VILLON

"Mais ou sont les neiges "

Hoinar vestit, poet la drumul mare,

Ce-ai pus din timp popia la chiochini,

C-o mână umbli lumii-n buzunare

Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,

Târcoale-n târg dughenilor cu şunci,

Spăsit le-adulmeci plin de râvnă, până

Ce-n ele cangea deştetor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,

Chefliu stricat cu visul strălucit,

Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,

Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,

Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,

Te cuibăreşti prin putrede tractire,

Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,

În glas de liturghie, geamparale...

Ţi-a sufletul un bâlci dezlănţuit

În nava unei vaste catedrale.

Parcă to văd maestru-n furtişaguri,

Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,

Tras din spelunci ca un guzgan din faguri

Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,

Măreţ golan cu aurul în gând,

Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic

Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă

Şi se gătesc să te ridice-n furci,

Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,

Pe scări de rime veacurile urci.


1942, septembrie 12
* VILLON

"Mais ou sont les neiges "

Hoinar vestit, poet la drumul mare,

Ce-ai pus din timp popia la chiochini,

C-o mână umbli lumii-n buzunare

Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,

Târcoale-n târg dughenilor cu şunci,

Spăsit le-adulmeci plin de râvnă, până

Ce-n ele cangea deştetor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,

Chefliu stricat cu visul strălucit,

Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,

Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,

Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,

Te cuibăreşti prin putrede tractire,

Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,

În glas de liturghie, geamparale...

Ţi-a sufletul un bâlci dezlănţuit

În nava unei vaste catedrale.

Parcă to văd maestru-n furtişaguri,

Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,

Tras din spelunci ca un guzgan din faguri

Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,

Măreţ golan cu aurul în gând,

Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic

Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă

Şi se gătesc să te ridice-n furci,

Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,

Pe scări de rime veacurile urci.


1942, septembrie 12
* VILLON

"Mais ou sont les neiges "

Hoinar vestit, poet la drumul mare,

Ce-ai pus din timp popia la chiochini,

C-o mână umbli lumii-n buzunare

Cu alta-n stihuri Precistei te-nchini.

Dai, hăituit ca lupul pe la stână,

Târcoale-n târg dughenilor cu şunci,

Spăsit le-adulmeci plin de râvnă, până

Ce-n ele cangea deştetor ţi-arunci.

Soi uliţarnic ce-şi înjură prada,

Chefliu stricat cu visul strălucit,

Ca un tâlhar ascuţi, oţel, balada,

Să ne-o împlânţi în piept ca pe-un cuţit.

Ibovnic scump al ocnei, bun din fire,

Dar înhăitat cu îngerii pierduţi,

Te cuibăreşti prin putrede tractire,

Să plângi pe neaua anilor trecuţi.

De gât cu zorii pleci la dănţuit,

În glas de liturghie, geamparale...

Ţi-a sufletul un bâlci dezlănţuit

În nava unei vaste catedrale.

Parcă to văd maestru-n furtişaguri,

Edec de han şi-al juzilor vrăjmaş,

Tras din spelunci ca un guzgan din faguri

Scrâşnind sub biciul asprului armaş.

Risipitor cum n-a fost vistiernic,

Măreţ golan cu aurul în gând,

Tu îţi iubeşti viaţa de nemernic

Şi ştii să mori, drag păduchios, sperând.

Şi-n timp ce-ţi pun în zbilţ cerbicea bravă

Şi se gătesc să te ridice-n furci,

Tu, mai isteţ, furând un vraf de slavă,

Pe scări de rime veacurile urci.


1942, septembrie 12
Versuri François Villon - Balada şi povaţa frumoasei coifărese

la fetele de dragoste

Deci cugetă, Mânuşereasă,

Ce te-am şcolit când erai jună;
Şi tu, Blanche, Pingelăreasă,
Acum e vremea cea mai bună:
Cu amândouă mâini adună,
De cruţi bărbaţii, ai greşit,
Că vremea babei va s-apună
Ca banul scos din circuit.

Şi tu mândră Cârnăţăreasă
Ce dănţuieşti cu dibăcie,
Tu, Guillemete, Tapiţereasă,
Nu-mi râde sfatul, c-o să vie
Vremea să-nchizi la prăvălie;
https://Versuri.ro/w/sv87
Bătrână, când te-ai veştejit,
Doar popi cărunţi o să te ştie,
Ca banul scos din circuit.

Şi tu Jeaneto, Scufăreasă,
Vezi să nu pici în laţ cumva;
Catrino, ce croieşti mătasă,
Bărbaţii nu-i mai alunga:
Cine-i urâtă, să nu stea,
Cu zâmbete tot i-a momit.
Doar hoaşca nimeni nu o vrea,
Ca banul scos din circuit.

Fetelor, pricepeţi odată

De ce m-am plâns şi jeluit:
Că nu-s de nimeni căutată,
Ca banul scos din circuit.