Nu-I nimic extraordinar sa traiesti in secolul asta XXI, lucrurile au mers prea departe sau uneori

am impresia ca nu au mers deloc…de multe ori cataloghez totul ca fiind o involutie,

Miscarea feminista pentru egalitatea in drepturi a fost una dintre cele mai mari bullshituri ever,
femeia trebuia sa lupte mai inainte pentru egalitatea in obligatii. Mi-a fost greu sa ma apuc de
scris, am asa niste incoerente nascute din realitatea care ma loveste in fata chiar si cand stau
cuminte pe loc…mda si sunt genul vesnic nemultumit, o mostenire genetica si pur romaneasca
cred eu .
Mergeam pe strada tinand un copil de mana si celalalt in carucior, Bucuresti 2015 si abia ma
strecuram pe trotuar printre masinile parcate, de multe ori eram obligata sa trec direct pe
sosea cu doi copii atasati de mine doar pentru ca nu mai aveam vreun loc pe trotuarul pe care
activau doua service-uri auto si o spalatorie. Asa e viata cand nu reusesti sa te ridici mai sus
decat mormanul de gunoi in care te-ai nascut. N-am locuit niciodata in alta parte decat cartierul
asta mizerabil din Bucuresti si totusi cand am ajuns la Roma, intr-o excursie de numai trei zilem
pe San Gregorio IV m-a lovit in moalele capului containerele cu gunoi si mirosul, apoi in doar
trei zile in care mi-am cheltuit economiile de un an de zile pe o excursie modesta, in doar trei
zile am reusit sa descopar si frumosul din jurul meu, leandrii si hortensiile de la tot pasul. Dar
intr-o seara in timp ce stateam pe toaleta din apartamentul inchiriat 3 zile cu banii pe care-I
luam la un salariu, pe partea interioara a blocului l-am observat pe italianul grasun de vis-a vis
care obosit, statea cu ochii in televizor asa cum facea sotul meu acasa. Atunci am avut revelatia
faptului ca dintr-o hazna n-ai sa iesi niciodata daca dai din maini si din picioare ci doar daca
soarta iti arunca franghia salvatoare…altfel daca vrei sa nu te ineci, incerci sa supravietuiesti
lent si obosit in canapea seara la tv.

