Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
3
oameni de știință au mers mai departe și au abandonat cu totul conceptul sufletului,
încercând să reducă toate tipurile de activitate umană la mișcare mecanică. În
special, astfel de puncte de vedere au fost promovate de filosoful englez Thomas
Hobbes, apoi de Jules La Mettrie, care a scris cartea Man-Machine. Pe lângă
această lucrare, el a mai scris două lucrări - „Istoria naturală a sufletului” și „Omul
- mai mult decât o mașină”, în care a apărat o viziune materialistă asupra
psihicului.
O altă direcție a gândirii științifice din acea perioadă - „empirismul”, care a
apărat prioritatea experienței față de rațiunea pură. Reprezentantul său luminos este
John Locke, care a prezentat ipoteza unei „ardezii goale”, adică o conștiință goală
cu care o persoană vine în această lume și care este treptat umplută în procesul de
experiență de viață.
Remarcabilul naturalist rus Ivan Mihailovici Sechenov în cartea sa
„Reflexele creierului” a încercat să explice multe fenomene mentale din punctul de
vedere al teoriei reflexelor. El a descoperit fenomenul „inhibiției centrale” în
sistemul nervos și a sugerat prezența reflexelor care apar din interiorul corpului
uman. Deține, de asemenea, legile contracției musculare, în special „legea odihnei
active”, care afirmă că cea mai bună odihnă este o schimbare de activitate.
Etapa 5. Psihologia ca știință a comportamentului. Această etapă începe la
începutul secolului al XX-lea, când psihologul american John Watson a subliniat
neconcordanța conceptului de conștiință Dekarto-Locke și a afirmat că psihologia
ar trebui să se îndepărteze de studiul conștiinței și să se concentreze doar pe ceea
ce este observabil, adică pe comportamentul uman. În cadrul acestui concept,
psihologii ar trebui să studieze doar acțiunile și reacțiile oamenilor și animalelor,
fără a încerca să pătrundă în mecanismele activității mentale. Unul dintre
reprezentanții proeminenți ai acestei tendințe a fost BF Skinner, care a arătat că
lucrurile vii sunt capabile de învățare eficientă prin „încercare și eroare”. Această
direcție a psihologiei se numește behaviorism. Principala metodă aici este crearea
de situații experimentale, fixarea reacțiilor la expunere și observare. Din punctul de
vedere al Behavioriștilor, psihicul este o abstractizare care nu poate fi studiată prin
metode științifice (Fig. ).
4
doilea fel (reflexe instrumentale) - baza transformării mediului extern - o etapă de
tranziție către activitatea umană conștientă.
Etapa 6. Psihologia ca știință a inconștientului. În paralel cu știința
comportamentului, s-a dezvoltat știința inconștientului, adică despre ceea ce se află
în afara conștiinței umane. Fondatorul acestei tendințe în psihologie este considerat
Sigmund Freud, care a prezentat conceptul unei structuri pe trei niveluri a
psihicului uman.
Pentru a identifica aceste trei componente ale psihicului, Z. Freud a
dezvoltat o nouă metodă - psihanaliza, care vă permite să intrați în contact cu
inconștientul prin slăbirea controlului conștiinței, folosind principiul „asociațiilor
libere”.
Etapa 7. Studiul mecanismelor de funcționare a psihicului. Această etapă a
început în prima treime a secolului al XX-lea și continuă până în prezent. În acest
caz, psihologia se bazează pe realizările biochimiei, fiziologiei și medicinei.
Reprezentantul acestei direcții poate fi considerat Ivan Petrovich Pavlov, care a
descoperit o serie de tipare de activitate mentală. Numele său este asociat cu
încercări experimentale de a înțelege mecanismele creierului. A descoperit și a
studiat reflexele condiționate, care sunt baza materială a memoriei și a asociațiilor.
Printre oamenii de știință, reprezentanți ai acestei etape, se poate numi James
Olds, care a fost primul care a dezvăluit mecanismele apariției emoțiilor, Roger
Sperry, care a descoperit asimetria interemisferică a creierului, Abraham Maslow,
care a creat conceptul de „piramidă a nevoilor urgente”, și alți cercetători.
Datorită cercetărilor efectuate de oameni de știință de diferite specialități,
psihologii au reușit să înțeleagă mai bine structura și mecanismele creierului uman.
6
angoasele copilăriei, conexiunile mitologice). Teoria psihanalitică emisă de Jung,
diferă de cea a lui Freud prin trei aspecte importante:
1. După Freud, forţa motrică a dezvoltării personalităţii este factorul biologic,
instinctul, după Jung este factorul social (mediul în care se dezvoltă
personalitatea).
