Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Facultatea de Economie

Catedra “Finanţe şi Bănci”

Raport
Tema: “Echilibrul monetar şi Inflaţia.”

CHIŞINĂU 2011
 Cuprins:

Capitolul 1: ………………………….pag 3

I. Piaţa monetară.

Capitolul 2: ……………………….....pag 4

I. Definiţie ale inflaţiei.

II. Cauzele generale ale inflaţiei.
III. Formele inflaţiei.
IV. Indici şi indicatori inflaţiei.
V. Valori ale inflaţiei în ţara noastră.

Capitolul 3: ………………………… pag 12

I. Deflaţia, dezinflaţia, hiperinflaţia- forme ale
dezechilibrului monetar.

Concluzii şi Propuneri ………………pag 14

Bibliografie……………………………pag 15
2
 Capitolul 1
I. Piaţa monetară.

Piaţa monetară împreună cu pieţele de capital şi valutară reprezintă

economia simbolică şi opoziţia cu pieţele factorilor de producţie şi a bunurilor de
consum care formează economia reală.
Pe piaţa monetară se manifestă cele trei forţe obiective: cererea , oferta şi
preţul fără de care nu se poate vorbi de o piaţă în adevăratul sens al cuvântului.
Pe piaţa monetară se tranzacţionează ca obiect de negociere între subiecţii
cererii şi subiecţii ofertei, o marfă cu totul specială.
În economia de piaţă actuală banii îndeplinesc funcţii esenţiale fără de care
însăşi economia ar fi greu de conceput; printre aceste funcţii precizăm :
a) funcţia de măsură a activităţii şi rezultatelor unităţilor economice, atât în
sectorul public cât şi în cel privat;
b)funcţia de etalon general pentru comensurarea şi compararea tuturor
bunurilor şi serviciilor economice în întreaga viaţă economică;
c) funcţia de mijloc de schimb permiţând transferul bunurilor şi serviciilor la
piaţă prin intermediul vânzării-cumpărării între diferiţi agenţi ai pieţei;
d)funcţia de mijloc de plată/stingere a obligaţiilor ce pot fi evaluate în monedă
atât între firme private cât şi între firme private şi instituţii publice;
e) funcţia de instrument de economisire şi constituire de rezerve.
Avînd în vedere poziţia specială a acestei mărfi în ansamblul mărfurilor
care circulă într-o economie naţională exprimată sintetic în formularea sintetică –
“banii sunt sângele care irigă sistemul economic”, definiţie ce aparţine lui
P.Samuelson – putem sublinia faptul că piaţa monetară reprezintă într-o economie
de piaţă un segment central cu influenţe radicale asupra tuturor segmentelor de
piaţă aparţinând vieţii economice.

3
 Astfel piaţa monetară reprezintă o piaţa reglementată şi bine supravegheată
de un organism central de autoritate profesionist, public şi care înfăptuieşte
exigenţele unei politici monetare sănătoase şi echilibrate.

Capitolul 2
I. Definiţii ale inflaţiei

Inflaţia este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări,

reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii
de cumpărare a monedei naţionale.
Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârşit de an fiscal dacă
politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, alături de politicile Băncii
Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.
Inflaţia mai poate fi definită ca fiind un dezechilibru de ansamblu al
economiei reliefat de trei tendinţe majore :
 disparitatea, respectiv creşterea mai rapidă a cantităţii de monedă
comparativ cu creşterea altor variabile ale economiei ;
 creşterea preţurilor ;
 scăderea puterii de cumpărare .
Scăderea puterii de cumpărare a monedei constă în faptul că în decursul unei
perioade relativ lungi , volumul bunurilor şi serviciilor ce se cumpără într-o
economie scade în comparaţie cu masa monetară şi nivelul preţurilor .
Potrivit unor alte definiţii emise de economişti inflaţia poate fi înţelesă ca :
 creşterea regulată şi susţinută a preţurilor ;
 creşterea preţurilor fondată pe mecanisme macroeconomice.