Pentru o mama e aproape imposibil sa ramana intreaga din punct de vedere mental atat timp
cat are doi copii in crestere si un job….mai ales daca nu are ajutor de la bunici sau daca aceste
este doar pur administrative si limitat. La mine s-a mai adaugat o piatra de picior intrucat fata
cea mare are anumite tulburari de spectru autist plus alte probleme fizice si psihice. Curatenie,
mancare si mai ales temele copiilor toate pe un fundal de frustrare si incapacitate de a evolua
in viata in vreun fel. Multe femei de success au iesit in media si au stralucit sustinand ca e
foarte simplu sa fii mama si femeie de cariera dar n-am auzit-o pe niciuna sa spuna ca are doi-
trei oameni in spate . In fiecare dimineata ma trezeam la cinci, trezeam copiii, ii trimiteam la
spalat pe dinti , le puneam micul dejun, spalam vasele, ii ajutam sa se imbrace. In tot acest timp
imi beam in fuga cafeaua, alergand cu ceasca dupa mine, imi schimbam bluza deja transpirata,
incercam sa-mi prind parul si sa-mi gasesc imbracamintea potrivita, apoi legam sireturile
copiilor, le puneam pachetelul, uitam apa si mergeam in autobuzul aglomerat in drum spre
scoala, 40 de minute mai tarziu lasam copilul la scoala si o sunam pe mama sa o rog sa-mi duca
celalalt copil la scoala, fix in mijlocul orasului. Din nou transpirata si cu esarfa atarnandu-mi
dezordonat la gat grabeam pasul spre serviciu unde urma sa-mi petrec urmatoarele noua ore
din viata…in fiecare zi imi doream o pauza, alergarea asta continua ma obosea, seara cand
1|Page
ajungeam acasa dupa 8 -9 ore de munca, ma asteptau teme de corectat si uneori de facut,
uneori masa pusa de sotul meu, dar vasele ma ateptau pe mine in chiuveta, tricourile la calcat
pentru a doua zi, baie copiilor si eventual pregatirea unei masini de spalat pe care o intindeam
a doua zi de dimineata la prima ora ca sa iau contact cu vremea de afara si modul in care ne
vom imbraca in ziua aceea. In timp ce mergeam spre serviciu, uneori intram la Mega -Image sa
mai cumpar lapte sau detergent pentru vase si niste cafea…de multe ori si tigari. De fapt tigarile
ma ghidau spre magazine, caci de cand le-am lasat nici nu mai ies din casa. Alteori in drum spre
serviciu bifam strazile superbe din Cotroceni, singura parte care-mi apartinea din zi era aceasta
plimbare pe picior automat pe aleile unui Cotroceni ramas parca in secolul trecut, priveam
vilele si ma gandeam la ce oameni bogati trebuie sa fi locuit acolo si ce oameni bogati traiesc
acum…la o fereastra o batrana pune in fiecare dimineata paine pentru porumbei apoi sta in
halatul ei roz si-I priveste pierduta, la o alta fereastra doi copii asteapta intr-un living urias
privind la tv, ma simt ca in fetita cu chibrituri, trece pe langa mine rapid un tip si copilul lui
indreptandu-se spre scoala, vorbesc in franceza, abia daca pricep ceva ..apoi in fata mea o
doamna cam de varsta mea deschide usa unui Mercedes, e aranjata, coafata iar haina sta pe
dansa ca pe manechin, e machiata perfect si isi scoate manusile deget dupa deget, daca n-as sti
as baga mana in foc ca e o adolescenta. Imediat in fuga apar cei doi copii un baiat si o fetita de
aproximativ aceeasi varsta si se urca in masina, mama ii mustra pe acelasi ton pe care eu imi
alint copiii, ca au intarziat. In urma lor, transpirata si intr-un pulovaras subtire, inca in papuci
alearga cu doua ghiozdane in mana o filipineza …oare care e diferenta dintre mine si ea..ma
gandesc. Diferenta e ca eu voi ajunge in curand la birou si imi voi face o cafea cu lapte in timp
ce un sef frustrat va tipa prin birou, intotdeauna cu privire la colegii care nu se afla in birou in
timp ce filipineza isi va bea cafeaua linistita cel putin jumatate de ora…dar …ea ingrijeste copiii
altei femei, in timp ce copiii ei de acasa traiesc si cresc fara mama, asta mi se pare cel mai
trist….desi uneori am impresia ca prezenta mea langa copiii mei este de cele mai multe ori pur
administrativa.
De multe ori scrisul este doar un medicament antidepresiv am observant ca, pe parcursul
istoriei, unii dementi chiar au ajuns scriitori incontestabili cu opere remarcabile, iar profesori
remarcabili despica firul in patru invatand elevii despre ce ar fi vrut sa spuna autorul.
Bucurestiul anului 2020 e gri, oamenii sunt tristi si incruntati cu gandul la ziua de maine. Mi-e
frica de Covid pentru ca am o afectiune sau mai bine spus defectiune imunitara. Cel mai tare
ma sperie faptul ca presa si autoritatile traiesc intr-o alta dimensiune, ei nu fac parte din
dimensiunea mea. Eu stiu ce inseamna un spital de stat in tara asta inca dinainte sa fie vreo
criza spitaliceasca. Spitalul in Romania te sperie mai mult decat pandemia si boala in sine.
Dimensiunea in care traiesc autoritatile e 4 D color, realitatea e mono atat visual cat si auditiv.
O dimensiune in care banii abia daca -ti ajung de mancare si utilitati ..si asta daca ai un serviciu
si un salariu decent. O dimensiune in care o masca se foloseste zile la rand, se spala uneori si se
poarta cu saracie. O dimensiune in care o masa la MAcDonalds reprezinta o masa in oras si ti-o
permiti rar spre foarte rar. O dimensiune in care intr-o casa cu 2 camere nu prea ai cum sa faci