2. Conştientizarea freudiană a fost extinsă de către Jung, care a propus
existenţa unui inconştient colectiv.
3. Pentru Jung, libido-ul este mai degrabă spiritual, decât sexual.
Jung a fost interesat de „tipurile de personalitate”. El distinge 2 tipuri:
- introvertă
- extravertă.
Alţi reprezentanţi ai neofreudismului sunt K. Horney şi E. Fromm. Horney îl
critică pe Freud pentru accentuarea excesivă a originii biologice a fenomenelor
psihice, şi pentru ignorarea de către el a factorilor culturali. După Horney toate
relaţiile omeneşti în familie, între rude, la şcoală, în dragoste au un caracter de
concurenţă.
Fromm respinge teoria biologică a lui Freud. El consideră omul o fiinţă
socială. Fromm analizează influenţa factorilor sociali şi a mediului în dezvoltarea
personalităţii.
Behaviorismul – este o doctrină psihologică care afirmă în calitate de obiect
al psihologiei reacţiile exterioare ale individului la diferiţi stimuli S (stimul) – R
(reacţie).
În traducere termenul englez „behaviour”, semnifică – comportament.
Fondatorul acestei teorii este John Watson (1878-1958).
Conform acestei teorii, obiectul psihologiei constă în studiul reacţiilor
externe ale individului la acţiunile stimulilor.
În evidenţă este pusă relaţia S (stimul) – R (reacţie), eliminându-se rolul
conştiinţei omului, al psihicului lui. După Watson obiectul psihologiei constă în
studiul reacţiilor externe ale individului la acţiunile stimulilor. În concepţia lui,
comportamentul uman include faptele, spusele lui, tot ce are el înnăscut şi format
7
pe parcursul vieţii. Un alt reprezentant este Skinner, care elaborează teoria
învăţării umane. Conform acestei teorii la baza învăţării umane stă mecanismul de
întărire secundară (diverşi stimuli morali, materiali etc.). De fapt, behaviorismul a
apărut ca o reacţie împotriva introspecţiei şi ca o orientare spre experiment.
Neobehaviorismul a acordat atenţie şi influenţelor sociale. În acest sens pot fi
numite teoria constructelor personale (Kelly), a personalităţii (Allport), a învăţării
(Thorndike, Skinner).
Actualmente behaviorismul se combină din ce în ce mai mult cu
gestaltismul.
Gestaltismul – afirmă în calitate de obiect al psihologiei componentele
senzoriale ale cunoştinţelor manifestate în conduite şi în experienţă.
Gestaltismul, apărut în Germania l-a avut ca promotor pe Max Wertheimer
(1870-1943). Acest curent psihologic şi-a ales pentru analiză componentele
senzoriale ale cunoştinţelor, manifestate în experienţă şi conduită sub formă de
patternuri de bază (gestalturi). Dacă behavioriştii, în special au fost centraţi pe
studiul comportamentului extern, gestaltiştii studiază comportamentul intern
(psihicul, conştiinţa etc.).
Fenomenele psihice, în concepţia gestaltiştilor trebuie studiate în ansamblul
lor integral, nu separat. Cunoaşterea trebuie efectuată de la compus la simplu.
Conform teoriei lor, reacţia la un stimulent este însoţită nu numai de influenţa
acestui stimul, dar de complexul psihic.
De exemplu: Unul şi acelaşi peisaj poate produce impresii diferite, în funcţie
de starea sufletească în care ne aflăm când îl privim. Dezvoltarea psihică a
personalităţii, cât şi cea cognitivă integrală şi stabilirea corelaţiei dintre elementele
structurale ale obiectivului.
Structura nu trebuie divizată în părţi îşi pierde calităţile esenţiale. Ca o
reacţie împotriva gestaltismului, dar şi ca o continuare a lui, se afirmă psihologia
conduitei, reprezentată de Pierre Janet, care propune drept obiect al psihologiei
conduita ca un ansamblu de acte, manifestări văzute şi invizibile.
8
În concepţia gestaltiştilor, faptele psihice, sunt forme, care reprezintă moduri
de organizare, o articulaţie interioară, anumite raporturi între părţi.
Părţile sunt condiţionate de întreg şi o parte dintr-un întreg este cu totul
altceva decât aceeaşi parte izolată.
Orientarea gestaltistă a dus la apariţia unui şir de teorii în psihologie:
distanţa cognitivă (L. Festinger), echilibrul cognitiv şi atribuirea (F. Heider), actele
comunicării în grup (T. Newcomb), ajustarea comportamentelor individuale la
normele grupului. (S. Asch).
9
1. motivaţia datorată lipsei (foamea, setea etc.);
2. motivaţia datorată creşterii legată de satisfacerea nevoii de dragoste şi
apreciere.
