Tradițiile românesti de nuntă.

Orația
Nunta sau căsătoria este al doilea cel mai mare eveniment din viața omului, după naștere.
În viziunea populară nunta sau căsătoria este înțeleasă ca o trecere spre o altă etapă a vieții, etapă
ce marchează intrarea tinerilor în viața socială, în rândul oamenilor. Scopul nunții la români după
cum întâlnim în unele orații din totdeauna a fost din două motive: 1) de a avea o consoartă spre
ajutorare și petrecere, spre mângâiere și alinarea durerilor în caz de nefericire și suferință, adică
pentru împărtășirea binelui și a răului, a bucuriei și a întristării în decursul întregii vieți. 2) de a
avea urmași legitimi, care să păstreze numele de familie, ca sângele și seminția lor să nu se
stingă niciodată, apoi ca să aibă cine moșteni averea părintească, ca aceasta să nu treacă în maini
străine, mai departe să aibă cine a se îngriji de dânșii și a-i sprijini la bătrânețe, iar după moarte
să aibă cine îi îngriji și înmomânta creștinește, a-i pomeni și a le da de pomană și a se ruga
pentru iertarea păcatelor sale.
Epoca în care îndatinează românii din Dacia traiană vârsta de căsătorie pentru partea
femenină era între 15-20 de ani iar pentru bărbați între 18-30 de ani. Femeile care treceau de
vârsta de 20 și nu se căsătoreau erau numite fete bătrâne, iar bărbații ce treceau de 30 erau numiți
burlaci sau feciori tomnatici.

Nunta – eveniment cu tradiții și obiceiuri

Ziua nunții este unul dintre cele mai așteptate momente din viața unui om.
Totodată, nunta este un eveniment extrem de important, dar și unul complex prin multitudinea de
tradiții și obiceiuri care trebuie  aduse la îndeplinire atât de miri, cât și de nași.
Aceste tradiții și obiceiuri de nuntă diferă în funcție de zonă, specific geografic, dar și de
cultură. În vremurile noastre multe dintre tradițiile și obiceiurile românești ale unei nunți și-au
pierdut din valoare, mai ales la orașe. Acest lucru a fost posibil, pe de o parte, datorită faptului că
tinerii nu înteleg semnificația obiceiurilor, iar bătrânii au devenit incapabili să o mai explice.
Totuși, o parte dintre aceste tradiții și obiceiuri sunt nelipsite din cadrul oricărei nunți.
Acestea fiind spuse, iată și obiceiurile cele mai întâlnite în cadrul unei nunți românești:
Pețitul: dacă feciorul, ce voiește să se căsătorească, a căpătat prin starostii săi cuvânt, atât de la
părinții alesei sale cât și de la aceasta, atunci într-o joi sau sâmbătă seara are loc pețirea formală.
Adică feciorul merge acuma cu părinții săi, cu starostii și cu vrio câteva neamuri mai de aproape,
precum și cu vrio doi lăutari, ca împreună, toți aceștia să pețiască pe aleasa sa.
Deci de îndată cum ajung la casa părinților viitoarei soții, cum intră în casă și după
cuviincioasele și îndatinatele salutări și întrebări de sănătate din amândouă părțile, începe un
staroste care e mai bun de gură și știe mai bine a ura, zice:

Bună vremea, Boierul de casă Tatăl fetei:

Bună vremea, Afară să iasă, Cine sunteți
Boierul de casă Căci cu el voim dumneavoastră,
Boieri pământești Ceva să vorbim! Ce căutați la curtea
Și sfeștnici domnești! noastră?
Spuneți de unde sunteți,
La ce-ați venit ș ice vreți?
Starostele:
Mai încet, pencetișorul
Săți putem spune adevărul!
Noi suntem trimiși
domnești,
Sfetnici mari împărătești,
Tânărul nestru împărat
Pe aici ca mai îmblat,
Și primblându-se-n
primblare
A văzut o mândră floare
În aceste curți mărețe,
O floare mândră de rai,
Care-a-nflori-nflorea
Și din zi în z ice mergea
Tot mai mândră se făcea,
Dar de rodit nu rodea.
Și s-a hotărât s-o ia,
s-o ducă cum va putea,
peste văi și peste munți
pân-la alte curți;
pân-la curtea-mpărătească,
acolo s-o răsădească.
Ca mai mândru să-
nflorească
Și de rodit să rodească.
Și-a nost tânăr împărat
Dimineața șa sculat
Pe obraz că sa spălat,
La icoane s-a-nchinat,
Lui Dumnezeu s-a rugat,
Pe cal murg a-ncălecat
Și la vânat a plecat
Și a vânat, cât a vânat
De cu zi pân-ce-a-nserat,
Și nemică n-a aflat.
Iar colea de cătră sară
Dă peste-o urmă de fiară…
Dei să ștți că am venit
Floarea s-o luăm
La curți s-o ducem,
La curți mari domnești
La curți împărătești
Deci, să n-aveți vreo
piteală
Să ne faceți de sminteală
Nici oareșicare prepus
Ca să nu ne dați răspuns…

După ce a fost pețită mireasa are loc o altă tradiție obligatorie înainte de nuntă, extrem de
importantă, este alegerea nașilor, viitorii părinți spirituali ai mirilor. În alegerea nașilor trebuie
ținut cont de asemenea și de îndatoririle financiare ce le vor reveni acestora. Cuplul de nași va
plăti voalul miresei, lumânările și preotul care va oficia căsătoria. De altfel, nașul mare este cel
care va oferi și cel mai mare dar de nuntă. După aceasta într-o zi de sâmbătă are loc legarea sau
cum se mai spune răspunsul, o intâlnire între cuscri și viitorii nași și câteva rude dintr-o parte și
din alta care sunt mai în vârstă și au deja experiență în domeniul, se pun la masa și discută
rânduiala și zestrea care se va da. Dacă ambii sunt din aceeași localitate atunci răspunsul se face
la părinții fetei, iar dacă sunt din localități diferite atunci în casa părinților baiatului. La această
întrunire, viitorii miri nu participă.
Chemarea la nuntă a tuturor oaspeților în ziua de azi se face cu o luna sau două înainte de
eveniment ca poftiții să-și poată programa timpul, pe când înainte vreme aceasta se făcea de
dimineață înainte de serbare sau cu două zile înainte dacă erau din sate diferite și trebuia să
meargă departe. Chemarea se făcea de către vornicei; vorniceii miresei chemau oaspeții socrului
mic, vorniceii mirelui chemau oaspeții socrului mare și a nașului, cu următoarele cuvinte:

Mirele nostru vestit Vă va sta într-ajutor.

Azi prin mine v-a poftit, Eu sunt sol împărătesc,
Să faceți o cale la curte lui vă poftesc.
Și-o cărare, Și dacă mi-ți asculta
Pân la curtea dumisale. Cușma din cap mi-oi lua,
La un scaun de odihnă Pân la pământ moi pleca,
Și-un pahar de beutură Dumnia-voastră m-oi ruga
Și mai multă voie bună. Să faceți bine să veniți,
Că și el de multe ori, Dară să nu bănuiți

După aceste cuvinte scoate vornicelul vinul și toarnă câte un pahar de vin la gospodarii
casei apoi pe ceilalți membri ai casei dacă sunt. La care gospodarul casei confirmă sau refuză
invitația.
 Cununia și înscrierea la OSC- este la fel un obicei de nuntă cu multă rânduială.
Disdedimineață astăzi mireasa pleacă la coafor, stilist căruia îî plătește și o face cât nu se poate
mai frumoasă. Înainte vreme însă acest lucru îl faceau vornicele miresei, care o împleteau și îi
puneau o cunună de flori pe cap, și o găteau cum știau ele mai bine. În timpul gătitului miresei
vornicele cântau cântece, iată câteva versuri din ele:

Copilă din doi părinți Să gândești că nu te- abate.