2|Page
scoala online cu doi copii plus serviciu de acasa. Ca sa nu mai vorbim de cazurile in care te suna
DSP-ul cu recomndarea sa stam toti patru izolati…ca si cum am avea toti vile. O dimensiune in
care iti trebuie cel putin un telefon cu internet pentru scoala online. O dimenisiune in care
oamenii au o latrina in spatele casei si la 150 de metri departare o fantana din care scot apa cu
galeata. O dimensiune in care daca ai o opetatie pe cord, trebuie sa scoti un act doveditor in
fiecare an pentru asta, de asemenea daca n-ai un picior trebuie sa aduci anual o dovada,
eventual intr-o cladire la etajul 2 fara lift.
In Martie 2020 cand am auzit de primele cazuri de covid in Romania, m-am dus la medicul de
familie, am dat o spaguta si m-am bucurat de un concediu medical de 5 zile. A doua zi seful meu
m-a sunat sa-mi spuna ca trebuie sa ajung la birou sa-mi iau calculatorul ca sa lucrez de acasa,
nu conta ca am concediu medical. Mai interesant este faptul ca in Bucurestiul anului 2020 luna
Martie eu nu aveam internet acasa, doar pe telefon. Pentru multi acest lucru pare inadmisibil.
Dar eu eram 10 ore pe zi la serviciu, iar netul pe telefon imi era sufficient in cele doua ore de
weekend pe care le aveam libere, in plus imi doream o copilarie cat mai departe de ecranele
rapitoare de minti pentru fetele mele, lucru pe care ulterior n-am putut sa-l mai evit.
In a treia zi mezina familiei a racit, toti ne gandeam la Covid. Ne-am speriat, acum ne-am fi dorit
sa fi fost asta..asa e cand ai toate informatiile atunci era doar panica acum ne-am mai obisnuit.
Cand mi-am adus unitatea acasa, obligata de circumstante, am facut hot-spot pentru internet,
m-am adaptat si m-am descurcat….eram intr-un stadiu agravat de oboseala si starea de urgenta
care ma obliga sa lucrez de acasa devenise o binecuvantare, castigasem aproape 3 ore de somn
in plus.
Cand au inceput si copiii scoala online am fost obligata sa le cumpar telefoane si cartele cu net,
o mica cheltuiala pentru educatia lor….. insa din toamna cheltuiala a devenit considerabila
intrucat am fost pur si simplu obligata de ritmul scolar sa cumpar un laptop, o imprimanta si
bineinteles un abonament la internetul fix, plus alte mici gadgeturi ….foarte simplu, am
cumparat totul din economii, o nu …stati asa…as fi cumparat totul din economii dar intrucat nu
am cine stie ce relatii pe la birou si nici prin institutiile de stat , traiesc dintr-un salariu modest …
da, da am si un sot, ca multi imi arunca asta in fata dar amandoi castigam suficient de mult cat
sa nu putem beneficia de vreun ajutor din partea statului , dar nu suntem cu mult departe de
limita de 800 ron stabilita de autoritati pe cap de familie. Sincera sa fiu d-asta m-am si apucat sa
scriu o carte ca sa pot iesi putin din cacat. Karl Ove, scriitorul norvegian care m-a inspirat ca se
poate trai bine -mersi din publicarea catorva carti . Bine el traieste in Suedia si mananca la
restaurant, pana si micul dejun format din terciul de ovaz si-l ia la cafenea dar pentru mine asta
deja depaseste limita realitatii si intra in ireal, devine utopie iar scrierea de fata se doreste a fi
realista. Asa ca aceasta metoda ar parea cea mai simpla desi piata e saturate si oamenii nu mai
citesc carti caci usor, usor cartea pe support de hartie va fi pe cale de disparitie si generatiile
viitoare nu vor ma simti mirosul cartii noi, nu vor mai simti placerea si nici sacrificiul unor banuti
aruncati pe niste hartii scrise si prinse intr-un cotor colorat sau nu.

3|Page
Cam asa e Romania bogata ….cu aur, paduri si ape facuta posta se interese si politicieni zeci de
ani la rand…mereu saraca, nemultumita si limitata dar cu o stima de sine ridicata artificial in
timpul comunismului ceausist.
Regret mereu cand arunc cuvinte in cei dragi, toti o facem, dar eu o fac in mod regulat si cu
patos. Am un patos exacerbat si puternic. Puterea cu care te pot cataloga drept cretin si idiot te
poate lasa ganditor timp de cateva zile sau cel putin pana cand iti dai seama ca nu am neaparat
dreptate. Pot injura incat sa simti organul folosit. Am o autocritica atat de puternica in cat ma
pot face praf in cateva minute.