Ierarhia motivelor constă în următoarele trepte.
Nevoi de autorealizare
Nevoi estetice
Nevoi cognitive
Nevoi de apreciere
Nevoi de apartenenţă
Nevoi de securitate
Nevoi fiziologice
10
Aştept rolul
Înţeleg rolul
Acceptarea sau
respingerea
Îndeplinirea
rolului
Fig. 2.
11
Carl Rogers „Psihologia este ştiinţa care studiază Sinele unic şi individual
al omului concret”.
Din definiţiile de mai sus, rezultă cel puţin patru obiecte de studiu al
psihologiei:
1. Pentru unii psihologi, acesta este constituit din viaţa psihică interioară.
Aceştia sunt cei care au reprezentat, în psihologie orientarea introspecţionistă şi
orientarea psihanalitică.
2. Pentru alţii, în schimb, obiectul psihologiei îl constituie ceea ce se vede,
ceea ce poate fi observat, adică comportamentul. Aceştia sunt behavioriştii.
3. Un alt curent consideră că obiectul de studiu al psihologiei îl reprezintă
conduita înţeleasă ca ansamblul manifestărilor interne, invizibile, şi a celor externe
vizibile.
4. Unii psihologi au propus ca obiectul psihologiei să-l reprezinte omul
concret, viu, empiric, adică sinele lui individual şi unic.
Psihologia este ştiinţa care studiază fenomenele psihice, care reprezintă forme
de existenţă ale activităţii psihice. Fenomenele psihice se divizează în felul
următor:
Fenomene
Fenomene
psihice
psihice
Procesepsihice
Procese psihice Însuşiripsihice
Însuşiri psihice Stăripsihice
Stări psihice
Sentimente
Comportament Bucuria
Percepţii
Senzaţii
Aptitudini
Pasiuni
Tristeţea ș.a.
Emoţii
12
Studiul psihologiei este util deoarece:
13
Mai există şi altă clasificare a metodelor şi anume:
1. longitudinale (centrate pe evoluţia proceselor psihice);
2. transversale – cuprind nu doar structurile psihice, dar şi stările, tensiunile
psihice, adaptarea etc.
Metodele de colectare a informaţiei pot fi colective sau de analiză de caz:
a) cele colective presupun condiţii de stimulare de activitate, tensiune etc., la
grupuri de aceeaşi vârstă, sex, nivel de cultură, identitate socială etc. Acestea ne
permit depistarea reacţiilor la un stimul oarecare;.
b) Metoda analizei de caz se caracterizează printr-o descriere mai completă a
persoanei printr-un set de tehnici psihologice aplicate.
14
Metoda sociometrică (Iacob Moreno) se utilizează în cercetarea unui grup
mic (16-20 persoane) şi determină următoarele: a) măsurarea relaţiilor
interpersonale într-un grup; b) măsurarea relaţiilor de simpatie şi antipatie între
membrii unui grup, cât şi atitudinile lor; c) caracteristica climatului moral-
psihologic în grup şi a gradului de sociabilitate între membrii grupului.
15
Le Bon a atras atenţia asupra psihologiei maselor. În psihologie Lewin a pus bazele
dinamicii de grup. Primele 2 cărţi întitulate „Psihologia socială” au fost publicate
în 1908, una de către psihologul britanic W. McDougall şi alta de sociologul
american E. A. Ross. Chiar dacă preocupările de Psihologie socială vin din diferite
ţări, SUA reprezintă locul în care această disciplină s-a dezvoltat în mod deosebit.
Există 2 explicaţii principale ale acestui fenomen: pe de o parte, SUA se confruntă
cu anumite probleme, (etnice, crima) într-o manieră mai accentuată decât în alte
ţări. Pe de altă parte optimismul caracteristic americanilor i-a condus pe aceştia la
căutarea de soluţii pe care au crezut că le găsesc în psihologie. În prelungirea
acestor preocupări au apărut o serie de psihologii „aplicate”. Sondajele de pildă,
servesc nu numai la predicţia rezultatele unei alegeri, dar şi la studiul pieţelor, la
eficacitatea publicităţii etc.
Încercări de intercalare a economiei şi psihologiei se referă la sec. XVIII-
XIX, era o necesitate în concepţiile economiştilor de a ţine cont de factorii
psihologici pentru explicarea comportamentului economic al oamenilor. Adevărata
istorie a psihologiei economice începe cu ultima parte a sec. XIX, odată cu
lucrările lui Karl Menger şi succesorii săi, din şcoala psihologică austriacă, care
constituie după opinia noastră o primă etapă în evoluţia psihologiei economice. În
1871 el scrie lucrarea „Bazele economiei naţionale” şi fundamentează o şcoală de
gândire economică numită „Şcoala marginalistă” alături de Böhm-Bawerck, Von
Wieser, Sax etc., a căror influenţă a fost considerabilă în acea perioadă. Ei
proclamă faptul ca analiza psihologică constituie baza oricărei teorii economice şi
că numai prin introspecţie putem să cunoaştem trebuinţele de valoare de care
depinde întregul mecanism economic.
