifica cu acuratețe care sunt domeniile
în care reforma este necesară;

1. Prima formå de guvernámânt identificată este republica, care poate lua două
forme:

 Democrația - în care poporul este suveran și guvernează prin intermediul

miniştrilor și a senatorilor; în cazul acestei forme de guvernământ,
problemele apar în cazul unui sentiment de inegalitate (când oamenii
urmăresc cu preponderență interesele personale in detrimentul celor statale)
sau a unui sentiment de egalitate extremă (când nu se mai dorește eyalitate
cetățenească, ci egalitate deplină, când nimeni nu mai recunoaște autoritatea
funcției):

 Aristocrația - când o parte din popor o conduce principala provocare este

păstrarea moderației, astfel încât clasa conducâtoare så nu îi asuprească pe
ceilalți, și, în acelaşi timp, in rândul nobilimii să nu existe cealaltă: în acest
caz, decalaje, pentru ca aceștia så nu se lupte intre ei:
2. A două forma de guvernământ este monarhia, care este condusă dupå
anumite legi bine stabilite și fixe: coruptabilitatea monarhiei se petrece
atunci când fie regele distruge instituțiile care ii limitează puterile. fie când
incepe să guverneze dupå bunul plac, in mod arbitrar, fåră a respecta legile:

3. Cea de a treia formă și cea mai periculoasă este despotismul, în care puterea
este concentrată într-o singură mână, iar corupția este prezentă pretutindeni;
în această formă de guvernământ, teama este cea care guvernează, corupția
sistemului cuprinzând treptat tot sistemul, care, în mod inevitabil va
conduce la insecuritate, inclusiv a despotului; Montesquieu este adeptul
unei libertăți moderate, în sensul de a putea face tot ceea ce dorim, fără însă
a îi afecta pe ceilalți, întrucât astfel oricine va putea afectat de către un terț
mai puternic;

 Filosoful francez prezintă în premieră separația puterilor în stat:

Montesquieu consideră importantă existența unui sistem legislativ, repartizat
în două camere, a unui sistem executiv, care să poată bloca anumite
propuneri de legi și a unui sistem judiciar, care să fie independent de cele
două: Prin propunerile sale, Montesquieu joacă un rol conceptual important
în elaborarea constituției Statelor Unite, prin promovarea unui sistem în care
cele trei puteri din stat să fie în balanță, astfel încât niciuna dintre ele să nu
poată ajunge în situația de a le uzurpa celelalte. Pe lângă spiritul modern,
Montesquieu apreciază importanța bunăstării populației în stabilitatea
politică, subliniind rolul comerțului în dezvoltarea societății. Espresso
Filosofic. Primești primul cele mai recente

Teoria separaţiei puterilor în stat a lui Montesquieu este elaborată în vederea

constituirii unui mecanism juridic, având eficienţa necesară, atât în vederea
dobândirii şi păstrării siguranţei cetăţenilor în raport cu manifestările puterii
statale, cât şi a dobândirii şi garantării în relaţiile sociale a libertăţii politice a
cetăţenilor.

În acest fel Teoria separaţiei puterilor în stat reprezenta pentru autorul

francez un instrument eficace în vederea realizării următoarelor sarcini
politice: a) limitarea arbitrarului şi a abuzului guvernanţilor. Acest
mecanism juridic trebuia să reprezinte, potrivit autorului acestei teorii, o
măsură suficientă limitării arbitrarului şi abuzului, ce-şi găsesc temei în
natura umană, fiind, deci, inevitabile în procesul de exercitare a puterii de
stat. În legătură cu acest fapt Montesquieu prezintă idea, devenită în timp un
adagiu al gândirii politice: orice om, ce deţine puterea, este predispus să
abuzeze de această putere, şi el va merge în această direcţie, până când nu va
atinge limitele acesteia; b) implementarea practicii constituţionalismului
englez. Cercetând regimul politic al libertăţii, existent în acea perioadă în
viaţa social-politică a Angliei, autorul afirmă, că izvor al acestei libertăţi este
practica sistemului constituţional englez.
Gânditorul francez credea, că fundamentul acestui sistem politic este
principiul separaţiei puterilor în stat. Autorul francez impunea o adevărată
credinţă asupra ideii, potrivit căreia înlăturarea posibilităţii abuzului de
putere este posibilă doar în cazul, în care puterea va îngrădi puterea, adică
puterea de stat trebuie să fie astfel organizată, încât să se autolimiteze.
Această concepţie va fi numită mai târziu sistemul greutăţilor şi
contragreutăţilor. În acest fel cercetătorul francez şi-a adus o contribuţie
importantă în popularizarea ideilor engleze în Europa continentală.

Fundamentând unul dintre cele mai importante principii ale vieţii

constituţionale, Montesquieu este numit, adeseori, „întemeietor al
constituţionalismului”.

Potrivit Teoriei separaţiei puterilor în stat este necesară divizarea puterii de

stat în trei ramuri: a) puterea legislativă reprezintă „expresia voinţei
generale”. Scopul activităţii reprezentanţilor acestei puteri este crearea
dreptului. Montesquieu afirmă, că cea mai benefică formă a exercitării
acestei puteri o reprezintă realizarea ei de către popor, fără a respinge, în
acelaşi timp, posibilitatea exercitării puterii legislative prin intermediul
reprezentanţilor. În particular, Montesquieu afirmă, că principalele pericole
în vederea realizării puterii legislative de către poporul francez din timpului
său sunt: teritoriul imens şi fărâmiţarea curentelor politice ale statul francez;
b) puterea executivă are ca scop implementarea în viaţă legislaţiei. Autorul
afirmă, că realizarea legilor necesită operativitate în exercitarea acţiunilor şi
adoptarea unor decizii, care sunt necesare în vederea transformării
dispoziţiilor legale în realitate socială; c) puterea judecătorească

este activitatea, ce are ca scop soluţionarea conflictelor, ce apar în procesul

realizării dispoziţiilor din legislaţia în vigoare.