La ce focul te măriți? Cu miluța de la nene
Știi că socrul nu ți-I nene Făguraș dulce de miere
Să gândești că-I este jele Cu miluța de la mama
Și soacra-ta nu ți-I mama Strugușor dulce de poamă
Să-ți ție cuvânt-n samă Și mila de la surori
Struțușor verde de flori….
Și bărbatul nu ți-i frate,

Cam în acela-și timp când druștele gătesc mireasa vorniceii gatesc mirele mai bine zis îl
bărbieresc. Aici la fel se cântă cântece:

Frunză verde măr uscat Doar mă scoate-n primăvară

Pân-ce eram ne-nsurat Primavera-i mama noastră
Aveam cal de-ncălecat Iar zăpada de pe coastă
Haine bune de-mbracat Și bruma de pe fereastră
Și mândre de sărutat Și pune plugul pe brazdă
Dar dacă m-am însurat Și seamănă pâine coaptă
Calul pe mălai l-am dat Și satură lumea toată
Părușorul pe secară

Nu e nici un popor creștin în toată Europa la care mirele și mireasa să nu-și ceară iertare
și binecuvântare de la părinți înainte de cununie care este însoțit de un proverb străbun ,,
binecuvântarea părinților/întărește casa fiilor,/îar blestemul părinților,/ risipește casa fiilor.”
Iertarea sau iertăciunea este cel mai solemn act din câte se săvârșește pe parcursul nunții.
Orația de iertăciune o spunea la fel un vornicel care cerea iertare de la părinți mai întâi de la cei
ai mirelui spunând: ,, pe întinderea lumească/ nu-i fiu la părinți să crească/ și lor să nu le
greșească.” După ce obține iertarea de la părinții mirelui acesta, adică mirele zice:

Frunză verde de lămâie, De la neamuri de la toate

Mane merg la cununie Pare că mă duc la moarte
Încă-mi ieu și iertăciune, De la frați, de la surori,
Pare că mă duc din lume Pare că mă duc să mor.

Apoi își ia iertare de la părinți mireasa, dar la care in locul ei iarăși vorbește un vornicel.:

Buni și îndurați părinți Și cu inima vighiată

Care sunteți rânduiți Se roagă cu rugă mare
De la bunul Dumnezeu Să-i dați cuvânt de iertare
Ascultați cuvântul meu, Și cu adâncă plecăciune
Care vi l-oi spune eu. Ca să-i dați ei iertăciune
Această fiică iubită, Și cu multă smerenie
Ce-o vedeți aici smerită, Să-i dați blagoslovenie…
Cu fața-n jos plecată
Plecarea la cununie: înainte era obiceiul că mireasa împreună cu vornicelele să se ducă pe jos
până la biserică, iar mirele se ducea cu oastea lui cu trăsurele, inapoi se întorceau împreună în
trăsură. Acum însă multe s-au schimbat, și odată gătit și aranjat mirele merge cu întreg alaiul de
nuntă la casa nașilor. Acesta dăruiește nașei buchetul de nuntă, iar nașului îi pune papionul sau
cravata la gât. Nașilor le revine datoria de a-i primi pe nuntași cu vin și bucate alese. După ce
nuntașii au fost ospătați cum se cuvine, nașii iau lumânările de cununie, parura și voalul miresei
și împreună cu întreg alaiul de nuntă se îndreaptă către casa miresei. Tot acum mireasa trebuie să
prindă în piept cocardele celor prezenți, începând cu mirele, nașii, părinții, apoi restul rudelor și
prietenilor. Ca lucrurile să meargă mai repede, mireasa este ajutată și de către vornicele.
Cel mai important moment din timpul unei nunți este fără îndoială cununia, care din
punct de vedere religios este considerată o taină, semnul măririi și al cinstei: “Doamne,
Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii“. În biserică, prin intermediul
preotului, tinerii se vor uni și de bună voie vor primi binecuvântarea Lui Dumnezeu. Prin Taina
Sfintei Cununii iubirea și legătura tinerilor căsătoriți se va întări și nimeni și nimic nu ar trebui să
o destrame.
Trebuie să crezi în căsătorie precum în nemurirea sufletului. Conform tradiției în biserică mirele
stă în dreapta miresei, nașul lângă mire, nașa lângă mireasă, iar în spatele mirilor stau părinţii și
întreg alaiul de nuntași. La un moment dat, în timpul slujbei, preotul împreună cu nașii vor pune
tinerilor miri cununiile. Acestea se aseamănă cu o coroană care este simbolul demnității, cinstei
și mândriei. Cu cununiile pe cap și prinși de mână împreună cu nașii și preotul, mirii vor
înconjura tetrapodul de trei ori, în numele lui Isaia. Din acest moment drumul tinerilor căsătoriți
devine comun, asemănător unei roți, care se învârte în jurul axei nemișcate. De asemenea,
degustarea vinului din cupă sau paharul comun oferit mirilor de către preot în timul cununiei
simbolizează dulceața dragostei și a bucuriei ce o vor împărtăși împreună.
Obiceiuri în timpul petrecerii de nuntă. În funcție de zona geografică a țării se obișnuiește
ca petrecerea de nuntă să se țină fie seara până a doua zi spre dimineață, fie începând cu orele
prânzului până seara târziu.
Petrecerea de nuntă începe cu cinstirea fiecărui invitat în parte cu un pahar de vin sau
șampanie. Se continuă apoi cu servirea diferitelor feluri de mâncare atent alese de miri, dar și cu
joc, cântec și bună dispoziție. Bineînțeles și în timpul petrecerii de nuntă tradițiile și obiceiurile
sunt nelipsite. Astfel invitația la joc a nuntașilor trebuie deschisă de un dans al mirilor. În acest
sens mirii trebuie să aibe pregătit un moment dedicat, să aleagă o melodie și să exerseze din timp
acest dans. Petrecerea de nuntă va continua ore bune, până când tortul mirilor se va servi
invitaților și până când mireasa va arunca buchetul fetelor nemăritate. Se spune, conform
tradiției, că fata care va prinde buchetul de mireasă va fi următoarea la măritat. Tot acum nașa va
da jos voalul miresei și îi va pune năframa. Acest obicei semnifică trecerea tinerei fete la statutul
de femeie măritată. Se obișnuiește ca fata care a prins buchetul să primească și voalul miresei
drept cadou. De asemenea, nașul va da jos cocarda mirelui pe care acesta o va arunca băieților
necăsătoriți. La fel ca și în cazul fetelor flăcăul care va prinde cocarda va urma la însurătoare. Se
mai obișnuiește, în special la orașe, ca în timpul petrecerii de nuntă mireasa să fie furată și
înapoiată mirelui abia după ce acesta va îndeplini condițiile puse de cei care au furat miresa.
Dezbracatul miresei: un alt obicei care incheie prima zi de nuntă. Pe două scaune alături soacra
mica pune două perne pe care se așează mirele și mireasa. Nașa scoate fataua miresei și florile de
pe cap și i le pune vornicelei de onoare și o îmbrobodește, îi pune șorț dinainte și o gătește să fie
gospodină, iar nașul îl gătește pe mire să fie gospodar. Apoi socrii dau darurile pentru tinerii
căsătoriți, apoi restul rudelor. În timpul acesta lăutarii căntă o doină de rămas bun:
Frunză verde de alună De la fete și feciori
Ia-ți mirasă ziua bună De la gradina cu flori
De la mama de la tata De la flăcăi de la joc
De la fântâna de piatră De la strat cu busuioc
De la frați de la surori De la prieteni și iubiți
De la pomii înfloriți De la lunca cu sulcini
De la prieteni și vecini

Nunta este un obicei foarte frumos care are rădăcini departe în trecut și care ne reprezintă
pe noi ca popor creștin ortodox.