Cel mai mare success in carti dar si in filme au partile despre sex. Am cumparat intr-o zi o carte
pentru diriginta fetei mele, o doamna remarcabila pe care o respectam si o iubeam in doze
potrivite si careia ii cumparam in fiecare Martie de ziua dansei, o carte. Cartea mi s-a parut
intotdeauna a fi cel mai frumos cadou pentru cineva, o poveste, o calatorie, o Aventura fara
riscuri sau o sursa de informatii noi. Iar doamna B. era cel mai potrivit om caruia ii puteam darui
o carte de ziua ei. Multi stramba din nas cand gasesc o carte in punga de cadouri sau sub brad,
prefera filmul sau povestirea pe scurt. Intr-un an am cumparat cartea asta si bineinteles
intotdeauna sub pretextul de a nu plati transportul imi luam si mie cateva, Cartea avea un titlu
potrivit , ceva despre fericire sau echilibru insa in momentul in care a venit comanda si am
deschis-o ….a fost pentru prima data cand sexul dintr-o carte m-a lovit in plex. Incepea asa ,,
Sex, sex, sex…acum ca ti-am captat atentia iti pot povesti despre…..” , in mod clar nu mai era o
carte potrivita pentru a putea fi facuta cadou unui professor. Anul acesta insa gasisem cartea
potrivita …una de Marquez cu niste povestioare care sincer nu m-au dat pe spate dar m-au
incurajat sa scriu….apoi a venit pandemia Covid si starea de urgenta. Nu-i nimic mi-am spus,
dna B. o va primi anul viitor, desi de vreo trei ani nu mai este profesoara copilului meu, dadeam
in fiecare an o fuga la fosta scoala pentru a o felicita, …dar la sfarsit de Iulie dna B. a plecat la
ingeri si cartea imi surade din biblioteca amintindu-mi ca nu-mi apartine.
Asadar sexul nu e potrivit in toate cartile desi se pare ca acest instinct primar deosebit de
periculos a fost cauza multor razboaie, crime si nefericiri…caci omul in istorie pastreaza mai
degraba nefericirea decat fericirea. N-am inteles niciodata de ce majoritatea specimenelor
omenesti isi amintesc mai degraba lucrurile rele, pierderile omenesti si furtunile decat o zi de
plaja linistita., cate zile superbe de plaja ati trait ? cum a fost?
Mi-au picat in mana carti care mi s-au parut foarte proaste si extrem de proaste si plictisitoare
Am luat anul acesta o carte pe care titlul o facea atragatoare asa cum o rochie cu burete pentru
sani si partea dorsala poate transforma o femeie in model, dar dupa ce am descoperit-o fada si
plina de informatii inutile ce s-ar fi dorit chiar amuzanta am dosit-o in biblioteca . Apoi m-am
gandit ca cel putin unui editor i-a placut, altfel n-ar fi fost publicata asadar sansele ca o astfel de
carte sa placa altcuiva exista, in concluzie o voi face cadou desi voi risca ca persoana primitoare

4|Page
sa o considere la fel de execrabila. Sa scrii o carte e un risc pe care ti-l asumi.Iar eu mi-am
asumat multe porcarii in viata asta.
Ca sa prinzi cititori in plasa, caci despre asta e totul, mai ales in capitalism si consumerism, chiar
daca ai cel mai de cacat produs o reclama buna si eventual o intreaga campanie de promovare
te face sa prinzi multe sardine in plasa, cum spuneam , cu scuzle de rigoare fata de cititorul meu
caci slabe sanse sa fie mai multi, ca sa prinzi cititori in plasa iti trebuie o actiune, nu conteaza ce
fel de actiune, sex, crima, razboi, bataie de joc, lupta pentru bani caci pana si o propozitie are
nevoie de verb barem o carte. Dar nu -I nimic s-au mai scris si carti fara actiune care nu doar ca
s-au citit dar au si incantate cititorul…dupa cum bine vedeti am cam epuizat subiectele asa ca o
sa iau o mica pauza.

N-am avut mari oportunitati in viata dar si cand am avut n-am stiut ce sa fac cu ele, m-a crescut
bunica pe modul safe deci cu riscul stau prost de tot. Cand eram copil eram genul care trebuia
sa demontreze tuturor curajul si faceam tot felul de chestii nesabuite. Intr-o excursie in mina de
sare in timp ce ne jucam fotbal caci ma cam ocupam cu asta, mingea a planat pe un lac din
salina…dupa cum se stie lacurile astea pot fi usor periculoase dare eu am intrat sa recupere
mingea caci nu-I asa aveam cizme de cauciuc rusesti.

5|Page
Noi oamenii suntem ca neuronii avem nevoie sa cream legaturi, mici furtuni electrice si
electrizante dar putem fi si insule de sine statoare. Eu mi-am droit tot timpul sa traiesc singura
intr-o pestera ,se pot gasi resurse de supravietuire acolo in schimb mi-am intocmit o familie si
nu am pic de liniste, apoi cerintele copiilor sunt uneori atat de mari si de supraevoluate intrucat
invidiez orice pustinic care a existat vreodata. E usor sa scrii asta la caldurica in casa si cu
frigiderul pe jumatate plin , dar e comod sis a dai sfaturi despre copii sau familie cand tu nu ai
avut niciodata asa ceva. Exista o diferenta extraordinara intre omul liber si omul subjugat de
familie si slujba purtand pe fata emblema fericirii in schimb ce omul liber isi ingroapa singuratea
in bautura, sex sau cine stie ce alte bazaconii oribile .
Mie imi plac foarte mult cartile ordonate, structurate pe capitole dar se pare ca aceasta nu va fi
o carte pe placul meu. Am avut o multimer de inceputuri de carti, povestioare, pe unele chiar
le-am aranjat frumos insa textul, textul e foarte important in cazul de fata se pare ca nu voi
reciti textul . AM aflat ca de obicei scriitorii nu prea isi citesc textile insa eu am un autocorrect in
word si voi fi obligata sa faca asta. Apropo ar trebui sa dau cate un save as din cand in cand.
Insa celor mai multi dintre noi le plac cartile cu desene si ilustratii dar eu nu ma pricep nici la
desen.

6|Page