Sunteți pe pagina 1din 13

Republica Moldova

GUVERNUL
HOTĂRÎRE Nr. 17
din 04-01-2006
pentru aprobarea Regulamentului cu privire la susţinerea elevilor dotaţi
Publicat : 13-01-2006 în Monitorul Oficial Nr. 5-8 art. 46
Versiune în vigoare din 18.01.2013 în baza modificărilor prin
HG34 din 15.01.13, MO10-14/18.01.13 art.64
 
            În scopul creării unor condiţii optime de dezvoltare şi manifestare a capacităţilor
intelectuale ale elevilor dotaţi din învăţământul preuniversitar, Guvernul HOTĂRĂŞTE:
            1. Se aprobă Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi (se anexează).
            2. Cheltuielile ocazionate de aplicarea prevederilor regulamentului nominalizat vor
fi suportate de bugetele respective, în limita alocaţiilor aprobate.
            3. Prezenta hotărîre intră în vigoare cu începere de la 16 ianuarie 2006.
            Prim-ministru                                                            Vasile TARLEV
            Contrasemnează:
            Ministrul educaţiei,                                                   Victor Ţvircun
            tineretului şi sportului
            Ministrul finanţelor                                                   Mihail Pop
            Ministrul economiei
            şi comerţului                                                              Valeriu Lazăr
            Ministrul culturii şi turismului                                Artur Cozma
            Chişinău, 4 ianuarie 2006.
            Nr. 17.
Aprobat prin
Hotărîrea Guvernului nr. 17
din 4 ianuarie 2006
REGULAMENT
cu privire la susţinerea elevilor dotaţi
I. Dispoziţii generale
            1. Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi (în continuare - Regulament)
este elaborat în temeiul art.5 pct.2 lit. a) din Legea învăţământului, care prevede
"dezvoltarea personalităţii copilului, a capacităţilor şi a aptitudinilor lui spirituale şi fizice
la nivelul potenţialului maxim", în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.347 din 23
martie 2005 "Cu privire la aprobarea Programului "Copii dotaţi" şi cu Hotărîrea
Guvernului nr.227 din 3 martie 2003 "Despre realizarea Programului de activitate a
Guvernului "Renaşterea Economiei - Renaşterea Ţării", rezultatele social-economice
obţinute în anul 2002, măsurile şi sarcinile primordiale privind sporirea eficienţei
activităţii autorităţilor administraţiei publice".
            2. Prezentul Regulament stabileşte activităţile de identificare, dezvoltare şi
susţinere a elevilor dotaţi la nivelul învăţământului preuniversitar în domeniile
intelectual, artistic şi tehnico-aplicativ.
            3. Coordonarea, la nivel naţional, a activităţilor de susţinere a elevilor dotaţi revine
Consiliului Central de Coordonare şi consiliilor olimpice pe discipline, constituite în baza
criteriilor de performanţă din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, profesori
universitari şi preuniversitari, savanţi din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Componenţa Consiliului Central de Coordonare se aprobă prin decizia colegiului
Ministerului, cele ale consiliilor pe discipline - prin ordinul ministrului. Preşedinte al
Consiliului Central de Coordonare este ministrul educaţiei.
            (Se modifică prin HG34 din 15.01.13, MO10-14/18.01.13 art.64)
            4. Consiliul Central de Coordonare adoptă decizii privind:
            a) organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor (concursurilor, conferinţelor ştiinţifice
etc.) republicane şi internaţionale, inclusiv asigurarea ţinutei de prezentare;
            b) susţinerea financiară (achitarea taxelor de studii/stagiu, altor plăţi) a elevilor
distinşi, inclusiv a celor invitaţi la studii peste hotare, la prezentarea actelor confirmative;
            c) achitarea burselor de merit pentru elevii cu performanţe certificate;
            d) acordarea ajutoarelor materiale elevilor dotaţi, provenind din familii cu venituri
mici, în baza actelor certificate de către autoritatea administraţiei publice locale;
            e) stimularea profesorilor, colaboratorilor ştiinţifici şi oamenilor de artă, implicaţi
în procesul de perfecţionare a cunoştinţelor şi de dezvoltare a aptitudinilor elevilor dotaţi
în domeniile de referinţă;
            f) finanţarea proiectelor de activitate ştiinţifică a elevilor cu impact recunoscut de
perspectivă;
            g) susţinerea activităţii de mediatizare a activităţii de creaţie şi cercetare ştiinţifică a
elevilor, organizare a expoziţiilor, altor acţiuni orientate spre sporirea prestigiului
