ACTUL I

Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa

personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în dreapta „o canape de iarbă” (pentru exterior),
iar în spate gardul şi poarta, satul zărindu-se în fundal. 
Scena 1
Câţiva ţărani solicită Chiriţei, aflată pe cal, să li se facă dreptate, întrucât fiul ei, Guliţă „o
ucis un viţăl la vânat.”, se plânge primul dintre ei, „o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de
hârtie.”, respectiv cu ţigara, spune altul, sau a fost prins de al treilea „ţinând calea” fiicei
lui, Măriuca. Drept răspuns, Chiriţa socoteşte că „Bine v-o făcut sufleţălu!… De ce nu vă
păziţi viţăii şi Măriucele?”.
Scena 2
Chiriţa cheamă un servitor, pe Ion, ca să o ajute să coboare de pe cal, altfel urmând a
rămâne să stea „toată zâua călare ca un jandar”, declară ea.
Scena 3
Domnul Şarl, profesorul de franceză al băiatului, o ajută să descalece, cu dificultate, dat
fiind greutatea ei mare, după care boieroaica îşi manifestă speranţa ca soţul ei, Grigori
Bârzoi, să fie numit ispravnic, scop în care acesta din urmă se afla în capitala Moldovei,
la Iaşi. Justificarea cererii constituind-o suferinţele îndurate în timpul revoluţiei de la
1848: „şî noi avem temeiuri… Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi… că strâga
şî pin somn c-o venit zavera?…”. Toate acestea în replicile adresate Saftei, cumnata ei.
 În cursul aceleiaşi conversaţii, Chiriţa afirmă că doreşte să îl căsătorească pe Guliţă cu
Luluţa – o fată orfană a cărei avere o administrează familia Bârzoi, în calitate de epitropi
– în ciuda faptului că „Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă… şî-i tot tristă de când o rămas orfană… ba
încă câteodată parcă să perde… nu-i în toate minţile.”.
Scena se încheie cu dialogul dintre Şarl şi Chiriţa, în care aceasta din urmă, vrând a-şi
demonstra cunoştinţele de limbă franceză, traduce direct expresii româneşti care nu au
echivalent francez: „il deviendra un tambour d’instruction. […] adică dobă de carte”. Şi cu
examinarea cunoştinţelor de limbă franceză ale lui Guliţă, ce consideră că în franceză
furculiţa se numeşte „furculision”, iar friptura „fripturision”, spre satisfacţia mamei
examinatoare.
Scena 4
Ion, servitorul, aduce o scrisoare trimisă de Grigori Bârzoi, iar Chiriţa îl obligă să o
prezinte „după modă”, adică aşezată pe „un talger ş-un şărvet.”.
Scena 5
Ion încurcă ordinea de aşezare a obiectelor solicitate şi pune scrisoarea sub şervet iar
şervetul sub farfurie – „după modă”, consideră acesta. Prin scrisoare Chiriţa află că
soţul ei a primit postul de ispravnic şi este sfătuită să-şi schimbe comportamentul faţă
de vecini: „Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii”. Totodată i se cere să se mute cu
toată gospodăria în târgul unde se află reşedinţa ispravnicului, ducând cu ea şi un
curcan bătrân – „c-am să-l pun în slujbă”, precizează Grigori Bârzoi,.
Scena 6
Domnul Şarl, profesorul de franceză al băiatului, o ajută să descalece, cu dificultate, dat
fiind greutatea ei mare, după care boieroaica îşi manifestă speranţa ca soţul ei, Grigori
Bârzoi, să fie numit ispravnic, scop în care acesta din urmă se afla în capitala Moldovei,
la Iaşi. Justificarea cererii constituind-o suferinţele îndurate în timpul revoluţiei de la
1848: „şî noi avem temeiuri… Adă-ţi aminte ce groază-l apucase pe Bârzoi… că strâga
şî pin somn c-o venit zavera?…”. Toate acestea în replicile adresate Saftei, cumnata ei.
 În cursul aceleiaşi conversaţii, Chiriţa afirmă că doreşte să îl căsătorească pe Guliţă cu
Luluţa – o fată orfană a cărei avere o administrează familia Bârzoi, în calitate de epitropi
– în ciuda faptului că „Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă… şî-i tot tristă de când o rămas orfană… ba
încă câteodată parcă să perde… nu-i în toate minţile.”.
Scena se încheie cu dialogul dintre Şarl şi Chiriţa, în care aceasta din urmă, vrând a-şi
demonstra cunoştinţele de limbă franceză, traduce direct expresii româneşti care nu au
echivalent francez: „il deviendra un tambour d’instruction. […] adică dobă de carte”. Şi cu
examinarea cunoştinţelor de limbă franceză ale lui Guliţă, ce consideră că în franceză
furculiţa se numeşte „furculision”, iar friptura „fripturision”, spre satisfacţia mamei
examinatoare.
Scena 4
Ion, servitorul, aduce o scrisoare trimisă de Grigori Bârzoi, iar Chiriţa îl obligă să o
prezinte „după modă”, adică aşezată pe „un talger ş-un şărvet.”.
Scena 5
Ion încurcă ordinea de aşezare a obiectelor solicitate şi pune scrisoarea sub şervet iar
şervetul sub farfurie – „după modă”, consideră acesta. Prin scrisoare Chiriţa află că
soţul ei a primit postul de ispravnic şi este sfătuită să-şi schimbe comportamentul faţă
de vecini: „Ie-o pe-acolo cam pe mare cu megieşii”. Totodată i se cere să se mute cu
toată gospodăria în târgul unde se află reşedinţa ispravnicului, ducând cu ea şi un
curcan bătrân – „c-am să-l pun în slujbă”, precizează Grigori Bârzoi,.
Scena 6