Problematizarea

Definiţia şi semnificaţiile problematizării

Problematizarea este modalitatea de a crea în mintea elevului (studentului) o stare

(situaţie) conflictuală (critică sau de nelinişte) intelectuală pozitivă, determinată de
necesitatea cunoaşterii unui obiect, fenomen, proces sau rezolvării unei probleme teoretice
sau practice pe cale logico-matematică şi (sau) experimentală.
Situaţia problematizării se produce datorită conflictului intelectual ce apare între
ceea ce ştie (poate rezolva) şi ceea ce nu ştie (trebuie să rezolve) elevul (studentul),
între ceea ce îi este cunoscut şi ceea ce-i necunoscut într-o anumită problemă de
specialitate, ca urmare a caracterului relativ incomplet al cunoaşterii şi necesitatea
dobândirii de noi cunoştinţe într-un anumit domeniu informaţional.
Problematizarea este o metodă nouă, modernă, cu caracter activ-participativ, formativ şi
euristic, capabilă să determine activitatea independentă, să antreneze şi să dezvolte capacităţile
intelectuale-imaginaţia şi gândirea logică, de investigaţie şi explorarea, productive şi creative,
prin formularea de ipoteze, variate soluţii de rezolvare(aplicare). Ea contribuie la
transformarea elevului (studentului) în subiect al educaţiei, în participant la dobândirea noilor
cunoştinţe, creând posibilitatea de a mobiliza resursele personalităţii şi de a aduce satisfacţii
pe toate planurile ei: cognitiv, afectiv, estetic, acţional. O activitate didactică bazată pe
problematizare sporeşte eficienţa învăţării.
Tratarea acestei metode de către didacticieni este diferită. În timp ce unii o consideră o
metodă distinctă, alţii o privesc ca fiind o variantă mai complexă a descoperirii, ambele
fiind de altfel considerate ca forme particulare ale euristicii didactice.
Problematizarea îşi justifică utilizarea ca metodă didactică dacă duce la o nouă învăţare.
În procesul de învăţare ea se combină cu uşurinţă cu alte metode cum sunt: lucrările practice,
lucrările de laborator, demonstraţia şi descoperirea.
Prin utilizarea acestei metode se evită transmiterea cunoştinţelor „de-a gata”
pe care elevii (studenţii) urmează să le memoreze. Ei sunt puşi, dimpotrivă, în situaţia de
a ajunge la noile cunoştinţe prin eforturi proprii de cunoaştere, eforturi consumate în rezolvarea
situaţiilor problemă pe care le propune cadrul didactic. Pe această cale ei sunt determinaţi să
utilizeze intens cunoştinţele acumulate anterior şi să facă apel permanent la gândirea logică, la
imaginaţie şi la tehnicile de muncă intelectuală.

Tipuri de problematizare

Realizarea unei predări-învăţări problematizate se realizează prin următoarele tipuri

de problematizare:
a) Întrebare-problemă se referă şi produce o stare conflictuală intelectuală relativ
restrânsă ca dificultate sau complexitate, abordând, de regulă, o singură chestiune. Acest
tip de problematizare se foloseşte în verificările curente, în seminarii, la examenele orale
etc. Exemplu: De ce este necesară educaţia ecologică?
b) Problema este un tip de problematizare care produce un conflict intelectual mai
complex şi are anumite dificultăţi de aflare (rezolvare), incluzând anumite elemente
(chestiuni) cunoscute, date şi anumite elemente (chestiuni) necunoscute, care se cer aflate sau
rezolvate. Exemplu: Depozitarea fără riscuri poluante a deşeurilor radio-active.
c) Situaţia-problemă este tipul de problematizare care produce o stare conflictuală
puternică şi complexă, incluzând un sistem de probleme teoretice sau practice ce se cer rezolvate,
aşa cum ar fi obţinerea unei anumite substanţe într-o lucrare de laborator, rezolvarea unei teme
de proiect, aplicarea unui procedeu, a unei metode sau a unui proces tehnologic nou etc.
Exemplu: Soluţii de prevenire (înlăturare) a poluării mediului ambiant la nivel naţional.