domeniilor de educaţie, cercetare, ştiinţă şi creaţie.
            5. Consiliul Central de Coordonare organizează concursul proiectelor (primirea
actelor, expertiza acestora etc.), coordonează implementarea proiectelor finanţate,
monitorizează, evaluează calitatea, apreciază eficienţa acţiunilor în domeniu, realizate la
nivel instituţional, teritorial şi republican.
            6. Pentru coordonarea acţiunilor de susţinere a elevilor dotaţi la nivel teritorial şi
instituţional, se creează, în mod analogic, consilii respective de coordonare. Consiliul
Central de Coordonare se convoacă în şedinţe în funcţie de necesitate, dar nu mai rar
decât o dată în trimestru. Şedinţa este considerată deliberativă, dacă la ea participă cel
puţin două treimi din componenţa nominală a Consiliului. Deciziile se adoptă prin simpla
majoritate a voturilor celor prezenţi, se consemnează într-un proces-verbal şi se aprobă de
către preşedintele Consiliului.
            7. Susţinerea elevilor dotaţi se efectuează prin activităţi pedagogice axate pe
dezvoltarea potenţialului intelectual şi special (artistic, tehnic) al acestora, precum şi pe
stimularea eforturilor individuale ale elevilor şi profesorilor.
            8. Activităţile pedagogice axate pe dezvoltarea potenţialului intelectual şi special al
elevilor pot fi de scurtă durată (olimpiade, concursuri, conferinţe ştiinţifice, concursuri de
baraj, tabere de pregătire a loturilor olimpice, concursuri televizate, etc.) şi de lungă
durată (ore individuale, activităţi de cercetare aferente disciplinelor de studiu, cluburi pe
interese, şcoli duminicale, centre de pregătire a olimpicilor, centre de studiu la distanţă
etc.) la nivel instituţional, teritorial şi republican.
            9. Activităţile pedagogice de scurtă durată se organizează în baza unor regulamente
speciale, aprobate de instituţiile ce le iniţiază şi le desfăşoară.
            10. Activitatea generală a taberelor de pregătire a loturilor olimpice se organizează
în conformitate cu regulamentul de funcţionare a acestora, iar pregătirea ştiinţifică - în
funcţie de specificul disciplinei, conform programului elaborat de consiliul olimpic şi
aprobat de Ministerul Educaţiei.
            (Se substituie prin HG34 din 15.01.13, MO10-14/18.01.13 art.64)
            11. Activitatea pedagogică individuală se organizează cu elevii ce au obţinut
rezultate de gradul I, II şi III în cadrul olimpiadelor raionale (municipale), rezultate de
gradul I, II, III sau diplomă de menţiune în cadrul olimpiadelor republicane, rezultate de
gradul I, II, III, diplomă de menţiune sau de participare la olimpiadele internaţionale.
            12. Activitatea pedagogică individuală poate fi desfăşurată în cadrul instituţiei de
învăţământ (în cazul în care aceasta dispune de cadrele respective) sau în cadrul şcolilor
duminicale (centrelor de pregătire a olimpicilor).
            13. Activitatea individuală şi de cercetare la disciplinele de studiu se desfăşoară prin
intermediul cluburilor pe interese organizate din contul orelor extraşcolare, din contul
celor opţionale rezervate în planul-cadru de învăţământ.
            14. Stimularea eforturilor individuale şi colective ale elevilor, precum şi ale
profesorilor se face prin acoperirea cheltuielilor de participare la olimpiade, conferinţe
ştiinţifice, concursuri (festivaluri) internaţionale (regionale, interstatale,
raionale/municipale, locale), acordarea de premii nominale şi colective pentru
performanţele (individuale sau colective) certificate, oferirea de burse pe un termen
stabilit, inclusiv pentru studii (stagii) peste hotarele republicii, festivităţi de omagiere a
învingătorilor (Gala Olimpicilor) etc., în condiţiile stipulate de prezentul Regulament.
            15. Activităţile pedagogice de dezvoltare a potenţialului intelectual şi special al
elevilor, precum şi cele de stimulare a eforturilor individuale ale elevilor şi profesorilor se
desfăşoară în conformitate cu mecanismul şi normele de finanţare, stabilite prin prezentul
Regulament.
II. Categorii de participanţi
            16. La activităţile vizate de prezentul Regulament participă:
            a) elevi dotaţi, care au demonstrat un potenţial special (la muzică, coregrafie, alte
arte) sau intelectual deosebit (la disciplinele de studiu general), cu performanţe certificate
la nivel de instituţie de învăţământ, raion/municipiu, republică sau la nivel internaţional;
            b) elevi dotaţi invitaţi sau înscrişi la studii peste hotarele ţării ca urmare a
performanţelor obţinute în cadrul olimpiadelor şi concursurilor internaţionale, fiind
