Statul român modern: de la proiect politic la realizarea României Mari (secolele XVIII-XX)

A. Reformismul domnesc
I. Context istoric
a. Țara Românească și Moldova (principatele române)
 Secolul XVIII este cunoscut în istoria românească drept secolul fanariot. Este perioada în care domnii țărilor române sunt
numiți direct de sultan, de regulă din rândul boierilor greci (denumirea regimului provine de la cartierul „Fanar” al
Constantinopolului, de unde proveneau majoritatea domnilor.
 Regimul fanariot s-a instaurat în 1711 în Moldova și 1716 în Țara Românească, ca urmare a acțiunilor antiotomane ale lui Dimitrie
Cantemir și Constantin Brâncoveanu. Regimul s-a caracterizat prin: autonomia țărilor este grav afectată; domnii sunt numiți
direct de către sultan; domnia se ocupă pe sume mari de bani, și pe o durată foarte scurtă. Domnii sunt de multe ori mutați
dintr-o țară în alta;
- obligațiile față de Poartă cresc excesiv, se instituie monopolul comercial otoman.
b. Transilvania
 Curtea imperială de la Viena a realizat o serie de reforme în Transilvania, în principal în timpul Mariei Tereza și a fiului ei Iosif
al II-lea.
 Aceste reforme au vizat domenii diverse:
- educația (RatioEducationis a urmărit creșterea nr. de școli rurale și confesionale. A avut urmări importante și în rândul românilor.
- reglementarea sistemului clăcii (nr. zilelor de muncă pe care țăranii îl munceau pe pământul nobililor). În 1744 claca s-a redus la 3-4
zile pe săpt.;
- Edictul de toleranță (1781) acordă libertate religioasă și credincioșilor necatolici.

II. Reformismul domnesc în Ț.R. și M.

 O serie de domnitori fanarioți au încercat realizarea unor reforme în principatele române.
a. Constantin Mavrocordat – a domnit de 6 ori în M. și de 4 ori în Ț.R. (între 1730-1769). Reformele sale au viat mai multe domenii:
- reforma socială – desființarea șerbiei (starea de dependență a țăranilor față de boieri). A stabilit claca la 12 zile pe an în Ț.R. și 24 în
M.
- reforme fiscală – desființarea dărilor multiple și înlocuite cu o singură dare, plătita în 4 rate/an;
- reforma administrativă prin care a introdus leafa pentru dregători; b. Alți domnitori au realizat o serie de reforme juridice:
Alexandru Ipsilanti – Pravilnicească condică (1781); Ion Caragea – Legiuirea Caragea (1818);
Scarlat Calimachi – Codul Calimachi (1817);

B. Reformismul boieresc
 La sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului XIX, boierii au redactat o serie de memorii, prin care cereau înlăturarea
domniilor fanariote sau independență. Cele mai importante au fost cele din:
 1769 – se cerearepublică aristocratică condusă de 12 mari boieri.
 1772 - cu ocazia tratativelor de la Focşani ( din cadrul războiul ruso-austriac, 1768- 1774). Se cerea domnii pământene, unirea Ţării
Româneşti cu Moldova sub garanţia Rusiei, Austriei, Prusiei.
 1791 – în cadrul tratativele de la Şiştov. Se cerea desfiinţarea raialelor, domn pământean, neutralitate şi independenţă sub
protectoratul Austriei, Rusiei.