Principalele cauze ale inflaţiei sunt:

inflaţie prin monedă - emisiunea excesivă de monedă peste oferta reală de bunuri;

4
inflaţie prin cerere - excedentul de cerere agregată peste oferta agregată;

inflaţie prin costuri - creşterea costurilor de producţie, față de cererea agregată;

inflaţia importată.

Formele inflaţiei:

 inflaţia târâtoare - presupune creşterea preţurilor până la max. 3%;

 inflaţia moderată - reprezintă creşterea anuală a preţurilor cu 15-30%,
inflaţia moderată a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la
MIT şi Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI, în 1993;
 criza inflaţionistă - reprezintă acea perioadă de timp, de cel puţin doi ani, pe
parcursul căreia rata anuală a inflaţiei depăşeşte 40%.Criza inflaţionistă a
fost propusă de către Michael Bruno şi William Easterly;
 inflaţia rapidă, când ritmul anual de creştere a preţurilor se apropie de 10%;
 inflaţia galopantă, când creşterea preţurilor depăşeşte 10% anual.

II. Cauzele generale ale inflaţiei

Într-o primă accepţiune inflaţia are mai multe cauze care pot fi împărţite
în două mari grupe :
- Inflaţia monetară
- Inflaţia nemonetară
În opinia clasicilor inflaţia este determinată în primul rând de apariţia în
circulaţie a unei cantităţi excedentare de monedă , care creează un dezechilibru .
Această opinie este legată în special de faptul că la sfârşitul secolului XIX
autorităţile au decretat cursul forţat al monedei desfinţînd astfel convertibilitatea în
aur a biletelor de hârtie .
Inflaţia monetară este definită foarte clară prin „ecuaţia schimbului” a lui
Fisher : M·V=P·T

5
 unde : M- Masa monetară
V-Viteza de circulaţie a monedei
P-Nivelul general al preţurilor
T-Volumul tranzacţiilor .

Inflaţia de natură nemonetară are în vedere creşterea generalizată şi

continuă a preţurilor .
Însă este cunoscut faptul că creşterea preţurilor nu se datorează
întotdeauna unor cauze inflaţioniste .
Inflaţia de natură inflaţionistă apare atunci când : creşterea preţurilor are
un caracter general , nu este temporară , este accelerată si are un caracter
exponenţial adică o creştere de preţuri determină la rândul ei o nouă creştere rapidă
şi de o valoare aproximativ egală .
Nivelul general al preţurilor poate creşte exponenţial şi datorită faptului că
cererea globală creşte mult mai mult decât oferta , excesul de cerere putând duce la
ceea ce se numeşte „spirala inflaţionistă „ sau „cercul vicios al inflaţiei „ .
În cazul apariţiei spiralei inflaţioniste preţul bunurilor creşte şi în
consecinţă consumatorii înregistrează o creştere a veniturilor .
Cererea excesivă îl face pe producător să crească preţul bunurilor şi
seviciilor pe care le produce adâncind tot mai mult efectele dezastruase a unei
asemenea situaţii .
Inflaţia contemporană constituie în egală măsură , un dezechilibru
material-monetar complex şi un proces structural , care cuprinde deopotrivă ,
circulaţia mărfurilor şi a monedei , producţia ,ansamblu macrosocial .
Economiştii mai sunt de acord şi cu alte cauze importante a inflaţiei dintre
care amintim :
- Deficitul bugetar apare atunci când statul are cheltuieli mult mai
mari decât veniturile curente.
- Creditul bancar apare când băncile acordă o serie de împrumuturi
fără a analiza serios destinaţia creditelor , este posibil ca banii astfel
viraţi să producă efecte inflaţioniste similare banilor în numerar ;

6
 - Intrarea în circulaţie a unor sume de bani din economiile non -
bancare . Dacă există posesori de depozite monetare non-bancare şi
- dacă există deja inflaţie aruncarea pe piaţă a unor noi cantităţi de
bani constituie un factor potenţial de inflaţie.