delegaţi oficial de către ministerul respectiv.
            17. La olimpiade, în afară de elevi, participă profesorii însoţitori (câte unul din
fiecare raion/municipiu), membrii consiliului olimpic la disciplina de concurs, membrii
juriului.
            18. La taberele de pregătire a loturilor olimpice, în afară de elevi, participă profesori
preuniversitari şi universitari, doctori în ştiinţe, doctori habilitaţi etc.
            19. Persoanele menţionate la pct.17 şi pct.18 ale prezentului Regulament
beneficiază, pentru perioada activităţilor la care participă, de aceleaşi drepturi ca şi elevii.
            20. Numărul de participanţi şi durata activităţilor se stabilesc de către consiliul
olimpic la disciplina de concurs şi se aprobă de către Consiliul Central de Coordonare, în
funcţie de specificul disciplinei, statutul activităţii, precum şi de resursele disponibile.
III. Norme de finanţare
            Activităţi pe plan intern
            21. Cheltuielile de participare la activităţile pe plan intern (transport, alimentare în
drum etc.) sunt suportate de direcţiile generale învăţământ, tineret şi sport, instituţiile de
învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate, iar cheltuielile de organizare -
de către organizatorii acestora.
            22. Cazarea participanţilor la activităţile pe plan intern (raionale, republicane),
regionale şi internaţionale, ce se desfăşoară în Republica Moldova, se efectuează, cu
prioritate, în unităţile de cazare de tip hotel sau în hoteluri până la categoria de două stele
inclusiv; cazarea membrilor juriului internaţional - în hoteluri de 3 stele.
            23. Alocaţiile zilnice de alimentare pentru activitatea intelectuală de performanţă a
elevilor pe plan intern şi internaţional se diferenţiază pe categorii, după cum urmează:
            a) etapa raională şi zonală                               - până la 30 lei /persoană /zi;
            b) etapa republicană                                        - până la 60 lei /persoană /zi;
            c) tabere de pregătire
            a loturilor olimpice                                          - până la 100 lei /persoană /zi;
            d) olimpiade şi concursuri
            regionale şi internaţionale                               - până la 100 lei/persoană /zi.
            Ministerul Educaţiei, în comun cu Ministerul Finanţelor, va stabili în fiecare an
costul alimentării participanţilor la olimpiade şi concursuri, în funcţie de fluctuaţia
preţurilor.
            24. Pentru delegaţiile străine, invitate de Ministerul Educaţiei, pe bază de
reciprocitate, tarifele de cazare şi alimentare vor fi analogice celor preconizate pentru
participanţii din Republica Moldova.
            25. Pentru desfăşurarea activităţilor pe plan intern, regional şi internaţional se
interzice includerea băuturilor alcoolice în cadrul alocaţiei de alimentare.
            26. Delegaţiile străine, invitate oficial, pot beneficia, la plecare, de produse la
pachet, pe durata călătoriei până la destinaţie, în limitele alocaţiei de care au beneficiat în
ţară.
            27. La încheierea activităţilor republicane, regionale şi internaţionale se organizează
o recepţie pentru participanţi, reprezentanţii oficiali şi membrii consiliilor olimpice
(juriului), cu invitarea unui număr limitat de alte persoane care au contribuit la
organizarea activităţii. Cheltuielile pentru această activitate se vor acoperi în conformitate
cu actele normative în vigoare.
            28. În cadrul olimpiadelor şi concursurilor republicane, regionale şi internaţionale,
cu durata probei de concurs de peste 3 ore pedagogice (45 min.), organizatorii pun la
dispoziţia participanţilor băuturi răcoritoare în sumă câte 0,5 l/persoană/zi şi câte 50g de
ciocolată/persoană/zi.
            29. Plafonul alocaţiilor de alimentare, prevăzut la pct. 23 al prezentului
Regulament, poate fi majorat în cazul în care diferenţa este suportată de către sponsori.
            Activităţi pe plan internaţional
            30. Pentru delegaţiile care se deplasează la olimpiadele şi concursurile
internaţionale, Ministerul Educaţiei, alte autorităţi administrative centrale şi ale
administraţiei publice locale efectuează cheltuieli în valută străină pentru diurnă, cazare şi
transport, în condiţiile legii.
            31. În cazurile în care organizatorii străini stabilesc pentru hotel sau pentru hotel
plus pensiune tarife superioare celor prevăzute în normele legale naţionale, Ministerul
Educaţiei şi conducerea unităţilor de învăţământ pot aproba cheltuieli echivalente