Proiecte boierești în prima jumătate a sec. XIX

 La începutul sec. XIX,memoriile boierilor români, către Marile Puteri, vor continua, reluând unele cereri mai vechi, dar
remarcându-se și printr-o serie de idei noi, preluate din mediile occidentale.
a. Proiecte în timpul revoluției lui Tudor Vladimirescu (1821)
 Creşterea mişcărilor naţionale balcanice în special sârbă şi greacă(condusă de Eteria) a avut influenţă şi în Principatele Române.
În ianuarie lui 1821, la Padeş în Mehedinţi începe acţiunea lui Tudor Vladimirescu.
 Deplasându-se cu trupele sale la Bucureşti unde preia guvernarea ţării în perioada martie-mai 1821, Tudor lansează un program
naţional: Proclamaţia de la Padeş, în care cerea:
- restaurarea domniilor pământene şi eliminarea grecilor din funcţiile politice, administrative şi religioase
- domnul trebuia să fie ales de ţară,
- privilegiile boiereşti desfiinţate,
- promovarea în funcţii să se facă după merit
- crearea unei armate şi şcoli naţionale
- autonomie politică şi posibil unirea cu Moldova
 Întrat în conflict cu eteriştii condusi de Alexandru Ipsilanti, ajunşi la Bucureşti prin Moldova, sub primejdia unei intervenţii
otomane, Tudor se hotărăşte să se retragă pentru a rezista în Oltenia. Prinderea şi asasinarea lui Tudor de către
eterişti la Goleşti-27 mai 1821, uşurează înăbuşirea celor două mişcări de către turci.
 Cu toate acestea Poarta restaurează domniile pământene în 1822, prin Ioniţă Sanmdu Sturdza (Moldova) şi Alexandru Dimitrie
Ghica (Tara Românească)
 În anul 1838 Ion Câmpineanu, reprezentant al Partidei Naționale din Țara Românească elaborează altă doua proiecte politice:
Osăbitul act de numire a suveranilor români și Act de unire și independență prin care solicita schimbarea formei de
guvernare, unirea Moldovei cu Țara Românească și independența față de Imperiul Otoman.
 După înfrângerea mișcării lui Tudor, s-a revenit totuși la domnii pământeni (prin Grigore al IV-lea Ghica – în Țara Românească
și Ioniță Sandu Sturdza în Moldova)
b. Constituția cărvunarilor (1822) document elaborat de Ionică Tăutu. Se cerea:
- domn pământean, Adunarea obștească, autonomie față de Poartă, drepturi și libertăți cetățenești (inspirate din ideile Revoluției
Franceze);
c.Regulamentele Organice :
 Perioada 1822-1829 reprezintă o etapa importantă în procesul modernizării spațiului românesc şi de cunoaştere a solicitărilor
româneşti la nivel european.
 Astfel, prin Convenția de la Akkerman, din 1826, sunt puse în aplicare o serie de solicitări ale proiectelor politice româneşti:
alegerea domnitorilor dintre boierii pământeni, Poarta având doar dreptul de confirmare, garantarea libertății comerțului, cu
condiția asigurării consumului intern către Poartă.
 Tratatul de la Adrianopol din 1829 instituie oficial protectoratul rus, încetează monopolul turcesc asupra comerțului, se
acordă libertatea navigației pe Dunăre şi sunt restituite raialele de pe malul stâng al fuviului.
 In 1831 şi 1832, pentru Tara Românească, respectiv Moldova, intră în vigoare Regulamentele Organice, acte cu valoare de
constituție. Ele au fost elaborate de comisii de boieri români, tinând cont de memoriile boiereşti, pe baza recomandărilor Curtii
de la Petersburg şi aprobate de puterea protectoare rusă. Aceste acte au reprezentat un progres, aducând elemente de noutate şi
modernizare:
- separatia puterilor în stat;
- organizare administrativă îmbunătățită, cu remunerarea funcționarilor;
- justiția era pentru prima dată organizată separat, pe baze noi, într-o ierarhie riguros stabilită; instituirea corpului de avocați,
judecători şi procurori;
- nouă organizare fiscală;
- reglementări economice şi sociale.
 Cu toate aceste elemente de modernitate, Regulamentele Organice nu au rezolvat deplinproblemele societății româneşti, prin
faptul că se mentin privilegiile boiereşti, nu prevăd drepturi şi libertăți cetățeneşti, aceste acte fiind o marcă a protectoratului rus
şi a suzeranității otomane.
 În 1834, după încheierea ocupației militare rusești a principatelor, sunt numiți primii domni regulamentari: Alexandru Ghica
(Ț.R) și Mihail Sturdza (M). în 1842, Alexandru Ghica este înlocuit cu Gheorghe Bibescu, singurul domn ales în conformitate cu
Regulamentele Organice.
 Acești domni s-au confruntat însă cu o serie întreagă de contestatari. Boierii din Țara Românească se organizează într-o „partidă
națională”, condusă de Ion Câmpineanu.
 în 1843 a luat ființă societatea secretă „Frăția”, alcătuită de din tineri intelectuali, fii de boieri, instruiți la universități din
străinătate, care își propuneau înlăturarea regimului politic printr-o revoluție și unirea românilor. Membrii: Nicolae Bălcescu,
Al. I. Cuza, Ion Ghica, Mihail Kogălniceanu, Christian Tell, Ion C. Brătianu.
d. lupta de emancipare națională din Transilvania
1. Context istoric
 prin pacea de la Karlowitz (1699), Transilvania a intrat în component Imperiului Habsburgic. Habsburgii au luat o serie de
măsuri, pentru consolidarea stăpânirii lor în Transilvania.
 Astfel prin Diploma Leopoldină din 1701 s-a realizat unirea Bisericii Ortodoxe cu Biserica Catolică => Biserica Greco-catolică.
Deși mare parte din români nu au trecut la noua religie, cu timpul greco-catolicii au preluat steagul luptei de emancipare
națională.
2. Obiective – recunoașterea românilor ca națiune (drepturi politice pentru români).
3. Principalele momente
 Activitatea episcopului greco-catolic Inochentie Micu Klein
a) în 1744 acesta a elaborat un memoriu, Supplex Libellus. El își baza revendicările pe baza dreptului istoric (vechimea românilor)
și drepturi naturale (românii reprezentau populația majoritară).
b) Se cerea: dreptul de a participa la viața politică, desființarea iobăgiei, dreptul la învățătură, scutirea preoților români de taxe.
 Supplex Libellus Valachorum – elaborat de Școala Ardeleană. Relua argumentele și cerințele lui Inochentie Micu, sintetizându-le
în patru puncte mari:
- ștergerea denumirilor jicnitoare de tolerați sau admiși și reașezarea națiunii române în uzul tuturor drepturilor;
- clerul, nobilimea și plebea română să se considere la nivelul stărilor celor trei națiuni privilegiate;
- reprezentarea proporțională în funcții și dietă;
- unităților administrative majoritare românești să li se acorde denumiri românești sau mixte.
C. Revoluția de la 1848
Cauze generale
 1848 a fost un an revoluționar în întreaga Europă. Revoluția din țările române a fost influențată de evenimentele din Europa, dar
a fost determinată de cauze interne.
Cauze proprii:
a. Politice – menținerea sistemului feudal;
b. Sociale – menținerea privilegiilor boierești; starea de dependență a țărănimii;
c. Cauze economice – menținerea monopolului boierilor asupra economiei;
d. Cauze naționale - dominația străină în Moldova și Țara Românească; stăpânirea habsburgică în Transilvania; lipsa drepturilor
pentru românii din Transilvania.
Obiective generale:
- înlăturarea sistemului feudal
- desființarea privilegiilor feudale;
- emanciparea și împroprietărirea țăranilor (cu sau fără despăgubire);
- instaurarea unor regimuri constituționale, realizarea unor reforme economice care să contribuie la modernizarea societății
românești;
- unele programe revoluționare cereau independența țărilor române și unirea Moldovei cu Țara Românească;
Desfășurarea revoluției:
 Revoluția română s-a desfășurat pe provincii în etape succesive, sau uneori mergând în paralel. La baza revoluțiilor a stat de
fiecare dată, un program bine definit, menționat în mai multe documente programatice:
a. documente ale revoluționarilor moldoveni:
1. Petiţiunea - proclamaţiune;
- martie 1848 elaborat de Vasile Alecsandri.
- a fost cel mai moderat pentru că revoluționarilor moldoveni le era teamă de o intervenție a trupelor străine.
-solicita reforme burgheze moderate:
 modernizarea statului
 drepturi și libertăți cetățenești (desființarea cenzurii, siguranța personală)
 Adunare obștească
 grabnica îmbunătățire a situației țăranilor
2. Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei, 12 mai 1848, Brașov, a fost cel mai radical program;
3. Dorinţele partidei naţionale din Moldova, august, 1848, Cernăuţi, Bucovina
2+3 doc.: se mai solicita unirea Moldovei cu Muntenia, egalitatea în fața legilor, emanciparea țăranilor și împroprietărirea lor,
desființarea privilegiilor boierești.
b. documente ale revoluționarilor din Țara Românească
1. Proclamaţia de la Izlaz, elaborat de un grup de revoluționari munteni și prezentată la Izlaz pe 9 iunie 1848, care solicită reforme
radicale:
-independenţă şi unitate,
-libertăţi personale,
-adunări reprezentative
-separarea puterilor în stat.
 Domnitorul Gheorghe Bibescu părăsește tronul și țara, iar Guvernul revoluţionar, format din Heliade Rădulescu, Cristian Tell, N.
Golescu și condus de mitropolitul Neofit, din perioada iunie-septembrie 1848 a iniţiat o serie de reforme social-economice. La
presiunile ruseşti, Poarta a intervenit militar şi a înăbuşit revoluţia după confruntarea din Dealul Spirii-13 septembrie, în timp ce
trupele ruse ocupau Moldova-15 septembrie.
c. documente ale revoluționarilor români din Imperiul Habsburgic
1. Petiţia Naţională, elaborată de revoluționarii transilvăneni și prezentată în cadrul Marii Adunări de la Blaj din 3-5 mai 1848; în care
solicitau:
- recunoaşterea naţiunii române,
- respingeau anexarea Transilvaniei la Ungaria
- reforme sociale radicale.
 În condiţiile confruntărilor militare din Imperiul Habsburgic, armatele revoluţionare maghiare cuceresc Transilvania şi trec la
represiuni contra românilor şi saşilor, ceea ce determină în septembrie 1848, organizarea militară şi rezistenţa armată a
românilor conduşi de Avram Iancu.
 În august 1849 la Șiria revoluția maghiară a fost înfrântă de trupele imperiale și odată cu ea și revoluția română.
2. Petiţia neamului românesc din Ungaria şi Banat, prezentat la Lugoj
3. Petiţia Ţării, program al revoluționarilor bucovineni, elaborat la Cernăuți în mai 1848;
 Construirea statului român modern
Etape: 1859 – unirea principatelor române M și Ț.R;
1859-1866 – domnia lui Alexandru Ioan Cuza și epoca marilor reforme; 1866 – instaurarea prințului străin;
1866 – Constituția României;
1877-1878 – cucerirea independenței de stat a României;
1881 – proclamarea României ca regat;
1918 – Marea Unire