O altă etapă în evoluţia psihologiei economice o situăm în perioada anilor
1920-1945, în care o serie de economişti încearcă să revizuiască temeiurile ştiinţei
lor şi legătura ei cu psihologia. Psihologia aplicată la viaţa economică se ocupă cu
utilizarea ştiinţifică şi cu rolul factorului uman în producţia, distribuţia şi consumul
bunurilor economice. Utilizarea ştiinţific-raţională a factorului uman în producţia
economică este dependentă de următoarele condiţii fundamentale:
16
1) adaptarea omului la munca pe care este chemat s-o îndeplinească sau, în alţi
termeni stabilirea unui acord deplin între dispoziţiile, aptitudinile şi capacităţile
individuale şi cerinţele muncii profesionale. Această adaptare se realizează prin
plasarea „omului potrivit la locul potrivit” şi formează obiectul şi scopul orientării
şi selecţiei profesionale.
Orientarea şi selecţia profesională se întemeiază pe următoarele adevăruri:
a) structura psihică precum şi aptitudinile şi capacităţile individuale
diferă din punct de vedere calitativ şi cantitativ de la persoană la
persoană;
b) fiecare profesiune pretinde spre a putea fi îndeplinită cu succes la
însuşiri fiziologice şi psihice specifice;
c) aptitudinile şi capacităţile profesionale ale indivizilor se pot nu numai
constata ci şi măsura obiectiv prin examenul psihotehnic.
2) A doua condiţie esenţială în utilizarea ştiinţifică a energiei umane în producţie
este pregătirea şi învăţarea pe baza celor mai raţionale principii şi metode a muncii
profesionale pe care individul orientat şi selecţionat este chemat s-o efectueze.
3) Condiţiile anterioare se completează cu a treia: organizarea ştiinţifică a muncii.
Aceste condiţii specifice procesului muncii se rezumă în următoarele:
- organizarea mişcărilor, a ritmului muncii, a timpului de muncă şi mediului tehnic.
Prolema psihologică ce se pune în directă conexiune cu aceste aspecte ale
procesului muncii este raportul dintre efort şi oboseală.
4) Deoarece progresele uimitoare ale industriei au avut ca urmare faptul că munca
se desfăşoară din ce în ce mai mult în marea întreprindere şi în uzină, organizarea
muncii implică şi organizarea ştiinţifică a întreprinderii. Această organizare se
bazează în special pe stabilirea raporturilor raţionale dintre şef şi lucrător. Cu
organizarea întreprinderii ne găsim pe punctul de trecere spre psihologia aplicată la
distribuţia (repartiţia) bunurilor economice.
Aici se înserează problema salarizării şi cointeresării muncitorilor. Strâns
legată de distribuţie se găseşte circulaţia bunurilor economice, care pune pentru
psihologia vânzătorului caută să stabilească mijloacele şi condiţiile acestuia pentru
17
asigurarea unei desfaceri cât mai largi a bunurilor economice. Vânzătorul se
adresează unui cumpărător. Consumatorul are însă trebuinţele şi dorinţele lui
specifice, are, astfel zis, psihologia sa proprie. Din această cauză, psihologia
aplicată la consumaţia bunurilor economice se ocupă îndeosebi de psihologia
cumpărătorului.
Mijloacele pe care vânzătorul (sau producătorul care e în acelaşi timp şi
vânzător) le foloseşte în vederea facilitării consumaţiei şi a intensificării circulaţiei
şi desfacerii produselor economice se cuprind la un loc sub termenul de reclamă.
Psihologia economică are menirea să se ocupe şi cu acest aspect al vieţii
economice căutând să stabilească principiile psihologice care stau la temelia
eficacităţii reclamei.
Astfel se poate susţine că psihologia economică este o ramură de studiu a
psihologiei care studiază mecanismele şi procesele psihologice ce stau la baza
comportamentului economic. Ea studiază în special trei domenii de bază:
1. piaţa de consum – în centrul atenţiei concentrându-se comportamentul
consumatorilor;
2. sfera bussinesului – comportamentul antreprenorial şi de afaceri;
3. sfera relaţiilor cetăţean – societate-problema reacţiilor oamenilor la politica
economică, privilegiile sociale, politice impozitelor etc.
18