cheltuielilor în valută străină la nivelul tarifelor numite mai sus, în baza notificărilor
prealabile în scris, făcute de organizatori. În cazul compensării integrale a cheltuielilor de
sejur, delegaţii pot beneficia de până la 30% din suma diurnei.
            32. Elevilor şi oficialilor moldoveni, incluşi în componenţa delegaţiilor participante
la olimpiade şi la concursuri oficiale internaţionale, li se acordă, ţinută de prezentare şi
simbolurile de stat (2 drapele, casetă audio cu înregistrarea Imnului de Stat). Fondurile
necesare vor fi prevăzute în bugetul autorităţii centrale de specialitate care suportă şi
celelalte cheltuieli de participare a părţii moldoveneşti şi pe care delegaţia o reprezintă.
            33. Pentru participarea la olimpiadele şi la concursurile regionale şi internaţionale
se achită, în modul stabilit, taxe de participare, pentru vize şi asigurare medicală.
            Alte cheltuieli
            34. În vederea elaborării probelor de concurs, a programelor pentru taberele de
pregătire a loturilor olimpice, se constituie grupuri de lucru, a câte 2 persoane la o clasă,
pe un termen de 2 luni.
            35. Remunerarea muncii unui membru al grupului de lucru va fi de 328
lei/persoană /lună.
            36. Verificarea lucrărilor scrise se va efectua reieşind din calculele - 2 lucrări pentru
o oră astronomică. Remunerarea muncii preşedinţilor se va efectua pentru 8 ore
astronomice/zi.
            361. Pentru desfăşurarea probei practice la olimpiadele republicane, regionale şi
internaţionale se alocă până la 8 ore/clasă pentru pregătirea instalaţiilor de laborator, a
preparatelor, schemelor individuale pentru fiecare concurent, precum şi câte 3 ore/clasă
pentru asigurarea asistenţei tehnice la realizarea acestora.
            37. Pentru realizarea turului practic şi a probelor orale se constituie mini-juriuri pe
clase compuse din 3 persoane, prevăzîndu-se câte 20 min. pentru un elev.
            38. În cadrul olimpiadelor şi al concursurilor lucrările sunt verificate de către doi
membri ai juriului.
            39. Lucrările care au acumulat punctajul maxim necesar pentru conferirea
premiilor I, II şi III vor fi verificate, suplimentar, de către preşedintele juriului, care
determină clasamentul final.
            40. Remunerarea muncii pedagogilor pentru activităţile de susţinere a elevilor
dotaţi (centre/tabere republicane de pregătire a loturilor olimpice), precum şi a
membrilor juriului olimpiadelor republicane, regionale şi internaţionale (comisiilor de
verificare) şi a preşedinţilor acestora se va efectua câte 25 lei/oră în condiţiile prevăzute la
pct.34 al prezentului Regulament.
            41. Participanţii la olimpiadele republicane vor fi asiguraţi cu articole de birotică în
limita a 20 lei/persoană.
            42. Pentru multiplicarea subiectelor de concurs se va aloca până la 1 leu pentru o
lucrare.
            43. Diurna, pauzele/cafea, cheltuielile de transport ale membrilor consiliului
olimpic şi ale juriului se achită în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1151
din 2 septembrie 2002 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la normativele de
cheltuieli pentru desfăşurarea conferinţelor, simpozioanelor, festivalurilor etc. de către
instituţiile publice finanţate de la bugetul de stat".
            44. În cadrul olimpiadelor, concursurilor, taberelor de pregătire a loturilor olimpice
se efectuează cheltuieli pentru activităţi culturale şi de publicitate, în limita sumei de până
la 20 lei/persoană/zi, dar nu mai mult de 30 lei/persoană pentru toată durata activităţii.
            45. Pentru organizarea de consfătuiri, şedinţe de totalizare, întruniri metodice,
schimburi de experienţă, conferinţe de presă şi alte acţiuni similare, instituţiile respective
efectuează cheltuieli, în limitele prevederilor legislaţiei în vigoare.
            (Se substituie, se exclud şi se modifică prin HG34 din 15.01.13, MO10-14/18.01.13
art.64)
IV. Premii şi alte stimulări
            46. Pentru performanţele obţinute în cadrul olimpiadelor şi concursurilor
republicane, regionale şi internaţionale, Ministerul Educaţiei, alte autorităţi
administrative centrale şi ale administraţiei publice locale, care au în subordine unităţi de
învăţământ, acordă premii, în limita bugetului aprobat (pân ă la cuantumul sumelor prevăzute în
tabelul de mai jos), elevilor, profesorilor animatori ai acestora la disciplina de concurs, desemnaţi prin ordinul
autorităţii administraţiei publice respective, în funcţie de valoarea performanţei obţinute:

Activitatea Premiu (lei) Menţiu Cine


ne (lei) acordă
Meda Medalie Medalie premiile
lie de de argint de bronz
aur (premiul (premiul
(premiul II) III)
I)
Olimpiade, 20000 15000 10000 5000 Ministerul
concursuri Educaţiei
internaţionale
Olimpiade, 10000 7500 5000 2500 Ministerul
concursuri Educaţiei
regionale
Olimpiade, 1000 800 600 400 Ministerul
concursuri Educaţiei
republicane
Olimpiade, 300 200 100 50 Unitatea ce le
concursuri iniţiază
raionale,
municipale, zonale
Olimpiade, 200 100 50 30 Unitatea  de
concursuri la nivel învăţământ
de unitate de
învăţământ
            47. Anual, la propunerea Consiliului Central de Coordonare, Ministerul
Educaţiei va aloca 10000 lei pentru susţinerea proiectelor de cercetare ştiinţifică ale
asociaţiilor (centrelor) de copii şi tineret, selectate în bază de concurs, conform costurilor
acestora.
            48. Anual, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili primii 10 elevi din
unităţile de învăţământ din subordine, care au obţinut rezultate deosebite pe plan naţional
şi local, cărora li se vor acorda premii în funcţie de performanţele obţinute şi locul ocupat
în clasament, în conformitate cu regulamentele proprii.
            (Se substituie prin HG34 din 15.01.13, MO10-14/18.01.13 art.64)
V. Dispoziţii finale
            49. Activităţile de susţinere a elevilor dotaţi se organizează şi se desfăşoară în
funcţie de disponibilităţile structurilor educaţionale şi în conformitate cu prevederile
prezentului Regulament.
            50. Decizia privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de susţinere a elevilor
dotaţi se adoptă de către consiliile de coordonare din unităţile care le iniţiază.

ORDINUL
 Nr. 17 din 04-01-2006

Cu privire la aprobarea Regulamentului cu privire


la susţinerea elevilor dotaţi în Gimnaziul Coşerniţa
       Conform HG nr.17 din 04.01.2006  Regulamentului cu privire la susţinerea elevilor
dotaţi, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.347 din 23 martie 2005 "Cu privire la
aprobarea Programului "Copii dotaţi" şi cu Hotărârea Guvernului nr.227 din 3 martie
2003 "Despre realizarea Programului de activitate a Guvernului "Renaşterea Economiei
- Renaşterea Ţării", rezultatele social-economice obţinute în anul 2002, măsurile şi
sarcinile primordiale privind sporirea eficienţei activităţii autorităţilor administraţiei
publice", în scopul creării unor condiţii optime de dezvoltare şi manifestare a
capacităţilor intelectuale ale elevilor dotaţi din învăţământul preuniversitar, emit
următorul:
ORDIN

            1. Se aprobă Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi (se anexează).

            2. Cheltuielile ocazionate de aplicarea prevederilor regulamentului nominalizat


vor fi suportate de bugetele respective, în limita alocaţiilor aprobate.