A. Unirea principatelor române

I. Context istoric
 După înfrângerea revoluției de la 1848, revoluționarii români din exil au încercat să obțină sprijinul Marilor Puteri, pentru
unirea principatelor române. Momentul prielnic a apărut cu ocazia Războiului Crimeii, care a opus Rusia, Imperiului Otoman
sprijinit de Anglia, Franța, Prusia și Sardinia.
 În urma înfrângerii Rusiei s-a întrunit un Congres de pace la Paris, în 1856 care a luat în discuție și problema unirii
principatelor.
 Atitudinea Marilor Puteri față de Unire a variat:
- pentru unirea s-au pronunțat Franța, Prusia, Sardinia și Rusia;
- împotriva unirii s-au pronunțat: Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman și Anglia (la început a fost pentru unire)
 Franța – pe plan extern promova o politică liberală și democratică și sprijinea lupta de emancipare a popoarelor;
 Rusia – izolată pe plan diplomatic, încerca să se aproprie de Franța;
 Prusia și Sardinia – aveau și ele aceleași dorințe, de a se forma ca state mai mari; Imperiul Otoman - de teama de a nu
pierde țările române;
 Imperiul Habsburgic – de teamă ca românii din provincii să nu dorească și eu unirea;
 Anglia – din motive economice;