III. Formele inflaţiei

În literatura de specialitate se utilizează diferite criterii de delimitare a

formelor inflaţiei.
Din punct de vedere al intensităţii întîlnim:
- inflaţia moderată caracterizată printr-o creştere medie anuală a preţurilor şi
serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lentă şi progresivă a banilor;
- inflaţia deschisă , în care creşterea anuală a preţurilor este între 5% şi 10% şi
este însoţită de creşteri economice mai reduse sau chiar stagnări;
- inflaţia declarată , în care preţurile cresc anual cu 10%-15%;
 - inflaţia galopantă , în care preţurile şi tarifele cresc anual cu mai mult de 15% ,
provocînd mari dezechilibre economice si sociale;
- hiperinflaţia , forma cea mai periculoasă si excesivă a inflaţiei la care preţurile
cresc la intervale scurte de timp , antrenînd dezechilibre generale in economia
naţională;
  - dezinflaţia se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a ritmului de
creştere a nivelului general al preţurilor;
- creşterea economică neinflationistă este o inflaţie moderată însoţită de o
creştere economică mai mare decît inflaţia;
- creşterea economică inflaţionistă releva un ritm pozitiv de creştere a producţiei
nationale , însotit de o rata a inflaţiei mai înalta decît cea a dinamicii economice;
- stagflaţia desemneaza acea situaţie din economie in care coexistă inflaţia cu
lipsa de crestere economică;
- slumpflaţia sintetizează coexistenţa inflaţiei galopante cu recesiunea economică.
     

7
 IV. Indici şi indicatori a inflaţiei

Intensitatea şi mărimea inflaţiei se pot măsura cu ajutorul : indicilor , care

exprimă schimbarea generalizată a preţurilor , sau cu ajutorul unor indicatori care
au în vedere creşterea masei monetare aflată în circulaţie .

Cei mai importanţi indicatori şi indici sunt:

a) Indicele general al preţurilor şi tarifelor de consum (IPC) , este acel
indice prin care se măsoară modificarea ponderată a preţurilor tuturor produselor
exprimat printr-un raport procentual între preţul produsului la momentul actual şi
preţul aceluiaşi produs la un moment trecut conform relaţiei :
IPC=P1/ P0·100

unde: P1-nivelul curent al preţurilor

P0-nivelul preţurilor la un moment trecut .

Fiind un fenomen de creştere generalizată a preţurilor , rata inflaţiei este

dedusă de cele mai multe ori din indicele general al preţurilor folosindu-se relaţia :
R(inf)=(IPC1-IPC0) /IPC0·100

unde : IPC1-indicele curent al preţurilor ;

IPC0-indicele preţurilor la un moment trecut .

b) Cunoaşterea şi evoluţia puterii de cumpărare a populaţiei (PCB)

respectiv a cantităţii de mărfuri ce se pot procura cu ajutorul unei unităţi monetare ,
deci valoarea relativă a monedei ; repezintă indicatorul cel mai folosit în economie.
Puterea de cumpărare permite comparaţia în timp , de la o perioadă la alta , pentru
o ţară dată sau chiar între ţări folosind relaţia :
PCB=MM/IPC
unde: MM-masa monetară .

8
 V. Vinovaţi de inflaţie
Statul este în primul rând cel care anticipează o creştere a preţurilor în
calculele sale privind cheltuielile şi îşi încasează veniturile fiscale şi cotizaţiile
sociale relansând în mod deliberat creşterea preţurilor .

Banca este o altă instituţie care profită din plin de inflaţie deoarece scopul
lor este acela de a acorda împrumuturi persoanelor fizice şi juridice , iar pe de altă
parte primesc depozite din partea deponenţilor .
Împrumuturile şi depozitele au la bază bani şi cum aceştia în perioada de
inflaţie se depreciază banca este îndreptăţită să folosească o dobândă mai mare
care duce în cele din urmă la o nouă creştere de preţuri .
Marea masă a populaţiei nu are de câştigat de pe urma inflaţiei deoarece
aceasta îi face să cheltuiască din ce în ce mai multă masă monetară .