            3. Prezentul ordin intră în vigoare cu începere de la 04 ianuarie 2021.

Directorul gimnaziului Buzdugan Natalia

Aprobat prin
Ordinul nr. 17
din 4 ianuarie 2006
REGULAMENT
cu privire la susţinerea elevilor dotaţi
I. Dispoziţii generale
            1. Regulamentul cu privire la susţinerea elevilor dotaţi (în continuare - Regulament) este
elaborat în temeiul art.5 pct.2 lit. a) din Codul Educaţiei, care prevede "dezvoltarea personalităţii
copilului, a capacităţilor şi a aptitudinilor lui spirituale şi fizice la nivelul potenţialului maxim", în
conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.347 din 23 martie 2005 "Cu privire la aprobarea Programului
"Copii dotaţi" şi cu Hotărârea Guvernului nr.227 din 3 martie 2003 "Despre realizarea Programului de
activitate a Guvernului "Renaşterea Economiei - Renaşterea Ţării", rezultatele social-economice
obţinute în anul 2002, măsurile şi sarcinile primordiale privind sporirea eficienţei activităţii autorităţilor
administraţiei publice".
            2. Prezentul Regulament stabileşte activităţile de identificare, dezvoltare şi susţinere a elevilor
dotaţi la nivelul învăţământului preuniversitar în domeniile intelectual, artistic şi tehnico-aplicativ.
            3. Coordonarea, la nivel instituţional, a activităţilor de susţinere a elevilor dotaţi revine
Consiliului Coordonare şi consiliilor olimpice pe discipline, constituite în baza criteriilor de
performanţă din profesori. Componenţa Consiliului Coordonare se aprobă prin prin ordinul directorului
gimnaziului. Preşedinte al Consiliului de Coordonare este directorul adjunct responsabil de procesul
instructiv.
            4. Consiliul Coordonare adoptă decizii privind:
            a) organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor (concursurilor, conferinţelor ştiinţifice etc.), inclusiv
asigurarea ţinutei de prezentare;
            b) susţinerea financiară a elevilor distinşi;
            c) achitarea burselor de merit pentru elevii cu performanţe certificate;
            d) acordarea ajutoarelor materiale elevilor dotaţi, provenind din familii cu venituri mici, în baza
actelor certificate de către autoritatea administraţiei publice locale;
            e) stimularea profesorilor, implicaţi în procesul de perfecţionare a cunoştinţelor şi de dezvoltare
a aptitudinilor elevilor dotaţi în domeniile de referinţă;
            g) susţinerea activităţii de mediatizare a activităţii de creaţie şi cercetare ştiinţifică a elevilor,
organizare a expoziţiilor, altor acţiuni orientate spre sporirea prestigiului domeniilor de educaţie şi
creaţie.
            5. Consiliul de Coordonare organizează concursul proiectelor (primirea actelor, expertiza
acestora etc.), coordonează implementarea proiectelor finanţate, monitorizează, evaluează calitatea,
apreciază eficienţa acţiunilor în domeniu, realizate la nivel instituţional.
            6. Consiliul de Coordonare se convoacă în şedinţe în funcţie de necesitate, dar nu mai rar decât
o dată în trimestru. Şedinţa este considerată deliberativă, dacă la ea participă cel puţin două treimi din
componenţa nominală a Consiliului. Deciziile se adoptă prin simpla majoritate a voturilor celor
prezenţi, se consemnează într-un proces-verbal şi se aprobă de către preşedintele Consiliului.
            7. Susţinerea elevilor dotaţi se efectuează prin activităţi pedagogice axate pe dezvoltarea
potenţialului intelectual şi special (artistic, tehnic) al acestora, precum şi pe stimularea eforturilor
individuale ale elevilor şi profesorilor.
            8. Activităţile pedagogice axate pe dezvoltarea potenţialului intelectual şi special al elevilor pot
fi de scurtă durată (olimpiade, concursuri, conferinţe ştiinţifice, concursuri de baraj, tabere de pregătire
a loturilor olimpice, concursuri televizate, etc.) şi de lungă durată (ore individuale, activităţi de
cercetare aferente disciplinelor de studiu, cluburi pe interese, şcoli duminicale, centre de pregătire a
olimpicilor, centre de studiu la distanţă etc.) la nivel instituţional, teritorial şi republican.
            9. Activităţile pedagogice de scurtă durată se organizează în baza unor regulamente speciale,
aprobate de instituţiile ce le iniţiază şi le desfăşoară.
            11. Activitatea pedagogică individuală se organizează cu elevii ce au obţinut rezultate de gradul
I, II şi III în cadrul olimpiadelor raionale (municipale), rezultate de gradul I, II, III sau diplomă de