II. Rezoluția Congresului de la Paris (1856) – a hotărât:

- convocarea adunărilor ad-hoc, care să consulte opinia publică din principate în problema unirii;
- se menține suzeranitatea otomană, dar protectoratul rusesc este înlocuit cu garanția colectivă a celor 7 Mari Puteri. Nici una din
acestea nu putea lua decizii privitoare la principate, fără consultarea celorlalte.
- județele din Sudul Moldovei sunt redate Moldovei. Granița cu Imperiul Otoman se stabilește pe talvegul Dunării.
- este instituită o comisie europeană, care să urmărească lucrările adunărilor ad-hoc. După aceste adunări, se va convoca o conferință
a Marilor puteri care să ia decizii definitive.

III. Lucrările Adunărilor ad-hoc - sunt adunări constituite cu un scop anume: au un caracter consultativ și reprezentativ. Erau
formate din reprezentați au tuturor categoriilor sociale.
 Alegerile inițiale sunt falsificate în Moldova de caimacanul Nicolae Vogoride, fiind câștigate de antiunioniști. Se cer noi alegeri și
în acest context este organizată la Osborne o întâlnire între regina Angliei și impăratul Franței. Anglia acceptă noi alegeri, cu
condiția ca Franța să accepte o unire formală a principatelor.
 Rezoluția adunărilor ad-hoc
– unirea principatelor sub numele de România
- prinț străin, ales dintr-o familie domnitoare și ai cărei urmași să fie crescuți în religia țării;
- neutralitatea pământului românesc;
- adunare legislativă reprezentativă din toate categoriile sociale;
- respectarea autonomiei principatelor;

IV. Conferința de la Paris (1858) a elaborat Convenția de la Paris, cu rol de constituție.

 Aceasta prevedea unirea principatelor sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești.
- principatele erau conduse de doi domni, două guverne și două adunări legiuitoare;
- se crea o comisie centrală cu sediul la Focșani, care trebuia să elaboreze legi comune. Se prevedea și o Curte de Justiție și Casație
comune;
- reforme democratice, între care și reforma agrară;
- se desființează privilegiile feudale. Astfel boierimea dispare ca și clasă socială, fiind înlocuită de marii proprietari funciari;
- nici un articol nu prevedea că în funcția de domn nu poate fi aleasă aceși persoană, ceea ce a oferit românilor posibilitatea să pună
Marile Puteri în față faptului împlinit, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

V. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

(5 ian. 1859 – Iași, 24 ian. 1859 – București)
VI. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza
 Domnia lui Cuza a avut mai multe obiective:
1. recunoașterea dublei alegeri,
2. realizarea unei uniri depline a principatelor și
3. modernizarea societății românești prin reforme democratice
 Etapele domniei:
1. 1859-1862 – lupta pentru realizarea unității depline
 cuprinde următoarele etape:
a. lupta pentru recunoașterea dublei uniri. Unirea a fost recunoscută în cadrul unei noi conferințe, la Paris la 1859. Marile puteri au
discutat legitimitatea dublei alegeri al lui Cuza. La început Turcia și Austria s-au împotrivit dublei alegeri, dar ulterior au acceptat cu
condiția ca după moartea lui Cuza să fie aleși din nou doi domnitori.
b. măsuri pentru realizarea unității depline. Între 1859-1861 Cuza a unificat o serie de instituții, printre care: armata, serviciul vamal,
telegraful, poșta. De asemenea, capitala a fost stabilită la București, a fost unificată stema și a fost trimisă o singură agenție
diplomatică la Constantinopol. Au început de asemenea lucrările Comisiei centrale de la Focșani care a eliberat primele proiecte de
legi. Pe plan extern a promovat o politică activă de sprijinirea a românilor din teritoriile aflate sub dominația Imperiului Habsburgic.
c. lupta pentru unificarea deplină. S-a desfășurat pe cale diplomatică. Cuza a solicitat dreptul de a unifica guvernul și adunările. În
cadrul Conferinței de la Constantinopol, Marile Puteri au acceptat unirea deplină. Turcia și Austria s-au împotrivit din nou, dar au
cedat sub amenințarea lui Cuza că va pune Marile Puteri în fața faptului împlinit și sultanul a dat firmanul prin care recunoaște unirea
deplină.
La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic, condus de Barbu Catargiu. La 24 ianuarie s-au deschis lucrările primei adunări
unice (Parlament).
2. 1863-1865 – epoca marilor reforme
 a început în 1863 când prim ministru a devenit Mihail Kogălniceanu. Până atunci reformele au avut un caracter moderat datorită
opoziției elementelor conservatoare. Principalele reforme:
a. legea secularizării averilor mănăstirești (1863) prin care proprietățile mănăstirești treceau în proprietatea statului (ele
reprezentau 25% din fondul funciar)
b. Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (1864)
c. legea agrară (august 1864) – prevedea emanciparea țăranilor și împroprietărirea în funcție de avere și în funcție de numărul de
vite deținute. Țăranii erau împărțiți în trei categorii: fruntași, mijlocași și pălmași. Primeau pământ mai mult fruntașii (care aveau și
posibilitatea să-l lucreze).
Răscumpărarea trebuiau plătită timp de 15 ani și timp de încă 15 (în total 30 de ani) țăranii nu aveau voie să vândă pământul.
d. legea instrucțiunii (învățământului) introducea învățământul obligatoriu și gratuit de 4 clase. Învățământul se separă de
biserică. România a fost printre primele țări din Europa care a introdus învățământul primar gratuit. De asemenea s-au deschis
universitățile de la Iași și București.
e. codul civil – elaborat după model napoleonian a contribuit la modernizarea justiției.
3. sfârșitul domniei lui Cuza
- a fost determinat de „monstruoasa coaliție” constituită încă din 1863. Era constituită din liberali radicali (care considerau că
reformele lui Cuza erau prea moderate) și conservatori (care considerau reformele prea radicale).
 Obiectivul comun al celor două grupări era detronarea lui Cuza. Astfel în noaptea de 10/11 februarie 1866 Alexandru Ioan Cuza
este nevoit să abdice.