VI. Politicile de luptă împotriva inflaţiei

În general guvernul luptă împotriva inflaţiei prin : blocare preţurilor ;
blocajul monedei ; blocajul cheltuielilor publice; blocajul veniturilor şi a
costurilor .
Dintre toate metodele enumerate anterior cel mai simplu şi mai fosit mod
este blocajul preţurilor .
Însă într-o economie de piaţă descentralizată acest mod de stabilire a
inflaţiei este aproape imposibil de aplicat deoarece ; nivelul tranzacţiilor este
imens, este o acţiunea delicată deoarece opinia publică nu acceptă un asemenea
aranjament ,iar pentru aplicarea practică trebuie să se formeze un organism de stat
responsabil cu verificarea respectării preţurilor impuse .
Blocajul monedei ar trebui să fie unul dintre cele mai simple moduri de
stopare a inflaţiei însă dacă avem în vedere cerinţele tot mai ridicate ale societăţii
ajungem la concluzia că această metodă nu poate fi aplicată decât foarte rar .
Blocajul cheltuielilor publice se foloseşte atunci când există un deficit
bugetar mare . Însă mai puţine pieţe publice pentru întreprinderi înseamnă o

9
activitate mai redusă şi o rată a şomajului mai mare , iar un şomaj mai ridicat
acţionează în folosul inflaţiei , deoarece ei fac presiune asupra costurilor prin
creşterea cotizaţiilor ce trebuiesc vărsate de către stat pentru asigurarea de şomaj .
Blocajul veniturilor şi costurilor pot lua forma autoritară a unui blocaj a
salariilor şi în mod conştient a preţurilor.

Măsuri antiinfaţioniste:
A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:
- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în
economie;
- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre
menţinerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, şi spre
ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor şi taxelor, care să frâneze
creşterea cererii şi a preţurilor;
- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o
micşorare artificială a ratei dobânzii şi la ieftinirea creditului;

B) Măsuri de stimulare a creşterii ofertei:

- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obţinute prin muncă,

prin care să se evite creşterea costurilor medii;
- creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la cerinţele pieţii;
- stimularea extinderii potenţialului de producţie, prin investiţii de capital în
mijloacele de producţie performante, prin forţa de muncă într-o structură de
calificare nouă, inovaţii, prin creşterea productivităţii factorilor de producţie.

VII. Valori ale inflaţiei în ţara noastră

10
 1997: 151,4%
     1998: 40,6%
     1999: 54,8%

Evoluţia lunară a ratei inflaţiei in anul 1998:

     - Ianuarie 4,9%
      - Februarie 7,2%
      - Martie 3,8%
     - Aprilie 2,7%
     - Mai 2,3%
     - Iunie 1,3%
      - Iulie 1,3%
 - August 0,6%
     - Septembrie 2,7%
     - Octombrie 3,9%
     - Noiembrie 1,9%
     - Decembrie 8%
Rata inflaţie pe anul 1998: 40,6%

Evoluţia lunară a ratei inflaţiei in anul 1999:

     - Ianuarie 3%
- Februarie 2,9%
     - Martie 6,4%
     - Aprilie 4,8%
     - Mai 5,3%
     - Iunie 5,1%
- Iulie 1,7%

11
     - August 1,2%
     - Septembrie 3,2%
     - Octombrie 4,2%
     - Noiembrie 4%
     - Decembrie 2,9 %
  Rata inflaţiei pe anul 1999: 54,8%

Capitolul 3.
1.Deflaţia, dezinflaţia,hiperinflaţia- forme ale
echilibrului monetar.
Deflaţia este opusul inflaţiei, adică o scădere continuă şi generalizată a
preţurilor şi este considerată un fenomen mai rău decât inflaţia prin faptul că nu
stimulează activitatea economică, descurajează producţia în final, duce la recesiune
economică care este caracterizată prin scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor.
Acest fenomen are consecinţe asupra unei economii naţionale la fel de grave
ca şi inflaţia.
El poate fi determinat, în principal, prin reducerea masei monetare şi a
creditului.
Potrivit lui Barro, deflaţia reprezintă o scădere a indicelui general al
preţurilor într-o perioadă de timp. Deseori, deflaţia este cauzată de o reducere a
ofertei de bani sau de o restrângere a creditului.
Poate fi de asemenea cauzată de o restrângere a cheltuielilor,din partea
guvernului, din partea agenţilor economici, sau investiţiilor dintr-o economie.
Deflaţia are de multe ori ca efect creşterea numărului şomerilor, întrucât cererea de
bunuri şi servicii în economie scade, pe fondul deficitului de lichidităţi.