Este necesar, totodată, a se atrage atenţia asupra faptului, că puterea

legislativă ocupă un loc privilegiat în raport cu puterea executivă şi puterea
judecătorească. Nu este vorba, potrivit doctrinei lui Montesquieu, de o
egalitate „perfectă” a puterilor în stat. Autorul a mai afirmat necesitatea
realizării, concomitent cu separarea competenţelor organelor puterii de stat
în conformitate cu cele trei funcţii ale statului, şi a delimitării puterii de stat
între diferite categorii ale societăţii, evitându-se în acest mod “monopolul”
uneia dintre forţele politice ale societăţii asupra uneia dintre ramurile puterii
de stat (legislativă, executivă sau judecătorească).

Principiul separaţiei puterilor în stat îşi găseşte temei în necesitatea separării

unor categorii de activitate a statului, având natură distinctă. Delimitarea
practică a activităţilor legislativă, executivă şi judecătorească a statului în
cadrul exercitării puterii de stat reprezenta o necesitate a realităţii politico-
juridice, în care a activat Montesquieu.
Notorietatea patrimoniului cultural al lui Montesquieu îşi găseşte temei în
Teoria separaţiei puterilor în stat. Meritul gânditorului constă în faptul, că a
reuşit să consacre această idee în calitate de principiu al practicii
constituţionale.

In concluzie pot spune ca Charles-Louis de Secondat Montesquieu

elucidează problema dreptului şi statului în opera sa cea mai reprezentativă
Despre spiritul legilor. Preocupările lui au avut drept obiect de cercetare
problema privind libertatea politică ca fundament al dreptului şi statului.
Monesquieu susţine că pentru a asigura această libertate este nevoie de
existenţa unor legi juste şi de o organizare corespunzătoare a statului.

Cercetînd natura umană, el constată că la diferite popoare există diferite legi

şi moravuri şi că acestea rezultă nu numai din fantezia arbitrară a oamenilor,
ci şi din o cauză comună . Legilein conceptia lui Montesquieu nu trebuie să
fie separate de împrejurările în care au fost făcute. Orice lege trebuie să
corespundă factorilor geografici, climei, particularităţilor poporului,
numărului popilaţiei unui stat, tradiţiilor formate, etc. Toţi aceşti factori
determinaţi crează spiritul legilor, ca expresie a raţionalităţii, legalităţii,
justiţiei, care preced existenţa acestora. In conceptia lui M.preocuparea
pentru conservarea fiintei sale in face pe om fricos.Datorita fricei fiecare se
simte inferior fata de toti ceilalti fapt pentru care oamenii se simt egali intre
ei.Teama ii face pe oameni sa se fereasca unii de altii dar de vreme ce ar
vedea ca teama lor e reciproca, ei vor simti necesitatrea de a se apropia unii
de altii.Dupa M.inca din starea de natura oamenii simteau nevoia de a trai
impreuna in pace.Statul civil apare ca urmare a manifestarilor de vointa a
tuturor vointelor individuale.La M. Starea de razboi incepe odata cu
constituirea societatii.De indata ce se afla in societatea oamenii pierd
simturile slabiciunilor, egalitatea care exista intre ei inceteaza si incepe
starea de razboi.In societate oamenii devin constienti de forta lor incercind
sa obtina cit mai multe avantaje.Fiecare societate constienta de forta sa va
incerca sa obtina avantaje in relatie cu alte societati, ceea ce duce la starea
de razboi intre popoare.Starea de razboi duce la aparitia legilor pozitive in
cadrul societatii.Aceasta societate nu sar putea mentine fara un
guvernamint,de aceea gruparea tutror fortelor individuale formeaza ceea ce
se cheama statul politic. Meritul lui Charles-Louis de Secondat, baron de
Montesquieu este că a sistematizat toate ideile referitoare la teoria separării
puterilor existente pînă la el şi le-a dat o nouă interpretare în sensul
existenţei unor puteri distincte, atribuite unor organe separate şi
independente unele de altele. Spre deosebire de predecesorii săi,
Montesquieu a realizat că aplicarea eficientă în practică a teoriei respective
şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor este
incompatibilă cu imixtiunea puterilor, de aceea este necesară existenţa a trei
puteri distincte şi anume: legislativă, executivă şi judecătorească. Această
teză este expusă în opera „Spiritul Legilor”, potrivit căreia puterea executivă
revine regelui, puterea legislativă – adunărilor populare (Camera
Comunelor), iar puterea judecătorească este încredinţată unui corp de
judecători profesionişti şi independenţi. Acestea trebuie să fie clar separate,
să nu interfereze una în ,,treburile” celeilalte, fiecare având funcţii bine
definite: elaborarea legilor, aplicarea lor şi judecarea corectă a conflictelor
care apar în societate, în funcţie de prevederile legii existente la un moment
dat. În acest context, fără îndoială, „certificatul de naştere” a teoriei
separăriiputerilor în sensul atribuit în prezent este opera „Spiritul Legilor’ în
care Montesquieu face celebra descriere a celor trei puteri ale statului,
descriere care conturează o teorie rămasă pentru totdeauna în conştiinţa celor
care cred în valorile democraţiei şi libertăţii: ,,În fiecare stat există trei feluri
de puteri: puterea legislativă, puterea executivă privitoare la chestiunile care
ţin de dreptul ginţilor şi puterea executivă privitoare la cele ce ţin de dreptul
civil.