B. Instaurarea prințului străin (10 mai 1866)

Condiții istorice
- abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza
- puterea politică era preluată de o locotenență domnească
- exista pericolul separării principatelor. Această idee era susținută de Imperiul Otoman și Rusia țaristă (Rusia a sprijinit chiar o
mișcare de separare a principatelor care aluat ființă la Iași).
Instaurarea prințului străin
 Inițial tronul i–a fost propus lui Filip de Flandra, da acesta la refuzat. Atunci liberalii (prin I.C. Brătianu) s-au orientat spre Carol
de Hohenzollern von Sigmaringen, nepotul de frate al regelui Prusiei și văr cu Napoleon al III-lea, împăratul Franței. Rolul
important i-a revenit lui Ion C. Brătianu, care a reușit să îl convingă pe Carol. Acesta a călătorit incognito spre România.
 Alegerea prințului străin a fost supusă plebiscitului (votului poporului). La 10 mai Carol a fost proclamat domn și a depus
jurământul de credință. În felul acesta printr-o nouă politică a faptului împlinit, unitatea principatelor era salvată.
 La 1 iulie 1866 Carol a promulgat prima constituție românească. C. Constituția din 1866 - a se vedea tema Constituțiile din
România D. Cucerirea independenței de stat a României (1877-1878) – a se vedea tema Relații internaționale

C. Proiectul partidelor politice

Principalele partide politice au fost Partidul Național Liberal și Partidul Conservator
1. Partidul Național Liberal
– s-a constituit în 1875 pe baza coaliției de la Mazar Pașa (alianță între liberalii radicali din jurul lui Ion C. Brătianu și moderații din
jurul lui Mihail Kogălniceanu);
- reprezenta interesele burgheziei
 Lideri: Ion C. Brătianu, D.A. Sturdza, Ion I.C. Brătianu, C.A. Sturdza, Dumitru Brătianu, Vintilă Brătianu, Ion Gh. Duca,
Constantin I.C. Brătianu (ultimii trei în perioada interbelică);
 Organe de presă: Românul, Voința Națională, Viitorul
 Doctrină economică: „prin noi înșine” – susțineau dezvoltarea capitalismului pe baze proprii.
 Principalele idei ale programului: - respectarea legii, a păcii și a tratatelor; - apărarea libertății presei;
- reformarea învățământului și a armatei;
- descentralizarea administrativă
- întărirea rolului statului; etc.
 După 1900, în contextul consolidării influenței lui Ion I.C. Brătianu, programul devine mai radical. Liberalii militează pentru
lărgirea dreptului de vor, iar mai apoi pentru votul universal și reforma armatei.
 Principalele realizări:
- au guvernat de mai multe ori înainte de primul Război Mondial (1876-1888 - cea mai lungă guvernare liberală), fiind responsabili
de marile realizări ale României moderne:
- cucerirea independenței de stat;
- declararea regatului României;
- adoptarea legii electorale (1884)
- s-au creat domeniile coroanei (1884)
- s-a elaborat legea pentru protejarea industriei naționale (1887)