menţiune în cadrul olimpiadelor republicane, rezultate de gradul I, II, III, diplomă de menţiune sau de
participare la olimpiadele internaţionale.
            12. Activitatea pedagogică individuală poate fi desfăşurată în cadrul instituţiei de învăţământ (în
cazul în care aceasta dispune de cadrele respective) sau în cadrul şcolilor duminicale (centrelor de
pregătire a olimpicilor).
            13. Activitatea individuală şi de cercetare la disciplinele de studiu se desfăşoară prin
intermediul cluburilor pe interese organizate din contul orelor extraşcolare, din contul celor opţionale
rezervate în planul-cadru de învăţământ.
            14. Stimularea eforturilor individuale şi colective ale elevilor, precum şi ale profesorilor se face
prin acoperirea cheltuielilor de participare la olimpiade, conferinţe ştiinţifice, concursuri (festivaluri)
internaţionale (regionale, interstatale, raionale/municipale, locale), acordarea de premii nominale şi
colective pentru performanţele (individuale sau colective) certificate, oferirea de burse pe un termen
stabilit, inclusiv pentru studii (stagii) peste hotarele republicii, festivităţi de omagiere a învingătorilor
(Gala Olimpicilor) etc., în condiţiile stipulate de prezentul Regulament.
            15. Activităţile pedagogice de dezvoltare a potenţialului intelectual şi special al elevilor, precum
şi cele de stimulare a eforturilor individuale ale elevilor şi profesorilor se desfăşoară în conformitate cu
mecanismul şi normele de finanţare, stabilite prin prezentul Regulament.
II. Categorii de participanţi
            16. La activităţile vizate de prezentul Regulament participă:
            a) elevi dotaţi, care au demonstrat un potenţial special (la muzică, coregrafie, alte arte) sau
intelectual deosebit (la disciplinele de studiu general), cu performanţe certificate la nivel de instituţie de
învăţământ, raion/municipiu, republică sau la nivel internaţional;
            b) elevi dotaţi invitaţi sau înscrişi la studii peste hotarele ţării ca urmare a performanţelor
obţinute în cadrul olimpiadelor şi concursurilor internaţionale, fiind delegaţi oficial de către ministerul
respectiv.
            17. La olimpiade, în afară de elevi, participă profesorii însoţitori (câte unul din fiecare
raion/municipiu), membrii consiliului olimpic la disciplina de concurs, membrii juriului.
            18. La taberele de pregătire a loturilor olimpice, în afară de elevi, participă profesori
preuniversitari şi universitari, doctori în ştiinţe, doctori habilitaţi etc.
            19. Persoanele menţionate la pct.17 şi pct.18 ale prezentului Regulament beneficiază, pentru
perioada activităţilor la care participă, de aceleaşi drepturi ca şi elevii.
            20. Numărul de participanţi şi durata activităţilor se stabilesc de către consiliul olimpic la
disciplina de concurs şi se aprobă de către Consiliul Central de Coordonare, în funcţie de specificul
disciplinei, statutul activităţii, precum şi de resursele disponibile.
III. Norme de finanţare
            Activităţi pe plan intern
            21. Cheltuielile de participare la activităţile pe plan intern (transport, alimentare în drum etc.)
sunt suportate de direcţiile generale învăţământ, iar cheltuielile de organizare - de către organizatorii
acestora.
            22. Cazarea participanţilor la activităţile pe plan intern (raionale, republicane), regionale şi
internaţionale, ce se desfăşoară în Republica Moldova, se efectuează, cu prioritate, în unităţile de
cazare de tip hotel sau în hoteluri până la categoria de două stele inclusiv; cazarea membrilor juriului
internaţional - în hoteluri de 3 stele.
            23. Alocaţiile zilnice de alimentare pentru activitatea intelectuală de performanţă a elevilor pe
plan intern şi internaţional se diferenţiază pe categorii, după cum urmează:
            a) etapa raională şi zonală                               - până la 30 lei /persoană /zi;
            b) etapa republicană                                        - până la 60 lei /persoană /zi;
            c) tabere de pregătire
            a loturilor olimpice                                          - până la 100 lei /persoană /zi;
            d) olimpiade şi concursuri
            regionale şi internaţionale                               - până la 100 lei/persoană /zi.
