Cândva, demult, în antica cetate Atena era o lege care dădea părinților puterea de a-și da în

căsătorie fiicele cui voiau ei. Dacă refuzau, tații lor puteau cere să fie osândite la moarte.
Odată, în fața ducelui Theseus, conducătorul Atenei, se înfățișă un bătrân pe nume Egeus.
El cerea ca acea crudă lege să fie aplicată fiicei sale, Hermia.
Voia să o căsătorească cu tânărul nobil Demetrius, dar ea era îndrăgostită de Lysander și
refuza. Fata se dezvinovăți, spunând că Demetrius îi declarase dragoste prietenei sale,
Helena. Și Helena îl iubea pe Demetrius.
Theseus nu putea să încalce legea. Îi dădu, totuși, Hermiei, patru zile de gândire. Dacă tot
nu voia să se mărite cu Demetrius după acest răgaz, urma să își piardă viața.
Hermia se duse la iubitul ei și îi spuse toate acestea. Lysander îi propuse să fugă pe furiș
din Atena și să meargă la mătușa lui, care trăia în altă cetate, ce nu avea această lege.
Acolo urma să se căsătorească. Hermia acceptă și stabiliră să se întâlnească în noaptea
aceea într-o pădure de lângă Atena.
Fata îi destăinui secretul fugii Helenei. Aceasta, din nu se știe ce motiv, îi spuse totul lui
Demetrius, iubitul ei și pretendentul Hermiei.
În pădurea cu pricina sălășluiau zânele, conduse de craiul Oberon și crăiasa Titania. La
vremea aceea cei doi erau certați. Titania nu voise să-i dea lui Oberon un copilaș a cărui
mamă, prietenă cu Titania, murise. Ea creștea acum copilul, răpit de la pieptul doicii și adus
în pădure.
Chiar în noaptea aceea, Titania și Oberon se întâlniră și se certară iar pentru copil, pe care
Oberon îl voia ca paj. Furios, Oberon îl chemă pe Puck, spiridușul său favorit. Craiul îi ceru
spiridușului să facă rost de floarea numită ”Patimă oarbă”. Ea avea un suc fermecat despre
care se spunea că, picurat pe ochii cuiva care doarme, îl face să se îndrăgostească de
prima ființă pe care o vede când se trezește din somn. Craiul voia să o aducă pe Titania în
această stare, ca să o silească apoi să-i dea băiatul.
În timp ce îl aștepta pe Puck, craiul nevăzut îi văzu în pădure pe Demetrius și Helena.
Demetrius pornise în urmărirea Hermiei, iar Helena se ținea după el, reproșându-i trădarea.
Când Puck sosi, îi ceru să picure câteva picături de suc fermecat și pe pleoapele atenianului
care nu își mai băga în seamă iubita. Avea să-l recunoască după straiele ateniene.
Puck plecă să îndeplinească treaba ce i se dăduse. Oberon se duse și el în locul unde
dormea Titania și îi picură sucul florii pe pleoape.
În timpul acesta, Hermia și Lysander, obosiți de drum, se întinseră să doarmă pe un strat de
mușchi. Puck dădu peste ei și, înșelat de straiele ateniene ale tânărului și de prezența fetei
lângă el, crezu că sunt cei doi despre care îi vorbise Oberon. Picură suc fermecat pe
pleoapele lui Lysander apoi plecă.
După o vreme, ajunse în locul acela Helena, care se pierduse de Demetrius. Văzându-l pe
Lysander, se bucură și îl trezi. Sucul florii își făcu efectul și Lysander porni să-i facă Helenei
înflăcărate declarații de dragoste. Fata crezu că tânărul își bate joc de ea. Uimită și
supărată, fugi în pădure, iar Lysander plecă după ea, uitând cu totul de Hermia.

Demetrius, obosit de cât îi căutase pe Hermia și pe Lysander, adormi și el în pădure.

Oberon, care își dăduse seama că Puck picurase suc fermecat în ochii cui nu trebuia, voi să
repare greșeala și picură sucul pe pleoapele lui Demetrius. La trezire, acesta dădu cu ochii
de Helena, si porni și el să-i facă declarații de dragoste. Sosiră și Hermia și Lysander, iar
tânărul îi adresă și el Helenei cuvinte de iubire.
Cele două tinere nu puteau să-și creadă ochilor. Helena crezu că ceilalți trei se înțeleseseră
să-și bată joc de ea. Hermia, la rândul ei, nu știa ce să creadă, văzând că cei doi tineri, care
se ținuseră după ea, o adoră acum pe Helena. Ele începură să se certe, iar cei doi tineri
plecară în pădure, să se bată.
Oberon, care asistase nevăzut la cearta tinerilor, îi porunci lui Puck să-i zăpăcească și să-i
amețească, astfel încât să cadă obosiți la pământ și să-i adoarmă. Să le picure din nou sucul
florii pe pleoape și să aibă grijă la trezire fiecare să-și vadă iubita adevărată: Lysander pe
Hermia și Demetrius pe Helena.
Oberon se duse apoi la culcușul Titaniei. Cum nu departe adormise un măscărici, îi puse
acestuia pe cap un cap de măgar care i se potrivi tare bine. Trezindu-se, Titania, căreia
Oberon îi picurase în ochi sucul fermecat, îl zări și se îndrăgosti pe loc de el. Topită de
iubire, le porunci zânelor să-I facă toate poftele și să-I îndeplinească toate poruncile. Omul,
care odată cu capul căpătase și pofte de măgar, ceru să fie scărpinat, apoi ceru de mâncare
mazăre uscată. Puse apoi capul în poala Titaniei și adormi.
Craiul zânelor își făcu apariția și o certă pe Titania, râzând de ea că se îndrăgostise de un
măgar. Îi ceru apoi copilul, iar ea, rușinată, nu mai spuse nu. Oberon anulă atunci efectul
florii cu sucul altei flori și crăiesei nu-i veni să creadă ce pocitanie ținea în brațe.
Puck își făcu și el treaba așa cum îi ceruse craiul Oberon. Acum, treziți, cei patru tineri erau
fericiți. Hermia asculta fericită cuvintele de dragoste ale lui Lysander, iar Helena pe cele ale
lui Demetrius.
Tocmai atunci apăru în pădure și Egeus, care își căuta fiica. Demetrius îi spuse că nu mai
vrea să se însoare cu Hermia, așa că Egeus fu de acord ca fata să îl ia pe Lysander.
Hotărâră nunta chiar pentru ziua în care Hermia și-ar fi primit pedeapsa cu moartea. În
aceeași zi aveau să facă nunta și Helena cu Demetrius.
Încântați de un asemenea deznodământ, craiul și crăiasa zânelor porunciră ca în toată
împărăția zânelor să aibă loc serbări și ospețe pentru a sărbători cele două nunți.
Și, spune autorul în încheiere, dacă vi se par de necrezut aceste întâmplări, socotiți că nu au
fost decât visul unei nopți de vară !