2. Partidul Conservator
– s-a constituit în 1880; în 1907 a fuzionat cu Junimea condusă de P.P. Carp. Reprezentau în special pe marii proprietari funciari;
Lideri: Manolache Costache Epureanu, Lascăr Catargiu, Grigore Cantacuzino, P.P. Carp, Titu Maiorescu, Alexandru Lahovari, Take
Ionescu;
 Organe de presă: Timpul, Conservatorul, Epoca;
 Doctrină și program: a adoptat teoria junimistă a „formelor fără fond”, doctrină ce susținea că noul cadru juridic și
instituțional din România, nu corespundea structurilor social-economice a țării. Susținea totodată și teoria „pașilor mărunți”,
adept al progresului lent, în raport cu tradițiile istorice.
 Activitatea partidului: în perioada când a condus țara, conservatorii s-au preocupat de problema agrară, bogățiile naturale și
statul clerului. Principalele legi au fost: Legea minelor (1895), Legea pentru încurajarea industriei (1912) etc.
Partidul s-a confruntat cu o serie de disidențe:
a. Partidul Conservator Democrat (1908 – Take Ionescu) susținea accelerarea ritmului de modernizare a României prin:
respectarea proprietății mari și mijlocii, crearea de forme moderne, reforme pentru ridicarea stării țărănimii, reducerea
colegiilor electorale la două;
b. Gruparea proantantistă (Nicolae Filipescu – 1915-susținea alianța României cu Antanta;
c. Partidul Conservator Naționalist (1916)

D. Proiectul instituțiilor țării : domnia, guvernul, parlamentul

1. Domnia – instituție monarhică. Între 1859-1918monarhia a contribuit la procesul de afirmare și de modernizare a statului român.
În sec. XIX atribuțiile monarhului au fost modificate de mai multe ori, prin proiectele de constituții, sau Constituția din 1866.
 Domnul (regele din 1881) avea rolul de a asigura stabilitatea întregului sistem constituțional, fiind deasupra partidelor și de a
menține echilibrul între puteri.
 Atribuțiile domnului – a se vedea Constituția din 1866.
 Aspecte privind istoria monarhiei
 Monarhia avea caracter constituțional, titlul monarhului fiind de: - domn până în 1879; alteță regală (1879-1881),
rege (după 1881)
 Monarhia făcea parte din familia de Hohenzollern, tronul se ocupa pe linie bărbătească, fiind ocupat de primul născut. În
lipsa urmașilor direcți, tronul revenea nepotului de frate (cazul lui Ferdinand I).
 Regii României:
 Carol I – 1866-1914 – domnia sa cuprinde mai mult etape: 1866-1881 – perioada dificilă
1881-1914 – perioadă de stabilitate favorabilă progresului
 Realizări
– pe plan intern a încurajat formarea partidelor politice. A cultivat un climat de ordine, disciplină și rigoare. A stăruit pentru
modernizarea structurilor economice. A fost arbitrul vieții politice.
- pe plan extern – la început a acționat pentru afirmarea autonomiei, iar apoi pentru afirmarea independenței. În 1883 a încheiat un
tratat secret de alianță cu Puterile centrale (Germania și Austro-Ungaria). În 1914 a acceptat neutralitatea țării, deși voia să o
angajeze în război alături de Puterile Centrale.
 Ferdinand I (1914-1927) – în timpul său, România a participat la război alături de Antanta, cu scopul întregirii neamului. A
 susținut adoptarea unei legislații moderne (1919 – votul universal, 1921 – reformă agrară, 1923 – constituție).
2. Guvernul – reprezenta puterea executivă.
- în 1862 s-a format primul guvern unic al României. Guvernul era răspunzător în fața Parlamentului. În 1895 s-a instituit sistemul
rotativei guvernamentale, prin care cele două partide politice alternau la guvernare.
3. Parlamentul – a se vedea Constituția din 1866
Alte instituții: Justiția, Biserica și Armata

E. Regatul României. Modernizarea instituţională

 După detronarea lui Cuza, alegerea prinţului s-a oprit oficial asupra lui Filip de Flandra, apoi, după refuzul acestuia, tronul a fost
oferit lui Carol de Hohenzolfern-Sigmaringen (1866-1914).
 Prin urcarea lui Carol pe tronul României, marile puteri au fost puse în faţa faptului împlinit, iar rezistenţa lor s-a diminuat
treptat.
 În octombrie 1866, Carol a făcut o vizită la Istanbul, în timpul căreia a primit firmanul de numire din partea sultanului.
 Domnia lui Carol I a debutat prin adoptarea de către Parlament, în iunie 1866, a primei Constituţii din România, lege
fundamentală a statului, ce limita prerogativele domnitorului la cele ale unui monarh constituţional, şi întărea principiul
separaţiei puterilor.
 Carol s-a preocupat de consolidarea instituţiilor statului. Monarhul şi-a concentrat eforturile către realizarea independenţei
statale, prin ruperea legăturilor de suzeranitatea cu Poarta. Ca urmare a cuceririi şi recunoaşterii internaţionale
a independenţei României, a crescut prestigiul monarhiei. În plan politic, acest lucru s-a realizat prin acordarea titlului „Alteţă
regală” în 1878 şi apoi, a celui de rege al României în 1881, lui Carol I.
 Succesorul lui Carol I, regele Ferdinand (1914-1927), a continuat politica predecesorului său privind modernizarea statului,
introducerea unor reforme radicale precum votul universal şi reforma agrară, continuând lupta pentru reîntregirea naţională a
României, în limitele aceleiaşi monarhii constituţionale.