Dezinflaţia. Nu trebuie confundată cu deflaţia. În cazul dezinflaţiei,

preţurile cresc, dar într-un ritm mai lent decât în perioada măsurată anterior.

12
 Spre exemplu, dacă în luna ianuarie avem o rată a inflaţiei de 0,86%, iar
în luna februarie de 0,4 %, preţurile continuă să crească, cu un ritm mai scăzut însă
nu avem deflaţie, ci dezinflaţie.
La noi în ţară, ultimii ani au fost însoţiţi de fenomenul numit
"dezinflaţie", caracterizat printr-o creştere a preţurilor, dar într-o proporţie din ce în
ce mai mică faţă de perioada anterioară.

Dezinflaţia se manifestă prin încetinirea durabilă şi autoîntreţinută a

ritmului de creştere al nivelului general al preţurilor.

Hiperinflaţia este forma cea mai periculoasă şi excesivă a inflaţiei la

care preţurile cresc la intervale scurte de timp , antrenînd dezechilibre generale în
economia naţională.
Este caracterizată prin creşteri ameţitoare ale preţurilor ; cererea de
monedă natională scade considerabil, o parte importantă din tranzacţii efectuîndu-
se sub forma de troc modern ( barter ) sau in monedă alternativă.
Hiperinflaţia - reprezintă creşterea preţurilor de peste 50% pe lună.
Definiţia hiperinflaţiei a fost formulată pentru prima dată de către Phillip Cagan,
profesor la Columbia University, în 1956.
Hiperinflaţia începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se
termină, dacă rata creşterii preţurilor scade sub 50% şi timp de un an se menţine
sub acest nivel.
După alţi autori, hiperinflaţia presupune o rată medie anuală de 1.000% şi
peste acest nivel.

13
 Concluzii şi Propuneri:

În urma studierilor efectuate am constatat că starea de echilibru economic

îşi are determinanţii în condiţiile economice, monetare, financiare, valutare,
bugetare care sunt specifice fiecărei economii si faza de evoluţie a ei.
Echilibru economic mai este caracterizat înca de un element important cum
ar fi politica monetară. Pe lînga echilibru economic se distinge si inflaţia care este
considerată o etapă veche apărută încă după primul război mondial.
Pe plan mondial în teoria monetară au fost cunoscute trei procese
economice importante care aveau o legătură concretă cu inflaţia ele fiind: Deflaţia,
Dezinflaţia, Hiperinflaţia.
În general guvernul luptă împotriva inflaţiei prin: blocarea monedei,
blocarea preţurilor, blocajul cheltuielilor publice, blocajul veniturilor şi a
costurilor.
Blocajul monedei este unul dintre cele mai simple moduri de stopare a
inflaţiei însă dacă avem în vedere cerinţele ridicate ale societăţilor putem spune că
metoda aceasta nu poate fi aplicată decît foarte rar.
Blocajul cheltuielilor publice se foloseşte atunci cînd există un deficit
bugetar mare, un şomaj mai ridicat acţionează în folosul inflaţiei, ei fac presiune
asupra costurilor prin creşterea cotizaţiilor ce trebuiesc vărsate de către stat pentru
asigurare de şomaj.
Blocajul veniturilor şi costurilor poate lua forma autoritară a unui blocaj a
salariilor şi în mod conştient a preţurilor.

14
 Bibliografie:

1. Editura economică 1995 Bucureşti.

2.Cătălin Hudumac ; Angela Rogojanu „Introducere în

studiu economiei de piaţă” Editura All Bucureşti ,1998.

3.Economia de Piaţă “ Coralia Angelescu”.

www.e-referate.ro/referate/economie

www.google.md

15