            25. Pentru desfăşurarea activităţilor pe plan intern, regional şi internaţional se interzice
includerea băuturilor alcoolice în cadrul alocaţiei de alimentare.
            26. Delegaţiile străine, invitate oficial, pot beneficia, la plecare, de produse la pachet, pe durata
călătoriei până la destinaţie, în limitele alocaţiei de care au beneficiat în ţară.
            27. La încheierea activităţilor republicane, regionale şi internaţionale se organizează o recepţie
pentru participanţi, reprezentanţii oficiali şi membrii consiliilor olimpice (juriului), cu invitarea unui
număr limitat de alte persoane care au contribuit la organizarea activităţii. Cheltuielile pentru această
activitate se vor acoperi în conformitate cu actele normative în vigoare.
            28. În cadrul olimpiadelor şi concursurilor republicane, regionale şi internaţionale, cu durata
probei de concurs de peste 3 ore pedagogice (45 min.), organizatorii pun la dispoziţia participanţilor
băuturi răcoritoare în sumă câte 0,5 l/persoană/zi şi câte 50g de ciocolată/persoană/zi.
            29. Plafonul alocaţiilor de alimentare, prevăzut la pct. 23 al prezentului Regulament, poate fi
majorat în cazul în care diferenţa este suportată de către sponsori.
            Activităţi pe plan internaţional
            30. Pentru delegaţiile care se deplasează la olimpiadele şi concursurile internaţionale, 
administraţiei publice locale efectuează cheltuieli în valută străină pentru diurnă, cazare şi transport, în
condiţiile legii.
            33. Pentru participarea la olimpiadele şi la concursurile regionale şi internaţionale se achită, în
modul stabilit, taxe de participare, pentru vize şi asigurare medicală.
            Alte cheltuieli
            34. În vederea elaborării probelor de concurs, a programelor de pregătire a loturilor olimpice, se
constituie grupuri de lucru, a câte 2 persoane la o clasă, pe un termen de 2 luni.
            35. Remunerarea muncii unui membru al grupului de lucru va fi de 328 lei/persoană /lună.
            38. În cadrul olimpiadelor şi al concursurilor lucrările sunt verificate de către doi membri ai
juriului.
            39. Lucrările care au acumulat punctajul maxim necesar pentru conferirea premiilor I, II şi III
vor fi verificate, suplimentar, de către preşedintele juriului, care determină clasamentul final.
            41. Participanţii la olimpiadele republicane vor fi asiguraţi cu articole de birotică în limita a 20
lei/persoană.          
            45. Pentru organizarea de consfătuiri, şedinţe de totalizare, întruniri metodice, schimburi de
experienţă, conferinţe de presă şi alte acţiuni similare, instituţiile respective efectuează cheltuieli, în
limitele prevederilor legislaţiei în vigoare.
IV. Premii şi alte stimulări
            46. Pentru performanţele obţinute în cadrul olimpiadelor şi concursurilor republicane, regionale
şi internaţionale,  administraţia publice locale, care au în subordine unitateade învăţământ, acordă
premii, în limita bugetului aprobat (până la cuantumul sumelor prevăzute în tabelul de mai jos), elevilor,
profesorilor animatori ai acestora la disciplina de concurs, desemnaţi prin ordinul autorităţii administraţiei
publice respective, în funcţie de valoarea performanţei obţinute:
Activitatea Premiu (lei) Menţiune (lei) Cine
Medalie de Medalie deMedalie de acordă premiile
aur argint bronz
(premiul I) (premiul II) (premiul III)
Olimpiade, 200 100 50 30 Unitatea  de
concursuri la nivel de învăţământ
unitate de învăţământ
            47. Anual, la propunerea Consiliului de Coordonare, APL va aloca 10000 lei pentru susţinerea
elevilor dotaţi din Gimnaziul Coşerniţa.
            48. Anual, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili primii 10 elevi din unităţile de
învăţământ din subordine, care au obţinut rezultate deosebite pe plan naţional şi local, cărora li se vor
acorda premii în funcţie de performanţele obţinute şi locul ocupat în clasament, în conformitate cu
regulamentele proprii.
V. Dispoziţii finale
            49. Activităţile de susţinere a elevilor dotaţi se organizează şi se desfăşoară în funcţie de
disponibilităţile structurilor educaţionale şi în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
            50. Decizia privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de susţinere a elevilor dotaţi se
adoptă de către consiliile de coordonare din unităţile care le iniţiază.

S-ar putea să vă placă și