 “Criza orientala” si castigarea independentei

- in anii 1875-1876 se redeschide “Criza orientala” ca urmare a declansarii luptei de eliberare a popoarelor din Pen. Balcanica (Bosnia-
Hertegovina, Bulgaria, Serbia, Muntenegru) de sub stapanirea otomana,
- Austria si Rusia poarta discutii cu privire la interventia in Balcani, habsburgii anuntandu-si neutralitatea,
- Romania se proclama neutra, fiind totusi interesata de independenta,
- 1876 prim – ministrul Romaniei I.C. Bratianu se intalneste la Livadia cu tarul Alexandru al II-lea in vederea semnarii unei
conventii militare,
- 4 aprilie 1877 semnarea Conventiei romano-ruse, privind trecerea armatei sale prin teritoriul românesc spre Peninsula
Balcanică, garantând integritatea teritorială a ţării.
- 30 aprilie 1877 Romania declara razboi Imperiului Otoman,
- 9 mai 1877 Mihail Kogalniceanu proclama independenta Romaniei,
- iulie 1877 armata romana intra in razboi ca urmare a telegramei secrete pe care a primit-o Carol de la Marele Duce Nicolae si
in lunile următoare cucereste redutele Grivita, Rahova, Plevna.
- In ianuarie 1878 Imperiul Otoman capituleaza si se încheie războiul.
- In februarie 1878 s-a semnat Tratatul de la San Stefano, unde Romania nu a fost prezenta, iar deciziile o dezavantajau: obtinea
independenta, dar pierdea sudul Basarabiei in favoare Rusiei,
- In iunie-iulie 1878 se organizeaza Congresul de pace de la Berlin in urma caruia obtinem independenta, pierdem sudul Basarabiei,
dar primim Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor,
- In anul 1881 Romania se proclama regat iar Carol devine rege.

 Participarea României la Primul Razboi Mondial

 Pretextul declansarii Primului Razboi Mondial a fost asasinarea la Sarajevo, de catre un tanar sarb, a printului mostenitor al
Austro-Ungariei, Franz Ferdinand. Austro-Ungaria a declarat razboi Serbiei.
 Cele 2 aliante implicate au fost Antanta (Franta, Anglia, Rusia) si Tripla Alianta, transformata mai tarziu in Puterile Centrale.
 Romania in timpul Primului Razboi Mondial (1916-1918)
 Dupa declansarea Primului Razboi Mondial s-a organizat Consiliul de Coroana de la Sinaia, 21 iulie 1914, in cadrul caruia s-a
dezbatut problema intrarii Romaniei in razboi. In cadrul consiliului s-au conturat 3 orientari:
1.Orientarea progermana, sustinuta de regele Carol I, dorea intrarea Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale, pentru ca
Romania aderase in 1883 la Tripla Alianta, iar Austro-Ungaria ii ceruse statului roman sa respecte tratatul.
2. Orientarea proantanta sustinea intrarea imediata in razboi.
3. Orientarea neutra sustinea neutralitatea necesara pregatirii militare si a tratatelor diplomatice.
In urma dezbaterilor s-a impus solutia neutralitatii.
Timp de 2 ani, prim-ministrul Ion I.C. Bratianu a dus tratative cu statele antante pentru a obtine din partea acestora
recunoasterea drepturilor Romaniei asupra teritoriilor locuite de romani din cadrul monarhiei Austro-Ungare.
 Puterile Centrale sperau, in cel mai fericit caz, in neutralitatea Romaniei, iar Franta si Rusia, nemultumite de tergiversarile lui
Bratianu, puneau Guvernul de la Bucuresti, in vara anului 1916, in fata alternativei: “acum ori niciodata”.
 Neutralitatea excludea insa infaptuirea idealului national, asa ca Romania incheie la 4 august 1916 o conventie politica si
militara cu Antanta.
Prevederi:
- Se recunoasteau drepturile Romaniei in Transilvania si Bucovina.
- Romania era sprijinita militar in cazul in care intra in razboi.
 La 14 august armata romana a pornit ofensiva in Transilvania. Dezastrul de la Dunare si contraofensiva Puterilor Centrale in
Transilvania au condus la ocuparea de catre inamic a 2/3 din teritoriul tarii. Armata, guvernul si o parte a populatiei s-au refugiat
in Moldova, Iasiul devenind pentru o perioada capitala tarii.
 In iarna anilor 1916-1917, armata romana s-a pregatit sub conducerea unei misiuni militare franceze. In iulie-august 1917, armata
romana a oprit ofensiva germana pe frontul de vest, in luptele de la Marasti, Oituz si Marasesti, evitand astfel ocuparea Moldovei.
Aceste victorii nu au putut fi valorificate, deoarece Rusia, principalul aliat al Romaniei pe frontul de est, iese din razboi si incheie
pace separata cu Germania. Aceasta decizie a fost adoptata de catre Lenin dupa ce a preluat puterea in stat, ca urmare a
Revolutiei Bolsevice (comuniste).
 Din cauza faptului ca armata romana nu mai putea continua rezistenta, guvernul condus de Alexandru Marghiloman incheie un
tratat de pace cu Puterile Centrale la Bucuresti, in 24 aprilie 1918. Documentul impunea tarii conditii grele:
- erau cedate Dobrogea si culmile Carpatilor;
- economia era subordonata Germaniei;
- armata era demobilizata.
 Regele Ferdinand I nu a recunoscut tratatul. Asadar, victoriile Antantei au determinat reinceperea ofensivei in octombrie de
catre armata romana, astfel incat sfarsitul razboiului a gasit Romania in tabara invingatorilor.

E. Marea Unire din 1918

I. Context istoric
a. Contextul extern – afirmarea ideii autodeterminării popoarelor în urma revoluției bolșevice din Rusia și a publicării celor „14
puncte” ale președintelui Woodrow Wilson;
- victoriile militare ale Antantei;
- izbucnirea revoluției de la Viena și Budapesta în octombrie 1918, care au determinat dezmembrarea Imperiului Austro-ungar.
b. Context intern
– eforturile militare și diplomatice ale statului român;
- acțiunile pentru autodeterminare națională ale românilor din teritoriile aflate sub stăpânire străină
II. Basarabia(27 martie 1918)
 In fruntea miscarii pentru autonomie, s-a aflat Partidul National Moldovenesc.
 In octombrie 1917 la Chisinau s- a decis constituirea unui organ reprezentativ al Basarabiei numit Sfatul Tarii, avandu-l ca
presedinte pe Ion Inculet.
 In decembrie 1917se proclama Republica Democratica Moldovenească.
 In ianuarie1918 Sfatul Tarii a hotarat independenta Republicii Democratice Moldovenesti
 Ultima etapa a autodeterminarii Basarabiei s-a realizat prin actul din 27 martie 1918. Sfatul Tarii a hotarat cu majoritate de voturi
unirea Basarabiei cu Romania.

III. Unirea Bucovinei(28 noiembrie 1918)

Lideri: Ion Nistor, Sextil Pușcariu, Iancu Flondor.
- s-a realizat în condițiile dezmembrării Imperiului Austro-ungar. - în octombrie 1918 s-a constituit Consiliul Național Român, care în
numele națiunii române a solicitat dreptul la autodeterminare. La 14 octombrie 1918 Adunarea Națională de la Cernăuți a votat
unirea Bucovinei cu celelalte provincii românești din Imperiul într-un stat național
- în contextul încercării ucrainenilor de încorporare a Bucovinei, românii au cerut sprijinul armatei române. La 15 noiembrie/28
noiembrie 1918 Congresul General al Bucovinei a hotărât unirea cu România.

IV. Unirea Transilvaniei

1. Condiții istorice
– la sfârșitul anului 1918, Austro-Ungaria era în pragul dispariției ca stat. În acest context în aprilie 1918 Congresul Națiunilor din
Imperiul Austro-ungar a proclamat dreptul fiecărei națiuni de a se constitui în stat național independent sau de a se uni cu statul său
național existent.
2. Etapele unirii
a. Declarația de la Oradea – a fost redactată la Oradea, de către Vasile Goldiș la o întrunire a Partidului Național Român.A fost
prezentată în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida – Voevod. Prevedea următoarele: - libertatea națiunii române;
b.Tratativele româno-maghiare – 13-15 noiembrie 1918, Arad. S-au desfășurat între reprezentanții CNRC și reprezentanții guvernului
maghiar. Au eșuat pentru că maghiarii recunoșteau doar autonomia Transilvaniei, nu și despărțirea de Ungaria.
În aceste condiții CNRC a hotărât convocarea unei mari adunări naționale la Alba Iulia care să hotărască asupra viitorului națiunii
române din Transilvania.
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (18 nov./1 decembrie 1918).
 Au participat 1228 de delegați oficiali și peste 100000 de persoane. Rezoluția Marii Adunări Naționale a fost redactată de Vasile
Goldiș și prevedea:
- unirea Transilvaniei, Banatului și Partiumului cu România;
- drepturi egale pentru toate națiunile;
- constituirea instituțiilor care să conducă Transilvania până la integrarea în România: Marele Sfat Național (organ legislativ) și
Consiliul dirigent (organ executiv) cu sediul la Sibiu. Aceste organe și-au desfășurat activitatea până în aprilie 1920, când Transilvania
a fost integrată României.

V. Recunoașterea Unirii
 Pe plan intern a fost recunoscută oficial la 23 decembrie 1919, când s-a adoptat legea de ratificare a unirii Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei cu România.
 Pe plan extern a fost recunoscută în cadrul Conferinței de la Paris din 1919- 1920, unde s-au semnat tratatele de la sfârșitul
Primului Război Mondial:
- la 10 decembrie 1919 prin tratatul de la Saint-Germain cu Austria s-a recunoscut unirea Bucovinei
- la 4 iunie 1920 prin tratatul de la Trianon cu Ungaria s-a recunoscut unirea Transilvaniei
- la 28 octombrie 1920 prin tratatul de la Paris dintre România și puterile participante la Conferința de la Paris s-a recunoscut unirea
Basarabiei. URSS nu a recunoscut niciodată unirea Basarabiei cu Român.